Tarcoale Pietrei Craiului (Muntii Piatra Craiului)

   Pe o vreme prognozata cu cod rosu de inundatii e o indecenta sa pleci la munte, nu atat fata de sinistrati, cat fata de munte insasi.

  Trebuia sa-i gasim pe baieti in Poiana Inului pentru niste Rasnoave, dar Marian mi-a spus la telefon ca fusesera luati de ape in tabara de corturi si fugisera in Piatra Craiului, la mos Viorel.

   Asta este... daca nu e paine e bun si cozonacul...

  La Zarnesti oprim pentru completarea proviziilor, prilej numai bun pentru o fotografie cu intersectia si indicatorul atat de drag noua, tuturor.

   Iesim din oras si oprim la intrarea pe poteca spre Valea Crăpăturii si Colţul Chiliilor.

   Marian imi mai explica odata la telefon:la intrarea pe drumul spre Coltul Chiliilor, nu pe poteca.

   Mai inaintam vreo 2km si lasam masina sub cateva case ce se construiesc in poienile de deasupra.

   Prindem drumul spre schit si telefonul suna din nou: baietii sunt cu ochii pe noi, deja ne vad de sus, dar noi nu distingem inca nimic.

   Urcam prin poienile smaltuite cu flori albastre de cicoare.

   Ajunsi mai sus,privim in spate si gasim peisajele clasice cu poienile de sub Piatra Mica.

   Dupa mai bine de jumatate de ora de urcus ne vine inima la loc: vedem casa lui mos Viorel, gazda prietenilor nostri.

   Locul e minunat ales, acum vedem si noi masina lasata langa drum si atmosfera e marcata in plus de bucuria intalnirii cu prietenii.

   Ne asezam la masa si facem prezentarile.

   Lucian, Catalina, Aurel, Marian, Ionut si Adriana.

   Vine langa noi si nenea Viorel si cate un paharut de tarie din sticla de sub masa ne dezleaga limbile.

   Dupa masa Marian merge sa ne arate caprioarele: o femela de trei ani si un pui mic, cu pete cafenii pe spate. Nu e puiul celei mari, cum am fost tentati sa credem, ci a fost gasit cu doua-trei zile mai inainte de nenea Viorel, dormind prin poiana de deasupra casei.

   Si acum dormea in grajd, pe o mana de fan. Iesim usor sa nu-l deranjam, dar caprioara mare parca intrase in pamant...

  Pana se strange masa si se pregatesc rucsacii merg spre poarta sa vad privelistea spre Zarnesti.

   Pleaca de la masa si mos Viorel si urca deasupra caselor, la un colt de poiana ramas necosit.

   Ma iau dupa el si continuam discutia inceputa la masa.

   El a facut armata la Arsenalul marinei din Galati, pe locul santierului naval de acum si e incantat sa auda ce sa mai afla pe acolo. Desi a implinit 87 de ani e neasteptat de ager la minte si la treburi.

  Il rog sa-mi dea si mie coasa, asa,de aducere aminte. Sunt foarte atent la brazda, dar mai ales cum sa dau gresie la coasa, sa nu-i dau in gura, s-o fac sapa, sa ma fac de ras.

   In fotografie brazda de dinainte e a mea.

   Adriana sta de vorba cu tanti Chivuţa si afla minunile pe care le fac cei doi căţei si cele cinci pisici

.

  Fac o mare gafă si intreb daca iarna coboara acasa. Unde acasa? Aici e casa lor.  Batranul imi arata bicicleta cu care coboara la Zarnesti dupa te miri ce maruntisuri.

  Ne luam ramas bun si pornim spre lumea de dincolo de negura.

   Strabatem poieni inca necosite si huceaguri de aluniş.

   Ceaţa a pus stapanire pe tot muntele si ne lasa sa vedem doar o bucatica mica din Padina Hotarului.

   Poteca noastra da in drumul spre schit, drum pe care il urmam spre dreapta.

  De pe drum, prin raristi se deschid perspective spre Valea Bârsei, chiar la confluenta cu Bârsa Fierului, care vine de pe partea stanga.

   Pe culmile inalte de peste râu vedem casele, ori salasele de vara ale poienarilor, locuitori din Poiana Mărului, alta decat cea de pe Valea Oltului.

   Dupa un timp ajungem la un izvor, unde gospodinele ce trebaluiesc pe la schit, sucăcioaiele, spala in cratiti mari grau pentru coliva si orez pentru sarmale.

   Duminica, de Sfantul Pantelimon, e hramul manastirei.

   Chiar daca noi am picat vineri, cu doua zile mai devreme, suntem invitati sa ramanem pana la hram.

   Multumim pentru amabilitate si ne continuam drumul intrand pe poarta schitului.

      Desi cateva personaje se pregatesc vădit de sarbatoare (împletesc ghirlande de cetina), in incinta domneste o liniste totala.

   Pe scarile unui pridvor de brad un calugar mai batran mediteaza... Il privesc ca pe un tablou, dar cu coada ochiului, si il invidiez pintru linistea ce il inconjoara, dar mai ales pentru linistea sa interioara.

  Poteca ne conduce in urcus usor pana la peretele de calcare inchise la culoare. Urcam pe sub bolti din care picura mii de stropi, trecem pe sub o arcada.

   Capela Cuvioasa Parachieva e cuibarita chiar in mica pestera de sub perete.

   In interior domneste intunericul, dar mai ales linistea... Totusi gasesc o alta liniste decat cea din schit, ceva mai plina de taina, aducatoare de fiori.

  Poteca ne conduce pe deasupra schitului intr-o poiana marginita de padurea de brad.  Descoperim gropi inierbate, pline de apa, ce ar putea alimenta diaclaza activa de sub noi, unde se afla pestera.

  Dupa popasul din poiana, cand am remarcat stratul gros de nori ,ce ne-a spulberat gandul de a ajunge in creasta, pornim spre Refugiul Diana pe poteca ce urca tare prin padure, pe marcaj BA.

   Mai sus din poteca noastra se desprinde traseul prin Padina Şindileriei.

  Ca oriunde in Piatra Craiului poteca urca tare prin padure, pe sub pereti de calcar fantomatici, ori peste pinteni ingusti, ori creste prelungi... Si asta doar la nivelul padurii.

  Suntem tot timpul cu ochii spre luminisurile ce se deschid spre dreapta, in speranta ca vom recunoaste locurile ce preced platoul Refugiului Diana.

   Se pornesc tunete tot mai apropiate, unele parca venind din padurea de sub noi. Padurea se intuneca tot mai mult, pana la aproape de intuneric si in cele din urma se aud stropi mari ce strabat frunzisul.

   Parca nu ne vine sa credem ca chiar ploua, asa ca nu scoatem palerinele, ci tragem si mai tare doar-doar vom ajunge la refugiu.

   Iesim in mica poiana in care ploua cu adevarat si strabatem pe rand ierburile ude pana la adapost.

  Cand am ajuns cu totii s-a oprit si ploaia. Iesim si admiram Turnurile Dianei ce se inalta deasupra brazilor. Intre ele Hornul Festivalului.

  Ne asezam pe bancile din stanga, la adapost, sub crengile copacilor.

  Fiecare deapana amintiri legate de vechiul refugiu si in general, amintiri din turele din Crai.

   O noua rafala de ploaie ne face sa intelegem ca azi nu e de urcat in creasta, ci doar de dat tarcoale... Hotaram sa coboram pe Valea Ursilor, spre Cabana Plaiul Foii si ne pregatim de plecare.

   Coborarea abrupta e si mai incomoda datorita noroiului, a pietrelor si mai ales a radacinilor ude.

   Intr-un sfarsit iesim din padure, parca a fost mai obositor ca la urcare, dar nu scapam de noroi si de apa ce se scurge prin iarba de pe poduri.

  Aruncam o privire inapoi, spre Crai.

   Pe la jumatatea poienii ne despartim, prietenii nostri urmand sa mearga la Cabana Plaiul Foii, iar noi coboram la drum si facem dreapta, sa ne intoarcem la masina.

   Ne luam ramas bun si de la munte.

  Pe drum, cale de 5-6km, ne mai prinde o repriza de ploaie.

  Asa a fost Piatra Craiului in iulie.

  Să încercăm în septembrie?...

      (Jurnalul a fost postat pe 20 august 2008.)

Luni, 31 august 2009 - 16:08 
Afisari: 4,420 


gigicepoiu