Prin Bucegi, pe fetele sudice ale Caraimanului (Muntii Bucegi)

Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu alpin. Este obligatoriu ca cel putin o persoana din grup sa cunoasca masivul si tehnicile de alpinism. Materiale obligatorii: casca si o semicoarda pentru asigurare in pasajele mai dificile sau retragere.

Caraimanul este un munte apreciat de categorii diferite de turisti.  Crucea Eroilor este o adevarata "performanta alpina" pentru cei ce ajung la Babele cu telecabina, iar Albisoarele si Creasta Picaturii sunt trasee clasice de alpinism. Versantul sudic al Caraimanului este insa putin cunoscut si umblat, avand un singur traseu mai cunoscut - Braul Portitei.

Dintre cei ce cunosc zona si au parcurs-o in ultimii ani, Mircea Ordean si Dan Oprescu au facut fiecare cate o harta.  Abordari si rezultate diferite, inclusiv la nivelul denumirilor, dar reunind informatiile cei care vor sa "aprofundeze" obtin un rezultat de buna calitate. Doua jurnale postate contin de asemenea informatii utile despre zona:

http://www.carpati.org/jurnal/cascada_spumoasa_valcelul_inspumat_poiana_tarlelor_poiana_inalta_saua_vantului_portita_braul_portitei_valea_spumoasa_fir_secundar_monumentul_eroilor_de_pe_caraiman_braul_mare_al_caraimanului_valea_urlatoarea_mare_jepii_mari_schiel_/1433/

http://www.carpati.org/jurnal/iulie_2010_caraiman_bucegi_zona_br%C3%AEului_de_sub_streasin%C4%83/1994/

Inceput de iunie, vreme instabila si cod galben de ploi. Dupa suficiente zile ude, vremea da in sfarsit semne timide de ameliorare.  Decid ca ziua de luni, devenita oficial libera, este taman buna pentru o tura prin Caraiman. Ca luni este data de 13 aveam sa realizez mai tarziu. Postez repede un anunt pe carpati dar entuziasmul meu nu isi gaseste ecoul pe net. La telefon insa succesul este maxim: Adi (rupi2003) e dornic sa mearga, dupa o sambata petrecuta la Portita (in Caraiman, nu la mare) si o duminica la botez. Evident ca porecla rupi (diminutiv de la rupicapra rupicapra) i se potriveste perfect si de aceasta data, nu numai in traseu.

La ora 8 trecem de Silva si intram pe Valea Jepilor. Vremea este nici prea - prea, nici foarte - foarte. Macar bine ca nu ploua.

Ajungem la Valcelul Cuminte (denumire M. Ordean, sau Valcelul Politelor dupa Dan Oprescu). Nu vedem nimic prin ceata laptoasa. Asteptam cateva minute, pentru ca traseul e spectaculos si vrem sa ne bucuram deplin de el, si deodata se lumineaza.

Intram pe valcel. Stanca e uda si urcam cu grija, atenti la fiecare pas.

Pe masura ce luam inaltime ceata ramane pe fundul vaii Jepilor.

Curand ajungem la o saritoare in doua trepte, permanent uda. Prizele bune de mana sunt solutia.

Urcam incercand sa nu tulburam natura. Se pare ca traseul nu a mai fost parcurs de mult -)

Urmeaza o zona ingusta, apoi valea se deschide si admiram pentru prima data impunatorul perete spre care ne indreptam. Spre sud, Braul de Sus al Jepilor se distinge clar sub marginea platoului.

Zona este salbatica si spectaculoasa. Pare greu de rezut, dar pe valcel vom ajunge in final deasupra peretelui.

Pacat ca un loc atat de putin umblat este plin de "dovezile civilizatiei" celor ce merg la Cruce. Dincolo de aspectul deplorabil si afectarea naturii, acest "marcaj " a inspirat candva un cunoscut sa paraseasca Brana Portitei si sa coboare valcelul. Omul a fost sigur ca merge pe un drum frecventat de turisti, constatand mult mai jos ca nu este deloc asa.

Dupa ce traverseaza Brana Portitei scocul se orienteaza spre stanga iar Adi se pregateste pentru o noua repriza de saritori.

Sub noi panta nu pare deloc blanda:

Urmeaza cateva saritori legate, ce se pot ocoli pe o poteca pe dreapta (in sensul de urcare) pana intr-o poiana larga. Firul e insa prea tentant si lasam poteca pentru alta data.

Odata ajunsi la nivelul poienii, valea se deschide si panta se domoleste. Ceata a acoperit totul si luam o noua pauza. Scoatem betele si pornim dupa cateva minute, timp suficient pentru ca soarele sa capete din nou putere. Urcam cu grija, incercand sa nu deranjam locuitorii de drept (cam curiosi, e adevarat) ai acestor locuri.

Inca putin si in stanga apare o sea inierbata marginita de un bolovan. Este un punct de belvedere important, asa ca ma indrept spre el. Nu banuiam ce probleme poate pune un loc asa pasnic intr-o zi de 13.

De aici zarea se deschide. Ne bucuram de vremea buna si peisajele incantatoare. Spre est se vad fetele inierbate ale braielor ce merg spre Portita. La vest monotonia unui perete impresionant este sparta de un scoc verde ce pare venit de nicaieri dar perseverent in a ajunge sus. Este Cheia Branelor, traseu inedit si spectaculos ce leaga Brana Portitei si cele trei Braie Mici cu pajistea de sub Braul Mare. In jos (sud) sunt fetele inierbate abia urcate iar in spatele lui Adi (nord) e continuarea traseului nostru.

Dupa acest "moment Kodak" ne intoarcem. Cobor neatent si la treapta de jos ma lovesc cu tibia de o muchie a stancii. Obtin o taietura zdravana pe care, impreuna cu Adi, o pansez eficient facand un garou compresiv. In asemenea clipe, accidentat si departe de un ajutor medical calificat, realizezi cat de importante sunt trusa medicala si cunostintele de prim-ajutor. Multumesc Adi !

Stau cateva minute sa-mi revin si evaluez situatia. Piciorul este functional, bandajul face fata si decid sa continuam. Imi pare rau ca nu vom mai mege pe Braul Mic de Jos si apoi spre Portita, dar trebuie sa ajung la doctor pentru cateva copci. Ocolim o mica ruptura de panta si apoi traversam spre stanga. Vremea da semne ca se imbunatateste, ceata vine si pleaca iar cerul albastru contrasteaza placut cu peretii de deasupra.

Parca pentru a ne creste moralul, Adi descopera un corn de capra -) . Apoi gaseste si "urmele" posesoarei, in imediata apropiere.

Mergem spre dreapta (in urcare) spre o zada uscata. De aici se asigura coborarea in Braul Mic de Jos, ce se strecoara pe sub perete si traverseaza apoi firele Spumoasei. Locul nu pare foarte relaxant, chiar daca acum nu se vede toata panta de dedesubt.

Inapoi vedem sub noi, pe malul drept, prispa inierbata a Braului Mic ce are aici o mica diferenta de nivel. Privim din nou in bazinul Spumoasei, ceata s-a ridicat putin si admiram diferenta de nivel grozava (o prapastie, cum ar spune jurnalistii -)  ).

Un nou locuitor al zonei, de aceasta data un junior. Profitam de soare si urcam pajistea parca fara sfarsit , alegand variantele mai facile.

Ceata reapare si ne oprim. Admiram Crucea, aflata in dreapta noastra, si asteptam  aparitia soarelui. Cateva minute bune vremea nu da semne de ameliorare, s-a facut racoare asa ca pornim spre Braul Mare orientandu-ne dupa turnul din apropierea acestuia.

Vremea se joaca din nou: soarele obtine o noua victorie si avem parte de peisaje incantatoare.

Coboram pe Braul Mare pana la cabana Caraiman. Aici ne despartim, voluntar si planificat: pentru a nu suprasolicita piciorul aleg sa urc la Babele si cobor cu cabina, iar Adi isi probeaza "amortizoarele" si betele pe vale si stabileste pana in Busteni un nou record personal. Bineinteles ca l-am "depasit" si am ajuns inaintea lui -) .

A fost o tura placuta, vremea a tinut cu noi (chiar daca in unele momente s-a tinut de glume) iar muntele ne-a aratat ca planurile de acasa nu pot fi mereu respectate. Ne-am bucurat inca odata de  frumusetea fetelor insorite ale Caraimanului, ce merita toata atentia iubitorilor de astfel de trasee.

Vineri, 17 iunie 2011 - 14:08 
Afisari: 3,864 


mugurel.ilie..