Stagiu TSA1-Padis, partea III (Muntii Bihor - Vladeasa)

Ziua 7: Cetatile Ponorului (zi de relax, in afara scolii propriu-zise de TSA1)

Trezire + micul dejun aproxmativ cam la acceasi ora ca in ziua precedenta.

Plecarea din tabara: 10-10:30. Deoarece 3 dintre noi au ales sa nu pracurga traseul subteran din pestera, ne-am oprit intai la faleza, unde cei 3 impreuna cu Clio si Dumi au ‘debarcat’ pentru a se antrana exclusive pentru examenul de a doua zi.

Restul impreuna cu Gigi, ne-am continuat drumul. (Fara cei 5 oameni, remorca de la Mitsubishi unde stateam inghesuiti, calare unul pe altul, a devenit muult mai spatioasa ca parca nu stiam ce sa facem cu atata loc in spate.)

Dupa un drum de o ora si, ajungem la gura padurii care se deschide printr-un grohotis in do

lina I, unde se afla impresionantul portal de vreo peste 70m. La masina, ne imbracam cu costumele de neopren (care le tragem greu pe noi), iar apoi purcedem spre cetati, asudati din cauza costumului care statea lipit pe noi. (aglomeratie mare pe grohotis)

Ajungem in sfarsit la gura pesterii populate de o multime de turisti, loc in care ne luam jachetele de neopren pe noi si, incet, inaintam in cetati. Apa rece ne inunda cizmele cu fiecare pas, iar apoi picioarele pana cand ajunge la brau. ‘Afundati’ in pestera, unde scapam in sfarsit de turisti, incepe aventura! Primul pas dificil: traversarea unei cascade. Cum? Simplu: ne punem in fund pe marginea cascadei si ne dam drumul. Acum e acum! Apa rece de vreo 5 grade ne patrunde prin costum, pe altii coboratul cascadei ne baga cu capul sub apa, dar iesim repede, gafaind si inspirand cat mai multe guri de aer. Inaintam destul de greu, vartejul, ce-i drept nu prea mare, al cascadei ne trage un pic in spate, iar apoi si botoseii de neopren peste care erau trase cizmele ne ingreuneaza inotul. Dam in sfarsit de un perete unde ne apucam cu chiu cu vai de niste prize, picioarele atarnand in apa, si asteptam si restul echipei, dandu-i intaietate lui Gigi (care si-a uitat jacheta de neopren la corturi si a trebuit sa indure temperatura scazuta a apei in unele portiuni unde era nevoit sa inoate, desi sa dadea peste cap si facea tot posibilul sa nu intre in apa). Ajungem intr-o zona unde atingem cu picioarele si de acolo ne continuam traseul o buna bucata in apa pana la genunchi, pana cand dam de o ‘bariera’ de stanci. Ne cocotam pe ele si, surpriza: cum coboram? Stanca era destul de abrupta, iar apa ne trecea peste cap (de precizat faptul ca nu am avut la noi echipament de verticala, putinul pe care l-am avut a fost montat de Gigi la intrare in caz de viitura). Eu fiind prima dupa Gigi, il intreb nedumerita; Si aici cum fac?, raspunsul prompt al lui a fost; Sari!. Eu: ce? Vrei sa sar de-aici? Esti sigur ca-i destul de adanca?, Gigi: da, mai. Sari! Si imi da un branci, asa incat am fost nevoita sa-mi dau drumul in apa. Prima gura de aer imediat dupa ce am iesit din apa a fost o binecuvantare, dar apoi devenea chinuitor cu cat inaintam mai mult. Nu ne mai simteam mainile, de restul corpului ce sa mai zic. Imediat cum am dat de o portiune de pietris si am iesit pt putin timp din apa, ne dureau articulatiile, degetele ne erau intepenite, si in toate astea noi gaseam motiv de distractie: ne improscam cu apa, faceam pluta, ne puneam in fund in rau si alte cate si mai cate. Dar traseul tot trebuia dus la bun sfarsit. Dupa un rastimp ajungem la o alta cascada pe care, insa, nu o coboram in mod asa primitiv, ci ne ‘descocotam’ pe o stanca din apropierea ei (incet sa nu tulburam apa. Ce-i drept era atat de limpede ca se vedea fundul fara nici un fel de probleme) . Pauza pentru poze, dupa care ne luam fiecare gustarica si purcedem mai departe. Urmeza o portiune plina de bolovani si stanci care trebuie urcati, iar apoi coborati, pana ce ajungem in Galerie Venetiana. Aici ne odihnim o buna bucata, iar apoi din cauza ca, evident, lui Gigi i se facuse prea frig ne intoarcem dupa ce parcurgem 2/3 din pestera. Acum este mult mai greu sa inotam in amonte, plus oboseala care s-a adunat, insa cel mai dificil a fost traversatul cascadelor (la unele treceri s-a montat o coarda mai scurta si ne-am ajutat de blocatoare). Dupa vreo 3 ore, iesim si noi, oamenii primitivi, din Cetatile Ponorului la lumina zilei si cand vedem cat urcus ne asteapta pe grohotis si in padure ne vine sa abandonam inca de pe-acuma. Uzi leoarca si obositi ajungem in fine la masina, unde ne dezechipam cu greeeu si pornim spre Glavoi unde Gigi a promis ca ne cumpara placinte calde.

Ziua 8: Examenul

Trezire:8, micul dejun: 8:30, plecare din tabara: 9-9:30

Initial era vorba ca examenul se va da in Frigider (Pestera Frigiderul lui Gigi), insa spre seara s-a revenit asupra deciziei si s-a hotarat ca examenul sa se dea la vesnica si eterna faleza de la Humpleu (era mult mai greu ca monitorii sa ne observe pe fiecare in parte in pestera si sa vada daca gresim sau nu, cu atat mai mult cu cat cu o zi inainte pe drumul dinspre Cetati spre Ic Ponor, am sterpelit caietul lui Gigi cu schitele de trasee din pesteri si am aruncat o privire mai lunga peste Frigider ca sa ne crucim cand am vazut un put luuung cu vreo 9-10 fractionari pe coarda-de fapt toata pestera era plina de astfel de verticale). La examen am fost asistati doar de Clio si Dumi, Gigi fiind in inspectie in Humpleu. In timp ce Clio echipeaza faleza, noi suntem in mijlocul examenului scris supravegheati de Dumi care ne dicteaza intrebarile si noi ca niste copii cuminti ce suntem nu ne uitam unul la altul si nu ne ajutam. Dupa proba scrisa, alesi aleatoriu, incepem traseul echipat de Clio care arata cam asa: nod-urcare-fractionare-urcare-fractionare-urcare-fractionare-coborare-mana curenta-coborare-nod si gata (a zis ca nu ne-a pus si deviere pentru ca am fost cuminti...oricum nici nu avea ce sa caute devierea acolo). Dupa ce am parcurs toti traseul, unul dupa altul, pe rand, ni s-au mentionat greselile si am trecut la cea de-a treia si ultima proba, si anume nodurile. Extragem fiecare cate un biletel pe care este scrisa denumirea unui nod, iar noi trebuie sa-l executam. Terminam si cu asta, bucurosi nevoie mare ca am scapat de cea mai emotionanta parte a stagiului si ne intoarcem fericiti la corturi in Ic. Degeaba ne rugam de Clio si Dumi sa ne comunice rezultatele daca am fost admisi sau respinsi, asta o vom afla la focul de tabara de diseara (unde, evident aflam cu totii ca suntem admisi)

Ziua 9: Plecare

Cea mai urata, evident, insa inveselita in stil propriu cu muzica si dans si voie buna!

Multumiri monitorilor:Gheorghe Fratila, Cirlugea Daniel (Clio) si Dumi pe care habar n-am cum il cheama: Dumitru si cumva...

Joi, 10 septembrie 2009 - 12:19 
Afisari: 2,950 


iulia