Speoturism pe valea Ordancușei (Muntii Bihor - Vladeasa)

Încep prin a menționa că cu toate îmbunătățirile demne de laudă care au fost aduse site-ului, întâmpin încă probleme în atașa poze în jurnale, mai ales că am o rată de transfer de îți vine să dai cu laptop-ul pe geam. Am optat deci pentru a posta un film legat de acest jurnal

http://www.carpati.org/video/bihor_-_vladeasa/valea_ordancu_537_ei/282/

Sambătă 19 Martie 2011. Vremea se anunța foarte urâtă, cu ploi, în mai toată țara. Așa a și fost, dar cum mereu există o scăpare am decis să ne retragem sub pământ. Ce perioadă mai bună de a vizita prima sală din Ghețarul de sub Zgurăști decât luna martie, când nivelul lacului și țurțurii imenși oferă un spectacol de neuitat? Am hotărât deci să dăm o tură scurtă pe Valea Ordâncușei și să facem câteva poze prin Poarta lui Ionele și în Avenul de sub Zgurăști.

Poarta lui Ionele este situată în versantul drept al văii Ordâncușa la o altitudine absolută de 800 m. Se poate ajunge foarte ușor la ea după 2,5 km de mers din comuna Gârda de Sus pe drumul forestier ce duce spre Ghețarul de la Scărioșoara și apoi urmând indicatoarele pe Valea Ordâncușei.

Peștera este semnalată de J. Vass încă din 1857, iar în 1921 este cercetată de P. Chappuis, R. Jeannel și Emil Racoviță. În anul 1988, în timpul explorărilor la Zgurăști, speologii de la Polaris Blaj descoperă galeria superioară și realizează și cartarea peșterii. Anul următor ei amenajează peștera pentru vizitare (cu ajutorul donațiilor turiștilor ce urcau să viziteze Ghețarul de la Scărișoara). În 1999 peștera Poarta lui Ionele a fost declarată monument al naturii și inclusă pe lista ariilor protejate din România.

Cavitatea s-a dezvoltat în calcare triasice pe o lungime de 386 m și prezintă o denivelare pozitivă de 26 m. Ea reprezintă locul în care ies la lumină apele ce se pierd în ponoareleși dolinele de pe valea oarbă dintre Iapa și cătunul Mununa. Este aceiași apă ce trece prin Peștera-aven Ghețarul de sub Zgurăști. Colorarile cu fluoresceină făcute de Clubul Polaris în finalul activului din Zgurăști au aparut în Poarta lui Ionele după 24 de ore, confirmând legatura dintre ele, dar și viteza extrem de mica de curgere a apei datorată imenselor lacuri în care staționează. Apa saturată cu calcar dizolvat formează la ieșirea din Poarta lui Ionele frumoase cascade de travertin și gururi.

Intrarea în peșteră se face printr-un portal înalt de 15 m. După primii 10 m, coborând panta de grohotiș întâlnim izbucul sub peretele stâng activ tot timpul anului. La 50 m de la intrare, galeria peșterii cotește în unghi drept la stânga. Urmează o săritoare care se urcă relativ ușor. Galeria e foarte înaltă, 32 m. Peștera își păstrează profilul având podeaua acoperită de pietriș sau gururi. După 20 m apare un nou cot de 90° la stânga. În fundul galeriei se coboară spre fundul unui lac periodic, de obicei sec. La ploi puternice sau topirea zăpezii pe aici apare un puternic curent de apă care inundă întreaga podea a peșterii de la acest nivel.Daca la ultimul cot escaladăm marele dom de pe partea dreaptă (pe un sistem nesigur de scări de lemn și metal), dupa 12 m ajungem în galeria superioară (închisă cu o poartă pentru a proteja coloniile de lilieci care se află aici). Această galerie superioară este mult mai strâmtă și urcă în trepte. Găsim și câteva formațiuni modeste, stalactite, stalagmite, scurgeri parietale.

Un timp peștera a fost amenajată într-un fel de Muzeu Speologic și era practicată o taxă de vizitare de către Clubul de speologie Sfinx din Gârda în a cărui costodie se află. Cu toate că este declarată monument al naturii cavitatea se prezintă într-o stare precară de conservare, fiind protejată doar pe hârtii dar nu de facto. Dacă nu se vor lua măsuri urgente de protecție degradarea va continua și din păcate unele efecte negative vor fi ireversibile (distrugerea gururilor prin călcare pe acestea, distrugere care va duce si la dispariția faunei din psamal (apa stătătoare din peșteri) constituită din coleopode).

Am pornit apoi spre Avenul de sub Zgurăști pe care l-am regăsit fără probleme. Cu o dezvoltare de 5100 m și o denivelare totală de 79 m (-53, +26) această peșteră se prezintă ca unul dintre cele mai impresionante fenomene carstice din țara noastră. De altfel Avenul si prima sală sunt clasate cu grad de protecție B, iar restul cavității care cuprinde și cel mai mare lac subteran din România, este clasificată A (rezervație științifică) fiind deci închisă pentru vizitare.

Prima mențiune a peșterii a fost făcută de R. Jeannel și Emil Racoviță în 1929, care dau o descriere, o schiță de hartă și prezintă diferite fenomene hidrologice, biologice și meteorologice. Ei denumesc peștera „Ghețarul de la Zguraști".

Avenul de 40 m în diametru se deschide în versantul abrupt al Văii Ordâncușa. În peretele nordic al avenului se deschide o dublă arcadă: la dreapta (est) un mare portal de 20 m lățime și 30 m înălțime, iar la stânga (vest) un portal mai mic, de 10 m lățime și 3—4 m înălțime. Deasupra acestor deschideri peretele avenului mai are până la buză circa 50 m înălțime.

În aven se coboară fără dificultate cei 30 m prin colțul de sud-vest (în anotimpul rece până primavara recomand o coardă pentru mai multă siguranță) și se ajunge pe marele grohotiș care se scurge pe sub cele două portaluri. La jumătatea acestei pante în peretele din dreapta pe lângă care coborâm se deschid două mici guri de galerii. Cea inferioră se închide la câțiva zeci de metri dar cea superioară mai complicată se termină în abruptul muntelui, formând cea de-a II-a intrare a peșterii.

După portal se mai coboară 30 m și se ajunge într-o vastă sală, impresionantă prin dimensiuni, luminată din belșug de lumina ce se revarsă prin marele portal. Sala, alungită est-vest, are 120 m lungime, 60 m lățime, 50 m înălțime și fundul plat, constituit din argilă, pe care se dezvoltă o bogată vegetație de mușchi. De peretele opus intrării este lipit un grohotiș ce se întinde pe o mare lungime și care ajunge la o înălțime de circa 25 m fața de fundul sălii. De jur imprejurul sălii diverse nivele de argilă indică înalțimea până la care se ridică apa, nivelul maxim fiind la circa 25 m, când întreaga sală este inundată și transformată în lac (și cu această ocazie nivelul lacului a fost tot atât de ridicat).

Din această sală pornește un vast sitem de galerii (accesul în acesta fiind restricționat cu o poartă căci după cum am mai menționat peștera este declarată rezervație științifică) cu mai multe lacuri de mari dimensiuni și formațiuni extraordinare.

Explorarea acestor galerii s-a făcut de către speologii de la Polaris Blaj cu eforturi extraordinare și aventuri demne de a fi cuprinse într-o carte. Viorel Ludușan, unul dintre protagoniștii acestor explorări estimează lungimea rețelei subterane la câteva zeci de km de galerii.

Chiar dacă noi am vizitat doar prima sală priveliștea este una ce nu se uită ușor. Apa lacului de un albastru-verzui ireal, străpunsă de lumina soarelui ce pătrunde din belșug prin portal, se aseamănă mai degrabă cu coloritul oceanului în Bora Bora sau cine știe ce altă insulă tropicală. Și te-ai putea lăsa păcălit că ești la tropice dacă elemente ale peisajului hivernal nu te-ar înconjura la tot pasul. Candelabre de gheață lungi de 5-6 m și cântărind sute de kilograme se desprind din tavan și se desprind la propriu spărgând oglinda lacului cu un sunet asurzitor.

După un timp frigul ne-a pătruns și am decis să pornim spre vale. Am lăsat în urmă un loc asupra căruia am decis în unanimitate că nu poate fi decât raiul pe pământ.

Sâmbătă, 26 martie 2011 - 10:53 
Afisari: 2,775 


watzmann