Prin cotloanele Clăbucetelor. Poteca lui Ceaușescu. (Muntii Baiului)
O dictatură poate perverti pe lângă viața
oamenilor chiar și frumusețile naturii, și aveam să-mi fac cruce atunci când am
văzut ,,minunea”.
Povestea asta e mai veche, dintr-o vreme
când eram într-o vacanță de student, după o tabără de cățărat în Piatra
Craiului.
Când s-a spart gașca la Plaiul Foii,
prietenii din București au plecat împăcați cu gândul că din 2-3 bucați vor fi
acasă, în vreme ce eu și cu prietenul din Mâneciu socoteam că va trebui să
schimbăm vreo 6-7 mijlocace de transport până să ajungem acasă.
Așa ca am hotărât, fără să stăm prea mult pe
gânduri, să mergem spre casă peste munți, ,,per pedes”, că și așa timp aveam
din plin, iar apetitul pentru aventură nu ni se ostoise pe deplin prin pereții
Craiului.
Iată-ne în a treia zi plecând la primii zori
de la Cabana Susai, vechea căbănuță de lemn, cu singura grijă să ținem în
permanența direcția spre răsărit.
Decum
intrăm în pădurea de molid de pe versantul dinspre Valea Azugii, nimerim pe o
alee amenajată cu grijă, ca una dintr-un parc al vreunei stațiuni balneare.
Aleea avea cam 1-1,20m lățime, cu borduri pe
laturi și cu griblură albă, curată, așternută pejos, dar și cu balustradă de
susținere, cu mână-curentă din lemn bine fățuit și lăcuit.
Am pornit la vale prin ,,margăritarul” foșnitor
și mai jos, când am văzut întinderea de serpentine prin pădurea altfel
sălbatică, ne-am făcut cruce: ,,asa ceva nu poate să existe!”
Nu ne puteam da seama despre ce e vorba...
Aveam să ne lămurim cum stau lucrurile când
am ajuns, bine-mersi, în Valea Azugii și ne-am pomenit în curtea unui complex
de vile, pe partea cealaltă a drumului, dar care erau chiar în calea accesului
nostru spre Munții Neamțu.
Asta aveam să explicăm și unui securist
apărut din senin și însoțit de un căine-lup.
Nu știu cât a crezut povestea noastră cu
venitul tocmai de la Plaiul Foii, dar a binevoit să ne însoțerască până să ieșim
din curte, prin spate și până s-a asigurat că ne-am întins la drum pe Piciorul
Neamțului, spre Vârful Neamțu, fără să scoatem aparatul de fotografiat...
Era cabana de vânătoare de pe Valea Azugii a
lui Ceaușescu, iar cărarea amenajată din Valea Azugii și până la Cabana Susai
folosea tot pentru plimbarea de relaxare a dictatorului...
De fiecare dată primăvara se cam lasă
ăsteptată prin munții înalți, zăpada persistând pe creste până în luna mai.

Asa că la începutul lunii am încercat o tură
prin zone mai joase, ba chiar prin cotloanele mai puțin umblate de prin
Clabucetele Predealului.
Ziua se anunța frumoasă și însorită.

Prin luminișurile pădurii de fag deja
înflorise Măcrișul iepuresc.

De pe pârtia Clăbucet am prins poteca ce
merge deacoasta, prin pădure și iese la Cabana Gârbova.
Din tăieturile alea de pădure se vedeau bine
Bucegii încă înzăpeziți și Vârful Grecului ieșind din pădure de fag,
neînfrunzită și ea.

Într-o astfel de zi de primăvară timpurie la
Cabana Gârbova nu era nicio mișcare...

Înspre colțul din stânga găsim indicatorul
pentru poteca pe care o vom urma în coborâre până în Valea Limbășelului.

Puțin mai jos, la bazinul de captare a apei
pentru cabană, îl găsim pe cabanier, care ne atrage atenția că zona aceasta e
cam bântuită de urșii care au ieșit din hibernare și deja au început să dea
târcoale pe la cotețele cabanei.
Ne afirmăm noi curajul, dar ceva mai jos ne-au
înghețat inimile când am dat peste urmele de urs din potecă.

Fotografiem și săgețile indicatoare din
drumul de pe Valea Limbășelului, pentru poteca în sens invers, spre Cabana
Gârbova.

În apropiere de ieșirea în drumul forestier
se află Cantonul Limbășel.
De la canton noi prindem drumul forestier
spre amonte, pentru a ajunge la Cabana Susai.

Drumul pare nefolosit după iarna ce a
trecut, ba chiar abandonat, căci delungul lui vom găsi câțiva brazi căzuți
deaurmezișul.

În schimb florile de pe vale parcă sunt și
mai frumoase.
Crucea voinicului.

Liliac sălbatic. Tulichină.

Un alt brad căzut peste drum.

Mai sus pădurea e tăiată pe partea stângă și
observăm că suntem în drept cu șaua cea mai joasă de pe Culmea Susaiului.

În capătul de sus drumul forestier întâlnește
drumul ce urcă din Predeal, de la Cioplea, la Cabana Susai. Drumul care e mai
tot timpul plin de ATV-uri...
Iată, pe unde am venit noi se cheamă
Limbășelul Mic.

De la intersecția de drumuri noi urmăm poteca
spre cabană și în mai puțin de jumătate de ceas ieșim la Susai.

La cabană înfulecam pachețelele din rucsaci,
iar pentru a aluneca mai ușor pe gât,
alăturăm la masă căte un ,,ceai de Tuborg”.
Lasăm noua Cabană Susai în urmă și străbatem
poiana care acoperă tot platoul spre est.

În marginea pădurii dăm peste două
indicatoare turistice. Suntem încântați că s-a marcat și poteca spre Clăbucetul
Azugii, dar astăzi noi vom urma marcajul triunghi albastru, în cautarea ,,Potecii
lui Ceaușescu”.

Bineînțeles că aleea cu griblura albă apare
decum intrăm în pădure, chiar dacă peste aceste locuri au trecut aproape 40 de
ani...

Mergem agale pe ,,Poteca lui Ceaușescu”, dar
fară a mai avea acel sentiment de impietate pe care îl resimțisem cu ani în
urmă. Mai mult, acum parca mergeam pe urmele unui vechi drum roman...
Atunci, în anii 80-81, nu era pentru prima
dată când mă aflam pe urmele lui Ceaușecscu.
Împreuna cu câțiva prieteni pornisem de la
Stâna din Zăganu pe Poteca Vânătorului, o cărare nemarcată ce străbătea tot
versantul vestic al Zăganului pe la margine superioară a pădurii. (Acum poteca
amintită s-a împădurit complet.)
În poiana din Fundul Gropșoarelor descoperisem
un foișor de vânătoare al conducătorului mult-iubit.
Era o construcție temenică, ridicată pe
tulpinile unor brazi, cam la 8-10m înalțime. Accesul se făcea pe treptele de
lemn prinse în două trunchiuri înclinate, care se sprijineau lânga usa
observatorului, prin spate.
În observator era o măsuță îngustă, dar
lungă, sub cele două orificii de observare, sau după caz, guri de tragere.
Pe cele două laturi ale încăperii erau două
priciuri de scândură cu așternut de cetină relativ proaspătă.
Dar marea descoparire de atunci a fost un
caiet de dictando cam rufos, cu un creion chimic legat cu sfoară, alături.
Bineînțeles că curiozitatea ne-a îndemnat să
citim:
,,Moașa-7-8 ani-90 puncte.”
Apoi ,,Moșu-12-14ani-V alb la gât-100puncte.”
Etc.
Erau notițele unui observator care aprecia
valoarea cinegetică a urșilor care veneau să se ospăteze dintr-un stârv de cal
mort, legat de gât cu un zbir și ridicat cam la 2m înălțime, astfel încât ursul
să se ridice în picioare pentru a fi evaluat de către paznicul de vânătoare.
Iar atunci când ,,trofeul” își făcea un
obicei din a veni în mod regulat, în fapt de seară, la masă, se dădea un telefon la Bucuresti:
,,Haideți, că e unul mare!”

Din locurile unde pădurea a mai fost tăiată,
sau doar curățată după doborâturile de vânt, se deschide zarea spre Munții
Neamțu și identificăm mai întăi Vârful Ștevia 1907m și plaiul care urcă până la
vârf, numit aici Culmea Șteviei.

Mai spre stânga se vede piramida
inconfundabilă a Vârfului Neamțu și piciorul de munte numit Piciorul Neamțului.
Probabil că pe aici am urcat noi spre culmea muntelui cu 40 de ani în urmă,
după ce am ieșit de la Cabana de Vânatoare a lui Ceaușescu, cabana care acum se
numește Vila Trifoiu.

Spre sfârșitul traseului ajungem și în zona
mai abruptă, unde încep să se înșiruie serpentinele potecii.
Trebuie să amintesc că aceeași uimire am
avut-o și în vara anului 1990, când am coborât pe poteca de pe Piciorul Pietrei
Arse din Bucegi și de la Stâna Regală am mers până la Castelul Peleș tot pe o
alee pietruită cu lespezi de granit, cu borduri și balustardă de lemn.
Aici am bănuit că amenajarea potecii era din
vremea Regelui Carol I...

În cele din urmă vedem că ajungem în Valea Azugii.

Apele râului nu mai sunt așa de mari, semn
că zăpezile s-au cam topit în Munții Neamțului..

Urcam pe drumul forestier de pe Valea Azugii
până în locul în care vin din stânga drumul de la Predeal și poteca marcată cu
triunghi roșu, de la Cabana Susai.
Tot aici, dar spre dreapta, chiar în centrul
imaginii, se vede cum intră în pădure traseul spre culmea Munților Neamțu,
traseu marcat tot cu triunghi roșu.

Drumul spre Predeal e acoperit încă cu multă
zăpadă într-o zonă mai umbrită.

Mai sus drumul parăsește valea umbrită și pe
poienile însorite fotografiem frumusețe de flori de primăvară.
Un ghiocel ce încearcă sa trezeacă la viață
o buburuză...

Câteva brândușe de primăvară.

Un buchet de brândușe...

Floarea paștelui.

Floarea paștelui galbenă...

Găinușe.

Viorele galbene.

Muma pădurii. Floare primavaratică de
Captalan.

Iar ca atmosfera să se mențină
,,întunecată”, găsim pe o piatră și o molie Cap de mort...

Totuși tura avea să se încheie frumos. Pe
lângă rememorarea unor amintiri îndepărtate, ziua ne răsfățase și cu o vreme de
primăvară foarte frumoasă.
Revenim în Predeal având spre Bucegi
imaginea unui asfințit de foc.

Miercuri, 23 ianuarie 2019 - 12:43
Afisari: 2,498
gigicepoiu
Merita mentionata si fosta cabana de vanatoare a lui Ceausescu, de la Stevia, actualmente in proprietatea RomSilva, din cate stiu. A fost renovata si arata frumos si pe dinauntru.
Las aici si un articol interesant despre bucatareasa fostului lider:
https://ceausescunicolae.wordpress.com/2011/12/31/irina-sava-din-
azuga-i-a-facut-de-mancare-lui-ceausescu-vreme-de-12-ani-ceausesc
u-imi-lua-fata-in-maini-ma-saruta-pe-frunte-am-primit-doua-parfum
uri-frantuzesti-elena-obisnuia-sa-injure/
Miercuri, 23 ianuarie 2019 - 13:25