Salvarea Catelului Ursu din Canionul Oratiei (Muntii Piatra Craiului)

Pentru 21 mai imi prograsem o iesire in Bucegi,  insa vremea se anunta una neprielnica, m-am decis sa dau o fuga in Cheile Oratiei din Piatra Craiului .

Cum se afla la doar 10km de cabana, mi-am luat echipamentul si am plecat. Din Podul Dambovitei, imediat in curba ce anunta intrarea pe Cheia Dambovicioarei (reper carciuma/bufet/magazine) se face un drum ingust numit de localnici Sub-Oratie. La capatul drumului ,la iesirea Oratiei din canion, se gaseste un mic refugiu pt parcare. Drumul urca catre Cetatea Oratiei prin vechiul drum medieval (lespezi mari de piatra in care se pastreaza urmele ecartamentului pt carute). In varful pantei se ridica un perete al carui varf este acoperit cu vegetatie bogata. Din aceasta vegetatie se ridica o cruce de hotar cu scriere in slavona datata din sec XVI. Drumul medieval ocoleste acest perete pana la un mic vad de trecere a apei Oratiei. Oratia are apa doar la inceputul primaverii si in perioada precipitatiilor masive. Cheia,canionul ,continua si in amonte de aceasta trecatoare. Eu am mers in aval stiind ca voi gasi ancore si spituri necesare rapelului.

De la trecatoare, 20 m in aval intalnesc prima saritoare. Echipamentul meu era format din doua corzi de 25 m, cordeline, carabiniere ,opt rapel si niste anouri. Am inceput coborarea ,insa in urechi imi suna o chielalaiala ciudata. In fine, pana la a patra saritoare, ceva mai mare, in care coarda chiar este necesara, mi-am clatit ochii pe peretii de calcar fin slefuit de apa. In momentul cand coboram saritoarea 4 mi-a cam stat inima. Chielalaitul nu era o “auzenie a mea “ venea de jos de la baza saritorii ,si era de la un lup negru (asta am crezut eu ca e, cand l-am privit peste umar). Ce fac acum? o iau inapoi, continui?. M-am blocat in coarda ,sincer... nu sunt fricos, dar in pozitia aia cu mainile ocupate, nu prea stiam ce sa fac.

Nestiind conformatia canionului, am presupus ca lupul venise din aval, ma simtise si acum ma astepta sa-si ia micul dejun. Daca erau mai multi? Toate astea se petreceau rapid in mintea mea. In fine, lupul si-a aratat capul si a inceput sa schielalaie a fericire, nici un semn de agresivitate. Era un caine negru ,destul de mare, si ,cum am spus ,deloc agresiv.

Mi-am sters sudorile reci si am coborat la baza peretului, ocolind in balans ochiul de apa format aici de precipitatii. Catelul iar a inceput sa schielalaie. Atunci am remarcat ca avea burta trasa, semn ca nu prea a vazut mancare. Ok... asta e, trebuie sa cobori cu mine catelule ,o sa te hranesc jos. Nici prin minte nu mi-a trecut ca de fapt el era blocat acolo.

La concluzia asta am ajuns cand am vazut urmatoarea saritoare cred ca are 20 m, fiindca am innodat ambele corzi pt coborare. M-am uitat pe peretii laterali sa vad daca nu cumva e vreo brana ce coboara pana aici. Nu, nu avea pe unde. Deasupra canionului sunt cateva pasuni iar pe marginea acestora sunt tancuri (formatiuni geologice). Preupun ca a alergat dupa vreun animal ,alunecand  pe buza prapastiei . Pe partea dreapta a locului unde l-am gasit ,peretele are forma unui topogan de piatra foarte fin slefuit de apa ;presupun ca nu a avut de ce sa se agate in momentul caderii.

Am scos punga de covrigei si doua ciocolate, tot ce aveam la mine, nu exagerez nu a durat 5 sec pana le-a infulecat ;apoi s-a dus la ochiul de apa de la baza saritorii si a inceput sa bea.

Bai, naspa, ce dracu fac acum? semnal la telefon, ioc. E clar, de coborat nu pot singur ,nu stiu ce urmeaza, hai sa-l urc. Am incercat  sa-l bafg in rucsac ...o gluma proasta , nu merge ; hai sa-i fac un ham din cordelina, am taiat doua anouri, ma rog, credeam ca iese ceva. Am tras hamul pe el, bucla, nod semicabestan, era perfect. Am urcat saritoarea, insa cand am ajuns sus, catelul era fara ham si incepuse sa ma latre. Cum a facut, cum n-a facut, se vede ca nu a mers treaba.

Am recoborat, mi-am mai sucit mintea, insa degeaba ;nu aveam cum sau nu ma pricepeam sa-l cobor singur. M-am decis sa cobor doar eu si sa cer ajutoare. Nu stiu cum, dar parca nu mai ma puteam concentra. Unele ancore nici nu le-am mai vazut ,chinuindu-ma sa-mi fac asigurari dupa pietre si copaci.

Am ajuns la baza canionului si m-am dus la prima casa care mi-a iesit in cale ca sa anunt si sa cer ajutor pt bietul animal. Dupa un raspuns de la o JAVRA de om „Ia o pusca, da-l dracului„, am plecat la cabana sa dau telefoane si sa caut pe cineva sa ma ajute.

Am postat pe facebook (pagina cabanei Frasin) urmatorul anunt : „AM NEVOIE DE AJUTOR, URGENT„ explicand situatia.

Nu a trecut mult timp si am primit telefoane de la oameni íubitori de animale ce  ne sunau sa ne spuna ca ne sustin ,dar ca ei ne pot ajuta doar cu sfaturi, ce pastile sa-i dam, unde putem sa-l deparazitam, etc. Nu putini au fost aceia care m-au sunat sia-si ofere tot sprijinul , venind ei cu coarda, rucsac mare , hamuri si tot ce trebuie. Trebuie sa-i mentionez pe Ioan Stoenica, Gogo Radu din Fundata, Sebastian din Brasov, Alex, Mihai, etc.

Un baiat din Dragoslavele, fost vanator de munte si bun cunoscator a cainilor , a trecut pe la cabana si i-am expus situatia. Deja era tarziu si am planuit pt a doua zi la prima ora salvarea catelului. Cateloiul Ursu, asa i-am pus numele, a fost salvat. Mirel ,cel care m-a ajutat sa-l scoatem din canion, l-a adoptat.

Dupa o noapte in care mi-am facut planuri cum sa-l scoatem, am modificat un ham si ,am zis eu, acum se potriveste la catel etc.

Dimineata la ora 8 coboram in canion. Dupa prima saritoare, Ursu (catelul) ne-a auzit si a inceput o tanguire de ti se rupea inima. Cand m-am aplecat spre saritoare si m-a vazut ...a inceput un dans de coada de zici ca eu ii eram stapan. Ce sa ne muste asta? a zis Mirel. Mirel,  asta nu are mai mult de 1 an si e un caine de stana, Corb carpatin. Am convenit, conform planului de acasa, sa-l coboram in rapel ,insa situatia din teren era alta. Verticala peretelui nu era perfect dreapta si cainele ,de frica ,se agata de micile platforme ,facand  coborarea practic nula. Am modificat planul si ne-am hotarat sa-l urcam  decat sa-l coboram inca 12 saritori mai bine il urcam 4.

Necazul a fost ca, la prima surplomba ,si-a bagat capul sub piatra , cand il trageam se intepenea coarda. In fine, nici nu mai stiu cum am reusit sa-l tragem in prima regrupare,am scos mancarica din caserola  pregatita de la cabana pt el , si... trai nenica; sa vezi cooperare pe el. Venea singur sa-i punem hamul ,ba parca invatase si putina tehnica de catarare ,ca isi ferea capul ,  in ultima saritoare de forma unui semihorn ,unde n-am mai pus coarda, se sprijinea pe labute ca in ramonaj. Inca odata , mii de multumiri lui Mirel, desi cu piciorul franjuri si refacut cu suruburi ,nu a ezitat cand a fost vorba de salvarea unui catel , mai mult, l-a adoptat.

Acum, judecand la rece, Ursu avut noroc cu doua chestii. Prima : caderea i-a fost amortizata de cei cativa copacei crescuti in piatra de la marginea topoganului. A doua: a putut rezista cateva zile ,fiindca (se vede si in foto) la fundul saritorii s-a acumulat acel ochi de apa provenit din precipitatii. Ochiurile de apa din celelalte saritori sunt pline cu mormoloci, asta in care l-am gasit nu a avea nici un mormoloc. Cred ca Ursu s-a hranit cu mormolocii iar apa acumulata in aceste ochiuri i-a salvat viata   

Joi, 23 mai 2013 - 21:33 
Afisari: 3,711 


radian