Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Ianuarie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Februarie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Prin zăpada Coziei (Muntii Cozia)


S-a înserat de-a binelea afară. Sub lumina slabă a stelelor și a lunii ce abia răsare, doar cabanierul care duce lemne în camere mai scârțâie zăpada sub picioare. Cabana își primește grijulie oaspeții întârziați. Noi ne bucurăm deja de căldură de câteva ore, iar acum este momentul surprizei, așa că: La mulți ani, Adina! :)


/Cozia/1.jpg


Vârsta sărbătoritei este înscrisă într-o limbă antică, indescifrabilă, deși din imagine se înțelege franc OE. 



Este sâmbătă dimineață, 13 decembrie, și ne-am strâns, cu mic, cu mare, în două mașini cu destinația Mănăstirea Turnu. Vremea e atât de bună încât la puțin timp după ce am ieșit din capitală pe A1, cum se mijesc zorii, pe dreapta se vede Iezerul, cu crestele cărunte. Regret acum că nu am fotografiat momentul.


Pentru că amânasem urcarea pe munte pe zăpadă, pentru a ne strânge cât mai mulți, frenezia era prezentă printre noi și ardeam de nerăbdare să eliberăm bocancii în omăt. Dar odată ajunși la mănăstirea Turnu, după ce am trecut puțin prin pitoreasca vale a Oltului, iată că suntem întâmpinați de noroi, zăpada având o prezență subtilă, ca să nu spun că lipsea cu desăvârșire. 


Dacă vara trecută urcasem în Cozia pe muchia Scorțaru, apoi pe Turneanu până la cabană, pentru a coborî pe muchia Vlădesei spre mănăstirea Stânișoara, de data aceasta aveam să parcurgem traseul în sens invers, urcând pe BA de la locul numit La Troiță și coborând pe BR a doua zi.


Mănăstirea Turnu este un bun loc de plecare, în special pentru cei care vin cu mașina personală, întrucât aici este o parcare destul de generoasă, dar și pentru că dacă urci din valea Oltului, de aici pornesc 3 trasee (dacă de la joncțiunea de la Troiță mergi pe BA, cum am făcut noi).


Golim astfel entuziaști portbagajele mașinilor, eu așez cu grijă casoleta cu tortul sărbătoritei în rucsac, fără știrea ei, și ne strângem pentru deja obișnuita poză de grup de dinaintea plecării. 


/Cozia/2.jpg


Gașca veselă, pe rândul din spate, de la stânga spre dreapta: Adi, eu, Lucian, BucuRelu; pe rândul din față: Liviu, Marius, Adina și Alina. Când nu are omul trepied, inventează selfie.


Vremea era bestială pentru mers pe munte, semn că Liviu ordonase la stația meteo să fie soare. Avem de urcat aproximativ 1.300 m, o diferență de nivel deloc neglijabilă, așa că îmi setez ceasul să contorizez altitudinea curentă, pentru a monitoriza timpii de mers. N-ai spune că ai atât de mult de urcat până la vârf, privind de la malul râului spre stația care se vede pe vârful Ciuha Mică și ținând harta în mână, dar aici altitudinea de plecare este foarte mică, de aproape 300 m.


/Cozia/3.jpg


Nu știu câte trasee beneficiază de urcușul lin, de încălzire, cum e cazul acestei poteci spre Troiță. După ce reușim să trecem victorioși de nămolul de la intrare în traseu, pâlcul de frunze uscate care se întinde peste potecă ne face să ne simțim ca la ora de sport ținută pe o mochetă pufoasă. Soarele cald ne dezbracă încet-încet de câte un strat de haine, până când ne reglăm ținuta la condițiile de drum. 


/Cozia/5.jpg


Această zonă a potecii este bine întreținută, copacii căzuți fiind tăiați pentru a nu fi necesar un efort suplimentar la traversarea zonelor în care au fost doborâți. Mă gândesc că un rol în această gospodărire l-a avut și faptul că poteca leagă două lăcașe de cult religios. 


/Cozia/4.jpg

/Cozia/6.jpg


Pădurea desfrunzită ne îngăduie să privim culmile alăturate, cerul albastru lipsit de nori, senin ca ochii iubitei și, uitând de noi, ajungem curând în șaua Troiței. După un ultim și scurt urcuș, poposim pe băncuțele amenajate în această zonă, prilej pentru a fi luat în balon de ceilalți pentru parazăpezile și bețele pe care îi pusesem să le care în această frumoasă zi de toamnă.


De aici intrăm pe marcajul BA, care urcă din Păușa, pe care continuăm după câteva clipe de răgaz. Și această porțiune de traseu este lină, ținând muchia nordică a Scorțarului. În scurt timp ajungem la bifurcația dintre BR și BA: BR urmează o traversare a muchiei Scorțaru spre Turneanu, urcând spre cabană prin vest, BA abordând versantul estic al muntelui, pe care am continuat și noi.


Pe aici răsar primele pete de zăpadă, dându-le nas celor mai cârcotași, care îmi sugerau să facem îngerași în zăpadă, deși omătul nu ajungea nici să strângi un bulgăraș mai acătării.


Ajunși la un punct de belvedere, semnalizat acum prin indicatoare, urcăm pe un țanc pentru a da o privire roată peste întreaga zonă. Ce diferență este între anotimpuri! Vara trecută era totul colorat aici, acum prin coronamentul pădurii poți vedea până și ursul mișunând... Ah, stai, de fapt e Liviu, care zburdă nerăbdător pe potecă spre Stânișoara. Număr și restul grupului, dar nu suntem decât 5. Îi găsesc și pe ceilalți doi, Adi și MâncăRelu, care împărțeau pe șestache două banane, pitiți mai jos. Departe de ei gândul să șeruiască


/Cozia/7.jpg


Marius, mai temerar din fire – un adevărat Mihai Viteazu aș putea spune, aflând că până la cabană aveam să mai mergem 4-5 ore bune, propune să urce de-a dreptul până sus, fără ocolișuri, că doar într-o oră-două ar ajunge. Se potolește după ce află că salvamontiștii de aici sunt mai temperamentali când sunt chemați la acțiuni de turiști aventurați prin locuri greu accesibile și cu echipament precar.


Pornim din nou la drum și în câteva zeci de minute traversăm pârâul și intrăm în poiana mănăstirii Stânișoara. Estimarea de 7-8 ore, pe care o făcusem pentru întreaga urcare, s-a dovedit a fi greșită pentru că nu era zăpadă care să ne îngreuneze mersul. Astfel, în 5-6 ore ar fi trebuit să ajungem la cabană, ceea ce ne-a făcut să nu ne mai grăbim atât de tare. Cu atât mai mult cu cât ne-am lăsat molipsiți alte două grupuri de turiști care urcau alene de la mănăstire spre cabană, bucurându-se de ziua minunată pe traseu.


/Cozia/8.jpg


Mănăstirile Turnu și Stânișoara sunt puncte de interes în sine, alături de mult mai cunoscuta mănăstire Cozia. La Turnu stă scris că aici și la Stânișoara se retrăgeau călugări care doreau să trăiască o viață mai simplă și în concordanță cu rigorile credinței, condițiile de la Cozia fiind mult mai bune și, bunăoară, improprii sihăstriei pe care o căutau. De altfel, călugării care tindeau spre o existență mai ascetică, s-au retras chiar din chiliile mănăstirilor în grote din munții din împrejurimi, unele chilii săpate în stâncă fiind chiar în preajma lăcașelor de cult. Merită așadar să vă îngăduiți câteva minute de reculegere în aceste locuri dacă veți călători pe aici.


La Stânișoara, Lucian ține să ne demonstreze că are amintiri vii din copilăria sa, petrecută pe oliță.


/Cozia/9.jpg


Teoretic, aici este ultima sursă de apă în traseu, deși practic în perioade mai ploioase mai sunt firicele de apă și mai sus. Pentru siguranță, este bine să alimentați la mănăstire pentru tot restul traseului.


Adina și Marius, mai însetați, au mers pentru a-și umple butelcuțele cu apă sfințită. Și bine au făcut, pentru că nici după 10 minute de la plecarea din curtea mănăstirii, cu urcușul nu mai e de glumă și scotocim în rucsac după lichidul prețios mai des.


Și ca să fie povestea completă, de aici se așterne și covorul de zăpadă pe care îl căutam mai jos, trezindu-ne bucuria scârțâitului de omăt înghețat la fiecare pas. Totodată, urcarea a devenit mai dificilă. Nu ne pasă însă, pentru asta am venit, să mergem prin zăpadă, și suntem recunoscători pentru norocul avut. 


/Cozia/10.jpg


La aproape fiecare troiță întâlnită era listat un decalog al muntelui, din care am reținut ultima poruncă: să nu profanezi muntele cu recorduri personale, ci să-i înțelegi sufletul și să-i admiri măreția. Chiar cred că acest munte oferă mult mai mult decât o altitudine pe care o poți atinge, un punct setat pe o hartă. Dacă vei privi în jur, vei găsi ferestre de vegetație prin care poți vedea cum se desfășoară viața la mănăstirea de sub munte, cum se aprind focurile în casele micuțe, cu dâre subțiri de fum ridicându-se, cu pădurea nemărginită până spre zări, întreruptă doar de șerpuirea Oltului, prin venele căruia mișună viața de zi cu zi.


Într-o astfel de fereastră, ni s-a arătat pentru prima dată masivul semeț al Builei-Vânturarița, cu vârfurile troienite. 


/Cozia/11.jpg


Fiecare pas prin zăpada întărită este dificil. Înaintarea e mai greoaie decât mai jos, prin pădurea măturată. Suntem acum la 1.200 m. Când întâlnim zăpadă afânată, ne afundăm chiar și până la genunchi. Ne dezechilibrăm, ne echilibrăm sau cădem ușor, râzând. Și apoi continuăm, dar pauzele parcă sunt mai dese.


/Cozia/12.jpg


Mi se pare mai greu să urc panta înzăpezită decât porțiunile mai abrupte, unde pășind pe scări în sus simt că efortul m-a adus mai aproape de vârf, iar satisfacția mă face să uit de oboseală.


Am ajuns la primul lanț, montat pe un perete care străjuiește cursul unui firicel de apă. Ne lăsăm pe spate, pentru echilibru, și traversăm pasajul cu atenție. 


Am rămas doar 5. Liviu, Lucian și AlergăRelu au ajuns la cabană în vreo 4 ore de la Turnu. Dar nu avem toți motoare supersonice, acum... fiecare cu râșnița lui. Noi căscăm ochii mai des. Ne trântim în zăpadă și rânjim la soare, cum fac copiii la primii fulgi de nea.


La a doua zonă prevăzută cu cabluri nici nu e necesar să ne ținem. Sunt bătute urme în zăpadă, în trepte, care ne înlesnesc urcarea, deși pe alocuri o luăm și 4X4. Aici zăpada este și mai adâncă, unde a viscolit. Aflu intrând pănă aproape de brâu, lângă stâncă. Și tot nu pot sta cuminte, și vreau să mă cațăr pe toate țancurile care-mi ies în cale. Noroc că mi-am păstrat atenția, pentru că voiam să urc pe un bulgăre imens, pufos, de zăpadă, sub care însă nu era piatră, ci vârful unui brad troienit bine.


/Cozia/14.jpg


Trecem de câteva stânci ascunse de lumina caldă a soarelui, unde apa scursă a permis creșterea unor țurțuri stalactitici imenși. După încă o curbă, ajungem în locul de belvedere (care cred că este cel) numit colțul lui Damaschin. Aici facem un popas mai lung, pentru că stăteam bine cu timpul (aveam să ajungem la cabană pe lumină), și era un loc bun de privit cât timp înfuleci un energizant pentru finalul traseului.


/Cozia/15.jpg


De aici peisajul este contrastant, cu pădurea adormită de jos, până spre câmpie, și cu înălțimi poleite cu zăpadă. Privirea ne fuge pe cursul lin al Oltului, care a adunat înfrigurat neguri de fum citadin.


Mai departe, în pădurea de molid marcajul se vede rar, fie pe câte un trunchi mai solid, fie pe stâncă. Dar aici peisajul este desprins din poveștile copilăriei, cu pomii încărcați de nea, parcă suflată dintr-un fuior al bunicii. 


/Cozia/16.jpg


Cât le-a luat oare pomilor să crească atât? La altitudinea asta, arborii de înălțimea pe care o am eu mi se aseamănă și la vârstă. Cresc mult mai greu decât cei de jos, pentru că beneficiază mai puțin timp de vremea călduroasă, care le priește dezvoltarea. Pentru că este parc național, aici au norocul de a nu fi retezați de secure, întinerirea pădurii făcându-se natural, prin incendii provocate de fulgere, care permit puieților să înlocuiască arborii bătrâni, deși tranziția se prelungește pe durata unei vieți de om. Timpul pădurii e mai răbdător decât al nostru.


Sub soarele cald, care mângâie vârfurile pomilor, zăpada se topește și cade greoaie, în globuri de cristal, ascunzând pașii făcuți de antemergătorii noștri. Știm însă drumul, dar mergem cu grijă să nu ne lovească vreun sloi mai serios de gheață.


/Cozia/17.jpg


Deasupra pădurii, ni se dezvăluie alt miracol. Vizibilitatea crește și putem admira în parte Bucegii, Făgărașii, Iezerul, din poziții inedite. 


/Cozia/19.jpg


Ieșim într-o poiană mai neumblată, unde îți vine efectiv să te culci în zăpadă. 


/Cozia/20.jpg


De aici se vede și releul stației militare de pe vârful Ciuha Mică, așadar suntem aproape de capătul drumeției de azi. Un ultim efort ne scoate în drumul de mașină care duce la cabană, bătut recent de un tractor.


/Cozia/21.jpg


Pe terasa cabanei suntem întâmpinați de mâțele curioase și sfioase, care ne permit însă o ședință foto înainte de spectacolul apusului. 


/Cozia/23.jpg

/Cozia/24.jpg


Camarazii mei au intrat în sala de mese pentru a-și schimba încălțămintea, niciunul nereușind să ajungă uscat la picioare. Le transmisesem că e posibil să se întâmple așa, recomandându-le să-și ia o pereche de papuci de schimb pentru cabană. Unii au luat seama la propriu de spusele mele, în speță... PapucăRelu, care sfida publicul cu o pereche de șlapi mătăsoși.


/Cozia/22.jpg


Cabana are două corpuri. Într-unul este sala de mese și bucătăria, care presupun că este primul corp construit, și în care dorm cabanierul și soția sa. Probabil aici mai cazează doar dacă încărcarea celuilalt corp atinge cota maximă. De menționat că în acest corp, din sala de mese ai acces la toalete înăuntru. La intrarea în cabană, printre altele scrie că aici se ține și disco, așa că ne sfârâie picioarele de nerăbdare! Accesul în această clădire se face de la 9 dimineața până aproape de miezul nopții.


Celălalt corp este format exclusiv din camere, pe două nivele, de la două la opt persoane. Toaleta de aici este în curte, așa că eu nu recomand să ți se facă rău în miez de noapte iarna. Camerele sunt echipate cu strictul necesar: paturi (suprapuse în camerele de 8), câte două pături și o pernă, o masă în camerele mai mari și o sobă de teracotă. Este suficient chiar și iarna, noi nu am avut sacii de dormit la noi și a fost destul de cald noaptea, deși trebuie să întreții focul cam la fiecare jumătate de oră, altfel se stinge. Sacul de dormit poate fi doar un accesoriu pentru igiena personală, deși așternuturile mi s-au părut curate.


Cabanierii sunt mai mult decât primitori, iar mâncarea gătită este foarte gustoasă. Ne-au ajutat chiar să pregătim surpriza pentru ziua Adinei, punându-ne la dispoziție farfurii și tacâmuri. Se pare că tortul pe care l-am cărat în rucsac era întreg, așadar puteți apela cu încredere la serviciile mele dacă veți avea de organizat astfel de evenimente. 


Cât timp se pregătea masa, am ieșit să fotografiem apusul.


/Cozia/27.jpg

/Cozia/25.jpg


Din spatele cabanei se vede Iezerul în dreapta imaginii și Făgărașii, cu trapezul Viștea Mare – Moldoveanu undeva în centru.


/Cozia/28.jpg


Ultimii drumeți au sosit la lăsarea serii. Noaptea, pe cer a fost vizibilă o ploaie de meteori, care a completat spectacolul zilei. La căldura din sala de mese s-au lansat discuții aprinse. Ne-am unit mesele cu un grup de sibieni – mai corect spus, le-am permis să se așeze la una dintre cele 3 mese pe care le ocupasem fără să ne dăm seama – care urcaseră în paralel cu noi și cu care mai schimbasem impresii pe drum. După ce am trecut scurt în revistă impresii despre trasee și cabană, epuizând discuțiile serioase între oameni civilizați, ne-am îndârjit asupra tipurilor de toalete preferate de fiecare, exemplificând pătimași cu amintiri țopârlănești.



Dimineața alarma a sunat la răsărit. A doua oară, pentru leneșii de noi, alarma a sunat pe la ora 8, și ne-am înșiruit cu toții la intrarea în sala de mese pentru a servi micul dejun, ca puii din cuib când vine rândunica.


Ne făcea cu ochiul vârful Cozia, ar fi fost și păcat să nu urcăm până acolo dacă tot suntem în zonă. Așa că binecuvântați de razele plăpânde ale soarelui, ne făceam loc pe poteca ce suie spre cel mai înalt punct din masiv, care mai de care cu nasul roșu, de Rudolf. 


/Cozia/30.jpg

/Cozia/29.jpg


De pe vârf ni se arată fața nevăzută de pe traseele de la urcare și coborâre, cu munții Lotrului pe malul drept și cu șerpuirea Oltului din amonte. 


/Cozia/33.jpg


De partea cealaltă stă întreaga Oltenie, zările fiind deschise până la câmpia eternei terra nova, Oltenia – pământ cu oameni buni, cum spun versurile.


/Cozia/32.jpg


Înspre Căpățânii, piciorul care coboară de pe vârful Cozia pare un imens derdeluș, pe care îți vine să te lași dus cu o sanie printre brazii pufoși ca niște oameni de zăpadă. Judec a nu fi cea mai înțeleaptă idee, așa că îmi înfrânez desfrânarea.


/Cozia/31.jpg

/Cozia/34.jpg


La ora 11 am început coborârea pe bandă roșie, traseu care începe din dreptul generatorului de curent de lângă cabană. Poteca ține curba de nivel în prima parte, pe o suprafață înclinată. Nu trebuie coborât însă mult față de linia crestei, pentru că urmează un mic pasaj în care traversăm un țanc. Abia apoi poteca pierde din altitudine.


/Cozia/35.jpg


Prin zăpadă erau urme de pași făcute în urmă cu o zi-două. Băieții au mers înainte pe urme, coborând în pădure, însă la un moment dat s-au oprit când nu au mai găsit marcajul. Când am ajuns la ei, urcau lătrați de câinii din poiana din vale. Mi-am dat seama că persoana care coborâse pe acolo mergea spre gara Lotru, așadar am început să batem urme prin zăpadă spre sud-est, pentru a reîntâlni traseul nostru.


/Cozia/36.jpg


Era un adevărat labirint printre copaci, cu zăpada suficient de mare pe alocuri. Cunoșteam însă zona și știam că dacă ieșim la marginea pădurii, vom regăsi marcajul. În scurt timp am găsit alte urme, ale unei persoane însoțite de un câine (sau un om hăituit de lup :) ) care mergeau în direcția corectă. Am ieșit într-o vâlcea, pe care după ce am traversat-o am urcat în culmea vecină.


După ce am traversat două poienițe, am intrat în pădurea de fag. Urmele din zăpadă mergeau paralel cu linia culmii din stânga. Eu am urcat însă în culme, unde știam că voi avea o vizibilitate mai bună, și mi-am dat seama că sunt pe muchia Turneanu. I-am strigat și pe ceilalți să vină și în curând eram deasupra poienii în care este construit noul refugiu.


/Cozia/37.jpg


De aici a fost simplu, parcă vedeam întregul traseu pe care îl aveam de urmat, iar coborârea prin zăpadă a fost un deliciu. Cred că nu există coborâre mai faină decât cea pe zăpadă, fără presiune pe genunchi.


De la stâna părăsită din șaua Turneanu, înainte continuă traseul TR, noi am mers la stânga pe BR. 


/Cozia/38.jpg


Din nefericire, de aici zăpada începea să lase loc frunzelor și pământului alunecos, și până jos la baza vâlcelului nu a fost cea mai frumoasă experiență. Noroc cu bețele de trekking, care ne-au oferit stabilitate și siguranță. Adi a improvizat cu un toiag, neavând bețe, de ne era mai mare dragul să-l privim. Era ca în gluma aia: -De ce cari bade ghioaga ‘ceea după tine? -Apăi când oi arunca-o, voi merge mai repede! 


Grupul s-a răsfirat și fotografii noștri au devenit leneși de aici, deși ar mai fi fost câteva locuri care meritau atenție. Am ajuns la locul numit La troc, de unde umplem bidoanele cu apă, aici fiind un izvor captat. Pe o plăcuță este semnalizată durata până la Turnu: o oră și jumătate. În fapt, aveam să mai facem o oră. Nu am poposit prea mult timp aici, pentru că voiam să ne îngăduim câteva momente de visare pe muchia Scorțaru, unde este un turn de piatră de pe care se deschide o perspectivă frumoasă asupra munților Căpățânii. 


În această zonă, poteca ține o brână mai lată, străjuită de copăcei tineri. Este locul meu preferat din acest masiv. Din nefericire, este și ușor accesibil și implicit am găsit pe aici ambalaje și sticle aruncate. Le-am strâns în sacul nostru de gunoi și, după ce am zăbovit 10 minute ca reptilele sub ultimul soare de munte din acest an, mi-am luat la revedere de la Buila, pe care urma să nu-l mai văd odată începută coborârea, și în alte 5 minute eram la bifurcația traseului cu BA. 


Puține cuvinte au fost spuse până la mănăstire, fiecare preferând să se reculeagă în liniștea necăjită doar de sunetul frunzelor sub bocanci.


Ultima sută de metri, cea plină de noroaie, a fost extrem de indezirabilă, cu precădere acum, când soarele înmuiase nămolul și te afundai ca într-o cocină. Ne-am curățat însă bocancii la mănăstire, cruțând mașinile (nu pe covoarele din incintă, cum s-ar putea crede, ci cu apă de la un izvor din curte).


Pentru cei care vin în zonă, lansez o recomandare, aceea de a poposi o oră după traseu la bazinele cu apă termală din Căciulata. Unele dintre ele sunt în aer liber și este grozav sentimentul de a petrece câteva momente în apa fierbinte câtă vreme oamenii merg înfofoliți pe stradă. Pentru gurmanzi, nu sunt de ratat cârnăciorii oltenești, făcuți la ei acasă.


Fie că îți place poteca prin pădure, ori plimbarea pe culmea golașă, în căutare de orizonturi frumos desenate, fie că îți găsești liniștea reculegându-te la mănăstire, ori îți trezești entuziasmul la săniuș pe cărări, dacă vrei să-ți petreci o seară la o cabană plină de oameni prietenoși, Cozia va fi întotdeauna alegerea perfectă. Este un masiv mic, dar cu un suflet atât de mare! Dacă vei ști ce cauți străbătându-i pădurile, te vei bucura de ceea ce îți va oferi.


Sărbători fericite tuturor!


Cristi Iliescu


Decembrie 2014



Luni, 29 decembrie 2014 - 21:15 
Afisari: 5,028 


Postari similare:





Comentariile membrilor (0)

Nu exista niciun comentariu
 

 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0807 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org