Sura Mare reloaded (Muntii Sureanu)

Se apropia 1 decembrie 2008 si nu prea stiam ce sa facem. Nici unul dintre noi nu avea chef de "circul" anual din Alba, manjit pana peste cap cu "noroiul politic". Am decis ca cel mai bine ar fi sa profitam de zilele libere si sa iesim asa ca ne-am hotarat sa petrecem Ziua Nationala sub pamant.

Calcule si calcule: strangem 300 de metri de coarda, kilograme de carabiniere si toate celelalte scule necesare, ne luam inima in dinti si pornim catre Ohaba-Ponor cu gandul sa coboram cat putem in Avenul din Dosul Lacsorului. In grupuri mai mici reusim dupa indelungi aventuri automobilistice sa ne strangem in Ohaba. Ca tura de incalzire decidem sa mai parcurgem o data Sura Mare, in care mai fusesem in vara (pana in sala Mendip) si sa lasam Avenul pe weekend.

A doua zi la pranz cu chiu cu vai ne pornim catre Sura. Nici unul dintre noi nu este prea dornic sa traga neoprenul pe el si sa intre in apa rece ca gheata mai ales ca temperatura aerului este catre 0 grade celsius iar apa nu urma sa fie nici ea tocmai calduta. Pornim in cele din urma catre intrarea pesterii, avand grija sa nu ne udam mai mult de genunchi, atentie inutila avand in vedere ca stiam ca in scurt timp urmeaza sa intram in apa pana la gat (incercam insa sa amanam cat mai mult momentul in care apa rece urma sa ne intre in neopren si sa ne faca sa ne intrebam ce naiba cautam aici in decembrie).

Dupa o balaceala strasnica prin canion patrundem in cele din urma prin imensul portal al Surei Mari in imparatia subterana. Lasam in urma ultima raza de lumina dupa ce parasim prima sala de mari dimensiuni si ne aprindem frontalele. Continuam animati de dorinta de ajunge in sala Mendip cu toate ca nivelul apei este mai mare decat in vara. Dorna Mare, adanca de peste doi metri si lunga de 70, reprezinta primul obstacol ce ne va incerca puterile. Apa foarte rece si curentul puternic (pestera se parcurge la dus in amonte si la intoarcere in aval) ne obliga sa ne agatam de pereti pentru a ne mai trage sufletul.

Trecem de Dorna si continuam prin galeria impresionanta a Surei Mari cand scunda de 3 metri, dar de cele mai multe ori inalta de peste 20 metri, cand prin apa pana la genunchi, cand inot. Tot mai multe saritori trebuiesc depasite dar cu toate ca ne storc de energie (cel putin pe unii) ne distram de fiecare data cand

Dupa aproximativ 1,5 km intalnim minunatele "palarii de calcit" inalte de 7-9 metri, sprijinite pe ambii pereti ai galeriei, baza lor atingand de cele mai multe ori apa. Singura cale de a le depasi este fie de a trece peste ele sau pe sub ele (cea de-a doua varianta fiind posibila numai cand nivelul apei este redus si de cele mai multe ori trecandu-se in apnee). Trecem aceste bariere cand peste prin catarare cand in apnee, metoda care nu ma incanta deloc provocandu-mi oarecare panica pe care reusesc insa sa o stapanesc.

Ajungem la cea mai inalta (3m) dintre cascadele care se intalnesc pana in Sala Mendip si care se varsa intr-o marmita adanca de aproape 3 metri. Aici ne distram de minune vreme de 20 de minute sarind in cascada. Nu ne grabim deoarece banuim ca una dintre formatiunile pe care urmeaza sa le intalnim (care in mod normal se pot trece doar pe sub, daca echipa nu poseda echipament de escalada), va forma un sifon prea lung ca sa il putem depasi in apnee, avand in vedere ca nivelul apei este mai mare decat alta data.

Continuam din ce in ce mai obositi, cu toate ca ne-am incalzit apa pare din ce in ce mai rece, picioarele intra in gaurile din podea ascunse vederii si se lovesc de bolovanii scufundati, mainile sangereaza de fiecare data cand ne sprijinim de peretii plini de asperitati. Continuam fara sa mai luam in seama durerea cu acea dorinta care ne anima pe toti sa ajungem in sala cu cele mai minunate gururi din tara. Din pacate inaintare ne este oprita, cum banuiam de o formatiune care formeaza un sifon lung de 6 metri. Mancam cate un baton energizant, povestim putin si pornim catre iesire.

Intoarcerea este o distractie totala. De cele mai multe ori ne lasam purtati de curentul de apa la fel ca intr-un tobogan. Iesim pe seara din pestera dupa 6 ore de cand am intrat, bucurosi ca am mai avut inca odata prilejul sa parcurgem aceasta minunata pestera, chiar daca nu pe distanta pe care ne-am propus. Dar nu-i nimic, "guano happens" cateodata :) si in plus ne asteapta Gaura Frantoanei si Avenul din Dosul Lacsorului in zilele ce urmeaza asa ca trebuie sa ne odihnim.

Ajungem la masina pe un ger cumplit. Ne dezbracam pana la piele si salopetele ingheata instantaneu putand sa stea cu usurinta in picioare (fara sa fim noi in ele). Urcam in masina si pornim catre cabana unde urmeza sa mancam strasnic si sa bem o binemeritata tuica fiarta.

Citat din Pesteri din Romania de T. Orghidan: "Strabaterea cursului subteran din Sura Mare cu dorne, praguri, cascade si sifoane, nu poate fi realizata decat cu greutate chiar de speologii rezistenti si cu multa experienta in explorarile cursurilor subterane". Va pot garanta ca cele mentionate in carte sunt cat se poate de adevarate asa ca atentie celor dornici sa patrunda in Sura Mare.

Unii mai curajosi se uda cat mai repede

Altii mai tarziu,

Pana la urma toti trebuie sa infruntam apa rece

Numeroasele obstacole intalnite ne storc de energie

 Nu ne pierdem insa buna dispozitie si executam sarituri mai mult sau mai putin artistice in cea mai adanca dintre marmite

Minunatele formatiuni, una dintre ele impiedicandu-ne insa sa mergem mai departe

Numai bine si poteci insorite!

Marţi, 24 martie 2009 - 21:05 
Afisari: 3,313 


watzmann