Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Septembrie 2021
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Mutu
Muntii Valcan

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Remarcare AMC. Muntii Vrancei cu galeata-n mana. Soveja – Zboina Neagra. (Muntii Vrancei)

Că mi-s mândră sovejeancă am ținut să mă laud peste tot așa că ocazia remarcării traseului Soveja – Zboina Neagră nu m-a lăsat indiferentă. Nu mi-aș fi iertat prea curând absentă la “operațiunea bidineaua” operațiune care de fapt e mult mai complexă decât mi-aș fi închipuit.



Soveja (595m) – Șezătoarea Lupilor (1050m) – Cabana forestieră Zboina (1250m) – Vârful Zboina Neagră (1350m). Marcaj cruce roșie.


Plecarea din București s-a făcut vineri cu mare întârziere dar a avut loc până la urmă. Drumul nostru asfaltat a urmat calea înserării suflându-i în ceafă. S-au făcut planuri pentru viitoare remarcări deși încă nu știam cu ce se mănâncă una, s-a fantazat pe seama luminilor intermitente ale eolienelor ce se vedeau în depărtare și creau o atmosferă de Independence Day, fără Will Smith din păcate. Pe sfârșit de la Valea Câmpului atmosfera “the end of the world is near” s-a întregit. Plouase înainte puternic. Asfaltul încins și plin de aluviuni scotea aburi groși și lăptoși ce lăsau farurile lipsite de scop. Orbecăiam într-un mare fel. După dealuri fulgerele se simțeau ca la ele acasă. Nu știu de ce dar le presimțeam un fel repetiție înaintea spectacolului final.


Cu inima cât un purice (eu) în jur de orele 22.30 am ajuns în Poiana Punga, locul de campare pentru prima seară. Înspre pădure se vedea focul de tabără în jurul căruia se adunaseră colegii de voluntariat ajunși cu mult înainte. Sentimentele îmi erau amestecate dar în principiu frica domina orice aș fi raționat. Sechelele ieșirii de anul trecut pe Jepii Mici au ieșit la iveală. Sursa tremuriciului: armata de fulgerică bubuitori ce luminau cerul mai rău ca la Rock the city. Adevărat spectacol de sunet și lumini. Hotărârea a fost bruscă și de neschimbat: “Știu, dorm în mașină!”.


Cu aceste gânduri declarate am putut să mă simt bine în restul serii, cât mai rămăsese din ea. Entertainment-ul cu specific montaniard – foc de tabără, cântece și voie bună – s-a produs până târziu în noapte. Poiana Punga era plină de veselie și de cai. Pe fundalul fulgerelor li se vedeau siluetele suple și înalte, ca-n scenele nocturne cu haiducii lui Pintea... sau Andriiiii Pooooopa hoț vestit. Obosită fiind n-am asistat la tot show-ul dar din mașină mi s-a încântat auzul de cântece urlate cu multă răspundere de cei mai rezistenți insomniaci. Petrecerea a fost încheiată sub auspiciile răpăielilor, pe fundal sonor și luminos. Visele ce m-au cuprins au căutat cuvintele uitate în umbra marelui urs dar nu le-au găsit așa că… am dat un search pe gugle când am ajuns acasă.


Stau singur și mă-ntreb / De ce-am plecat de-acasă… Și timpul vostru s-a scurs / La umbra marelui urs / Dar ghearele v-au rămas / În orice-mbrățișare / Astăzi doare sărutul pe obraz!


În jur de orele 3 – 4 dimineața în mașină condensul își făcuse treaba bine. Pe dinafară se vedea ca-n scena aburitoare și romanțată din Titanicul cu Kate și Leo. Am deschis geamul să intre aerul rece al dimineții și-am adormit în timp ce făceam recensământ la stele. Multe mai erau. M-am trezit puțin mă încolo stropită bine, ploaia o dădea în rafale. Pleoapele îmi erau grele de la picăturile căzute peste ele dar am izbândit să-nchid geamul și să adorm la loc. Dimineața tot udă a fost. Oare câte șanse de succes va avea operațiunea noastră? S-o prinde vopseaua?


Cu ochii zorilor de zi mi-am văzut și colegii de muncă. Veseli și ageri cum stă bine oricărui muntoman. Corturile răsăriseră ca ciupercile după ploaie în poiană. Din câte unul se mai auzea o sforăitură. Concluzie: toți muntomanii sunt ageri la primele ore dacă nu dorm… dar și când s-or trezi... pre munți îi vor popi. Asta ca să adaptăm puțin cuvintele lu’ Lapușneanu Vodă.


Izvorul fiind departe se caută sticle cu apă pentru cafea. Noroc că veselia nocturnă nu se întreține cu apă chioară. Am găsit suficientă pentru a face cafele la un regiment întreg cu tot cu căpitan.


Ne reunim la marginea pădurii așteptând să treacă răpăiala venită pe neașteptate. Nu ține mult și lasă în urmă două curcubee fotogenice la care ne zgâim cu ambii ochi din dotare. Ședința tehnică se ține în jurul materialelor care se împart benevol, funcție de cum se înhamă lumea. Cei mai grei au fost sacii de ciment care se dădeau la promo (ediție limitată a câte 15 kile) și cei mai incomozi stâlpii. În vâltoarea împărțirii m-am nimerit mândră posesoare de mănuși, perie de sârmă, două bidinele și trei cutii de vopsea (una roșie și două albe) toate într-o pungă roșie cu Mircea Geoana. Nu joc singură ci în echipă dar ne vom împărți pe drum sarcinile.


Prima parte s-a consumat pe un forestier noroios în care ne-am afundat cu fiecare pas. Drumul însoțea Dragomirna care ne susura pe la urechi. Atmosfera era mai mult decât umedă și transpiram la fiecare pas. Rucsacul îl simțeam pe umeri din ce în ce mai greu și abia începusem. Colac peste pupăză în față îmi atarna un kil juma’ de Nikon cu două obiective. Cine-o face poze eroul meu va fi. La o oră de la plecare ne reunim la locul unde traseul părăsește drumul forestier ca să avem de unde ne împărți pe echipe. Mă nimeresc nu știu cum dar acolo unde de obicei îmi e locul, la echipa din urmă. Un făcut ce să mai, că eu de obicei sunt printre “fruntași”. În față erau purtătorii de ciment, stâlpi și marcaje și încă o echipă de pictori în devenire. Ei au început să zugrăvească pomii de la jumătatea traseului încolo, ca să avem și noi ce face în urma lor.


La cât am cerut-o bidineaua nu s-a lipit de mine. Am fost alocată unei perii de sârmă cu care am mângâiat cu răspundere copacii ca să se prindă bine vopseaua. Începutul a fost plin de stângăcii, până am prins mișcările. Urma ce scapă turmă era formată din două echipe, fiecare având în componență o periuță și două bidinele, una de roșu și una de alb. Marcajele se făceau și pentru sensul de urcare și pentru cel de coborâre după îndelungi dispute legate de amplasarea și vizibilitatea lor, timp în care am rașchetat mai mulți copaci decât trebuia.


Îți zic eu pe copacul ăla e cel mai bine.

·         Care?

·         Bradu ăla gros.

·         Care dintre ei? Că toți sunt groși.

·         Ăla din față.

·         Ahaaaa. Deci care?


La intersecția potecii cu una dintre serpentinele forestierului ne-a prins din urmă echipa vrum vruuum aka băieții cu drujbele. I-am lăsat să ne depășească ba’ le-am dat și un avans, să beneficiem de roadele muncii lor: o potecă fără obstacole.


Pe lângă periuțe și bidinele cu noi mai era și responsabilul cu filmarea remarcării. Așa că vrea nu vrea așteptăm să devenim vedete odată cu premiera, poate o punem și de un covor roșu… de frunze tomnatice. Eu am profitat de faptul că nu lucram cu vopseluri și am pus Nikon-ul la treabă între două periaje, să simtă și lentila dânsului că face ceva. Până o veni recunoașterea cinematografică și vre-un Oscar pentru interpretare aștept un Pulitzer mic, cât de mic, pentru fotografiile făcute.


Panta s-a accentuat și pauza cea mare (prima din multele) a venit de la sine odată ce am trecut un pârâiaș rece și cristalin. Poteca părea că va da ocol piciorului de munte și nu eram prea curioși ce va urma așa că ne-am oprit. Locușorul fusese amenajat în trecut dar acum era în paragină. Pe o pancartă ruptă se putea citi “Loc de odihnă și fumat”. Am luat în serios indicația, eu doar partea cu odihna alții pe amândouă.


După pauză și răsplată. Cum bănuiam cotul dat de potecă ne-a revelat un nou urcuș din ce în ce mai strâns în serpentine până sus la “Șezătoarea Lupilor” (sau ,,La bradul uscat") loc de belvedere care nu trebuie ratat. Tot traseul de până-n șezătoare este cam fără perspectivă din cauza pădurii dese prin urmare primul loc cu vederi largi merită apreciat... cu o nouă pauză bineînțeles.


În cartea lui Florin Roman (Munții Vrancei) zice fain de ireal: “De la ,,șezătoare" poteca străbate codrul de molid, poienit cu afiniș, urcând domol (vreo ½ oră) până la o cabană de vânătoare și sediul cantonului silvic “Zboina".” Noi am făcut doar vreo patru ore și patruzecișicinci de minute contorizate pe ceas. Nici nu ne-am grăbit ce-i drept pauzele fiind luate la fiecare copac vopsit. Și fără opriri tot nu cred că s-ar face jumătate de oră. Probabil din 1989 când s-a scris cartea până în zilele noastre relieful a suferit o serie de modificări parte inerente din cauze naturale parte cauzate de intervenția dăunătoare a omului, gen alunecări de teren consecință a defrișărilor necontrolate. Astfel a apărut o vale pe care am coborât-o și urcat-o cu gâfâieli și sudalme, o poiană amețitoare în care fiecare se descurcă cum poate că poteca nu se vede sub copacii căzuți pe care trebuie să îi încaleci, sari, etc… 


Cea mai mare și mare dintre opriri s-a luat în proaspăt botezata poiana lu’ Claudiu. Ne încurajam unul pe celălalt să mergem dar fără spor. Pe o husă de aparat foto 11 fluturi închiși la culoare se încălzeau la soare. Alți trei portocalii preferau un stâlp de marcaj sprijinit de ramura unui brad ce se bălăngănea la fiecare fâlfâială de vânt. Mă așez chiar lângă stâlp întrebându-mă dacă îl voi lua frontal la o adiere mai puternică. Deși cu amenințarea deasupra capului nu mă învrednicesc să mă ridic. Scena aducea ridicol de mult cu povestea drobului de sare.


Stau singur și mă-ntreb / De ce-am plecat de-acasă…


Am fi continuat pauza la nesfârșit dar simțeam în aer furtuna ce se apropia. La intervale nu foarte dese ne avertiza sonor. Am lăsat în poiană echipa ce se ocupa de instalatul stâlpului și noi am continuat atacul bidinelelor. Sprintul final s-a terminat într-un mic “balauring”. E fain să te rătăcești la remarcare. Poiana dinainte de cantonul vânătoresc arată ca după o nemiloasă defrișare ceea ce de fapt se și întâmplase. Poteca era de negăsit. S-a mers pe bâjbâite. Din fericire n-a durat mult orbecăiala, la timp a apărut în raza vizuală cabana vânătorească Zboina. În acel moment de revelație cu umilință recunosc: am uitat și de remarcare și de periat copaci și de tot. Am pășit pe prispă exact când primii stropi de ploaie au coborât printre noi. Ce a fost după? Dușul lu’ nea Noe varianta minimalistă, ploaie cu bulbuci, perdea de apă... până s-a oprit.


Iar timpul nostru s-a scurs … fain frumos cu povești în jurul mesei sau în jurul focului funcție de gașcă. Seara precedentă trăită intens și oboseala remarcării își puseseră amprentă, niciunul nu mai era la fel de ager. Înainte de orele 11 și jumătate în noapte toată lumea închinase steagul.


Peste noapte am înțeles că a plouat zdravăn. Eu n-am auzit nimic dar i-am crezut pe cuvânt pe cei cu somnul mai ușor mai ales că umezeala era mare afară. O mare parte dintre noi a fost cuprinsă de lene fapt pentru care remarcarea ultimei părți a traseului (de la cabană până în vârful Zboina) a fost făcută la efectiv înjumătățit. Însă am muncit cu spor și cu mare drag încât nu s-a simțit prea mult reducerea de personal.


Apropos de muncit cu spor și cu mare drag… pe mine nu mă includ în categoria “muncit” că nu știu cum am scăpat și de perie și de bidinea și de orice altă responsabilitate. Singura mea dorință era să imortalizez în mii de pixeli frumusețile Vrancei. Atmosfera cețoasă era fotogenică și cerea a fi pozată din orice unghi, voluntarii harnici, ciupercuțele, căpșunelele, floricelele, gărgărițele, fluturașii, totul trebuia înregistrat deci am fost mult prea ocupată ca să mă mai îndeletnicesc cu ceea ce de fapt era treaba mea, periatul copacilor.


Din calitatea mea de observator pot spune că voluntarii au făcut treabă bună, au vopsit pictural copacii din dotare, au înfipt stâlpul fix pe vârf, au făcut poza de grup în jurul stâlpului și au plecat mulțumiți spre casele lor cu o ultimă oprire la cantonul Zboina ca să își ridice bagajele. 


Domnul Florin Roman, mai sus menționat, în cartea sa “Munții Vrancei” spune: “Returul în Soveja este posibil și pe două variante nemarcate: una, coboară prin ,,Piepturile Zboinei", pe potecă și drum de căruțe (aproape 4 ore); cealaltă, urmează spre sud poteca până în pasul Soveja, de unde se folosește DJ 205F către stânga (timp total, aproximativ 5 ore). Recomandabil este că nici una dintre aceste rute să nu fie parcursă fără a avea însoțirea unui bun cunoscător al locului.” Cum niciunul nu ne încadram la categoria bun cunoscător al locului plus că exista riscul ca și pe acele părți relieful să fi suferit schimbări în timp ne-am întors pe același traseu, proaspăt marcat, fără șanse de rătăcire. Pe drumul de întoarcere s-au mai corectat marcaje sau s-au făcut altele noi unde ratasem în ziua precedentă.


Gașca s-a separat încă de la canton mai rău ca la marea schismă. Cu părere de rău nu mi-am luat rămas bun de la o parte din participanți pentru că au plecat înainte să ne întoarcem noi de pe vârf. Poate cu proxima ocazie vom avea timp și de la revedere, cine știe. Și trupa în care am rămas eu s-a separat în două mai mici, eu fiind în prima parte. Urma a scăpat turma cu obrazul curat terminând de marcat și partea de forestier restantă. Respect pentru voința lor, mie nu îmi mai rămăsese nici măcar un strop. Le-am așteptat întoarcerea la umbra pădurii sorbind o bere rece, pozând artistic vacile și caii aflați la păscut și admirând joaca umbrelor peste Poiana Punga.


Remarcarea traseului Soveja – Zboina Neagră este parte a programului de refacere a traseelor turistice montane din vara anului 2013 în cadrul proiectului „Voluntar în Carpați” al Asociației Montane Carpați.


Iată câteva detalii despre desfășurarea unei acțiuni de remarcare date de Florin Fratu, membru al Asociației Montane Carpați, coordonator de proiect.

Fiecare acțiune are particularitățile sale, legate de specificul zonei de lucru, de perioadă, de numărul de participanți sau starea traseelor de remarcat. În general, însă, participarea la o acțiune de remarcare presupune:

să aveți dorința de a participa și de a face, veselia și bună-dispoziție constituie avantaj;

să dețineți un minim de echipament montan, care, de regulă, este menționat în textul invitațiilor de participare;

să aveți o condiție fizică/stare de sănătate care să permită parcurgerea traseelor descrise, uneori cu greutăți suplimentare față de bagajul personal, constând în materialele necesare acțiunii;

să vă asigurați alimentele necesare pentru perioada acțiunii, precum și minimul de trusă medicală, mai ales în cazul în care urmați un tratament;

să încheiați un contract de voluntariat cu AMC în baza căruia vă vor fi recunoscute competențele dobândite și/sau vă pot fi rambursate o parte din cheltuielile făcute pentru participare (transport, cazare, masă);

În ceea ce privește desfășurarea propriu-zisă a activității aceasta variază de la caz la caz. Dar situațiile cele mai des întâlnite pot fi următoarele:

întâlnirea participanților se va face, de regulă, la poalele masivului în care vom desfășura acțiunea, pentru o ascensiune în comun, ca să putem distribui echitabil și după puteri, sarcinile de transport. Și ca să reunim cât mai curând ceea ce va deveni, în cele mai multe cazuri, un grup de prieteni.

acțiunea se va organiza cu o tabără de bază, dacă e posibil într-o cabană turistică sau în corturi, unde vor fi transportate cele mai multe din materialele necesare (anul acesta acest specific îl vor avea remarcările din Făgăraș și Lotru)

de la tabăra de bază refacerea traseelor va fi făcută de echipe independente, coordonate în general de membri ai AMC, cu întoarcere în tabăra de bază la terminarea sarcinilor;

atunci când traseul de refăcut este liniar (anul acesta Godeanu sau Vrancea) acțiunea de refacere se poate face și simultan cu deplasarea taberei pentru noaptea următoare;

munca propriu-zisă constă, în general, în refacerea marcajelor turistice prin vopsire, înlocuirea săgeților indicatoare, plantarea stâlpilor de marcaj, defrișarea vegetației sau îndepărtarea doborâturilor din potecă, conturare sau consolidare a potecii, refaceri de lucrări de zidărie. Plus munci conexe, când e cazul: bucătar, paznicul corturilor sau fotograful oficial al expediției.

uneltele mânuite sunt, în general, la îndemâna fiecărui participant, cu condiția manevrării cu atenție: rucsac, pensulă, ciocan, sapă, lopată, rangă, chei fixe, fierăstrău etc. Pe măsură ce gradul de pericol în exploatare crește (secure, drujbă) utilizarea e permisă cu tot mai multe restricții, conform dictonului latin care zice: safety first!

Părțile și mai frumoase ale acțiunilor sunt cele de seară, în jurul focului de tabără. Dar surprizele cele mai plăcute dintr-o tabără de remarcare vă las să le aflați la fața locului.

În concluzie, nu trebuie să fi urcat Everestul ca să poți participa, sarcini se găsesc pentru toate calificările și calitățile. E nemaipomenit sentimentul de după, când amintirile îți arată că și efortul tău a contribuit la încă un traseu un pic mai sigur pentru cei ce vin în urma ta! Iar prieteniile legate după muncă cot la cot n-au preț!

Vă așteptăm, Carpații au nevoie de noi toți!

 Recunosc ca n-am avut rabdare sa uploadez poze asa ca daca aveti dorinta sa le vizionati le gasiti la link-ul urmator: http://aradeanca.com/muntii-vrancei-cu-galeata-n-mana-remarcare-soveja-zboina-neagra/



Marți, 30 iulie 2013 - 23:12 
Afisari: 2,772 


Postari similare:





Comentariile membrilor (6)

hana
hana
Coarda
 
1
Felicitari tuturor!

Bravo Andreea pentru participare si pentru jurnalul frumos, cu incurajari si informatii utile!


Miercuri, 31 iulie 2013 - 09:31  

balbarau
balbarau
Busola
 
2
Multumim! La cat mai multe remarcari Carpati.org


Miercuri, 31 iulie 2013 - 11:18  

zentai
zentai
Coarda
 
3
Tehnic vorbind,ma macina lipsa certitudinii,cum ca ai fi sovejeanca sau aradeanca?!Carpati.org

Felicitari!O chestie definitorie voluntariatul!


Miercuri, 31 iulie 2013 - 15:49  

senty
senty
(admin)

 
4
Bag de seama ca chiar daca se termina de refacut toate marcajele din Vrancei, tot vor mai ramane pungi rosii cu psd si Geoana; credeam ca s-au terminat de anul trecut toate Carpati.org

Salut cu respect voluntarii si organizatorii, mi-a ramas un gand trist la o cornata... Carpati.org


Miercuri, 31 iulie 2013 - 17:35  

balbarau
balbarau
Busola
 
5
@zentai - certitudinea-i sigura Carpati.org) - din Soveja sunt iar ardeanca doar cu numele, de la fabrica de papusi

@senty - poate anu asta le gatam pe toate... si asteptam un alt an electoral sa schimbam culoarea ambalajelor Carpati.org


Joi, 1 august 2013 - 08:55  

multi
multi
Caraba
 
6
Ma, senty, ne-am dat silinta sa le terminam (pungile) dar am fost infranti! A naibii cornata...asta s-a terminat fara eforturi prea mari Carpati.org


Vineri, 2 august 2013 - 06:13  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0734 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org