RT - 23-24 august 2008 - Piatra Craiului - Canionul Cioranga Mare (Muntii Piatra Craiului)
AVERTISMENT: Traseul descris NU este un traseu turistic. Parcurgerea sa este dificilă și necesită materiale specifice traseelor de alpinism și bune cunoștințe de cățărare pe stâncă.
Traseu: Canionul Ciorânga Mare
Grad de dificultate: 3A
Data: 23 august 2008
Prima escaladă: 16-18 iulie 1939
Echipa: Muha (frg), Emil (emils), Vali (valentin_c), Viorica și Octavian (octavian67) și subsemnatul Andrei (andrei).
Materiale folosite: coardă, 7-8 bucle echipate (de preferință mai lungi), 4 anouri (cel puțin 2 lungi, de 120 cm), carabiniere pentru regrupări, dispozitiv de filare, cască (foarte multe pietre instabile), papuci de escaladă, cordelină. Mai mult decât acest echipament folosit de noi, pot fi de ajutor pitoane, un set de nuci și câteva frienduri de mărime medie.
Sâmbătă: Plaiul Foii - Padina lui Călineț - Ref. Speranțelor - Brâul Ciorânga Mare - Canionul Ciorânga Mare - Brâul de Sus - Vf Ascuțit.
Duminică: Vf. Ascuțit - Brâul Ciorânga Ramura de sus - Ref. Speranțelor - Plaiul Foii.
După mai multe discuții și "reconfigurări traseu" avute cu Emil săptămâna trecută, ne decidem până la urmă asupra Canionului Ciorânga Mare. Muha și Vali se alătură imediat. Viorica și Octavian, aflați pe drumul de întoarcere dinspre Alpi se alătură și ei destul de repede cauzei.
Vineri noaptea, destul de târziu, ajungem la Plaiul Foii, unde instalăm corturile. Nu am prea mare succes în a-mi convinge colegii de tură să plecăm la 6 dimineața în traseu, așa că sâmbătă ne trezim pe la 8 și plecăm pe la 9.


(De-abia plecați din Plaiul Foii cu dorința de a intra mai repede în pădure și a scăpa de soarele destul de puternic)
Urcăm destul de repede pe padina lui Călineț. Izvorlul lui Orlovski de-abia mai curge. Trecem mai departe de Hornul Nisipos și alegem să urcăm pe sub peretele Malului Galben, apoi, în ritm vioi, trecem de adăpătoarea caprelor, ora 12:30 găsindu-ne la refugiul Speranțelor. O pauză de masă unde terminăm 90% din mâncarea pe care o aveam. Cu apa stăteam destul de bine, având în vedere și faptul că traseul pe care ni-l propusesem are o orientare ferită de soarele puternic al lunii august.

(Malul Galben, după izvorul lui Orlovski)

(Hornul Nisipos în stânga și hornul pe care am urcat noi in dreapta)

(Hornul Nisipos)



(La coadă la cățărat)

(Fetele la liber)


(Hornul pe care am urcat, evitând Hornul Nisipos)

(Adăpătoarea caprelor)

(Harta traseului pe care l-am urmat de la refugiul Speranțelor)
Plecăm de la refugiu pe brâul Ciorânga Mare, puși pe fapte mari și probabil datorită entuziasmului care ne însoțea ratăm un pic poteca, traversând ceva mai jos vâlcelul cu Fereastră. Ca să reparăm eroarea (de care ne-am dat seama abia a doua zi, la întoarcere), urcăm un horn destul de inclinat dar cu prize bune, ajungând la baza vâlcelului cu Smârdar, unde cotim stânga pe poteca "oficială" a brâului Ciorânga.

(Intrarea către vâlcelul cu Fereastră)

(Hornul pe care am revenit in poteca "oficială" a Brâului Ciorânga Mare)

(poteca Brâului Ciorânga Mare într-o porțiune bine conturată și marcat cu o momâie)
Trecem printr-o interesantă fereastră naturală care ne amuză și ne crește bună-dispoziția și mai mult. Prima vale care ne apare, pe dreapta, este Canionul Ciorânga Mare.

(Pinguin style
)

(Panoramă de pe Brâul Ciorânga spre valea Bârsei)

(Vedere către peretele Mare din Padinii Popii)
La baza canionului, rămânem un moment impresionanți de măreția pereților ce străjuiesc traseul. Apoi ne echipăm cu hamurile și căștile din dotare și pornim mai departe, doar pentru asta am venit.


(Pregătiri)

(Pe bolovani)

(Aspectul de canion și prima săritoare)

(Vali apreciând situația...)
La început, avem parte de câteva săritori nu mai înalte de 2 metri, pe care le depășim ușor, fiind mai neliniștiți de grohotișul care se afla între săritori, aproape orice piatră reprezentând un potențial proiectil pentru cel din spatele tău. Căștile sunt absolut necesare.

(Sus - eu apreciând situația, in dreapta jos Vali și Octavian urcnând un bolovan)


(Săritorile obișnuite ușoare la care nu am scos coarda)


(Mult iubitele pante de grohotiș)
Ne documentasem în prealabil asupra traseului citind toate RT-urile și descrierile pe care le-am putut găsi și știam că sunt 3 săritori care pun probleme mai mari. Nu după mult timp, apare prima dintre ele, mai degrabă un horn spălat, lipsit de orice prize de 4-5 metri înălțime, cu o grotă destul de mare sub el și o mică fereastră în partea superioară.

(Prima săritoare - cu o mică fereastră)

Urc și bag coarda prin fereastră apoi Vali ramonează asigurat de Octavian. Ajuns sus, Vali regrupează într-un piton aflat pe partea dreaptă (în sensul de urcare) și urcăm și noi, ceilalți, ramonând fiecare cum s-a priceput mai bine. Prin ramonaj, trecerea hornului nu este dificilă, însă este necesară buna cunoaștere a tehnicii. Gradul, în opinia mea, 3+ (ramonaj).

(Ramonaj I)

(Ramonaj II)

Vin câteva obstacole minore, combinate cu urcușul pe pantele pline cu grohotiș, apoi apare a doua săritoare pe care o abordăm pe partea stângă. Aceasta, înaltă tot de vreo 4-5 metri, nu este foarte generoasă în prize, destul de spălată, însă o trecem cu bine. Grad de escaladă, tot în opinia mea, 3.

(A doua săritoare la care am scos coarda)
Înca ceva bolovani...


...apoi ni se deschide în față imaginea impunătoare a celei de-a treia săritori. Un horn spălat, înalt de 15-17 metri, cu o grotă mare la bază și pereți lipsiți de prize.

(A treia și cea mai dificilă dintre săritori)
Vali este desemnat cap, și după ce își pune papucii, abordează săritoarea pe peretele din dreapta.

(Încălzim capul de coardă
)
Urcușul este ușor pe spate la bază, apoi se intră într-un horn, după care se face un traverseu spre stânga deasupra săritorii. Pitoanele sunt relativ dese (cam 6-7 asigurări pe această săritoare) însă traseul nu este deloc banal.

Încă un pas și este sus. Regrupează în două pitoane solide apoi începe să ne fileze. Emil pleacă următorul. Are două tentative terminate prematur cu câte o dezlipire de perete, însă nu se descurajează, a treia oară fiind cu noroc. Muha urcă destul de sigur și fără probleme (cel puțin așa a părut de jos).
Urmează Vio care trece pasajul în bocanci.


(Pinguini deasupra săritorii)

(Pinguini la baza săritorii)

Urcăm și rucsacii pe coardă (fiind aproape imposibil să urci cu ei în spate). Urcă și Octavian, foarte stăpân pe situație. Ușor descurajat de aspectul traseului, și curios să văd cum este urcușul pe coardă într-o surplombă, fără nici un punct de sprijin, eu urc pe coardă, cu două prusice. Urcușul este interesant, interactiv :D și obositor totodată.
Ajung și eu sus, suntem toți. Este 17:25, ne-a mâncat aproape 2 ore săritoarea asta.Continuăm mai departe în speranța că au trecut cele 3 săritori pe care le știam ca fiind mai dificile. Din păcate pentru cauza noastră, nu a fost chiar așa. Mai urcăm câțiva bolovani, câteva pante de grohotiș cu care eram deja mai mult decât obișnuiți.

Și mai apare o săritoare, în trepte, destul de spălată. Vali și Vio, aflați mai în față, sunt de părere că este mai facilă o abordare pe peretele din dreapta, cu gândul de a face, ulterior, un traverseu înapoi în firul văii. Din păcate ajung pe o platformă la vreo 5 metri deasupra bazei săritorii unde Vali e obligat să treacă de la bocanci la papucii de cățărare, timp în care Octavian urcă la ei cu coarda, pentru o eventuală asigurare.
În acest timp, Muha, Emil și cu mine, aflați la baza săritorii, începem să simțim vântul care vrea cu tot dinadinsul să ne țină companie și ca să mă încălzesc, îmi pun papucii și încerc o abordare pe firul văii. Calculez de șapte ori fiecare pas (nefiind deloc asigurat :(, situație care nu îmi convenea absolut deloc), mă cațăr pe prima treaptă a săritorii apoi ramonez urmptoarele două trepte, ajungând deasupra săritorii.
Vali ajunge într-un punct mort și după ce reușește să îmi arunce unul dintre capetele corzii rapelează până la Vio și Octavian.

(A patra săritoare)
Ajuns sus și cu coarda în mână încep să caut posibilități de regrupat. P-acolo însă era curat, curat. Niciun piton, nici măcar un țanc sau o clepsidră. "Ce bun mi-ar fi fost un piton", mă trece un gând. Nu am ce face și trebuie sa mai urc un pic, până la un bloc destul de mare încastrat sub care văzusem două clepsidre. Din păcate, acestea se cam clătinau și probabil nu ar fi ținut o eventuală cădere, așa că urc peste bolovan unde găsesc, dupa ceva căutări, un piton zdravăn pe partea stângă. Regrupez și filez iar când termină toți de urcat, ceasul se apropia vertiginos de ora 20. Și nu păream deloc să fim prea aproape de ieșirea de pe vale.

(Vali urcând în șpraiț, eu la filat)
Mai urcăm o serie de bolovani și o altă (a câta??!?...) pantă de grohotiș și ajungem la o altă săritoare destul de urâtă. Spălată și foarte expusă pe stânga și cu prize mici și fără rost pe dreapta.

(Succesiune de bolovani către a 5-a săritoare)
Cu aripile de Batman încă prinse de la ultima săritoare, mă angajez pe partea stângă filat de Octavian mai mult de moral și cât să nu mă duc până în Plaiul Foii în eventualitatea unei căderi.
Urc jumate de săritoare prin doi pași mari și dau nas în nas cu porțiunea superioară, o placă destul de înclinată și lipsită de vreo priză folositoare. Colegii mă ajută enorm, de jos, să îmi măresc încrederea în aderență și după încă doi pași rapizi sunt iar deasupra săritorii. Fericire că am trecut-o, supărare pentru că iar nu găsesc nicio posibilitate de regrupat.
Începe să se întunece simțitor și mă văd nevoit să urc iar pentru a găsi un țanc. Mai departe, în față, o pantă înclinată la aprox 50-60 de grade, piatră instabilă amestecată cu pământ. Orice numai un țanc nu. Incredibil! Urc încet preț de vreo 20 de metri, destul de greu pentru că trebuia să testez fiecare priză. Extrem de friabilă această porțiune superioară a văii.
Găsesc în sfârșit, când aproape mă blocasem pe singurele prize mai solide, un țanc în care leg coarda aproape orbește (pentru că se întunecase aproape complet, ce bine e să știi să faci nodurile și pe întuneruc...) iar Vali trece pompierește săritoarea, ajunge la mine, trece mai sus, asigură un pic mai sus, mă scoate din bucluc, apoi el urcă mai departe până i se termină coarda. Și el găsește destul de greu un țanc bun de asigurat, după care, ca să nu mai pierdem timp, urcăm toți pompierește pe coardă.
Noaptea se instalase în totalitate. Octavian își asumă responsabilitatea de cap pe încă o lungime de coardă pe care o urcăm tot pompierește. Aceste două lungimi de coardă urcate pompierește sunt de fapt o pantă de aprox. 60 de grade care ziua ar fi fost cățărate la liber, însă noapte fiind, nu am vrut să riscăm vreo prostie.
Din fericire pentru noi, această a doua lungime o terminăm într-o zonă înierbată, în apropierea acului de la Amvon, acesta fiind situat în dreapta, cum am urcat. De aici, deși Cristea zice că se urcă în creastă pe traseul vâlcelului cu Fereastră (spre dreapta, după trecerea pe deasupra vâlcelului cu Smârdar), noi facem stânga și prindem Brâul de Sus care ne scoate după 30-45 de minute în creastă la vreo 200 metri sud de vârful Ascuțit. Este trecut de mizul nopții. Bucurie când vedem luminile Zărneștiului din creastă. Ajungem imediat la refugiu, cu gândul de a înnopta acolo.

(Echipa: Emil, Muha, Vali, Vio, Octavian, Andrei (de la stânga la dreapta))
Facem poze de grup în fața refugiului, apoi ne înghesuim și noi în refugiu, ca sardinele în conservă, mai pe priciuri, mai pe lângă, mai pe jos. Toată noaptea a bătut un vânt îngrozitor și niciunul nu prea am reușit să dormim cine știe ce.

(Răsărit la Ascuțit)
A doua zi, nu pierdem vremea cu micul dejun sau cu strânsul sacilor și a rucsacilor și pornim pe la 7 să coborâm pe brâul Ciorânga Mare, ramura de sus. Îi ratăm la început intrarea, dar prindem poteca ulterior și traversăm în coborâre accentuată, apoi pe curbă de nivel pe la baza canionului Ciorânga și a vâlcelelor cu Smârdar și cu Fereastră, ieșind înapoi la refugiul Speranțelor.

(În coborâre pe Brâul Ciorânga Mare Ramura de sus)

(Prin fereastră am venit, prin fereastră am plecat)
Nu prindem prea mult vremea și urmăm același traseu ca la urcare, în ziua precedentă, cu o pauză mai măricică la izvorul lui Orlovski pentru hidratare. Plaiul Foii, strângem corturile, aglomerație mare pe DN 73A și pe DN 1 de la Predeal, Riviera, aglomerație mare până la București.
Concluzii:
- Un traseu foarte frumos și spectaculos dar și foarte dificil, relativ la văile de abrupt. Cotația de 3A mi se pare destul de întemeiată. Ce am cățărat eu, nu mi s-a părut a fi mai dificil de gradul maxim 4 (și aici poate colegii mei care au cățărat săritoarea cea mare s-ar putea pronunța mai în cunoștință de cauză asupra gradului ei), însă lipsa asigurărilor constituie un plus în cota stresului psihic.
- Exceptând a treia săritoare, cea mare, cu grotă, care este pitonată relativ decent, pitoanele sunt o raritate absolută pe traseu. Nici țancuri sau alte posibilități naturale de asigurare nu prea există. Din acest punct de vedere este foarte bine ca cei care urcă să aibă pitoane, nuci sau frienduri pentru asigurări mobile.
- Canionul este plin de bolovani, care mai decare mai nerăbdător să plece în jos. Casca e cel mai bun prieten al omului pe-aici :)
- Brâul de Sus și Brâul Ciorânga Mare sunt marcate cu momâi, însă acestea sunt mai mult pentru confirmarea faptului că încă ești pe traseu decât pentru ghidare. Mai ales în partea superioară sunt șanse destul de mari de pierdut traseul.
- Este bine ca traseul să fie urcat de echipe de 2, maxim 3 oameni, pentru a nu se aștepta prea mult la săritori. Este de preferat să fie cel puțin o persoană care cunoaște zona pentru a evita rătăcirile.
Deși ne-a luat mai mult timp decât am calculat noi inițial, cel mai mult m-a bucurat modul în care am urcat ca o echipă, ajutând fiecare acolo unde a putut și făcând ce putea mai bine pentru a ajunge toți, în siguranță, sus. 
Sâmbătă, 30 august 2008 - 16:25
Afisari: 3,410
andrei
Sâmbătă, 30 august 2008 - 17:04