Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Aprilie 2024
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Mai 2024
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Pasec
Muntii Aninei

Spre Diham, pe Valea Grecului (Muntii Bucegi)

Descrierea unei excursii pe traseul marcat triunghi galben - din Azuga, pe valea Grecului, spre cabana Diham. Acest text este doar o parte din textul cu descrierea celor 3 zile. Textul intreg, care cuprinde si o noapte singur la stana si descrierea (personala) a atelierului de alpinism invernal pentru incepatori organizat de AMC, e aici (si cu poze):

http://ioanstoenica.wordpress.com/2010/03/26/la-diham-cu-avalansa-de-4-jumate/


...


Traseul cel mai cunoscut si umblat spre cabana Diham e, cred, cel din Busteni, pe la Gura Diham. De aceea am ales un traseu mai putin umblat, si anume cel care urca din Azuga – marcaj triunghi galben, pe valea Grecului. Un traseu pe care nu mai fusesem niciodata, spre o cabana unde nu mai fusesem niciodata.

Din gara se urmeaza drumul aflat pe marginea cailor ferate, mergand ca directie spre... Predeal. Apoi drumul face stanga pe un pod, si acolo incepe si traseul marcat. Drumul forestier se continua pentru 1,8 km si merge destul de orizontal (urcare usoara). Acoperit de zapada prin care nu a calcat nimeni de curand, el urmeaza valea raului, afundandu-se in padure. In stanga si in dreapta, malurile impadurite sunt si ele albe-cenusii, tulpinile de fag completand parca acest peisaj din care lipsesc culorile. Doar triunghiul galben ce apare din cand in cand pe cate o tulpina gri inveseleste putin peisajul acestei dimineti cetoase. Si a inceput si sa ninga. Cu aceasta ocazie pun in folosinta pentru prima oara pelerina cea galbena a rucsacului Ferrino, ce il acopera perfect. Constat cu placere privind o poza pe care mi-o fac singur, ca am reusit sa am pe mine un tricolor... geaca rosie, pelerina galbena si rucsacul albastru – din care nu se mai vad insa decat centurile de la brau. Ce mult imi plac culorile!


Dupa ce drumul forestier se termina, poteca incepe sa urce si mai inclinat si devine mai anevoioasa. Nu pentru ca ar fi abrupta, ci pentru ca zapada e mare si trebuie mers pe albia raului. Uneori din piatra in piatra, alteori peste busteni acoperiti de zapada, e un traseu ce imi pare tare salbatic. Beau putina apa gandind ca poteca va parasi curand rauletul, si hotarasc sa nu mai iau prea multa la mine. Merg destul de bine, afara e frig, nu are ce sa-mi faca sete.


Apoi poteca incepe sa urce abrupt spre stanga, parasind, asa cum anticipam, valea raului. Dupa circa 50 de minute de mers cand pe stanga cand pe dreapta. Cand prin mijloc. Zapada e destul de mare, dar prin ea se mai vad urmele unor pasi trecuti probabil cu o zi inainte. De acum padurea devine si mai mare, copacii nu au crengi decat sus, spre varf, si astfel poti vedea pana departe. Dar ce sa vezi? Zapada, zapada si iar zapada. Si tulpini multe. Si nicio miscare. Asta e insa o bucurie. Mai fac zgomot, dar nu-mi raspunde nimeni (poate doar un ecou).


Dupa circa jumatate de ora, ajung la marginea padurii. Privind spre dreapta, in valea din padure, imi dau seama ca s-ar fi putut urca si pe valea raului pe care o parasisem. Probabil ca era mai accidentat traseul, dar valea aceea iese tot in aceeasi zona ca si poteca. Asa apare de fapt si pe harta. Vara poate e mai usor pe acolo, nu stiu.


In creasta, ce sa vezi? Nimic! E o ceata deasa si totul e alb, ca nu se vad decat cativa brazi la margine de padure. Si un indicator. Cam ruginit, dar care ne anunta cu litere lipsa ca suntem langa varful Grecului, pe o poiana de unde speram sa vad crestele stancoase ale Bucegilor. De fapt asta m-am gandit ca ar fi un mare avantaj al acestui traseu. Pentru ca el nu merge numai prin padure, asa cum merge cel de la Gura Diham, ci iese si la lumina, in locuri de unde, daca ar fi senin, ai avea peisaje superbe de admirat. Dar acum... nimic. De fapt, e atat de ceata si de alb incat incep sa ma doara ochii si parca si capul putin. Mi-as fi pus ochelarii, dar ii aveam bagati pe undeva prin rucsac, sub pelerina, asa ca mai aman asta. Pentru ca incerc sa-mi dau seama in ce parte se continua traseul.


In partea opusa a locului de unde am venit e o vale ce duce spre o alta padure. Sageata arata intr-acolo, dar nu vad niciun marcaj pe copacii de la margine, si cobor doar putin, cat sa inspectez mai bine. Apoi imi dau seama ca mai sigur se face stanga, pe curba de nivel. Lucru ce imi e confirmat de aparitia fantomatica a unui stalp indicator, undeva in departare, ascuns de ceata. Merg spre el, avand in partea stanga varful Grecului, cu o panta acoperita de zapada si cativa puieti de brad.


Dupa ce trec de stalpul metalic, reintru putin in padure. De fapt, sunt doar la marginea ei. In dreapta e padure, in stanga e zapada mare peste o culme despadurita, apoi vine iar padure. Tot aici am gasit  si o ramasita de stana, pe care am inspectat-o ca sa stiu daca poate fi folosita drept adapost. Nu prea merge, nu are nici acoperis, nici peretii intregi. Poteca se continua de acum chiar pe la marginea padurii, chiar pe sub crengile ultimilor copaci. Marcajul e bun, si inaintez pana intru in acest culuar de zapada aflat pe o culme, lat de vreo 15 metri, marginit din ambele parti de padure si de vale. E ca un tunel, crengile copacilor vin si din stanga si din dreapta spre tine, si nu stii daca vor sa te apuce si sa iti faca ceva rau, sau vor doar sa te protejeze... Dar cum nu am niciun inel magic la mana, imi vad linistit de drum.


Desi zapada e mare si trebuie sa fac urme, merg destul de usor, avand in vedere ca terenul e destul de orizontal si zapada usoara (nu fac efort mare sa ridic piciorul prin ea). E o portiune tare frumoasa, suntem chiar in varful unei creste, padurea de pe margini coboara spre vai in ambele parti, si in stanga si in dreapta.  Nu s-ar vedea insa prea mult in jur nici daca ar fi senin, din cauza copacilor.


Dupa nici 20 de minute de mers prin aceasta portiune frumoasa, ies iar intr-o poiana alba. E incredibil cum tot traseul pare sa fie alb-negru (de fapt alb-cenusiu). Un copac stingher se profileaza pe cerul alb, e tare dragut iarna pe munte. Chiar daca viscolul te cam biciuieste si te cam dor ochii uneori. De aici traseul face stanga, tot pe la marginea padurii, pana cand intra de-a binelea in padure. Aici ma opresc si imi pun ochelarii cu lentile portocalii, anti-ceata. Nu le-am mai folosit pana acum, mi se pareau incomode. Dar acum... minune! Sentimentul e ca a rasarit soarele in padure, totul devine mai luminos si mai cald... mai ales mai cald! De vreo doua  ori a trebuit sa-mi dau jos ochelarii sa verific daca nu cumva o raza de soare s-a strecurat printre nori si lumineaza padurea... dar nu. Sunt doar ochelarii, cu efect optimist.


Si de aici se merge tot orizontal, deci destul de usor, chiar daca zapada parca e mai mare. In stanga ramane o vale destul de abrupta, iar in dreapta, padurea urca pana la marginea poienii pe care o si vedem putin. Marcajul e mai rar parca, dar sunt atent si reusesc sa raman pe poteca ingropata in zapada. In aceasta portiune, mai prezent este marcajul banda albastra, care e comun traseului triunghi galben pana in zona stalpilor inalti (ce urmeaza). As adauga faptul ca in dreapta, sus in creasta, la marginea padurii, e o poiana ce iese in acelasi loc cu poteca noastra. Incepe la poiana trecuta, unde am facut stanga, si se termina in apropierea cabanei vanatorilor. Ma gandeam ca acolo zapada ar putea fi mai mica, mai intarita de vant, si s-ar merge mai usor (eu am facut acelasi traseu si saptamana urmatoare, si zapada era mult mai mare, pe aceasta portiune de padure am inaintat foarte greu). In plus, din creasta aceea peisajul ar fi mai dragut, daca ar fi senin. Trebuie doar sa urmezi marginea padurii.


 Dupa alte 20 de minute, traseul iese si din aceasta padure, coborand putin printr-o poiana ce duce spre niste cladiri pierdute in viscol. O cabana mare, cu aspect de hotel, si alte cateva constructii, imi dau seama privind pe harta ca trebuie sa fiu la Cabana Vanatorilor. Pana sa ajung in dreptul primei cladiri, observ cateva iglu-uri, destul de mari si dragute. Bag capul pe “usa” sa privesc intr-unul din ele. O “masuta” de zapada, si o bancuta de jur imprejur, tot din zapada, acoperita de crengi de brad. E prima oara cand vad un iglu asa mare. Apoi, pe langa caini care ma latra furiosi (cum e vorba aia, ”cainii latra, Ioan trece!”), ajung la cealalta cabana. Pe geam e o foaie de hartie care anunta ca intrarea se face prin dreapta, si ma gandesc ca nu mi-ar strica un ceai cald. Intru si ma opresc in hol sa ma scutur de zapada si sa scot rucsacul. Apoi intru in holul principal, de unde aud niste voci. Dau buna ziua, dar nu raspunde nimeni. Ma iau dupa zgomot, mergand la stanga pe culuar, si ajung la o camera cu usa deschisa. Acolo unde un televizor vorbeste singur. Nu e nimeni in camera. Mai deschid doua usi, nimeni. Strig sa vad daca raspunde cineva, dar nu e nimeni. Nu-i nimic. Ma odihnesc putin analizand harta, apoi imi vad de drum, condus desigur de cainii care ma latra.


Marcajul nu se mai vede, ramasese pe partea stanga a poienii dintre cabane, la marginea padurii. Dar ma orientez ca directie folosind harta si busola, si intru pe un drum forestier inzapezit si inchis cu bariera. In capatul lui o alta bariera, si un indicator care anunta ca este o zona interzisa turistilor (aceasta in care fusesem). In stanga in vale se vede o alta constructie, galbena, precum si un indicator cu multe sageti. Asa ca merg spre el, parasind drumul forestier ce merge prin ceata drept inainte. Tot in stanga zaresc si  niste stalpi foarte inalti, din metal, colorati in alb si rosu. La indicator aflu ca ar mai fi doar 30 de minute de mers pana la Diham, asa ca pornesc incetisor in directia indicata.


Dupa ce trec printre cativa braduti, unde zaresc o alta sageata metalica ce indica drumul spre Diham, reintru in ceea ce pare a fi un drum forestier... spun ”pare” pentru ca nu vad decat zapada, nu stiu ce este sub ea. Dar pare o poteca destul de lata, cat un drum. In stanga e un mal care urca, intai alb, cu un mic... cotet de lemn ingropat in zapada, apoi acoperit complet de padure. In dreapta e vale. Mai mult alba decat impadurita, si peisajul este minunat in aceasta parte. E deschis, cu brazi acoperiti de zapada, dar nu e padure, ca sa nu vezi decat tulpini de copaci. E o vale larga pe care o cuprinzi cu vederea, si de fapt, daca ar fi senin, de aici s-ar vedea si Postavaru. Nu intru insa bine pe acest drum inzapezit, ca in dreapta, langa niste copaci din vale, observ o casuta de lemn parasita, ca o mini stana. Ma gandesc sa ma duc sa o inspectez, stiind ca am carat cu mine sacul de dormit cel nou si stiind ca la noapte o sa trebuiasca sa gasesc un adapost unde sa il testez. De fapt nu ”trebuie”, ci asa vreau. Las rucsacul in zapada si cobor intr-acolo.


Sunt de fapt doua constructii. Una mai mare, o singura camera, are usa darapanata si numai gheata pe jos. Bate vantul in ea, nu are un pod adapostit si ar trebui sa dorm direct pe pamantul inghetat. Nu prea imi place. Desi printr-o parte neacoperita a acoperisului reusesc sa vad o ninsoare superba, profilata pe brazii din spate.

A doua constructie e micuta, joasa, ca un cotet lung, ingropat cu totul in zapada. Ii dau ocol, acoperisul acoperit de un strat gros de zapada pare sa se atinga de zapada de pe pamant. Imi place ca este invelita in plastic (sub zapada), ceea ce inseamna ca trebuie sa fie destul de izolat de vant in interior. In fata intrarii exista si un tarc de lemn, care e plin de zapada dura. Usa este si ea blocata de aceasta zapada, asa ca nu reusesc sa o deschid. Reusesc insa sa ridic un colt de plastic de langa usa si sa privesc in interior. A fost o imagine atat de placuta, ca o poveste! Interiorul e uscat si aparat de vant, cu scanduri pe jos, arata tare dragut! Parca era si luminat asa feeric, de la zapada alba de afara. Ma gandesc ca as putea dormi aici, dar nu ma hotarasc inca in aceasta privinta. Ma intorc inapoi la rucsac si plec mai departe spre Diham.


Portiunea aceasta de drum, care e comuna cu traseul triunghi albastru ce urca de la Gura Diham (traseele se unesc la stalpii aceia inalti din poiana), e superba! Drumul cel alb merge lin pe la marginea unei paduri de brad, iar in dreapta e valea in care ninge ca in povesti. Crengile brazilor de pe marginea drumului formeaza uneori un tunel prin care sa treci, si privind in departare, in continuarea drumului, parca si vezi asa, o luminita alba la capatul tunelului alb cu verde. Sunt crengile acoperite de zapada si unele par asa grele, asa aplecate, asa inrobite de aceasta povara... incat e imposibil sa nu vrei sa mai scuturi cate o creanga cu batul de trekking, si sa te bucuri cand o vezi cum salta de la pamant si se scutura parca, trezita la viata dupa o perioada lunga de somn cu ”capul” plecat.


Dupa vreo 20 de minute ajung la marginea padurii, acolo unde poteca incepe sa coboare spre stanga, pe langa un gard din barne de lemn. De aici fac dreapta, si deja in fata, in vale, se zaresc constructiile cabanei Diham. Cativa caini ma asteapta latrand, dar cainii latra iar, Ioan trece calm si de aceasta data. Si am ajuns la cabana, dupa circa 3 ore de mers din Azuga.


...


album  cu poze, aici:


http://picasaweb.google.com/Sunt.ioan/ValeaGreculuiDiham?feat=directlink 


textul intreg, aici:


http://ioanstoenica.wordpress.com/2010/03/26/la-diham-cu-avalansa-de-4-jumate/ 


...


autor si calator: Ioan Stoenica.



Vineri, 26 martie 2010 - 09:30 
Afisari: 2,526 


Postari similare:





Comentariile membrilor (2)

aaron21
aaron21
Coarda
 
1
Sincer am citit si m-am uitat si la poze si totul este foarte oki ..mai ales la adapostul care ti l-ai gasit ..este superb ..mi se pare superb sincer ceea ce ai facut .Felicitarile mele !


Vineri, 26 martie 2010 - 13:59  

baltarel
baltarel
Busola
 
2
Felicitări!
Este frumoasă și această incursiune solitară, însă să știi ca la ieșirea din pădure sub vârf se formează adesea cornișe chiar si de 2 m. Acele igluri fac parte din antrenamenrtul militarilor (vânătorilor de munte), și trebuie să fie protejate, la nevoie pot servi ca adapost.


Sâmbătă, 27 martie 2010 - 23:41  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0673 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org