RT - 23-24 august 2008 - Piatra Craiului - Canionul Cioranga Mare (Muntii Piatra Craiului)

AVERTISMENT: Traseul descris NU este un traseu turistic. Parcurgerea sa este dificilă şi necesită materiale specifice traseelor de alpinism şi bune cunoştinţe de căţărare pe stâncă.

 

Traseu: Canionul Ciorânga Mare

 

Grad de dificultate: 3A

 

Data: 23 august 2008

 

Prima escaladă: 16-18 iulie 1939

 

Echipa: Muha (frg), Emil (emils), Vali (valentin_c), Viorica şi Octavian (octavian67) şi subsemnatul Andrei (andrei).

 

Materiale folosite: coardă, 7-8 bucle echipate (de preferinţă mai lungi), 4 anouri (cel puţin 2 lungi, de 120 cm), carabiniere pentru regrupări, dispozitiv de filare, cască (foarte multe pietre instabile), papuci de escaladă, cordelină. Mai mult decât acest echipament folosit de noi, pot fi de ajutor pitoane, un set de nuci şi câteva frienduri de mărime medie.

 

Sâmbătă: Plaiul Foii - Padina lui Călineţ - Ref. Speranţelor - Brâul Ciorânga Mare - Canionul Ciorânga Mare - Brâul de Sus - Vf Ascuţit.

 

Duminică: Vf. Ascuţit - Brâul Ciorânga Ramura de sus - Ref. Speranţelor - Plaiul Foii.

 

După mai multe discuţii şi "reconfigurări traseu" avute cu Emil săptămâna trecută, ne decidem până la urmă asupra Canionului Ciorânga Mare. Muha şi Vali se alătură imediat. Viorica şi Octavian, aflaţi pe drumul de întoarcere dinspre Alpi se alătură şi ei destul de repede cauzei.

 

Vineri noaptea, destul de târziu, ajungem la Plaiul Foii, unde instalăm corturile. Nu am prea mare succes în a-mi convinge colegii de tură să plecăm la 6 dimineaţa în traseu, aşa că sâmbătă ne trezim pe la 8 şi plecăm pe la 9.

 

 

(De-abia plecaţi din Plaiul Foii cu dorinţa de a intra mai repede în pădure şi a scăpa de soarele destul de puternic)

 

 

Urcăm destul de repede pe padina lui Călineţ. Izvorlul lui Orlovski de-abia mai curge. Trecem mai departe de Hornul Nisipos şi alegem să urcăm pe sub peretele Malului Galben, apoi, în ritm vioi, trecem de adăpătoarea caprelor, ora 12:30 găsindu-ne la refugiul Speranţelor. O pauză de masă unde terminăm 90% din mâncarea pe care o aveam. Cu apa stăteam destul de bine, având în vedere şi faptul că traseul pe care ni-l propusesem are o orientare ferită de soarele puternic al lunii august.

 

(Malul Galben, după izvorul lui Orlovski)

 

 

(Hornul Nisipos în stânga şi hornul pe care am urcat noi in dreapta)

 

 

(Hornul Nisipos)

 

 

 

 

(La coadă la căţărat)

 

 

(Fetele la liber)

 

 

 

(Hornul pe care am urcat, evitând Hornul Nisipos)

 

 

(Adăpătoarea caprelor)

 

 

(Harta traseului pe care l-am urmat de la refugiul Speranţelor)

 

 

Plecăm de la refugiu pe brâul Ciorânga Mare, puşi pe fapte mari şi probabil datorită entuziasmului care ne însoţea ratăm un pic poteca, traversând ceva mai jos vâlcelul cu Fereastră. Ca să reparăm eroarea (de care ne-am dat seama abia a doua zi, la întoarcere), urcăm un horn destul de inclinat dar cu prize bune, ajungând la baza vâlcelului cu Smârdar, unde cotim stânga pe poteca "oficială" a brâului Ciorânga.

 

(Intrarea către vâlcelul cu Fereastră)

 

 

(Hornul pe care am revenit in poteca "oficială" a Brâului Ciorânga Mare)

 

 

(poteca Brâului Ciorânga Mare într-o porţiune bine conturată şi marcat cu o momâie)

 

 

Trecem printr-o interesantă fereastră naturală care ne amuză şi ne creşte bună-dispoziţia şi mai mult. Prima vale care ne apare, pe dreapta, este Canionul Ciorânga Mare.

 

(Pinguin style )

 

 

(Panoramă de pe Brâul Ciorânga spre valea Bârsei)

 

(Vedere către peretele Mare din Padinii Popii)

 

La baza canionului, rămânem un moment impresionanţi de măreţia pereţilor ce străjuiesc traseul. Apoi ne echipăm cu hamurile şi căştile din dotare şi pornim mai departe, doar pentru asta am venit.

 

 

(Pregătiri)

 

(Pe bolovani)

 

(Aspectul de canion şi prima săritoare)

 

(Vali apreciând situaţia...)

 

La început, avem parte de câteva săritori nu mai înalte de 2 metri, pe care le depăşim uşor, fiind mai neliniştiţi de grohotişul care se afla între săritori, aproape orice piatră reprezentând un potenţial proiectil pentru cel din spatele tău. Căştile sunt absolut necesare.

 

(Sus - eu apreciând situaţia, in dreapta jos Vali şi Octavian urcnând un bolovan)

 

 

(Săritorile obişnuite uşoare la care nu am scos coarda)

 

 

(Mult iubitele pante de grohotiş)

 

Ne documentasem în prealabil asupra traseului citind toate RT-urile şi descrierile pe care le-am putut găsi şi ştiam că sunt 3 săritori care pun probleme mai mari. Nu după mult timp, apare prima dintre ele, mai degrabă un horn spălat, lipsit de orice prize de 4-5 metri înălţime, cu o grotă destul de mare sub el şi o mică fereastră în partea superioară.

 

(Prima săritoare - cu o mică fereastră)

 

 

Urc şi bag coarda prin fereastră apoi Vali ramonează asigurat de Octavian. Ajuns sus, Vali regrupează într-un piton aflat pe partea dreaptă (în sensul de urcare) şi urcăm şi noi, ceilalţi, ramonând fiecare cum s-a priceput mai bine. Prin ramonaj, trecerea hornului nu este dificilă, însă este necesară buna cunoaştere a tehnicii. Gradul, în opinia mea, 3+ (ramonaj).

 

(Ramonaj I)

 

(Ramonaj II)

 

 

Vin câteva obstacole minore, combinate cu urcuşul pe pantele pline cu grohotiş, apoi apare a doua săritoare pe care o abordăm pe partea stângă. Aceasta, înaltă tot de vreo 4-5 metri, nu este foarte generoasă în prize, destul de spălată, însă o trecem cu bine. Grad de escaladă, tot în opinia mea, 3.

 

(A doua săritoare la care am scos coarda)

 

 

Înca ceva bolovani...

 

 

 

...apoi ni se deschide în faţă imaginea impunătoare a celei de-a treia săritori. Un horn spălat, înalt de 15-17 metri, cu o grotă mare la bază şi pereţi lipsiţi de prize.

 

(A treia şi cea mai dificilă dintre săritori)

 

Vali este desemnat cap, şi după ce îşi pune papucii, abordează săritoarea pe peretele din dreapta.

 

(Încălzim capul de coardă )

 

Urcuşul este uşor pe spate la bază, apoi se intră într-un horn, după care se face un traverseu spre stânga deasupra săritorii. Pitoanele sunt relativ dese (cam 6-7 asigurări pe această săritoare) însă traseul nu este deloc banal.

 

 

Încă un pas şi este sus. Regrupează în două pitoane solide apoi începe să ne fileze. Emil pleacă următorul. Are două tentative terminate prematur cu câte o dezlipire de perete, însă nu se descurajează, a treia oară fiind cu noroc. Muha urcă destul de sigur şi fără probleme (cel puţin aşa a părut de jos).

 

Urmează Vio care trece pasajul în bocanci.

 

 

(Pinguini deasupra săritorii)

 

(Pinguini la baza săritorii)

 

 

Urcăm şi rucsacii pe coardă (fiind aproape imposibil să urci cu ei în spate). Urcă şi Octavian, foarte stăpân pe situaţie. Uşor descurajat de aspectul traseului, şi curios să văd cum este urcuşul pe coardă într-o surplombă, fără nici un punct de sprijin, eu urc pe coardă, cu două prusice. Urcuşul este interesant, interactiv :D şi obositor totodată.

 

Ajung şi eu sus, suntem toţi. Este 17:25, ne-a mâncat aproape 2 ore săritoarea asta.Continuăm mai departe în speranţa că au trecut cele 3 săritori pe care le ştiam ca fiind mai dificile. Din păcate pentru cauza noastră, nu a fost chiar aşa. Mai urcăm câţiva bolovani, câteva pante de grohotiş cu care eram deja mai mult decât obişnuiţi.

 

 

Şi mai apare o săritoare, în trepte, destul de spălată. Vali şi Vio, aflaţi mai în faţă, sunt de părere că este mai facilă o abordare pe peretele din dreapta, cu gândul de a face, ulterior, un traverseu înapoi în firul văii. Din păcate ajung pe o platformă la vreo 5 metri deasupra bazei săritorii unde Vali e obligat să treacă de la bocanci la papucii de căţărare, timp în care Octavian urcă la ei cu coarda, pentru o eventuală asigurare.

 

În acest timp, Muha, Emil şi cu mine, aflaţi la baza săritorii, începem să simţim vântul care vrea cu tot dinadinsul să ne ţină companie şi ca să mă încălzesc, îmi pun papucii şi încerc o abordare pe firul văii. Calculez de şapte ori fiecare pas (nefiind deloc asigurat :(, situaţie care nu îmi convenea absolut deloc), mă caţăr pe prima treaptă a săritorii apoi ramonez urmptoarele două trepte, ajungând deasupra săritorii.

 

Vali ajunge într-un punct mort şi după ce reuşeşte să îmi arunce unul dintre capetele corzii rapelează până la Vio şi Octavian.

 

(A patra săritoare)

 

Ajuns sus şi cu coarda în mână încep să caut posibilităţi de regrupat. P-acolo însă era curat, curat. Niciun piton, nici măcar un ţanc sau o clepsidră. "Ce bun mi-ar fi fost un piton", mă trece un gând. Nu am ce face şi trebuie sa mai urc un pic, până la un bloc destul de mare încastrat sub care văzusem două clepsidre. Din păcate, acestea se cam clătinau şi probabil nu ar fi ţinut o eventuală cădere, aşa că urc peste bolovan unde găsesc, dupa ceva căutări, un piton zdravăn pe partea stângă. Regrupez şi filez iar când termină toţi de urcat, ceasul se apropia vertiginos de ora 20. Şi nu păream deloc să fim prea aproape de ieşirea de pe vale.

 

(Vali urcând în şpraiţ, eu la filat)

 

Mai urcăm o serie de bolovani şi o altă (a câta??!?...) pantă de grohotiş şi ajungem la o altă săritoare destul de urâtă. Spălată şi foarte expusă pe stânga şi cu prize mici şi fără rost pe dreapta.

 

(Succesiune de bolovani către a 5-a săritoare)

 

Cu aripile de Batman încă prinse de la ultima săritoare, mă angajez pe partea stângă filat de Octavian mai mult de moral şi cât să nu mă duc până în Plaiul Foii în eventualitatea unei căderi.

 

Urc jumate de săritoare prin doi paşi mari şi dau nas în nas cu porţiunea superioară, o placă destul de înclinată şi lipsită de vreo priză folositoare. Colegii mă ajută enorm, de jos, să îmi măresc încrederea în aderenţă şi după încă doi paşi rapizi sunt iar deasupra săritorii. Fericire că am trecut-o, supărare pentru că iar nu găsesc nicio posibilitate de regrupat.

 

Începe să se întunece simţitor şi mă văd nevoit să urc iar pentru a găsi un ţanc. Mai departe, în faţă, o pantă înclinată la aprox 50-60 de grade, piatră instabilă amestecată cu pământ. Orice numai un ţanc nu. Incredibil! Urc încet preţ de vreo 20 de metri, destul de greu pentru că trebuia să testez fiecare priză. Extrem de friabilă această porţiune superioară a văii.

 

Găsesc în sfârşit, când aproape mă blocasem pe singurele prize mai solide, un ţanc în care leg coarda aproape orbeşte (pentru că se întunecase aproape complet, ce bine e să ştii să faci nodurile şi pe întuneruc...) iar Vali trece pompiereşte săritoarea, ajunge la mine, trece mai sus, asigură un pic mai sus, mă scoate din bucluc, apoi el urcă mai departe până i se termină coarda. Şi el găseşte destul de greu un ţanc bun de asigurat, după care, ca să nu mai pierdem timp, urcăm toţi pompiereşte pe coardă.

 

Noaptea se instalase în totalitate. Octavian îşi asumă responsabilitatea de cap pe încă o lungime de coardă pe care o urcăm tot pompiereşte. Aceste două lungimi de coardă urcate pompiereşte sunt de fapt o pantă de aprox. 60 de grade care ziua ar fi fost căţărate la liber, însă noapte fiind, nu am vrut să riscăm vreo prostie.

 

Din fericire pentru noi, această a doua lungime o terminăm într-o zonă înierbată, în apropierea acului de la Amvon, acesta fiind situat în dreapta, cum am urcat. De aici, deşi Cristea zice că se urcă în creastă pe traseul vâlcelului cu Fereastră (spre dreapta, după trecerea pe deasupra vâlcelului cu Smârdar), noi facem stânga şi prindem Brâul de Sus care ne scoate după 30-45 de minute în creastă la vreo 200 metri sud de vârful Ascuţit. Este trecut de mizul nopţii. Bucurie când vedem luminile Zărneştiului din creastă. Ajungem imediat la refugiu, cu gândul de a înnopta acolo.

 

(Echipa: Emil, Muha, Vali, Vio, Octavian, Andrei (de la stânga la dreapta))

 

Facem poze de grup în faţa refugiului, apoi ne înghesuim şi noi în refugiu, ca sardinele în conservă, mai pe priciuri, mai pe lângă, mai pe jos. Toată noaptea a bătut un vânt îngrozitor şi niciunul nu prea am reuşit să dormim cine ştie ce.

 

(Răsărit la Ascuţit)

 

A doua zi, nu pierdem vremea cu micul dejun sau cu strânsul sacilor şi a rucsacilor şi pornim pe la 7 să coborâm pe brâul Ciorânga Mare, ramura de sus. Îi ratăm la început intrarea, dar prindem poteca ulterior şi traversăm în coborâre accentuată, apoi pe curbă de nivel pe la baza canionului Ciorânga şi a vâlcelelor cu Smârdar şi cu Fereastră, ieşind înapoi la refugiul Speranţelor.

 

(În coborâre pe Brâul Ciorânga Mare Ramura de sus)

 

(Prin fereastră am venit, prin fereastră am plecat)

 

Nu prindem prea mult vremea şi urmăm acelaşi traseu ca la urcare, în ziua precedentă, cu o pauză mai măricică la izvorul lui Orlovski pentru hidratare. Plaiul Foii, strângem corturile, aglomeraţie mare pe DN 73A şi pe DN 1 de la Predeal, Riviera, aglomeraţie mare până la Bucureşti.

 

Concluzii:

- Un traseu foarte frumos şi spectaculos dar şi foarte dificil, relativ la văile de abrupt. Cotaţia de 3A mi se pare destul de întemeiată. Ce am căţărat eu, nu mi s-a părut a fi mai dificil de gradul maxim 4 (şi aici poate colegii mei care au căţărat săritoarea cea mare s-ar putea pronunţa mai în cunoştinţă de cauză asupra gradului ei), însă lipsa asigurărilor constituie un plus în cota stresului psihic.

- Exceptând a treia săritoare, cea mare, cu grotă, care este pitonată relativ decent, pitoanele sunt o raritate absolută pe traseu. Nici ţancuri sau alte posibilităţi naturale de asigurare nu prea există. Din acest punct de vedere este foarte bine ca cei care urcă să aibă pitoane, nuci sau frienduri pentru asigurări mobile.

- Canionul este plin de bolovani, care mai decare mai nerăbdător să plece în jos. Casca e cel mai bun prieten al omului pe-aici :)

- Brâul de Sus şi Brâul Ciorânga Mare sunt marcate cu momâi, însă acestea sunt mai mult pentru confirmarea faptului că încă eşti pe traseu decât pentru ghidare. Mai ales în partea superioară sunt şanse destul de mari de pierdut traseul.

- Este bine ca traseul să fie urcat de echipe de 2, maxim 3 oameni, pentru a nu se aştepta prea mult la săritori. Este de preferat să fie cel puţin o persoană care cunoaşte zona pentru a evita rătăcirile.

 

Deşi ne-a luat mai mult timp decât am calculat noi iniţial, cel mai mult m-a bucurat modul în care am urcat ca o echipă, ajutând fiecare acolo unde a putut şi făcând ce putea mai bine pentru a ajunge toţi, în siguranţă, sus.

Sâmbătă, 30 august 2008 - 16:25 
Afisari: 3,410 


andrei