Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Septembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Octombrie 2022
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Online

Vremea
Varful Nemira Mare
Muntii Nemira

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Tara de dincolo de munte (Muntii Persani - Codlei)


   În Prahova la noi totul e rânduit frumos, de sus în jos: o treime regiune de munte, o treime regiune de dealuri, apoi câmpia se deschide larg spre Bărăgan.

   Picioarele de munte coboară de la nord la sud, paralele, la fel ca și cursurile tuturor râurilor.

   Mi s-a părut total anapoda când am trecut Pasul Boncuța cu trenulețul forestier și am văzut cum Buzăul curge spre nord. Apoi am aflat că până la urmă râul zăbăuc și-a venit în fire și a luat-o, cum trebuie, spre sud.

 

   Interesantă țara asta de dincolo de munte și voi încerca să arăt că niciodată nu e prea târziu să încerc să o descopăr.

 

   Din Brașov prindem europeanul 60 spre Târgu-Mureș și după circa 17km ajungem la Feldioara.

   Curios lucru aici, în loc ca zarea să se deschidă spre sud, un zid de munți înconjoară locul. Identific ușor Ciucașul, Piatra Mare, Postăvaru, Piatra Craiului.

 

/Feldioara1/img_4668-b2.jpg

 

   Din drumul principal intrăm spre centru localității, o zonă largă, amenajată ca un parc, cu spațiu verde și alei pietonale pe mijloc și cu străzile cu case pe părțile laterale.

 

   Șirul de case ardelenești de pe partea stângă.

 

/Feldioara1/img_4703-b2.jpg

 

   Porim spre capăt și oprim în preajma zidurilor ce împrejmuiesc Biserica evanghelică fortificată.

 

/Feldioara1/img_4665-b2.jpg

 

   La Feldioara a fost sediul Ordinului cavalerilor teutoni între anii 1211-1225.

   Biserica actuală a fost ridicată în jurul anului 1280 în interiorul fortificat al teutonilor și s-a numit inițial Biserica Sfintei Cruci.

   Vechea bazilică ridicată de coloniștii sași după plecarea cavalerilor teutoni în 1225 fusese distrusă de tătari în anul 1241.

   Ceva mai târziu, pe la 1447, edificiul a fost închinat Sfintei Fecioare, acest ultim hram fiind menționat pentru prima dată într-un document emis de către Iancu de Hunedoara.

   În biserică se mai păstrează și Biblia lui Luther în ediție Princeps. Biblia aceasta a fost adusă în Feldioara chiar de către Honterus, reformatorul sașilor din Țara Bârsei.

 

   Construcția este realizată în stil gotic.

 

/Feldioara1/img_4693-b2.jpg

 

   La mică distanță, spre estul localității, ajungem la Cetatea Feldioara.

   Numele comunei se află în strânsă legătură cu cetatea. În limba maghiară Feldioara înseamnă tocmai ,,Cetate de Pamânt”.

   În schimb cetatea mai poartă și numele săsesc Marienburg, care se traduce simpu: ,,Cetatea Sfintei Maria”, care era și protectoarea Ordinului cavalerilor teutoni.

 

   Cetatea Marienburg, Cetatea de Pământ, Cetatea teutonilor de la Feldioara.

 

/Feldioara1/img_4667-b2.jpg

 

   Ordinul cavalerilor teutoni s-a format la sfârșitul sec.12 la Acra, în Palestina, în timpul unei cruciade.

   După ce acesti cavaleri creștini au fost invinși în cruciadă, s-au retras în anul 1211 în Țara Bârsei.

   (O poveste ancorată în acest episod al istoriei Ardealului poate fi găsită în cele trei Culturale ale mele numite ,,Cavalerul de Piatră”.)

 

http://www.carpati.org/cultural/cavalerul_de_piatr%C4%83_1_/555/

 

http://www.carpati.org/cultural/cavalerul_de_piatr%C4%83_2_/556/

 

http://www.carpati.org/cultural/cavalerul_de_piatr%C4%83_3_/557/

 

 

   Regele Andrei al II-lea al Ungariei încurajează așezarea aici a cavalerilor teutoni pentru a apăra acest colț al regatului de invaziile cumanilor și pentru a introduce catolicismul lor într-o populație preponderent ortodoxă.

   Devenind tot mai puternic, Ordinul trece munții și pe crestele lor ridică Cetatea Orății (în Pasul Bran) și Cetatea de la Tabla Buții (pe care n-am reușit să o localizez până acum în Munții Tătaru).

 

   În prezent Cetatea Feldioara se află în masive lucrări de restaurare. Inițial paznicul lucrărilor nu ne-a permis accesul în interior, apoi ne-a însoțit chiar el pentru a putea trage măcar câteva cadre.

 

   Biserica evanghelică văzută din Cetatea teutonilor.

 

/Feldioara1/img_4680-b2.jpg

 

   În Feldioara mai vizităm Biserica ortodoxă construită în anul 1788 și care deține o valoroasă bibliotecă veche.

 

 

   Din Feldioara continuăm drumul nostru spre nord și după numai 3km ajungem în localitatea Rotbav.

   În dialectul săsesc această denumire a satului s-ar traduce ,,Pârâul Roșu”.

   Legenda spune că vreo 20 de familii de sași veniți din Feldioara s-au așezat aici în jurul anului 1250.

   O fecioară a satului mergând cu rufele la râu a găsit apele roșii de sângele vărsat în amonte în tocmai timpul unei năvăliri pustiitoare.

 

/Feldioara1/img_4706-b2.jpg

 

   Case săsești vechi pe strada principală din Rotbav.

   După al doilea război mondial mulți sași din Rotbav au fost deportați în U.R.S.S., ulterior o parte din aceștia îndreptându-se spre Germania.

 

/Feldioara1/img_4707-b2.jpg

 

   Școala generală din localitate.

 

/Feldioara1/img_4713-b2.jpg

 

   Turcii au asediat și au incendiat Biserica evanghelică fortificată din Rotbav în anii 1438 și 1464, dar nu au reușit să o cucerească.

   Același insucces l-a avut și generalul Basta, care a încercat să cucerească fortăreața, aliată atunci cu domnitorul valah Radu Șerban.

   În interiorul bisericii se află o orgă adusă din Pecs, iar orologiul din turn a foat adus din Leipzig.

   Poveștile oamenilor spun că sub biserică s-ar afla tuneluri și catacombe unde unii îndrăzneți au fost îngropați de vii.

 

/Feldioara1/img_4716-b2.jpg

 

 

 

   Ne continuăm drumul spre nordul județului Brașov și după alți 10km ajungem în localitatea Măieruș.

   În dialectul săsesc se numeste Nussbach, care s-ar putea traduce ,,Alun”, (Villa nucum).

 

   Biserica evanghelică fortificată din Măieruș a fost ridicată în jurul anului 1377 și refăcută în stil gotic în 1573.

 

/Feldioara1/img_4718-j1.jpg

 

   Școala generală din ,,Nussbach”.

 

/Feldioara1/img_4719-b2.jpg

 

   Din zidurile de apărare ale bisericii fortificate s-au păstrat doar câteva porțiuni.

   Noi intrăm în curtea interioară și ocolim biserica prin stânga. Aici găsim o intrare cu ogive gotice, după modelul ușilor oricărei catedrale vestice.

 

/Feldioara1/img_4724-b2.jpg

 

   Fațada sudică a bisericii.

 

/Feldioara1/img_4725-b2.jpg

 

   Trecem printr-o poartă de lemn veche de când lumea și un scârțâit prelung ne tradează prezența. Închidem poarta la loc cu un clănțău făcut la forjă, pe nicovală.

   Am ajuns în cimitirul săsesc, la umbra răcoroasă a brazilor. O liniște de capăt de drum plutește peste morminte.

   Ne aflăm odihna pe o banca de lemn, apoi vorbim cu două doamne în vârstă care trebăluiesc cu grebluțele pe lângă morminte.

   Ne povestesc cum sașii plecați în Germania le susțin financiar efortul lor zilnic de a menține cimitirul îngrijit aici la Măieruș.

 

/Feldioara1/img_4730-b2.jpg

 

   Piatră funerară din cimitirul de la Măieruș.

 

/Feldioara1/img_4732-b2.jpg

 

   În capatul mai depărtat găsim Monumentul eroilor sași din Măieruș căzuți în primul război mondial. Aflăm că monumentul a fost ridicat în anul 1927.

 

/Feldioara1/img_4734-b2-b2.jpg

 

   La întoarcere intrăm și în întunericul cu miros de igrasie al bisericii. Pe peretele sudic stă scris un citat din Biblie. Ne dăm și noi cu părerea...

 

/Feldioara1/img_4742-b2.jpg

 

   În timpul ciumei din 1718 populația germană din localitate a fost decimată, în timp raportul a devenit favorabil populației românești.

   Dealtfel după Revoluție numărul sașilor din Maieruș a scăzut de la 635 la numai 132.

 

   Casă săsească din Măieruș.

 

/Feldioara1/img_4747-b2.jpg

 

   De la rondoul din centrul Măierușului prindem un drum județean care, după ce ne scoate din sat, străbate în lung lunca largă a unui râu.

   Oprim și privim zona mai cu atenție. Râul ăsta trebuie să fie Oltul...

   Nu se poate, aici și Oltul curge spre nord. Trebuie să fie vreo anomalie magnetică, sau altceva în țara asta de dincolo de munte, devreme ce aici râurile par a curge spre nord, când, de fapt ele curg spre sud, spre Dunare...

 

   Răvășiți de atâtea nelămuriri ajungem în Apața. Spre deosebire de localitățile prin care am trecut până acum, Apața e un sat unguresc.

   Acest lucru e mai greu de văzut la prima vedere, căci aspectul caselor e același și aici, fără gard și fără curte în față.

 

/Feldioara1/img_4750-b2.jpg

 

   În centru oprim să vedem Biserica lutherană. Prevăzută și ea cu un oarecare zid de incintă, Biserica luterană din Apața a fost ridicată în sec.18, în stil baroc.

   După cum vom vedea, se pare că inițial construcția a aparținul unei alte confesiuni religioase.

 

/Feldioara1/img_4749-b2.jpg

 

   Biserica Evanghelica Lutherană este cea care a acceptat Reforma protestantă a preotului Martin Luther.

   La noi în țară aceasta a luat ființă după primul război mondial și Unirea Aredealului cu Țara.

 

   Găsim ușa descuiată și patrundem în biserică. Pe pupitrele băncilor în care stau credincioșii sunt cărți de rugăciune și cărți de cântat scrise în limba maghiară.

 

/Feldioara1/img_4757-b2.jpg

 

   În partea din spate a navei centrale, la etaj, se află locul corului, o orgă și un citat din Biblie.

 

/Feldioara1/img_4754-b2.jpg

 

   Aflăm că alături de lutherani în Apața mai sunt și alte confesiuni religioase: ortodocși, romano-catolici, greco-catolici, unitarieni, reformați, evangheliști, penticostali etc

   E extrem de complicat pentru unul ca mine, care vine dintr-un loc în care doar o biserică părea să existe pe lume...

 

   Dealtfel amintirea în tușele cele mai tari dspre religiozitatea mea din copilărie nu vine din biserică, ci dintr-un spațiu cât se poate de laic.

   Sa fi avut vreo 6-7 ani. Înainte de Crăciun mama mă ducea să mă  spovedească și  să mă împărtășească, dar nu la biserică, ci în casa vreunei vecine, vecină ce aranjase în prealabil cu părintele să vină la o oră foarte matinală și să ,,rezolve” toți copii de pe strada noastră.

   Țin minte cum mă trezea mama cu noaptea în cap și cu ochii cârpiți de somn mă spălam pe dinți și pe față cu apa rece ca gheața. Mă îmbrăca cu lucrușoare curate, cu ghetuțe și paltonaș, după care ieșeam în gerul de afară.

   Dincolo de sfera de lumină de la becul de pe prispă mă lăsam târât de mână pe întuneric. Ma gândeam la ce mă așteaptă, la ce mă va întreba părintele... poate chiar ațipeam dus așa de mână prin intuneric...

 

   Așteptam înghesuiți unii în alții în camera din față a gazdei, unde nu era cu mult mai cald decât afară. Lumina era aprinsă doar afară, noi așteptând într-un semiîntuneric, poate dintr-o bunăcuviința mai greu înțeleasă atunci.

   În cele din urmă se aprindea lumina și în murmurele noastre intra părintele, cu mișcări ample și glas de tunet, ca de voievod.

   Noi îngenuncheam, iar el se așeza pe scaun și întindea patrafirul peste spinările noastre subțiri, de mâțe ogârdite. (Acum îmi dau seama că pe atunci toți copii eram slabi, străvezii de slabi.)

   Urma binecunoscutul dialog cu ,,corul antic”, mulțime de glasuri în care îți dezresponsabilizai păcatele, la grămadă...

   Actul doi era la fel de straniu pentru ceasul acesta din noapte: părintele îți punea patrafirul rece sub bărbie și cu o linguriță îți administra o înghițitură din ceva acru, care te ardea pe beșleguș decum înghițeai...

   Senzațiile tale nu erau luate în seamă. Imediat primeai tot direct în gură un cubuleț de anafură, tare, uscat, dar molfăit cu grijă îți amintea de gustul colacilor copți în cuptorul țații Florichii.

 

   Când ieșeam afară se lumina deja. Ba parcă încerca timid să și ningă... Taina se risipea odată cu întunericul, dar cel puțin parcă mă simțeam cu sufletul mai ușor.

  

   Mai târziu aveam să aflu că în mânăstirile ortodoxe slujbele adevărate se țin pe întuneric, tocmai la miezul nopții.

 

   În zona mai înaltă în care stă corul, dar și în clopotniță se ajunge pe o scară exterioară.

 

/Feldioara1/img_4760-b2.jpg

 

   Din Apața ne întoarcem înapoi la Măieruș. De la sensul giratoriu pe care îl știm face dreapta și repede ieșim la drumul principal spre Târgu-Mureș.

   Drumul începe să urce prin padure și se pare că deja părăsim Depresiunea Bârsei.

   Pădurea care acoperă această zonă mai joasă a munților Perșani și-a luat numele după pârâul Bogata, care ceva mai încolo se varsa și el în Olt.

 

 

   În Padurea Bogății oprim la un izvor cu țuțuroi amenajat sub un mal de pe dreapta șoselei. Ne răcorim, apoi mă rezem de marginea bazinului de beton pentru a-mi trage sufletul după condusul prin serpentinele de la urcare.

   În capătul celălalt al parcării mai sunt porite două mașini. Patru țigani gabori, împreună cu consoartele lor iau masa pe boturile a două merțane albe (Cobre vechi, model C200) trase față în față.

   Admir costumele lor negre, croite cu un număr mai mare. Cămășile albe, cu gulere răscroite, acoperă reverele hainelor. Pantofii de lac par și ei cam lungi, sau poate vârful ascuțit dă această impresie. Nici la masă nu se despart de palăriile lor cu boruri largi, scoborâtoare direct din sombrero.

   E clar că larghețea dă eleganță.

   Îi admir sincer, mai ales când încerc să aud ce vorbesc cu glasurile date la maxim. Înțeleg doar frânturi și e clar că ei fac balet printre cuvintele din vreo trei limbi.

 

   Lumea de dincolo de munte e cu siguranță mai elegantă.

   Singurul țigan din satul nostru (Carabate parcă îl chema) era șters și ponosit, la nivelul unui vânzător de semințe duminica dimineața, la stadionul ,,Avântu”.

   Mai mult, doar pentru un mardeu se preta să strige prin fața tribunei ,,Hai Avântu!” În schimb nici nu deschidea gura fară 5lei dacă trebuia să strige, așa în răspăr, ,,Hai Plopeniu!” sau ,,Hai Poiana Câmpina!” Diferența de cost era un fel de ,,assurement” de risc...

 

   Ieșim din Pădurea Bogății și prima localitate întâlnită în drum se cheama Hoghiz.

   La ieșirea din Hoghiz traversăm un râu. Bineînțeles că e tot Oltul. Acum vine din dreapta și curge spre vest.

   Dincolo de pod părăsim E60 și prindem un județean care pare să urmeze Oltul spre amonte.

 

   După fix 10km intrăm în localitatea Racoș.

   Un loc de parcare mai acceptabil găsim doar în fața primariei. Văzându-ne că ezităm, cineva din primarie iese și ne arată să tragem așa, mai la umbră.

   Apoi domnul Antal se prezintă și când află intențiile noastre de a vizita Rezervația naturală, amabil, ne propune să ne însoțească mai întâi la Castelul Sukosd-Bethlen.

 

   Castelul a fost construit în anul 1625 ca reședință a contelui Sukosd, care primise domeniul Racoș de la Gabriel Bethlen.

   Arhitectura clădirii se înscrie în stilul Renașterii transilvănene.

   Castelul e înconjurat de ziduri de apărare cu turnuri pătrate și circulare.

 

/Feldioara2/img_4772-b2.jpg

 

   Un turn mai special e cel sudic, dispus pe două niveluri și dispunând și de un salon octogonal.

 

/Feldioara2/img_4773-b2.jpg

 

   Pe bolta intrării principale se află blazonul familiei Bethlen sculptat în piatră.

 

/Feldioara2/img_4775-b2.jpg

 

   După anul 1773 castelul intră în proprietatea contelui Samuel Teleki, iar în timpul Revoluției din 1848 clădirea a ars în mare parte.

 

/Feldioara2/img_4784-b2.jpg

 

   Când am ajuns noi la castel (pe drum domnul Antal ne-a povestit că în sat sunt doar câțiva români, iar din cele 4 biserici de 4 confesiuni diferite, niciuna nu e ortodoxă) în curtea interioară se juca un grup de copii din Sfântu Gheorghe.

   Copiii urcaseră peste tot, nimeni nu le interzisese nimic, iar acum se trăseseră plictisiți mai la umbră. Cele două însoțitoare discutau foarte interesate cu doamna custode care le deschisese poarta, pe marginea unui teanc de goblenuri aflate în diferite stadii de realizare, de la simple cârpe desenate și până la tablouri cu ramă aurită.

 

/Feldioara2/img_4777-b2.jpg

 

   Ne luăm rămas bun de la ghidul nostru și ne îndreptăm (tot după indicațiile lui) spre Rezervația naturală.

   Complexul geologic Racoș cuprinde Coloanele de bazalt, Cariera de bazalt de la Brazi și Cariera de scorie bazaltică Dealul Hegheș.

   Pentru a înțelege modul de formare a celor două monumente ale naturii trebuie să precizăm ca vulcanul de la Racoș a avut 2 faze de activitate:

-o faza efuzivă, de scurgere a lavei bazaltice (și de formare a coloanelor prismatice caracteristice),

-o fază extrusivă, a exploziei ce a dus la formarea conului vulcanic.

 

   ,,Vulcanul” de pe Dealul Hegheș are un con asimetric, cu versantul nordic aproape vertical.

 

/Feldioara2/img_4801-b2.jpg

 

   În calmul pășunii dimprejur prin care urci liniștit o vreme, apariția bruscă a imaginii cu un mare dramatism al reliefului și al culorilor aprinse ale zgurii te face să te cutremuri pe interior...

 

/Feldioara2/img_4804-b2.jpg

 

   Ne mai liniștim puțin când fotografiem câteva floricele de stepă crescute chiar pe marginea craterului.

 

/Feldioara2/img_4808-b2.jpg

 

   Și o altă floricică cu petale cerate.

 

/Feldioara1/img_4809-b2.jpg

 

Lacul format în cariera de bazalt și mai în spate Tipia Racoșului.

 

/Feldioara2/img_4827-b2.jpg

 

   Vârful Tipia Racoșului are o altitudine absolută de 820m.

   Iată că o tura în zona Racoșului ar trebui să cuprindă Vulcanul, lacul și coloanele de bazalt, după care în circa o oră se poate ajunge pe Tipia Racoșului.

   De sus putem admira Defileul Oltului de la Racoș și Tipia Ormenișului, un alt martor tăcut al vulcanismului din zona Munților Perșani.

 

/Feldioara2/img_4821-b2.jpg

 

  

   La întoarcerea în localitate găsim aceleași străzi pustii.

   Toropiți de caldură intrăm în magazine aflate la parterul unora dintre casele ungurești.

   Cerem în limba româna înghețată și apă minerală și suntem serviți cu amabilitate. În plus gazdele doresc o discuție cu noi, ne întreabă dacă am fost la vulcan și la castel etc. etc.

 

/Feldioara2/img_4839-b2.jpg

 

   Simțim lipsa domnului Antal și, până la urmă, a orcui care ne-ar putea indica confesiunea religioasă căreia îi aparține fiecare dintre bisericile satului.

 

/Feldioara2/img_4840-b2.jpg

 

   Urmăm o străduță îngustă și o alee cu trepte și iată-ne în fața porții celei de-a doua biserici.

 

/Feldioara2/img_4843-b2.jpg

 

   Cine ar putea ști ce scrie pe peretele de la intrare?...

 

/Feldioara1/img_4844-b2.jpg

 

   Linii îndrăznețe și un alb pur.

 

/Feldioara2/img_4845-b2.jpg

 

  

   De la Racoș ne întoarcem înapoi la Hoghiz și continuăm drumul spre Târgu-Mureș.

   În scurt timp ajungem la Rupea. Drumul european ocolește orașul prin stânga și se arcuiește la mare distanță în jurul Cetății Rupea.

 

   Cetatea Țărănească Rupea este construită pe o stâncă de bazalt care domină orașul.

 

/Feldioara2/img_4852-b2.jpg

 

   În antichitate aici a fost cetatea dacică Rumidava.

   Romanii i-au spus Rupes, dar în timpul migrațiilor fortificația a fost distrusă în totalitate.

   În sec.12-13 localnicii au ridicat o cetate țărănească cu trei rânduri de ziduri de apărare.

   Sașii aveau să-i spună Reps, iar maghiarii Cohalm, care în limba lor înseamnă ,,gramadă de piatre”. Asta e... O putere de înțelegere mai modestă...

 

/Feldioara2/img_4853-b2.jpg

 

  

   Și dacă tot am ajuns până la Rupea, nu se cade să nu dăm o fugă și până la Sighișoara...

   Numărăm zeci de indicatoare turistice către alte și alte biserici fortificate, apoi fară să ne dăm seaama, pătrundem în oraș.

   Găsim surprinzător de repede un loc de parcare chiar în centru. Dacă acesta o fi centru, căci noi suntem pentru prima dată în orașul-cetate prin care a trecut deja toată lumea.

   La fel de repede găsim și o masă la o terasă unde mâncăm plăcintă cu brânză și ștrudel cu mere. Berea mea fără alcool, chiar dacă e servită într-o halbă mare, ce duce cu gândul la ,,Octoberfest”, tot gust de șampon are...

 

   Totuși ne mai venim în fire și pornim spre partea de sus a orașului, spre Cetate.

   Iată, țara de dincolo de munte e cu totul și cu totul altfel decât a noastra ,din ,,Regat”!

 

/Feldioara2/img_4856-b2.jpg

 

   Urmăm străduțe pavate cu piatră, trecem pe sub cladiri străpunse de bolți.

 

/Feldioara2/img_4863-b2.jpg

 

   Ultima boltă pe sub care trecem e cea de sub Turnul cu Ceas.

 

/Feldioara2/img_4871-b2.jpg

 

   Pe o placă prinsă chiar lângă intrarea în muzeul din turn citim:

   ,,Turnul cu Ceas a fost construit în sec.13-14. Până în anul 1556 a adăpostit sfatul orașului. Distrus de incendiul din 1676 a fost refăcut în 1677. În 1891 acoperișul a fost decorat cu țigle smălțuite. Din 1898 servește ca incintă a muzeului orașului. Ceasul și figurinele reprezentând zilele săptămânii datează din anul 1648.”

 

/Feldioara2/img_4872-b2.jpg

 

   Într-o clădire din curtea interioară (clădirea vopsită acum în galben) a locuit între anii 1431-1435 Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân și domn al Țării Românești.

 

/Feldioara2/img_4874-b2.jpg

 

   Diamertal opus de această clădire se află Biserica Mânăstirii.

 

/Feldioara2/img_4870-b2.jpg

 

   Biserica a fost ridicată de Ordinul dominicanilor. Acest ordin apare în anul 1216, iar această biserică din Cetatea Sighișoarei este menționată pentru prima dată în anul 1302.

 

/Feldioara2/img_4877-b2.jpg

 

   Vizităm muzeul din Turnul cu Ceas, dar la intrare mi se atrage atenția că nu am voie să fac fotografi în interior.

 

   Despre obiectele din muzeu, adevărate capodopere ale tehnicii germanilor din Sighișoara  nu voi vorbi. E recomandat să vizitezi muzeul când ești student în anul doi la Mecanică.

   Din cele 14-15 bresle de meseriași, fiecare deținând un turn de apărare pe zidul cetății, îmi atrage atenția Breasla vrăjitoarelor. Acestea aveau ca loggo-u străvechiul dicton: ,,Vrăjitoarea bătrână face otrava bună”.

 

   Ieșim pe terasa de la ultimul nivel, terasă care înconjoară turnul rectangular pe toate laturile.

   Încercăm să surprindem de la înălțimea Turnului cu Ceas câteva cadre cu împrejurimile.

 

/Feldioara2/img_4892-b2.jpg

 

   Vedere spre curtea interioară și casa lui Vlad Dracul.

 

/Feldioara2/img_4898-b2.jpg

 

   Partea de sus a orașului-cetate.

 

/Feldioara2/img_4902-b2.jpg

 

   Și drumul pe care am venit noi dinspre Brașov, aici aliniat pe lângă malul Târnavei Mari.

 

/Feldioara2/img_4906-b2.jpg

 

 

 

   La întoarcere ne-au făcut cu ochiul zidurile Cetății Saschiz și ale altor biserici evanghelice fortificate.

 

   Strămoșul ăla al meu, cioban din Tohanul Vechi, trebiue să fi avut el motive temeinice care să-l determine să lase în urmă o așa țară frumoasă și să treacă de partea astalaltă a munților.

 

   (Referiri la acest episod vezi în Articolul meu: http://www.carpati.org/articol/valea_teleajenului_3_-oamenii_si_povestile_lor/662/)

 

   Poate încâlceala asta a apelor din Ardeal, sau a preamultor religii să-l fi determinat să-și ia lumea în cap...

 

   Aici, în Prahova, poate că totul era rânduit și atunci mai frumos...

 

 

  

 

  




Vineri, 26 iulie 2013 - 18:45 
Afisari: 3,260 


Postari similare:





Comentariile membrilor (3)

zentai
zentai
Coarda
 
1
Coane Gigi...e foarte tar,e bre!In mod ciudat,primesc "bibliografie",fix pe zona de interes (bine,un pic mai ampla dar nu cu mult).Pot zice ca acelasi algoritm aplicam si noi,de vazutelea tot ce e de interes intr-u perimetru.Castelul Bethlen arata intr-un mare fel(merita "aghezmuit"cu-n Petofi,o dupa-amiaza de lene si macar cu-n dram de cafea...si-n felul asta poate ca as salva macar o clipa din sinceritatea poetului Carpati.org

Felicitari!Zona e f.faina si pacat ca nu e "ridicata la fileu"!


Sâmbătă, 27 iulie 2013 - 15:49  

edo
edo
Caraba
 
2
Tin minte ca mai demult mi-ai spus ca sa scrii despre Dobrogea e usor, ca nu sunt prea multe de spus, ia sa te apuci sa scrii despre Transilvania, sa vezi atuncea ce munca este. Ma bucur ca te-ai hotarat pana la urma sa scrii si despre asta, a iesit un jurnal fain!


Duminică, 28 iulie 2013 - 18:59  

gigicepoiu
gigicepoiu
Rucsac
 
3
O tura in Transilvania seamana mult cu o calatorie in strainatate. Ne vom intoarce in Dobrogea pentru ,,cercetarea" cetatilor din partea sudica a zonei si a unor grote, eventual locuinte rupestre, in niste canarale mai sterse. Sa se mai racoreasca putin...


Luni, 29 iulie 2013 - 19:31  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9243 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org