Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Mai 2022
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Iunie 2022
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Online

Vremea
Varful Piciorul Porcului
Muntii Padurea Craiului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Prejba Voinesita, remarcare muntii Lotrului. Adrenalina cu ciobanesti si cina festiva la stana (Muntii Lotrului)

De obicei, la munte, ziua începe mult prea devreme pentru mine. Și degeaba. Egoistă din fire renunț la frumusețile răsăritului pentru câteva minute spre jumătăți de oră de somn. Păcat că alții nu renunță și nici nu își aud ceasul când sună. Așa că eu deși nu doresc a admira răsăritul de la ora 5 – 6 dimineața mă trezesc, zgâlțâi inculpații și mă culc la loc bombănind.



Dimineața lui 17 august 2013 n-a ieșit din tipare. Liniștea Prejbei s-a terminat vremelnic cu coate date fix în coaste fotografului din dreapta întrebându-mă unde am greșit așa în general. Că în particular îmi știu erorile. Am ațipit instant după sfârșirea croșeului și am deschis ochii când soarele ar fi trebuit să fie de o suliță pe cer doar că era cam înnorat și vârful suliței puțin cam bont.



Momentul cafeluța a trecut prea repede, ca o fâlfâială de geană. Încă mă întreb după atâtea luni dacă am visat sau chiar am băut-o. Îmi aduc în schimb aminte răcoarea dimineții, cam strângea de spate. Grăbim plecarea. Cât ai zice hop eram în vârful dealului salutând Prejba de la înălțime. Cu roua sfârâind pe bocanci facem schimb de numere de telefon. Just în case. Și pornim la drum în ritm alert. Vorba cântecului, în alertul nostru pas de rață. Și câtă treabă aveaaaaam… vai de pensulele noastre. Academic vorbind.



Obiectivul zilei: Bandă albastră de la Prejba spre Voineșita. Traseul remarcat (Cabana Prejba – Măcica – Tomnatec – Dealul Panta – Vf. Voineșita) face legătura cu creasta principală a Lotrului, cu obsedanta bandă roșie refăcută anul trecut tot de Asociația Montană Carpați.


Inițial eram repartizați în echipe de doi, de toți șase fiind. Doar că pe drum s-a lucrat puțin la reorganizare. Din cauză de frică și ineficiență. Închipuiți-vă o echipă formată din două persoane din care una eu. Mare meșteră în nimic, la îndemânare adicătelea. Nu mă desconsider dar reputația mă precede. Pe lângă că am două mâini stângi îmi e frică inclusiv de umbra mea. Zicere confirmată. Momentul de panică rușinoasă s-a întâmplat în Măcin. Încercam să culeg niște beri puse la rece într-un izvor. Obosită, puțin dezhidratată și știind că sunt singură pe un perimetru de câțiva metri pătrați am încremenit la vederea unei siluete reflectate în apă. După câteva secunde m-am liniștit. Semăna îngrozitor de bine cu mine. Și mă și imita ingrata apariție. Iar mama n-a avut gemene. I am the one and only.


Dăm deoparte momentul reflexiilor și ne întoarcem la treburile noastre. Trupa de pitici s-a divizat inegal din punct de vedere numeric dar dacă ar fi să iei dragostea de munte… toți un suflet. Echipa de patru trebuia să își înceapă treaba de la poalele Tomnatecului înapoi spre Prejba. Echipa de supereroi, doar doi, Emi&Pablo, un fel de Batman și Robin (în cazul de față amândoi sunt Batman) începea de sus din Vf. Voineșita până la poalele Tomnatecului. De ce Batman. Pentru că sunt imbatabili.


Cu pas iute și fără pauze am parcurs întâi o pajiște aproape de lizieră pădurii, apoi un pâlc măricel de conifere, iar o pășune unde ne-au lătrat câțiva câini (i-au stăpânit ciobanii și nu ne-a fost frică) iar am străbătut o pădure de conifere, iar am dat în pajiște acum în culmea Vaca pe care am coborât-o tot pe lângă liziera pădurii până în curmătura Măcica. Din curmătură poteca a început să urce întâi domol prin pădurea de molid și apoi mai dihai prin pajiștile Tomnatecului.


De pajiștile Tomnatecului n-am avut parte. La ieșirea din pădure ne-am despărțit de Emi și Pablo. După un “la revedere” scurt au iuțit pasul și mai mult ca să nu zic că aproape fugeau la deal. Aveau ceva de mers până în vârf la Voineșita plus că nu știau bine drumul. Munca lor era un fel de 2 în 1, recunoaștere și remarcare. Întâi trebuiau să găsească ce aveau de remarcat și abia apoi începea munca. Remodelat poteca cu maceta și toporișca (deși ar fi fost nevoie și de drujbă), rașchetat și periat copacii iar la sfârșit pictat. Cam multe pentru o zi de lucru, nu credeți? Oamenii care se înhamă la astfel de munci merită felicitări din plin. Mă întreb ce-ar face dacă ziua ar avea mai mult de 24 ore.


Că eu știu ce am făcut alături de cei trei companioni. Pentru început am servit o gustare frugală, timp în care am făcut și planul de bătaie. Eu cu Andy o echipă (perie, alb și albastru), Alina și Bogdan altă echipă (perie, alb și albastru). Planul s-a schimbat după primii copaci. S-a trecut la o singură echipă. Bogdan cu peria și șablonul, Alina cu albul, Andy cu albastrul și eu… eu cu pozatul. Și indicatul, ceea ce m-a obosit peste măsură. Ori mă întorceam să văd dacă va fi vizibil marcajul pe un anume copac ori o luăm înainte tot pentru a mă asigura de vizibilitatea muncii noastre. Uite așa am făcut traseul de două ori și mă durea și gura la final. “Mai la stânga, mai la dreapta, mai sus, mai jos.. nu ăla, celălalt cu mai multe ramuri. Nu e bine, nu se vede. Acum da, e perfect – și din avion se observă.” Bonus m-am ocupat și de întreținerea bunei dispoziții a coechipierilor, cu bancuri și întâmplări haioase, că nu duc lipsă de ele.


Până în Curmătura Măcica deja echipa își făcuse mâna iar eu îmi dresesem vocea de câteva ori. Treaba mergea ca unsă. Mai greu cu găsit șevalet să ne exprimăm artisitic. Ah, ce bun ar fi fost un stâlp indicator, o săgeată ceva. Uite, uite. Ce bucurie. Un copac uscat în the middle of nowhere. În sfârșit ceva mai la înălțime că în rest am colorat din trei în trei toți bolovanii întâlniți. Nu e rău nici așa dar iarna când se acoperă totul cu zăpadă se cam dezorientează turistul. Adio siguranță montană în perioada hivernală. Ca tot ziceam: Ah, ce bun ar fi fost un stâlp indicator, o săgeată ceva. Dar n-a fost spate să îl care de data aceasta. Poate la anul o să fie mai mulți voinici.


După atâta pajiște a urmat o pădure faina, cu copaci numa’ buni de semnalat traseul, adică a urmat rost de ceva muncă. Ca să ne facem curaj am început cu o pauză mică de tras sufletul dar mai ales de mâncat afine. Până și eu care nu-s fan fructe în general am cedat tentației. Afinele mari, unele de dimensiunea unei boabe de strugure, m-au convins că până la incursiunea în Lotrului n-am știut ce-i bun.


Revenind la scopul incursiunii noastre în Lotrului, adică remarcarea, dacă la dus porțiunea împădurită a părut scurtă (eram în galop) la întoarcere timpul de parcurgere s-a triplat. Cu folos. În urma noastră poteci mai sigure am lăsat. Cel mai greu era la intersecții unde săgețile erau la putere. Unghiul nu ne ieșea mereu cum vroiam dar din fericire numa’ raportor n-are montaniardul în rucsac. Cum eu eram cu gura și cu aparatul mi-am permis să am și viziuni artistice. Victime: câteva ciuperci pe cât de nevinovate pe atât de otrăvitoare, o inimă a pământului și viciile de zi cu zi.


Trecuseră cinci ore de când ne despărțisem de Emi și Pablo și aproape 9 ore de când plecasem de la Prejba. Oboseala începea să își spună cuvântul. Pădurea se terminase, deci puteam să grăbim pasul spre casele noastre. Bogdan a luat-o înainte la deal iar Andy și Alina au rămas puțin în urmă concentrați la un bolovan pe care îl ferchezuiau de zor în alb albastru. Eu eram între ei puțin pleoștită. Din această stare m-au scos într-o milisecundă lătrăturile neprietenoase ale unor ciobănești cărora le intrase Bogdan în raza vizuală. Cei doi Van Gogi păreau că nu mai termină, câinii lătrau de zor. Un adevărat spectacol se desfășura și eu eram aleasă să îl urmăresc din primul rând. De fapt mai rău, participam activ.


Cel mai grav era faptul că dulăii nu erau chemați de cioban. Nu i-am înțeles atitudinea atunci și nici acum după atâta timp nu pot. Pe lângă că nu îi liniștea au fost momente în care am simțit că i-a asmuțit asupra noastră, lucru care nu îi face cinste. În ciuda condițiilor vitrege și cu colți ne-am desfășurat activitatea. Puțin mai stresați dar cu aceleași rezultate. Nu ne-a tremurat șablonul nici măcar un milimetru. Atâta devotament pentru cauză mai rar. Cu cât lătrau blănoșii mai tare cu mai mult spor prindea vopseaua.


Vopsisem regulamentar copacul, drumul dăduse colțul, câinii nu se mai auzeau. Aproape ne relaxasem, se cerea o pauză. N-apucăm să zicem pauză de două ori că vedem la câțiva zeci de metri în spatele nostru într-un nor de praf ceata de lătrători ce alerga ca la cursele de ogari. Noi eram iepurii. N-am mai judecat atunci, primul bolovan găsit l-am luat în mână și am zis în gând. “La cât sunt de nervoasă vă mușc de bot dacă nu vă nimeresc cu pietricica asta.” Pietricica cântărea pe puțin un sfert spre juma de kil dar mă simțeam în vână. Pe cât de repede au venit pe atât de repede s-au retras. Sigur îmi simțiseră furia. Glumesc bineînțeles. Probabil i-a trimis nesimțitul de cioban în recunoaștere și i-a rechemat după ce a băgat frica-n noi. Trebuie să își umple și dânsul zilele cu ceva, să nu se plictisească.


Odată depășit momentul chiar am luat o pauză. Care nu s-a dovedit atât de liniștită pe cât o vroiam. Scotoceam în rucsac după ceva, nu mai știu ce. Simt ceva vâscos. Scot mâna din rucsac în slow motion, ca în filmele cu acțiune la final când explodează totul în spatele eroilor. Degetele mele erau atât de albastre încât ziceai că joc în Avatar sau în ultimul film cu Ștrumfi, după preferințe. Sau cum îmi închipui în visele cele mai bune, Shakira în videoclipul ăla cu smoală, ahhh. La Tortura.


N-a fost să fie decât o cutie de vopsea albastră vărsată sexy în punga în care era pusă. Punga n-a rezistat ororii și a zis să împărtășească cu exteriorul ce i se întâmplă, genul extrovertit fiind. Și a găsit rucsacul și ce era în el drept amici de confesiune. Uite așa o geacă de un roșu superb și cu un preț mai mult ca superbul a ajuns victimă nevinovată a remarcării. Plus alte chestii mărunte care nu mai merită a fi menționate. Concluzie. De mâncat n-am mai mâncat. În schimb am inhalat o supradoză de diluant încercând să curățăm dezastrul. Nu ne-a ieșit prea bine așa că am luat-o trist întâi la deal și apoi la vale în tot acest timp văzând și necrezând că ne apropiem agale de o stână, deși trecusem pe lângă ea și dimineață. Stâna populată. Biped și patruped deopotrivă.


Conform estimărilor hămăielile nu au întârziat să apară. Din fericire și ciobanul a fost prompt și a calmat spiritele. Spre deosebire de cel întâlnit cu câteva ore înainte domnul Bârză era vorbăreț și jovial. Ne-am întins la povești mai ales după ce i-am și cumpărat din produse. Cam scumpe daaaar nu există cuvinte să descrie cât de bune erau. Sau cât ne era nouă de foame. Nu știam ce să facem, să luăm totul la pachet sau să mâncăm ceva la fața locului.


Cum legasem prieteșug Alina a intrat în stână să facă niște poze acompaniată de proprietar care îndeplinea rolul de ghid explicându-i la ce folosesc diverse instrumente. Oricât de interesante ar fi fost informațiile totul s-a sfârșit când ochii cât și obiectivul i s-au lipit de o trufanda aurie și aburindă. Fața ei a spus totul fără să rostească cuvinte. A ieșit de acolo învingătoare, cu mămăliga-n mână.


La asemenea revelație apărută în prag de stână orice gând de plecare a fost lăsat deoparte pentru o cină festivă. Fără porțelanuri, fără tacâmuri de argint (de fapt fără tacâmuri punct), fără scaune tapițate, fără multe… Așezați pe iarbă ciuguleam delicat ca ulii când brânză de burduf, când urdă din doi saci de gunoi menajer așezați pe un bolovan mai lat ce juca rolul de masă. Domnul Bârză ne întreținea atmosfera plin de voie buna, avea și el cu cine să mai schimbe o vorbă două.


Prilej să își laude feciorul. Cum este ce are cel mai de preț pe lume a avut grijă să nu îl lase să îi calce pe urme. Domnul Bârză fusese privat de școală, trimis de la opt ani la oi tatăl lui. Așa că băiatul lui a ajuns inclusiv la facultate. De fericire tatăl a vândut 150 de oi și i-a cumpărat Audi, nu mai știu dacă înainte sau după facultate. La terminarea studiilor postuniversitare copilul s-a angajat în Sibiu pe 5-6 milioane. Nu prea putea trăi din banii câștigați așa că a vrut de bună voie la stână. Domnul Bârză s-a conformat, i-a cumpărat 100 de oi și aia a fost. Acum are 200 și e prosper… Se lăsa seara încet încet. Îndestulați și bine dispuși am pupat gazda de la revedere promițându-i că îi trimitem printate pozele pe care le-am făcut. Acum mai mult ca sigur are decorate pereții stânii cu ele.


Pe ultima parte a traseului am vopsit cu ultimele zvâcuri câțiva copaci și am grăbit pasul. Prejba ne aștepta primitoare. Seara s-a scurs plină de bună dispoziție, de arome și bunătăți făcute pe jăratec. Cartofi, ardei, ceapă, tot ce găseam se punea la perpelit. Delicatesa serii a fost mămăliga experimentală a Cristinei care a mers la fix cu urda pe care am adus-o de la stână. Doar nu credeați că am păstrat doar pentru noi. Apropos de mămăliga experimentală Ioan Bodnar ne dezvăluie pe facebook: A fost cea mai bună mămăligă pe care am mâncat-o anul ăsta: crocantă pe margini, fără urme de cocoloașe… Absolut delicioasă! Mai vreau!!!


Din păcate n-am rezistat prea mult, doar până i-am văzut ajunși înapoi pe cei doi supereroi. Târziu în noapte obosiți dar fericiți, cu planul la zi, s-au întors. Fericiți că au găsit vechiul drum spre Voineșita și că au reușit să poarte banda albastră până unde trebuia. Le-am ascultat povestea prin vis și cred că am adormit în drum spre cameră că nu îmi aduc aminte cum m-am introdus în sacul de dormit. Nu vroiam să ratez nici o secundă de somn și speram să dorm cât mai mult. Ceea ce bineînțeles, n-a fost să fie.


De obicei, la munte, ziua începe mult prea devreme pentru mine. Dimineața lui 18 august 2013 n-a ieșit din tipare. Liniștea Prejbei s-a terminat vremelnic. Un meteorit ce i-a luat prin surprindere până și pe cei de la NASA a căzut pe podeaua cabanei, încercând probabil să se adăpostească în groapa de dedesubt. Din fericire pentru el a întâmpinat rezistență și nu s-a scufundat mai mult decât era cazul. To be continued.Daca doriti sa vizionati poze, destul de sugestive, va invit sa accesati urmatorul link. Din pacate nu reusesc sa uploadez si aici ceva.  

http://aradeanca.com/prejba-voinesita-remarcare-muntii-lotrului-adrenalina-cu-ciobanesti-si-cina-festiva-la-stana/



Vineri, 9 mai 2014 - 11:05 
Afisari: 1,731 


Postari similare:




Comentariile membrilor (7)

zentai
zentai
Coarda
 
1
Foarte tare!Faza cu oglindirea in luciul apei e antologica!Daca vreodata o sa ne nimerim in vreo tura, acuma ca stiu ca ma pot baza pe tine, nu uita, totusi, sa-ti iei o cantitate generoasa de rudotel!(stiu sa fac ca ursul , ca lupul, ca trenul, ca glontul, ca amenda...ca orice ti-ar putea starni "entuziasmul"Carpati.org.

La partea cu talentul la lucru manual te inteleg perfect!Si eu apreciez, de la foarte mare distanta, partea tehnica a vietiiCarpati.org.Daca-mi dai o simpla biluta de otel, ori ma impiedic de ea si cad, ori o pierd, o defectez, o inghit, o imprumut, o bag in nas sau o trec pe lista de patrimoniu.Dar niciodata nu as reusi s-o folosesc in vreun context tehnic!Carpati.org

Felicitari pentru umorul elegant si sincer din povestire!


Vineri, 9 mai 2014 - 13:28  

virgiliordache
virgiliordac..

 
2
"Cu cât lătrau blănoșii mai tare cu mai mult spor prindea vopseaua"... You made my day Carpati.org


Vineri, 9 mai 2014 - 17:56  

balbarau
balbarau
Busola
 
3
Va multumesc pentru aprecieri stimati domni Carpati.org


Vineri, 9 mai 2014 - 18:45  

catalina88
catalina88

 
4
Doamneee cat am ras! Ce stil fain ai, am continuat sa citesc cu voce tare jurnalul, ca nu intelegeau ceilalti din jur de ce rad cu atata pofta. Apoi au inteles Carpati.org
Abia astept sa ne incanti cu glume si povesti la urmatoarea remarcare in Lotru, la care sper sa particip si eu.


Vineri, 9 mai 2014 - 23:43  

balbarau
balbarau
Busola
 
5
Vezi ca e acu remarcarea, in 23 - 25 mai Carpati.org. http://asociatie.carpati.org/activitati/remarcare-in-muntii-lotru
lui,-zona-prejba/128/

PS: merci de aprecieri Carpati.org


Sâmbătă, 10 mai 2014 - 00:00  

klaudiu
klaudiu

 
6
Felicitari pentru jurnal si pentru remarcare! Este genul de text pe care oricine il parcurge fara sa isi dea seama cand trece timpul. Nici nu am observat ca nu are poze. Ai un stil pe care nu l-am observat decat la 2-3 jurnale. Daca esti la fel de amuzanta in ture asa cum esti cand scrii, ar fi o placere sa ni se intersecteze cararile! Carpati.org


Luni, 12 mai 2014 - 22:31  

balbarau
balbarau
Busola
 
7
Merci Klaudiu. Eu zic ca o sa te convingi cand s-or intersecta cararile Carpati.org, viata bate textul.


Vineri, 23 mai 2014 - 07:29  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0756 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org