Traseu inedit din Azuga (Muntii Baiului)

  Dupa vremea buna din turele de pe Grohotisul si Ciucas, timpul se incapatana sa ramana senin in zona de munte. Pentru ziua de Inaltare in niciun caz nu puteam cobora in cotloanele Postavarului, pana la Cheile Rasnoavei, ci ne-am orientat spre culmi mai inalte.

  Anul trecut am intalnit pe Varful Cazacu o echipa din Brasov care urcasera din Azuga si spuneau ei , pe un marcaj de culoare maron (!)

  Cu efectivul echipei putin modificat, ne indreptam spre zona partiilor din Azuga.

  Lasam masina in statia de maxi-taxi.

  Trecem pe puntea metalica a unui hotel si ajungem in parcarea de la baza partiei Cazacu.

  Ne indreptam spre coltul dinspre padure al parcarii.

  Aici drumul se desparte in doua.

  Fara sa stim daca muchea pe care o cautam noi are un traseu marcat, alegem drumul din dreapta pentru a ajunge chiar pe directia Muchiei Urechea.

 

La o ruptura de panta de pe dreapta drumului descoperim pe un copac un marcaj neconventional, triunghi de culoare maron cu fondul interior alb. Imediat facem legatura cu crampeiul de informatie oferit de brasoveni: acesta trebuie sa fie!

  Urmam cu incredere acest marcaj inedit.

 Dupa un sfert de ora intalnim pe stanga potecii o hranitoare pentru animalele padurii.

Poteca nu urca abrupt, direct spre culme, asa cum ne asteptam noi, ci ne poarta pe o poteca larga traversand mai multe muchii si paraiase pe directia est.

  Descoperim o padure de fag inalta si luminoasa. Prin crengile copacilor mii de cantatoare ne insotesc delungul intregii poteci.

  Intalnim si un buchetel de leurda inflorita, planta pe care o credeam endemica pentru Muntii Macin.

In vreme ce noi admiram coloanele ca de catedrala ale trunchiurilor de fag, pe poteca, in fata noastra un zgomot infundat. Hopa, ursul! Inaintam cu grija si aungem sa ne privim cateva clipe ochi in ochi cu trei ciute, trei cerboaice. Dupa clipele nesfarsite de mirare reciproca, cardul se face nevazut in valea de sub noi.

  Dupa o ora si jumatate de la intrarea in padure vedem printre copaci petice de cer senin. Dar pana la golul alpin mai avem putin de urcat.

  Iesim din padure mult spre stanga, pe fata estica a piciorului de munte. In poiana ne intampina un soare generos si trei copaci care se tin unul in altul ca intr-un grup statuar. Chiar si singura aceasta primire festiva, de zile mari, ar fi meritat deranjul nostru de pana aici, caci de mare efort nu poate fi vorba.

  Ne uitam in spate la bradutul pe langa care ne-a scos poteca din padure.

  Adevarate culori de pastel: albastru si verde. Aici a luat sfarsit si simfonia din padure. Niciun firicel de vant. Liniste pentru intreaga fiinta a muntelui.

  Dupa o pauza la umbra celor trei copaci, ne indreptam spre partea cea mai de jos a culmii si incercam sa ne obisnuim cu lumina puternica a soarelui.

  Mergem pe poteci paralele spre culme

  In spatele nostru Muntele Cazacu isi inalta tot mai sus, deasupra copacilor, culmea semeata.

  Zarile se deschid spre rasarit si vedem Muntii Neamtului deasupra culmilor mai joase, impadurite, ce se intind delungul Vaii Azuga.

  Ajungem in punctul cel mai de jos al culmii, o sa larga, langa care se afla si ruinile unei stane.  Facem un nou popas in timp ce Adriana se opreste pentru o clipa in mijlocul florilor, noi mergem pe culmea din dreapta, unde facem mai multe fotografii.

  Bucegii, Partia Cazacu si Azuga.

  Om si munte.

 

  Culmea Urechea in intregime, din saua stanii pana in varf.

  Muntele-o gradina cu flori...

  Incepem urcusul pe piciorul de munte.

  O privire in stanga spre locul de iesire din padure si cei trei copaci.

Urcam fara graba pe un covor de flori galbene. Ia spuneti: merita sa coboram in Cheile Rasnoavei?

  Drumet in calea norilor.

  Am luat-o putin inainte...

  Pe covorul de flori galbene, un buchet de albastrele.

  Culmea devine tot mai aeriana, mai inalta.

  De aici aruncam o privire in urma asupra drumului ce la-am parcurs. Vedem saua din care am plecat si mai in spate locul de unde am facut fotografii.

  In dreapta, spre Valea Prahovei apar Bucegii pe fundal si Culmea Sorica in plan mai apropiat. Pe sub munte, pe curba de nivel, un drum pastoral face legatura intre zona statiei de telegondola si saua cu stana de unde urcam noi. Pentru cei ce ajung pe munte cu telegondola o plimbare pe acest drum le poate dezvalui frumusetile din aceasta zona, tufe de smirdar in iunie  si campuri cu afine in august.

  Eu m-am dus tare... 

  Adriana nu se grabeste, asculta vantul printre nori si flori.

  Afinile abia in august...Acum sunt doar inflorite. 

  Privim in urma culmea ingusta pe care am urcat si in spatele ei Muntii Neamtu si Piatra Mare.

 Dupa un popas pe Varful Urechea incepem coborarea pe alta culme a Muntilor Baiului, Culmea Sorica.

  Piciorul nordic al Muntelui Urechea din alt unghi.

 Pe deasupra orasului Azuga, la mare inaltime.

  La coborare decorul se schimba, abruptul prahovean al Bucegilor ne insoteste pana la intrarea in padure.

  In spatele nostru, pe fata muntelui se vad urmele exploziilor de obuze din primul razboi mondial. 

  Langa noi alte flori galbene. Sa fie oare lalele?...

  Culmea principala a Muntilor Baiu vazuta dintr-o alta gradina cu flori galbene.

  Pe platforma statiei de telegondola facem o pauza de admiratie.

  Suntem la capatul de sus al partiei Sorica. Bete am... sa raman doua zile cand se aude ca vine zapada?

  Mai jos Culmea Sorica se largeste si ia aspectul unei poieni inverzite.

  Caraiman si Costila pe ecran panoramic.

  Drumeti in calea zarilor.

  La marginea poieni stabilim din priviri locul pe unde vom cobora prin padure.

  Colegii de echipa  invaluiti de soare si flori.

  Gradini de flori si inspre Valea Prahovei.

  Prindem spre dreapta un drum aproape orizontal care ne conduce spre coltul de jos al poienii.

  Sub poteca doua simboluri ale primaverii: narcise si muguri de brad.

  Inainte de intrarea in padurea de pe Culmea Sorica.

  Ca si traseul de urcare, marcat cu triunghi maron si la coborare intalnim tot un marcaj neconventional. Sau poate am ajuns in Franta...

  Poteca ne poarta pe sub perdeaua verde a crengilor.

  Flori albe, delicate.

 Si marunte cat o farama.

  Iesim la lumina in zona unor fanete ingradite.

  In stanga potecii, chiar in fotografia de sus, se afla acest izvor amenajat.

 Se aude zgomotul masinilor de pe DN1, semn ca poteca e pe sfarsite.

  In aceasta fotografie se poate stabili intrarea in poteca de pe Culmea Sorica dupa cele doua repere din teren: vaca de langa poteca si borna kilometrica Bucuresti 135km. Vaca era legata, si am vazut-o din masina si peste trei zile, la plecare spre Galati.

  Totusi borna ramane ...

  Cand ajungem acasa la Predeal suntem asteptati de musafiri. Asta ni se trage de la capetele de scrumbie  de ieri.

  Salutari din gradinile de sus ale florilor!

                 Adriana, Gigi si Marin

Marţi, 2 iunie 2009 - 21:37 
Afisari: 14,751 


baltarel