Piatra Craiului in timpul intalnirii de iarna carpati.org (Muntii Piatra Craiului)

Intalnirea de iarna Carpati.org. Motivul de care aveam nevoie pentru a evada iarasi la munte, dupa aproape patru luni in care medicii mi-au dat interdictie totala de a ajunge la munte, efect al unui “mic incident” de mountainbike in urma caruia m-am ales cu o leziune cervicala.

Iata-ne asadar sambata dimineata plecand spre Crai. Echipa: Alin (amihu), Cristina (cristina.moldoveanu), Silvia (silviaaa) si subsemnatul. Si iata-ne ajunsi la cabana Gura Raului, unde ne lasam masina si purcedem spre Curmatura. In urma celor auzite ma asteptam ca anumite portiuni ale potecii sa fie tare noroioase. Dar nu a fost cazul. Singurul regret a fost ca, odata ajunsi in poiana Zanoaga, perspectiva crestei Craiului a fost adumbrita de ceata si nu ne-a mai bucurat ochiul, ca in alte dati. Dar… era abia sambata in jurul amiezii. Stia oare cineva ce se va mai intampla? Si uite asa, pas cu pas, ajungem si la cabana.

Pe drum intalnisem doar jos, la Botorog, doi pinguini (Silvana si Radu) ce doar prevesteau ceata de pinguini ce urma sa vina abia seara. Iar la cabana, in ciuda asteptarilor, destul de putini oameni. Ulterior am aflat ca vreo doua echipe plecasera spre vf. Turnu si Ascutit. Insa Gabi si Ovidiu erau acolo, parca asteptand pe fiecare carpatist in parte. Mancam si noi, apoi ne gandim ce am mai putea face.

Intrucat era deja ora doua si nu am fi vrut sa ne prinda noaptea pe creasta, am decis la ne facem incalzirea urcand pe Piatra Mica. Vremea era… uscata, dar muntele era cufundat in ceata si vazduhul destul de intunecat. In Saua Crapaturii stam putin incercand sa scrutam cu privirea prin ceata pentru a vedea cate ceva. Apoi ne continuam drumul spre Piatra Mica. Si, relativ brusc si evident doar pentru cateva minute, apare o mica spartura in nori ce ne permite sa revedem o farama din peisajul oferit de munte.

Apoi ne continuam drumul. Zapada nu este pe stanci, dar ajunsi in zona jnepenisului avem totusi parte de bucurii. Toata flora poarta urma vantului si a iernii.

 

Acceleram insa pasul, caci inserarea este aproape si, cum vizibilitatea nu este de vis, nu riscam sa ne prinda noaptea pe stanca inghetata. Ajungem pe varf, totul este insa scaldat in ceata. Si, dupa o scurta consultare, ne intoarcem tot prin Saua Crapaturii.

La cabana era deja animatie mare. Se canta la chitara, se manca, se discuta. Voie buna de montaniarzi. Apoi discutii – la usa cabanei, in sala de mese, afara. O scurta runda de prezentare a fiecaruia (o scurtime destul de lunga, avand in vedere ca eram multi). Apoi iar discutii, voie buna, cantece de munte… Sa tot ai o asemenea viata. In cele din urma oamenii se rasfira, fiecare prin camera sa.

Noi planuim sa ne sculam a doua zi astfel incat sa plecam la opt spre creasta. Si chiar ne sculam. Nu reusim sa plecam decat la noua, dar reusim. Caci vremea te imbia sa urci, se anunta o zi superba. Din pacate suntem doar trei - Cristina, Alin si cu mine. Dintre toti ceilalti care au vrut sa urce, nimeni nu avea suficient timp la dispozitie. Si pentru asta mi-a parut rau. Ca nu au fost mai multi pe creasta in acea zi, dar si ca nu au fost cu noi. Dar ... continuam (urcusul).

In Saua Crapaturii ne intalnim cu cativa pinguini - Radu (radugriz), Emil (xemax) si Oana. Stiam ca ei sunt presati de timp si vor urca spre Piatra Mica (si ce priveliste trebuie sa fi avut, daca ma gandesc cum se vedea de pe Turnu spre Piatra Mica si spre un Zarnesti ascuns ochilor privitorului aflat pe Piatra Mica, deasupra unui plafon de nori, de catre acest plafon).

Traseul spre vf. Turnu - neasteptat de lipsit de zapada. La cum arata stanca, scaldata in soare, uneori aveai impresia ca esti intr-o frumoasa tura de vara intr-o zi putin racoroasa (temperatura era ideala).

Doar pasajele expuse, in parte pline cu gheata, iti aminteau ca esti in plina iarna si te indemnau la prudenta sporita. Si la folosirea pioletului din dotare. Si tot asa, incet, incet, spre vf. Turnu. Cu opririle de rigoare pentru a admira un peisaj de vis ce se deschidea in fata ochilor nostri, oriunde ne indreptam privirea - spre Piatra Mica, spre Bucegi,

spre La Table si Brusturet.

Ajunsi in vf. Turnu ne punem la sfat si decidem fara prea mari dezbateri sa mergem pe creasta si sa coboram din vf. Ascutit (nu era inca ora 11). Pe creasta peisajul se schimba. Chiar daca nu era zapada mare, totusi era iarna in toata puterea cuvantului. Zapada era insa uscata si faina, transformand fiecare nou pas intr-o noua bucurie. Poteca era batuta de catre cei zece ce fusesera in ziua anterioara pe acolo.

Privelistea era magnifica. Fagarasii ne apareau scaldati in soare, parca pentru a implini pe deplin o tura atat de frumoasa.

Ne continuam drumul de creasta, lasand in urma traseul spre Padina Sindrilariei,

apoi ajungem la coborarea pe Lehmann spre Curmatura. Perspectiva ramane incredibila, in zari Magura Codlei rasare deasupra norilor.

Din nou punct de decizie. De data aceasta fiecare a spus cu jumatate de gura sa mergem mai departe spre Ascutit - cu jumatate de gura de teama ca vreunul dintre ceilalti sa nu spuna sa coboram. Deja incepuse sa se vada cum se aduna ceata pe creasta, venind dinspre sud-vest; vf. Baciului nu se mai vedea, dar Ascutitul se arata inca in toata splendoarea sa in iarna, imbiindu-ne la a-l vizita. Si toti am vrut sa continuam. Era deja vizibil faptul ca atacul cetii se putea declansa in orice secunda, coplesindu-ne instantaneu. Dar fusese prea frumos pentru a ne opri din drum.

Cu fiecare pas pe care il faceam, ceata devenea mai deasa. Nu era nicidecum o amenintare, dar ne ascundea spectacolul de vis oferit de creasta Craiului pe timp de iarna. Continuam, trecem de vf. Padinii Popii, pasim increzatori spre vf. Ascutit. Inevitabilul se intampla insa. Ceata ne invaluie, ascunzand complet orice farama de creasta.

Cum spre Piatra Mica se mai vedea ceva lumina, decidem cu oarece regret sa ne intoarcem, pentru a cobori pe Lehmann, pe unde coborase si echipa de sambata. Mai aveam cca 30 min pana pe Ascutit, ne-am intors insa - traisem din plin fiecare pas si nu avea rost sa continuam doar de dragul de a continua. Facem asadar cale-ntoarsa. Ajunsi la indicatorul spre Lehmann, vedem ca n-ar fi fost rau nici sa continuam. Se luminase putin.

Noi am inceput insa coborarea spre cabana. Mai trebuia sa strangem cortul si apoi sa purcedem si noi spre casa. Ajungem la cabana in jurul orei unu, ora la care toti carpatistii plecasera. M-as fi bucurat sa mai gasesc macar cativa, sa mai vorbim putin. De fapt singurul oftat legat de aceasta intalnire este faptul ca nu am reusit sa vorbesc cu mai multi, sa cunosc mai bine si mai multi. Asadar, dragi carpatisti, ne revedem pe creste. Si apoi, evident, la intalnirea de vara.

Sâmbătă, 31 ianuarie 2009 - 11:36 
Afisari: 4,124 


ovispeedy