Prin Muntele Mic si Tarcu (Muntii Tarcu - Muntele Mic)

Intr-o zi friguroasa de la sfirsitul lui noiembrie stateam undeva pe malul lacului Gura Apei din Retezat. Destul de aproape se vedea o culme domoala, cu iarba dar si cu zapada. Astia ar trebui sa fie Muntii Tarcu. Si atunci mi-am zis: ce ar fi sa..?

Si uite asa am inceput sa ma documentez si am zis ca e musai sa ajung chiar si pentru o plimbare scurta, de documentare. E greu sa iti faci loc in agenda pentru o tura in Tarcu, avind in vedere ca de la Brasov trebuie sa bati multi kilometri pina aici si in plus Retezatul e mult mai faimos si mai ispititor.

Si uite ca s-a ivit si ocazia, dar nu asa cum planuisem initial cind alocasem 3 zile. Anul asta mi-am petrecut concediul prin Banat, iar Tarcu a fost un prilej numai bun de popas in drumul de intoarcere spre casa. Am avut la dispozitie doua jumatati de zi . Drumul nostru nu incepe ca de obicei din Brasov, ci din Baile Herculane unde am fost intr-un fel de cantonament soldat cu ture in Muntii Cernei, Mehedinti si Godeanu.

Asadar, dimineata ne luam ramas bun de la gazda, de la coechipierii din Galati si plecam spre Caransebes. Ne oprim pentru aprovizionare dar folosim prilejul si ca sa ne plimbam un pic prin oras, prin parcul cu platani, pe pietonalul din centru, pe citeva stradute. Vedem citeva ziduri aduse la lumina de sapaturile arheologice. In oras exista un muzeu al carui nume ni s-a parut interesant: Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, gazduit de o cladire veche, poate o fosta cazarma. Din pacate e inchis.

Facem ultimele cumparaturi si plecam spre Telescaun Muntele Mic. Din fericire ghidajul in Caransebes este la inaltime asa ca nimerim usor iesirea corecta in directia Borlova. Prima parte a drumului nu e grozava, e asfalt cu gropi dar, cu atentie, acestea pot fi ocolite. Dupa Borlova dispare asfaltul care apoi reapare dupa statia de telescaun. De aici si pina la Statiunea Muntele Mic soseaua e impecabila.

Drumul urca tare, pe serpentine, iese din padure pe niste plaiuri frumoase si domoale si se opreste la Statiunea Muntele Mic. Descalecam si primul lucru care ne sare in ochi e un turn metalic alb de dimensiuni mari. Mai sus de el, in zona virfului Muntele Mic ( 1802 m ), pare a fi o antena telefonica.

Ne dorim sa atingem virful si o luam la deal spre turnul cel alb. Care turn vedem pe masura ce unghiul de privire se schimba, ca e de fapt o cruce, comparabila cu celebra cruce de pe Caraiman. Are cam 25 metri inaltime si noaptea probabil ca e luminata judecind dupa citeva reflectoare amplasate in jurul ei. In jur e destul de inchis, e ceata. Nu imi dau seama de unde de jos s-ar vedea noaptea crucea luminata.

Plecam spre virf pe un fel de drum forestier. Drumul ne duce in zona antenei de telefonie, unde pare a fi punctul cel mai inalt. Nu vedem mare lucru in jur din cauza cetii, pe undeva ghicim creasta Tarcului. Pe imensul platou gasim citeva balti si o borna de ciment pe care insa nu scrie nimic. Nu e amplasata pe punctul cel mai inalt dar e un si ea un punct de reper.

De urcat am urcat repede, insa de coborit..Pe Muntele Mic e un afinis strasnic. Hectare intregi. Asa ca stam pur si simplu trintiti in iarba si ne ospatam in voie. Intr-un tirziu revenim in statiune printre niste cai ce se plimba nestingheriti pe munte.

Coborim in Saua Jigoriei, unde lasam masina linga un vagon al muncitorilor forestieri. De aici ne luam bagajul in spate si mergem pe banda rosie spre Cabana Meteo Cuntu. Pe indicator scrie ca se fac maxim doua ore si jumatate. Se merge pe un drum forestier, destul de bine marcat. Ne intilnim cu doi motociclisti germani cu care schimbam citeva cuvinte.

Iesim apoi intr-o poiana unde se afla un foisor de observatie din lemn, destul de subred. Aici este virful Seroni, 1399 metri. Intram iarasi in padure, coborim si urcam citeva pante, dupa care iesim definitiv in poiana unde se afla Cabana Meteo Cuntu si lacul din spatele ei. Vremea s-a mai limpezit si ne permite sa vedem mai multe. Poiana e larga, din loc in loc sunt citiva brazi razleti. Am facut din Saua Jigoriei si pina aici o ora si jumatate.

La statia meteo gasim, pe linga meteorologul dl. Puiu, inca doi timisoreni, uite ca am uitat numele lor, desi am petrecut seara impreuna la povesti si la mincat cartofi prajiti.

Montam cortul chiar linga cabana meteo, pe un mic platou aflat deasupra lacului. Seara a fost o poezie, am avut parte de un apus de soare cum nu se poate mai frumos. Iar frumusetea lui a fost sporita de lacul linistit, de brazii si saorele ce se oglindeau in el.

Dimineata ne trezim la 6:30 in buna traditie a zilelor de cantonament de la Herculane. Stringem cortul si luam cu noi doar strictul necesar pina sus la statia meteo. Domnul Puiu ne spune ca azi este ultima zi frumoasa in Tarcu si ne sfatuieste sa urcam cu incredere.

O luam la deal de cu buna dimineata. Cistigam repede altitudine. Marcajul e cam rar, dar sunt peste tot momai si ne putem orienta rapid daca gresim traseul. E si un fel de drum care duce pina sus la statia meteo de pe Tarcu. Pe acest drum un anume domn Patru( sper ca am retinut bine numele, nu e punctul meu forte ) ii aprovizioneaza pe meteorologi urcind cu tractorul. Si bunicul si tatal lui se indeletniceau cu acest lucru deci domnul Patru se afla la a treia generatie de carausi.

Muntele Mic vazut din Tarcu

Scapam cu bine de trei caini mari ce insotesc o turma de oi si ajungem in sfirsit pe marginea circului glaciar de sub Virful Tarcu. De aici nu o sa mai tinem marcajul, ci o sa mergem doar pe drum. Traseul banda rosie merge pe muchia matematica si semnalizata cu momai mari. Vremea incepe sa ne ingrijoreze, este ceata si nor negru si din ce in ce mai rece. Drumul face o serpentina cu ajutorul careia urcam usor pe virful Sadovanu, inalt de 1996 metri.

Ce a fost greu a trecut mai avem putin pina la statia meteo. Ajungem la crucile celor doi meteorologi care au murit iarna trecuta. Am o mare stingere de inima, fiindca am urmarit povestea lor citeva sptamani la rind si poate ca si datorita povestii lor am ajuns in Tarcu. Erau foarte aproape de cabana, cam 2-300 de metri. 

Crucile Adrianei si a lui Ioan Gruia, cei doi meteorologi decedati in decembrie 2009. In fundal Statia Meteo Tarcu.

Statia Meteo Tarcu

Chiar inainte de a ajunge la statia meteo suntem depasiti de doi motociclisti. Sunt tot nemti si ne spun ca sunt la un concurs si ca trebuie sa bifeze diferite puncte GPS. Ne imbracam, ca e destul de rece si ii luam si pe motociclisti cu noi pe virful care este la doua-trei minute de statia meteo. Am atins astfel cel mai inalt punct al excursiei noastre, virful Tarcu, 2190 metri, dupa o ora si 50 de minute. Cel mai inalt virf din masiv se numeste Caleanu si etse doar un pic mai inalt, are 2199 metri.

Pe virful Tarcu. De la stinga la dreapta Sorin si eu

Din pacate atmosfera incarcata nu ne permite sa vedem prea multe. Spre Muntele Mic e singura directie cu vizibilitate buna. Spre Godeanu si Retezat vederea ne e blocata de ceata.

Asa ca trebuie sa ne multumim cu virful Bodea, cu caldarea glaciara de sub virf, cu doua tauri ce abia se zaresc in caldare si cu o zona cu mult grohotis, aflata sub virful Brusturu, care ne trimite cu gindul spre Retezat. De pe virf se vad multe turme de oi ce isi urmeza calea prin tot masivul.

Spre Virful Brusturu: zona de grohotis si jnepeni

Apar si citeva picaturi de ploaie care ne alunga de pe virf.

De data asta tinem strict marcajul si trecem pe linga momai pina in virful Sadovanu unde ne asteapta un vint puternic. Poteca tine creasta matematica ceea ce ne permite sa observam pozitia turmelor, directiile de deplasare, dar si o scurtatura catre Cuntu.

Ocolim apoi elegant, pe la distanta, doua turme mari de oi fara sa atragem atentia cainilor si coborim abrupt pe un grohotis si dam intr-un drum destul de rau. Pe masura ce coborim vremea incepe sa se indrepte si sa se incalzeasca. Ajungem la Cuntu la fix cit sa ne luam ramas bun de la cei doi timisoreni.

Cabana Meteo Cuntu

Se face din ce in ce mai cald, jos e canicula. Sorin e azi bucatar, face un pireu la primus pentru masa de prinz. Intre timp mai apare un grup de patru tineri bucuresteni. Ne spun ca drumul pina aici li s-a parut foarte greu si nici nu vor sa auda de urcat pe Tarcu.

Noi terminam masa,stringem toate cele, ne luam ramas bun de la domnul Puiu si ne intoarcem in Saua Jigoriei sa recuperam masina. Din zona Virfului Seroni privim pentru ultima oara spre zona inalta a Muntilor Tarcu.

Final de tura. Despre Tarcu pot spune atit: un munte superb, accesibil, un loc in care cei care locuiesc in vestul tarii pot ajunge cu usurinta la peste 2000 de metri. Tarcu poate fi de asemenea un punct de plecare spre Godeanu, in care trecerea se face elegant, la altitudine, prin Curmatura Olanelor, sau spre Retezat. E un munte care merita facut si descoperit cu atentie.

Si trebuie sa inchei cu multumiri adresate domnilor Alin Ciula( alin.ciula ) si Alexandru Fodor ( hoinarii ), care au avut disponibilitatea si rabdarea de a-mi oferi o serie de informatii legate de traseele din Muntii Tarcu. Sper sa revin si sa reusesc sa parcurg toate potecile despre care am discutat impreuna.

Fotografii mai multe gasiti la urmatoarele adrese:

Muntele Mic:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Muntele%20Mic%20-12-08-2010

Tarcu:

http://fotoromania.bogdanbalaban.ro/indexgal.php?cat=Munti&gal=Tarcu%20-august-2010

Miercuri, 8 septembrie 2010 - 23:23 
Afisari: 3,647 


baltighost