Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Decembrie 2020
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Ianuarie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Primul nemarcat – Padina Lancii (Muntii Piatra Craiului)

   

     De obicei scriu jurnalele cam ȋn prima săptămână de după participarea la o tură, pentru că am evenimentele ȋncă proaspete, dar și datorită elanului care se manifestă ca urmare a trăirilor și noilor experiențe acumulate. De data aceasta voi ȋncerca ceva diferit: o să mă ȋncumet a reedita ȋn scris o aventură petrecută la finele toamnei trecute, o primă incursiune pe un traseu nemarcat efectuată cu aproape șapte luni ȋn urmă.


/* Acest jurnal include descrierea unui traseu alpin de dificultate 1B. Cititorii trebuie să fie conștienți că alpinismul, în toate formele lui de manifestare, este o îndeletnicire umană periculoasă, chiar mortală. Starea de sănătate bună, atât fizică cât și mentală, experiența, echipamentul de profil, consultul unor ghiduri competente precum și eventuala companie a unui cunoscător al locurilor reduc din aceste riscuri. Cei care vor folosi informațiile prezentate mai jos o vor face în totalitate pe propria răspundere, întrucât aceste informații pot fi greșite, inexacte sau depășite, iar condițiile în care se prezintă traseul pot fi mult diferite de cele întâlnite de autor în ziua parcurgerii acestuia." */


      Ȋnainte de a trece fugitiv peste copy-paste-ul de mai sus, dați-mi voie să declar, și aici se vor găsi mulți care să mă tragă de urechi, și ȋi ȋnțeleg perfect, că pentru mine această aventură s-a produs la numai trei luni și jumătate de la primul meu contact serios cu muntele – o incursiune de 3 zile tot ȋn mândra Piatra Craiului, la final de iulie 2012, care a inclus parcurgerea unei părți din creasta nordică și o coborâre pe Brâna Caprelor. Se poate spune pe bună dreptate că am sărit cam sus, ȋncă de la bun ȋnceput. Primul meu traseu montan nu este ȋn niciun caz un traseu recomandat ȋncepătorilor, tot așa cum niciun om serios nu ți-ar spune să treci atât de repede de la un traseu turistic la unul alpin. Ȋn pofida riscului mai mult sau mai puțin aparent, existau ȋn mine unele imbolduri de a face niște lucruri pe care, ȋntr-un fel sau altul, mi le-am dorit dintotdeauna să le fac. Când eram mic, inventam tot felul de trasee a căror parcurgere cuprindea porțiuni de garduri cu ghimpi, pervazele de la etaj ale liceului din apropierea blocului meu, zeci de metri de mers sprijinit pe coate sau ȋn degete și tot felul de alte nebunii. Partea frumoasă e că, deși mă aventuram printr-o grămadă de locuri destul de periculoase la o primă vedere, cele mai rele vătămări suferite ȋn decursul copilăriei erau clasicele julituri ȋn genunchi pe care le obțineam de la fotbal, deoarece mai ȋntotdeauna jucam pe terenuri de ciment. Ah, am avut o singură dată o entorsă pentru că am călcat strâmb la o aterizare ȋn urma unui sărituri dintr-o fugăreală stupidă.


       Revenind la ideea de mai sus, consider că trebuie să fii capabil să ȋți poți evalua obiectiv limitele, lucru de multe ori foarte greu de pus ȋn practică. Am știut dintotdeauna că pot merge mult și bine, că sunt oarecum făcut ca să mă mișc și nu pentru a sta locului. Este ușor să fi luat de val, prins de un lucru de moment, de o fotografie sau de ideea că un lucru pe care l-ai putea face ar putea fi văzut bine de către unii la fel de visători ca și tine, dar trebuie să ai ȋn vedere tot timpul propriile tale limite. Ȋn momentul de față sunt ȋnclinat să cred că limitele psihice și nu cele fizice sunt mai puternice și mai greu de doborât, ȋn cazul majorității montaniarzilor. Acea evadare din zona de confort, acel sentiment de nesiguranță odată ce te afli cocoțat la câteva zeci de metri de sol, ȋntr-un context pe care nu l-ai mai experimentat, acea temere că ai putea păți ceva, toate aceste senzații neliniștitoare și stranii se insinuează cu mult ȋnaintea crampelor musculare, febrei, bătăturilor, durerilor de genunchi și de tălpi. La origine, este vorba de teama ȋn fața necunoscutului, de a te avânta pe unde ți s-a spus sau ȋntipărit ȋn minte că nu ai avea ce să cauți, că acele zone aduc cu sine un inevitabil tragism. Cu siguranță, pericolul există și poate fi mortal, dar gestionarea lui se reduce la gestionarea propriilor noastre capacități, la controlul propriei noastre persoane ȋn fața necunoscutului amenințător.


      Tura, despre care o să mă apuc să vorbesc ȋn cele din urmă ȋn eonii următori, a fost organizată de un personaj destul de controversat, căruia contul i-a fost suspendat datorită modului nonconformist de a aborda organizarea turelor. N-aș dori să insist prea mult pe acest subiect, ȋntrucât ar fi existat premise atât pro cât și contra evacuării sale de pe site, ceea ce pot confirma este că, ȋntr-adevăr, criteriilor sale de selecție a participanților cât și manierei de prezentare a traseului le lipseau o oarecare rigurozitate și statornicie. Asta nu ȋl face un montaniard mai puțin experimentat decât este dar avea, ce-i drept, o abordare mai relaxată, poate un pic prea relaxată, a turelor de abrupt, care funcționa ca o lamă cu două tăișuri: există persoane care ȋși doresc să fie conduse de un organizator destins, care să nu pună presiune asupra lor și să le lase impresia că muntele este nu un monstru ȋnsetat ci un uriaș blând, dar pe de altă parte nu e bine să te joci cu legile nescrise ale muntelui, ori felul său de a fi lăsa loc unei oarecare superficialități și luat ȋn desconsiderare a drumeților mai riguroși.


      Tura propusă de Gabi s-a desfășurat ȋn data de 11 noiembrie anul trecut, ȋntr-o zi de duminică. Noi am ajuns la Garofița ȋncă de sâmbătă după-masă, călătorind regește ȋn LandRoverul lui Mitică, un participant ȋn vârstă de 58 de ani din Constanța. Cu mine ȋn mașină mai sunt Cristina (crissie), pe care o știam deja din Penteleu, Diana (mad) și .. umm, nu mai sunt sigur dacă Max (mmaxalb) sau Oana (wanna_onutza), parcă totuși Max pe locul din față (acum că mi-am aruncat un ochi și pe ȋnsemnările Dianei, sunt sigur că era Max ). Cum nu ne grăbește nimeni, mergem lejer, oprindu-ne ȋn Podu Dâmboviței să băgăm ceva la ghiozdan la o pensiune. Tot aici ne ȋntâlnim cu organizatorul și cu restul participanților (ȋn total eram 11 la număr, destul de mulți pentru o tură de abrupt, după cum aveam să constat) și o pornim de-a lungul Dâmboviței spre Sătic. Pe drum, Mitică ne povestește despre unul din lacurile de acumulare (cred că era vorba de cel mic, de la Sătic, nu de Pecineagu), care ar fi fost, conform spuselor sale, format prin anii ҆80. Nu știu ce mă ia pe mine gura pe dinainte să confirm că „da, da, prin optzeci și ceva era aici”, moment ȋn care Cristina percutează prima și pufnește ȋn râs, realizând că eu ȋn acel an nu aveam cum să fiu născut. Nu mai țin minte ce aveam ȋn cap, dar momentul a fost destul de haios.



/Padina/10.jpg

    

     După ce trecem de Sătic și intrăm pe forestierul spre Garofița, trebuie să ne oprim un pic să așteptăm ca una din cele trei mașini implicate ȋn transport să treacă de o porțiune mai „băltoasă”. Ajungem pe la ora 16.00 la cabană, unde cabanierul ne aștepta ȋmpreună cu Ozzy, collie-ul montaniard. Mitică ne cumpărase somn pentru a ne prepara un borș adevărat, ȋn timp ce afară, ȋn curte, un foc mare se ȋncingea pentru a primi grătarul, dar și un număr mare de drumeți pasionați de cântece de chitară,bere și voie bună ȋn jurul lui. Cu excepția unui mic eveniment, peste care voi dori să trec, mai ales că nu m-a implicat ȋn mod direct, seara a fost frumoasă, cu cântece lângă foc, iar aici meritul este ȋn special al Ancăi care și-a demonstrat abilitățile artistice atât la chitară cât și vocal. Am fost plăcut surprins să ȋntâlnesc piteșteni, de fapt majoritatea celorlalți prezenți la cabană ȋn acea seară erau din același oraș cu mine. Sau invers.


/Padina/20.jpg


      Am remarcat ordinea interioară și pitorescul Garofiței. Există aici și posibilitatea de a ȋți prepara o masă caldă, pentru cazul ȋn care vii pregătit cu cele necesare, iar Mitică a avut grijă să nu ducem lipsa unei cine copioase. Aflați la gura focului vedem departe, pe versantul ȋntunecat, câteva frontale iar ulterior aflăm că niște prieteni ai celor strânși lângă foc sunt ȋncă sus pe munte (a doua zi am aflat că atentaseră la Brâul de Mijloc dar au avut ceva probleme până au dibuit punctele de acces). Ne-am pus la somn destul de târziu, iar ȋn timpul nopții am mai asistat la câteva surprize tragi-comice, care nu ne-au tulburat totuși semnificativ odihna. Gabi a dormit undeva la mansardă, ȋn podul neȋncălzit, ȋn timp ce restul ne-am refugiat la căldură ȋn camera mare a cabanei.


      Dimineață ne urnim din loc destul de târziu, cam ȋn apropierea orei 9. Dacă ȋn urmă cu o zi o barieră groasă de nori ȋnvăluia creasta, acum silueta suplă a acesteia se profilează mândră pe cerul intact. Grupului nostru inițial i se mai adaugă un drumeț – Emil Fieroiu – care venise la cabană ȋnsoțit de un prieten ce urma să plece de acolo mai pe seară, suficient timp la dispoziție pentru a parcurge o parte din traseul ales de noi. Ulterior am aflat despre Emil că este un profesionist ȋn ale alpinismului, având ȋn CV vârfuri precum Aconcagua, Lenin Peak (Pamir), Elbrus și Mont Blanc, fiind ȋn același timp lector universitar ȋn cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport din Pitești. Experiența lui ne-a ajutat să depășim momentele mai dure din decursul primei părți a traseului. 


/Padina/30.jpg


      Ezit puțin ȋn legătură cu bețele de trekking și le las ȋn cele din urmă ȋn mașină, gândindu-mă că nu ȋmi vor fi de cine știe ce folos pe un traseu alpin. Am ȋnsă la mine casca Mammut nou-nouță, pantaloni noi Quechua Forclaz, hamul Petzl Corax și parazăpezile pe care le luasem mai mult pentru a mă apăra de noroi. Plecăm așadar la drum spre baza abruptului stâncos și, pentru câteva sute de metri, mergem ȋn paralel cu marcajul cruce galbenă care după puțin timp cotește la dreapta. Noi ținem tot ȋnainte urcând prin pădure și ȋn curând observăm că Mitică rămâne constant mult ȋn spatele nostru, deși traseul abia ȋncepuse. M-a șocat un pic reacția lui Gabi care, la aflarea acestui lucru, a replicat oarecum la modul "nu stăm după el", ȋnsă Mitică conștientizează că traseul care urmează a fi parcurs este unul dur și decide să pornească pe poteca de cruce galbenă, pentru a realiza un circuit lejer pe la baza masivului. Rămânem astfel cu un om ȋn minus și continuăm pe ruta inițială ieșind din pădure cam la trei sferturi de oră de la plecarea din Garofița.


/Padina/90.jpg


/Padina/100.jpg


     Traseul prin Padina Lăncii este nemarcat, fiind unul alpin, ȋnsă intrarea este semnalizată printr-un triunghi albastru sub care este scris numele văii. Nu-mi amintesc să mai fi văzut momâi de-a lungul ei, ȋnsă deocamdată calea de ieșire este doar ȋn jos, pe unde ai venit, sau ȋn sus, spre Poiana Ȋnchisă. Mă ȋncearcă un ușor sentiment de neliniște la vederea peticelor de zăpadă care se ȋndesesc pe măsură ce urcăm pe grohotișul văii către prima săritoare. Omisesem total din calculele inițiale acest aspect: ȋmi era suficient că sar direct la o vale de grad 1B, dacă aș fi pus și zăpada la socoteala de prima dată probabil m-aș fi răzgândit ȋn a mai participa la tură. Nici de ghetele din picioare nu sunt chiar atât de sigur; m-au purtat ȋn siguranță peste noroaie, grohotișuri, stâncării uscate sau umede, dar aici e zăpadă ȋn toată regula. Ȋn fine, par să țină, stratul de zăpadă fiind unul relativ superficial de maxim zece centimetri, ca și când uriașii care veghează peste vale au presărat pulberea rece, ornând astfel traseul pentru venirea iernii. Ghetele mele rămân acolo unde pun piciorul și ȋn curând ajungem ȋn fața primei săritori.


/Padina/150.jpg


/Padina/160.jpg


/Padina/180.jpg


/Padina/190.jpg

      Mă opresc un pic și aștept ca organizatorul să pregătească scena: să urce ȋnaintea noastră și să ne asigure; Gabi nu ezită ȋn a o lua ȋnainte și a ne arăta cum se face, dar coarda refuză să apară. Aud ȋn curând că asta e o săritoare „ușoară” și abia acum constat subiectivitatea incredibilă a termenului. Ȋmi aduc aminte că și ȋn descrierea turei apărea acest cuvânt, ba chiar ȋnsoțit de determinantul „foarte” și deduc că pentru Gabi Fisura Albastră ar avea, probabil, o dificultate „spre mediu”. Ȋn fine, ȋmi fac curaj, spun Doamne-ajută și ȋncerc să profit pe cât posibil de prizele care sunt destul de generoase. E prima oară când urc un astfel de prag vertical și pe deasupra și neasigurat. Ȋncerc să mă gândesc câtă plăcere ȋmi făceau cândva zidurile sau obstacolele de acest gen pe care le căutam asiduu, nu vreau să las genunchii să ȋmi tremure și să rămân blocat. Gabi ȋmi strigă de sus unde să pun mâna sau piciorul ȋnsă nu mă ajută prea mult, deoarece el vede prize care mie mi se pare că ar curenta, ȋnsă reușesc să ajung ȋn siguranță ȋn partea de sus a săritorii. A durat mai mult de o jumătate de oră ca toți membrii echipei să ajungă sus, iar acesta avea să fie doar ȋnceputul unei zile lungi.


/Padina/200.jpg


/Padina/210.jpg


/Padina/214.jpg


/Padina/220.jpg


      A doua săritoare mi s-a părut cea mai grea de pe padină. Ȋnălțimea ei este undeva la 15-18 metri și pe alocuri are aspect de horn. O studiez un pic năuc și ȋl ȋntreb pe Gabi cum naiba o abordez. Gabi ȋmi arată o priză pe care o faci oarecum similar modului ȋn care ai trage de un sertar imaginar prins ȋn stâncă, dar mie nu mi se pare deloc ceva obișnuit. Spre norocul meu, și alți participanți din grup menționează dificultatea săritorii precum și emoțiile date de precedenta, așa că Gabi decide să scoata coarda din rucsac și să ne asigure pe fiecare ȋn parte. Eheei, acum se schimbă treaba: dintr-odată mi se pare că prizele s-au ȋnmulțit exponențial, săritoarea se transformă ȋntr-o scară cu trepte ceva mai ȋnguste și cât ai zice „prag de stâncă” invers (app, pot rosti cuvintele invers foarte rapid J ), ȋn două minute sunt deasupra ei. Morcovul care intrase ȋnăuntru cu tot cu frunze se pierduse undeva ȋn a doua secundă după racordarea la coardă; cu emoțiile risipite mă pot bucura de traseu și de peisajul care se deschide ȋn spatele meu.


/Padina/221.jpg


/Padina/222.jpg


/Padina/223.jpg


/Padina/224.jpg


/Padina/225.jpg


/Padina/230.jpg


     După cum spuneam, pe padină exista un strat discret de zăpadă. Inconveniențele apăreau la atingerea prizelor, care deveniseră pe alocuri foarte alunecoase și parșive. Pentru picioare ȋn schimb, ȋn afara săritorilor, terenul era destul de stabil, neexistând riscul de a o lua la vale. Ajungem ȋn cele din urmă la ultima săritoare de pe vale, cea care ne scoate ȋn Poiana Ȋnchisă. Aici există chiar și un cablu ajutător, ȋnsă pentru a ajunge la el trebuie să traversăm patinoarul format de o micuță cascadă ȋnghețată complet, lucru nu tocmai plăcut, deoarece luciul solidificat se afla periculos de aproape de marginea unui prag de stâncă ȋnalt. Cristina și o parte din ceilalți regretă că nu și-au adus colțarii, ceea ce ar fi transformat traversarea ȋntr-o plimbărică de duminică; eu nici măcar nu știu să ȋi montez, chiar dacă i-aș avea, așa că ȋncep să caut soluții alternative. Emil reușește să traverseze zona pășind pe niște bolovani ȋncastrați ȋn gheață. Bolovani conform spuselor lui, pentru că mie ȋmi părea că piciorul său calcă fix pe doi centimetri pătrați de pietricică, așa că nu mă pot ȋncumeta să ȋl urmez. După un timp, Gabi ajunge și el deasupra și ne sfătuiește să ocolim prin dreapta, pe o muchie ȋnierbată dar foarte expusă, ȋnsă lipsită de ghețușuri. Odată aruncată coarda, ne asigurăm pe rând și după un ultim efort ajungem victorioși ȋn Poiana Ȋnchisă, unde suntem răsplătiți cu privirile mirate și deloc sfioase ale unor capre negre autohtone.


/Padina/233.jpg


/Padina/240.jpg


/Padina/357.jpg


/Padina/358.jpg


/Padina/360.jpg


/Padina/372.jpg


      Situată la aproximativ 1950 m, Poiana Ȋnchisă reprezintă o zonă de pajiști flancată mai din toate părțile fie de pereți de stâncă impunători, fie de abrupturi spectaculoase. Există totuși câteva puncte de acces, numite alternativ și după ora pe care ar indica-o acele unui ceas imaginar: pe la ora nouă se poate coborȋ spre Brâul de Sus, pe la ora 11 există o variantă dificilă de acces ȋn creastă, pe la ora 2 este ieșirea Emilian Cristea, pe la ora 3 traseul continuă pe Brâul Roșu, o continuare a Brâului de Sus, pe la ora 6 se coboară pe Marele Grohotiș iar pe la ora 7 se intră pe Padina Lăncii, varianta pe care am venit și noi. Gabi ne povestește că este minunat să vii ȋn această poiană vara și să dormi fără cort, doar cu un sac de bivuac. Cu zăpada presărată pe jos mi-e greu să mă transpun ȋn anotimpul estival, dar priveliștea de aici este superbă ȋn condiții de vizibilitate bună. Terenul cam ȋnclinat face un pic problematică amplasarea de corturi; priveliștea unui cer bombardat de sclipiri argintii, având la poale firave luminițe și o mare de piatră de jur ȋmprejur trebuie să fie ȋnsă memorabilă.


/Padina/250.jpg


/Padina/270.jpg


/Padina/280.jpg


/Padina/300.jpg


/Padina/330.jpg


/Padina/350.jpg


/Padina/355.jpg


      Este ora 14.00, am făcut cam patru ore pe padină și ȋncep să ȋmi fac probleme ȋn privința orei de ȋntoarcere, mai ales că nu parcursesem nici jumătate din traseul dorit. Max ȋncepe să resimtă primele semne de oboseală și ȋmpreună cu Emil, care trebuia să se ȋntoarcă la Pitești cu amicul său rămas la Garofița, se ȋndreaptă spre Marele Grohotiș pentru varianta clasică și rapidă de coborâre din ȋmpărăția de piatră. Restul celor rămași luăm masa de prânz ȋn Poiana Ȋnchisă ȋnconjurați de caprele curioase, apoi ne ȋndreptăm ușor spre ieșirea Emilian Cristea. Mă uit ȋnspre imensul zid de piatră de aproximativ două sute de metri care triumfă deasupra noastră și mă sperii un pic când intuiesc pe unde s-ar continua drumul, deoarece lucrurile mi se par de-a dreptul verticale. Ȋncepem să urcăm spre marginea superioară a poienii, pe alocuri ȋn patru labe pentru mai multă stabilitate, prilej pentru Gabi să ne relateze amuzat cum a zărit aici cândva doi indivizi care traversau poiana cu ajutorul a doi pioleți, precizând că s-ar fi antrenat pentru Caucaz. Ȋn opinia lui, acest lucru era inacceptabil. Nu folosisem până la acea vreme pioletul dar parcă aș fi vrut să posed un accesoriu care să ȋmi dea mai multă stabilitate pe acele pante semi-ȋnzăpezite.


/Padina/370.jpg


/Padina/374.jpg


/Padina/377.jpg


/Padina/378.jpg


/Padina/379.jpg


/Padina/380.jpg


/Padina/385.jpg


/Padina/390.jpg


      Anca o ia puțin ȋnainte pe un intrând greșit iar Gabi stă să o convingă de acest lucru. Urmează un schimb de replici ȋntre doi oameni tehnici dar ȋncăpățânați care crește parcă ȋncordarea ȋn cadrul celor care așteptau nerăbdători să atingă creasta. Ȋn cele din urmă intrăm pe curba corectă care ne va scoate la baza ieșirii Emilian Cristea. Ȋn condiții de vreme nefavorabilă, această porțiune ȋnierbată, relativ scurtă, poate deveni foarte problematică, ȋntrucât susținerea se face pe niște smocuri de iarbă cam instabile și alunecoase. Se trece relativ ușor, ȋnsă este necesară o atenție sporită. Tot pe această porțiune am mers legați ȋn coardă câte patru, lucru despre care am aflat ulterior că nu este recomandat ȋn atâția. Probabil a funcționat mai mult ca placebo, gândindu-ne că avem o coardă pe lângă noi, uitând că acea coardă este conectată de un element mobil (om), nu de unul fix, de neclintit.


/Padina/430.jpg


/Padina/440.jpg


      Porțiunea expusă ne scoate la baza unor hornuri iar fericirea crește când observ că pe partea stângă este pus un cablu. Ȋmi spun că, ȋn cel mai rău caz, apuci cablul cu ambele mâini și te folosești de picioare doar pentru sprijin, deși prizele sunt ȋn continuare generoase și se putea urca suficient de bine și fără. Prefer să nu risc și apuc cablul cu o mână, hornul părându-mi suficient de sigur. După mai puțin de jumătate de oră de la părăsirea poienii suntem ȋn creastă, de unde admirăm orizonturile sub privilegiul oferit de o vreme superbă. Bucegii sunt și ei pudrați ȋn partea superioară ȋnsă creasta pe care ne aflăm arată cam la fel ca ȋn timpul verii, dacă omitem micile pete alburii, de altfel rare.


/Padina/445.jpg


/Padina/450.jpg


/Padina/490.jpg


/Padina/510.jpg


/Padina/520.jpg


      Ne așteptăm cu nerăbdare restul coechipierilor care se ȋncăpățânează parcă să mai apară. După minute bune de liniște Gabi decide, enervat de data aceasta pe bună dreptate, să coboare după ei. Se ȋntoarce după ȋncă o jumătate de oră cu o veste tragicomică: unul din participanți ȋn loc să ȋi arunce altuia un capăt de coardă, ȋi aruncase toată coarda, personajul de la baza pragului trezindu-se subit cu tot materialul ȋn brațe. Da, ca ȋn filmele cu ȋncepători.


      Este ora 16.00 când pornim ȋn cele din urmă spre Șaua Funduri, situată la capătul crestei sudice marcate (traseul nemarcat continuă pe Culmea Pietricica până ȋn Podul Dâmboviței sau Sătic). De aici ȋnainte vom merge numai pe traseul marcat, care nu duce deloc lipsă de spectaculozitate. Lumina scade ȋncet ȋncet și ultimele raze străbat de partea cealaltă a orizontului, mângâind creasta cu un aer blând, poate ultimele suflări primitoare ȋnainte de o iarnă lungă, tipică altitudinilor la care ne aflăm.


/Padina/540.jpg


/Padina/560.jpg


/Padina/570.jpg


/Padina/580.jpg


/Padina/600.jpg



     Ajungem pe ȋntuneric ȋn șa de unde vom schimba direcția spre vest, pentru a intra pe triunghiul albastru pe Valea Urzicii. Ca orice vale din Crai, marcată sau nu, aceasta are și dânsa hopurile ei. Scoseserăm poate prea devreme hamurile de pe noi (casca mi-o păstrasem pe cap, căci odată cu lăsarea ȋntunericului devenise un adăpost nu doar ȋmpotriva rocilor ci și a frigului), deoarece ȋn fața noastră se deschide un horn ȋnghețat și destul de expus, prevăzut cu un cablu pentru care trebuia să cobori vreo zece metri ca să ajungi la el, tocmai acei metri fiind cei mai periculoși. Pierdem și aici destul de mult timp, căci, chiar și cu coarda de jur ȋmprejur, coborârea pe Funduri se face, cum altfel, dacă nu pe funduri, fiecare descățărând cum poate.


      După acest horn amenințător am mai avut de luptat cu o săritoare parcă un pic mai plană, dacă se poate folosi acest cuvânt ȋn vreo alăturare cu Piatra Craiului, la capătul ei eu și Diana, care o luasem un pic ȋn fața celorlalți, hotărând a ȋi aștepta și pe restul. Nu apucăm bine să ne așezăm că de undeva din lateral se aude un mormăit, iar creierul meu are nevoie de clipe bune să ȋl proceseze și să se convingă că „a fost pe bune”. Diana ȋmi confirmă bănuielile ȋntrebându-mă dacă l-am auzit și eu iar Gabi, care coboară la noi ȋn scurt timp, ne ȋncurajează zicându-ne că ȋn această perioadă martinii n-au intrat ȋncă ȋn bârlog; mă mir că nu ne-a sugerat să folosim coarda pentru a-i strangula, ȋn caz de atac.


      Scăpând și de aceste ultime porțiuni stâncoase ale traseului, continuăm pe Drumul Grănicerilor care trece pe lângă Cerdacul Stanciului (cu peștera aferentă), ȋntretaie Marele Grohotiș și continuă pe la baza Umerilor Pietrei Craiului. Prin pădure mă sperii un pic de indicatoarele fosforescente care reflectă un pic sinistru, cel puțin de la depărtare, luminițele produse de frontale, dar ȋmi trece rapid văzând că nu apare ȋn cale nicio fetiță ȋmbrăcată ȋn alb, cu o figură inexpresivă, care ȋși caută rudele decedate.


      Ajungem ȋntr-un final, după 12 ore de bălăucățărat, la Garofița, unde Mitică tocmai ne aștepta cu o porție nouă de borș pentru care stomacurile noastre sunt foarte recunoscătoare. O luăm și pe Oana ȋn mașină, mergând patru ȋn spate (ȋntre două nu te plouă, ȋntre trei ce să mai vrei... deși dacă mă gândesc mai bine am stat parcă la margine :( ) și ajung pe la un miez de noapte ȋn Pitești, hotărât să-mi iau liber jumătate din ziua următoare.


      A fost o experiență care m-a ȋnvățat destule lucruri, printre care importanța de a ști cu cine pleci la drum ȋn orice fel de excursie. Așa că data viitoare când vă sunt cerute de către un organizator detalii despre experiența voastră montană, nu o luați ca pe un afront; este doar un semnal pozitiv că respectivul este interesat să-și cunoască ȋnsoțitorii, calitate ce ar trebui să ȋnsoțească fiecare preparator de ture de pretutindeni. 


 PS: Cu siguranță ȋmi voi lua niște „pălmuțe” pentru pripirea cu care m-am avântat ȋn tura descrisă mai sus, deși am simțit-o ca pe un prag ”depășibil” și poate nu am conștientizat pe deplin toate implicațiile ei. Gândiți-vă de două ori ȋnainte să puneți piciorul pe stâncă. Ȋncrederea ȋn forțele proprii și nivelul lor pot fi două lucruri total diferite sau doar tangențiale, iar asta depinde de fiecare. E bine să poți avea ȋncredere obiectivă ȋn tine, unul dintre motivele care m-a ȋndemnat să mă ȋnscriu ulterior la un atelier de alpinism ȋn condiții de iarnă. După absolvirea probelor practice, morcovii refuzau să mai apară pe stâncă, chiar și dacă mă lăsam pe vine :) .


Cărări cu soare !



Luni, 17 iunie 2013 - 01:58 
Afisari: 7,531 


Postari similare:





Comentariile membrilor (19)

ratza
ratza
Busola
 
1
Programezi în C, este?


Luni, 17 iunie 2013 - 10:44  

victoranica
victoranica
Coarda
 
2
Java, actually Carpati.org why ?


Luni, 17 iunie 2013 - 11:12  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
3
Deși sunt convins că nu acesta a fost scopul urmărit de tine prin prezentarea acestei ture, sunt convins că Gabi - organizatorul turei - merită cu vârf și îndesat interzicerea dreptului de a organiza ture pe acest site. Mult prea lejera abordare a abruptului în condiții meteo dificile, cu oameni necunoscuți lipsiți de o minimă experiență și echipament poate avea urmări dintre cele mai tragice. Nu știu de ce, dar acest mod de abordare îmi amintește de un alt personaj controversat, unul care se lăuda că aleargă în bascheți prin abrupt și că toți cei care folosesc colțarii iarna sunt niște începători...

În ceea ce privește "pălmuțele" pe care simți că le meriți, cred că ți le-ai dat deja singur și că ai realizat cât de importantă este curba de învățare în ceea ce priveste muntele și năravurile sale. Felicitări pentru relatare, mi s-a părut sinceră, îmbinând foarte bine părțile frumoase ale unui traseu montan cu ceea ce a însemnat pentru tine și ceea ce ai învățat din el.

În încheiere, am de făcut o completare mică: Poiana Închisă comunică cu Brâul de Mijloc, nu cu cel de Sus. Brâul Roșu este continuarea Brâului de Mijloc.


Luni, 17 iunie 2013 - 12:23  

laura_beje
laura_beje

 
4
Daca asa arata primul tau nemarcat - saritori pudrate cu zapada unde nu mai poti conta pe aderenta stancii - felicitari, ai fost tare!

Felicitari si pentru analiza facuta! E foarte important ca din fiecare experienta buna/rea sa inveti ceva si sa nu treci peste ea bucuros ca ai scapat.
Desigur, moralul e foarte important, dar nu trebuie sa excluda siguranta. Sper ca stagiul la care ai participat sa te ajute sa mergi in siguranta pe trasee de genul asta si sa iei deciziile bune. Daca iti mai doresti astfel de trasee... Carpati.org


Luni, 17 iunie 2013 - 12:28  

laura_beje
laura_beje

 
5
@baumwolle: Braul de Mijloc ajunge un pic mai jos de Poiana Inchisa, parca sub portiunea cu lant. Braul de Sus pleaca fix din Poiana Inchisa. Uite:

https://picasaweb.google.com/106083248741016880756/CraiZiua26CaiD
eAccesInPoianaInchisa#5778414116532780242


Luni, 17 iunie 2013 - 12:34  

rivas
rivas
Caraba
 
6
pt. baumwolle : poiana Inchisa comunica si cu BRIUL DE SUS ! cei care cunosc zona imi vor da dreptate.


Luni, 17 iunie 2013 - 12:44  

victoranica
victoranica
Coarda
 
7
@Laura multumesc Carpati.org imi mai doresc astfel de trasee dar cu organizatori mai atenti, vreau si sper sa cresc in timp

@Andrei, stiu si de iesirea spre Braul de Mijloc; n-am mentionat-o pentru ca nu mi s-a parut relevanta in cadrul descrierii. Cum bine zicea Laura, braul atinge padina undeva la baza ultimului cablu, pe unde incepe si o zona cu jnepeni. Braul Rosu as zice ca este continuarea Braului de Sus, si nu a celui de Mijloc.


Luni, 17 iunie 2013 - 13:17  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
8
Atunci nu vă mai contrazic, probabil că fac eu o confuzie cu ce-mi amintesc din monografia lui Cristea. Carpati.org


Luni, 17 iunie 2013 - 15:48  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
9
Acum că am ajuns acasă și am fugit la surse, pot spune că nu m-am înșelat în ceea ce privește Brâul Roșu ca fiind continuarea celui de Mijloc. De asemenea, ceea ce eu am numit legătura dintre Brâul de Mijloc cu Poiana Închisă este, de fapt, ieșirea "de la ora 7" din poiană. În fine, despre Brâul de Sus în acea zonă nu am găsit nimic menționat în monografia lui Cristea și nici în articolul "Poteci mult dorite" al lui Dinu Mititeanu, așa că nu îmi mai permit să fac vreo afirmație în acest sens.


Luni, 17 iunie 2013 - 17:50  

laura_beje
laura_beje

 
10
"ceea ce eu am numit legătura dintre Brâul de Mijloc cu Poiana Închisă este, de fapt, ieșirea "de la ora 7" din poiană" - adica Padina Lancii. La fata locului vezi ca Braul de Mijloc se intersecteaza cu Padina Lancii sub ultimul lant.


Luni, 17 iunie 2013 - 18:19  

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
11
Da, am considerat acei câțiva metri ca fiind o legătură cu poiana. Despre ieșirea aia vorbesc din experiență. Carpati.org


Luni, 17 iunie 2013 - 18:23  

dan_marza
dan_marza

 
12
Frumos jurnal. L-am citit cu placere (ca si discutiile despre filme...), in spatele montaniardului aspirant locuind un foarte bun manuitor al unui vocabular bogat. Si cum starile sufletesti se exprima in jurnale preponderent prin cuvinte, iata-ma transpus cu succes in atmosfera acestei ture de toamna tarzie, vazuta prin ochii autorului. (Daca jurnalul ar fi fost acompaniat de muzica, ce muzica ai fi ales?)

E posibil sa fiu si usor subiectiv, zona fiindu-mi tare draga. Dar emotiile si nesiguranta inceputului le-am trait cu totii. Unii isi depasesc „tracul” initial si pasesc pe drumul perfectionarii, altii nu mai calca in viata lor prin astfel de locuri. Aceasta rascruce de drumuri este conditionata in mare masura de cresterea gradata a dificultatilor intalnite si depasite. Asa cum spunea mai sus baumwole in comentariul sau, trebuie sa dai importanta curbei de invatare. Ceea ce conducatorul turei a ignorat, poate cu buna stiinta. Poate asa e el, mai spartan, arunca copilul in apa si daca acesta se descurca, bine. Daca nu, nu. Si uite asa, inventam selectia naturala si apa calda.

Parcurgand jurnalul, mi-am amintit ca am urmarit asta toamna evolutia acestei propuneri de tura. Atentia mi-a fost atrasa tocmai de precaritatea cu care a fost pregatita si gradul mare de risc „asumat” de organizator. Din relatarea ta reiese ca nici nu si-a „asumat” mare lucru. Noroc de instinctul de conservare care si-a facut pe deplin datoria. Doar ca, numai instinctul de conservare nu poate ocoli toate pericolele ascunse ale muntelui. Mai e si norocul. Dar cred ca am vorbit deja prea mult pe acest subiect. Pana la urma, bine ca v-ati intors cu totii intregi acasa.

Merita sa refaci Padina Lancii vara, pe vreme buna, sa vezi ce placute sunt saritorile uscate, cum iti mai ramane timp sa-ti bucuri ochii si sufletul cu minunatiile ce te-nconjoara. Nu mai vorbesc de durata zilei-lumina...

Cat priveste disputa privind Braul de Sus, pot spune ca toti au partial dreptate... Iata cum stau lucrurile: Venind dinspre nord, Braul de Sus se opreste fara posibilitate de trecere in peretele Padinei Lancii Valcelul Scundar. Pentru a-l depasi, se urca in creasta principala a PC, se depaseste acest perete si se coboara pe un valcel, care brazdeaza diagonal Muchia Padina Lancii, in Poiana Inchisa (Vezi Jurnalul lui Mugurel Ilie, unde parcursul e de la sud spre nord, daca nu ma insel...).

Iar Braul Rosu, cred ca e continuarea geologica a Braului de Mijloc. Acesta din urma, dupa ce depaseste Padina Lancii, urca in seaua varfului Lancia, depaseste o vale fara nume, intalneste si urmeaza poteca de coborare din Poiana Inchisa spre Marele Grohotis, merge pe la baza peretelui, pe la baza Muchiei Rosii, depaseste valcelul pe care se scurge piatra din Moara Dracului si urca la nivelul Braului Rosu, continuindu-se cu acesta. Off, ce fraza lunga!
Deci baumwole are dreptate. In timp ce scriam comentariul, a venit si cu completari.

Felicitari pentru jurnal, pentru limpezimea descrierilor si pentru modul de abordare a intamplarilor de pe traseu.

Scuze pentru lungimea comentariului, dar si asa, multe idei au ramas nerostite.


Luni, 17 iunie 2013 - 19:24  

victoranica
victoranica
Coarda
 
13
Oau, e o bucurie sa primesti asemenea aprecieri atat de frumos dezvoltate. Mi-a placut limba romana si erau perioade cand cititul domnea iar Internetul era o necunoscuta. Ma bucur sa aud ca sunt aici persoane care apreciaza si reviewurile mele, cu toate ca am facut o mica pauza, dar voi reveni pe blog curand cu o surpriza , sper eu , frumoasa.

Din fericire, incursiunea pe Padina Lancii mi-a starnit si mai tare pofta de asemenea trasee, asa ca voi reveni cu siguranta dar in compania unor organizatori mai atenti. In ceea ce priveste braurile, cred ca intr-adevar Braul de Mijloc si nu cel de Sus se continua spre sud prin Braul Rosu, citasem initial dintr-o sursa eronata, din cate se pare.

Nicio problema cu frazele lungi, ele sunt mai bogate in continut si o dovada ca mesajele transmise si-au atins tinta.

Multumesc pentru aprecieri. Vor mai urma si alte jurnale, pe parcurs Carpati.org


Luni, 17 iunie 2013 - 19:54  

valicos
valicos

 
14
Imi aduc aminte cu mare placere de aceasta tura si as fi foarte bucuros sa o parcurg inca odata. Nu a fost o tura dificila (pentru mine), dar dupa parerea mea nu ar fi trebuit ca Gabi (organizatorul) sa accepte participanti care foloseau pentru prima data un ham de catarare si/sau nu stiau ca coarda nu ajuta la catarat. Traseul, fara a fi greu, nu este totusi unul "de start", pentru oameni absolut incepatori.
Singurul lucru care m-a nemultumit putin a fost faptul ca pe anumite portiuni am pierdut vremea asteptand unii dupa altii. De aici si durata lunga a turei.

Daca Gabi ar fi fost mai exigent in selectarea participantilor si mai riguros cu cerintele la echipamentul obligatoriu, ar mai fi organizat si acum ture frumoase pe acest site. Din pacate insa, acest lucru nu se mai intampla, si in primul rand au de pierdut cei care isi doresc mult sa desluseasca tainele alpinismului, sau cei care il cunosc deja mai mult sau mai putin, dar il iubesc cu pasiune. Consider ca o parte din criticile care i sau adus lui Gabi sunt justificate, dar ca si om, ca si coleg de tura de multe ori a fost un exemplu. Nu cred ca s-a simtit cineva in pericol in prezenta lui, in turele lui, avea rabdare si ii ajuta pe toti cei care aveau nevoie, nu lasa pe nimeni in urma "ca se misca incet".

Felicitari pentru initiativa de a scrie un jurnal despre aceasta tura, Victor.


Luni, 17 iunie 2013 - 22:27  

victoranica
victoranica
Coarda
 
15
Multumesc pentru aprecieri.

Ultimul lucru care s-a dorit a fi jurnalul il reprezinta o critica la adresa lui Gabi. Am decis sa relatez lucrurile exact asa cum le-am perceput tocmai pentru a surprinde mai bine perspectiva unui incepator, care poate fi utila persoanelor aflate in aceeasi ipostaza. Dupa cum am punctat, Gabi este un om experimentat cu multe ture in spate, dar ii lipseste un anume tip de rabdare: nu este omul care sa se piarda cu detaliile, ceea ce poate fi si un avantaj, insa senzatia mea a fost ca vede liniile definitorii dar scapa din vedere faptul ca detaliile formeaza de multe ori intregul. Iar pe munte omiterea unor detalii poate avea consecinte din cele mai urate.

Partea cu lasatul in urma nu s-a tradus musai prin abandonul in pustietate al unui participant, ci prin modul tardiv in care a gestionat o situatie: in primul rand, a acceptat la tura fara niciun fel de rezerve o persoana de 58 de ani, fara a ii prezenta riscurile traseului propus (in descrierea turei de pe atunci figura calificativul "foarte usoara"); in al doilea rand, a lasat ca lucrurile sa se produca pana in ultima clipa, in loc sa faca o evaluare a fortelor fizice ale persoanei in cauza, a lasat totul pana in ultimul moment, cand respectivul a constatat de unul singur ca traseul este hard.

Si se pripea in a trage concluzii. Pe mine m-a facut ulterior 'fricos' pentru ca l-am intrebat de cateva ori in decursul traseului daca avem timp sa ajungem pana la o anumita ora la cabana, conditionati si de distanta de parcurs cu masinile dar si de faptul ca a doua zi trebuia totusi sa mai si muncim. Consider ca nu m-am numarat printre cei care au incetinit grupul pe traseu, in ciuda faptului ca era primul meu nemarcat.

Nu vreau sa las impresia ca arunc cu pietre in cineva. Ii sunt recunoscator lui Gabi, in pofida neajunsurilor, pentru ocazia acordata, deoarece, asa cum ai spus si tu, in cazul meu chiar era prima oara cand am pus un ham pe mine. Daca Gabi ar fi fost mai exigent, acest jurnal nu ar fi existat si nici eu nu as fi avut o viziune mai obiectiva asupra unei vai de abrupt. Marele avantaj a fost de a putea judeca un traseu alpin fara a fi influentat foarte mult de subiectivism. Am fost pus fata in fata cu muntele si lasat sa decid daca imi place sau nu. Se pare ca, in cazul meu, scanteia s-a produs.


Luni, 17 iunie 2013 - 23:59  

ratza
ratza
Busola
 
16
Mi-am dat seama că ești programator după comentariul de la începutul textului. Apropo, cine e Gabi? Sînt multe persoane cu numele ăsta. Întreb de curiozitate, pentru că m-am aflat și eu în postura lui. Nu cu multă vreme în urmă am plecat cu oameni nepregătiți.


Marți, 18 iunie 2013 - 09:27  

victoranica
victoranica
Coarda
 
17
Am inteles Carpati.org Pai, Gabi (Dumitrica) n-a stat foarte mult pe aici, nu stiu cat de mult i s-a intiparit imaginea in memoria colectiva. Avea asa un stil mai aparte, spartan, cum bine l-a definit cineva mai sus Carpati.org


Marți, 18 iunie 2013 - 10:44  

rivas
rivas
Caraba
 
18
@dan_marza : cu tot respectul va contrazic Briul de Sus ajunge in Poiana Inchisa fara a fi nevoit sa urci in creasta principala . Eu asa am parcurs Briul , de la Lanturi pina in Poiana inchisa. bineinteles ca sint locuri mai expuse cum ar fi chiar coborirea spre poiana Inchisa , dar nu este foarte periculos.La un moment dat poteca trece chiar pe la baza peretului mentionat de dv. deasupra unei mari saritori . Mai jos se vede poteca briului de mijloc. poate mergem odata sa va arat traseul.


Marți, 18 iunie 2013 - 12:02  

dan_marza
dan_marza

 
19
@rivas: In primul rand, scuze pentru intarziere. Apoi, daca ne uitam bine la comentariul meu de mai sus, vedem ca textul referitor la Braul de Sus, are la sfarsit mentionata sursa. Deci dumneavoastra contraziceti sursa si nu pe mine, care am reprodus-o. Doar ca, mergand la sursa (http://www.carpati.org/jurnal/piatra_craiului_braul_de_sus_din_p
oiana_inchisa_pana_dincolo_de_varful_ascutit_ii_poiana_inchisa_-_
lanturi_/2106/),
ce citim? Al treilea paragraf incepe asa:

„Nu am pretentia ca traseul descris este riguros Braul de Sus, intrucat pe anumite portiuni exista si alte variante de parcurgere. De asemenea, este evident ca in anumite puncte (ex: urcarea in creasta sudica) nu am urmat braul in definitia sa geologica. Acestea au fost solutiile gasite pe moment pentru a putea continua traseul, eventualele imbunatatiri ale descrierii sunt bine-venite si utile celor ce-l vor parcurge.”


Deci autorul a lasat sa se inteleaga faptul ca nu exclude posibilitatea existentei altei treceri, invitand la completari. Si atunci cum ramane cu contrazicerea?


Lasind gluma la o parte, va felicit ca ati gasit solutia traversarii peretelui. Dar a trebuit mult timp si vorbe pentru ca noi, cititorii de pe carpati.org sa aflam acest lucru. Interesant ar fi de stiut daca ati descoperit-o singur sau v-a condus cineva pe acolo... Nu cumva... v-a dus ciobu , care ulterior s-a suparat ca devoalati secretul? (v. comentariile de la jurnalul lui Mugurel)


Pe de alta parte, in general pentru cei care-si planifica ture, un drum care nu e descris nu exista. Intorcandu-ma la jurnalul lui Mugurel, din comentarii se poate observa ca aveti amintiri destul de precise despre Braul de Sus in varianta parcursa de dumneavoastra. Faptul ca nu aveti fotografii nu se poate constitui in argument de a nu scrie un jurnal in care sa descrieti si aceasta traversare – zic eu – delicata. Aveti exemplu chiar jurnalul de fata, care desi nu a fost scris imediat dupa tura, poate ramane un jurnal bun si daca ar fi scoase fotografiile.


Nu ma surprinde ca exista aceasta trecere. Peretele, vazut de jos, este destul de „compact”, dar are si el la vedere straturile cvasiorizontale ca si vecinul sau de mai de la sud. Un astfel de strat ceva mai rezistent la intemperii se poate constitui cu timpul intr-o trecere transversala. Mai hard-core, dar trecere.
Si mai e ceva. Apropiindu-te dinspre nord, este posibil ca aceasta trecere sa fie mult mai vizibila decat venind dinspre Muchia Padinei Lancii. Dar asta ramane sa ne-o confirmati dumneavoastra in jurnalul pe care-l asteptam. Coborati din tribuna si sutati la poarta. Ceva ma face sa cred ca veti da gol si veti primi aplauzele spectatorilor. Si mai cred ceva. Cred ca nu va fi mare inghesuiala pe aceasta trecere dupa ce o veti descrie...


In final, multumesc pentru invitatia de a parcurge impreuna acest brau. In planul pe care mi l-am facut pentru acest an, nu cred ca voi depasi spre sud linia traseului Lanturilor.


Joi, 20 iunie 2013 - 18:31  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0910 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org