Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Noiembrie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Setea Mare
Muntii Parang

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Traversare Valea Prahovei- Valea Teleajanului (Muntii Grohotisului)

Traversare Valea Prahovei- Valea Teleajenului

(sambata 15- duminica 16 martie 2008)



Participanti: Vlad (eu), George (geo76), Andreea, Dimi, Mihai.

Fotografii: Vlad (vladonne) si George (geo76).



Traseul ales:

Ziua 1: urcare din Valea Larga pe creasta Baiului, coborare in Valea Doftanei, cat mai aproape de Pasul Predelus, campare.

Ziua 2: urcare in creasta Grohotisului, coborare de pe Muntele Babes in Cheia.


Traseu efectuat (din cauza unui viscol pe creasta Baiului am fost fortati sa coboram pe Valea Florei pana in Tesila):

Ziua 1: urcare din Valea Larga pe creasta Baiului, coborare in Valea Doftanei, pe valea Florei, mers prin localitate pana la intrarea pe Valea Negrasului, campare.

Ziua 2: mers in lungul Negrasului, urcare pe creasta, parcurgerea unui segment de creasta pana la Muntele Babes, coborare pe un picior al Muntelui Babes pana in Cheia.




Drumul peste Baiului; cu rosu drumul parcurs din cauza furtunii care ne-a impiedicat sa realizam traseul pe care nu-l doream, marcat cu galben.


Carpati.org




Drumul peste Grohotis; cu galben drumul pe care il doream iar cu rosu cel realizat.

Carpati.org



De vreo 2 ani incoltea in mintea mea o idee de traseu, cam de cand vazusem pe o harta a Ciucasului un traseu, o banda rosie care cica ar fi condus prin Pasul Predelus in Valea Prahovei. Intelegeam, numai privind o mica bucatica din Bucegi vizibila de la Cabana Muntele Rosu, ca drumul este unul destul de dificil si ca trebuie sa taie in calea sa multe locuri salbatice, neatinse de civilizatia umana decat intr-o atat de mica masura, incat nici sa nu fie pusa la socoteala.




Si de atunci mintea mea exulta la gandul parcurgerii acestei zone, care trebuia sa fie un taram de basm, un loc neintinat de mercantilismul societarii de consum, un loc unde omul are timp sa asculte cantecul greierului, al apei care picura printre pietre si traieste fara stresul specific marilor orase. Si astfel am propus prietenilor mei o traversare a celor 2 masive muntoase, si nu mica mi-a fost bucuria cand am coborat din tren si am inceput sa urcam pantele Gagului Mare in sus spre creasta mult dorita, de unde speram sa vedem un colt de Ciucas sau vreo urma de Siriu.




Brandusa pe Piciorul Gagul Mare. Carpati.org



Comarnic. Carpati.org



Si asa, in pas alert, am tot urcat pana in creasta, unde am avut certitudinea ca vremea nu tine cu noi, peste partea nordica a Bucegilor erau neguri groase, din ei nevazandu-se decat partea de abrupt pana in Valea Jepilor, iar peste Valea Doftanei, Piatra Mare si Muntii Neamtului, sectorul nordic al crestei Baiului, pluteau aceleasi neguri negre, care inaintau incet dar sigur inspre noi.




Si astfel, sub amenintarea furtunii, am continuat sa mergem pe creasta sperand ca la un moment dat se va face o bresa in neguri prin care sa putem ghici drumul nostru de a doua zi, caci din nefericire nu am gasit nicio harta cu Muntii Grohotis (din cate stiu eu exista doar 2 harti, dintre care una cu un tiraj foarte redus, iar alta ii prezinta doar in ansamblul Carpatilor de Curbura), din ei nevazandu-se decat partea de abrupt pana in Valea Jepilor.




Carpati.org


Carpati.org



Bucegii vazuti de pe creasta Baiului. Carpati.orgCarpati.org



Am ajuns la Varful Draganul, unde am hotarat ca era mai intelept sa incercam sa coboram din creasta pe un picior in Valea Florei, deoarece vizibilitatea scazuse la circa 100 de m. Am trecut pe langa o stana si de acolo am coborat intr-o vale, pe niste poteci cunoscute doar de ciobani si oamenii locului.





Mare ne-a fost tristetea sa vedem prapadul deslantuit si defrisarile masive din zona. Pe arii intinse padurea a fost decimata, in urma ramanand doar cioturi si mici boscheti. Tristetea ne-a cuprins pe toti, mai ales cand priveam si versantul opus pe care se vedeau clar culoarele taiate in padure pentru montarea unor funiculare pe care s-au carat la vale tone de material lemnos. Nu stiu ce anume imi dadea mie impresia ca taierile acestea de copaci, mai ales cele de pe versantul pe care ma aflam eu, nu erau chiar realizate pe cele mai legale cai, probabil faptul ca s-a furat furat ca-n codru pana n-a mai fost codru din care sa se poata fura.




Oricum, eram teribil de suparat de felul in care se taia padurea fara a se planta nimic in urma. De aici ne-a asteptat un drum lung si plicticos, de vreo cateva ore pana jos in Tesila, unde am cerut indicatii localnicilor. Ceea ce mi-a placut mie cel mai mult in aceasta tura a fost faptul ca am strabatut zone mai putin obisnuite cu turismul, zone neatinse de fenomene asa cum putem intalni pe Valea Prahovei, iar nepretuita a fost fata localnicilor cand au auzit ca venim din Valea Prahovei si ca am venit peste munte, ca am stiut sa le vorbim despre locurile unde acum ceva timp isi pasteau oile si ca li le-am aratat pe o coala de hartie, satul cat si imprejurimile, tot ceea ce vedeau in jurul lor.




Am aflat ca un loc bun de campare ar fi pe valea Negrasului, Negras in lungul caruia ar fi si trebuit sa mergem pentu a ajunge mai bine in Cheia. Cat despre timpul necesar parcurgerii unui asemenea drum, indicatiile nu au fost prea precise, de la vreo juma’ de zi pana la 2 zile dupa opinia altui localnic.




Zone mai putin obisnuite cu turismul.


Carpati.org Ajunsi in centrul satului Tesila, ne-am oprit pentru a-i astepta pe parintii lui Mihai, care veneau cu masina sa il ia acasa (omul a avut o accidentare mai veche la genunchi, care acum incepea sa-l cam doara si, fapt ce l-am apreciat enorm la el, a preferat sa se intoarca acasa decat sa ne creeze si cea mai mica problema a doua zi la traversarea munteleui).




Pe drumul spre Traisteni am intalnit un localnic, care vazandu-ne drumeti fara adapost la ora asa tarzie, s-a oferit sa ne gazduiasca la el in gospodarie si cu greu am reusit sa-l convingem ca avem echipament si nu ne temem de o noapte rece la marginea padurii. Am apreciat enorm omenia acelui barbat si nu am putut sa nu recunosc in el personajele din cartile lui Nestor Urechia, munteni atat de prietenosi si bucurosi de oaspeti, „boieri de la oras” care le calcau pragul.




Iar pe drum, surpriza, ne-a mai oprit cineva, un agent de politie care vroia sa afle ce cautam pe acolo la o ora asa de tarzie si ne-a cerut un buletin. Dimi avea buletinul la indemana, asa ca s-a oferit primul sa il arate. Am fost sfatuiti sa avem grija, caci zona pe care vroiam noi sa o strabatem era din calea afara de pustie, lucru pe care l-am aflat si noi a doua zi. Asa ca deabia tarziu in noapte am intrat pe Vealea Negrasului si am pus corturile intr-o faneata de la marginea satului Traisteni.




Noaptea a fost rece si linistita, mai ales cand ai burta plina dupa ce iti gatesti ceva la primus. Atat pot sa ma plang, ca mi-a cam fost un pic frig pe la 3-4 dimineata (eu sunt mai friguros din fire) chiar daca dormeam intr-un sac de -15 extrem cu polarele pe mine.



Dimineata a venit si ea cu prima raza de soare; trezit, spalat la paraul rece-gheata pentru inviorare, tremurat in polar pentru reincalzire. Am bagat iute ceva in gura, am luat o cana de ciocolata calda de la Andreea si Dimi (le multumesc inca o data pe aceasta cale) si dupa ce am stat un timp la soare ca sa ne incalzim, am pus mana cu George sa ne strangem cortul sa ne echipam pentru drumul spre necunoscut.




Dimineata, la plecare, chiar in fata fanetii.

Carpati.org


Ora 9 ne-a prins cu rucsacii in spate mergand pe drum, un drum forestier pe care am mers vreo 3-4 ore tot intrebandu-ne cand o sa se sfarseasca. Am intalnit in drum un muntean care ne-a explicat cum sa cotim pe vale ca sa evitam sa mergem pe cursul paraului Cucoaia, indicatie care ne-a scutit de mult timp pierdut pe orientare. Asa ca am tinut in linii mari drumul drept, pe valea paraului principal asa cum se poate vedea si sus in imaginea din satelit.




Senzatia era grozava, peisajul avand, exceptand unele interventii brutale si prost gandite ale omului, un aer patriarhal, linistit. Drumul a fost unul obositor prin faptul ca doar putine lucruri iti atrageau atentia, dintre care majoritatea erau urme de busteni corhaniti si cioate taiate. Degeaba fanetele frumoase cocotate pana hat sus pe deal, degeaba sentimentul ce erai pe un drum unde zapada arata clar ca pe acolo nu mai trecuse picior de om de cel putin 2-3 saptamani, nu puteai sa nu fi trist de ceea ce se vedea cale de 2 ore din vale, mai pe peste tot urme de defrisari (vesnica mea intrebare, cat de legale?).




Dupa vreo 3 ore jumatate de mers continuu pe drum forestier, ne-am oprit si am facut o pauza pentru pranz. Pauza a durat o ora, timp in care am mancat „de pranz”, George a ras cu pofta iar dupa Dimi si Andreea au atipit pret de vreo 10-15 minute sub razele caldute ale soarelui de martie.




La masa, urati-ne pofta mare. SmileyCarpati.org



Splendoare-n iarba. Carpati.org



Unduiri aurii. Carpati.org




Am purces la drum si la doar cateva minute am fost pusi in fata unei dileme, drumul se bifurca, un drum mergea inainte pe Valea Negrasului, iar altul suia sus in munte pe o vale mai abrupta. Avand in vedere ca de vreo 4 ore mergeam 30-40 grade nord, am socotit ca este posibil sa ne aflam la acelasi nivel cu statiunea Cheia, iar daca nu, cel putin sa ajungem in creasta Grohotisului, pentru a ne putea orienta dupa Ciucas, muntele vecin.




Decizia s-a dovedit a fi una gresita, deoarece mai aveam mult pana sa ajungem in dreptul Cheii. Calatorului pe care il vor mana pasii in zona Vaii Negrasului nu pot decat sa ii dau sfatul de a incerca sa continue drumul, in loc sa se abata dreapta, cum am facut noi, deoarece se scuteste de un ocol de vreo ora vara si mult mai mult iarna, cand, probabil, dat fiind traficul din zona, va trebui sa inoate prin zapada „virgina”. Zis si facut, am pornit pe drumul pe care nu se vedeau decat urme vechi de urs cu George in fata la spartul zapezii.




Acum la pranz zapada incepea „sa se ude” iar George ne-a demonstrat cat de „uda” e zapada storcand-o in pumn; am ramas uimit, in mana lui a mai ramas doar o bucatica mica de gheata, iar majoritatea ei s-a scurs ca apa printre degetele lui. „Si uite asa daca nu ai apa poti face rost foarte usor”, ne-a explicat el.



Gasca si un copac cu diametrul de 3 "vlazi" si o palma SmileyCarpati.org



Urme de ursulica. Carpati.org Si continuand sa urcam, am intalnit perpendicular pe drumul pe care tocmai il taiam prin zapada, am intalniti niste urme de urs, atat de proaspete, incat nu cred ca fi avut mai mult de o ora doua vechime. Urmele erau clare dar, daca stau sa ma gandesc la starea in care era zapada, vantului ii era foarte greu, daca nu imposibil, sa le altereze singurul factor ce ar fi putut avea un efect asupra lor fiind caldura solara prin topirea zapezii.




Muntele pe care urcasem se lega de creasta principala a Grohotisului printr-o ampla inseuare. Ajunsi in creasta, nu am putut decat constata ca mai aveam cale lunga pana la Cheia. Daca noi speram sa o gasim in fata noastra, am realizat ca Ciucasul se afla in NE nostru si ca mai aveam ore bune pana in Cheia.




Undeva, peste creasta Baiului se intrezareau Costila, Morarul si Bucsoiul. Carpati.org



Asa ca ne-am tinut calea pe linia crestei pe un drum de caruta ce se ivea pe alocuri de sub zapada in topire. George a luat-o inainte cu gandul sa urce pe varful din fata noastra, cel mai inalt varf din zona (nu sunt sigur, cred ca este vorba de vf. Grohotis). Noi am continuat sa mergem pe partea de vest a varfului, curba de nivel, pana cand, supriza in fata noastra am gasit o vale lunga de cateva sute de metri, tobogan natural, unde zapada era inca in putere, iar la capatul ei se profila un ciot de cornisa cam de vreo 2 metri.




Ne-am oprit putin din drum sa discutam cum facem; am considerat in final ca zona nu prezinta pericol si ca nu avea sens sa punem coltarii in actiune. Doar eu am tinut musai sa imi incerc proaspat achizitionatul piolet in zapada. Furtuna intr-un pahar cu apa, totul nu a fost decat un salt peste muchia cornisei, iar Dimi a urcat cu mult mai repede decat mine, care bagam ciocul pioletului pentru prima data in zapada.



Ciucasul asa cum se zareste de pe creasta Grohotisului fotografiat de George. Carpati.org




Curand ne-am intalnit si cu George, care cobora de pe varf; ne-a spus ca mai e putin pana in Cheia, trebuia sa trecem de varful ala, si ne arata cu mana un varf (probabil Varful Bobu, nu pot spune sigur deoarece nu am putut face rost de nici o harta cu zona muntilor Grohotis).




Apusul ne-a prins inca in creasta si deja incepeam sa ne gandim ce vom face daca nu ajungem in timp util in Cheia, norocul nostru ca aveam corturile si o armata de saci de dormit deci, la o adica, nu aveam probleme de inoptare. Singura problema mare ar fi fost un concurs sau antrenament al Andreei (nu mai tin minte bine, jurnalul e scris dupa vreo 4 luni de la evenimente), in rest Dimi nu avea prezenta obligatorie la facultate, George isi putea lua liber la serviciu, iar eu puteam sa chiulesc o zi de la scoala, nu era bai.




Deja ajunsesem in zona varfului Bobu cand am intalnit un semn de marcaj, o cruce rosie care a avut pentru noi o insemnatate cam la fel de mare ca si descoperirea Americii. Am continuat pe poteca, deja clara, care trebuia sa vina de la Cheia, in linie dreapta, pana ce tot mergand drept, am realizat ca suntem pe un mic picior de munte despadurit de vant si fara urma de marcaj.




Ne-am oprit in loc, iar Dimi cu Andreea s-au oferit sa mearga in fata sa cerceteze. Eu, care nu am vrut sa imi pun frontala pentru ca vroiam sa vad mai bine muntele, am zarit parca urme de poteca urcand neclar in serpentine la 100 de metri in spatele nostru pe un munte, dar pana la urma am hotarat cu totii sa mergem la vale prin padure deoarece se auzeau canii din Cheia, iar printre crengile copacilor se vedeau cateodata luminite.




Am incercat sa tinem coama dealului dar, intalnind diverse obstacole am ajuns incet, incet sa dam in firul vaii. Am continuat sa mergem pe firul vaii prin parau la lumina frontalelor. Bocancii s-au udat si mai tare, caci erau deja uzi de la zapada de sus (ai mei atunci s-au udat pentru prima data de cand ii luasem) dar dupa o zi de mers continuu pe niciunul dintre noi nu il mai interesa acest amanunt. Pe vale am intalnit cateva saritori de vreo 2-3 metri pe care ne-a fost greu sa coboram, la una a trebuit sa scoatem si cordelina sa dam rucsacii si sa ne ajutam la trecerea pe un versant de unde se putea cobori usor.




Pret de cativa metri am reusit sa ne rupem de firul vaii, dar ne-am vazut nevoiti sa ne intoarcem jos. Coborasul era atat de abrupt, incat singura solutie a fost sa incercam sa coboram „pe fund” jos (oricum nu puteam sa coboram cu picioarele era prea abrupt si alunecos). Primii au fost Dimi si Andreea dupa George iar eu, mai fricos am ramas ultimul. M-am tinut cu mana de un copac, cu cealalta am strans betele de cap, pe urma le-am prins cu cealalta de mai de sus si mi-am dat drumul la vale. Invatatura de minte, am alunecat pe o parte si nu am mai fost in stare sa ma infranez si dupa ce m-am dat vreo 10 de metri pe partie, m-am oprit in George care venise acolo „la intalnire” sa ma opreasca. Am avut senzatia ca m-am oprit cu un picior intr-un copac si am avut pentru cateva secunde senzatia de profunda ameteala. M-am ridicat imediat, mi-am verificat starea hainelor, totul era ok, doar un pic cam noroit peste tot, asta e :D .




Nu pot sa ma gandesc cum trebuie sa fi fost impactul pentru George. Ne-am continuat drumul pe langa parau si curand peretii vaii au devenit mai putin abrupti, ceea ce inseamna ca ne apropiem de depresiunea Cheii. Am urcat pe coama dealului si in cateva minute am dat de un drum si de case, in sfarsit Cheia, mult dorita Cheie. Deabia dupa ce am dat de drum drept am cosntatat ca schiopatam usor in urma incidentului, iar un bat de tura era stramb; noi sa fim sanatosi.




Am mers pe drumul principal pana la al doilea pod de la intrare, unde ne-am lasat bagajele si am decis sa il asteptam pe tatal Andreei, care trebuia sa soseasca de la Bucuresti. Ne-am uitat la ceasuri, orele 22 fix, ne-am uitat lung unii la altii, 13 ore de mers continuu. Noaptea era rece si senima in Cheia, fusese o zi cu adevarat frumoasa, cat am stat sa asteptam masina am tot privit bolta cerului si am vazut cum, incetul cu incetul constelatiile se plimbau pe bolta, am vazut carele, Orionul, si pentru singura data in viata mea am reusit sa deslusesc si constelatia Draco; cat era de mare!



Sâmbătă, 20 iunie 2009 - 00:26 
Afisari: 5,696 


Postari similare:





Comentariile membrilor (7)

mike
mike
Rucsac
 
1
Frumoasa tura ati facut...si salbatica asa cum o doreati Carpati.org


Vineri, 25 iulie 2008 - 10:27  

oleg
oleg
Coarda
 
2
Foarte frumoasă ,,hoinăreala" asta a voastră! Simt cum răzbate spre mine, buna voastră dispozițe pe tot parcursul traseului, pe care îl intuiesc curat, sălbatec și minunat. Felicitări!


Vineri, 25 iulie 2008 - 17:20  

ultrasro
ultrasro
Busola
 
3
Pare chiar un traseu de hoinari, sunt destul de ametit in urma descrierii tale extrem de dinamice Carpati.org


Vineri, 25 iulie 2008 - 18:10  

lavisimo
lavisimo

 
4
Felicitari!


Vineri, 25 iulie 2008 - 19:05  

vladonne
vladonne
Coarda
 
5
Va multumesc tuturor pentru aprecieri Carpati.org


Marți, 29 iulie 2008 - 00:08  

varverica
varverica
(admin)

 
6
Faina zona! Pare numai buna de plimbat iarna.


Marți, 5 august 2008 - 15:50  

vladonne
vladonne
Coarda
 
7
Da, si eu o prefer de 1000 de ori iarna, asa pustie, decat vara cand trebuie sa fie plina de caini ciobanesti.


Sâmbătă, 16 august 2008 - 00:27  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0639 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org