Pituluș prin cotloanele Bucegilor - Hornul Ascuns din Coltul Malinului (Muntii Bucegi)

    Atentie!!! Acest jurnal cuprinde descrierea unui traseu alpin, nemarcat, destinat numai persoanelor care detin si cunosc temeinic utilizarea echipamentului specific. Jurnalul conține doar opiniile personale ale autorului!

    Luni, tolanit pe canapea , aflat sub influenta acidului lactic care inca isi face de cap prin fibrele musculare si probabil si prin alte parti ale corpului ca altfel nu m-as fi hotarat sa scriu un jurnal, decid sa rememorez in scris o zi de iarna in luna lui florar. Da, am scris bine, nu m-am inselat, o zi de iarna caci pe munte este iarna in toata puterea cuvantului.

    Cum toate planurile frumoase se pun la cale spontan si cu toate ca prognoza nu arata tocmai bine decidem ca duminica sa ne fortam norocul la o ultima tura de alpinism, speram noi, pe sezonul acesta.

    Asa ca duminica dimineata,dupa un drum neasteptat de liber, iata-ne in parcare la Gura Diham echipandu-ne de zor,eu de fapt mai mult savurand a doua masa a zilei si hidratandu-ma ca un dromader. Se pare ca nu decat noi pariasem pe ziua de duminica caci mare ne este surpriza la aparitia unor buni prieteni care aveau de gand sa ia sub bocanci Valea Adanca. Mai discutam de una de alta ca doar nu ne mai vazusem de ceva timp si in jur de 8.30 ne facem curaj sa o luam la deal spre Plaiul Fanului.

    Tanjeam dupa o iesire , asa ca ma bucur din plin de explozia de verdeata si de sunetul padurii trezite la viata. Ma felicit pentru deciza de a lua bocancii de 3 sezoane, totul in jur aratand ca iarna a ramas demult in urma, decizie care ulterior se va dovedi cam prost inspirata.

    Primele reminiscente ale iernii le intalnim la intersectia Malinului cu Valea Cerbului unde o avalansa imensa s-a scurs pana in poteca . Ne uitam daca putem sa coboram Malinul pana jos insa renuntam rapid la idee caci prima saritoare este descoperita considerabil.

    Tinem poteca turistica inca un pic cu privirea atintita spre stanga , depasim santinela Vaii Verzi si iata ca se arata Seaca Costilei cu Coltul Malinului parca undeva tare departe. Ne incordam un pic privirea, caci muschii se vor incorda ceva mai tarziu si observam linia Hornului Ascuns acoperita cu zapada.Da...ambitios obiectiv dupa atata lipsa de antrenament. Traversam talvegul Vaii Cerbului si deja e iarna – limba de zapada continua pe vale pana la obarsie.

 

                                                            VSC dupa traversarea talvegului Vaii Cerbului

    Ne echipam la ralanti ca sa ne conservam energia si dupa ceva tras de timp pana la limita cartonasului galben incepem ascensiunea spre Everestul vaii noastre.

    Prima jumatate a vaii o parcurgem rapid,cu ceva atentie sporita fiindca au inceput sa apara podurile de zapada. Deja ne permitem glume ca in 6 ore ne intoarcem la masina insa Arbitrul Suprem - Muntele ne va arata ca el detine terenul de joaca si ne va baga in prelungiri. 

 

                                                           Eugen urcand cu atentie in partea inferioara a vaii    

 

                                                                                     Zapada inca e perfecta

    Odata cu deschiderea vaii zapada devine mai grea, piciorul se afunda mai mult,coapsele se pompeaza, respiratia se inteteste. Incep sa-mi numar pasii... cinzeci, patruzeci, treizeci si cinci, fac semn de schimbare dar jocul asta nu este cu rezerve. Ma intreb ce caut aici, pentru ce atata chin?!Raspunsul vine imediat atunci cand Arbitrul ne permite o pauza de hidratare, privire rataceste spre Creasta Frumoasa, spre Coltul Malinului care e din ce in ce mai aproape si schimbarea apare in gand , in trup. Da...vreau sa fiu aici, imi place obiectivitatea Arbitrului, indiferenta Lui fata de noi!

 

                                            

                                                                                     Partea superioara a vaii

 

                                                                                        Omul si Muntii

    Trecem de branita care leaga Valea Tapului de Seaca costilei, Braul cu Jnepeni cred ca se numeste si ajungem la baza hornului.

 

                                                    Mai e un pic (probabil ma gandeam la Hornul Central)

    Ne asiguram la un piton, scoatem coarda si ne pregatim pt repriza a doua. Eugen pleaca cap, spre norocul meu, caci se va dovedi o lungime de Champions League cu adversari care intra numai prin alunecare. Tremur in regrupare, prognoza incepe sa se adevereasca si vantul incepe sa sufle serios. Sunt inghetat bocna, ce buni erau acum bocancii de iarna! Un lucru bun e ca mi am luat manusile groase, deee...m-am gandit mai mult la maine decat la picioare. 

   Il strig pe Eugen daca mai are mult pana in regrupare si ca drept raspuns primesc de sus bucati de gheata si zapada. Intr-un final ma anunta ca a regrupat. Ies un pic la incalzire cu ceva miscari de streching si incep sa ciocanesc cu fiarele din dotare mai mult in stanca decat in gheata. Avansez binisor pe prima jumatate a lungimii insa greul incepe cu adevarat in partea a doua, acum realizand si eu de ce Eugen inaintase asa greu. Ma intampina un horn ingust in care mai mult ma tarasc decat catar, iau contact cu crampoanele adversarilor pe tibia stanga, rucsacul se coalizeaza cu ei ingreunandu mi si el avansarea. Intr-un final ,dupa cateva prize bune de piolet, reusesc sa ajung in regrupare incalzit, dar cu inima galopand nebuneste. Nici nu vreu sa-mi imaginez cum a trezut Eugen pe aici., ce sa zic capitanul e capitan! Din pacate pe aceasta lungime nici unuia dintre noi nu prea i-a ars de poze.

    E momentul sa plec eu varf impins si sa treaca Eugen la conservat caci frigul are grija sa-l ia si pe el in primire.

                                                                                 A doua lungime

    Am ceva emotii la debutul lungimii facand un mic traverseu pe un prag destul de expus, bajbai un pic pana reusesc sa pun o asigurare la un piton pe mana stanga, infig pioletii responsabil si ma ridic cu picioarele in opozitie. Lungimea nu mai prezinta dificultati pana la final unde ma intampina ultimul fundas sub forma unui obstacol usor surplombat ce ma scoate un pic pe spate. Pt prima oara pioletii musca sanatos din zapada de deasupra saritorii ceea ce imi confera incredere si cu un sprait larg ajung deasupra ei la doi pasi de regrupare.

 

                                     Eugen la iesire din ultimul pasaj cu toata VSC si Creasta Viilor Senzatii sub el

   Vine si Eugen, urca pana in creasta si apoi continua mai dabusilea, mai ca pisica pe sticla pana la Dintele dintre Colti unde regrupeaza. Dupa lungimea asta de relaxare urmeaza cireasa de pe tort traversarea Dintelui si a Coltului de Sus. Aici...ce pot sa spun, morcovi la greu!!! Cu fesele incordate la maxim, dupa un mixt adevarat de stanca, iarba si zapada, ajungem in firul Vaii Tapului. Ne mai pompam un pic coapsele si ce sa vezi , in BMC abia putem sa ne tine pe picioare, vantul s-a dezlantuit si ne biciuie din plin. 

 

                                                                                   Ala mic sunt eu, nu e un tap

   Si cand ziceam ca totu-i gata urmeaza coborarea spre Malin, facem cateva zig-zaguri, mai urcam, mai coboram pe niste fete de iarba si pe fasii de zapada inmuiata de soarele de dupa-amiaza si reusim sa prindem o branita care ne coboara pe picioare pana in talvegul plin ochi de zapada al Malinului.

 

                                                                                Coborarea spre Malin

    Coborarea este o adevarata placere, zapada este tocmai buna, asa ca mai cu privirile indreptate spre inaltimi, mai cu ele atente pe unde pasim ne trezim ca ajungem la Hornul Pamantos. 

 

    

    Urmeaza dezechiparea, coborarea pana in poteca turistica si dupa 10 ore pe terenul de joaca ne retragem la vestiare multumiti de rezultatul partidei.

    Parasesc Busteniul dupa inca o intalnirea surpriza, da... se pare ca azi a fost ziua revederilor.Edy isi facea plimbarea de relaxare dupa o urcare sub tir continuu a Albisoarei Branei. Schimbam cateva vorbe si ne vedem fiecare de drumul spre casa.

     Si acum ca tot am razbit la final cu jurnalul trebuie sa prezint echipa in ordinea numerelor de pe tricou:

                                                            numarul 9 - subsemnatul, atacant de gura portii        

         

                                           numarul 10 - Eugen, mijlocas coordonator, omul cu banderola si pozele.

  

     PS: acum daca stau bine si ma gandesc prezentarea trebuia facuta inaintea partidei... asta e, poate data viitoare. 

  

 

Duminică, 28 mai 2023 - 17:00 
Afisari: 902 


robert84