Reintoarcerea la Crai - august 2010 (Muntii Piatra Craiului)

       Acest jurnal este o descriere a traseului Plaiul Foii - Ref. Diana - Padina Popii - Vf. Ascutit - Cabana Curmatura, dificultate medie, necesita in special conditie fizica buna, 2-3 l de apa, mancare si o zi intreaga de vara la dispozitie.

       A venit si ziua cea mare! Iata-ma, dupa aproape opt ani, din nou pe cararile acestui munte pe care il iubesc atat de mult…

       Ideea zacea de ceva vreme prin strafundurile mele si, pana la urma, am pus lucrurile cap la cap.

       Ma intalnesc dimineata la ora 5 cu Marius, iar la 5.20 il culegem pe Andrei de la Obor. Plecam intins cu Octavia lui Marius, planuind ca pe la un 7 sa fim in Sinaia iar la 8.30 sa fim in Plaiul Foii. Spre imensa noastra satisfactie, la ora 8.34 ne puneam rucsacii in spate. Eu – pregatit cu bocanci, 2 litri de apa, geaca de ploaie, lanterne, aparat foto, camera video, mancare etc. Andrsi si Marius, desi avertizati de mine, au venit poeti: adidasi, tricou, apa si ceva mancare. Bun.

       Ma hotarasc asupra traseului, fiind singurul care mai fusese vreodata pe-acolo; ei – pregatiti fizic dar pentru prima data pe acest munte. Plecam spre Diana unde, la baza traseului, constat cu multa amaraciune ca acolo unde odata erau cateva padini superbe, inierbate, mirosind a fan proaspat si flori de munte, si unde se auzeau doar cosasii, acum exista o stana si totul s-a transformat intr-un deal plin de noroi si pietre.

      In fine, ne salutam cu ciobanii care venisera sa ne scoata din gura celor 30 de caini ce ne incoltisera, si cu care, oricum, pana au venit ei, ne imprietenisem rapid, si plecam pe Valea Ursilor spre poienita in care odata se afla Cabana de Vanatoare Diana, devenita ulterior refugiu. Din pacate, asa cum ii sta bine romanului, cineva a avut grija sa ii dea foc intr-o noapte, asa ca acum acolo nu mai exista decat un refugiu din acela gen OZN, din fibra de sticla, cum probabil mai exista si prin alte locuri.

      Urcam pe indelete, printr-un peisaj sinistru, cu ochii cat sarmalele imprejurul nostru si ajungem cu bine la ora 10.30 in poienita Dianei. OZN-ul ne priveste chioras si indiferent, prezenta abstracta si atemporala. Doi baieti ies din refugiu. Petrecusera noaptea acolo si aveau de gand sa mearga pe acelasi traseu cu noi, plecand insa mai tarziu. Ne salutam, facem poze… Incerc sa regasesc bucuria pe care am avut-o data trecuta cand am ajuns aici, dar degradarea locului si indicatoarele strambe si ruginite se ambitioneaza sa imi strice cheful.

        Cu gandul la ceea ce abia acum incepe, pornim prin dreapta Muchiei Padinei Popii, traseu cu marcaj triunghi albastru. Prin stanga Muchiei se merge pe Brana Caprelor prin Padina Inchisa, traseu marcat cu banda albastra. Aceste doua trasee se intalnesc in partea superioara a Muchiei Padina Popii, intr-o mica sa, acolo unde aceasta coama salbatica intalneste perpendicular Masivul Piatra Craiului. De acolo avem o priveliste superba catre Orga Mare.

        Urcam prin Padina Popii si ne bucuram de salbaticia si maretia locurilor. Vedem capra neagra si, o data in plus, nu ma pot abtine sa ma intreb de unde i-o veni numele… ca e aproape galbena… 

       Planul initial era sa gasim intrarea in Braul de Mijloc (Cioranga Mare), pe care data trecuta o dibuisem din intamplare. Fireste ca acum, cautand-o dinadins, nu am mai gasit-o, deoarece nu m-am ostenit atunci sa imi iau vreun reper. Se pare ca si Salvamontul mi-a dat o mana de ajutor deoarece am mai auzit ca au uneori obiceiul ca, pentru siguranta turistilor, sa ascunda intrarile pe traseele nemarcate sau marcate cu momai. Asa cum ii sta bine oricarui plan initial, si acesta a cazut. Trec rapid la planul B si hotaram sa urcam in creasta, pe varful Padinei Popii, apoi pana la  Ascutit, de unde stiam eu o vale care iese fix in Braul de  Mijloc, in 10 minute.

       Facem popas in locul in care Muchia intalneste Masivul, o mica sa in care traseele prin Padina Popii si Brana Caprelor se intalnesc. Mancam si bem. Marius isi incalzeste o conserva cu fasole la o bucata de spirt solid. Inchidem toate conservele in pungi, legam bine si le luam cu noi. Nu as vrea sa lasam in urma noastra pe poteca un miros de mancare (supravietuire), si nici sa ma intalnesc cu propriile mele conserve peste cativa ani (ecologie).

       Continuam cu urcusul pana in creasta, drum greu si istovitor, prin jnepenis si grohotis, care ne pune la grea incercare atat mainile cat si picioarele. Ne uitam in urma dupa baietii care urma sa vina dupa noi. S-au vazut o vreme mai jos, dar au renuntat si cred ca s-au intors. Sau poate au gasit ce n-am gasit noi.

       Plini de fericire si multumire atingem creasta.

       Exclamatiile de incantare persista vreme indelungata, si ar mai fi persistat inca si mai mult daca nu am fi avut drum lung si greu inaintea noastra. E deja ora 14.00 si pornim spre Ascutit, drum de creasta cu marcaj punct rosu. Urcam si coboram munte dupa munte, prin locuri uneori periculoase dar cu atat mai spectaculoase, printr-un amestec de stanca si jnepenis. In apropiere de Ascutit, jnepenisul se mai rareste, si, dupa un atac final, pe la ora 15.30 ajungem la refugiu. Acelasi tip de OZN, mai mult util decat frumos… dar prin asemenea locuri, de multe ori prozaicul bate poezia cand nu te astepti, iar o ploaie poate face diferenta dintre o excursie de vis si una de cosmar.

        Ne salutam cu un grup de vreo 7-8 tineri din refugiu si dezbatem rapid. Intram in valcelul pe care il stiam bine, mirandu-ma totusi de lipsa momailor care altadata erau acolo. Merg pe incredere si coboram periculos intr-o cale ingusta si abrupta. Cum ma asteptam dupa 10 minute, vad in fata si jos, la vreo 6 metri, poteca ce merge pe Braul de Mijloc. Bucuria a durat 10 secunde si totul mi s-a clarificat: o viitura de grohotis a smuls o bucata de perete si iata-ne la 4 metri deasupra potecii, avand sub noi un perete vertical. Fara coarda, prea inalt pentru a sari, prea intre munti pentru a intra in valea alaturata. Inghitim in sec si urcam, de fapt ne cataram aproape vertical inapoi in creasta, intelegand acum ca momaile fusesera luate de acolo tocmai a preveni pe cineva sa faca ce am facut noi...

        Ajungem inapoi pe creasta la ora 16. Aplic planul C, pe care il am mereu cu mine si care, ma asigur mereu, este intotdeauna aplicabil. De data aceasta planul C este acelasi care m-a mai scos si acum vreo 10 ani dintr-o situatie dificila. Coboram din Ascutit la Cabana Curmatura, traseu de 2 ore pe marcaj triunghi albastru.

    Imi amintesc clar ca am facut acest drum in mai putin de o ora jumate acum 10 ani, dar acum sunt doua motive pentru care nu am mai reusit acest timp:

     1. sunt cu 10 ani mai batran.

     2. de-a lungul timpului s-a scurs mult grohotis la vale, astfel ca acolo unde odata era poteca prin padure, acum e grohotis prin padure, ingreunand mult mersul !!!

     In fine, la ora 6 iesim in forestierul care vine de la Curmatura si iese prin Prapastiile Zarnestilor la Cabana Gura Raului din Zarnesti. Renuntam sa mai luam apa de la izvorul de la Curmatura si castigam astfel 30 de minute pretioase luand-o direct la dreapta, spre vale. Tropaim constiinciosi, intalnim drumul care vine din Zarnesti prin Prapastii si il urmam. Incepe sa se insereze si pregatesc frontala pe care am carat-o cu mine. Nu a mai fost nevoie sa o aprind caci, dupa cativa km, obositi dar fericiti, ajungem fix la ora 20 la Gura Raului. Departe inca de Plaiul Foii (12 km anevoiosi), ne intrebam ce e de facut.

     Sansa ne zambeste din nou cu toti dintii: un taxi aduce un client la Cabana Gura Raului si vrea sa plece dar nu e prea convins. Il oprim si contra 50 RON ajungem la masina noastra din Plaiul Foii. Ne bagam zgribuliti in masina si pornim spre casa coplesiti inca de aceasta zi atat de plina, facand deja planuri pentru urmatoarea tura…

Luni, 13 august 2012 - 22:06 
Afisari: 2,637 


catamitu