Prin Muntii Maramuresului, in cautarea timpului pierdut! (Muntii Maramuresului)

       Sunt locuri si momente care ne fac sa regretam adanc ca nu ne-am trait mai intens viata, mai cu sete,locuri in care regretam greselile trecutului si atunci cainta ne umbreste patima fericirii. Muntii Maramuresului sunt un loc care umple golurile sufletesti lasate de cainta. Pana cand ne mai putem purta pasii pe cararile muntilor, sa nu uitam ca macar odata in viata trebuie sa ne perindam sufletele pe taramul lor, manati de nostalgia paradisului care aici nu mai este o inselare.

        Eram copil si ma fascina portul celor din Maramures si Tara Oasului! Apoi a fost la rand folclorul acelor locuri. Si apoi am auzit cum ca noi moldovenii ne-am trage oasele din gestul lui Dragos care a peregrinat, starnit de dorul libertatii si a ramas dincoace de munti, placandu-i pacea locurilor care erau blande cu libertatea omului. Si asa spune legenda ca s-a nascut Moldova! Au trecut anii si cand mai mangaiam harta cu privirea, imi tresarea fatisa chemarea Maramuresului!

        Si uite ca intr-o zi arunc o privire pe site si vad postata o tura. Stiu ca timpul nu-mi apartine si asa m-am invatat sa evit dezamagirea, nefacandu-mi planuri pe care sa le socotesc de nezdruncinat! Viata omului e ca o caldare plina cu apa, daca o pui pe foc, fierbe, daca o lasi in ger, apa ingheata dar apa ramane apa! Ma uit sa vad ce ar putea sa zadarniceasca tura si rezolv situatiile una cate una. Si uite asa, in dimineata cu pricina, pe la cinci dimineata, cu Ina pe post de soferul de serviciu, goneam pe drumul Campulungului cu viteza celui care ar vrea sa schimbe lumea si nu stie de unde sa inceapa! Curajul nostru a tinut pana in Carlibaba cand drumul ne-a facut sa intarzaiem o ora si jumatate. N-am gasit pana acum un drum mai pacatos, in care sa se mearga numai cu a intaia! Repedea se numea localitatea dar si noi, compensatoriu, am fost incredibil de inceti. Drumurile patriei sa traiasca,caci asa am putut imparti vina!:). Domnul Nitzi, ne-a intins mana politicos. Am intins si eu mana, luandu-mi in gand ramas bun de la ea, socotind ca ori o sa mi-o rupa de genunchi, ori o sa mi-o manance pana la umar! Eu unul, o ora jumatate de asteptare m-ar fi adus in pragul accidentului cerebral! Nu ma asteptam sa mai fim asteptati. N-am intarzaiat atata in viata mea! Ma tot gandeam cum naiba s-o scot la capat cu treaba asta! Cand am ajuns in localitatea Repedea, lumea parea incredibil de calma! Ne-am cerut scuze cum am putut mai bine. Dar Domnul General ce avea un aer politicos-elegant, bonom ,un pic febril, ne-a urat bun venit, mi-a restituit mana intacta si ne-a insinuat discret indemnul: „romani, cutezati sa pasiti in Muntii Maramuresului!”

Pietriceaua

Pe fundal, Farcaul

        Ne-am echipat ultra-rapid, ca am si uitat painea si „ceaiul de hamei”. Pe asta l-am recuperat de la ultima, dar chiar ultima, crasma-magazin-piese de rudenie, din sat! Doua beri pricajite care aveau in curand sa devina calde ca o amenda, au dezmortit atmosfera intre noi si o doamna care era mai aproape si care a simtit „framantarea” noastra, sa luam sau sa nu luam „neste” alcool?! Noua ne este indiferent, tehnic vorbind, dar stiu ca o prietenie se invoioseste mai repede cu o limba dezlegata!Si asa am luat-o pe marcajul banda albastra. Din Repedea pornesc doua trasee ambele, intr-un acces de originalitate sunt marcate cu banda albastra!Pe drum se pierde intrarea pe primul. Creca a fost un noroc incredibil, dupa cum s-a vazut a doua zi, caci pe caldura aia, sa urci o panta continua, am fi facut vreo 9 ore la Vinderel… care ar mai fi ajuns si nu ne-am fi intors inapoi sa ne napustim pe bere, sa ucidem caldura de pe langa noi!:)

        Dar pana cand am ajuns sub Pietriceaua, ne-am imprietenit cu toata lumea, care chiar nu pareau suparati ca am intarzaiat atata! Ei, de aici, incepe momentul in care nu-mi ajungeau ochii sa privesc in toate partile. Taram de vis!Ajungem in platou, cu cu gand sa poposim langa Lacul Vinderel! Am dat de el fara prea mula greutate. Nici nu era greu, caci daca nu dai cu capul de Farcau sau nu te julesti de Mihailecu, sigur poti cadea in Lacul Vinderel. Pop Ivan era prea departe sa intre in carti! Dar pe drum, caldura mare, dom’le! Ptiu drace, ce-mi „place” sa curga apele de pe mine. Mai ales ca ma „fardasem”, cu foarte multa generozitate, cu crema de protectie solara! Tineam mana intinsa si din ea rasarea apa, parca eram niste asfalt proaspat turnat peste care ploua in mod democratic. Mi-a dat prin cap ca poate am evoluat in propriile sfinte moaste din care rasare mirul! Nu ma suspectam totusi prea tare, ca unul ce ma stiu in viata si cu multa trecere la cele lumesti!;). Dar caldura ma seaca la nervi. Insa asta e, nu se poate nesat, fara o tusa, acolo!

Lacul Vinderel

Scaramouches, scaramouches... (Foto Lorant)

...cica ar fi un apus care bulverseaza (Foto Lorant)

        Seara a decurs strasnic. Lorant, unul dintre domnii cu mult umor, avea un mic suport informatic la care s-a adaugat, spre coplesirea mea, si un pic de „Mein herz brent”! Apoi, Laura, fiica pe care pana la ora stingerii, ma socoteam s-o infiem :), in colaborare cu amicul ei, a adaugat piese de piese. A iesit si luna, am mai privit un pic la tabara si la lacul Vinderel dupa care am mers la culcare. Ca sa nu fie vorba, am zis ca sforai cu foarte mult patos!

        A doua zi, de dimineata, mesterim un pic la primus si facem o cafea, dupa care se formeaza grupul care urcam pe Farcau. Se vedeau plaiurile maramuresene si parca un dor, de nedefinit, ne face sa privim cu ardoare zarile. A fost o urcare domoala, cu multa tihna si voie buna. Sus s-au facut pozele de rigoare si inapoi, la fel de domol, ne-am abatut spre tabara, sa luam micul dejun.

In zare, Varful Pop Ivan

Pe "vraf" (Foto Lorant)

Mihai, pe "descataratelea", de pe Farcau

Sub Varful Farcau

Caprioare, luate la zoom de Lorant (Foto Lorant)

Din nou, vedeta turei, Lacul Vinderel

        Dupa ceva vreme s-a strans tabara si s-a socotit sa se mearga mai sus pe picior, sa se lase bagajele si cine vrea, sa urce pe Mihailecu! Ajunsi la baza lui, cum cateodata vorbeste gura fara mine, propun sa dam un iures, caci eu si Ina ne grabeam cumva sa prindem lumina la drumul catre casa. Si uite asa, luam un start aprig, Lorant, Mihai si eu si ajungem pe Mihailecu exact in 10 minute, intrebandu-ne probabil, fiecare, cine dreacu a furat aerul de prin preajma! Ina a ajuns a patra, neascunzandu-mi un sentiment de mandrie ca „oraseanca” mea a scos un timp atat de bun! Se vedea splendid si de pe Mihailecu, mai ales spre Rodnei si-n-tr-un mare fel se vedea si Farcaul aca Pop Ivan. A meritat sa „luam metroul” pana sus!

Parasind tabara de la Vinderel

Ina, marjand, cu patos, la deal pe Mihailecu

         Am avut timp sa ma caiesc de urcarea pe Mihailecu, caci coborarea a fost lunga si „costisitoare” in gandit de cuvinte care in mod clar erau un atentat la pudoare, ce se voiau suierate discret la scrasnitul genunchilor!:). Dar asa s-a nascut un nou „fonem” in limba romana, din neaosul „merem?”, nascandu-se intrebarea „berem”?, cu referire la traditionala bere de la final, la care orice montaniard nadajduieste la coborarea lunga si care uneori poate face minuni intr-ale ritmului de coborare! (cine se crede fara de pacat sa ma contrazica primul). In jur se invarteau plaiurile care totusi ne faceau chemare, caci stiau ca privire noastre sunt insetate fara de sat!

Doamne, ce frumos a fost!

Sâmbătă, 18 mai 2013 - 21:01 
Afisari: 2,703 


zentai