Povestiri la gura sobei (1 mai in Mehedinti) (Muntii Mehedinti)
N-am mai scris de mult pe aici, in special jurnale si povestiri de pe munte. Una e ca nici nu am mai fost asa des pe munte anul acesta (de fapt, din ce am constatat, anul 2013 a fost un an destul de nasol pt multi chiar).
No, ca tot e iarna, ca e o vreme... (soare, senin, cald si fara zapada) ma pali si pe mine sa mai scriu ceva aici, in special amintiri de acum 2 ani (in fine, nu-s ei chiar 2 ani trecuti dar pe aproape sa fie) si am zis ca e pacat sa se piarda amintiri inca proaspete :))
Deci, care este... se face ca ne adunam ceva lume dornica de miscare tocmai la capatul pamantului... in muntii Mehedinti (fix in diagonala fata de Iasi). Tura e propusa de baietii din Galati pe grupul lor de discutii, si are ca obiect de activitate "calarirea muntilor Mehedinti si ce-o mai fi pe acolo". Ne adunam destul de multi din diferite colturi ale tarii: je se misca tocmai din Iasi, din Piatra Neamt iau cu mine familia Stoica. De prin Cluj/Brasov (ca nici eu nu mai stiu exact) vine la locul de intalnire... Merfi (ba, sper ca nu gresesc, porc nu am... si pana la miel mai este). De la capitala isi anunta prezenta Stefan. Din orasul de la cotu' Dunarii vine grosu frate... zici ca a luat-o Dunarea in sens invers, vin ei mai greu asa ca barcile in contracurent dar in final ajung (in doua reprize, destul de tarziu in noapte): Edi, Dan si Doina, Lucian si Ana Maria, Elena si Cristi, George, Stefan Bako si Alex (asta facea figuri ca vine sau nu vine, pana la urma a venit si ei); din Targoviste, Edi o culege si pe HAna. Ce v-am spus... trupa mare!
Nu mai stiu pe la ce ora am plecat din Iasi (de parca ar conta) dar stiu ca am ajuns pe intuneric in Herculane. Pe acolo mai calcasem o singura data (tot pe 4 roti) si cum nu stiam bine jmecheria, ma nimerii prin mijlocul orasului, iesind pe o strada cu sens unic unde am avut placerea de a gasi un doberman ce venea spre mine. Moment de deruta (eu mergeam bine, eram treaz), ceva injuraturi, claxoane, flash-uri si in final ne-am ocolit noi cumva, dar dobitocul spre final a iesit cam in tromba si ne-am sters la buci unu pe altul: eu m-am ales cu ceva zgarieturi si blocul de lumini stanga putin crapat. In final ajungem si la locul de campare langa Pensiunea Dumbrava. Surprinzator pentru mine, aci erau o multime de corturi. Trag si eu pe unde pot si incepem sa umblam ca curcile chioare prin zona, poate dau de cineva cunoscut. Stiam ca Stefan (tesla) e deja ajuns, si cum ma invarteam pe acolo intr-un final ne gasim.
Fiind devreme (cred ca era in jur de 23?) ne punem la socializare si cu cine mai era pe acolo. Pe "lumina" ma pun sa-mi montez cortul, cand arcuind ceva mai tare betele.... a plesnit un segment. Moment nasol, mi se facea deja invitatii de dormit pe la straini, eu aveam ca plan de rezerva in caz de ploaie, dormitul in masina, desi eram tot mai setat la un somn in natura, fara cort, numai pe izopren si in sacul de dormit. Treaba cu dormitul fiind aranjata, si pana sa vina si restul trupei, ne-am apucat de citit. Intai... timid, citeam cate o fraza amarata dintr-un volum uzual dintr-o biblioteca de cartier, pana cand nuj de unde Merfi scoate o ditamai cartulie groasa (de 2,5) de la Zalau. Incet, incet, mai cu Zalaul, sau cu ceva volume cu coperti rosii din zona deluroasa de Cotnari, apare si prima masina din Galati. Prilej de bucurie, incepem sa citim cu spor. In final apare si ultma masina, cea a lui Edi. Aci daca nu ma insel erau "parcati" pe langa sofer, Sefan Bako, Alex si Hana. Nuj ce au avut astia de vrajit pe drum, dar individul asta bucuros ca a ajuns la destinatie, i-a scapat din vedere ditamai malul de pamant de vre-un metru juma si se izbeste cu mandrie in el, ba mai face si o declaratie de iubire si cade in genunchi (nuj pentru cine) si isi rupe si pantalonii si un strat de sorici. In final, vine langa noi, spunem noroc... pana pe la 4 dimineata, cand mai ramasese ceva urme pe fundul volumului de Zalau. Mai departe nu stiu ce s-a mai intamplat, m-am trezit... "Dim-neta capu-i greu / Dar eu mai vreu sa beu / Dau cu mana pe sub perna / Oare unde-i capul meu?"
Prima zi "pe munte" (28 aprilie 2012). Traseul in aceasta zi era pe la Foieroaga Tamnei (marcaj CR) pana in Crovul Mare. De aici prin Poienile Porcului, pana in Crovul Medved. Cu greu am urnit masina pana la intrarea in traseu, dar mai greu am mers pe traseu. Erau unii ce parca zburau (cred ca nu citisera suficient de mult, sau rasfoisera o carte cu pagini albe) ca ne-am intins pe traseu mai ceva ca oile. Oile negre si rele au ramas la urma: Alex si je.
Cand se facea cate o pauza (oficiala), era bucurie mare; tristetea venea instant cand se dadea semnalul de plecare. Cand se punea unul din noi in pozitie bipeda, spunea: "Ba, mergem?" imediat venea raspunsul: "Ntz... mai stam putin!" No, acum nu era sa stau in picioare ca prostul asteptand-ul pe celalalt sa se urneasca, asa ca decretam din nou pauza. Cand celalat facea efortul de a se ridica.... povestea se repeta.
Dupa lupte seculare (care intre noi fie, au durat ceva ore bune) am ajuns in Crovul Mare, dupa ce in prealabil am trecut prin Poiana lui Benoc (probabil asa-l chema pe cel ce locuia acolo), si prin prin Foieroaga Tamnei. Traseul e frumos, mi-a placut. In prima parte se urca pe vale, se intalnesc 2 izvoare amenajate, si in final se iese dupa 3 serpentine scurte in poiana. Privelistea e la mama ei acasa, ramai cu respiratia taiata (noi o aveam taiata de cu seara trecuta).
Mai departe traseul merge spre chei, dupa chei ramai mut cand pasesti in primul crov: Crovul Mare. Impresia e ca parca esti intr-o cetate, inconjurat din toate partile de munti inalti. Aici am facut prima pauza mai lunga. Evident oile negre au ajuns ultimele, si tot ultimii am plecat. Ne-ar fi placut sa ramanem aici peste noapte, dar se vede ca nu ne-am facut temele acasa si liderul stia ca unde vom innopta va fi si mai fain.
Mai departe ne-am miscat (de data asta) mai cu "talent" (licoarea magica de Zalau si cam pierdea efectul) pana in saua ce desparte Crovul Mare de Poienile Porcului. Cum tot era suficient timp, vremea superba... am avut timp sa facem si o mica escapada pe versantul din partea dreapta, aici am stat mult timp si am admirat toata valea Cernei, Muntii Cernei... o splendoare de zona!
Cum "calatorului" ii este destinat sa mearga, am luat cu asalt si ultima sa ce desparte Poienile Porcului de Crovul Medved. De sus ochisem o fantana langa o stana parasita. Deja eram dezhidratati. Crovul este impresionat de mare, dar si foarte frumos. Ne-am ales loc de cort drept ca in palma, bine... in special cei cu cort. Eu am ales inca odata sa dorm sub cerul liber. Facem un mic foculet, George scoate un volum cu pagini rosii. Stergem praful si de pe cartea magica de Zalau, dar de data asta nu mai intindem coarda, suntem baieti cuminti, maine avem trasee de facut. Cand se stinsese si ultimul licar de lumina al focului, am parcat si noi la somn. Eu mi-am ales loc de somn intre doi "dusmani", cica sa-i sforai la noapte :)). Ca si noaptea precedenta (dupa spusele unora), si noaptea asta fu dementiala. Liniste, fara vant, cald, senin si o puzderie de stele.
Ziua 2 de umblatura (29 aprilie 2012). Dupa o noapte perfecta, ne trezim fara probleme. Putin aproape de noi, pe langa niste copaci, erau niste cai liberi. Bravo lor. Ne facem bagajele si plecam. Traseul de azi intr-un fel e in sens invers, dar pe deasupra crovurilor. Nu ma intrebati de marcaj, nu mai stiu sigur care e, cred ca BR.
Dupa ce iesim din crov, aproape toti se duc pe nuj ce varf din apropiere. Cum varful ala e in sens opus, nu prea am chef de asa ceva, si "ma sacrific" sa raman cu rucsacii de paza (cica). In realitate nu trecea nici dracu pe acolo. Si mai real e ca m-am bagat intr-o gaura si am inceput sa toc marunt bateria de la statia radio si sa fac ceva gargara vocala cu diferiti radioamatori din zona. Cand m-am plictisit, m-am intins ca o soparla pe o stanca pana au venit cuceritorii inutilului.
Mai departe mergem imprastiati ca oile pe traseul ce ne-a scos pe creasta de desupra crovurilor si am tot urmat poteca si marcajul pana am reintalnit traseul cu CR ce venea din Crovul Mare si mergea spre Isverna.
Ma, locurile sunt de o frumusete aparte... mi-au placut, chiar daca nu prea e apa. Avem noroc ca in ultimul asalt pana in Poiana Beletina unde aveam sa innoptam, dam de un izvor cu debit si apa la discretie. Ne facem stocul cu apa de parca nu mai bausem de 2 saptamani si ne continuam traseul. Urcus scurt si o dam pe loc drept o perioada scurta, apoi in coborare pana in poiana. Aici poiana e imensa, dar ne facem de lucru cu locul unde sa punem corturile. In definitiv alegem locul potrivit, se monteaza casele si o parte (adica marea majoritate) se duc catre Varful lui Stan. Raman "de paza" si ii urmaresc cu privirea prin lentile. Ma mai uit si in alte directii, mai era ceva interesant de vazut pe acolo :)). Si locul asta mi-a placut. Zona fiind carstica, are specificul ei aici, de ex. apa poate disparea subit prin sifoane. E clar ca dupa tura asta in zona, m-am indragostit de locuri si de linistea lor.
Dupa ce vin exploratorii (ca le-a luat ceva timp sa caute o ruta optima) ne punem la o masa rotunda si la citit ultimul volum din cartile lui George. Dom'le, bun bun de tot. Evident asta langa un foc placut unde se lasa cu multe activitati. Unii s-au apucat de facut fotografii artistice, altul pescuia in noapte (statea cu carnatul infipt intr-un bat, deasupra jarului), altcineva era doctor de ocazie pentru ranitul Alex (se incerca lipirea soriciului din dreptul genunchiului, adica tot un fel de cizmarie), multe povesti... pana ne-am trezit ca ia foc si copacul urcat la radacina caruia facusem focul :)). Nu va alarmati, l-am stins la timp sa ramana si pentru altii paravant si totodata combustibil.
Noaptea fu la fel de linistita pt mine, nu si pt unii care au fost treziti de o vulpe. Probabil voia sa se dea la mine, dar fugi repede cand m-am intors pe partea cealalta.
Ultima zi din luna (30 aprilie 2012). Nu, nu e ultima zi din tura. Dimineata faceam planuri despre ce traseu sa alegem la coborare. Pana la urma ne-am pus in miscare prin Poiana Beletina catre (.... ca eu nu mai stiu), urmand marcajul TA. Dupa iesirea din poiana, urmeaza o coborare mai accentuata pe un valcel, intr-un punct traseul face stanga. Cum eram in fata, am vazut bifurcatia si cei ce erau cu ochii pe mine (mai ceva ca pe butelie) au schimbat macazul la timp. Lenesii, normal ca au ratat ruta corecta si tot s-au dus pe vale/potecuta mult in jos.
Traseul nostru acum mergea pe o curba de nivel si la un popas mai prelungit, sa-i asteptam si pe ceilalti, ne-am urcat pe un colt de stanca. Fotografii, cascat gura pana hat in Herculane, privit in spate si vazut colegi de tura. Dupa ce aflam misterul intarzierii lor, ne continuam traseul, banuind ca ei vor cobora la sosea pe firul vaii. Traseul trece printr-o mica poienita unde e si o locuinta de vara (de fapt, pe aici sunt multe locuinte de vara sau locuinte parasite), mai departe se continua pe curba de nivel pana in Poiana lui Benoc si de aici pe se merge pe traseu comun CR + TA. Noi am prins o poteca a locuitorilor ce ne-a scos direct la primul izvor. Mai departe, ca tacamul sa fie complet, am zis ca ar fi bine sa facem o vizita si locuitorilor din acea zona chiar daca in realitate nu ne doream asta. Nu ne departasem mult de izvorul amenajat ca prinsei o poteca frumoasa, usoara, pe curba de nivel si deodata apare in fata noastra o casa! Ciudat era faptul ca nu ne aminteam sa fi intalnit o gospodarie in treacatul nostru pe acolo. Cum stateam noi si ne minunam "la poarta noua" apare si stapana locului iar dupa scurte discutii apucam directia cea buna (de data asta trecand prin curtea oamenilor) si ne-a scos la al doilea izvor. No, o mica bucla.
Mai departe nu am mai gresit traseul dar era sa murim de plictiseala la sosea pana sa-i asteptam pe ceilalti rataciti. Faza nostima, credeam ca noi vom ajunge ultimii, dar.... ne-au crescut mustetile asteptand. Am avut timp sa facem cunostinta cu o vipera cu corn (George chiar s-a luat la glume si o tragea de coada), poze cu maimuta (vipera) pana ne-am plictisit, ba m-am mai intalnit si cu un amic din Cluj ce ne-am nimerit intamplator prin Retezat cu ceva ani in urma.
Cum timpul trece, ne-am dus pe sosea in intampinarea celorlalti, dar... fara rezultat. Intr-un tarziu pe acelasi traseu pe unde am venit si noi au ajuns si ceilalti.
Initial au tinut potecuta pe care coborasera, au ajuns intr o poiana cu ceva locuinte parasite, si au tot mers... dar nu mai coborau spre sosea. Probabil ca poteca aia dadea ea in sosea candva si undeva, dar nu era timp de explorat acum. Oamenii s-au intors si au incercat sa coboare pe firul vaii, dar zona e inselatoare, te poti trezi instant deasupra unor saritori mari. In final s-au intors pana in punctul unde au gresit traseul marcat si au venit dupa noi.
Planul pentru azi era altul, dar cu intarzierea asta.... s-a decis sa mergem in Cerna Sat la Cheile Corcoaiei.
Prin urmare, ne imbarcam in masini si luam directia catre Cerna Sat. Drumul e foarte prost, sunt vre-o 20km pe care i-am facut intr-o ora - in mare parte s-a mers cu 20km/h maximum. Trecand peste acest aspect negativ, cheile sunt faine, se merita pe deplin sa le vizitezi macar o singura data in viata. Cum s-au format... vezi cu ajutorul lui Gogulete. Aici am luat la pas partea amenajata, si o parte din noi cu mancarimi am mai trecut si peste, atat cat s-a putut.
Dupa vizita oficiala, nu a mai urmat partea neoficiala asa ca ne-am pus bucile in masini si cu viteza melcului tubat ne-am dus in campingul de la Dumbrava. Cum zilele astea fu si ceva concurs de catarare, acum luni se cam sparsese gasca si aproape toti au plecat. Asta e, avem locuri pe alese, desi eu tot afara am dormit.
Ultima zi din tura (1 mai 2012). Ma trezesc binedispus. Credeam ca bagam ceva la intuneric, ne strangem bagajele si plecam. As, da de unde... Edi ne mai pregatise o surpriza: Cheile Tasnei. Cum traseul pleaca chiar de langa cort, e perfect.
Prima parte din urcus e mai solicitanta, apoi odata ajuns langa perete, totul se schimba. Si acest traseu e spectaculos, mai ales portiunea aeriana de la iesirea din padure si pana se intra din nou pe firul apei. Mai departe se merge pe langa cursul de apa pana la Moara Dracilor. Moara e functionala, se face faina de porumb. Ceva mai sus de moara se afla o stana (noi nu am mai mers pana acolo desi acum imi pare rau).
Pe la amiaza eram deja la masini pregatiti de intoarcere. Grupul majoritar au ales sa plece spre Tg. Jiu; cum stiam ca drumul pana la Baia de Arama si mai departe, nu e prea grozav, am renuntat si am ales aceeasi ruta pe unde venisem - prin Caransebes. Aveam sa aflu mai tarziu ca drumul mai fusese carpit/refacut pe alocuri. L-am lasat pe Stefan (tesla) la gara, am alimentat si nu m-am mai oprit decat la Bicaz (desi le-am zis pasagerilor ca daca vor sa facem pauza pe drum, sa-mi zica). Dupa 9 ore de mers eram in Piatra Neamt unde Lucia si Doru Stoica au ajuns la destinatie; dupa alte 2 ore juma am ajuns si eu la Iasi.
PS: initial ma gandisem sa las acest jurnal fara poze, si asa ramane. Cine vrea poze, il poate vedea in varianta cu pozne aici: http://senty.ro/blog/2013/12/28/povestiri-la-gura-sobei-ba-mergem-ntz-mai-stam-1-mai-prin-mehedinti/
PSS: jurnalul contine un amalgam de regionalisme din aproape toate zonele tarii, asa ca unele cuvinte pot fi mai greu intelese, chiar daca sunt moldovean :)).
PSSS: zic unii pozari ca pozele lor sunt protejate, totusi eu nu am avut nici o restrictie nimic; altii mai zmeii s-au semnat pe ele; sa le fie de bine :)) !
Marți, 31 decembrie 2013 - 10:22