Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Ianuarie 2023
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Februarie 2023
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728

Online

Vremea
Varful Sureanu
Muntii Sureanu

Rodna cu de toate (Muntii Rodnei)

Când pleci pe munte ca un om chibzuit, îți faci planuri pentru toate scenariile pe care le poți imagina și te gândești la ce ar putea merge prost și cum ai putea să previi problemele. Niciodată nu vei putea îndepărta complet riscurile, dar străduința de a te echipa pentru cele mai periculoase e semnul unui respect pe care îl datorezi muntelui și puterii sale sub care te vei afla cât timp i-ai trecut pragul. Cu gândurile astea plec în fiecare drumeție, mai scurtă sau mai lungă, iar până acum m-am întors teafăr de fiecare dată. Și tot cu gândurile astea am plecat și în Rodna, deși trebuie să recunosc că munții ăștia mi-au părut de la bun început mai sălbatici și mai neumblați.


Unii zic că Rodna e Făgărașul din nordul țării și nu greșesc. E ceva asemănător în conformația lor, cu căldările glaciare abrupte și stâncării răsărind printre pășunile alpine, cu iezere și tăuri și lungi picioare care coboară spre văile împădurite. La fel ca în Făgăraș, spre nord coborârile sunt mai abrupte, iar către miazăzi se întind văi lungi de peste douăzeci de kilometri către satele Năsăudului. Dar Rodna e totuși Rodna, e mai domoală în pante, mai puțin aspră pasului. Custurile sunt îngăduitoare, stâncăriile mai lasă loc unei cărări înierbate, vârfurile se avântă doar până pe la 2200 m altitudine. Doar Pietrosul zvâcnește cu vreo sută de metri mai sus.


Am ajuns în Borșa după 11 ceasuri istovitoare de condus pe drumurile românești, bucuroși să găsim cazarea pe care o rezervasem la pensiunea unui belgian pripășit prin Maramureș1. Șoseaua principală, înșirată ca o funie pe lungul văii, era supraaglomerată căci seara de Sfânta Maria scosese toți locuitorii pe stradă, bucuroși să-și afișeze ținutele de sărbătoare. Se circula bară la bară, precum într-o metropolă europeană, căci nu e chip ca un moroșan adevărat să nu-și înfățișeze mașina, semn al bunăstării sale de netăgăduit. Ne aflam la mijlocul lui august și toți cei ce lucrează în Italia se aflau acasă pentru câteva zile de vacanță – aveam să aflăm că in următoarele două sâmbete aveau să aibă loc peste șaizeci de nunți, căci toți cei ce-și puneau pirostriile așteptau anume întoarcerea acasă a italienilor, în speranța unor daruri mai bogate.


A doua zi ne-am trezit în tihnă, destul de târziu, iar Kris – belgianul –  ne-a dus cu microbuzul cale de vreo cincizeci de kilometri până in pasul Rotunda, locul de unde începea traseul nostru. Am ajuns acolo după unsprezece dimineața, destul de târziu, dar prima etapă a drumului nostru era relativ scurtă: vârful Ineu2. Am pornit la drum aproape direct în golul alpin, căci pășunile coboară foarte jos. Am trecut pe lângă două stâni, la prima având furcă nițel cu un câine mai vrednic, apoi am început primul urcuș spre vârful Nichitaș pe care nu l-am atins complet, ocolindu-l pe o curbă de nivel la vreo treizeci de metri sub punctul cel mai înalt. Traseul a urmat apoi un drum forestier pe care am întâlnit mai multe mașini parcate – mai târziu aveam să aflăm că pasagerii lor erau mai la deal, la grătare. Am mărșăluit câțiva kilometri buni până am ajuns pe coama unui picior ce urca spre vârful Ineuț – de aici am apucat un alt traseu, către lacurile Lala și șaua Ineuț.

Cam pe aici a început și ploaia, mai întâi slabă și aparent inocentă, apoi întețită și pătrunzătoare. Urcând susținut cu echipamentul de ploaie, transpiram abundent – ce nu făcea ploaia făcea apa ce ieșea prin fiecare centimetru de piele. Moralul scădea simțitor, noroc că norii s-au dus peste creastă și am putut scoate pelerinele. Ineul era cuprins de ceață și tot ce speram era să găsim refugiul liber, ca să nu trebuiască să facem cale întoarsă la lacul Lala Mică pe lângă care tocmai urcasem, singurul loc de campare apropiat de creastă. Norocul ne-a surâs și am ajuns primii la micul refugiu, construit pentru doar patru persoane3. Noi eram cinci și eram hotărâți să încăpem cu toții, ceea ce nu a fost chiar simplu având în vedere că suprafața totală este de cinci metri pătrați din care trei sunt priciurile. Dar unde e bunăvoință, e și putință. După câteva supe calde, moralul ne-a crescut din nou, iar vremea de afară s-a hotărât să contribuie și ea, risipind ceața norilor pentru a ne oferi scurte reprize de priveliște asupra văilor sudice.

Noaptea, pe la unu si jumătate, m-am trezit ca să dau curs unor impulsuri filozofice. Afară, în noaptea nu foarte întunecată, cerul se limpezise binișor, oferind panorama satelor năsăudene, strălucind feeric sub câtiva vălătuci de ceață ce păreau roșii de la luminile calde ale satelor. I-am trezit si pe ceilalți, căci priveliștea merita să-ți întrerupi somnul și ne-am bucurat împreună câteva minute de spectacolul nocturn.


A doua zi am pornit devreme, mai întâi cu ultimul urcuș pe Ineu, pe care l-am găsit senin și puțin vântos, plutind imperial peste marea alpină de nori din jur. Am apucat apoi pe Coasta Netedă și am zorit pe ea cât am putut. Distanțele sunt însă destul de mari, iar ultima porțiune din partea aceasta de traseu ne-a solicitat puțin abilitățile de cățărare – sunt vreo două-trei porțiuni unde trebuie să pui mâna pe stâncă, nimic extraordinar însă. Pe la vârful Omului părea că am răzbătut în sfârșit, dar puterile unora dintre noi se cam subțiaseră neașteptat și ritmul a scăzut. Am continuat până pe vârful Gărgălău deja împărțiți în două grupuri, unii înainte și alții mai în urmă, semn că aveam a lua decizii în curând.

Ne-am oprit pentru zece minute în șaua Gărgălău pentru pauza de prânz, alungați iute de o ploaie ce a început pe neașteptate, tocmai când încercam să ne relaxăm puțin. Era deja trecut de ora două și noi nu trecusem de jumătatea etapei ce ne-o propusesem, ținta fiind lacul La Cărți. Am mai mers vreun ceas până aproape de șaua Galați când a trebuit să constatăm că avem o problemă: până la destinație se parea că nu vom reuși să ajungem, un loc de campare cu apă mai apropriat nu prea mai era (sau nu știam noi să fie) și chiar dacă am fi găsit un astfel de loc etapa a treia ar fi fost prea lungă, mai ales după o noapte de dormit în cort. Era vremea să luăm o decizie, iar regula e simplă: siguranța trece înaintea oricărui alt criteriu. Cel mai sigur era să coborâm spre Borșa și să renunțăm la ultima etapă, chiar cu regretul de a nu atinge Pietrosul, cel mai înalt vârf al Rodnei.


Am luat-o deci în jos spre caldarea Puzdrele și am coborât până la fosta cabană Puzdrele, acum complet distrusă în urma unui incendiu. Un bărbat care părea să aibă in grijă vacile ce păsteau în poiana largă ne-a spus că focul a fost pus intenționat. L-am întrebat cât mai e până în Borșa și ne-a asigurat că în patruzeci de minute suntem acolo. Mi s-a părut un pic cam puțin, dar mi-am zis că poate nu am eu percepția corectă a distanțelor. Pentru că promisiunea civilizației era așa de apropiată am renunțat la ideea de a campa acolo și ne-am continuat drumul. Zece kilometri mai departe și două ceasuri jumătate mai târziu ne-am dat seama că individul voise să scape de noi, neplăcându-i probabil ideea unui cort în preajma stânei. De ce, nu vă pot spune…


Drumul până în Borșa a fost unul dintre cele mai chinuitoare pe care le-am străbătut vreodată. Am traversat porțiuni cu noroaie, apoi porțiuni cu piatră care-ți măcinau picioarele, am mărșăluit pe curba de nivel, urcând vreo două muchii de deal, înainte de coborârea finală spre oraș, apoi am străbătut meandrele largi ale unui drum de macadam care șerpuia printre proprietățile borșenilor, lungind parcă la infinit distanța până la asfalt, acolo unde speram să găsim o posibilitate de transport auto până la pensiune. Pe lângă noi treceau din când în când mașini de teren sau ATV-uri, unul condus de un copil care nu cred că avea mai mult de zece ani. Până la urmă tot belgianul nostru, Kris, ne-a recuperat cu microbuzul, ducându-ne în paradisul unei camere cu duș și pat.

Seara am încheiat-o cu mâncare din traistele noastre – ne rămăsese destulă – și cu bere de la o prăvălie din apropriere. Voia bună a revenit iute și am uitat de greutățile zilei, constatând cu toții că Rodna ne-a oferit o experiență completă, de la extaz la disperare, de la soare strălucitor la ploaie, de la piatră la noroaie, de la ceață de nepătruns la priveliști uluitoare. Și, până la urmă, nu asta căutăm când urcăm cărările muntelui?

Fotografii și traseu



Marți, 7 octombrie 2014 - 21:40 
Afisari: 1,677 


Postari similare:





Comentariile membrilor (0)

Nu exista niciun comentariu
 

 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0574 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2023) www.carpati.org