Retezatul Mic: Piatra Iorgovanului (Muntii Retezat)

     ,,S-o gândit atunci Iorgovanul că este de mare nevoie ca să-şi încerce paloşul înainte de a intra în luptă cu balaurul.

   Prinzându-l voiniceşte cu amândouă mâinile, l-o învârtit aprig deasupra capului şi icnind greu din fundul rărunchilor, a fulgerat îndesat cu paloşul în steiul de piatră al muntelui.

   Dar pala s-o frânt zob, ca o sculă netrebnică ce era.

   Mâniet peste poate, s-o înturnat voinicul în târg, la păcătosul de meşter şi l-o făcut de doi bani.

   Ca să scape de dihonie şi să se apere de ruşine, s-o aşternut faurul pe muncă de nădejde şi o trudit cu sudori atât de multe încât, de data asta, i-o croit novăceanului un paloş de tăia ca gândul.

   Iar atuncea când-izbind mai avan în piatra Stănuleţilor-a cercat iarăşi Iovan tăria paloşului, stana s-o crăpat, din creştet şi până în poale.

   Pasămite de atunci îi zice steiului Piatra lui Iorgovan.”

 

   Noaptea a plouat zdravăn.

   Dimineaţa ne întâmpină cu un aer răcoros şi o lumină de un verde crud.

 

 

   Pârâul Lazăru, cel pe malul căruia urcă o vreme drumul forestier spre Cabana Buta, s-a umflat şi e gata să rupă podul unei case aflate pe malul celălalt.

 

 

   Se pare că atunci când natura e dezlănţuită între necuvântatoare domneşte o armonie deplină.

 

 

   Pentru tura de astăzi echipei noastre i se alătură şi prietenii din Galaţi, Doina Popa (doina68) şi Lucian Bălănică (naycool) şi Iosif Gergely (jojika) din Deva.

   Ei vin tocmai din Apuseni, unde au participat la o tabăra speologică, cu baza în catunul Casa de Piatră.

   Profitând de faptul că ne aflăm în preajma unor speologi adevăraţi, aducem în discuţie oportunităţile date de peşterile de care am aflat noi că s-ar găsi în zona Jiului de Vest, dar, ca orice speologi adevăraţi, în autosuficienţa lor, prietenii noştri nu se dovedesc deloc interesaţi.

 

   Hotărâm să continuăm împreună seria de ture în Retezatul Mic, cu un traseu în circuit, cu urcare pe Valea Iarului, până pe Piatra Iorgovanului şi coborâre pe Soarbele.

   Urcăm cu maşinile până în zona taberei de corturi de peste drum de Cabana de Vânătoare Câmpuşel.

   Cabana de vânatoare. A ne se confunda cu Cantonul Silvic Câmpuşel, cel deteriorat, pe lângă care am trecut în tura din Oslea.

 

 

   Înainte de a trage maşinile în parcarea din dreapta drumului începem să ne echipăm de tură chiar pe asfaltul uscat.

 

 

   Indicatorul estimează corect timpul până pe Vârful Piatra lui Iorgovan, dar direcţia de înaintare în masiv e puţin eronată, aici ea dând impresia că vom urca pe scocul îngust şi plin de jgheaburi al Vaii Iarului.

 

 

   Trecem apele firave ale Jiului de Vest.

 

 

   Din prima poiană de pe Valea Iarului facem dreapta şi părăsim definitiv valea pe care speram să urcăm până la creastă.

   Poteca ne poartă pentru început printr-o pădure veche de foioase. Aici aerul e tare, dar vegetaţia musteşte de apă după ploaia de azi-noapte.

 

 

   După mai bine de o oră de urcuş dur prin pădure ieşim într-o rarişte de pe muchia tot mai îngustă a piciorului de munte ce coboară tocmai din Piatra Iorgovanului.

 

 

   Având în permanenţă în faţă vârful muntelui, ne strecurăm printre coroanele încă ude ale brazilor tineri.

 

 

   Poteca are un farmec aparte, când strecurându-se prin labirintul tufelor de ienupăr şi jneapăn, când scoţându-ne deasupra pereţilor din dreapta ce se adâncesc spre Valea Găuroane.

 

 

   Urcăm fără grabă şi facem dese popasuri pe treptele intermediare ale culmii înguste.

 

 

   Privim cu nesaţ vârful muntelui, fără a bănui, deocamdată, că adevăratul vârf al Iorgovanului, cel cu despicatură, e mult mai în spate.

   În stânga se adâncesc câteva scocuri adânci, fire de obârşie ale Văii Iarului.

 

 

   În dreapta muchiei noastre ni se dezvăluie pe sub perdelele de nori circul glaciar al Văii Găuroane, după cum vedem noi, cu pereţi inacesibili şi greu de vizitat. După Soarbele, e al doilea (şi ultimul) circ glaciar săpat în calcare.

 

 

   Echipa merge bine, fără eforturi vizibile, aerul înălţimilor priindu-le bine prietenilor ieşiţi din măruntaiele Munţilor Apuseni.

 

 

   Ne lungim pe tot cuprinsul muntelui.

 

 

   Pereţii de calcar ai circului glaciar Găuroane.

   Peisajul abia ieşit de sub zdrenţele târâte de nori pare grandios şi îşi merită pe deplin numele atât de sonor.

 

 

   Edy Munteanu, ,,doctor în popoare migratoare”.

   Aşa cum Carlsberg nu face livrări la domiciliu, nici topuri cu prietenii nu se obişnuieşte a se face...

   Dar dacă aşi porni la un astfel de lucru, probabil că, pentru moment, Edy Munteanu ar fi cel mai bun prieten din lume...

   Măcar şi pentru faptul că şi eu sunt ,,doctor in popoare migratoate".

 

 

   Jojika ne face cu mâna de pe un vârf intermediar. Un câştig mic în lupta cu muntele, dar o mare pierdere la bancuri şi discuţiile filosofice referitoare la ce se mai petrece pe Carpaţi. org...

 

 

   Încă o privire spre vârf şi spre Valea Găuroane.

 

 

   Aproape de platoul somital ieşim într-o poiană care, acum, la sfârşit de iulie, continuă să semene cu o grădină cu flori.

   Sânziene albe.

 

 

   Garofiţe de munte.

 

 

   Trei-fraţi-pătaţi.

 

 

   Gălbenele.

 

 

   O faţă de strat încrustată cu lapiezuri adânci.

 

 

   Cât pozez eu, alături de Lucian, florile din iarbă, Alex şi Edy dispar, parcă se face şi mai linişte, ca după o vreme să apara amândoi pe muchia stâncoasă din stânga pe care noi o vedeam de jos ca fiind vârful principal.

 

 

   Să ne vedem de-ale noastre...

   Flori de colţ.

 

 

   E prima dată când văd această combinaţie deosebită de culori...

 

 

   Jojika se opreşte în vărful unui stei.

   Face câteva poze şi ne face pe noi să credem că a ajuns pe vârf.

 

 

   Echipa e risipita rău de tot. Reuşim să vedem pe unde se mai află fiecare decât atunci când ceaţa se mai risipeste.

   Câţi am plecat de jos? Parcă şapte?...

 

 

   De sub vârful principal am o vedre impresionantă apre cel de-al treilea cap al Pietrei Iorgovanului.

   Muntele are trei ,,capete”, de parcă ar fi Vârful Triglav din Slovenia...

 

 

   Traseu marcat nu ia în piept stânca nudă (ca noi), ci ocoleşte pe câteva brâniţe din dreapta.

 

 

   Alex Grigoraş pe cel deal doilea cap al Pietrei Iorgovanului.

   Totuşi ,,ţine minte, sfârşitul nu-i aici!”

 

 

   Ajunşi pe această creastă îngustă aveam să înţelegem că nu luasem în serios spusele legendei.

   Aici muntele pare despicat în două (de lovitura de paloş a lui Iovan Iorgovan) astfel ca între noi şi vârful principal se deschide o despicatură adâncă.

 

 

   Acela e Vârful Piatra Iorgovanului 2014m altitudine.

 

 

   Edy coboară în ,,despicatura paloşului” şi se grăbeşte să urce pe vârful adevărat.

 

 

   ,,V”-de la ,,Victorie!”

 

 

   Unde a lovit voinicul din Novaci cu paloşul au răsărit flori de piatră.

 

 

   Şi alte garofiţe...

 

 

   Poza de vârf.

 

 

   De pe vârf coborâm pe o brână lată şi ieşim în culmea principală a Retezatului Mic.

 

 

   Pe creasta întâlnim marcajul bandă roşie.

   Această ,,autostradă” a Carpaţilor Meridionali străbate o bună parte şi din creasta Retezatului Mic.

 

   Mă străduiesc să-mi amintesc locurile, pentru că pe aici am mai trecut şi cu ocazia turei în care am parcurs Meridionalii de la Caransebeş la Sinaia.

 

 

   De la intersecţia de poteci noi facem stânga şi vom urma marcajul bandâ roşie până în Curmătura Soarbelor.

   La început poteca încinge pe la nord muntele urcat de noi, dar mul sub vârful de două mii de metri.

   Retezatul Mic nu e chiar aşa de mic...

 

 

   Poteca pare să coboare destul de mult, am pierdut serios din altitudine şi ne gândim că va trebui să urcăm din nou la peste 2000m, când ne vom apropia de Vârful Stănuleţii Mari 2025m.

 

 

   Poteca e îngustă-îngustă, dar fără a fi priporoasă.

   În trecut segmentul acesta se numea ,,poteca rea”, primii drumeţi, care se foloseau în turele lor şi de ajutorul cailor, întâmpinau aici dificultăţi la trecerea patrupedelor.

 

 

   Apare limpede pentru a nu-ştiu-câta oară că munţii de calcar au foarte multe de oferit.

   Ca acest perete vestic al Iorgovanului învelit pentru o clipă de ceţuri.

 

 

   Iesim din zona cu jnepeniş şi ne îndreptăm spre o şa mai largă.

 

 

   Acesta trebuie să fie cel de-al treilea cap al muntelui, văzut acum dinspre vest.

 

 

   Locurile se mai calmează, iar relieful calcaros pierde mult din energie.

 

 

   Vedem ca între vârfurile Piatra lui Iorgovan si Stănuleţii Mari se adânceşte o vale seacă, ce debuşează mult mai jos, spre nord, în Valea Lăpuşnicului Mare.

 

 

   Schimbăm de direcţie spre nord şi urcăm printre tufele de jnepeni spre Vârful Stănuleţii Mari.

 

 

   Sub acest munte se adânceşte o altă vale oarbă şi ne apare tot mai clar că poteca nu va urca şi acest ultin vârf de calcar al Retezatului Mic.

 

 

   În şaua premergătoare vârfului.

   Jojika si Lucian, la fel de buni prieteni ca şi în adâncurile peşterilor.

 

 

   Ce fel se zburleşte Iorgovanul!...

 

 

   Ieşim deasupra Văii Iarului şi privim zările ce se deschid spre Valea Soarbele.

 

 

   Ocolim prin stânga muntele Stănuleţii Mari şi coborâm uşor în Curmătura Soarbelor.

 

 

În lumea muntelui lucrurile par foarte simple: Un om, un lac, un munte...

 

 

   O dolina cu ponor la limita de vest a Retezatului calcaros.

 

 

   Lucruri simple: nişte oameni, nişte nori...

   ,,În lucruri simple mă regasesc...”, un hit mai vechi...

 

 

   Un lac micuţ, un lăcuţ, probabil temporar, apărut pe acest prag de deasupra Văii Iarului după ploile de nopţile trecute.

 

 

   Valea Iarului pare destul de primitoare când o priveşti de aici.

   În schimb, când o privesti de pe creasta Oslei, lucrurile se schimbă dramatic şi apare limpede ca ea nu poate fi parcursă la picior.

 

 

   Lucian încercând să facă un ,,clar” în lumina capricioasă în care vede pentru prima dată Valea Soarbele.

 

 

   Ce lumină ciudata spre stâna din Soarbele!

 

 

   Coborâm Valea Soarbele pe poteca din dreapta şi ajungem din nou pe malul Tăului Fără Fund.

 

 

   Poza de grup realizată de Lucian Bălănică cu tot dichisul: trepied, automat etc.

   De la stânga: Jojika, eu, Edy, Doina, Alex, Adriana şi Lucian.

 

 

   Şi ajungem şi în punctul unde putem urma un drum nou...

 

 

   Sau un nou drum!...

   (Pe o veche graniţă, în Carpaţii de Curbură.)

 

 

  

 

 

Marţi, 16 august 2011 - 19:14 
Afisari: 11,334 


gigicepoiu