Praguri de vise! (Muntii Bucegi)

Moto: ,,Nu râde de visurile cuiva. Oamenii care nu au visuri, nu au prea multe.’’

Desi de multe ori visez cu ochii deschisi, am facut mereu ce mi-a placut in viata asta trecatoare, cand este vorba de munte. Nu stiam nimic pe unde voi umbla in aceasta luna, dar muntele, prietenii si timpul mi-au adus numai bucurie. Normal ca visez mult, dar ma multumesc cu putin si peripetiile nu le pot uita ...

DUMINICA: 14.03.2010: TRASEUL: Busteni - Cabana Gura Diham - Poteca Vanatorilor - Poiana Morarului - Poiana Costilei - Plaiul Fanului - Busteni

(Inca odata impreuna)

Plec vineri la 18.00 de la munca, dau fuga la un bancomat, era ziua de salariu. Datorita oboselii, blochez cardul (: si, suparat, o iau usor spre casa, uff..., nu mai pot pleca la munte. Intre timp primesc un telefon de la un prieten bun, Andrei (milo) cu o propunere de a merge impreuna la munte pe un anume traseu. Ii spun cele intamplate si imi propune sa facem o plimbare duminica. Cazui de acord, nu aveam nimic programat. Sambata dimineata mi-am recuperat cardul, apoi am pornit la cumparaturi, bucuria era enorma pentru mine, nerabdarea la fel ... caci plecam la munte!

Fiind amandoi din Ploiesti, suntem obisnuiti sa plecam la munte cu al nostru personal de la ora 4.00. Ne intalnim in gara, luam biletele si in tren ne suim. Ce liniste deplina!!! In compartiment caldura mare ne moleste si ne fura somnul, dar nu pot sta asa si pornesc telefonul pentru a asculta muzica de munte. Chiar si ,,nasilor’’ le-au placut, caci lipiti de usa noastra au stat! Visam ca nu sunt in tren, ci pe un vaporas micut, ce plutea usor pe valuri, ca tare frumos si lin mergea..., doar doua minute intarziere!

Ajunsi in Busteni pe la 7.00, cautam un taxi, caci doream sa castigam timp pana la Gura Diham, insa nu resuim sa gasim unul. Bem o cafea si, ulterior, ne iese un taxi in cale. Ajunsem la cabana unde pregatim rucsacii.

Mai dau ceva jos de pe mine si pornim. Eram asa de nerabdator, parca eram pentru prima data la munte. Emotile ma cuprind, totul alb si pufos, un peisaj minunat, pe obraz o lacrima imi curgea de bucurie, tare imi era dor de unchiul meu...

Andrei propune sa ne punem coltarii, sa mergem mai repejor. Alunecam usor, caci aveam bocanci de trei sezoane in picioare, iar soarele ne topea cu razele lui calde. Numai vantul ne mangaia aspru, de ne brazda fetele.

Trecem izvorul, de unde Andrei ia apa pentru baut. Mergem ce mergem, si ajunsi la Cabana de Vanatoare, facem si prima pauza de hidratare.

Povestile lui Andrei despre munte ma incantau enorm, eram foarte atent sa nu pierd vreun detaliu. Pornim apoi, mai aveam de mers pana-n in Poiana Morarului, trecem repede de TR, si intram in Poiana Morarului.

Zapada era mare, prin unele locuri chiar pana la brau, dar ne propunem sa ramanem acolo la picnit, nu se mai putea inainta. Facem poze, chiar am si filmat.

Ma tavaleam prin zapada, era un moment de nedescris in acel peisaj unde ma aflam... Ma uitam uimit la dansul norilor in jurul Coltilor Morarului, la acel perete de munte, si nu imi venea a crede, era un vis..., numai al meu!

Timpul trecea si incepusem sa ne racim. Pornim inapoi, eram asa multumit, am retrait din nou acea clipa de neuitat, ca-n prima zi cand m-am intalnit cu muntele! Pasii imi erau grabiti, imi era frig, gandurile o luasera razna. Observ ca imi pierdusem busola, parca picase cerul pe mine si muntele se napustea peste mine, tineam mult la busola, off..., iara imi pierd lucrurile!

Traversam frumoasa Poiana a Costilei ce era neatinsa, fara un pas de om. Chiar si acel bolovan de sub umbra bradului, pe care ma odihneam in trecere, era acoperit de zapada.

Dupa un sfert de ora pornim la drum prin Drumul Fanului, dar lasam poteca si mergem prin mijlocul padurii, eram vesel, zbenguiam de fericire, desi ma cuprinse multe amintiri, parca oprisem timpul in loc ...

Timpul trecea, ajungem in Gara Busteni, ma duc sa iau bilete pentru personalul de 15.30, cand apare trenul de 13.20 in gara. Ii spus doamnei de la casa: ,,Vreau si eu doua bilete la personalul de 15.30’’. Se uita ciudat la mine si-mi spune: ,,Esti nebun! Nu vezi ca e deja un tren in gara!’’ Ii raspund: ,,Nu-i nimic, vine altul, vreau sa beau o cafea si o bere, caci tare frumos a fost azi!’’

Ne retragem intr-un bar, vroiam sa-mi amintesc totul, sa ma uit peste poze, caci tare frumos a fost si de neuitat ...

Tin sa-i multumesc lui Andrei, pentru aceasta iesire la munte, pentru sfaturile ce mi le-a dat, povestile lui nu le voi uita niciodata!

SAMBATA si DUMINICA: 20-21.03.2010 TRASEUL: Timisul de Sus – Spinarea Calului – Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi – Predeal (TR +BG)

(O clipa copil)

Participanti: Cristina, Cami, Marius, Stefan, Marian si eu.

Primesc o invitatie de la un prieten drag, Bogdan, ce isi serba ziua de nastere la Cab. Poiana Secuilor. Nu mai stau pe ganduri sicomfirm ca vin.

Veni si ziua plecarii, ma intalnesc cu colegii in tren, dar surprizele tot apar in viata mea. Ma intalnesc cu unii prieteni din grupul Floare de Colt, cu care mai schimb unele cuvinte si primescinvitatii pentru trasee ce le vom face la vara. Suprizele continuau, ma intalnesc si cu Catalin (cata0412), un bun prieten, ce l-am cunoscut intr-o tura de-a mea, trecuse mult timp de cand nu-l mai vazusem. Si intalnirea cu Mihai (odin) m-a inveselit enorm. Numai Domnul stie cata bucurie era in sufletul meu...

Timpul trecea si trenul mergea ca o caruta. Agitatia mare din tren (doi tipi cu acordionul), imi dadusera dureri de cap, vroiam chiar sa cobor in prima statie, dar trebuia sa ajung la destinatie. Coboram in gara, ne aranjam rucsaci si pornim pe traseu. Era cald, cerul albastru, zada pe alocuri, noroiul isi facuse aparitia, iar noi mergeam in pasi de melc, aveam toata ziua la dispozitie pana la cabana. Multe glume ne spunem si incepem a urca spre Spinarea Calului. Trebuia sa fiu atent pentru ca alunecam la vale, cand deodata, aud un zgomot de drujba. Dau bir cu fugiti intre acolo. Uff... Iar se taie brazi si fagi. „De ce oare aici, nu puteau gasi si ei alt loc!’’... Ajunsi in Spinarea Calului, totul era cazut la pamant, mi se rupe inima in doua, ochii imi lacrimeaza. Ne oprim pentru poze si pentru hidratare, insa nu imi revin deloc din ce se intampla ...

Vorbesc cu colegii daca o luam spre Cheile Rasnovului, desi stomacurile noastre visau la o ciorba. Hotaram totusi sa mergem la cabana. Pornim spre cabana, unde Bogdan ne astepta cu mare drag. Mergem ce mergem, frumoasa Vale cu Noroi se vedea ca intr-un basm, Vf. Postavarul ne facea si el cu ochiul, chiar si Poiana Inului era verde.

Poze dupa poze, peisaje de tablou, minunatiile muntelui, ma incantau enorm, desi nu mai aveam rabdare sa ajung la cabana. Se iveste dupa ceva timp si Poiana Secuilor, era galbena cu pete de zapada, in mijlocul ei un brad inalt, si un pic mai incolo si cabana. Ajunsesem...

II daruim cadourile lui Bogdan, era asa de bucuros, caci isi dorea sa ne vada. Prietenii lui, veniti cu masina, oameni cu caracter, erau mirati ca noi venisem pe jos. Facem cunostinta unii cu altii, caci urma sa petrecem seara impreuna.

Ne asezam la o masa afara, respiram aerul cald al primaverii. Iau o lopata sa dau zapada dintre mese, sa avem loc toti, si pornim la discutii, povesti...

Ma uitam lung la cei mici cum se dadeau cu sania, cum se jucau prin zapada, si chihotele lor de joaca imi rasunau in urechi. Ma bucuram si eu odata cu ei, si mi-am adus aminte cat de greu ii era bunicii sa stea dupa noi, caci legam toate sase sanii, sa facem trenuletul si porneam din susul ulitei pana la drum, de uitam sa mai punem frana si in garla sarem, de ne udam din cap pana-n picioare.

Repede ma atasez de copii si rog pe unii parinti sa-mi dea voie sa ii iau in brate, eram fericit, nimic nu-i mai frumos ca acel suspin al unui copil sa-l transformi in bucurie. Timpul trecea si seara se lasa, zarisem niste lemne aranjate pentru focul de tabara, ma duc sa-l rug pe cabanier sa-l aprindem. Cu greu am reusit negocierea, dar am reusit ....

Pana si acest catel tot un copil era!

Servim masa de seara. Parca eram la nunta, toate mesele ocupate, o masa a copiilor, una a parintilor, si alta a carpatistilor. Mai tarziu iesim afara pentru aprinderea focului de tabara, o surpriza facuta celor mici, pentru a vedea si ei un foc de tabara. Si noi, cei mari, ne bucuram alaturi de ei. Aufost si cateva artifici, de s-a luminat oleaca poiana...

Afara servim si tortul. Focul de tabara ardea linistit, eram veseli, facusem o bucurie celor mici. Intru in cabana pe la ora 22.00, oboseala cazu peste sufletul meu de copil. Imi iau la revedere si fug in camera, ma schimb, caut cartea in rucsac, citesc putin din ea si adorm. Dimineata ma trezesc devreme, ies afara tiptil din camera. Era racoare, soarele abia isi facuse aparitia si o iau la plimbare, cand deodata, iese o dihanie de caine dintre brazi. Ma opresc, scot o ciocolata, ii arunc o bucatica si ma lasa in pace sa-mi vad de plimbare.

Unul cate unul mai ieseau afara, servisem masa devreme, apoi ma duc in camera sa ma schimb, imi fac rucsacul si ii astept si pe ceilalti colegi sa se pregateasca de drum. Cu greu m-am despartit de acea cabana, de acei copii, de parinti...

Pornim usor spre Predeal, imi era dor de nepoti. Peisajele m-au fermecat, de-mi statea inima in loc. Facem poze, muntele ma linistea de dorul de acasa.

Mergem ce mergem, trecem de cabana Trei Brazi si coboram alene spre Predeal. Liniste deplina, abia mai trecea o masina din cand in cand, peisajele se derulau ca pe diafilme si in Predeal ajunsi am fost.

Multumesc mult, Bogdan, m-am simtit ca un copil, ochii imi straluceau de bucurie, bulgareala celor mici nu o voi uita niciodata!

SAMBATA: 27.03.2010 TRASEUL: Predeal – Valea Iadului – Cabana Diham – Valea Grecului – Azuga (TR + TG)

(La fel ca in prima tura)

Participanti: Florin, Oana, Cristi, Alexandra, Carmen, Ruxandra, Daniel, Robert, Ilinca, Andi, Cristi (pl), Cristina, Bogdan, Florin si eu.

Traseul la urcare: Se porneste din Predeal, se ia spre Azuga pana la intersectia cu drumul Rasnovului 73A, apoi pe 73A circa 5 minute. Inainte sa ajungem la Monumentul Eroilor, se face un drum forestier (pe stanga), se traverseaza podetul Vaii Rasnovului, pe langa o unitate militara si se continua in lungul Vaii Leuca (inainte). Dupa circa 30 minute, se trece de cele doua confluente cu Valea Stanei Mici si Stanei Mari care sunt pe partea stanga, si se ajunge la intrarea Vaii Iadului dinspre stanga. Se merge de-a lungul vaii, la inceput in urcus usor, apoi pieptis, se trece pe langa Cab. Vanatorilor de Munte si se ajunge in Saua Baiului dupa vreo 40 minute. Din Saua Baiului se merge inainte pana la Cabana Diham.

Traseul la coborare: De la Cabana Diham, se merge pe forestier pana in Saua Baiului, apoi inainte pe langa gardul Cabanei Vanatorilor, urcand prin padure pana in Varful Leuca Mica (1448 m), se traverseaza padurea pana ce se ajunge la o curba de 60 grade (la stanga). Ajungem in Saua Grecului, unde este si Varful Grecului (1432 m ), se cobora (in dreapta) prin padure, accentuat in zig-zag pana ce ajungi la cursul raului Grecului, mergi pe cursul raului, ce coboara lent si serpuit aproximativ 30 minute, si se ajunge la capatul drumului forestier, apoi in Gara Azuga.

Sincer aveam emoti, nu stiam cum va decurge tura. Erau multi pe care nu ii stiam, parca era o prima tura, asa ma simteam... Ne intalnim cu toti in Gara Predeal, se completeaza lista, ma amestec printre ei si pornim. Pornim la drum doi cate doi, trei cate trei, trecem de podul Rasnovului, apoi de unitatea militara pana la confluenta Valea Stanei Mari, unde propun o pauza pentru prezenta. Scot lista si incep prezenta, parca eram in clasa a-I-a, a fost frumos, fiecare striga prezent, asa imi era si mie foarte usor sa-i cunosc, dupa rucsaci, imbracaminte, etc...

Imi pun si eu parazapezile, caci zapada era apoasa, caldura ne topea si pornim catre Valea Iadului. La intrare, ne oprim pentru aranjare rucsaci si aranjare in sir indian, ofer betele mele colegilor care aveau nevoie, doar incepea urcarea accentuata si pornim. 

S-a urcat usor, caci se aluneca la vale. Normal, mai strigam cand la unul cand la altu pentru unele detalii, dar neghiobul de mine, tot la joaca imi era gandul si o mai luam la fuga prin zapada pe langa poteca, nu-mi puteam aptine abilitatile de copil...

Ajunsi la Cabana Vanatorilor, propun o regrupare, caci mai ramasese din ei in spate, si pornim apoi spre Saua Baiului. Ne oprim pentru a explica putin despre orientare, pozam floricelele ce ne incantau cu vestea primaverii.

Aici era o masina inzapezita, cu tractiune 4x4, soferul ne roaga sa-l inpingem. Noi nu mai stam pe ganduri, trecuram la fapte...

Ne consumasem toata energia, nu aveam nicio sansa, era bine intepenita, asa ca ne dam batuti si pornim la drum spre caban Diham. Ajunsi la cabana, mananc un sanwich, cand o minune imi face sa-mi trasara inima din loc. Intra pe usa cabanei cate un prieten, adevar graiesc ca-mi era tare dor de ei, off Doamne, ce bucurie traiam, la vederea fiecarui din ei, amintirile placute se derulau in minte... Era ca intr-un vis, vroiam sa opresc timpul din loc, sa raman acolo mereu, dar avem de incheiat tura. Dupa ce servesc si ei masa, iesim afara sa facem poza de grup.

Cu greu m-am desprins de ai mei prieteni, de am plans de bucurie. Pana-n Saua Baiului, genunchii mi se inmuiase, nu mai puteam merge, insa uitandu-ma la colegii de tura, ma imbarbatez si ma integrez si eu in grup. Facem o pauza de hidratare in mijlocul paduri si incep joaca, arunc cu bulgari in stanga si-n dreapta...

Pornim la drum, trecem usurel pe curba de nivel si in Saua Grecului ajunsi am fost, le explic putin colegilor despre marcaje, cat de importante sunt ele.

Coboram la vale, se aluneca rau. Eu cel putin alunecam ingrozitor, atent si la ceilalti colegi. Ajungem la izvor fara probleme si ne continuam drumul pana in Azuga. In gara ne hotarasem sa mergem la o bere sa cinstim tura.

Eram fericit, tura s-a incheiat fara incindente, Robert ajunse si el cu bine in Malaiesti si imi iau ramas bun de la colegi. Pornesc spre casa, ma luase Florin cu masina.

Ajuns acasa pe la 19.20, cei mici ma asteptau si ei cu surprizele lor, ca de fiecare data cand ma intorc. Stiu ca mereu am ceva si prin rucsac pentru ei, si mai ales vor sa le povestesc cum a fost. Ce-i drept, abia astept sa creasca sa-i pot lua cu mine! Sunt minunati, de fiecare data cand sunt suparat, ei ma bucura enorm. Cateva poze si cu ei...

Cateva cuvinte la incheiere sincere si pline de emotii!

„Vreau doar sa spun...

Am incercat din rasputeri...

Sa va cuceresc inimile...

Totul a conspirat in favoarea intalnirii mele cu voi.

Se spune ca daca iti doresti cu adevarat ceva...

Tot universul se pune in miscare pentru a face posibil acest lucru.”

Astazi, scriind acest jurnal, toti ati facut posibila intalnirea mea cu ceea ce mi-am dorit dintodeauna.

Va sunt recunosca tuturor... ca ati facut posibil ca visul meu sa devina realitate!

razvan_ilie : 13.04.2010

Marţi, 13 aprilie 2010 - 21:06 
Afisari: 4,771 


razvan_ilie