Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Februarie 2020
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829

Martie 2020
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Singur printre nori - Bucegi 10 - 11 octombrie 2009 (Muntii Bucegi)

Pentru prima data pe anul asta am luat si eu salariul la timp, pana acum fiind obisnuit deja cu intarzieri de pana la o luna. Cum nu ma asteptam la asa surpriza nu-mi facusem niciun plan pentru weekendul cu pricina. Asa ca ma trezesc sambata dimineata, destul de tarziu, adica pe la vreo 9. Calculez repede: bani am, dor de munti nu mai spun, 20 de min echipare+rucsac facut. Buuun, dar mergi la munte cu cine? Dau vreo 2 telefoane si cateva sms-uri, dar bineinteles ca nimeni nu e dispus sa fie gata in maxim o ora pt munte, caci intetionam sa merg la Caraiman si sa prind o telecabina pana la Babele. Ma uit pe geam la prafuitul Logan care astepta saracul de vreo 2 luni sa se dezmorteasca.

Ii zic: Prietene, te-oi fi obisnuit tu cu gasca de carpatisti in spate, dar astazi mergem numai noi doi pe munte

Imi raspunde: Mergem prietene, da' stii ca n-ai RCA si rovinieta?

- Nu-i bai, luam acusa din Auchan

Deci directia Auchan, luat alea-alea + ceva "carti" si "pus seile pe cai" vorba cantecului.


Ajung dupa vreo ora juma in parcarea de la telecabina, unde platesc aberanta suma de 20 de lei pentru parcare, desi era 10 lei pe zi. Explicatia: Pai domnule, pe zi inseamna pe zi lumina, dar matale vii maine, deci o zi + o zi=20. Ce inteleg eu ca in parcarea respectiva se plateste 10 lei/zi si 10/noapte (????).

Pe de alta parte in parcarea respectiva sunt mai multi oameni care stau la coada la telecabina decat masini, si nu prea imi mai surade ideea de a mai sta la coada 3 ore. Bine, dar sa urc singur pe Jepii mici??! Cantaresc un pic ambele idei, cand vine un "oficial" de la telecabinacare "da ordin" sa nu se mai aseze nimeni la coada, pentru ca altfel nu se mai incadreaza in program (ultima urcare 15.00). Asta contribuie definitiv la decizia mea, chiar daca aveam inima cat un purice la ideea de a urca pe Jepii Mici, si inca si singur. Stiu ca pentru multi dintre voi acesta este un traseu de facut in tenisi chinezesti, dar mie unul, cel putin deocamdata mi s epare unul foarte dificil la urcare si imposibil la coborare, asa  ca va dau voie sa zambiti. Stiam despre Jepii Mici cam ce vasusem alte dati de sus de la Caraiman, din telecabina, de jos si cam ce am mai citit pe-aici. Nu urcasem niciodata pe acolo...acum era marele prag psihologic. Dar mi-am zis in sinea mea: "Trebuie si poti sa o faci". Pe principiul "Daca nu acum atunci cand/Daca nu eu atunci cine?" desfac betele si la drum. La inceput poteca lina ca de forestier parca e ca o incurajare, chiar de stiam ca mai sus e cu totul altceva. Panta se mai inaspreste nitel, dar nu asta ma nelinisteste, ci"celebrele" pasaje cu lanturi. Parca ca o confirmare primul pasaj mai "expus" apare chiar din padure. Spre marea mea linistire si aici este cablu, desi eu credeam ca asa ceva sunt montate doar in partea superioara, dupa iesirea din padure. Bun lucru au facut salavmontistii astia imi zic, cautand parca totusi o mana imaginara a vreu-unui Tudor, Vasile sau Ema (prietenii stiu de ce :) ). Acum eu parca eram Jim Carey (cred  ca si mimica imi semana in momentele acelea) in "Tipul de la cablu", asa de bine ma imprietenisem cu otelul acela infipt in stanca. Chiar la un moment dat cred ca jurasem sa tin cu Otelul Galati daca scap cu bine. Totusi eram manat de dorul de Caraiman, de a-mi revedea prietenii Narcis si Cristina de a mai juca mim cu toti cei de la cabana, de facerea si desfacerea unei logodne, si alte amintiri la fel de frumoase ca insasi acel loc plus alte momente ce aveam sa le traiesc si sa le pun in clasorul de amintiri.


Mi-amintesc ca si pentru mine Bucegii insemnau aceleasi celebre stanca-iarba-stanca unde se intalnesc toti pantofarii sa arunce pet-uri si sa se imbete, cabane cu servire proasta (dar ce pretentii sa ai de la cabanier cand turistii se comporta ca si cum ar fi venit la hanul din sat) si altele asemenea arhicunoscute. Am refuzat multe invitatii de a merge in Bucegi pentru ca mai fusesem de doua ori la Omu (pe la Pestera si pe la Piatra Arsa) si ramasesem cu impresiile de mai sus. Eu un biet omulet crescut prin Orientali, (la poalele Nemirei) munti mult mai putin umblati si mult mai salbatici dadusem candva de o cu totul alta salbaticie la primul contact cu cei mai celebri munti din tara. Am realizat insa ca toate acestea sunt o idee preconceputa in momentul cand in 2007 am ajuns prima data la cabana Caraiman. Daca la Caraiman am inceput sa vad cu alti ochi Bucegii, daca acolo a inceput dragostea mea pentru acesti munti, Malaiestiul a pecetluit definitiv aceasta dragoste, si am realizat ca pana si "ratusca cea urata" poate fi iubita la fel de mult ca toate celelalte, un munte de o frumusete...diferita, dar care merita iubit si respectat la fel de mult ca oricare altul.


Si iata ca in sirul acestor amintiri, merg ca din reflex din lant in cablu, din piatra in smoc de iarba. Totul se desfasoara incredibil de natural si iata ca la mai putin de o ora de obiectivul meu pe acea zi strig: TE VAD!. "Multi turisti" de pe traseu se uita la mine ca un smintit, dar eu vorbeam cu Caraimanul. Mai sus chiar si o capra neagra cu al sau ied se intorc si ele mirate crezand ca vorbesc cu ele. Vorba lui Florin Balan: "Pantofarul ajunge sus in adidasi pentru ca exista un Dumnezeu al pantofarilor", pentru ca nu-mi amintesc sa fi intalnit prea multi muntomani adevarati pe acest traseu, in schimb am vazut extrem de multe exemplare din specia "turistus inconstientis", dar asta e deja un lucru stiut. Putina inconstienta cred totusi ca aveam si eu in mine, de am apucat-o singur pe acest traseu dificil, chiar de calculam fiecare pas cu precizie trigonometrica si ma bazam pe bocanci mai ceva ca un robotel. . Odata cu fiecare pas, cu fiecare mana ferma pe lant, odata cu fiecare regret ca nu mai exista nicio mana umana de sprijin, eram cu un pas mai aproape de mult iubita cabana. O ultima "saritoare" in varful careia sade mandru un bradut (dragi mi-s mie coniferele astea plasate "strategic") si ultimul urcus si iata-ma pasind cu emotie pe platforma de beton din fata intrarii la cabana. Trimit cu aceasta ocazie ceata la vale sa intampine alti turisti, iar eu sa ma bucur egoist de peisaj. Emotii mari pentru ca era destul de tarziu si ma intreb daca mai sunt locuri de cazare caci nu aveam rezervare.

Pana sa intru in cabana vad doi "turisti" un baiat si o fata, care veneau de la telecabina, echipati ca pentru telecabina. Ii intreb daca vor sa coboare pe Jepi sau au venit doar sa bea o cafea la cabana. Imi raspund ferm ca vor sa coboare pe Jepi, le spun ce si cum si-i conving sa renunte si sa incerce sa ajunga la telecabina, caci ultima pleca la 15.45 si era deja 15.20. Acum realizez cu uimire ca am facut pana aici doar trei ore si 20 de minute, caci plecasem la 12 fix. Sincer nu ma asteptam sa fac pana aici mai putin de 4 ore.



Intru in cele din urma in cabana ii salut pe Narcis si Cristina, si-i intreb cu nerabdare daca mai exista vre-un patut liber. Am noroc: ultimul pat la prici. Adjudecat pe 25 de lei! Nici nu apuc sa ma cazez bine si sa revin in sala de mesecaci ma intalnesc cu Florin (grafit) care mai era cu doi prieteni, un baiat si o fata. Dupa ce termin de mancat stau un pic la discutie cu ei si aflu ca ei aveau ca tinta finala pentru ziua aceea Piatra Arsa si ca au intrat in traseu cu vreo 10-20 min in urma mea. Eu ma apuc sa citesc o carte dintr-aia usurica, iar ei servesc un ceai. Dupa vreo juma de ora in care aflu si de tura lui Razvan, de care nu stiam, si de faptul cael este undeva vis-a-vis in Piatra Mare ii conduc pana afara la intrarea in traseul pentru Piatra Arsa. Ma intorc si-i fac cu mana si lui Razvan, acolo in Piatra Mare. Sunt convins ca m-a vazut. Incerc sa mai conving alti trei "turisti", un baiat si doua fete, sa nu coboare pe Jepi, mai ales ca intr-o ora se va intuneca, de aceasta data fara succes, replicandu-mi ca au luat cunostiinta si de avertizarile cabanierului in aceasta privinta. Ii intreb daca au macar lanterna la ei, si-mi raspund ca au...la bricheta!.


Ma asez pe iarba langa cele doua cruci din apropierea cabanei, si nu ma mai satur de privit in jur. Totusi nu am stare. Cobor in valcelul din apropiere sa vad cum se vede si de acolo, urc inapoi, apoi pe o mica portiune din brana Caraimanului, din toate pozitiile admir vai si creste, si tot nu ma satur. Devorez parca toate acele minunate imagini, si le pun cu grija in mici sertarase ascunse ale inimii, in timp ce un vanticel de seara se incapataneaza sa-mi coloreze obrajii intr-o culoare ce parca se reflecta in cerul mangaiat de ultimele raze ale soarelui. Un turist de la cabana aflat si el pe afara are la el o carte din aia mai filozofica din care citim fiecare cate un mic aliniat.In sala de mese unii se uita la filmul de groaza Romania-Serbia, altii ca mine stam in spate si discutam sau povestim diverse, iar intre timp mai soseste si un grup care tocmai venea de departe, de pe braul Morarului si pe care-i salut cu admiratie. Pe la ora 22.30 ii las sa discute in continuare, iar eu ma retrag spre "vastele apartamente". Ma foiesc cand pe o parte cand pe alta incercand sa gasesc o pozitie de dormit, camera e plina, un caine apartinand unui alt turist se plimba prin camera toata noaptea, iar eu dorm iepureste, si cred ca doar intre 4 si 7 dimineata am reusit sa dorm in continuu, dar nu conteaza, asa-i la munte la cabana. Daca voiam 4 stele ma duceam jos la Hotel Pestera.


Pe la 7.30 cobor si admir inca o data Valea Jepilor inrosita de aceasta data de un rasarit desprins parca din "Impresie, rasarit de soare" a lui Monet. Imi spun in sinea mea: super vreme pentru un "raid" pe platou. Mananc ceva, beau doua ceaiuri, imi la revedere de la Narcis, si pornesc spre primul meu obiectiv din ziua aceea: Crucea Caraiman. Eeeh, nu chiar pe brana, caci oi fi urcat eu singur Jepii, dar de aici pana la a o imita pe Nadia Comaneci e ceva distanta. Timp am destul, nu e nici macar ora 9, asa ca pornesc spre Babele pe cruce albastra urmand ca de acolo sa plec pe cruce rosie. Stiu e ocolit, dar e "safe".


Numai ca placutul soare de dimineata nu a vrut sub niciun chip sa ma insoteasca in acea zi. In nici o jumatate de ora se lasa o ceata de trebuia sa parinzi bricheta sa-ti vezi degetele de la maini. Nu-i nimic am mai fost pe traseul acesta, il stiu, marcajele sunt ok chiar si pe  cea mai neprielnica vreme. Problema ca traseul pe CR mi-era total necunoscut. Culmea culmilor pana si pe acest traseu (CA) am reusit sa pierd de vreo 2 ori marcajul din cauza nenumaratelor potecute secundare facute de turistii care scurtcircuiteaza traseul marcat. Vizibilitatea era sub 5 metri, iar marcajele sunt facute cam la 10-20m :). La intersectia cu CR vad ca marcajele sunt foarte dese asa ca ma aventurez in necunoscut. In sus, in dreapta, in stanga, inainte si inapoi totul e de un gri cenusiu care l-ar speria chiar si pe Hitchock.


Chiar la inceputul acestui traseu intalnesc singurii oameni pe care ii voi mai vedea pana ce voi ajunge inapoi la Babele. Ne salutam, ei ma intreaba de intentie, as fi vrut sa spun ceva care incepe cu "tele" si se termina cu "cabina", dar in mintea mea incetosata era cu totul altceva. Imi spun si ei ca nu am cum sa vad Crucea pe vremea asta, dar asta e, nu te pui cu nebunul. Consult harta si imi calculez ca am timp sa "fac" traseul Crucea Eroilor-Omu-Babele pana la ultima telecabina.


Renunt la polar si raman doar cu geaca pe deasupra tricoului caci transpirasem un pic in urcarea de la Caraiman si trei straturi au fost cam multe. Pana la Crucea Eroilor toate bune si frumoase, marcaje dese, vizibile chiar si pe ceata foarte deasa cum era aceea de atunci. Vad cu ochii mintii, Costila undeva in stanga,Cabana Floare de Colt undeva in spate , ma bucur de acest peisaj imaginar, care stiu ca e acolo chiar daca se incapataneaza sa stea ascuns. Puterea mintii desface chiar si ceata. Pe langa toata negura asta vantul incepe sa bata destul de tare, dar nimic nu-l opreste pe soldatul rus nu-i asa? Pun inapoi polarul, caci traseul asta chiar nu e solicitant si cam incepuse sa mai ia cu frig. Plusez si cu suprapantalonii.


Dupa aproape 1 ora mai sa dau cu capul de soclul monumentului asa vizibilitate "buna" era. Admir Crucea, din nou cu ochii mintii, caci ceea ce se inalta deasupra mea era doar o umbra cenusie pe fond...cenusiu. Pornesc inapoi pe traseul pe care am venit si stiu ca in scurt timp trebuie sa fac undeva dreapta, conform hartii. Dreapta am facut, poteca e destul de vizibila, dar marcajul foarte rar. Probabil ca pe vreme buna traseul nu pune probleme, dar acum...Acum merg mai mult matematic, caci mi-am luat cap-compas (nu am busola). Urc usor spre ceea ce ar trebui sa fie Varful Caraiman. Uneori iluzii de umbre imi joaca feste cum ca ar fi persoane, fluier...niciun raspuns. Pun frontala pe intermitent, asa ca girofarul de politie, macar sa ma ocoleasca ursu ca pe ceata asta se poate impiedica de mine, desi cred ca pe vremea asta si el sta in barlog. Dar nu am prea am timp sa ma gandesc la Mos Martin. Intreb prieteni imaginari "Pe aici e bine - Da e bine, Tine ogasul asta macar sa stii sa te intorci la ultimul bolovan". Nu e cazul acuma de apasat butonul "panic". Incerc sa ma amagesc din nou cu peisajele din jur in situatia cand as fi ars de soare pe aici in loc sa fiu bantuit de toate fantomele pe care negura si vantul le arunca asupra mea. Colac peste pupaza de undeva de unde intuiesc ca ar fi valea alba urca amenintator un nor negru. Stiu eu de pe-aici ca valea asta ar fi una destul de infricosatoare, dar acuma parca insista sa mi-o si bage definitiv in cap. Muntele asta vrea sa ma inghita cu totul. Ma gandesc la un moment dat sa raman pe loc pana s-o mai ridica ceata asta sa vad si eu ceva. Ba nu, mai bine sa merg, decat sa stai in "rahat"(fara jigniri la adresa muntelui ci la propria-mi nesabuinta) mai bine incerci sa iesi din el...riscand sa intri mai tare. Nici nu mai stiam daca sunt pe traseul bun, stiam doar ca urmez o diagonala relativa spre Omu, urcam si coboram intr-o veselie...cand ce sa vezi...un stalp...strig MARCAJ! la fel cum a strigat Columb PAMANT! cand a descoperit America. Si ce daca nu are placuta pe el? Fac si eu ca ardeleanul cu melcul: asta ori e ceva ori mere undeva! In nici doua minute ajung la forestierul ce duce la Costila, cand ce sa vezi: dupa mai bine de doua ore de cand nu vazusem fiinte umane, dupa mai bine de doua ore in care mi-au trecut prin cap toate gandurile negre...era sa ajung in istorie ca primul om mort pe munte...calcat de o masina!!! Un Renault Twingo mai exact!!! Ma feresc in ultimul moment de micul monstru motorizat care a si disparut in negura ca o naluca. Ma intreb daca nu cumva o mai fi si asta vreo festa jucata de vant si negura, care pana atunci se incapatanasera sa-mi proiecteze in fata tot felul de imagini sinistre.


De la Cerdac urmez marcaj banda galbena - pardon teava de gaze galbena. Emotii la un pasaj ceva mai alunecos din cauza apei care avusese bunavointa sa formeze o pojghita fina de gheata. Le multumesc in gand din nou prietenilor imaginari care-mi arata prize si imi intind maini de sprijin. Vad fantomatic prin ceata o umbra ce-mi pare a fi cabana...nu-i decat o alta stanca, o alta iluzie din acest minunat flim SF. La un moment dat realizez ca incepusem sa cobor si pierdusem marcajul “teava galbena”. Imi dau seama ca incepusem sa o iau spre Valea Cerbului, si ma intorc, salut undeva spre stanga unde banuiam ca sunt Coltii Morarului zicand-ui “Prietene, stiu ca vrei sa ma inghiti, dar azi am alte planuri”. Dupa un sfert de ora ajung in sfarsit la cabana Omu. Ma asez si ma rezem de peretele cladirii. Prima pauza de hidratare dupa mai bine de 3 ore de mers. De atata concentrare pentru a gasi traseul corect nici nu avusesem timp sa-mi dau seama ca mi-e sete. Zambesc. Sunt fericit! Nu pentru ca am reusit cine stie ce performanta, nu pentru ca sunt la Omu, nu pentru ca sunt invaluit in ceata de aproape 4 ore si nu am vazut la mai mult de 10m in jur, nici macar pentru ca sunt pe munte – nu stiu de ce sunt fericit, dar pur si simplu o bucurie imi cuprinde trupul si simturile. Stiu ca de aici pana la Babele e o simpla formalitate, dar trebuie sa ma urnesc din loc si sa iutesc pasul…e deja trecut de 13.30 si ultima telecabina pleaca la 15.45. Dupa ce trec de Cerdac merg aproape alergand, topaind si chiuind de bucurie. Vorba cantecului: “Rad si plang si te strig delirand/E noapte afara, e frig si e vant/Din somn ma trezesc si tresar speriat/Dar nu-i nimic, doar am visat”. Ajung la telecabina, de abia apuc sa-mi strang betele si sa-mi comand o apa tonica, ca insotitorul de telecabina striga: “Ultimii intarziati sa urce in cabina!”. Din telecabina tocmai coborasera 4 pensionari care spun: “Mama ce frig e, hai inapoi ca am inghetat pe muntele asta!” Zambesc sagalnic.


Jos in Busteni soare, cald, aglomeratie. Imi iau o bere fara alcool ca doar merit, nu-i asa? Ma uit inca o data la Costila care inca nu binevoia sa-si arate “racheta”. Ma uit si la Valea Jepilor si-mi spun ca de urcat o fi urcat eu pe-acolo, dar pentru a cobora pe acolo cred ca voi mai astepta vreo cativa ani.


Prietenul meu, Loganul ma astepta credincios in parcare. Ii spun: “Urla foamea in mine!” Imi raspunde: “Pai unde se gateste cel mai bine pe Valea Prahovei?” Raspundem la unison: “La Mama Oara!”. Asa ca e timpul ca si “Golanul” sa simta un pic de munte in cauciucuri (don’t huooo me please). La Diham mananc cu mare placere o ciorbita de legume si o branza cu smantana si mamaliguta. Sun un prieten sa vedem cand putem sa ne intalnim in Bucuresti la o bere. Imi spune ca e la Cheia si mai sta pana mai tarziu. Nimic mai potrivit pentru a vedea si Ciucasul azi, macar de jos. Ajung la cabana Muntele Rosu numai bine ca sa-l vad…rosu – in asfintit. La cabana lume multa, manele, etc. Dar totul parca amutise in jurul meu, iar eu ma imbatam cu fericire sorbind din nectarul zeilor ce stau undeva acolo sus pe munte.


Am ajuns la Bucuresti pe la ora 23. Deschid televizorul, convins fiind ca de data nu voi ma aparea si eu “pe sticla”. Stiri: “Astazi a fost o zi superba pe Valea Prahovei si pe PLATOUL BUCEGILOR, ceea ce a atras mii de turisti”. Nu mai zambesc. Rad in hohote.


Concluzii: Aceasta tura desi a durat doar cateva ore as asemui-o cu drumul omului in viata, caci viata insasi e o calatorie. Scopul ei nu este destinatia finala ci calatoria in sine. Cu suisuri si coborasuri, cu necazuri si bucurii, cu neguri si vant. Faptul ca nu vezi decat gri in jurul tau nu inseamna ca si celelalte simturi sunt “oarbe”. Trebuie sa lupti pentru a gasi calea corecta in viata, chiar daca uneori iti lipsesc “marcajele” si “ghizii”. Trebuie sa iti gasesti acele 10 procente suplimentare pe care orice om le are peste ceea ce crede el sau ea ca inseamna 100%.

Frica…da, frica exista, mai mult trebuie sa existe, managementul ei este important pentru a nu se transforma in panica. Frica te ajuta sa ramai in viata, sa supravietuiesti. Trebuie doar sa o transformi in avantaj, sa te folosesti de ea.


Multumesc tuturor care au avut rabdarea sa citeasca pana aici.


P.S. Poze nu am pentru ca sapuniera mea a decedat acum o luna la un violent contact cu asfaltul








Miercuri, 14 octombrie 2009 - 12:42 
Afisari: 2,466 


Postari similare:





Comentariile membrilor (18)

odin
odin
Rucsac
 
1
Andy...vad ca ti-a trecu frica de prapastii...Fagaras...acum BucegiCarpati.org
Cat mai multe si frumoase ture!


Miercuri, 14 octombrie 2009 - 12:45  

vasile.popescu
vasile.popes..
Caraba
 
2
Felicitari Andy! Pt curaj si pt tura.

La cat mai multe iesiri, cu seile pe cai!

P.S. Vezi ca se poate... Si cu pasajele expuse... Carpati.org


Miercuri, 14 octombrie 2009 - 13:03  

andy79
andy79
Busola
 
3
Cu pasaje expuse daca iecsista cabluri, lanturi, maini, etc. e totul ok.
@odin: nu mi-a trecut ca tot stau si ma gandesc de 10 ori unde sa pun urmatorul pas, in 9 din acestea gandidu-ma ce s-ar intampla daca alunec. Carpati.org


Miercuri, 14 octombrie 2009 - 13:18  

dumitru51
dumitru51

 
4
Felicitari ! Foarte bine scris!


Miercuri, 14 octombrie 2009 - 16:10  

pifanu
pifanu

 
5
Salut Andy! Ma bucur ca mai este cineva care apreciaza cele 2 persoane dragi mie dinCaraiman, Narcis si Cristina si ca mai aud si vorbe bune despre ei!Acum 2 saptamani am facut si eu ptr prima data Jepii Mici singur si m-am simtit excelent atunci cand am ajuns sus si am putut sa salut batrana cabana...asa ca stiu prin ce ai trecut si ce ai simtit!Poate ne intalnim ptr o tura...mai ales ca suntem si vecini de Auchan si ar fi pacat sa nu mai citim cate ceva vechi...asa la gura aragazului...Felicitari ptr Jurnal si ptr vointa!


Miercuri, 14 octombrie 2009 - 16:37  

mastroiani
mastroiani
Caraba
 
6
Foarte fain ceea ce ai scris aici. Esti foarte sincer si asta cred ca te ajuta sa depasesti oarece temeri.
Felicitari.

P.S. - vezi ca se repeta un text din jurnal. Cel cu "Intru in cele din urma in cabana ii salut pe Narcis si Cristina" etc.


Miercuri, 14 octombrie 2009 - 17:59  

silviana26
silviana26

 
7
Felicitari si pentru tura si pentru condei! Citind jurnalul m-am simtit ca fiind acolo. Vezi ca din greseala ai transpus de doua ori un pasaj din jurnal.

P.S. Eu as fi fost pregatita intr-o ora Carpati.org.


Miercuri, 14 octombrie 2009 - 18:21  

lbzk
lbzk
Caraba
 
8
bravo Andy si felicitari! maine poimaine o sa faci un rt si despre prima catarare Carpati.org


Miercuri, 14 octombrie 2009 - 19:00  

andy79
andy79
Busola
 
9
Multumesc celor ce mi-au atras atentia asupra micii erori strecurate in text; asa-i cu copy-paste asta (am scris intai textul in Word)
@pifanu: sunt deschis la orice propunere viitoare (acuma depine care Auchan - eu stau langa cel din Titan)
@silviana: retin pentru data viitoare cand mai imi vin idei de moment Carpati.org
@lbzk: eeh mai e mult pana atunci, dar mersi pentru incurajare


Joi, 15 octombrie 2009 - 12:06  

ruxu_oac
ruxu_oac

 
10
felicitari pentru tura! data viitoare ia cu tine si un instrument de pozat, sa vada si altii rasaritul la caraiman Carpati.org


Joi, 15 octombrie 2009 - 17:28  

coltalb
coltalb

 
11
Salut Andy sti si acum imi amintesc ca am citit undeva pe aici ca iti e frica sau iti dau fiori jepii mici uite ca i-ai "cucerit" poate daca asi fi primit si eu un sms cu siguranta asi fi venit sa te insotesc ! Bafta poate ne vom intalni in treacat pe acolo !


Joi, 15 octombrie 2009 - 19:18  

mike
mike
Rucsac
 
12
Felicitari Andy, ai depasit multe asteptari si am vazut inca din Buila de cata vointa poti da dovada...ma bucur enorm pentru cat de multe ai castigat in aceasta toamna si pentru turele frumoase pe care l-ai facut...iar jurnalul a fost o placere sa il citesc


Joi, 15 octombrie 2009 - 19:33  

meetthesun
meetthesun
Busola
 
13
Un lucru e cert: experientele prin ceata, prin multa ceata, isi au frumusetea lor. Poate ca sunt facute anume ca sa simtim muntele mai mult decat sa-l vedem si ca sa intelegem ca potecile si marcajul sunt ale noastre, dar muntele nu-i.
Curajul salajuieste pana la urma in fiecare dintre noi, dar intotdeauna trebuie insotit de chibzuinta si mai ales de respect pentru munte si vrerea lui. Un jurnal frumos si indraznet. Bravo!

P.S. Solitarul isi face loc in loc in rucsac si pentru o carte Carpati.org Eu l-am dus pe Octavian Paler pe culmile Ciucasului si cu siguranta i-ar fi placut Carpati.org


Joi, 15 octombrie 2009 - 22:41  

andy79
andy79
Busola
 
14
@coltalb: jepii mici inca imi dau fiori la coborare, asa cum am spus, nu ma simt inca in stare sa cobor pe acolo. Crede-ma ca nici cand am urcat nu prea m-am uitat inapoi Carpati.org . Poate ca daca nu ar fi fost cabluri si in padure as fi renuntat si la urcare. Inca o dovada ca mai am inca problema cu pasajele expuse ca nu m-am incumetat la Brna Caramanului.
@meetthesun: cred ca frica ma insotit mai mult decat curajul in tura asta, asa cum am spus managementul ei e important. Si da cred ca a fost si un pic de nesabuinta din partea mea sa merg, ca magaru-n ceata aproape o ora fara sa intalnesc niciun marcaj
Multumesc tuturor pentru aprecieri


Vineri, 16 octombrie 2009 - 10:58  

meetthesun
meetthesun
Busola
 
15
Eu cu frica stau foarte prost - lipseste de tot Carpati.org ceea ce nu e chiar ok.

In schimb, cu exceptia unei mici portiuni unde am cam luat-o pe aratura de nevoie, n-am iesit din poteca marcata. Un simplu lesin (o cadere de calciu sa zicem), o impiedicare si-un dat cu capul de-o piatra, m-ar fi putut gasi intr-o zona din-afara traseului si astfel greu de reperat de catre cei care m-ar fi cautat. Cand esti singur, trebuie sa te gandesti ca nu exista un altul care sa sune la salvamont pentru tine.


Vineri, 16 octombrie 2009 - 11:10  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
16
Super,bine ca ai scapat de twingo Carpati.org


Vineri, 16 octombrie 2009 - 16:17  

coltalb
coltalb

 
17
eh Andy data viitoare ma anunti te insotesc eu la urcare la cobarare pana nu vei mai avea nevoie sa te ti de cabluri!


Vineri, 16 octombrie 2009 - 17:21  

andy79
andy79
Busola
 
18
@pisti: acolo nici cablurile nu ma mai salvau Carpati.org
@coltalb: in cazul asta o sa ai ceva de munca cu mine Carpati.org


Luni, 19 octombrie 2009 - 09:20  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1909 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org