Tanti Maria (Muntii Cernei)
De tanti Maria am aflat întâmplător la o proiecție desfășurată în semi-taină la MȚR: Izolați în România. Ulterior, seria de 12 reportaje ce poartă acest nume a ajuns în grila TVR și acum poate fi urmărită de publicul larg. Dintre toate frânturile de viață prezentate la eveniment, cel mai mult ne-a impresionat povestea femeii care locuiește singură într-o gospodărie din cătunul Prisăcina, suspendat deasupra geanțurilor munților Cernei unde se ajunge cu pasul. Socotesc că în vreme ce tinerii își pot clădi singuri un viitor mai bun, bătrânii nu au alternativă și rămân legați de pământul și de amintirile unde și-au trăit viața. Mulți dintre ei (dacă nu chiar toți), printre care se numără și tanti Maria, sunt uitați de autoritățile statului, privați de asistență medicală sau de alte asemenea beneficii, nu au pensie sau alt venit social. În aceste condiții, avuția lor se rezumă la ceea ce produc în gospodărie, agoniseala se numără în amintiri, iar viața este o luptă continuă pentru a subzista.
Emoționați de condiția acestor bătrâni, am hotărât atunci împreună cu Oana să mergem să o vizităm pe tanti Maria pentru a-i arăta că nu toată lumea a părăsit-o, iar ocazia s-a ivit în preajma Rusaliilor.
***
La tanti Maria se poate urca și coborî înapoi la șosea într-o singură zi, dar e păcat de drumul bătut până acolo să nu rămâneți peste noapte la o vorbă. Iar cadrul natural este unul cu totul aparte. Pentru cazare, echipamentul obișnuit de camping vă va fi suficient: un cort, sac de dormit și izopren, cel din urmă fiind înlocuibil cu fân :)
Intrarea în traseu se face din dreptul motelului Dumbravă din valea Cernei, la (KM) 14 cum spun localnicii, punct aflat la 12 km de la ieșirea din Băile Herculane (diferența de km provine de la vechea vs noua măsurătoare). De la motel, se traversează râul Cerna pe un podeț și se urmează poteca la dreapta, pe lângă o moară de apă și un izvor, pe marcaj triplu: punct roșu, punct galben, punct albastru. Cele 3 marcaje apar uneori împreună, alteori sunt prezente alternativ de-a lungul potecii. Alimentați-vă cu apă suficientă de aici, veți mai întâlni izvor în Dobraia, la două ore distanță.


Urcarea debutează pieptiș prin pădure, apoi se mai domolește prin pajiștile însorite. Odată ce vă veți așterne la drum, veți cădea pradă peisajelor ce vă vor tăia respirația. Poienile de sus, cum le numesc localnicii, oferă vederi largi asupra abruptului impresionant al munților Mehedinți, aflați vizavi.

Echipa noastră a fost formată din 11 oameni inimoși, o mică armată. După cum spunea tanti Maria în clipul văzut, cu greu găsește pe cineva care să-i aducă proviziile la poartă chiar și pe banii ei. De aceea, ne-am oferit să nu mergem la ea cu mâna goală și fiecare a cărat pe lângă bagajul propriu câteva kg de provizii: făină, mălai, zahăr, sare, ulei, oțet, orez, fasole etc., după posibilități.
Pe traseu ne-am depășit în mai multe rânduri cu o ceată de copii, mai tăcută în mers și mai gălăgioasă la popasuri, condusă către Poiana Lungă de un ghid Nahanny Camp. De la el am aflat cum putem ajunge la pădurarul Nistor Talpeș din Prisăcina, care cunoaște toți localnicii, în caz că nu nimerim unde ne-am propus. Trebuie spus că nu știam cu precizie care este gospodăria în care locuiește tanti Maria, dar luasem reper pe hartă un punct unde apar câteva case izolate, ferite din poteca principală a cătunului Scărișoara, printre care speram să fie și cea căutată de noi.
În frunzișul uscat din potecă întâlnim și o broască țestoasă de uscat, cam sfioasă în fața camerelor de fotografiat, motiv pentru care nu o deranjăm nici noi. Mi s-a părut deosebit și deopotrivă neașteptat să o vedem aici, credeam că ele sunt răspândite exclusiv în Dobrogea.

După două ore de la plecare ajungem la izvorul din Dobraia, un loc potrivit pentru popas, alături fiind și o măsuță. De aici, după o urcare mai tare la început ce se domolește mai sus, în cel mult jumătate de ceas se iese într-o altă lume, la biserica din Dobraia. Tărâmul fascinează din primul moment și abia acum, în ciuda efortului depus, veți înțelege de ce oamenilor de aici le vine greu să părăsească aceste locuri.

Nu-i niciun sătean la vedere, dar le simțim prezența în peisaj, în căpițele de fân ridicate cu spirit de gospodar, în pășunile și livezile îngrădite.

În spatele bisericii e o răspântie: la stânga se merge spre cătunele Dobraia și Poiana Lungă, iar la dreapta sunt alte 5 cătune: Prisăcina, Cracu Mare, Ineleț, Scărișoara și Țațu, legate între ele de o potecă bine definită ce încinge muntele pe curba de nivel. Toate aparțin de comuna bănățeană Cornereva, aflată dincolo de creasta munților Cernei, care însumează nu mai puțin de 40 de sate și cătune, fiind din acest punct de vedere cea mai mare din țară. Amenințați de norii ce s-au adunat grămadă peste creastă, noi pornim spre dreapta printre fânețe.


În dreptul școlii Dobraia începe să picure, dar continuăm să mergem la adăpostul copacilor până când întâlnim un mic țarc de oi în care așteptăm să treacă norii. E început de vară și vremea e capricioasă la munte. Dar e și perioada exploziei floristice, iar poienile sunt o minunăție! Urzica, ștevia de munte sunt comestibile, din izmă (mentă sălbatică) se face ceai, pătlagina ajută la cicatrizarea rănilor etc. De-a lungul uliței sunt mulți pomi fructiferi. Cireșii au dimensiuni impresionante! Din cauza zăpezii căzute anul ăsta de Paști, și-au pierdut floarea și fructele nu au apărut pe ramuri. Pădurea de conifere lipsește în Cernei aproape cu desăvârșire, foioasele fiind răspândite pe toți versanții. Toamna, pe sub fagi pică jirul, o sămânță gustoasă.

După ce s-au descărcat furtunos în căldarea de sub creastă, norii s-au mutat pe vecinii de la est, munții Mehedinți, permițându-ne să ne vedem de drum o vreme.

La o casă aflată într-un cot al drumului ne întâmpină o tanti Maria, dar nu cea pe care o căutăm noi. În spatele gospodăriei se produce electricitate cu ajutorul unei mori de apă. Am întâlnit mai multe astfel de mori, oamenii profitând de pe urma faptului că satul beneficiază de o rețea bogată de pârâiașe.

Reperul luat pe hartă e aproape, la următoarea casă, puțin mai sus de potecă. Cu indicațiile obținute, ne continuăm drumul. Urcăm o pajiște înverzită, sărim un pârleaz și ieșim lângă o grădină de care o femeie se îngrijește de zor.

Tanti Maria? Da, ne răspunde apropiindu-se. Îi spunem de dincolo de gard că am văzut-o la televizor și că am venit să o vizităm. Într-o clipă se furișează prin câteva crăpături din gard și iese lângă noi. O recunosc abia când se luminează la față și ne poftește în gospodărie, bucuroasă de oaspeți.
Când află ce-i cu noi acolo, ne pune la dispoziție livada pentru a ne instala corturile. Am avut un sentiment de bucurie și de ușurare văzându-i reacția, pentru că ne temeam că s-ar putea speria de atâția oameni necunoscuți ce i-au dat buzna în bătătură. Cât ne montăm noi tabăra, tanti Maria lucrează în grădină, dar nu trece mult timp și renunță din pricina ploii. Ne invită înăuntru, scuzându-se pentru deranj, dar ploile căzute în primăvară i-au adus apa de pe munte în casă. O însoțim și, după ce îi oferim ceea ce i-am adus, ne înghesuim pe băncuțe în cămăruța mică, bătrânească, în care doar lumina intrată pe fereastră ne conturează fețele.

În clipul celor de la Izolați în România, tanti Maria era tare necăjită. Tanti Maria este necăjită, dar când are companie radiază de fericire. Povestește cu voioșia unei copile ieșite la joacă, glumește ca o ștrengăriță în pauza mare, râde cu pofta unei june în zi de sărbătoare și chipu-i luminos binecuvântează încăperea.

Am plecat în căutarea unui om simplu și am descoperit o comoară. Am înțeles mai demult că oamenii nu trebuie judecați după aparențe: de la fiecare om în parte ai câte ceva de învățat. Am pornit să căutăm o fantomă și am găsit un om în putere, cu mintea ageră. La 70 de ani, tanti Maria ne întrece la deal, călărește calul la nevoie, muncește zi lumină în grădină. Are auzul ascuțit, ochii tineri, inima puternică. Și mare, din câte vedem: a strâns în jurul ei 3 cățelușe de care are grijă ca de proprii copii – Pichinela, Florinela și Monica, o iapă pe nume Stela, două văcuțe, 6 pisici. Atâtea fete! Băieții din gospodărie sunt un câine, 3 motani și cocoșul. Am căutat o bătrână și am găsit o bunică.
Cățelușele îi mai alină singurătatea din șirul zilelor lungi în care nu vede om la față. Cu vecinii trec și câte două luni în care nu vorbește. Coboară la două săptămâni la Cornereva, peste munte, pentru aprovizionare. Acasă are o placă fotovoltaică la care arde un bec înainte de culcare și uneori, în zilele însorite, petrece o oră în fața televizorului. Dacă are baterii, în zilele de sărbătoare mai ascultă radio.
Scoatem inevitabil și o sticluță de pălincă și o rotim între noi. Tanti Maria se sfiește la început, dar i-am câștigat încrederea și, chiar dacă n-a mai pus gura pe băutură de câțiva ani, gustă licoarea în cinstea întâlnirii noastre.
Când ne mai slăbește ploaia, coborâm să luăm iapa din grădină și apoi ne lăsăm conduși de tanti Maria prin dosul casei pe o potecă lungă ce șerpuiește prin cotloanele muntelui. Mergem pe imaș, să mulgem vacile. Cățelușele ne împiedică în picioare. O urmează pretutindeni pe tanti Maria și latră la cel mai mic semn ce ar părea ostil față de stăpână, la primul străin ivit, la primul câine sau gândac ce iese la luminiș.



Nu mai ziceți nimic?, ne întreabă mergând sprintenă la deal. Urcarea asta ne-a tăiat suflul, dar ea se pare că nu are probleme... Traversăm o zonă cu noroaie prin care curg câteva pâraie și ieșim la o pajiște unde pasc libere Floarea și Rozica, cele două vaci. Animalele vin la tanti Maria atrase parcă de un magnet puternic și-i caută mângâierea pe grumaz.
Rozica a fătat anul trecut și acum dă lapte mai mult. Tanti Maria o mulge de două ori pe zi, să nu rămână stearpă.

Floarea poartă vițel în burtă și e mulsă o dată la două-trei zile.

În vremea asta, Monica sapă în iarbă căutând... un loc unde să se ascundă? Nu, explicația vine de la tanti Maria: caută bani pentru cârnați, eu le-am învățat!, ne lămurește tanti Maria. Le-am spus că dacă vor să mânce, să-mi aducă bani, că baba n-are!

La plecare, vacile mugesc prelung după femeie, cerând atenție. Pesemne că de obicei își petrece mai mult timp cu ele, acum oaspeții o zoresc să plece. Bidonul cu laptele Floarei rămâne la frigider – după cum spune tanti Maria – în pârâu, iar laptele de la Rozica merge la filtrat pentru noi.
La cină pregătim la arzător mâncarea noastră liofilizată, iar brânza și laptele primite de la gazdă întregesc masa ca sarea în bucate. Mai mult nu am ce să vă ofer și voi mi-ați dat atâtea!, ne spune amărâtă. Îmi aduc aminte de pilda aceea în care bogații lăsau mulți bani în cutia darurilor, iar o văduvă săracă a aruncat doar doi bani. Precum acea văduvă, tanti Maria ne-a dat însă mai mult decât i-am adus noi, pentru că noi am dat din prisosul nostru, pe când ea a dat tot ceea ce avea.
Spre apus, tanti Maria șade pe băncuță și privește munții. Pentru un moment, Adina îi ia locul, pozând pentru a recrea atmosfera de odinioară.

În zare se vede creasta munților Mehedinți. Vârful cel mai înalt e Pietrele Albe, iar șaua aceea din stânga lui e Crovul Medved. Tanti Maria, care n-a urcat niciodată în munții Mehedinți, numește vârful din imagine Domogled, vârf care se află de fapt mult mai în dreapta, deasupra Băilor Herculane. O mai întrebăm despre toponime și aflăm că aceea e Piatra Galbenă, anume o stâncă golașă din stânga noastră.

Ne povestește din tinerețe, despre cum a trăit în comunism, cum trecea o zi de sărbătoare, cum a fost când a aflat despre revoluție, despre modul în care arată o zi din viața ei, despre școala și biserica din Dobraia și, inevitabil, despre cum s-au golit satele... Coasta aceea era pășune, acum s-a așezat pădurea peste ea. Se mai văd temeliile caselor părăsite prin pădure. Erau 100 de persoane în sat, acum în toate zările mai adună doar 20 de suflete. Mi-au murit 120 de cunoscuți! Casa mi-a ars din temelie în ‘70, doar două vaci au salvat vecinii. Nu se tânguiește, ci vorbește cu seninătate, a învins deja greutățile.
Pământul și-l muncește cu conștiinciozitate, în fiecare zi, cerând putere de la cel de sus. Cu roadele obținute va trece iarna cu bine. Dar nu de puține ori s-a confruntat în pragul iernii cu nevoia de a sacrifica un animal alături de care a trăit ani buni, fără a ști cum se va descurca la primăvară.
Pentru animale, trebuie cosită iarba. Singură nu poate, n-ar răzbi cu toată treaba ce-i rânduiește zilele. De aceea, plătește săteni cu ce are să-i cosească o săptămână. E un fel de înțelegere între localnici să se ajute la coasă între ei și se împart câte o zi pe la fiecare. Iarba o trage singură, o urcă pe cal și înalță căpițele lângă casă. A doua iarbă, cea de toamnă – otava cum i se spune, e dată direct la animale până cade bruma. Ce rămâne, îngrașă solul.
Vorbim până la căderea nopții și plecăm făgăduindu-i că vom mai sta împreună la sfat înainte de plecare. După o noapte liniștită la cort, printre greieri, dimineața așează soarele la locul său pe cer. E prima zi de sărbătoare a Rusaliilor dintr-un șir de 3 în care nu se mai muncește. Urcăm la tanti Maria care, cu umor, ne dă citat din nenea Murphy, spunând că după aste 3 zile cu soare, mă întorc la muncă și o să ploaie.

O invităm să ne viziteze la oraș, dar cu toate că ar vrea să vină, nu are cum să lase treaba și animalele de izbeliște. Nu o putem scoate din peisaj, ea aparține locului, unei lumi dispărute despre care și pe care numai aici o mai puteți afla.
Să nu mă uitați, vă rog eu! Au mai fost și alții care au zis că vin și nu i-am mai văzut cu anii. Vă plătesc dacă îmi aduceți o pelerină lungă și groasă, dragii de voi, că mă plouă la vaci de nu mai știu de mine!

Tanti Maria are nevoie de multe lucruri pe lângă pelerină. Noi am pus mână de la mână și i-am mai lăsat din lucrurile noastre (ce s-a nimerit să avem prin rucsac): o frontală, o pelerină scurtă, o pereche de ciorapi... ce a avut fiecare. Dacă vreți să contribuiți și puteți ajuta, orice lucru este binevenit. Dacă vă faceți drum spre tanti Maria, dați-mi de veste și vă trimit coordonatele precise, precum și o listă cu lucruri necesare. Noi plănuim să-i mai facem o vizită la toamnă, dar până atunci i-ar prinde bine să-i mai calce pragul un drumeț cu care să vorbească.
***
La vale am pornit spre est, pentru a coborî prin Cracu Mare. La început am mers printre pajiștile caselor locuite din Prisăcina, apoi am sărit vreo două pârleazuri, am trecut peste câteva pâraie și pe lângă o gospodărie părăsită.

Înainte de ieșirea în muchie, poteca trece printr-o pădure frumoasă de foioase. Pe tot traseul nu găsești o hârtie aruncată, e poate cel mai curat munte din câți am văzut.

De la o răspântie semnalizată cu indicator, urmăm potecuța îngustă la dreapta spre podul Ineleț din vale, până la care se mai face o oră, poate mai mult dacă vă lăsați răgaz de admirat locurile.

După ce trecem printr-un tunel de verdeață, încep să apară ferestre cu vizibilitate spre dreapta. La o privire înapoi ni se înfățișează o parte din creasta munților Cernei, cu Zascolul Arjanei cel stâncos atrăgând privirile, Arjana ascunsă undeva în spate, Cușmița la dreapta, golaș.

Între șaua Prislop – prin care tanti Maria trece muntele călare spre Cornereva – și vârful Cușmița strălucește căsuța albă în care am lăsat-o pe tanti Maria.

În Cracu Mare ieșim la lumină. Câteva căsuțe sunt fix la drum și admirăm în trecere grădinile cu zarzavaturi.

După un cot, ajungem la un loc foarte pitoresc, unde este și o măsuță ce invită la popas. De aici se vede atât spre munții Cernei, spre vale, cât și spre munții vecini, Mehedinți. Oricât ai fi de grăbit, nu poți să nu faci un popas în locul acesta.



Facem și poza de grup, apoi pornim la vale către podul Ineleț.

***
Paradisul refuzat oamenilor de rând le-a rămas celor câțiva care s-au încăpățânat să rămână cocoțați pe cracul muntelui, între pajiști înflorite, păduri de foioase și geanțuri seci. Ei sunt imaginea vie a unei Românii încremenite în alte vremuri. Viața lor ne inspiră, judecata lor limpede ne zguduie valorile și le reașază pe făgașul simplu al normalității. Ei sunt adevărații oameni ai munților.
Voluntarii de la Free Miorița au adus lumină în casele din zonă, temerarii de la Izolați în România au deschis poteca spre sufletul oamenilor. Acum e rândul nostru să le călcăm pe urme și să consolidăm puntea către această lume, înainte să se piardă. Întorcându-ne la pildă, nu-i musai să procedați precum văduva săracă și să dați tot ce aveți. E suficient să fiți bunul samaritean care a dat din prisosul său.
***
De interes: începând de duminică, 11 iunie, se dă startul unui program menit să ajute locuitorii cătunelor din valea Cernei, prin care drumeții sunt invitați în Ineleț să cumpere produsele localnicilor. Inițiativa poartă numele Shopping la Ineleț. Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici: https://www.facebook.com/events/1735638609786283/
Din câte știu, evenimentul va avea regularitate săptămânală întregul anotimp cald, așa că dacă veți simți nevoia unui cătun break presărat cu mâncare sănătoasă, știți ce aveți de făcut. Îmi doresc să vă amintiți că într-un sat izolat din Munții Cernei vă așteaptă oricând un suflet mare, care are nevoie de voi.
Cristi Iliescu
iunie 2017
Vineri, 9 iunie 2017 - 00:22