Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Februarie 2024
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829

Martie 2024
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Piatra Iorgovanului
Muntii Retezat

Prin Costila, prin bujori: Valea Priponului - Valea Caldarilor (Muntii Bucegi)

20 iunie 2016


Serbarea școlară de sfârșit de an tocmai a trecut, weekendul însă se anunță supărat, cu vijelii cam peste tot. Sâmbătă nici vorbă de ieșit la munte. Prognozele pentru duminică parcă s-au mai îmbunat, dar tot nu-mi plac. Rămânem să suportăm canicula din capitală, privind la televizor prăpădul pe care-l fac furtunile în vest. Vom afla mai apoi de la niște prieteni că în Retezat chiar a fost prăpăd, vijelia alungându-i din căldarea Bucurei pe toți cei campați acolo, aproape o sută, după ce le-a dărâmat multora corturile, lăsând în urmă un peisaj diluvian, cu pânze sfâșiate, haine abandonate plutind în bălțile ce-au pus stăpânire pe malul altădată primitor sau bețe de cort rupte ieșind din noroi. Mai spre estul țării lucrurile par să se potolească și norocul ne surâde, dăruindu-ne o prognoză ideală pentru ziua de luni. Noroc dublat de încă o zi liberă, de Rusalii, astfel că ne pregătim rucsacurile pentru prima incursiune în abruptul Bucegilor pe acest an.


Coștila, o Mecca a alpiniștilor români, dar și a drumeților ce au prins gustul cățărării. Superlativul în materie de pereți, văi, fisuri și brâne. Inofensivă dacă e privită din platou, dinspre Babele. Impunătoare ca un dom spre est, copleșind privitorul din vale cu pereți ce par inabordabili. Peste zece văi și nenumărate vâlcele mai mici brăzdează acest dom, întretăiate de mai multe brâne, formând un caroiaj de trasee virtuale peste un tărâm neatins de potecile marcate. De data aceasta vom intra în acest templu umili, cu discreție, prin poarta lui cea mai accesibilă, Valea Priponului.


/bucegi_16a/bucegi16a_00.jpg

Nord-vestul Coștilei văzut de vizavi


De hotărât, m-am hotărât în tren asupra traseului, după ce am cântărit mai multe planuri, păstrând totuși în rezervă câteva opțiuni în cazul în care zăpada ne-ar fi oprit înaintarea pe vale. Și se putea să fie așa căci, deși țara clocotea sub un soare nemilos de câteva zile, în urmă cu o săptămână stația meteo de la Omu arăta nu mai puțin de 16o cm de zăpadă, iar cei care fuseseră prin zonă postaseră pe net fotografii cu aspect hibernal veritabil. Dar, după cum vom vedea astăzi cu proprii ochi, puterea soarelui de vară a fost suficientă pentru a topi aproape toată zăpada din Bucegi, nelăsând decât cîteva fire albe, mai cu seamă pe văile de abrupt umbrite. Bușteniul ne întâmpină senin, Caraimanul și Coștila etalându-se irezistibil oricărui montaniard ce iese din clădirea gării. Ieșim și noi cu avânt, mulțumiți că ne-am trezit cu noaptea în cap să pornim la drum, acum că răcoarea reconfortantă a dimineții, combinată cu imaginea încântătoare a munților și precedată de o mică moțăială în vagon, a risipit orice urmă de oboseală sau nesomn. Matinali ca noi nu prea mai sunt, deși e un weekend prelungit, astfel că pe drumul Văii Cerbului ne angajăm doar noi și încă o fată, cu care vom schimba câteva vorbe până la Plaiul Fânului, ea continuând apoi spre Diham într-o plimbare ușoară pe la poalele Bucegilor. Drumul nu e prăfuit cum îl știam, dar minunea asta nu va ține trei zile, poate nici trei ore, fiind doar rodul ploii de cu seară. Pe la Plaiul Fânului apar corturile celor ce-și fac veacul pe această vale, corturi ce se aglomerează într-un miniorășel spre Gura Diham, însă la ora asta e încă liniște, doar câte unul trezindu-se să meșterească ceva pe lângă grătar întru pregătirea ospețelor ce se vor încinge peste câteva ore în ritmul manelelor. Pe măsură ce urcăm prin pădurea Plaiului Fânului (ce-a fost demult un plai cu fân, dacă o fi fost, acum fiind numai pădure peste tot), forfota din vale își pierde tăria până ce, pe la izvor, nu o mai auzim deloc. Înviorați de apa izvorului urcăm sprinteni partea mai pieptișă a Drumului Tunului spre nordul Gâlmei Mari, unde virăm stânga spre marea Poiană a Coștilei, păzită de un contrafort al aceleiași Coștile:


/bucegi_16a/bucegi16a_01.jpg

Santinela Văii Cerbului


De aici în sus pe Valea Cerbului. Vreo două ore, îmi zic în gând, apoi încă două ore pe Pripon și-o oră până la Omu, după care vom vedea. Dar aș mai pune o oră de lenevit pe-un tăpșan, poate încă una la Omu; cu atâtea pauze pe care să ni le dăruim începe să fie strâns timpul rămas pentru coborârea de pe munte și nu vreau să alergăm: doar am venit să ne bucurăm de munte pe îndelete. Aceleași calcule le făceam și în tren, căutând alternativa care să ne mulțumească și să nu ne istovească deopotrivă.


/bucegi_16a/bucegi16a_02.jpg

Valea Mălinului


Pornim așadar la drum, într-un ritm mai degrabă de plimbare de duminică, eu fiind mai tot timpul atent la parada de colți și santinele ce se întrezărește prin fiecare luminiș la stânga. Am o enigmă de rezolvat, iar pentru soluționarea ei trebuie să adun cât mai multe fotografii, din diverse unghiuri. Astfel, mult mai atent la peisajul din lateral, descopăr multe locuri din care se dezvăluie perspective inedite asupra nordwandului coștilian (sună mai enigmatic, precum reptilian sau klingonian). Inedite cel puțin pentru mine, căci nu le remarcasem când am mai am urcat sau coborât prin pădurea de la poalele Morarului, pe unde ne poartă poteca, fiind fie grăbit, fie pe înserat, fie atent numai la potecă. Acum nu ne grăbește nimeni, e soare din belșug, iar poteca o știu ca-n palmă.


/bucegi_16a/bucegi16a_03.jpg

Valea Verde, păzită la dreapta de Santinela Văii Verzi


Astăzi, curios lucru! poteca spre Omu îmi pare mai lejeră ca oricând. Să fie oare relaxarea cu care am pornit la drum, punându-ne în gând să nu ne grăbim ci doar să ne bucurăm de peisaje? Sau norișorii care acoperă când și când discul fierbinte de pe firmament ne ușurează pașii? Poate și faptul că ne este familiară după atâtea parcurgeri ne-a făcut-o mai prietenoasă, deși, cum spuneam, descopăr azi priveliști inedite. Dar, nu-i așa? oricine te poate surprinde cu ceva nou, oricât de bine l-ai cunoaște.


/bucegi_16a/bucegi16a_04.jpg

Iarba sângelui (Geranium sanguineum)


O poiană mult mai mare, la poalele unui perete spălat al Morarului (alt detaliu care mi-a scăpat până azi, dar care acum m-a impresionat prin propoorțiile lui, fiind vorba de câțiva zeci de metri verticali de stâncă cenușie, cu câte un brăduț răsărit cine știe cum pe nevăzute prispe), mă ține locului cu panorama Văilor Țapului și Urzicii. Scot binoclul, pentru că un colțișor abia vizibil la obârșia Țapului nu-mi dă pace. El e! Dintele dintre Colții Mălinului!


/bucegi_16a/bucegi16a_05.jpg

Valea Țapului. Colțul de Sus al Mălinului - în centru. În stânga lui - Dintele dintre Colți.


/bucegi_16a/bucegi16a_06.jpg

Valea Urzicii


În aceeași poiană avem un prim contact vizual cu obiectivul turei noastre, Valea Priponului. Zoom și click:


/bucegi_16a/bucegi16a_07.jpg

Peretele Priponului


Părăsind flancul Morarului, traversăm pârâiașul Cerbului, ce acum are un debit consistent, dar pe care îl găsisem aproape întotdeauna secat toamna. Urmează un alt sector de urcuș pieptiș, prin pădurea de la poalele Colțului Țapului. Și acest urcuș îmi pare acum mai ușor decât îl știam. Undeva pe la mijlocul lui ne strecurăm printre câțiva bolovani imenși, pasaj numit de demult Numărătoarea Oilor, pentru că oile îl puteau trece numai înșiruite una câte una, ceea ce le ușura ciobanilor recenzarea turmelor:


/bucegi_16a/bucegi16a_08.jpg


Urcușul ne aduce într-o poiană foarte mare, La Piatra Pârlită, întinsă peste toată terasa de la acest nivel a Văii Cerbului, aproape orizontală, bordată de rupturi de pantă peste care văile Coștilei și șiștoacele Morarului se prăvălesc prin hornuri fioroase. Din capătul acesta al poienii ni se dezvăluie circul superior al Văii Cerbului, pe muchia căruia tronează un monolit stâncos, Vârful Văii Cerbului, dublat la dreapta de un alt pinten, calcaros, cel al vârfului Găvanele:


/bucegi_16a/bucegi16a_09.jpg


Poteca marcată se îndreaptă spre capătul opus al poienii, unde se cască gura Văii Priponului, prăvălită și ea printr-un horn fioros, în care stă înțepenit din vremuri antice un bolovan uriaș, pus acolo parcă înadins ca să pună capac oricărei încercări de a lua cu asalt valea:


/bucegi_16a/bucegi16a_10.jpg


/bucegi_16a/bucegi16a_11.jpg

Pălăria cucului (Geranium phaeum)


Suim Priponul, unde ochim la stânga un luminiș prin care să urcăm la brâna de trecere spre Valea Priponului. Nu prea a fost umblată din toamna trecută, poteca fiind mai degrabă virtuală. Ceva mai încolo, aproape de prispa stânei, se conturează mult mai clar. Prispa orizontală, lată cam cât un teren școlar de sport, e parte a pragului Priponului, prag ce desparte două trepte ale Văii Cerbului. Stâna e neocupată încă, dar în septembrie trecut era plină de viață, cu oile în țarc și un firicel de fum deconspirând o mămăliguță la ceaun. O inspectez cu o curiozitate copilărească, însă Iulia mă privește de pe potecă după o tentativă usturătoare de a traversa marea de urzici. Iarba de pe brâna care ocolește piciorul Crestei Priponului e mult mai prietenoasă și va fi gazda primei pauze mari de pe traseu.


/bucegi_16a/bucegi16a_12.jpg

La Bordeiul Berbecilor


Din punctul acesta avem în vizor tot firul Văii Priponului până la pragul ce delimitează această porțiune năpădită de jnepeni și bălării de zona de pășune alpină. Sălbatică și umedă, de aceea rareori abordată strict pe fir, deși nu e foarte grea. Cam toată lumea fentează porțiunea aceasta prin stânga, pe o potecuță de ocolire ce se strecoară abil prin vegetația abundentă, potecuță punctată ici-colo de mici momâi ridicate de binevoitori. Cine are ochi să le vadă va fi scutit de explorări inutile, potecuța abia ghicită pe alocuri făcând un slalom serios, cu schimbări bruște de direcție pentru ocolirea unor praguri stâncoase.


/bucegi_16a/bucegi16a_13.jpg

Valea Priponului în amonte de bordei


De pe prispa Priponului mica brână coboară ușor până în firul văii, fir ce se adâncește serios pe lângă prispă, prăvălindu-se în final peste ruptura cu bolovanul încastrat ce înfricoșează privitorul din Cerbului. Acum doi-trei ani s-a montat un lanț de-a lungul porțiunii de brână de deasupra acestei mici prăpastii, dar apoi a dispărut, ceea ce e mai bine, zic eu, căci nemarcatele ar trebui să rămână virgine, fără amenajări care să faciliteze accesul celor nepregătiți fizic sau psihic.


/bucegi_16a/bucegi16a_14.jpg


Nici nu atingem bine talvegul că îl și traversăm, urcând la dreapta pe un culoar prin bălării ce se vrea o brână, începutul Brâului Priponit ce continuă spre Valea Caprelor. O privire de pe brâu peste Cerbului spre Morar:


/bucegi_16a/bucegi16a_15.jpg

Acul Mare și Turnul de Aramă


După vreun minut trebuie să ne despărțim de brâu, trași de mânecă de o momâie dacă nu suntem foarte atenți (iar dacă nu suntem deloc atenți ne rătăcim), apucând un alt culoar de vegetație, aproape paralel cu cel inițial, dar cu mulți metri deasupra lui. Acesta ne readuce în talvegul Văii Priponului, sub un alt prag stâncos. Pe peretele lui e o săgeată care-i avertizează pe cei ce coboară valea că trebuie să o apuce pe culoarul pe care tocmai ce venirăm, dacă nu vor să se chinuie descățărând săritoarea ce se cască dedesubt.


/bucegi_16a/bucegi16a_16.jpg


De aici în sus firul văii ni se arată mai primitor, iar traseul îl urmează, cu mici abateri pe dreapta, însoțite de mici creșteri ale pulsului cînd suntem nevoiți să depășim câte o trecere mai aeriană:


/bucegi_16a/bucegi16a_17.jpg


/bucegi_16a/bucegi16a_18.jpg

Gălbinele (Doronicum carpaticum), un brand al Coștilei


Interimatul de dreapta se sfârșește pe o treaptă bolovănoasă din talveg în spatele căreia e un alt mic prag stâncos, pe care îl vom ocoli prin stânga, potecuța strecurându-se iar printre jnepeni și bălării. Porțiunea ce tocmai am urcat-o pe malul orografic stâng al văii:


/bucegi_16a/bucegi16a_19.jpg


/bucegi_16a/bucegi16a_20.jpg

Fisura din Peretele Priponului


Reveniți a treia oară în firul văii dăm și de prima zăpadă, și de primele tufe de rododendron:


/bucegi_16a/bucegi16a_21.jpg


Hmmm! Zăpadă și gheață. Dar nu-i bai, căci săritoarea la gura căreia se blegește limba de zăpadă precum limba unui cățel chinuit de arșiță se ocolește tot prin stânga, tot printr-un culoar între jnepeni. După acest al treilea ocol, prima jumătate a traseului de pe Valea Priponului iese definitiv dintre jnepeni și arbuști la golul alpin, pe marginea inferioară a unei deschideri largi, străjuită la est de pereții Coștilei, la sud de un lung prag semicircular, iar la vest de ultimele moțuri ale Crestei Priponului, o deschidere ca un evantai în ale cărui pliuri torenții au adunat pietriș și bolovani.


/bucegi_16a/bucegi16a_22.jpg

Valea Priponului în amonte de Brâul Mare al Coștilei (BMC)


Unii o numesc căldare, dar statutul oficial de căldare e incert, specialiștii într-ale geologiei contrazicându-se în privința originii ei, probele care să certifice o modelare glaciară fiind și puține, și discutabile. De pe pragul de jos al acestei căldări sau, mai bine zis, din vârful evantaiului, ne despărțim de priveliștea porțiunii inferioare a văii cu prispa înierbată pe care tronează Bordeiul Berbecilor, căci de aici în sus, panta fiind mai puțin accentuată, acestea vor fi ascunse privirii.


/bucegi_16a/bucegi16a_23.jpg

Valea Priponului în aval de BMC


Acum că privirea poate zburda în voie peste toată căldarea inferioară a văii până pe crestele din juru-i, se risipesc toate temerile în privința zăpezii. Într-adevăr s-a topit aproape toată, micile petice rămase în pliurile evantaiului la umbra câte unui prag de piatră putând fi ignorate. Valea este inundată de verdele crud al ierbii, punctat din belșug cu albastrul gențienelor, galbenul bulbucilor și mai ales rozul bujorilor de munte.


/bucegi_16a/bucegi16a_24.jpg

Bujori de Pripon


Deși peste tot iarba deasă ne îmbie să ne așezăm pentru popas, ne e aproape imposibil să găsim un loc în care să nu strivim vreo floare. Facem un compromis între confort și spiritul ecologic: ochim doi bolovani plați, apropiați, pe care să ne putem așeza relaxați pentru pauza de la mijlocul Văii Priponului. Stând pe loc, resimțim curând adierea rece a înălțimilor, ce cheamă hanoracele la datorie și scurtează pauza.


/bucegi_16a/bucegi16a_25.jpg

Poza de grup


Partea a doua a Văii Priponului este mult mai simplă, lipsită de labirinturi înjnepenite sau săritori cu dichis. În plus, avem un reper foarte clar ce ne ghidează până sus: doi stâlpi metalici, relicvele unei foste barăci, se pare. Nu are sens să urcăm până pe platou, așa numitul Pod al Coștilelor, căci căldarea de sus a Văii Priponului nu e spectaculoasă și, dosită cumva între faldurile platoului prin cotul pe care-l face Valea Priponului la obârșie, nici nu oferă priveliști în jur. Dar mai ales nu avem chef să pierdem o jumătate de oră, pe puțin, de urcuș plictisitor pentru ca apoi să coborâm tot la stâlpii țintiți.


/bucegi_16a/bucegi16a_26.jpg


Luăm așadar în vizor cei doi stâlpi, iviți pe buza căldării precum buturile porții la marginea unui teren de rugby, și pornim spre ei în slalom printre mici praguri stâncoase sau ierboase, dar nu cu balonul oval ci cu aparatul de fotografiat în mână, pasat de la unul la altul în căutarea unei grămezi fotogenice în formația bujorilor de munte.


/bucegi_16a/bucegi16a_27.jpg


Traversăm repede firul văii și-l urmăm un pic până găsim o pantă comodă de acces spre dreapta. Pe măsură ce ne îndepărtăm de fir căștigăm serios în altitudine iar perspectivele se lărgesc. Cum s-ar spune, scoatem capul din căldare. Un tur explicativ de orizont - în spate e Morarul, însă partea inferioară a Văii Priponului, cu tot cu prispa pe care tronează bordeiul stânei, nu se mai vede:


/bucegi_16a/bucegi16a_28.jpg


în dreapta noastră e Creasta Priponului, colții ei cei mai de sus, mai puțin înfricoșători decât Peretele Priponului din zona ei mediană:


/bucegi_16a/bucegi16a_29.jpg


La stânga se ridică impunătoare Coștila, noi fiind acum la nivelul Brâului ei de Mijloc, mult mai sinuos dar și mai dificil decât Brâul Mare, deși la capătul lui dinspre Valea Priponului pare blând:


/bucegi_16a/bucegi16a_30.jpg


Încadrată de cele două flancuri stâncoase e căldarea inferioară a Văii Priponului prin care înaintăm, închisă spre obârșie de un zid stâncos, ce ascunde încă privirii căldarea superioară:


/bucegi_16a/bucegi16a_31.jpg


Ne continuăm urcușul monoton prin pajiștea de rododendron pe o direcție oblică față de firul văii, ochind spre zona stâlpilor un vâlcel mai pietros care să faciliteze înaintarea, căci acum șerpuim printre tufele dese de bujori, pășind cu grijă să nu strivim gențienele care le țin companie.


/bucegi_16a/bucegi16a_32.jpg


Înaintare încetinită și de pauzele lungi și dese de cules rododendronul pixel cu pixel.


/bucegi_16a/bucegi16a_33.jpg


Aproape de buza căldării panta crește, normal pentru o vale glaciară, și terenul devine ceva mai stâncos. Aici micul vâlcel (sau micul horn) pe care-l găsisem de jos ca soluție de ieșire din cazan ne vine în ajutor. Căldarea inferioară a Văii Priponului a rămas aproape toată la picioarele noastre:


/bucegi_16a/bucegi16a_34.jpg


Vizavi, Coștila își etalează mai multe brâuri, Brâul de Mjloc, aflat acum sub noi ca altitudine, și ramuri ale Brăului de Sus, care nici nu se ghiceau cu o jumătate de oră în urmă.


/bucegi_16a/bucegi16a_35.jpg


De la această înălțime se vede și căldarea superioară a Văii Priponului, largă și mărginită de o scundă bordură stâncoasă, ascunsă și ea vederii cu o jumătate de oră înainte.


/bucegi_16a/bucegi16a_36.jpg


Schimbăm direcția spre sud pentru a urma vâlcelul ce ne va scoate în culmea dintre văile Priponului și Căldărilor. Surpriză - o capră neagră paște liniștită în vâlcel la vreo zece metri în fața noastră!


/bucegi_16a/bucegi16a_37.jpg


Nu ne-a simțit apropierea pentru că vântul, care mai aduce din când în când câte un nor deasupra Coștilei, bate dinspre Omu, dinspre vest, deci dinspre ea. Urcăm încet, fără să o speriem. Într-un final își dă seama de prezența noastră și, fără să se grăbească, urcă cei câțiva metri care o despart de capătul vîlcelului și trece în valea de dincolo. După câțiva pași ieșim și noi din micul horn în muchia, aici estompată, dintre văi.


/bucegi_16a/bucegi16a_38.jpg

Poarta de trecere


Aici se încheie prima jumătate a drumeției de astăzi. Jumătatea mai grea, căci a fost pe valea ceva mai dificilă, dar și în urcare. Cum deja abandonasem ideea unei bucle pe deasupra Cerbului până la Omu, unde oricum Iulia ajunsese toamna trecută, în favoarea unei ture relaxante, ne așezăm să prânzim în tihnă cu privirile scrutând brâurile Coștilei. Mica lojă înierbată și ferită de briza rece ce încă mai adie dinspre vest o îndeamnă pe Iulia la moțăit. Eu însă nu-mi dezlipesc ochii de pe binoclu, urmărind reale sau imaginare poteci, brâne sau hățase prin cotloanele Coștilei sau Morarului.


/bucegi_16a/bucegi16a_39.jpg

Acele Morarului și Brâul lor


O oră întreagă am lenevit contemplând munții, și aș mai fi stat încă pe atât sau chiar o veșnicie. S-a făcut însă ora trei și, după calculele mele, ar fi timpul să ne urnim la vale dacă vrem să prindem trenul fără să ne grăbim. Vom coborî deci prin Valea Căldărilor, vale ce separă muntele Coștilei de muntele Obârșia, legați între ei prin Șaua Sugărilor. Sub această șa și la nord de ea s-a adâncit cu zeci de mii de ani în urmă o căldare glaciară, mai largă decât cea prin care am urcat la prânz, dar cu versanți mai puțin pronunțați. Pragul din fața căldării e mai puțin abrupt decât cel de sub circul superior al Văii Priponului și pare abordabil prin mai multe locuri. Sub acest prag glaciar Valea Căldărilor coboară în pantă nu foarte accentuată spre Cerbului, pantă pe care vom negocia sinuozitățile traseului nostru pentru a menaja cât mai bine genunchii. Locul nostru de popas e la marginea estică al căldării, aproape de pragul ei, la vreo 2200 metri altitudine. Cam la același nivel cu baza marii căldări a Văii Cerbului, de care ne desparte un pinten al muntelui Obârșia, pinten ce aici se arată domol, dar care spre Valea Cerbului aruncă un perete impresionant, tăiat probabil de ghețarul care se scurgea din marea căldare.


/bucegi_16a/bucegi16a_40.jpg

Căldarea superioară a Văii Cerbului


Înainte de a începe coborârea efectivă pe Căldărilor, ne abatem pe o curbă de nivel spre vest, spre centrul căldării; asta pentru că firul văii e mai convenabil de urmat peste micile praguri stâncoase care se succed în ulucul văii. Începe să se vadă, din unghiul acesta, și poteca marcată din Valea Cerbului:


/bucegi_16a/bucegi16a_41.jpg

Valea Căldărilor


Cu o perspectivă vizuală mai bună asupra talvegului, coborâm pe fir sau pe lângă, având Creasta Priponului la dreapta. Ca și pe valea anterioară, rododendronul este la putere, încântându-ne sufletele.


/bucegi_16a/bucegi16a_42.jpg


Pierdem (în avantajul nostru, bineînțeles) din altitudine; peste puțin timp căldarea Văii Cerbului dispare din vizor, iar cabana Omu abia dacă se mai vede dincolo de piciorul Obârșiei:


/bucegi_16a/bucegi16a_43.jpg

Omu' și rododendronu'


În schimb fața sudică a Morarului, aflată acum permanent în fața ochilor, ne fascinează la fiecare pas, în primul rând cu Acele sale, apoi cu turnurile sau colții mai puțin celebri dar la fel de zvelți, sau cu brâurile atârnate la baza lor. Iulia recunoaște linia Brâului Mare, pe care-l parcursese cu aproape doi ani înainte.


/bucegi_16a/bucegi16a_44.jpg


În dreapta, pereții Crestei Priponului se înalță din ce în ce mai drepți pe măsură ce noi coborâm. Zărim un ciopor de capre negre la baza unuia din colții acesteia. Probabil familia caprei negre care ne întâmpinase în vâlcel. Nu ne lasă să ne apropiem prea mult de pereții crestei și se regrupează pe un tăpșan suspendat, ieduții sărind peste stânci unul câte unul, atent supravegheați de mamele lor.


/bucegi_16a/bucegi16a_45.jpg

Peretele vestic al Crestei Priponului


/bucegi_16a/bucegi16a_46.jpg

Primule (Primulla halleri)


Valea Căldărilor e cea mai ușoară vale din Coștila, bătută în toate direcțiile de ciobani cu turmele lor. Nepunând probleme de orientare și nefiind flancată de pereți care să incite cățărătorii, valea nu e descrisă în monografiile abruptului Bucegilor, ce se opresc cu inventarul văilor Coștilei la penultima spre vest, Priponului. Dar asta nu exclude o minimă atenție la coborâre, pentru ocolirea sau abordarea în siguranță a pragurilor expuse, însă negocierea traseului la fața locului face parte din farmecul oricărui traseu nemarcat. Avem și aici parte de câteva petice de zăpadă, spre bucuria Iuliei, ce desenează o inimioară pe unul din ele, cu vârful bățului de trekking.


/bucegi_16a/bucegi16a_47.jpg


Panta generală a Văii Căldărilor e destul de accentuată, ceva intermediar între panta văii abrupte a Priponului de la bordei până la golul alpin și panta lină a căldării de la mijlocul ei, de aceea coborârea urmează când firul pietros, când serpentine imaginare peste pragurile ierboase. Ținem mai mult dreapta văii, pe partea cu Creasta Priponului, din care se desprind câteva contraforturi ce de la noi se văd ca niște țancuri, creasta propriu-zisă fiind în spatele lor și mai înaltă, dar nevăzută din acest unghi:


/bucegi_16a/bucegi16a_48.jpg


Tot coborând prag cu prag, ieșim din zona frământată a văii pe un picior prelung, vreun con de aluviuni, orizontala căruia priește mușchilor tensionați după o oră de coborâre. Realmente ne trântim pe primul petec cu iarbă grasă ochit de noi. Vrem să admirăm în tihnă Morarul, înainte de a reveni în zarva caracteristică traseelor umblate în weekendurile cu vreme bună. Privintă de aici Valea Căldărilor nu se arată tocmai ușoară, dar un ochi mai versat poate repede trasa poteci imaginare șerpuind spre obârșia ei.


/bucegi_16a/bucegi16a_49.jpg

Valea Căldărilor


Reveniți din contemplare, scoborâm piciorul înierbat spre firul Văii Cerbului, în același timp cu Brâna Mare a Morarului, care și ea coboară vertiginos, printr-un ocol larg, către punctul comun de întâlnire.


/bucegi_16a/bucegi16a_50.jpg

Gura Văii Căldărilor


Încep să se audă dinspre Cerbului vocile celor ce coboară sau urcă banda galbenă. Norii s-au risipit cu toții, dar razele soarelui nu ne deranjează, acum că suntem în coborâre, cu rucsacurile ușurate, încântați de reușita drumeției și mai ales de priveliștile pe care ni le-a oferit, iar căldura anunțată pentru prânz s-a mai potolit, ceasurile fiind trecute de 4. Iulia e tot cu gândul la brâul care a fascinat-o și pe care dorește să-l reia cât de curând, pentru a-i cunoaște și partea lui nordică:


/bucegi_16a/bucegi16a_51.jpg


Reîntorși pe potecile lumești, pornim după o scurtă pauză de bilanț pe Cerb în jos, la pas, căci timp avem iar traseul marcat îl știe deja și Iulia foarte bine. Ne oprim din loc în loc pentru a ne rememora câteva repere: intrarea în brâul spre Bordei, gura Văii Priponului cu celebrul bolovan, piatra din mijlocul poienii La Piatra Pârlită, de unde îi spunem la revedere Văii Priponului, Numărătoarea Oilor, poiana din fața Văii Țapului, de unde ne luăm rămas bun de la Creasta Priponului, ce încă se mai vede de aici.


/bucegi_16a/bucegi16a_52.jpg

Gălbenele de pădure (Ranunculus nemorosus), asemănătoare cu piciorul cocoșului de munte, dar cu petale o idee mai înguste, ce nu se încalecă una pe alta.


Dacă mă gândesc bine, este prima dată când cobor Valea Cerbului în preajma solstițiului, când soarele urcă cel mai sus pe boltă. Până acum am coborât-o doar toamna sau la sfârșitul verii, prinzând de fiecare dată țancurile de la poalele Coștilei umbrite la ceas de seară. De data aceasta pereții lor apuseni se scaldă în lumina soarelui, aflat încă mult deasupra crestelor ce închid căldarea Cerbului în spatele nostru.


/bucegi_16a/bucegi16a_53.jpg

Colțul Țapului și Muchia Frumoasă


/bucegi_16a/bucegi16a_54.jpg

Santinela Văii Verzi


Rămân însă nelămurit în privința localizării Colțului Prăpădit. M-am tot uitat după el, și dimineața la urcare, și acum la coborâre, dar nu l-am găsit. E clar că între Santinela Văii Verzi și Colțul Țapului nu există niciun alt țanc. Colțul Țapului e legat printr-o șa adâncă de Muchia Frumoasă. Voi relua căutările acasă, printre fotografiile mele de pe Morar și din Brâul Mare al Coștilei, reușind să-l identific, comparându-i silueta cu cea fotografiată de cei câțiva bucegiști înrăiți care s-au încumetat să colinde sălbăticia Brânei Caprelor din Coștila. Cum a conchis și Mircea Ordean, Colțul Prăpădit nu e nimic altceva decât prelungirea vestică a Santinelei Văii Verzi. Coclaurile sălbatice ale Coștilei fiind puțin umblate și încă și mai puțin documentate, hărțile și schițele sunt imprecise. Ba chiar cu greșeli grosolane, unele din hărțile Bucegilor apărute în ultimii ani plasând Colțul (sau Vârful) Prăpădit pe partea opusă a Văii Cerbului, cam acolo unde ar fi trebuit scris Mănușa Morarului! Răsfoind fotografiile în căutarea vârfului ce s-a prăpădit realmente prin hărți, am dat și peste un portret al Văii Căldărilor de pe Brâul Morarului:


/bucegi_16a/bucegi16a_55.jpg


Din Poiana Coștilei, în care am ajuns relativ repede, după aproximativ o oră, mirându-ne iară că poteca ni se pare mai ușoară ca niciodată, ne îndreptăm spre Bușteni prin Plaiul Munticelului, evitând astfel gălăgia și praful de pe drumul Gurii Dihamului ce ar fi neutralizat toată buna dispoziție cu care ne-am încărcat pe munte. Și deși am mers relaxați, cu pauze lungi și dese pentru fotografiat floricele sau studiat pereți cu binoclul, tot am ajuns în gară cu o rezervă suficientă de timp pentru a reumple bidoanele cu apă și a căuta o înghețată prin oraș. Iulia e mulțumită că nici de data asta nu am mai zorit-o deloc pe drum, ba din contră, ea a tras de mine căci eu tot rămâneam în urmă, ba căutând un vârf prăpădit, ba străduindu-mă să focalizez aparatul pe o floricică ce mă vrăjise. Iar eu sunt mulțumit că Iulia merge deja pe munte cu o ușurință și o siguranță care mă fac să cred că a îndrăgit muntele pentru totdeauna. Urmează însă, peste exact o săptămână, primul munte adevărat din viața ei, pe care trebuie să-l urce singură, fără să se poticnească, ca să ajungă la destinația dorită: evaluarea de la sfârșitul gimnaziului.


La final, cu ajutorul carnețelului în care îmi notez cu meticulozitate reperele turelor, o estimare a timpilor necesari unui drumeț obișnuit cu muntele, pe care nu-l grăbește nimeni dar îl încetinește fotografiatul și meditația:

Bușteni gară - Poiana Coștilei (via Plaiul Fânului): 1h½

Poiana Coștilei - La Bordei: 1h¾ - 2h

Valea Priponului: 2h½

Valea Căldărilor: 1h½

Valea Cerbului - Poiana Coștilei: 1h¼

Poiana Coștilei - Bușteni gară (via Munticel): 1h½


PS. Odată cu tura asta, s-a completat și ultima filă a carnețelului. Peste două weekenduri am început unul nou.

PPS. Iulia a ajuns printre primii la destinația dorită. Poate că și drumețiile pe munte au ajutat-o într-o măsură.



Vineri, 5 august 2016 - 15:45 
Afisari: 4,830 


Postari similare:





Comentariile membrilor (6)

chris
chris

 
1
Ce regal, acest jurnal ! Carpati.org
L-am devorat imediat ce am găsit un moment liber și am rămas din nou impresionată de textul cursiv, de detaliile bogate - dar nu obositoare - și de fotografiile care surprind atât de bine măreția peisajelor și gingășia florilor de munte. Jurnalele pe care le-ați postat de-a lungul timpului, inclusiv pe carpati.org, au fost primele scrieri care m-au inspirat și mi-au dat încrederea că pot să parcurg și eu, alături de fiica mea, măcar o parte din traseele descrise.
Nu în ultimul rând, felicitări Iuliei pentru cucerirea vârfului "primului munte adevărat din viața ei" și mult succes în călătoria pe care o va începe în septembrie! Cu siguranță că drumețiile pe munte au contribuit la această reușită, și sunt convinsă că vor fi o prezență constantă în viața ei și de acum înainte. Ba chiar nădăjduiesc să ne încrucișăm în curând pașii pe potecile munților noștri dragi.
Cărări cu soare!


Vineri, 5 august 2016 - 22:34  

raluca_cladoveanu
raluca_clado..
Coarda
 
2
Mi-a placut tare mult sa citesc acest jurnal. Va multumesc si va doresc ture cel putin la fel de placute in continuare! Felicitari pentru prima mare reusita scolara a Iuliei!


Sâmbătă, 6 august 2016 - 20:09  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
3
Zoly, te-ai întrecut iarăși cu un jurnal bine documentat și captivant!


Duminică, 7 august 2016 - 12:11  

odin
odin
Rucsac
 
4
foarte fain Carpati.org


Duminică, 7 august 2016 - 22:03  

markbv
markbv
Caraba
 
5
Superb rododendronul!
De jurnal nici nu trebuie sa mai zic nimic!

Toate bune!


Miercuri, 10 august 2016 - 22:44  

zoly
zoly
Busola
 
6
Mă bucur că v-a plăcut drumeția noastră, așa cum am povestit-o, iar Iulia vă mulțumește pentru gândurile voastre bune.
Să ne vedem voioși pe munte!


Luni, 22 august 2016 - 20:15  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0702 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org