Shasta 4322m, Crater Lake si Lassen National Parks (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

  Acest jurnal este despre o tura pe care am facut-o in noiembrie anul trecut 2012, cand eram in California unde am stat aproape doi ani. Am fost partial impreuna cu doi prieteni romani, si toata treaba a tinut 9 zile in total, cel mai lunga vacanta de-a mea de acolo. (erau 2 zile libere de ziua recunostintei + 3 din concediu si doua weekenduri legate). Asta include si mult condus din zona San Francisco pana sus in Oregon si intorsul inapoi, vizitat locuri deosebite pe vreme mai buna si mai rea, o parte mai interesanta Shasta pentru mine - un varf de 4000+ facut din pacate singur acolo, pe conditii de iarna; dar si multe alte lucruri auxiliare mai 'normale'. Acum ca tot am trecut pe blogul meu, pun si aici poate e interesant sa povestesc despre locuri asa departate (pentru mine unul care sunt deja de mult timp in tara chiar este interesant sa-mi amintesc).

---

Crater Lake National Park

  Am inceput cu ce era mai departe, asa ca prima zi a fost un condus continuu, pana in Oregon unde am intalnit zapada si temperaturi mai mici. Am campat intr-un loc oarecum interzis intre niste case mobile, iar a doua zi ne-am continuat drumul pana la Crater Lake National Park : http://en.wikipedia.org/wiki/Crater_Lake . Aici am stat aproximativ doua zile dar vremea nu ne-a lasat sa vedem peisajul, fiind tot timpul innorat. Am facut insa amandoi – eu si Titus – un hike sustinut pana pe un varf mai important din zona (Garfield & Appelgate mai exact, cele mai inalte de pe marginea craterului). Am vazut putin lacul insa vizibilitatea era redusa.

la 'Visitor Center'

Applegate Peak – 2477m

Track Strava : http://app.strava.com/activities/28886241

---

Lava Beds National Monument  In urmatoarea parte a turei am revenit in California, dar in nord foarte aproape de granita. Nu era un obiectiv principal, dar un ‘national monument’ care parea interesant, si asa a si fost. Am prins vreme mai buna, nu senin insa vizibilitate ok si poate asa au fost si pozele mai interesante.

Titus intr-un pasaj ingust, cam singurul de asa mic prin care am trecut

---

Shasta

   Acum sa trecem la partea principala a intregii ture, mai ales pentru mine. Observasem Shasta : http://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Shasta de cateva luni inainte, ca o bulina mare alba pe imaginile din satelit Google Earth si mi-a atras atentia. Un adevarat stratovolcan, asemanator Rainer pe care am fost inainte, insa unul din cei mai din sud din marele lor lant http://en.wikipedia.org/wiki/Cascade_Volcanoes , cu o altitudine mare : 4322m. Era noiembrie destul de tarziu si aveam de gand sa incerc sa urc pe el. Este evident in emisfera nordica asa ca ce aveam in gand era sa fac un 4miar iarna, si asta solo; pentru ca nu am gasit nici un alt coechipier. Am cautat sa aflu din timp ceva mai multe informatii despre cat de accesibil sau periculos este, care sunt rutele cele mai potrivite iarna. Ma bazam in mare parte si cu intalnirea cu padurari de la plecare, care insa n-a mai avut loc.

  Localitatea cu aceelasi nume “Mt Shasta” unde am dormit la hotel noaptea dinainte este la aproximativ 1100m altitudine. Cand am ajuns era senin si puteam vedea muntele fix de sub el, imens si singur, cum era de asteptat. Inca il mai vazusem cu ceva timp intainte, de la o distanta impresionanta.

in drum apropiandu-ne de Shasta, vremea se face mai buna dupa cum era anuntat asta a fost si un motiv pentru care am ales sa mergem intai la Crater Lake, ca sa ajungem la Shasta pe vreme buna

prima data cand vedem muntele

si mai aproape

  Inainte de plecare am facut inregistrarea la padurari, insa nu am gasit pe nimeni care sa ma poata sfatui. Era sarbatoare si aveau toti liberi, insa sistemul de inregistrare permitea sa faci asta fara ca ei sa fie acolo, inclusiv plata taxei (parca 20$ din ce tin minte). Am gasit la un magazin de munte si o harta faina care arata si ruta pe care am decis acum sa merg, fiind recomandata iarna : Casaval Ridge. A doua zi ne-am trezit cu noaptea in cap si am urcat cu masina cat de mult s-a putut, pana la intrarea pe poteca, la 2150m altitudine aproximativ.

Casaval Ridge, creasta din partea din stanga pe care urma sa urc nu stiam cum voi ajunge pe ea exact, traseul intrand initial in valea din dreapta ei

poza facuta din oras de jos

Avalanche Gulch – valea de undeva din dreapta

poza facuta putin dupa intrarea in traseu.

  Am urcat initial amandoi, in final Titus mergand destul de bine a ajuns chiar pana aproape de 3000m. Nu am intalnit multi alti oameni, doar cativa in galeata si mai spectaculos niste schiori care au coborat din creasta chiar cand am ajuns noi la ea. Atunci am hotarat sa ne despartim, Titus fiind fara planuri prea mari si fara echipament.

din vale, privind spre sud de unde veneam

schiorii

ultima poza facuta de Titus cu mine

  Am inceput sa urc spre creasta in abrupt, pe unde coborasera schiorii. Mi-era putin frica de avalansa mai ales ca mergeam oarecum dupa capul meu. Am luat-o putin dupa niste stanci unde mi se parea mai ok. De frica am mers destul de rapid si m-am cam incalzit si obosit, dar am ajuns sus. De-acum trebuia sa tot urc pe muchia asta, si nu prea puteam estima usor cat mai este, parea totul destul de aproape. Nu s-a dovedit asa pana la urma, si timpul a trecut pe nesimtite. Mi-am facut ceva de mancare dar nu dupa mult timp am pus si cortul intr-un loc pe care l-am considerat bun, pe la 3400m din ce tin minte. Am avut mult timp si am facut niste timelapseuri cu trepied si aparat, care n-au iesit insa chiar asa bine, fiind si prima data.

ajuns in creasta

unele portiuni mai tehnice / greu de ocolit

pranzul cald la 3400m

Timelapse cu apusul : https://vimeo.com/54720607

  A doua zi m-am trezit la rasarit si am plecat dupa ceva poze si o mancare sanatoasa. Am lasat aici cortul si alte lucruri – trepied etc. In primele parti am avut si cele mai grele portiuni tehnice, mai ales ca urmam niste urme care au luat o ruta putin mai periculoasa de pe care m-am intors la un moment dat. De aici din creasta pana jos in galeata nu am mai intalnit pe nimeni, mergand singur pe o suprafata destul de mare, si avand mai tot timpul insa vizibilitate pana jos in oras. Am avansat mult mai greu fata de ce ma asteptam, am ajuns pe ceea ce credeam initial ca e varful dar s-a deovedit a fi insa doar un platou, varful era un alt abrupt mai in spate. Aici vantul era foarte puternic mai ales la rafale, aveam momente la care ma puneam in genunchi si ma opream ca sa ma ma dea jos. Totusi se putea merge destul de sigur pentru ca eram departe de orice vale sau abrupt. Ultimele stanci si denivelari de pe varf mi-au dat oarecare emotii pentru ca nu stiam care exact este cea mai intalta, insa am urmarit gps-ul si cand am ajuns sus mi-am dat seama. Sus era un fel de groapa mica in varf de varf de stanca si munte, ceea ce a fost perfect pentru ca am putut sta acolo cateva secunde si am facut un filmulet. Eram foarte bucuros ca am reusit sa ajung aici, si stiam ca am facut cel mai greu varf cu siguranta – in conditiile si perioada data; de unul singur.

umbra muntelui la rasarit

panorama cu locul de cort, orasul in vale si varful Shastina in dreapta pozei

rasaritul

continuarea traseului pe creasta

corturi si alti oameni – doar in vale

Lassen Peak – cel mai din sud din lantul stratovolcanilor vazut de pe Shasta

calare pe muchie

pe aici pe undeva m-am intors putin si am luat alta ruta

sastrugi aproape de varf

pe varf – 4322m

panorama in vale, cam asa arata si in celelalte parti

filmulet de pe varf : https://vimeo.com/54453970

  La coborat m-am simtit iar obosit, si de-abia asteptam sa ajung sa trec de platoul de sus dupa care stiam ca vantul va fi mai potolit. De aici se vedea in partea nordica si singurul ghetar cu crevase, in rest erau trecuti pe harta dar aparent acoperiti de zapada acum (in partea sudica, de unde veneam eu). Am ratacit putin si la vale, fiind speriat acum mai mult de avalanse – pe vai de zapada mai adunata intre muchii de dimensiuni mici relativ insa, si n-am avut nici o problema in final. Ajuns la cort si fara sa pot lua legatura cu Titus inca – el plecase cu masina pana in Redwoods National Park – chiar cand a apus soarele, m-am gandit totusi sa plec in continuare. Am strans cortul in timp record (din pacate l-am si gaurit putin cu coltarii) si am luat-o rapid la vale. Stiam ca am aproape o ora de lumina pana sa ajung jos in galeata, coboratul de pe muchie fiind singura parte pe care mi-ar fi placut totusi sa am lumina. N-au fost probleme. Nici jos cand am ajuns, desi lumina soarelui nu mai era prezenta, rasarise luna si vedeam perfect pe zapada. Incercam sa iau legatura cu Titus si Daniel care venea cu trenul in zona si intra in echipa, dar nu prea reuseam. Mai tin minte ca am cazut de doua ori la vale destul de periculos, cu fata in jos, odata mi-a cazut casca si s-a dus foarte mult si rapid in vale, oprindu-se la limita la care inca o mai vedeam, dar am putut s-o recuperez. Am reusit sa iau treptat legatura cu baietii si sa ne sincronizam, si am ajuns in final si la parcare, unde erau cateva masini dar nici una nu cobora in jos, asa ca trebuia sa-l astept pe Titus. Un cuplu de americani mi-au dat un ceai cald, parca ceva de mancare nu mai tin minte. Mi-am facut si eu o supa calda si l-am astepta pe Titus, cu care am coborat pana in oras unde am mancat super-mult si mi-am mai revenit dupa oboseala. Am condus pana in Weed sau Redding unde aveam un hotel, iar noaptea tarziu a venit si Daniel cu trenul.

cortul la intors, aproape de apus

Track Strava : http://app.strava.com/activities/29644901

---

Lassen National Park

  Urmatoarea zi am condus pana in Lassen National Park http://en.wikipedia.org/wiki/Lassen_National_Park , incurcand drumurile si mergand pe o scurtatura neasfaltata total nepotrivita pentru masina noastra. Am vrut sa vedem atat intrarea din nord cat si cea din sud ale parcului, soseaua dintre ele fiind clar inchisa. La sud, era deschis centrul de informare si am campat aproape de el in zapada.

Lassen Peak ~3100m, dinspre nord

Shasta vazut de la distanta din sud. Il priveam cu alti ochi acum

noaptea, la intrarea din sud

  Urmatoarea zi – si ultima din toata tura am facut un hike destul de frumos pana pe un varf din apropiere unde mai mult ne-am jucat insa, dat pe fund la vale, demonstratii de folosire piolet si alte lucruri. Oricum cerul era perfect senin si peisajul super.

sulf

eu si Titus

toti 3 pe un varf

demonstratie de piolet si coltari

cornisa

Cam asta a fost cea mai lunga si una din cele mai complexe ture pe care le-am facut in state. Cel mai important pentru mine a fost Shasta, pe care imi pare rau ca nu am avut coechipier. Nerecomandat solo insa cam asta era una din principalele probleme acolo – mi-era greu sa gasesc oameni cu care sa ma potrivesc la ture, mai ales ture de munte si mai ales de iarna. Oricum asta clar ca s-a meritat din plin. De atunci n-am mai ajuns la 4000m si cred ca nici 3 mii, insa in curand asta se va schimba si de-abia astept

http://iasioutdoors.wordpress.com/2013/07/24/shasta-4322m-crater-lake-si-lassen/

Miercuri, 24 iulie 2013 - 20:50 
Afisari: 1,943 


paul_diac