Spre cetatile dacice (Muntii Sureanu)

 

O tura care sa cuprinda turul cetatilor dacice figura de mult in agenda mea.  Asa ca atunci cand am fost intrebat de Florentina daca vreau sa merg intr-o astfel de tura am raspuns cu DA lung. Printre treburile curente, am tot citit despre cetati mai toata saptamana, iar sambata urma sa plecam dis-de-dimineata. „Trec pe la 6.00 sa te iau. Sa ai totul pregatit”, era finalul discutiei telefonice de vineri seara. Sambata pe la 6.00 am sunat sa intreb daca au plecat spre mine. Raspunsul a fost cam asa: „Abia ne-am sculat, ajungem pe la 7.00”.

Totusi, la ora 7.37, Florentina, Gabi si Adrian erau gata de plecare spre cetatile dacice din Muntii Orastiei.  

Ordinea era urmatoarea: Banita, Piata Rosie, Costesti Cetatuia, Costesti Blidaru, Sarmisegetusa Regia, Capalna. Urma sa ne intoarcem la Bucuresti prin Sibiu si Transfagarasan.

 

Pe autostrada A1 aproape de Pitesti, am pierdut sticla de la oglinda retrovizoare, cea de pe partea soferului. Asa ca in Pitesti a trebuit sa rezolvam cumva problema.  Gabi nu a gasit oglinda pentru Polo, asa ca pus una de Sandero, fixata cu scotch transparent.

Zona inclusă în limitele Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina este situată în masivul Munţii Şureanu (cu subdiviziunile Munţii Orăştiei şi ai Sebeşului), fiind mărginită de depresiunile Haţegului la vest şi Orăştiei la nord (între 45˚ 42ʹ 29.3ʺ şi 45˚ 26ʹ 29.8ʺ latitudine N,  între 23˚ 05ʹ 06.4ʺ şi 23˚ 22ʹ 33.2ʺ longitudine E).

 

Mai multe vârfuri muntoase şi drumuri constituie puncte de reper în delimitarea perimetrului parcului, după cum urmează:

la nord: Prisaca (1219 m), Brusturelu (1229 m), Groape (1283,5 m), Godeanu (1656,2 m), Poarta Scârnei (1554,0 m);

la est: Steaua Mică (1674,0 m), Steaua Mare (1730,2 m), Jigorul Mare (1498,7 m), La Zapoje (1223,5 m);

la sud: D.N. 66 Simeria-Petroşani între Peştera Bolii şi Baru, prin pasul Merişor (752 m);

la vest: Muncelu Mare (944,2 m), Şipoteni, Măgura (803,6 m), Lăuţu (910 m), Rotundei, Secuiului (948,0 m), Vărgău (781,2 ) şi Chicera (775,1 m).

Principalele puncte de acces:

1. de pe DN 7 din Orăştie spre Costeşti  (principalul punct de acces spre majoritatea cetăţilor dacice din M-ţii Orăştiei);

2. de pe DN 66 / E79 din Călan spre comuna Boşorod (punct de acces îndeosebi pentru Complexul carstic Ponorici-Cioclovina și cetatea dacică Piatra Roșie prin Luncani) sau spre Costeşti prin Ocolişu Mic, din Pui (spre canionul Șura Mare, locul fosilifer Ohaba Ponor și ponorul Fundătura prin Ponor), Baru spre Valea Streiului, din Băniţa (îndeosebi pentru Peştera Bolii);

3. de pe A1

- dinspre Deva: cu ieşirea pentru Simeria spre varianta 1 sau 2, cu ieşire pentru Orăştie spre varianta 1;

- dinspre Sebeș: cu ieșirea pentru Orăștie spre varianta 1, cu ieșirea pentru Simeria spre varianta 2.

Accesul în parc se poate face prin staţiile C.F.R.: Orăştie, Călan, Pui, Baru Mare, Băniţa şi Peştera Bolii.

Amatorii de drumeţii lungi pot ajunge în Parcul Natural Grădiștea Muncelului - Cioclovina pe traseele turistice din Munţii Şureanu din direcţiile: Cugir, Lacul Oaşa prin Vf. Şureanu.

Dupa o incercare nereusita de intrare in zona cetatilor dacice de pe DN66 varianta prin Calan, am reluat traseul pe directia Petrosani si Banita, pe E79.

Spre Banita este mult mai simplu si pentru ca exista indicatoare clare.  Totusi, desi am vrut o cetate nu ne-am ales decat cu Pestera Bolii.

In antichitate, cetatea de la Banita era un punct – cheie al sistemului de fortificatii dacice ce apara capitala Sarmizegetusa Regia. Scopul cetatii de aici era sa impiedice invaziile romane dinspre Sud, fiind situata foarte aproape de ruta care traversa Carpatii prin Pasul Valcan, apoi prin Merisor. Fortificatia facea aproape imposibila urcarea in Muntii Sureanu pe doua dintre traseele pe care romanii ar fi putut ajunge in spatele liniei de aparare dacice.

Am intrebat doi localnici despre cetate, un agricultor si ghidul de la pestera. Am primit acelasi raspuns: cetatea este inaccesibila. 

Cei care au reusit sa urce totusi pana sus spun ca „ accesul este extrem de dificil: o panta de doar 250 – 300 de metri se urca in mai bine de o jumatate de ceas de efort considerabil, pentru ca este foarte abrubta si nici nu exista vreo carare. 

Daca vrei sa urci dealul singur, de capul tau, ii dai un ocol si-l vezi cum isi schimba dramatic profilul la fiecare 10 pasi. Peretii stancosi si verticali de la Vest, Sud si Est iti taie pofta de plimbare. Cel mai bine intrebi la baracile care strajuiesc intrarea in Pestera Bolii, cum poti ajunge in zona versantului Nordic, singurul accesibil omului. Afli ca singura modalitate este sa mergi un pic pe linia ferata, de preferat dinspre zona pesterii spre deal, pentru ca din partea cealalta ai fi nevoit sa treci printr-un tunel, iar linia ferata este destul de circulata si n-ai vrea sa te surprinda vreun tren tocmai cand esti in tunel. De cum dai de un podet de fier, trebuie sa te-ntorci spre deal si sa-ncepi sa urci. Nu e nicio carare “clasica” sa te ajute, asa ca mergi cum poti, pe unde poti, ajutandu-te de copaceii de pe versantul abrupt si lasandu-ti orgoliul la o parte atunci cand trebuie sa urci chiar si in patru labe. Doar daca stai foarte bine cu conditia fizica poti urca toata panta fara pauza. Altfel, la fiecare cinci minute, te opresti, iti tragi sufletul si urci mai departe.

Dupa un urcus istovitor, ti se pare ciudat ca sus, aproape de varf, sa gasesti o portiune dreapta. De fapt, ai de-a face cu una dintre terasele vechii cetati. Mai urci un pic si gasesti o terasa ceva mai mare, iar in stanga acesteia dai peste vreo 15 blocuri de piatra fasonata ce stau randuite oarecum, pe jumatate acoperite de frunze. Este tot ce se mai vede acum din vechea intrare monumentala in cetatea dacica. Tot pe terasa principala mai gasesti o gaura sapata in stanca, strajuita de alte cateva bucati de calcar. Cam atat poti vedea din ceea ce ar trebui sa fi fost odata o adevarata cetate. Te indrepti apoi spre marginea dealului. Dupa ce urci un mal de pamant de vreo doi metri, iesi in muchia sud-vestica a dealului. Strange bine sireturile bocancilor! Urmeaza una dintre cele mai grele coborari de care ai avut parte vreodata”.  Sursa: http://goo.gl/cd2hpZ

  Ghidul de la pestera a mai adaugat ca exista teoria unei scari interioare intre cetate şi o pestera din zona. Ipoteza are la baza anumite trasaturi ale solului/pietrei si numarul mare de formatiuni carstice din zonă. Una peste alta Pestera Bolii este impresionanta. Biletul costa 5 lei de persoană. Pestera are doua iesiri. Un grup aflat in fata noastra a trecut prin apa si a iesit din pestera in zona caii ferate, spre stanca cetatii dacice. 

 O parte din piatra fasonata din zidurile cetatii a fost folosita la constructia caii ferate din zona.

 

 

Porniti la drum spre Costesti am avut impresia ca nu voi mai ajunge vreodata. Asa  ca am intrebat un localnic despre drumul spre Sarmizegetusa Regia. Atat a fost. A varsat toata desaga cu blesteme la adresa clasei politice actuale. Spunea ca judetul Hunedoara era pana in 1990 cel mai dezvoltat judet al Romaniei, iar acum este unul din cele mai sarace.

Totusi am intrat in Costesti, iar prima din cetatile vizate a fost Blidaru.

 Nu a fost sa fie. Din drumul asfaltat nu am gasit in timp util traseul marcat spre Blidaru. Am ramas noaptea in Costesti la o pensiune.

Dimineata, doamna de la pensiune ne-a spus ca drumul respectiv este destul de lung, iar printre altele ajunge si langa o poiana unde se spune ca s-ar fi sinucis Decebal.  In mai toate pensiunile sunt simboluri dacice. Unul dintre cele mai reusite este steagul dacic.

Urcuşul până la Blidaru durează între 45 şi 70 de minute.  Cum spunea cineva „Dacă vrei să mergi vreodată la cetatea dacică de la Blidaru ai face bine să fii bine echipat şi destul de bine antrenat. Cetatea de la Blidaru pare a fi cel mai important punct din sistemul defensiv construit de daci în Munţii Orăştiei. O drumeţie până în locul despre care se crede că, din punct de vedere militar, ar fi fost cea mai puternică cetate a lui Decebal, merită însă efortul. Condiţia este să ai noroc de vreme bună şi să nu fie prima plimbare lungă din an. Cei doi kilometri indicaţi de jos, din satul Costeşti, ca fiind distanţa până în cetate ţi se vor părea cam şase, sau chiar opt. ” Sursa:  http://goo.gl/bdvyq8

Asa ca pentru inceput am plecat spre Sarmisegetusa Regia, la vreo 18 kilometri. Drumul a fost asfaltat de curand. Am vazut si statii de autobuz, dar si grupuri de turisti care urcau spre cetate. La vreo 500 de metri de intrarea in complexul dacic este o parcare auto. Zona este bine pazita de jandarmi, iar biletul costa 5 lei. Cei care fac fotografii  sau filmează în scop comercial  au de plătit 300 de lei pe oră.  Mai exista si un pliant cam subtirel cu informatii despre cetate, tot 5 lei.

 Desi imaginile sunt pe net sau in nenumarate documentare, senzatia este mare. Destul de multe grupuri de straini. Unul din jandarmi spunea ca in unele zile sunt si peste 1000 de turisti.

 

Intorsi de Sarmizegetusa in Costesti, in criza de timp, am renuntat la trei cetati dacice: Piatra Rosie, Costesti-Cetatuie si Costesti-Blidaru. Urmeaza sa refacem tura cat de curand, cu un numar mai mare de zile si mai bine echipati. 

Am plecat spre Sebes, iar de aici spre ultima cetate din cele sase – Capalna. Amplasată în hotarul satului Căpâlna, judeţul Alba, pe un deal cu pante abrupte, la altitudinea maxima de 687 metri, cetatea dacica de la Căpâlna a intrat relativ târziu în literatura de specialitate, mai exact la sfârşitul secolului trecut. Traseul cruce rosie pleaca chiar din drumul asfaltat  si poarta numele de “drumul cetatii”. 

 Toponimul „Cetate” indică însă că localnicii aveau de mult timp cunoştinţă de existenţa ruinelor. Partea superioară a aşezării, amenajată în terase, este apărată de un turn-locuinţă, de la care porneşte zidul de incintă. Turnul-locuinţă se află în faţa şeii, pe o platformă tăiată în stâncă.

 

 

In anumite zone nu am avut semnal pentru telefon, asa ca am regretat ca am lasat acasa cele doua statii de emisie-receptie. Din cei trei porniti la drum, sus am ajuns doar doi. Florentina s-a pricopsit cu o rana la picior si a trebuit sa se intoarca la masina. De fapt, cred ca a vrut sa studieze cu atentie cele trei mormite de gradina, care pot fi observate din drumul spre cetate. Cand discutam despre cel mai recent, Florentina folosea expresia "domnul MAIOR", desi pe cruce scria MAIER. Este posibil sa-mi fi scapat ceva!!

Doua lucruri sar in ochi la Capalna. Obiceiul mormintelor din gradina si numarul  destul de important de case izolate, cocotate pe dealuri si munti.  

 

Momârlanii din Valea Jiului sunt considerati urmaşi ai dacilor, in opozitie cu barabele, oameni veniti din lumea larga sa-si caute norocul in asezarile urbane din zona miniera.  Avand casele cocotate  pe munti si dealuri, ocupandu-se cu cresterea animalelor si in parte cu agricultura, momârlanii au pastrat o parte din obiceiurile precrestine.

“Momârlanii își construiesc și acum casele la fel cum o făceau dacii, din bârne necioplite, încheiate la capete cu îmbucături de formă pătrată sau dreptunghiulară. Hainele de sărbători ale momârlanilor constau din pantaloni strâmți și cămașa până la genunchi. 

Obiceiul îngropării morților în grădina din apropierea casei își are rădăcinile în vremuri precrestine. Exista credința că morții, ca și viii, trebuie să se afle în apropierea familiei, chiar și după ce au trecut la cele sfinte. Astfel, ei puteau să aibă parte de liniște și să nu se transforme în ființe malefice, să nu devină strigoi sau moroi. Locul în care oamenii erau îngropați căpăta denumirea de „morminți de ogradă” sau „morminți de curte”. Printre sărbătorile specifice momârlanilor se numără Colindul pițărăilor și Nedeile”.  Sursa:  https://goo.gl/dAJfyp

 De la Capalna ne-am intors la Sebes, iar de aici am continuat spre Sibiu si Transfagarasan. La Balea Lac am vazut putini oameni cu rucsac. Mai era si frig.

 

 In schimb pe Transfagarasan erau foate multe, multe masini. Gabi avea tendinta sa depaseasca orice automobil aflat in fata sa. Am zis multumesc ca am ajuns cu bine la Bucuresti, spre orele 23.00.

Joi, 14 iulie 2016 - 16:16 
Afisari: 3,455 


ionescuadria..