RE-RE la nordica Craiului (Muntii Piatra Craiului)

Dupa "esecul" de la inceputul lui februarie, ne-am luat o zi libera si joi, 15 februarie, am plecat din nou spre Crai, noi cu Yeti si cu ganduri mari... Am lasat masina in Botorog (nici vorba de zapada pe care o traisem cu 2 saptamani in urma), am urcat pe scurtatura si in 2 ore la alta ciorba iamiii, de data asta de pui.

In cabana mai erau cativa, care urcasera in ziua respectiva pe Turnuri si coborasera pe Lehman. Deci urme erau... de data asta, macar pe o mica portiune. Am dormit la caldurica, in cabana, iar vineri am luat-o spre Saua Crapaturii, sa vedem ce iese.

Zapada foarte faina, afara cald si semi-senin. La Belvedere ne-am oprit pentru cateva foto si o mica sesiune de scapat de haine de pe noi.

Am continuat pe PR pana la baza stancariei, unde ne-am oprit din nou pentru echiparea cu fiare...

Inca o confirmare... Turnu ramane traseul meu favorit de acces in creasta...

In aproximativ 40 de minute am iesit sus, la intersectia cu Padina Sindrilariei.

Din pacate, pe portiunea pana in Ascutit s-a innorat si nu am mai vazut mare lucru...

Pana la intersectia cu Lehman am avut urme, insa de acolo am cam innotat in zapada. Parca nu se mai termina... niciodata nu mi s-a parut atat de lung drumul asta.

Foame mare, sete mare si o oboseala nejustificata... Plus un inceput de ninsoare ciudata... lapovita... mazariche cum se mai spune...

La refugiu liniste si zapada... Am sapat 5 minute pana sa intram. Priciurile arata jalnic, practic sunt numai [aproape] 3 locuri de dormit... Noroc ca nu a mai venit nimeni.

Sambata ne-am trezit pe semi-ceata, cu un pic de vant... ne-am cam dezumflat de creasta... Yeti a primit un telefon care l-a morcovit rau, asa ca a hotarat sa coboare. Nu-i mai ardea de nimic,

Am stabilit cu Ovidiu sa mergem pana la primul varf, sa vedem cum e zapada si, daca e prea mare si facem prea mult, sa ne intoarcem si gata. Pana sa plecam, au venit pe urmele noastre, din Curmatura-Turnuri, Cristi Iacob si Mircea Sandulescu din CAR Bucuresti (aprox. 50, respectiv 60 de ani). Si ei mai venisera cu cineva, care s-a hotarat sa coboare in Curmatura.

Am discutat putin si am hotarat sa incercam impreuna, pana unde s-o putea. Nu erau urme deloc, asa ca majoritatea drumului a mers Ovidiu in fata. Nu am vazut mare lucru, vreo 4 ore am mers in ceatza. Norocul nostru a fost lipsa vantului, de care mi-era mie cel mai urat...

Undeva intre Timbale ne-am asigurat - eu si cei 2 din CAR - pe un hornulet cu multa stanca, putina zapada si foarte abrupt. In rest, ne afundam destul de mult in zapada... mai ales pe urmele lui Ovidiu :d

Dupa Timbalul Mic a urmat o coborare aproape verticala, unde m-am panicat un pic... Ovidiu a coborat in fata, iar noi 3 ne-am asigurat din nou si am coborat in rapel (Cristi Iacob a avut o semicoarda de 50 m).

Dupa Vf. Sbirii, in saua de unde am coborat in vara spre Braul de Mijloc, s-a ridicat si ceata...

S-a ridicat si moralul nostru, considerabil... dupa atatea ore de admirat urmele si coltarii celui din fata...

Desigur ca odata cu soarele au aparut vantul si un ger naprasnic...

Dar priveslistea spre inapoi - creasta nordica, spre Bucegi si Iezer a meritat "toti banii"...

S-a ivit si indicatorul de pe Om, aproape de noi... dar totusi departe, avand in vedere conditiile...

Am mai avut de trecut cateva portiuni delicate, pe care le-a "deschis" Mircea Sandulescu. L-am admirat pe acest domn, care a mers fara oprire, cu echipament din anii 70, cu rucsacul stramb in spate, cu mainile inghetate, care ar mai fi mers inca, daca ar fi fost nevoie...

Scurta sesiune foto...

In cateva minute s-a "inrosit" atmosfera... se apropia apusul. Culorile incepusera deja sa se joace in jurul nostru, rasplatindu-ne efortul si lipsa de vizibilitate de pana atunci.

Dupa inclinata panta pana in Om, ne-am oprit 2 minute pe varf, adica fix la limita inghetului, apoi am inceput coborarea spre refugiu.

Se vedeau urcand 5 persoane pe traseul din Grind I si ne-am imaginat ca vor dormi si ei sus. Cei doi au hotarat sa vina pana la refugiu, sa manance si sa bea ceva, iar apoi sa coboare, desi aveau saci de dormit la ei.

Din Ascutit pana in Grind am mers 6 ore jumate, din care cel putin o ora am pierdut numai pentru asigurare in cele 2 portiuni mai expuse.

Au venit si cei 5 ploiesteni (dintre care unul Ciprian, care a postat cateva fotografii de pe sudica), care voiau sa mearga pe sudica a doua zi. Am mancat o supa, am baut vreo 25 de ceaiuri cu miere si lamaie si ne-am bagat la somn.

Trezirea la 5... inevitabil m-am trezit si eu, asistand din sac la pregatirile celor cinci. Am reusit sa mai atipesc ceva, pana cand ne-au trezit oficial la 7 sa vedem rasaritul. Nici nu a fost nevoie sa ies din sac... am privit de pe prici, cu ochii intredeschisi, soarele rasarind din Bucegi.

Ne-am gandit sa mergem si noi pe sudica, avand in vedere ca ar fi fost mai multe persoane care sa bata urme. Insa pana la urma am renuntat, fiind cam obosita si banuind ca vom face mult din Funduri pana la masina (ploiestenii au facut cam 12 ore pana in Gura Raului).

Am stat sa mai pozam "imprejurimile" si am luat-o direct in jos, pe vale, fara sa mai urcam la Om.

Zapada a fost moale la inceput, insa dupa 5 minute a trebuit sa imi pun coltarii. Se vedeau multe fire curse, iar acum bulgarii de zapada veniti de sus erau tari ca niste bolovani.

Am coborat cam 20 de minute, pana aproape de plafon, de unde am mai admirat Bucegii si sudica, urmand sa intram in ceata.

Am dat de indicator, apoi am intrat imediat in ceata...

... si in cateva minute am ajuns la Grind. Refugiul mi s-a parut a fi in stare buna, cu priciuri intregi si soba.

Coborarea pana la Vladusca si Table ofera - asa cum se tot spune de ceva timp - o privesliste dezolanta.

Am trecut de Cheile Pisicii si de Prapastiile Zarnestiului, am inceput sa intalnim lume... adica masini de teren si "turisti de duminica" (desi pe acolo nu este voie cu masini).

De sus pana la Botorog - unde era chiar soare - am facut 3 ore. Ne-am suit in masina, l-am sunat pe Yeti sa vedem ce e cu el (crezand ca o fi ramas in Curmatura) si, afland ca e deja acasa, am pornit si noi spre orasul de vis...

Vremea a fost superba, asa ca nu am ratat ocazia sa mai facem cateva foto de pe Rucar-Bran.

O tura frumoasa, in care am facut lucruri frumoase cu oameni frumosi. Cu siguranta imi voi aminti cu multa placere de "nordica iarna"...

Joi, 1 martie 2007 - 23:17 
Afisari: 2,195 


varverica
(admin)