Rodnei de vis (Muntii Rodnei)

Titlul e preluat de la Lucian. Totodata am renuntat la ideea de a amana publicarea postului pana dupa ce scriu de o alta tura facuta cu un weekend inaintea acesteia, pentru ca tura asta in Rodnei nu-mi da pace, asa ca trebuie povestita.

Ziua 0

---

Oricum sa planific plecarea in Rodnei in ultimele doua ierni a devenit o actiune de fundal, fiind oricand pregatit daca se potrivesc cateva zile ca prognoza meteo si program liber, pentru mine si macar inca un coechipier. Scopul e totdeauna aceelasi, creasta Rodnei completa, sau cel putin pana la Varful Pietrosu, plecand preferabil din pasul Rotunda. Avem deja trei incercari anul trecut si una anul acesta, toate esuate. Vorbeam de vineri cu Lucian si diferite treburi prin oras ne-au tinut pana sambata la pranz acasa. Toate au fost impotriva, bagajul facut in viteza si GPS-ul nu functiona in ultimele momente, fugind dupa tren imi aminteste Lucian de izoprenul meu uitat acasa, fuga inapoi acasa si iar la tren, prins aproape din mers, si fara bilet. Cazarea in Carlibaba nu a fost disponibila acum, iar din Iacobeni am gasit cu greu o ocazie pana in Botos, un sat in directia Carlibaba dar nu prea departe. Acolo un loc mai izolat dar langa sosea face cunostinta cu cortul nostru.

initial ne ingrijora cel mai mult durerea pe care o simtea Lucian la unul din genunchi, problema cu care se mai intalnise

Ziua 1

---

Ne trezim cam tarziu dimineata, somnorosi. Desfacem rapid cortul si fara sa mancam mergem langa sosea, pentru a incepe autostopul rapid, sperand sa prindem ceva poate chiar pana in pas sus. Am avut noroc sa nu asteptam mult, insa pana in pas a trebuit sa urcam singuri, lucru care ne-a luat cam o ora. Singuri, adica pe picioarele noastre, pentru ca in compania noastra se alatura de la unitatea militara doi caini mari si frumosi. Pasul e pustiu, doar sus la cabana sunt oameni. Vremea e perfecta.

Dupa ce ne punem parazapezi intram in padure, unde pentru o scurta portiune avem si oarecare urme. Zona e deja foarte bine cunoscuta, iar zapada mare imediat la iesirea din padure ne incetineste mult. Asa multa n-am mai vazut niciodata. Ne incalzim, si mergem mult timp la tricou.

Prima panta mai abrupta imi da mie deja emotii de avalansa si ocolim pe langa padure, unde zapada e insa tot foarte mare. Uneori cand o calcam se aude cum se rupe pe o zona de mai multi metri imprejur.. Pana sa revenim la drum si traseu, unde era mai putina si stabila, ne hotaram sa alungam cainii, mai tarziu ar fi fost prea greu cu ei. Imediat dupa apus, punem cortul chiar in mijlocul drumului, de capatul caruia nu reusim sa trecem, si suntem dezamagiti de ce putin am mers in prima zi. Urcarea pe varful Ineut era in fata noastra.

Ziua 2

---

Ca in orice dimineata de acum inainte, ne trezim la rasarit nerabdatori sa vedem cum e vremea afara. Acum e senin, dar doar deasupra noastra. O mare alpina perfecta este imediat sub, asa ca iesim amandoi cu aparatele.

Dupa ce mancam rapid, innotam putin in zapada si incepem urcarea pe Ineut, folosind prima data coltarii. Nori incearca sa ne ajunga din urma, dar ii depasim.

De pe Ineu vedem mare parte din creasta care urmeaza, pana pe Varful Omu avem insa o zona mare, care urmeaza a ne lua toata ziua, de mers prin nori. Cunoasem bine traseul insa de tura trecuta, si trecem cu bine si de zonele mai tehnice.

Pe Varful Omu prindem la fix apusul, inca prin nori. Imediat dupa putina coborare si dupa ce schimbam directia, dupa cum mege si creasta, gasim o groapa numai buna de pus cortul.

Ziua 3

---

Dimineata ne trezim in ceata, nu stim daca e doar in groapa noastra sau si mai sus, asa ca ne grabim sa vedem cum e mai sus. Plecam dupa ce mancam si strangem cortul, cu oarecare emotii. Acestea dispar insa imediat cand depasim nori, insa incepe sa bata vantul puternic.

spre varful Gargalau

Hotaram sa taiem numai putin varful, si sa o luam pe panta direct stanga. Imi pare culoar de avalansa la un moment dat, asa ca astept ca sa nu intram de-odata amandoi. Dupa ce avanseaza Lucian vreo 20 metri in fata mea, de pe versantul de dupa noi se rupe o placa destul de mare, de cativa zeci de metri, si incepe sa cada la vale, probabil provocata de vant. Ma sperii, mai ales cand vad ca si mult mai aproape, in culoar, se crapa, dar nu aluneca inca la vale. Crapatura asta era la cativa metri dupa Lucian la care strig (desi parca nu-mi vine sa strig). Se intoarce rapid inapoi si asteptam o perioada si caderea celei de-a doua placi, dar asta nu vrea sa cada. Ne intorarcem si ocolim pe varf, creasta, asa cum ar fi fost normal. Placa cazuta nu era de dimensiuni prea mari, insa imi da senzatia evidenta ca trebuie sa fim mult mai atenti. Incerc sa-mi imaginez cum ar fi fost daca unul din noi s-ar fi prins in ea, cat de grav ar fi putut deveni la dimensiunile ei. Mai in vale toata zapada ce cadea am vazut-o cum se aduna spre un singur culoar, dupa care nu se mai vedea din cauza pantei. Trebuie sa ne fie invatatura de minte..

in poza asta zapada era inca in cadere

ocolim pe sus..

Dupa patatina cu avalansa si varful Gargalau, intram in seaua Gargalau, destul de mare, de unde se vad cateva stani si cladiri in partea dreapta, chiar si drumul care vine din pasul Prislop. Pentru prima si ultima oara pana la final gasim urme de civilizatie, mai exact cateva de schi si snowmobil.. mergem pe ele. E amiaza si e iar foarte cald, cat timp nu stai in loc.

Urmeaza dupa cum stiam Varful Galatului si rapid si urcarea spre zona varfului Puzdrele, care e in dreapta crestei putin. Imi amintesc cu placere cum aici am dormit anul trecut o noapte fara cort, in zapada. Urcam iar cu coltarii, e destul de abrupt, una din cele mai abrupte urcari.

loc ferit la 2100 unde am dormit anul trecut

Urmeaza o zona mare de sea, si soarele ne paraseste putin pentru a doua oara. Mergem bine si depasim zona in care credeam ca va trebui sa punem cortul, vazuta de pe un varf dinainte. Mai facem aproape doua varfuri, si ramanem aproape de varful Negoiasa Mare, unde gasim un loc bun. Construim si un zid, zapada cu crusta din zona ne ajuta sa decupam blocuri perfecte.

ne obisnuim deja cu treburile gospodaresti, in fiecare seara fiecare are rolul lui si treaba merge bine

Ziua 4

---

Ies devreme din cort, fara sa mananc, pentru a surprinde rasaritul. E foarte frumos, soarele apare din nori, si se vede toata creasta pentru prima data pana la Varful Pietrosu, destinatia finala. E momentul decisiv in care incep sa am cu adevarat incredere ca tura asta vom termina creasta. Lucian imi pregateste mancarea in cort, eu o mananc afara. 

Pana pe varf ajungem rapid, si incepem sa coboram tot bine pana cand muchia se ingusteaza suspect de mult. Trecem si de asta, apoi urmeaza un bolovan mare pe care trebuie sa-l ocolim prin partea stanga. Sub noi, sute de metri de culoar ingust de avalansa, insa este zapada multa aici sus imediat dupa stanca, si singura problema ar fi o cadere de cativa metri. Dar nu se intampla, ne agatam de buruieni, folosim pioletul si ce mai gasim la indemana. Muchia in continuare se ingusteaza si mai rau, devine tot mai abrupta. Ne intoarcem, incercam sa coboram mult in stanga unde e abrut si multa zapada, dar multi puieti de brad. Si aici devine prea abrut sau prea gol. Ne intoarcem inapoi sus si urcam putin, unde gasim pana la urma prin partea dreapta posibilitate de a trece, taiem insa zone abrupte cu zapada multa, insa mult mai mici. Asta a fost cea mai lunga abatere, care ne-a luat aproximativ doua ore ca timp dar si multa energie.

pe unde am coborat in final, in partea dreapta

cum ar fi fost daca ramaneam pe creasta. nu pare accesibil, sau greu de ghicit venind de sus

Dupa urmeaza iarasi o sea, joasa, dupa care pana pe Pietrosu se vede ca nu vom mai fi asa jos. Vantul se inteteste pe varful Repede, si mai ales Buhaescu Mare. Imediat e varful Rebra, urcarea mea preferata. E ingusta, zapada e dura si din dreapta bate vantul foarte puternic. Merge insa fara coltari, bocancii intra bine in zapada. Ma opresc deseori pentru a ma odihni si ma asez in genunchi ca sa nu ma ia vantul. Versantul din dereapta e foarte abrupt, acolo sunt deja avalanse cazute iar vantul care bate din directia respectiva aduce continu zapada de acolo, precum tunurile de zapada de pe partie. Sus se mai linisteste si dupa o coborare ingusta dar lejera, ramane sa mai urcam un singur varf : Pietrosu.

urcarea pe Rebra

Jos in sea e cald si bine, si nici pana pe varf nu pare sa bata vantul ca pana acum, sau nu se vede zapada viscolita. Incepem ultima urcare, care este usoara, nici abrupta, nici prea lunga. Ma gandesc pe parcursul ei la toata experienta de pana acum. Pana pe varf ni se arata si caldarea cu lacul Iezer si cabana Meteo, si muchia Piatra alba ca posibilitate de intoarcere. Ajungem la 2303m, soarele e foarte aproape de apus.

Sus intram in cladirea mica ce a fost candva statie meteo. E zapada inauntru. Mai avem o ora si ceva de lumina, si cam trei posibilitati: sa ramanem aici, sa coboram pe Valea lui Dragos traseu necunoscut sau spre cabana meteo, pe traseul de iarna pe muchia Piatra Alba, pe care nu-l stim decat aproximativ. Alegem in final varianta din urma. O luam efectiv la fuga, sperand ca putem face coborarea inca pe lumina. Trecem muchia rapid, dar cand sa coboram e deja cam tarziu, si nu vedem bine cum ar trebui luat. Asa ca punem cortul aici sus, mai ales ca gasim un loc bun. E diferit de celelalte, desi bate vantul mai tare zapada e foarte dura si spatiul larg. Nu putem infinge betele in zapada asta, dar cuiele tin perfect. Ancoram bine si intram la somn. Inca o masa de seara excelenta, si o noapte buna de somn.

Ziua 5

---

Tot eu ies primul afara din cort, ca in fiecare zi. E frumos, nu e nici frig nici vant, si e vizibilitate buna, aproape senin. Vantul din timpul noptii a umplut insa cortul de zapada, anticamerele mai exact, si bocancii pana sus, dar se scutura usor si ramane uscat. Totul pare mult mai usor, si nu trece mult timp pana suntem gata. Apoi ghicim o posibila coborare, ne putem coltarii si incepem. Nu e prea greu. De jos de la cabana ne simte un caine care incepe sa latre. Cabanierul, primul om pe care il vad de 5 zile in afara de Lucian, ne primeste inauntru si ne serveste cu ceai, supa si chiar afinata. E un sentiment ciudat, sa intru acum intr-o cladire, intr-o bucatarie, etc. Stam destul de mult si iesim veseli pe un soare puternic. Coboram rapid, fara sa vrem pe varianta ce trece pe langa schit. Ajungem si in Borsa .. si se termina traseul nostru.

primele case

pregatiri de primavara

Statisticile finale arata ca am strabatut 59 km in total, cu o o variatie destul de mica de la media de aproximativ 12 km pe zi. Nu mi se pare foarte mult, insa consider ca am mers bine, avand in vedere si zapada. In sfarsit pot completa track-ul cu cresta realizata complet. Sau cel putin pana la varful Pietrosu, de la care pana in pasul Setref ar mai fi fost de mers inca o zi.

track-ul complet, cu rosu sunt locurile unde am campat

Asa s-a terminat pentru prima data o tura de iarna in Rodnei care a completat planul initial, pentru care a fost insa nevoie de destul de multe zile, cum trebuia sa ne asteptam de fapt initial. Este tura care mi-a placut cel mai mult si de care sunt cel mai bucuros ca am reusit sa o duc la bun sfarsit, dupa patru incercari esuate.

http://iasioutdoors.wordpress.com/

Duminică, 6 martie 2011 - 12:36 
Afisari: 3,381 


paul_diac