Stafeta Muntilor-etapa din Bucegi (Muntii Bucegi)

   Când m-a sunat Adrian să mă invite la Ştafeta Munţilor care se ţinea în Bucegi, eram pe Clăbucetul Taurului cu Adriana şi culegeam sunătoare pentru ceai şi cimbrişor pentru friptură la cuptor.

   Adrian era îngrijorat pentru că din cei peste 20 de membrii ai Clubului ,,Mecanturist” care promiseseră că vor participa la etapa din Bucegi a Ştafetei Munţilor, doar vreo 8 confirmaseră sigur. Aşa că eu aş fi al noulea şi astfel s-ar putea prezenta la start Galaţiul măcar cu trei echipaje.

   Am convenit cu Adrian să ne întâlnim în gara din Sinaia, vineri seară, pe la şapte şi jumătate, ei venind cu mşinile de la Galaţi, iar eu doar coborând puţin cu trenul de la Predeal.

   Am trecut Muntele Dichiu pe un drum alpin cu peisaje largi pe partea stângă, pe o vreme de seară liniştită, fără nori şi fără nicio adiere prin brazi.

   La Padina am întins corturile pe malul apei, puţin mai sus de cabana Diana.

 

   Dimineaţa au mai soasit şi Ciprian şi Viorel cu câte o maşină plină de mecanturişti, astfel că în cele din urmă am putut alinia la plecare chiar 5 echipaje de câte trei concurenţi.

   Împreună cu Ciprian întindem ,,flamura” Galaţiului între două trunchiuri de brad din tabără.

 

 

   Această a 5-a etapă a Ştafetei Munţilor este organizată de către ,,Clubul de Turism Alpin şi ecologie ELITE” din Bucureşti.

   Eu sunt la prima participare la această nouă serie de concursuri, dar îmi amintesc de vremurile când câştigam premii şi la celelalte Ştafete, când printre noi se aflau şi Emilian Cristea, ori Nae Popescu.

   Astăzi voi face echipă cu Ciprian şi Mitel, la categoria ,,veterani”, şi asta pentru a ne spori şansele de câştigare a unei medalii, avand în vedere că ,,bătrănii” sunt relativ rai la acest concurs.

   Înainte de a pleca în proba de ,,raid montan” trecem pe la tabăra organizatorilor pentru a susţine proba teoretică, adică va trebui să răspundem la câte 5 întrebări din geografia Bucegilor, şi asta contra-cronometru.

   Apoi, vrem-nu-vrem, ne lăsăm fotografiaţi cu câte o doză de energizant, chipurile primit din partea sponsorului, dar pe care le returnăm imediat.

 

   Tabăra organizatorilor.

 

 

   Suntem primul echipaj care pleacă în traseu, avem numarul ,,1” de concurs şi pentru început urmăm drumul pietruit dintre Padina şi Peştera.

   Trecem de Schitul Peştera, apoi de Hotelul Peştera şi sub staţia de telecabină intrăm în tabăra celuilalt concurs, ,,Maraton 7500”, care se desfăşoară tot în ziua de sâmbătă.

   Aici găsim repede cortul prietenilor noştri, Gabriela şi Ştefan, plecaţi la maraton încă de la ora 6.

 

 

   Tabăra maratoniştilor.

 

 

   E ora opt şi jumătate şi Muntele Şugările îşi întinde umbrele dimineţii la poalele Cascadei Obârşiei Ialomiţei.

 

 

   Înainte de confluenţa Văii Ialomiţei cu Valea Şugărilor noi facem stânga şi prindem marcajul triunghi roşu de pe Valea Doamnele.

   În faţa noastră se ridică Muntele Bătrâna 2179m alt., în acest capăt al său.

 

 

   Valea Doamnele, deşi foarte scurtă, are un pronunţat caracter alpin, ea fiind strânsă între versanţii Muntelui Doamnele (2235m alt. în acest loc) la nord şi Muntele Bătrâna la sud.

   Pe această frunte a Muntelui Doamnele a fost realizat mai de curând şi un nou traseu turistic, marcat cu punct roşu, care iese sus, în Vârful Doamnele.

 

 

   Chiar la trecerea prin această subţire pânză de pădure găsim şi primul punct de control fără arbitru.

 

 

   Trecem peste apa Ialomiţei şi facem câteva poze cu lumina bună a dimineţii.

 

 

   Urcăm puţin pe Valea Doamnele şi vedem în urmă cursul meandrat al firului de apă.

 

 

   Traseul nostru urcă prin jnepenişul de pe versantul drept al văii.

 

 

   La intrarea în zona cu jnepeni găsim un alt ,,mut”.

 

 

   O vedere mai largă spre partea inferioară a Văii Doamnele, la confluenţa acesteia cu Valea Ialomitei.

 

 

   Pe pragul stâncos ce separă cele două circuri glaciare ale văii, apa formează Cascada Doamnele.

 

 

   Mai sus valea se tot lungeşte...

 

 

   O fotografie de colecţie, pentru prima dată în echipa de Ştafetă a Mecanturistului, cu Mitel, aici aflându-ne în punctul numit ,,la Obor”, de fapt pe interfluviul dintre Valea Ţapului (stânga cum privim) şi Valea Spinării (cea din dreapta).

 

 

   În zona se mai află şi un bordei, desigur al ciobanilor de la ,,sterpe”, adică noatinii de anul trecut şi toţi berbecii, cei care pasc prin aceste văi mai înalte ale Bucegilor.

 

 

   Ieşim în apropiere de Vârful Bătrâna şi spre vest vedem Şaua Ţapului şi mai în spate Colţii Ţapului., două dintre elementele de relief situate pe această culme vestică a Bucegilor.

 

 

   Prima etapă a turei noastre ia sfârşit la Refugiul Bătrâna 2173m alt.

 

 

   Dar cum am mers foarte bine până aici, şi în loc de 3 ore, cum erau alocate etapei, noi am scos sub 2 ore (şi nici nu ne-a prins nimeni din urmă, cu toate că plecările se faceau la 3 minute), ne permitem o pauză pe Vârful Bătrâna 2181m alt.

 

 

   Dincolo de Abrupturile Guţanului vedem ultimile case din Moeciu de Sus, localitate înşirată dealungul Văii Bângăleasa.

 

 

   Şi fâneţele presărate cu sălaşe pe versanţii dinspre Fundăţica.

 

 

   Dinspre vale vedem cum urcă spre noi un cioban ,,crucificat”, ca un Hristos de ocazie pierzându-şi rostul prin munţi.

 

 

   Ciprian ne mai face o poză şi pe Vârful Bătrâna. Aici mai importante sunt numerele de concurs prinse pe spatele rucsacilor.

 

 

   După o vreme în care ne-am refăcut forţele cu ciocolată şi apă, soseşte pe vârf şi echipa lui Adrian, dar şi trei fete din clubul ,,Gaşca”.

 

 

   Se vede treaba că şi altora le place pe munte. Să priveasca zările... Şi să exploreze astfel Gradina Carpatică...

 

 

   Când considerăm că deja pierdem vremea, intrăm şi noi în punctul de control cu arbitrii de lângă refugiu.

   Aici suntem verificaţi dacă avem echipamentul corespunzător cu cerinţele din concurs:

,,Scoate fiecare tot ce are

Dă-le, dă-le, dă-le din dotare...”

 

 

   Apoi plecăm spre jnepenisul e dinainte de Şaua Bătrâna (,,a bătârnă-cum spunea Amza Pellea).

 

 

   Dincolo de marea de jnepeniş prin care se pierde poteca, apare pe stâlp un panou de concurs, care vrea să însemne că în zona se află un nou punct de control fără arbitru.

   Caută toată lumea cu înfrigurare... apoi cu disperare, îngrijoraţi cu toţii că vom fi depunctaţi dacă nu găsim ,,mutul”...

   Când mai toţi îşi pierd speranţa şi încep să urce panta lungă spre Vârful Guţanu, strig la grupul mare din faţă:

   ,,Veniţi cu toţii înapoi, am găsit ,,mutul”!”

Noroc că Mitel e mai serios şi se mai cunoaşte cu mulţi dintre ei. Le face semn că nu e adevărat...

   Mie mi-ar fi plăcut să revină toţi la stâlp, ca să pornim urcuşul împreună...

 

 

   Ajungem pe Vârful Guţanu 2246m alt. şi dincolo de Valea Gaura identificăm munţii Gaura şi Scara, cu vârfurile lor cele mai înalte, Lancia 2288m alt., respectiv Vâwrful Scara 2422m alt.

 

 

   Sub noi se cască Abrupturile Guţanului, iar dincolo de Valea Gaura sunt abrupturile Muntelui Gaura, cu numeroşii umeri structurali de conglomerat.

 

 

   Nu mai dăm prea mare importanţă timpilor de concurs, peisajul e prea frumos ca să poată fi trecut cu vederea. Mergem pe marginea abruptuluii, urcăm agale şi mai facem şi fotografi.

 

 

   Străfundurile Văii Gaura.

 

 

   Vârful Scara, iar mai în dreapta sa recunoaştem Şaua de la Hornurile Mălăieştilor.

 

 

   Pe traseu ne întâlnim cu două fete ce făceau parte din organizatorii ,,Maratonului 7500”. Urmau traseul în sens invers, coborând de pe munte pet-urile care au fost cu apă la Cabana Omu, pentru aprovizionarea concurenţilor.

 

 

 

   Ajungem pe Vârful Doamnele 2402m alt. şi deja începe să se vadă Vârful Ocolit (Bucura Dumbravă) şi chiar Vârful Omu.

 

 

   De pe Vârful Doamnele mai vedem spre est formaţiunea calcaroasă numită Mecetul Turcesc (în primul plan), apoi un capăt al peretelui de la Cerdacul Obârşiei, cu cele două variante ale potecii spre cabana Babele, de vară şi de iarnă.

   Bucăţica de potecă spre dreapta, pe curba de nivel, pare că duce la un izvoraş.

   De aici cel mai înalt în peisaj pare Vârful Colţii Obârşiei 2480m alt., în realitate Vârful Coştila, cel din spate, cu releul, îl întrece. Este de 2490m alt.

 

 

   În monolitul de calcar din capătul Văii Ialomiţei se află şi una din numeroasele peşteri din munţii înalţi din preajma Cabanei Omu.

 

 

  De pe poteca de sub peşteră privim succesiunea de circuri glaciare de pe Valea Ialomiţei, cu zona Peştera în al treilea plan şi Lacul Bolboci mai în spate.

 

 

   Cu ultimile puteri urcăm şi spre Vârful Găvanele 2472m alt.

 

 

   Noroc că Vârful Bucura 2503m alt. nu trebuie să-l mai urcăm. De aceea i se mai spune şi Vârful Ocolit...

 

 

   Din dreptul Vârfului Ocvolit se deschide larg priveliştea spre Valea Gaura.

   În stânga se vede poteca pe care am coborât noi de pe Vârful Doamnele.

 

 

   De aici vedem mai bine şi poteca ce pleacă de la Cabana Omu şi trece pe la Şaua Hornurilor, ca apoi să urce spre Vârful Scara.

 

 

   De partea cealaltă a culmii înalte Bucura-Omu, Valea Cerbului pare şi mai spectaculoasă, cu circurile sale glaciare mult mai adânci.

 

 

   Cu două concursuri pe cap, Cabana Omu e într-o adevărată sărbatoare.

   (Orice reporter de la orice televiziune de ştiri ar fi transmis imediat procentul cu care au crescut vânzările la apa de 0,5l la gişeul cabanei. Doar că televiziunile nu au depăşit niciodată, dar niciodată, imaginile-cadru cu grataragii de pe Valea Cerbului, sectorul acela prăfuit de lângă drum.)

 

   Cât am intrat noi în cabana să ne luăm câte o sticluţă de apă de 0,5l, maratoniştii noştri, Gabriela şi Ştefan, au trecut în fugă, fără să se mai oprească la punctul lor de alimentare cu halva cu cacao şi apă la 5l, adică aproape la pauşal.

   Seara ne-au povestit că la urcuşul de pe Bucşoiu depăşeau una după alta echipele de la categoria lor şi asta le-a dat aripi în partea de coborâre spre Poiana Guţanu şi Şaua Strunga, în final ei clasându-se pe locul 4 din 32 de echipe mixte. Doar că ulterior au fost trecuţi pe locul 5...

 

 

   De la Omu prindem mai întâi bine cunoscuta potecă spre Babele.

 

 

   Aici fotografia sugerează că cicliştii urcă doar până acolo unde începe să coboare în serpentine poteca de pe Valea Cerbului.

 

 

   În Şaua Cerbului noi părăsim poteca de pe platou şi începem să coborâm pe lângă Mecetul Turcesc.

 

 

   Poteca de pe Valea Ialomiţei (Valea Obârşiei) e liniştită şi lasă loc şi pentru admirat povârnişurile înierbate de pe Muntele Doamnele.

 

 

   Cu diferitele nuanţe de verde...

 

 

   Doar în dreptul Cascadei Obârşiei trebuie să coborâm o diferenţă de nivel ceva mai mare.

 

 

   Vremea bună a adus pe munte pe toată lumea...

 

 

   Aceasta nu e Cascada Ialomiţei, ci una mai mică, de pe un afluent de pe stânga.

 

 

   Aceasta este devărata Cascadă a Obârşiei. Casacada Ialomiţei.

 

 

   O fotografie cu Ciprian minunându-se de dimensiunile bolovanului căzut de pe versanţi.

 

 

   Al doilea circ glaciar e mai larg şi invită fotograful să încerce tot felul de unghiuri... E unul din motivele din cauza cărora tot rămân mereu mai în urmă.

 

 

   Mai jos relieful devine prietenos, iar tura o plimbare agreabilă.

 

 

   Fiecare se relaxează cum poate...

 

 

   Mai jos ajungem la intersecţia cu poteca de pe Valea Doamnele şi astfel închidem marea buclă a turei de azi.

   Şi trecem din nou prin tabara maratoniştilor.

 

 

   E o după-amiază sufocantă chiar şi pe munte. Aşa că o răcoreală nu strică. Sau poate că ciobăneştii au învăţat să prindă păstrăv cu mâna, pe sub pietre...

 

 

   Mai jos de Cheile Cocorei trecem iară şi iară apa Ialomiţei şi urcăm în fugă până la baza unui perete de calcar, unde suntem cronometraţi la segmentul de coborâre de la Omu. (Am ieşit făra nicio penalizare pe întregul traseu.)

   Tot aici se dsfăşoară şi proba de căţărare.

 

 

   Concurentul este sigurat cu coarda trecută printr-un piton din partea de sus a peretelui, iar timpul înregistrat de cronometru se încheie când se atinge un clopoţel, acolo sus.

 

 

   Adrian ,,la aparat”.

 

 

   Încheiem această probă de ,,raid montan” în jurul orei 17, încet, încântaţi de peisajele de pe traseu, dar şi încrezători că vom trece cu bine şi proba de orientare cu busola.

 

 

   Harta cu traseul oficial al concursului.

 

 

   În tabăra ,,timului” Mecanturist atmosfera e relaxată...

 

 

   Seara se afişează rezultatele şi sărbătorim ocuparea locului întâi.

    ...Doar că diminaţa vedem că a intervenit o modificare. Am fost şi noi ,,preşedinţi” pentru o noapte...

 

 

   A doua zi participăm cu toţii la festivitatea de decernare a premiilor. Iar organizatorii se dovedesc extrem de generoşi: ne aşteaptă o căruţă de medalii.

 

 

   O parte a echipei ,,Mecanturist”.

 

 

   Echipa de copii a Mecanturistului, George, Robert şi Dragoş, obţine locul I la categoria ,,Juniori”.

   Ropote de aplauze...

 

 

   Echipa Mecanturistului mai trecută de prima tineteţe, Mitel, Ciprian şi cu mine, obţinem locul I la categoria ,,Veterani”.

 

 

   Echipa de forţă a Mecanturistului, Adrian, Sorina şi Mihai, obţine premiul I la categoria ,,Open”.

 

   Premiile au fost mult mai numeroase şi ele au revenit şi altor echipe de club.

   Până una-alta să facem o poză cu toată luuumeaaaa!...

 

 

   Obs. La aceasta etapă a Şatefetei Munţilor, desfăşurată la Padina, clubul nostru a obţinut un onorant loc II, după clubul ,,Cocoşul de Munte” din Braşov, ierarhie care continuă să se păstreze şi în clasamentul general, după şase etape, incluzând aici şi etapa din Făgăraş, care s-a desfăşurat înainte de a posta eu acest Jurnal.

 

   Locul II, Mecanturiiiist!...

 

 

 

   Notă.

   După diploma obţinută la acest concurs prietenii au început să-mi spună ,,Diplomatule”, parafrazând numele lui Gheorghe Dinică din filmul ,,Prin cenuşa imperiului”.

 

   Ne vedem pe Vârful Lespezi, în Făgăraş!

  

 

  

Duminică, 2 august 2015 - 19:16 
Afisari: 2,509 


gigicepoiu