Prima vizita in Buila sau...putin luat prin surprindere! (Muntii Capatanii)
Pentru 2015 imi propusesem sa fac cateva grupe noi de munti.Am reusit Iezer-Papusa,Piatra Mare dar si Capatanii despre care o sa va vorbesc in acest jurnal.Desi la precedentul jurnal am fost criticat de nu mai stiu' care user ca l-am facut prea succinct(el nu avea nici un jurnal) totusi marturisesc faptul ca nu sunt un povestitor extraordinar.
Imi propusesem Leaota sau Capatanii dar pentru ca am avut 3 zile la dispozitie si o masina am ales Capatanii,lantul Buila-Vanturarita pentru ca din Bucuresti as avea acces mai usor si fara masina in Leaota,domnul Leaota poate sa mai astepte.
Asa ca pe 21 octombrie pe la 10 tocmai se deschidea mall-ul din Rm. Valcea si noua ne era cam foame ca din Bucuresti plecasem pe stomacul gol,am luat o pizza si alte porcarii de gen fast food ca de mancare gatita nici nu era vorba pe acolo sau nu am bagat eu de seama...De aici am ajuns pe la schitul Pahomie pe la 12.30 dupa un drum forestier destul de greu dar norocul nostru a fost ca am luat Loganu si nu altceva si am ajuns cu bine.Drumul este de o frumusete deosebita asa ca se compenseaza cu gropile care te cam zgaltaie si daca nu esti atent iti poti rupe masina.Ajunsi la schitul Pahomie te vrajeste imediat frumusetea locului dar si simplitatea celor de la schit.Mi-a fost dat sa vad ca se face aprovizionarea cu Dacia Solenza...nu mi-a venit sa cred!Mai sunt si popi cinstiti!Dupa ce am terminat de cascat ochii la Pahomie am pornit spre schitul Patrunsa unde si drumul incepuse sa se cam strice si sa fie urme adanci de 4x4 sau de ATV.Bineanteles au iceput discutiile depre ce bun ar fi un ARO sau o Lada Niva...dupa ce am lasat deoparte discutiile depre masini am inceput cu dl. Costel o alta discutie pe tema rucsacilor si a tuturor catrahoantelor care isi fac loc innauntru.Discutie lunga si contradictorie dar concluzia a fost comuna si anume ca tre' sa gasim solutii sa nu mai depasim 20 kg pe carca!Incepusem sa ne gandim la chestii instant sau la alte nebunii cu valoare energetica si nutritive mare dar cat mai usoare si cat mai compacte.
Ajunsi in apropiere de Patrunsa am inceput sa ne intalnim cu diferite grupuri de oamani care veneau de la acel schit si ma gandeam ca eu in Bucuresti am vreo 7 biserici pe km patrat iar oamenii astia merg ore intregi dus intors si pe ce conditii de drum ca sa aibe un loc unde sa se roage sau sa se linisteasca!
Bineanteles si aici am ramas putin gura casca desi stiam ca bisericile din munti au ceva deosebit,dar am luat si o binemeritata pauza pentru ca de aici incepe urcarea spre refugiul Buila,o urcare de cateva ore cu un inceput destul de abrupt.De mancat nu am mancat foarte mult ci doar am ciugulit ceva pentru ca asa cum am zis urma un urcus prin padure destul de abrupt dar vreme a fost superba,a fost cel mai frumos octombrie de cand merg pe munte.Prin padure incepuse o alta discutie depre ciuperci,care ar fi si care nu ar fi comestibile...am stabilit totusi ca nu vom incerca sa le testam decat daca vom fi insotiti de cineva care le cunoaste foarte bine.
Dupa vreo doua ore de mers prin padure am dat de o portiune mai lina dar pentru scurt timp caci imediat a inceput o urcare si mai abrupta si am intalnit alti drumeti care veneau de la refugiul Buila.Am primit asigurari ca refugiul este in stare buna si ca se gaseste apa putin mai in aval.Deci vesti bune!
Incepuse sa apuna soarele si sa se si raceasca si nu recunosteam terenul,iar in cazul asta te intrebi daca nu cumva te apuca mersul la lanterna pe un munte pe care nu ai mai fost.De fapt greseala mea a fost ca nu am avut prea mult timp sa ma documentez depre acesti munti,eu imi facusem tema asa cum am zis pe la inceputul jurnalului pentru Leaota nu pentru Buila.
O sa aflu pe pielea mea in a doua zi ca de fapt sectiunea asta Buila-Vanturarita aduce putin cu Piatra Craiului si nu cu Baiului sau Ciucas asa cum credeam eu,desi cu doua zile inainte avusesem o discutie cu salvamontul din acesti munti,care mi-a spus ca sunt putin cam''colturosi''.
Aproape de inserat am ajuns si la refugiul Buila unde am constatat ca este intr-o stare foarte buna.Are doua camera captusite cu niste traverse de pluta si priciuri de lemn suprapuse unde doar pe priciuri incap in fiecare camera cam 12 oameni in caz de urgenta.Binevoitorii au mai lasat niste cafea,niste sare si niste lumanari care au fost foarte utile...eu le uitasem acasa.Si pentru a economisii niste timp a doua zi am coborat in aval sa luam apa dar la intoarcere am reusit sa vedem si o capra neagra care ne-a mai animat putin,ca oricum vorbeam ca nu am gasit nici un animalut pe drum,absolut nimi decat o gaza ciudata,ma refer la poza de mai sus...pare a fi un greiere nu stiu exact!Sau nu mi-a fost foame...
Da putin vanat ar fi mers...glumesc,ma bucur din plin ca avem in continuare paduri si ca mai vedem cate un animal.Problema e ca s-au cam domesticit,nu se prea mai sfiesc de prezenta umana si aici ma refer la ursi aducandu-mi aminte o intamplare din 2007 de la Sinaia dar asta e deja alta poveste!Urmatoarea prioritate a fost un mare foc de tabara si improvizarea unui gratar.Sa gasim lemne nu a fost greu tinand cont de faptul ca langa refugiu este si o stana.Bineainteles dupa ce am cotrobait prin stana aia am gasit si un gratar si ceva hartii combinate cu niste uscaciuni pe care le-am gasit la lanterna am facut un mare foc si ne-am ospatat cu niste paine coapta,o costita la gratar,niste rosii coapte si ele si ulte altele care in mod normal nu le-am fi pus pe gratar in alte situatii dar de dragul focului am facut-o...si a iesit bine!
Sa mentionam a totusi cel mai bine a mers cate un paharel de tuica de pruna...Am dormit bine la acest refugiu mi-ar place sa mai revin si cu alta ocazie.Am inteles ca de fapt a afost o stana si ca cei de la asociatia Kogayon l-au transformat in refugiu.Bravo si felicitari lor au facut o traba foarte buna!
ne
Dupa un somn foarte bun si o masa atat cat sa nu ne ingreuneze prea mult la urcat am incercat sa ne facem timpii pana la varful Vanturarita si de acolo pana la refugiul 2 brazi.Si acum aceeasi vreme superba!Nu am gasit din prima drumul spre varf am ratacit vreo 5 minute fiecare in directia lui si comunicand prin tipete...ca de suntem pe munte!
Dupa vreo ora am ajuns in creasta de unde se vede orasul Ramnicu Valcea in departare iar pe cea lalta parte muntii Capatanii care ii stiam eu...mi-am zis uite domne' ca am dreptate cum sa fie ca si Piatra Craiului?!Parerea mi-am schimbat-o cand am ajuns pe varful Vioreanu dar mai avem pana acolo!
Drumul pana pe varful Vanturarita este placut si lipsit de pericole dar totusi am vazut o cruce care marca un deces pe timp de iarna.Ma intristez cand vad asa ceva pe munte dar natura are capriciile ei si de foarte multe ori nu ne putem opune!Se asemana foarte mult portiunea asta cu traseul facut anul trecut in muntii Iezer si ma refer la portiunea dintre refugiul Iezer si varful Rosu.Vai asemanatoare si peisaje superbe,plu unteren fara prea mari dificultati.
Ajunsi pe varf am luat o pauza mai serioasa am deschis niste conserve si am consultat inca odata harta pentru ca traseul pe care vroiam noi sa mergem era interzis dar marcat partial.
Apoi cand am privit mai bine spre ce urmeaza i-am dat dreptate salvamontului...da seaman cu Piatra Craiului!Dar am facut si acolo toata creasta deci stiu la ce sa ma astept.Catarat,jnepenis,nervi si adrenalina totodata si surprindere pentru inaltimi de 1885 metri sa fie relative dificil...de fapt dificil era ca rucsacul era destul de greu ca mereu imi place sa am la mine ce trebuie si mai ales datorita faptului ca intre servici si iesirea pe munte nu am avut o zi libera!
Ne-am chinuit putin pana pe varful Vioreanu unde am mai intalit o cruce din anii '90 unde au murit cativa copii lovit de un fulger.Asta chiar m-a intristat si ma gandesc cala varsta lor la 13-15 ani aveau toata viata in fata...dar,iar natura!
Totusi trebuia sa alung tristetea si sa ma comcentrz la portiunea asta care era doar partial marcata si destul de dificila.Ba mai mult cineva marcase cu punct rosu traseul iar altcineva il stersese!Probabil pentru ca traseul era interzis...dar nu era mai dificil decat alte trasee parcurse,asta concluzionasem dupa ce scapasem de aceasta portiune!
Dupa o coborare abrupta de vreo ora jumate la un moment dat apare ul alt traseu care nu era marcat pe harta noastra dar judecand dupa forma muntelui ne putea duce direct la refugiu.Eu am fost sceptic eram tentat sa merg pe traseul indicat pe harta dar experienta lui Costel si ratiunea mea indelung pusa la incercare au ajuns la concluzia ca merita sa incercam traseul asta nou!
Daca am fi tinut traseul de pe harta ar fi trebuit sa ocolim pana apoape de cabana Cheia deci faceam vreo 3 ore pana la refugiu...insa nu mare mi-a fost mirarea ca dupa un drum de putin peste o ora prin padure si pe o portiune cu bolovani mari si grohotis unde am luat si o cazatura pe genunchi de am zis ca la la 90 kg ale mele s-a cutremurat muntele,am ajuns la refugiul 3 brazi.Drumul de la grohotis pentru mine a fost cam greu si temator datorita acelei cazaturi.Unde mai pui ca de la frig si roua si facuse putina chiciura si totul era alunecos...
Am ajuns la refugiu si inca mai era lumina deci scutisem cam doua ore...dar ma cam durea piciorul eram speriat sa nu fie ceva grav insa pana la urma nu au fost problem grave.Am schiopatat putin si a doua zi dar am mers.Mai greu a fost la coborare dar are si chestia asta farmecul ei!
Refugiul 3 brazi este situate la marginea padurii apa se gaseste putin in aval cam la 7-8 minute.Are o singura camera si la nevoie pe priciuri intra cam 12 oameni daca pui cate doi pe prici.Are o masa si niste busteni pe post de scaune,e exact asa cum iti doresti,tot din barne de lemn.Destul de bine izolat,in loc de pluta era placate cu osb deci cred ca izola mai bine.
Desi noaptea au fost cam 0 grade afara nu mi-a fost frig intr-un sac de dormit de 5 grade si un softshell plus un polar.Ca si la celalalt refugiu am rusit sa facem un foc de tabara de data asta trebuia sa usuc sacul de dormit pentru ca desteptul de mine cu o noapte inainte bagasse sacul de dormit intr-un mare sac de plastic...ca de am zis eu ca e bine asa!Rezultatul?Un mare condens si l-am luat umed in rucsac dar focul asta chiar a facut o treaba buna...Bucuros ca am uscat sacul de dormit si ca nu ma mai doare foarte tare piciorul ne-am pus pe un ospat de unde nu a lipsit tuica si nici o slaninuta afumata.
Stiam prognoza meteo pentru urmatoarea zi...ma gandeam ca totusi nu va fi chiar asa de rau!Pe munte ma tem de doua lucruri:ceata densa si laptoasa si de lapovita.De a doua nu era cazul dar ceata urma sa ne puna ceva probleme. De la oboseala cumulata pe munte dar si de la munca combinata cu starea de relaxare de pe munte am uitat sa pun ceasul sa sune...in general pe munte mai ales la refugiu nu am nevoie de ceas!Desi vedeam prin crapatura de la usa ca se lumineaza afara lenea mea starea de motaiala ca de sacul e facut sa tina de cald uite cum se face ca ma ridic de pe prici ca sa nu zic pat pe la 11.30!Jale si stupoare in jumate de ora eram si mancati si echipati de drum...O luam usor spre Curmatura Oale,un treaseu de urcat-coborat si trecut peste si pe sub multi copaci cazuti.Un drum cam enervant!La coborare piciorul meu face intentionat tot ce poate sa imi aduca aminte ca ieri s-a busit de o mare piatra!E ca in melodia aia a celor de la Parazitii in care spune ca-i bate in teava ficatu sa nu mai bea asa de mult!Dar trebuia cumva sa recuperam vreo 3 ore de la somnu ala asa de dulce!Ajunsi la Curmatura Oale am facut un mic popas si am vazut ca este din ce in ce mai rata ceata,am scos inca odata harta sa recapitulam traseul pentru ca portiunea de la Curmatura Oale pana la stana din Oale nu este prea grozav marcata.
De aici a inceput o portiune parca daca imi aduc bine aminte cu punct rosu marcata,foarte abrupta si cu un marcaj deficitar astfel incat de doua ori a trebuit sa ne despartim si sa cautam marcaj...ma gandeam ca ar fi buna o statie radio!Am pierdut cam o ora cu treaba asta pana la urma inspiratia si experienta muntelui ne-a fcaut sa ne dam seama ca marcajul ar putea sa fie pe un mare pom care se vedea in vale.Era singurul reper pe o ceata densa unde vedeai clar doar la vreo sa zicem cu indulgenta 3 metrii!
Cred ca se putea fara probleme si amplasarea unor stalpi in zona asta!
Sunt marcaje si pe pietre dar nu sunt eficiente in aceste conditii.Cu greu am ajuns la stana din Oale,mai mult o ruina de stana dar inca mirosea a branza desi ciobanii cred ca erau plecat de mai bine de o luna!De la stana alt drum abrupt si cu mari pietre alunecoase prin padure dar nu mai faceam mofturi era bine ca gasisem drumul spre Schitul Sahomie unde ne astepta un Logan cu incaltaminte curate si multe altele...
Ajunsi la Pahomie am mai intrat odata in bisericuta si am multumit divinitatii ca am terminat cu bine o tura care trebuie sa recunosc ca m-a surprins putin.
Nu mi-am imaginat ca niste munti mai putin inalti au portiuni asa de expuse si pot fi asa de spectaculosi dar cred ca nici nu m-am documentat suficient.Nu mi-am imaginat nici ca o sa fie probleme cu marcajele,nu inteleg de ce se interzice traseul de la varful Vanturarita pana la varful Vioreanu?!Sunt altele cu adevarat dificile prin alti munti. Cei de la Kogayon au facut o treaba buna cu refugiile dar am impresia ca vor sa tina muntii astia numai pentru ei...
Duminică, 3 ianuarie 2016 - 22:09
Afisari: 2,181
gabi84