Pledoarie pentru Măcin sau Ghidul micului organizator de tură (II) (Muntii Macin)

Nu-mi vezi sufletul cum iese
In haotice cuvinte,
Au innebunit salcamii
Si tu vrei sa fiu cuminte?

Traseu:

Sâmbată, 28 martie 2009: Greci – Pietrele Mariei – Movila Cozlucului – Poiana Foişorului – Cheile Chediu – pe creastă până ieşim în TG – Greci

Duminică, 29 martie 2009: Valea Şerparu – Fântâna de Leac – pe BA, pe creastă sau pe unde a vrut fiecare – Valea Şerparu

---

Echipa:

CARPATIŞTI:

Cătălin (arsenic); Marius (terapie27); Victoria; Sasha (sashutza); Mihai (mihaiburo); Silviu (pantzi); Andrei (pisauandrei); Cristina (crissie); Daniel (xeryany); Mugurel (dabix); Niculaie (colonelu); Ioana (pollockjoy); Ştefan (tesla4536); Dan (prepe); Andrei (ad078); Laura (b_7laur); Ileana (neon); Marius (mariusadx); Lucian (lucian8); Gigi (gigicepoiu); Marin (baltarel); Costel (ceceapchi); Bogdan (mateo); Mihaela (mihaela)

Divizia HPM

Mihai (cibotarum); Elena (lili); Marius (senty); Ionut (tonkastein); Claudiu (claudiuiasi); Costel (costel2007); Max; Catalin (dante28); Radu (aaron21); Adi; Ionut (ionutz); Ana

Divizia pinguini

Mike; Radu (griz); Oana (strumpf); Andrei (andrei); Em (xemax); Muha (frg); Marti (radmar); Silvana; Vali (valentin_c); Emil (emils); Octav şi Vio (octavian67); Cerasela (curls); Gabi (gabi_g); Alois (aloys); Kya

---

Am lasat ceva timp să curgă, tocmai pentru a “decanta” impresiile lăsate de această tură. Pe de altă parte, fiecare zi care a trecut de atunci a adus alte faţete şi nuanţe, prin părerile celor care au participat.

Cea care a fost inspirată de Măcin în această primăvară, Mike, a lansat ideea unei ture de iniţiere pe aceste locuri. Ştiam că pinguinii vor fi alături de noi, aşa cum au făcut-o mereu. Anul trecut am întâmpinat primăvara tot în Măcin [vizualizare] şi acum doi ani a fost la fel, deci pentru noi a devenit un fel de tradiţie. Însă cea mai mare provocare a fost să aducem nişte prieteni noi în aceste locuri atât de speciale şi inedite ca peisaj. La întâlnirea carpati.org din iarna i-am cunoscut pe o parte din “haipemunte” şi ne-am despărţit cu promisiunea că ne vom mai vedea pe munte pe viitor. Ce invitaţie mai specială puteam să le facem decât Măcin?

Kya si Mike, intr-un exces de "modestie", si-au spus: Daca nu noi, atunci cine? Daca nu acum, atunci cand?

Ideea a prins şi iată-ne pe mine şi pe Mike implicate în febra pregătirilor. Din fericire pentru noi, mai aveam o armă secretă, care s-a dovedit a fi de nepreţuit în această tura: echipa de gălăţeni veterani, care au acceptat invitaţia de a de susţine cu know-how tura. Deja staff-ul a devenit imbatabil şi capabil să primească armata de carpatişti avizi să vadă cu ochii lor dacă Măcinul cel de 400 de metri este atat de fantastic precum se spune sau este mai mult reclamă şi poveşti vânătoreşti, pardon, “montaniarde”.

Întrebările au început să curgă: modalităţi de deplasare, de campare, informaţii despre traseu, echipament etc. Cel mai dificil mi-a fost sa explic cum e cu traseul nemarcat şi cum e cu orientarea atât de facilă în teren. Pentru cei care încă nu au ajuns acolo este într-adevăr o curiozitate, care nu poate fi lamurită decât la faţa locului.

Sâmbătă dimineaţa am avut cele mai multe nelinişti, dacă le pot numi astfel. Era vorba de atâţia oameni care au venit din direcţii diferite, la ore destul de diferite. Ceea ce aş fi vrut să fie un convoi unitar către locul de destinaţie, Greci, s-a dovedit a fi o deplasare în tranşe, unele venind din Galaţi, altele din Brăila şi altele dinspre Vadu Oii, bucureştenii preferând această variantă.

Peisaj lacustru, putin nefiresc ca sa preceada o zona muntoasa

În Greci, când am văzut “marea” de maşini parcate în centrul localităţii am cam căzut puţin pe gânduri. Nu ştiam nici măcar cum să fac o mobilizare, cum să dau un anunţ la un grup atat de mare, fără să pară că am în faţă vreun regiment la instrucţie. Delicată treabă! Aş fi vrut să nu sune ca mobilizarea generală, ci ca o invitaţie făcută de prieteni către prieteni.

Am rezolvat această dilemă foarte simplu. Mi-am luat rucsacul în spate şi am pornit! E esenţială chestia asta la trekking. Imediat vezi cum se formează coloana în spate, unii mai rapizi, alţii mai întârziaţi.

Nu am mers prea mult. La primul popas, deja Radu, Mihaela, Andrei şi Laura au cedat tentaţiei de a se căţăra şi au virat către Racova. Noi, cei care am rămas să ne luptăm cu distanţele am ascultat primele lecţii de orientare din relatările celor trei gălăţeni, prea buni cunoscători de Măcin.

Încet-încet ne apropiem de pădurea tânără care precede Poiana cu Foişor, locul de intrare în Cheile Chediu. Ziua este o zi autentică de primăvară, caldă, cu soare, ceea ce face deplasarea noastră o plăcere.

Poteca se întrezăreşte printre lăstari şi copaci şi, aproape brusc, intrând în Poiana cu Foişor, vedem peisajul impresionant al Cheilor Chediu.

După o nouă pauză foto, ronţăit diverse din traistă sau dezechipare adecvată temperaturii de afară, intrăm în Chei.

Colonelu', nu prea are gust de ciorba de peste, nu?

Peisajul este din ce în ce mai fascinant: pe covoare de muşchi verde ca smaraldul, apa curge în sclipiri de cleştar şi cu zgomote de clopoţei de sticla.

Mici săritori fac totul să fie mai vesel şi să ne bucuram cu fiecare treaptă pe care urcăm ca pe un podium de premiere.

În iarbă, pâlcuri de ghiocei şi viorele aşteaptă ca nişte fotomodele profesioniste sub o lumină blândă să ne apropiem să le oferim nemurirea.

Si cum ar fi o primavara fara leurda?

Carpatiştii se pierd în Chei, fiecare pe un traseu care l-a tentat mai mult.

Nu am inima să-i adun, astfel încât să formam un grup compact şi ordonat. Le văd bucuria de a cerceta, fiecare pe cont propriu, şi îi las să descopere de ce Măcinul e altceva, aşa cum le-am promis. Stâncăria are forme spectaculoase chiar la această înălţime neglijabilă în lumea montaniarzilor.

Însă îi văd cum ţopăie pe pietre, ca nişte capre negre în toate direcţiile, le aud râsetele şi o muzicuţă veselă care îţi revarsă trilurile peste câmpie până la Dunăre şi ştiu că totul este în regulă.

Descoperi la tot pasul mici minuni: plante de stâncă, felii de rocă, flori timide de primăvară, tufe abia formate de bujori, urme de mistreţ flămând, vântul vesel care joaca prin părul nostru. Şi peste toţi şi toate, soarele vesel al prieteniei şi pasiunii care ne leagă.

Strumfule, nu prea le dormi noptile si vii in ture ca sa recuperezi!

Mergem în continuare prin pădure spre Ioaneş. Ne oprim la Izvorul lui Pralea, trecem pe la Izvorul porcilor. Cine zice ca în Măcin nu e apă? Dacă nu ştii unde s-o cauţi, chiar ca nu este! Şi nu voi uita niciodata prima mea tură din Macin, unde lipsa apei ne-a cam dat fiori [vizualizare].

Câte am învăţat de atunci, câte “comori” am găsit şi câte clipe de neuitat am trait în Măcin de-a lungul timpului!

S-a-mbatat padurea verde
Nu mai e asa de calma

Cine nu are veterani, sa si-i cumpere! Noi am avut chiar super-oferta!

În sfârşit, intrăm pe triunghi galben. Unii participanţi cred că deja nu mai credeau că vor vedea ceva marcaj prin aceste locuri. Regulamentul turelor de iniţiere a fost drastic călcat, dar, în final, se pare că nu s-a plâns nimeni. Astfel mica “infracţiune” din această tură s-a prescris, ba chiar a adus un strop de originalitate turelor de iniţiere.

Triunghi galben a devenit triunghi roşu şi apoi am intrat pe cel albastru. care ne duce direct pe Ţuţuiatu. Un ultim popas în şaua dintre Ghinalţu şi Ţuţuiatu, înainte de marele “urcuş” către varf. Pe partea cealaltă a şeii Ţuţuiatu se vede cariera Memorial, unde câţiva pinguinii insistau să dea gata cele câteva trasee cu grade diverse de dificultate. Amuzaţi am făcut “schimb de experienţă” între noi, folosind telefoanele şi binoclul.

“Măreţul“ vârf de 467 m s-a cutremurat când aproximativ 40 de carpatişti au început să-l bătătorească cu bocancii. Priveliştea care ni se oferă de sus răsplăteşte cu vârf şi îndesat panta uşor abruptă. Se vede Valea Morsu, Greci şi, până în zare, către Dunăre. Apusul pe Ţuţuiatu este la fel de frumos ca un apus în Crai, vă asigur.

Bolovanii care marchează culmea au fost repede invadaţi şi a început şedinţa consacrată fotografiei de grup. Suntem “fotomodele” cu vechime mare şi cu multe “poze de grup” la activ aşa că avem răbdare ca fiecare fotograf interesat să-şi regleze aparatul şi să realizeze compoziţia pe care o consideră cea mai bună.

La coborâre am studiat starea celor doua izvoare care vor intra în reparaţii datorită degradării avansate, prin grija AMC, a firmei Rucksack şi a unor voluntari inimoşi.

Feraria din Greci! Ceva mai poetic, mai rar!

Întoarcerea în Greci a fost un fleac, am ajuns la maşini şi am plecat direct către locul care era stabilit pentru tabara de corturi şi anume Valea Şerparu din Pricopan, după un mic popas la "biblioteca" din sat pentru a studia ce "cărţi"­ noi au mai apărut.

De acum, program de voie pentru toata echipa. Acesta înseamnă însă montarea corturilor, adunarea de lemne de foc şi pregătirea mesei de seară. Dar deja eram liniştiţi că am făcut ceea ce ne-am propus în aceea zi, că am avut o vreme superbă, anume creata pentru această tură şi mulţumirea se vedea pe feţele tuturor.

În Valea Şerparu sursa de apă este la o distanţă cam de 20 de minute dus-întors. Deci cei care nu au plecat din timp, pe lumină, să facă aprovizionarea sau nu au avut deja cu ei câte ceva apă, au fost usor nemulţumiţi de amplasarea izvorului faţă de tabără. Însă totul a fost stins destul de repede cu veselie, cântece de chitară, slană înţepuşată, perpelită la foc şi diverse “udături” din multe colţuri ale ţării şi nu numai.

 Organizatoarele au stresat puţin participanţii cu strigarea unui “catalog”, însoţit de o mică prezentare, care pe unii i-a bulversat complet, căutându-şi scăparea în butelcuţe.

Pe alţii “in vino veritas” i-a poftit la adevărate spiciuri din care nici ei şi nici cei care ascultau nu au înţeles mare lucru, dar ne-am bucurat toţi, cu mare voioşie.

Le mulţumim că, în final,au acceptat “jocul” nostru, pentru că datorită lui, acum exista o listă pentru posteritate despre “Cruciada din Măcin”.

Am dormit bine, în căldura sacului, cu mulţumirea că i-am adus Măcinului strălucirea, chiar şi efemeră, pe care o merita. Este tributul meu pentru clipele fără seaman pe care le-am petrecut aici. Nu voi obosi niciodată să vorbesc sau să scriu despre el. Cu toate cunoştintele pe care le am voi prezenta mereu celor interesaţi acest loc şi nu voi obosi să schimb ceva din prezentul lui, parcă cufundat în uitare. În aceste zile a întinerit şi am simţit că mi-a mulţumit prin sclipirile de bucurie pe care le-am vazut în ochii celor care au răspuns invitaţiei lui.

Aici, în acest leagăn al celor mai vechi munţi din Europa, am dormit ca şi cum m-aş fi întors în timp, atunci cand Hercinicii străjuiau de la 3000 m pe aceste locuri. Acum au rămas la fel de mândri de originea lor nobilă, deşi sunt de mult o amintire a vârfurilor de odinioară.

Faptul că am dormit ca în vremuri preistorice s-a datorat şi sunetelor care străbăteau noaptea:haitele de caini se ciondăneau printre corturi, iar, din diverse locuri, unii carpatişti candidau pentru titlul de sforăitor de nivel 6, încă nedescoperit de mihai.telemark. Data viitoare îl chemăm să-şi întregească "studiul" cu noi informaţii din acest domeniu.

Nu ne-am supărat prea tare însă, pentru că, dimineaţa, unii împricinaţi au făcut cu mare profesionalism un ceai, care a mers nemapomenit după toate excesele din astă-noapte.

Cel mai original “domiciliu” a fost cel al lui ics-ema-ics, cu dulap de haine, cu dormitor şi cu vestibul pentru încălţari, care se poate admira în ceea ce a fost considerată de către pinguini cea mai tare fotografie a acestor zile:

Soarele ne-a scos din saci şi am început foiala matinală din jurul corturilor. Dimineaţa anunţa o zi la fel de frumoasă cum a fost şi precedenta.

Acum am înteles, din nou, care este marele impas pentru cei care doresc să organizeze o tură: nu traseul, nu experienşa participantilor, ci, frate, abilitatea cu care îi faci să intre pe traseu. Pentru că nu sunt adepta metodelor militare (scuze, colonelu, dar unii sunt necombativi din naştere ) chiar am început să mă scarpin în cap, olteneşte, când am văzut că, la ora stabilită de plecare, boborul era relaxat, unii chiar ieşind alene şi miraţi de agitaţie din corturi.

Tot Măcinul m-a salvat. Acest munte blând şi prietenos mi-a permis să-i las în grija lui pe cei cu chef de leneveală la soare şi să-i mobilizez pe restul, tot prin metoda de ieri, adică plec şi după câteva sute de metri mă întorc să vad dacă mă urmează careva

In plan secund, Manastirea Izvorul Tamaduirii

De data aceasta atacăm Pricopanul, un loc la fel de spectaculos, despre care am tot scris jurnale. Aşa cum m-a inspirat şi pe mine, Claudiu, l-a imaginat într-unul din filmuleţele lui ca un ţinut selenar.

Sub îndrumarea şi, mai ales, sub influenţa povestirilor celor trei gălăţeni îndrăgostiţi de Măcin, am pornit către ceea ce este considerată intrarea în traseul BA al Pricopanului, adică Fântâna de Leac, loc considerat sfânt şi care adună pelerini din ce în ce mai mulţi an de an.

Echipa se răsfiră în toate direcţiile cardinale. Bine că în Măcin nu ai cum să te pierzi.

Unii au urmat constiincioşi marcajul, alţii au pornit de-a coasta printre stânci şi pietre într-un urcuş susţinut, dar care a ţinut loc de înviorarea de dimineaţă. Ajunşi pe creastă, vântul ne-a luat în primire şi ne anunţă că deşi nu sunt înălţimi notabile, forţa lui nu trebuie luată în derâdere.

I-am încurajat pe toţi să urmeze ce traseu doresc, fără să ţină cont de vreun marcaj. Aici se poate improviza orice astfel încât unii au pornit pe văi şi pante dulci, iar alţii au început dansul cu stâncile săltând din piatră în piatră cu entuziasm.

S-au făcut multe fotografii, s-a filmat şi, cu siguranţă, rezultatul va fi admirat de toţi pe serverele care stochează astfel de date. Era amuzant să identifici, după câte o stâncă sau la firul ierbii, doi ochişori atenţi privindu-te prin vizorul sau ecranul diverselor aparaturi digitale. Dar rezultatul a meritat pânda şi efortul.

"Aranjamentul" stancos numit La Mormant ne-a prilejuit o mica punere in scena adecvata.

Puţin înainte de prânz am revenit în tabăra de corturi. Acum după ce tura s-a consumat am facut ceea ce mi-am dorit de la început, dar nu am avut suficient timp: m-am oprit şi am vorbit cu cei de la HPM, pe care, cu tot dragul, i-am chemat să împărtăşim împreună bucuria colindatului acestui munte. Am băut împreună un pahar de vin şi am consemnat încă o întâlnire carpatistă care ne-a unit mai mult şi care leagă, în continuare, prietenii aşa cum numai pe munte se leagă.

Concluzii:

Stiu că sună cam ca la o decernare de Oscar, dar dacă nu voi face acest lucru voi avea sentimentul că am omis ceva foarte important pentru mine şi pentru această tură.

Deci:

Îmi pare rău că nu i-am pomenit pe toţi participanţii separat, pentru că fiecare s-a remarcat într-un fel, însă voi repeta ce am afirmat în comentariul de pe tură: calitatea lor a dat calitatea acestei ture şi pentru acest lucru le mulţumesc şi mă bucur că m-au însoţit prin Măcin!

Le mulţumesc pinguinilor pentru o grămadă de motive, dar acum, cu precădere, pentru faptul că au fost alături de mine şi de Mike, chiar şi atunci când erau la cocoţ. Noi deja nu mai avem nevoie de simpla prezenţă ca să ne susţinem unii pe alţii.

Pentru HPM, numai felicitări: pentru “curajul” de a înfrunta un drum destul de solicitant, pentru debutul turei în gara Brăila, cam descurajant, şi pentru feedbackul de o calitate deosebită reprezentat de fotografiile şi filmele realizate cu sensibilitate şi talent de către ei.

Nu în ultimul rând, mulţumirile mele şi ale lui Mike, pentru ajutorul nepreţuit oferit de prietenii nostri gălăţeni: Marin Baltă (baltarel), Constantin Ceapchi (ceceapchi) şi Gigi Cepoiu (gigicepoiu)

Tura din acest an mă îndeamnă să repet figura şi la anul. Dacă vom fi sănătoşi voi aduce şi alte serii de carpatişti către Măcin. Mai des de un an nu voi repeta experienţa pentru că acumulările de colesterol de la slană şi alte bunătăţi făcute pe ţepuşă la foc nu se vor epuiza mai repede de atât. Dar a meritat pe deplin.

Regrete? Sigur că am şi regrete: deoarece, deşi a iesit o relatare destul de lungă, nu am epuizat nici pe departe ce s-a întâmplat în aceste două zile, deoarece nu am reuşit să schimb impresii cu mai multi participanţi, deşi i-am simţit aproape pe toţi, deoarece timpul a trecut prea repede...

Să nu uitaţi să frunzăriţi linkurile cu fotografii postate în diverse locatii, dar anunţate aici: http://www.carpati.org/planificator_ture/macin/784/.

Şi, mai ales, să vizionaţi filmuleţul lui Claudiu, care vă va purta în lumea de poveste a munţilor Dobrogei!

Şi pentru că a fost un "proiect" serios avem şi raportări: peste 50 de participanţi, 24 de corturi şi un hamac, 12 autoturisme şi un motor.

Cer senin şi poteci însorite aşa cum am avut noi în Măcin!

Fotografi: Mihai, Costel, Catalin, Em, Ionut, Marius, Mugurel, Alois

Joi, 16 aprilie 2009 - 23:25 
Afisari: 12,510 


kya