Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Mai 2024
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Iunie 2024
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Vanturarita
Muntii Capatinii

Piatra Craiului - Aprofundare (Muntii Piatra Craiului)


      Trebuia să fie Făgăraș.. Pentru vara care tocmai s-a sfârșit aveam planuri mari. Culminantul desemnat reprezenta o traversare a crestei Făgărașului de la vest la est pe durata unei săptămâni ȋntregi, ȋn compania unor foști colegi de clasă din liceu. O parte din ei au picat proba de aptitudini fizice, trăgând cu chiu cu vai să ducă la sfârșit o biată Leaota de azi și până mâine. Alții au capitulat pe motive mai mult (basta concediu / schimb serviciul) sau mai puțin (Y nu vine decât dupa X) onorabile. Ȋntr-un final, la patru luni de la planificarea inițială din fir a păr ne trezim trei persoane rămase ȋn joc când toată afacerea plecase de la ideea unei mici reuniuni de clasă ȋn vârf de creastă. Poate că muntele nu pleacă nicăieri, din păcate oamenii deseori da!


      Zile libere aveam și ȋncă am cât să uit de ce ȋnseamnă „lume”. Dor de ducă era mare și nestins. Trebuia acționat. Musai. Perindările de anvergură erau prea din scurt, dar parcă nici un dus ȋntors de weekend nu m-ar fi săturat. Ȋmi vine ideea să merg ȋn niște munți ȋn care am fost un pic, dar nu suficient, pe care ȋi cunosc, deși nu suntem ȋncă prieteni pe de-a ȋntregul, niște munți impresionanți, măiaștrii pe orice față i-ai ȋntoarce, din orice colțișor i-ai privi. Și dacă tot merg, apoi să văd ce e de văzut, să ȋi bat ȋn lung și ȋn lat și să storc cât mai multe esențe din peisajele care taie răsuflarea și ȋmping gândul dincolo de neliniști și larmă.


      Părea o mică nebunie.Sau inconștiență, cum au spus unii. La urma urmei, creasta o faci și ȋntr-o zi dacă ai pas săltat. Ce ȋți trebuie patru ? Ȋn Crai ? Păi de timpul ăsta de duci nene ȋn Retezat, ȋn Făgăraș, nu ȋn Crai. Păi da, dar știți că .. eu nu vreau doar creasta, eu vreau și Lanțurile, și două – trei padini, și Grindul, și nordul, și sudul, și .. . S-au găsit destui care să-mi fărâmițeze din pâinică; ce m-a mirat e că pe o parte ȋi cunoșteam și nu erau deloc soiul de indivizi care să meargă de ici până colo. Alarmele nu au contenit să sune: ai grijă că e de tras, o să aveți bagaj mare, n-o să fie apă, urcați prea mult, n-o să ajungeți „La Table” ȋn prima zi, e mult de mers etc. Aș !


      De fapt nu aveam cum să fim mulți. Măcar că se impuneau două zile libere, pe care nu oricine și le-ar fi irosit. Cel puțin nu pentru un munte de weekend cum e Craiul unde vii, dai o fugă până ȋn creastă, te dai jos și te trezești a doua zi frumușel la birou. Dar de ce am fi mulți ? Câțiva e numai bine și dacă mai și cunoști o parte din ei, cu atât mai frumos și mai unit grupul. E prima mea tură organizată aici, nu mai bine ȋncepeam cu ceva mai lejer ? Nu e prea mult și prea ambițios ? De fapt prima mea ieșire pe munte ever a debutat cu un Crai de trei zile ȋn care m-am tot dat pe lanțuri și pe brâne de ȋmi venea s-o iau din nou de la capăt de cum se termina și mai multe nu. Ȋmi cunosc destul de bine puterile să știu că pot merge patru zile fără să chițăi, totul depinde de grupul ca ȋntreg.


      După vreo zece zile se formează și echipa a cărei componență nu poate decât să mă bucure. S-au ȋnscris patru persoane dintre care pe trei le cunoșteam – cu Marius (marius31) am fost ȋn Vrancei, Penteleu și, mai recent, ȋntr-o tură organizată de mine altundeva ȋn Bucegi, prin Clincea – Țigănești; cu Ionuț (iohag) am umblat ȋn Vrancei, Penteleu (trăiască Flame-ul) și Parâng; pe Iulia (iulia.str) de asemeni o știam din tura lui Ionuț Vlad ȋn Parâng, doar de Mircea mai aveam să aflu că e un ardelean călit și deloc molcom, cel puțin nu la mers, care avea să ni se alăture cu o zi ȋntârziere de la startul inițial.


      Plecăm ȋn dimineața zilei de joi, 25 iulie. Din București suntem doar eu și Ionuț cu care mă ȋntâlnesc fix ȋn Regie. Până la Brașov sunt aproape trei ore de tren dar e dimineață devreme și traseul din prima zi parcă nu e așa de lung. Ȋn Brașov ȋi găsim pe Marius și pe Iulia, care se află momentan sub escortă - „Stroe ! Să aveți grijă de fata mea, altfel vin și vă caut !” zise o voce de om care nu glumește, iar Ionuț ȋi dictează docil numărul de telefon, ȋn caz că.. . Mergem apoi să ne cumpărăm bilete pentru regionalul de Zărnești. Trenului ȋi sunt necesare șaptezeci de minute pentru parcurgerea a treizeci de kilometri, dar având ȋn vedere că pe bilet am plătit numai doi lei, de care nu poți cumpăra nici ovăzul pentru caii care trag locomotiva, am renunțat la alte lamentări inutile. Să-i dăm bice ! 



/Aprofundare/01__copy_.jpg



      Ajungem ȋn Zărnești, punctul de start al măreței noastre drumeții. Prima parte a zilei cuprinde ascensiunea pe Valea Crăpăturii până ȋn șa și continuarea spre Curmătura. Ȋnainte de intrarea pe vale avem ceva de mers printr-un soare care ȋși asmute razele spre scăfârliile noastre, dar pitorescul peisajului, pigmentat de țăranii ieșiți la munca aprigă a câmpului și de cei câțiva copilași care zburdă cu imaginația și corpul prin lanuri, ne scoate din rutina agonizantă a cuptorului imens de-a cuprinsul căruia ne târâm desaga. Intrăm ȋnsă pe vale, unde e mai răcoare și mai plăcut de urcat. Nu-mi aduc aminte să fi ȋntâlnit vreo săritoare, cu toate că pereții se ȋngustează mult pe alocuri și gradul de verticalitate crește considerabil. Interesant la această vale este că ȋncepe de la o altitudine destul de mică și se ȋncheie undeva la 1600 m, acolo unde multe văi abia ȋncep să-și adune firele ȋntr-un principal. Grohotișul tipic Pietrei Craiului se insinuează printre ierburi ȋnsă aici pare destul de stabil și fix. Valea Crăpăturii de jos până sus mi s-a părut mult mai ușoară ȋn comparație cu Brâna Caprelor care coboară din Șaua Padinii Ȋnchise spre Diana, bunăoară. Ajunși aproape de capătul ei, dăm peste cinci puștani care coborau „la adidași”, unul din ei ȋntrebându-ne dacă mai e mult până jos. Mult n-ar mai fi, depinde cât de repede vrei s-ajungi ... . 



/Aprofundare/02__copy_.jpg



/Aprofundare/03__copy_.jpg



/Aprofundare/04__copy_.jpg



/Aprofundare/05__copy_.jpg

   de la dreapta la stanga : Iulia, eu, Marius si Ionut


     După 15 minute de la ajungerea ȋn Șaua Crăpăturii suntem la Curmătura, ȋn total trecute fiind doar trei ore și un pic de la plecarea din Zărnești. Ne-am mișcat bine. La Curmătura ne oprim la o ciorbă iar pe mine mă pune necuratu’ să iau o bere la desert. Am băut doar jumătate dar parcă tot mi-a mai tăiat din elan, fie și pentru că a mai accentuat un pic somnul care se lasă după o masă care te ȋmbie la odihnă. Noi n-avem ȋnsă timp de ședere. Iulia venise cu propunerea să lăsăm corturile aici și să le recuperăm duminică, ȋn ideea că nu vom avea nevoie de ele și vom prinde loc ȋn refugii. Eu insist că nu ne putem baza pe acest fapt și că fără corturi riscăm să dormim sub cerul liber, lucru nu tocmai neplăcut dacă vremea ar rămâne senină. De fapt și Iulia era conștientă de riscurile de a merge fără cort, ȋnsă și-ar fi dorit ca bagajul să se mai diminueze, iar câteva kilograme ȋn minus chiar s-ar fi simțit, după cum aveam să constat pe propria spinare. 



/Aprofundare/06__copy_.jpg

                          același personaj găsit dormind și ȋn urmă cu un an:

/Aprofundare/23.jpg



/Aprofundare/07__copy_.jpg



      Ne urnim din loc și continuăm pe un drum care merge relativ drept, prin păduri și poieni, spre locul numit „La Table”, un punct de răscruce pentru mai multe trasee de pe versantul răsăritean al Craiului ce vin fie din Zărnești, prin faimoasele Prăpăstii, fie dinspre Curmătura, Peștera sau Brusturet. Drumul nostru către acest „nod poteciar” mă frapează prin contrastele de verde și albastru, prin ȋmbinarea optimă de pajiști, pădure și cer care delectează retina și mai ales lumea de dincolo de ea. Se ȋntâmplă acel lucru minunat, acea detașare de pârghiile și ancorele lumii cotidiene – uit ce zi este. Peisajul ȋn miezul căruia mă aflu ȋmi anihilează atât de subtil conexiunile urbane ȋncât metroul care mă transporta cu zece ore ȋn urmă aparține brusc unui univers pierdut ȋn spațiu și timp, unui context pe care l-am traversat ȋntr-o existență anterioară celei curente. 



/Aprofundare/08__copy_.jpg



/Aprofundare/09__copy_.jpg



/Aprofundare/10__copy_.jpg



     Poate ruptura de prezentul obișnuit s-a produs și datorită unei oarecare liniști. Pe anumite porțiuni greutatea rucsacurilor și frumusețea lăuntrică a pădurii ne-au impus tăcerea; până și Marius s-a oprit din turuit; la acestea aș adăuga și frecvența redusă a drumeților – pe drum am ȋntâlnit parcă doar două persoane, dintre care una era un străin cu care am schimbat două vorbe ȋn engleză dar care părea a avea altă nație decât cea britanică. Ne oprim ȋn mijlocul unei poieni să savurăm mai bine blândețea naturii, apoi facem ȋncă o pauză la izvor, ultima sursă de apă pentru mai bine de o zi. 



     După așa o tolăneală picioarelor nu le mai vine a se dezmorți și ultimii doi-trei kilometri cât ne-ar mai fi despărțit de refugiul din Grind mi s-au părut poate cei mai dificili din toată tura. Cum intrăm ȋntr-o pădurice se ȋntâmplă ceva ciudat, simt cum o moleșeală mă cuprinde și o senzație generală de rău pune stăpânire pe mădularele mele. Mă molipsește subit și un iz de greață și parcă tot corpul ȋmi spune să mă opresc și să mă așez ȋn mijlocul copacilor. Camarazii mei nu mă lasă la greu. Iulia vine și ȋmi cere chiar să ȋi mai dau din cort. E prima oară când car atât de mult ȋn spate pe munte, diferența adunând mai multe kilograme peste maximul cu care am fost obișnuit ȋn ieșirile de durată. Dar mi-aduc aminte că pot, e doar o piedică mentală de care nu vreau să rămân agățat. Le cer echipierilor răgaz de câteva minute, doar pentru a respira câteva guri de aer proaspăt, după care arunc matahala ȋn spate și ȋi dăm ușor spre refugiu, numărând cronometric puținele minute anunțate de un ultim indicator. După câteva opinteli suntem ȋn sfârșit la refugiul din Grind, prestabilitul punct terminus al unei prime zile nu foarte solicitante ȋn comparație cu ce avea să urmeze, și totuși orice ȋnceput e greu.



        La refugiu avem parte de o surpriză – un grup de adolescenți destul de gălăgioși dar altminteri prietenoși ne roagă să-i ajutăm cu montatul cortului. Aveau o ditamai tenta pe care nu reușiseră să o proptească adecvat, așa că Marius și Ionuț se duc să le arate cum se face treaba. Ȋntre timp schimb cu Iulia priviri și ne dăm de ȋnțeles că nu prea am vrea să stăm cu ei. Făcuseră un foc și puseseră și muzică nu tocmai ȋn surdină, iar la o primă vedere nu prea păreau de ȋncredere. Dau o fugă până ȋn refugiu iar priciurile ponosite și murdare nu mi se par nici ele prea atrăgătoare. E clar, parcă nu prea am vrea să ȋnnoptăm aici și după o scurtă consfătuire cu cei doi ingineri ai grupului decidem să ȋncercăm să atingem creasta ȋncă din această seară.



     Ȋntre timp reușim să luăm legătura cu Mircea care avea să plece din Cluj ȋn toiul nopții pentru a ne intersecta pe traseu a doua zi. Se ițește ȋn acest context și o mică dispută ȋntre mine și Iulia, care insistă ca Mircea să lase mașina la Plaiul Foii și să urce pe Lanțuri pentru a ne ȋntâlni la refugiul Grind II. Mie această idee mi se pare ridicolă pentru că, deși nu mai parcursesem Lanțurile ȋnainte, știam că traseul lor durează minim 5-6 ore, ori omul avea un bagaj imens pe deasupra. Cea mai plauzibilă variantă mi se părea un drum cu mașina până ȋn satul Peștera și de acolo circa trei ore de urcat până la Grindul de jos. Grind pe care noi tocmai aveam de gând să-l părăsim.


    

     După scurtul episod de cedare fizică aparentă din pădure, trebuie spus că puterile ȋmi reveniseră și picioarele ȋși reintraseră ȋn ritm. A contribuit, desigur, și ajutorul Iuliei care ȋmi preluase cortul, rucsacul ei fiind ceva mai ușor, și care era de părere că acel grup este prea gălăgios și prea dubios pentru a ne alătura lor. Personal nu aveam nimic cu ei, deși tot Iulia a venit ulterior cu ideea că poate sunt de la o casă de copii, judecând după cum se prezentau. Din punctul meu de vedere, i-am ocolit mai degrabă pentru că ne doream o noapte cu liniște deplină, având nevoie de odihnă serioasă pentru zilele următoare ȋn care aveam să umblăm mult mai mult. Pe măsură ce am ȋnceput să urcăm spre creastă mai răzbăteau până la noi chiote de la ceata pițigoică de lângă refugiu, ȋnsă gândindu-mă la concluzia Iuliei cu privire la posibila proveniență a acelui grup m-a ȋncercat un ușor sentiment de compătimire urmat de un gând plăcut că, ȋn fond, oamenii aceia au urcat totuși destul de mult ca să ȋntindă un cort ȋn mijlocul naturii, măcar aici sunt cu un pas mai departe de griji.



/Aprofundare/11__copy_.jpg



/Aprofundare/12__copy_.jpg



      Era cam opt și jumătate seara când ne-am gândit că drumul până sus ȋn creastă e mai lung decât pare, cu toate că știam timpii de parcurgere foarte bine. Pe lângă câteva capre negre care se joacă de-a v-ați ascunselea cu noi, ochisem și niște locșoare oarecum plate, pe care la nevoie se putea monta un cort. Văzând că ritmul de ascensiune scade simțitor și coechipierii mei ȋmpreună cu mine se opresc tot mai des să-și tragă sufletul, decidem că am putea pune cortul deasupra stâncilor ce mărginesc poteca care urcă ȋn creastă, beneficiind totodată de ineditul unui astfel de loc și de liniștea pe care cu siguranță am primi-o ȋn afara unui punct de repaos frecventat precum refugiile. Norocul este de partea noastră pentru că nimerim două zone splendide, două mini-platforme destul de protejate natural, ȋn fața cărora Toancheșul, culmile Mărțoiului, Coja și toți munticeii care ȋmprejmuiesc Șirnea și Peștera se culcă alene sub mantia asfințitului. 


      Ideea mea inițială presupunea să târâm după noi un singur cort, dar cum Mircea confirmase prezența ȋn tură și ȋn cortul meu oricum patru persoane ar fi fost un pic cam multe, stabilim ca Ionuț să-și aducă și el faimosul Husky Flame pentru a ne tolăni ȋn voie. Ȋn final s-a dovedit că prima noapte a fost și ultima ȋn care aveam să folosim corturile, ȋntrucât ȋn următoarele două seri am prins refugiile goale, dar asta nu puteam ști dinainte. Ne ȋmpărțim doi cu doi, eu cu Iulia și Ionuț cu Marius. Cortul meu, ceva mai mare, nu stătea tocmai plat. De fapt terenul nu era suficient de ȋntins ȋncât să permită doi metri pătrați de omogenitate, ȋnsă la o primă testare chiar și două treimi de cort ȋntins cum trebuie erau suficiente. 


      Ne punem pe mâncare, deschid o conservă din cele două luate pentru a-mi asigura masa de seară și aprindem primusurile. Cum era de așteptat, lăsarea ȋntunericului a adus cu sine un grad de răcoare dar vântul abia se simțea și temperatura era plăcută pentru o cină ȋn aer liber, la lumina frontalelor. După ce isprăvim de mâncat nu mai zăbovim prea mult și intrăm ȋn sacii de dormit pentru a ne reface cum se cuvine forțele. Dar până la somn mai sunt niște obstacole de depășit. Inițial nu observasem, dar cortul fusese amplasat un pic cam ȋn pantă. Poate că de stat se putea sta bine, dar de dormit nu. De fapt și eu și Iulia stăteam ȋn saci ca și cum cineva ne-ar fi ținut ȋnclinați, ȋntr-un unghi mai mult decât incomod. Prima idee care ne-a venit a fost să dormim ca pe curba de nivel, transversal pe panta pe care stătea cortul. Nu am apucat bine să mut izoprenul că am alunecat imediat spre intrare. Era clar că așa nu merge, astfel că ies din cort, ȋi cer Iuliei să facă același lucru și mă apuc de regândit situația. Ȋmi trecuse prin cap gândul că voi fi nevoit să strâng și să mut cortul ȋn alt loc, dar nu a fost nevoie. De la locul actual și până la baza micii prăpăstii mai erau câteva zeci de centimetri liberi, așa că tragem de cort un pic mai aproape de buza râpei. Doar nu ne-o bătea vântul să ne ia pe sus. Intrăm la loc ȋn cort după o mică reancorare și constatăm că situația e considerabil mai bună. Chiar dacă nici acum nu era drept pe de-a ȋntregul, spatele ni se așeza peste niște ierburi pufoase care se sincronizau ȋntr-o saltea cât de cât decentă. Gradul de ȋnclinație era mai mic și ne puteam pune ȋn sfârșit la somn. Mă uit la ceas – arăta miezul nopții. Gata, ne băgăm la nani, și-așa trebuia să dormim de mult. 


      La scurt timp după ce am ȋnchis ochii mă trezesc niște foșnete ȋn jurul cortului, discrete dar perceptibile. Probabil caprele negre jucăușe din timpul serii s-au ȋntors pentru o nouă rundă de pititea. Le lăsăm ȋn pace și ȋnchidem iarăși ochii. Minute mai târziu ne trezesc câțiva stropi de ploaie, singurii căzuți de-a lungul celor patru zile petrecute pe munte. Ȋnchid ochii din nou. La un moment dat o aud pe Iulia că trage fermoarul de la sac, iese din el și se așează ȋn fund gânditoare. Fără să mă sinchisesc prea tare, mă ȋntorc pe cealaltă parte și ȋncerc să mă cufund din nou pe tărâmul viselor, ȋn continuare neatins. „Am avut un coșmar” ȋmi zice Iulia. „Asta mai lipsea”, ȋmi zic ȋn gând și ȋncerc iar să mă pun pe somn. Dar Iulia, după cum aveam să constat minute mai târziu, era destul de ȋngrijorată și ȋncepe să-mi povestească. Nu prea aveam chef la ora aceea de confesiuni, ȋnsă mi-am amintit repejor că am avut eu ȋnsumi momente de pustiire interioară la miez de noapte, așa că m-am pus pe spate și am ȋnceput să o ascult, măcar că poate s-ar mai liniști un pic și ar reveni la somn. Cred că mi-a povestit vreo oră ȋntreagă dar dacă inițial mă simțeam ca veverița care ȋncearcă să doarmă ȋn timp ce alta o ține de vorbă (http://www.youtube.com/watch?v=R99J45PbflI), treptat am ajuns să cunosc câte puțin din trecutul ei și să-mi mai schimb niște impresii pe care le formasem un pic eronat despre ea. Deschid un pic fermoarul de la intrarea ȋn cort; o lună sângerie plutește magic deasupra triadei elitiste a Bucegilor: Bucșoiu – Omu – Coștila. Mă ȋntorc ȋn sac.



/Aprofundare/13__copy_.jpg


      Iulia a mai avut două vise urâte ȋn acea noapte bizară, având la bază același motiv recurent. Nu am mai folosit cortul de atunci, poate i-ar prinde bine o sfințire. Ȋn cele din urmă dimineața m-a prins destul de odihnit iar gândul la ceea ce urma să parcurgem nu putea decât să-mi sporească serotonina. Luăm micul dejun și ȋmi amintesc la timp să ies din cort, unde semnalul era zero, pentru a ȋl suna pe Mircea. Aproape că nu ȋmi vine să cred când aflu că acesta a ajuns deja la refugiul din Grind, deși este puțin peste ora nouă dimineața și noi ne așteptam să-l ȋntâlnim aproape două ore mai târziu. Ȋl vedem pe Mircea după scurt timp pe potecuța care urca pe la baza stâncilor pe deasupra cărora noi ne cocoțaserăm cu tot cu corturi și suntem ȋncântați de ritmul său bun. Doar Iulia părea un pic dezamăgită ȋnsă din motive cu totul diferite. 



/Aprofundare/14__copy_.jpg



/Aprofundare/15__copy_.jpg


      Este ora zece și jumătate și echipa e de acum completă, iar partea frumoasă a excursiei abia urma să ȋnceapă. Cu bagajele strânse ne tragem rucsacurile ȋn spate și reluăm urcușul spre refugiul Grind II, unde ajungem după aproximativ o oră. Suntem ȋn creastă, două sute de metri ne despart de vârful cel mai ȋnalt din Crai ȋnsă acesta nu constituie deocamdată obiectivul nostru. Ȋn schimb ne reorientăm spre sud și după ce depășim Grindul de sus, unde mai zăboveau câțiva turiști, ȋncepem suita de urcușuri și coborâșuri pe Sudica Pietrei Craiului, care figurează pe majoritatea ghidurilor ca fiind mai grea decât surata ei de miazănoapte. Depășim intersecția celebră bandă roșie de „La Lanțuri” iar nu la mult timp după aceea trecem pe lângă o ieșire marcată (cu ceva galben, nu mai sunt sigur), care părea a fi mai jos o spectaculoasă vale de abrupt. Dacă vreun cunoscător al Craiului mă poate ajuta să identific acea vale ar fi minunat, tot ce ȋmi amintesc este că se afla la 10 – 15 minute de intersecția cu Lanțurile, cum mergi spre Funduri. 



/Aprofundare/16__copy_.jpg



/Aprofundare/17__copy_.jpg



/Aprofundare/18__copy_.jpg



/Aprofundare/19__copy_.jpg

                                            Marius și Ionuț, fotografii grupului

/Aprofundare/20__copy_.jpg



/Aprofundare/21__copy_.jpg



/Aprofundare/21__copy_.jpg



/Aprofundare/22__copy_.jpg



/Aprofundare/23__copy_.jpg



/Aprofundare/24__copy_.jpg



/Aprofundare/25__copy_.jpg



/Aprofundare/26__copy_.jpg



/Aprofundare/27__copy_.jpg



/Aprofundare/28__copy_.jpg



/Aprofundare/29__copy_.jpg



      Pe ansamblu parcurgerea crestei sudice nu a pus probleme, existând doar câteva pasaje expuse (și totodată scurte, mă refer aici la cele cu adevărat expuse unde atenția sporită era imperios necesară). Noi ne tot ȋntrebam cum ar arăta o parcurgere a crestei ȋn condiții hivernale, dar poate că răspunsurile ne vor parveni de-a lungul timpului. De deasupra Poienii Ȋnchise remarc ieșirea de la ora 11 și pe cea de la ora două și inevitabil găsim un ciopor de capre ȋn poiană, pe care ȋl pozăm de sus. O variantă pentru a doua seară includea ȋnnoptatul chiar ȋn acest loc ȋmprejmuit de ziduri de piatră enorme, ȋnsă lipsa apei din poiană precum și greutatea prea mare a bagajului pentru a ȋncerca Brâul Roșu și Brâul de Mijloc Sudic și-au spus cuvântul. Am ajuns ȋn șaua Funduri cam la patru ore după plecarea de la Grind II, iar de aici am coborât cinci minute până la refugiu unde am mâncat de prânz și ne-am făcut siesta. 



      Matematic, creasta se continuă prin culmea Pietricica, urmând să piardă din altitudine ȋncetul cu ȋncetul până să ajungă ȋn zona Podului Dâmboviței. De la Funduri ȋnsă marcajul dispare iar noi ne orientăm spre dreapta, către vest, unde urmează o coborâre interesantă pe Valea Urzicii. Am mai parcurs acest traseu ȋn noiembrie când l-am prins acoperit de zăpadă, acum totul era perfect uscat iar vremea dicta și ea condiții optime de coborâre. Pe la jumătate am ajuns ȋnsă la de-acum infamul horn prevăzut cu cablu unde probabil e destul de ușor să urci dar mult mai greu ȋn sens opus. Aici a fost ȋncă un moment care mi-a amintit dificultatea de a avea o sarcină mare ȋn spate. Am ȋncercat să mă apropii de cablu și aș fi reușit probabil să mă prind de el, dar poziția mea era una precară și am decis să mă trag ȋnapoi. Până jos erau cam 12-15 m și nici de prize n-ar fi fost lipsă, dar rucsacul m-ar fi dezechilibrat prea mult, așa că apelez la planul B: căram ȋn rucsac 25 de m de cordelină (mulțumesc, conrad, că nu ai ȋnchis magazinul la timp  ) pe care mă gândeam că ȋi voi folosi ȋn cazul ȋn care ne vom aventura pe Brâul Roșu. Ȋn schimb aici cordelina a fost salvatoare pentru transportul rucsacurilor, urmând ca o coborâre fără aceștia să fie mult mai ușoară, la propriu și la figurat. Dăm rucsacurile la vale (recent baumwolle mi-a arătat o metodă mult mai deșteaptă decât coborâtul „de-a dura”, una gen „telecabină” prin care e garantat că sarcina nu suferă nicio leziune ȋn timpul transportului) după care ȋmi fac o pseudo-asigurare ȋn cordelină pentru care probabil că Ciprian mi-ar fi dat palme. Oricum, fără rucsac nu mai am niciun impediment ȋn a ajunge la cablu și a coborȋ lejer acea bucățică buclucașă de traseu.



/Aprofundare/30__copy_.jpg



      Intrarea pe Brâul Roșu este marcată cu o momâie. Mă gândeam că am putea devia de la traseul inițial forțând astfel o pătrundere spectaculoasă ȋn Poiana Ȋnchisă. A doua zi puteam continua spre Lanțuri pe Brâul de Mijloc Sudic, mult mai prietenos ȋn comparație cu fratele său nordic. Mai ȋntâi ȋl sun ȋnsă pe Mugurel care ne informează că izvorul din poiană este secat, lucru care a contribuit decisiv la continuarea pe traseul marcat din pricina rezervelor tot mai reduse de apă. Ne luaserăm la noi minim 2 litri (Mircea avea chiar patru), ȋnsă cu acel soare orbitor deasupra noastră, bagajul imens din spate și lungul traseu nu puteam fi mulțumiți de rezervele ce se diminuau ci trebuia musai să realimentăm. Rămânem cu imaginea răscrucii ȋn minte și ne continuăm coborârea pe vale, urmând a ne rezolva socotelile cu magnificele brâuri ale Craiului sudic cu altă ocazie. De altfel traseul prestabilit avea să ne rezerve câteva surprize minunate ȋn cel mai scurt timp.



/Aprofundare/31__copy_.jpg



/Aprofundare/32__copy_.jpg



/Aprofundare/33__copy_.jpg



/Aprofundare/34__copy_.jpg



      Cam la jumătate de oră de la ieșirea de pe Urzicii ajungem ȋn dreptul Cerdacului Stanciului unde facem un mic popas. Știam cu toții de măreața arcadă, ȋnsă peștera omonimă ne era cunoscută doar cu numele. O dibuim destul de ușor iar de la intrare nu ne prea poate surprinde – o grotă cam prăbușită, ca o carie ȋn incisivul de piatră al cărui smalț impunător ne fură privirile. Ne apropiem și constatăm că din grilajul de fier aflat la câțiva metri ȋn interiorul grotei lipsește o poartă de dimensiuni generoase. Nu putem rezista tentației și decidem să aruncăm măcar o privire. Cu frontalele pe cap, călcăm cu atenție pe bolovanii umezi, peste care picături de apă se prelingeau de pe pereți și tavan, și deslușim două cavități din care o alegem pe cea stângă. Iulia, Marius și Mircea ne așteptau aproape de intrare, eu cu Ionuț o luăm ȋnainte, el un pic mai ȋn față și după câteva clipe ȋl aud impresionat de o nouă deschidere a grotei. Peștera pare a se deschide și după ȋncă treizeci de metri atingem o nouă ȋncăpere care se ȋnfunda printr-un horn ȋngust și stâncos. Auzisem nu știu unde că această peșteră ar comunica oarecum cu Cerdacul și că se poate ajunge cumva deasupra, ȋnsă nu era momentul să aflăm. Ne ȋntoarcem ȋn prima ȋncăpere largă a peșterii de unde continuăm explorarea pe dreapta. De această dată ni se alătură și ceilalți, interesul fiindu-le stârnit de uimirea și entuziasmul de pe fața mea și a lui Ionuț. Continuăm pe dreapta și descoperim altă cavernă interesantă care se ȋnfunda cu un horn vertical, accesibil numai cu echipament de cățărare. Oprim explorarea aici nu ȋnainte de a face un mic experiment: hotărâm să stingem frontalele preț de câteva secunde. Ei bine, atunci am ȋnțeles cu adevărat ce ȋnseamnă ȋntuneric. Oricât de ȋntunecată ar fi noaptea ȋntr-o pădure, pe un vârf de munte sau la marginea unui oraș, nicăieri nu poate fi ȋntunericul mai tăcut, mai sinistru și mai profund ca ȋn adâncul rece și mut al unei peșteri. După doar două secunde frontala lui Ionuț se reaprinde, dar acele clipe au fost percepute ca și cum am fi fost ultimii supraviețuitori pe o planetă pustie. Un sentiment incredibil.



/Aprofundare/35__copy_.jpg



/Aprofundare/36__copy_.jpg



/Aprofundare/37__copy_.jpg



/Aprofundare/38__copy_.jpg



/Aprofundare/39__copy_.jpg



     Ne facem și o mică poză de grup ȋnainte de a părăsi răcoarea peșterii care ne-a lăsat cu gura căscată și ne-a oferit imagini la care nu ne-am fi așteptat. Continuăm să urmărim triunghiul albastru și ȋn curând intersectăm Marele Grohotiș (numit și Horjul Mare), totodată cea mai ușoară variantă de acces ȋn Poiana Ȋnchisă. Noi mergem ȋnsă transversal pe grohotiș și la scurt timp după ce ȋl părăsim ajungem ȋn dreptul unei văi despre care Ionuț mă ȋntreabă dacă știu cum ȋi zice. O privesc de jos, parcă ȋmi trezește niște amintiri, deși ceva e diferit. După câteva secunde mă prind că e vorba de Padina Lăncii, inițierea mea alpină, și tot atunci citesc același nume pe o stâncă, amintindu-mi că intrarea era marcată, chiar dacă zăpada așternută la ȋnceput de noiembrie făcea ca valea să arate cu totul altfel. 



      Traseul care la un moment dat ajunge pe la baza Umerilor poate fi făcut fără mari dificultăți și pe timp de iarnă, oferind atât ȋn sus cât și spre vale priveliști deosebite. Pe de o parte ai barierele de stâncă, brăzdate când și când de văi mai mult sau mai puțin accesibile alpiniștilor, pe de alta sunt pădurile tăcute iar dincolo de ele frumoasele imagini ale Iezerului și, ȋn condiții de vreme bună și atmosferă limpede, crestele semețe din Făgăraș. La intersecția cu un vâlcel mai ascuns soarelui găsim chiar și un petic de zăpadă, o ultimă reminiscență hivernală ȋn toi de vară care pătează grohotișul. 



/Aprofundare/40__copy_.jpg



/Aprofundare/41__copy_.jpg



/Aprofundare/42__copy_.jpg



/Aprofundare/43__copy_.jpg



/Aprofundare/44__copy_.jpg



/Aprofundare/45__copy_.jpg



/Aprofundare/46__copy_.jpg



/Aprofundare/47__copy_.jpg



/Aprofundare/48__copy_.jpg



      Ȋn apropiere de Șaua Tămășelului facem joncțiunea cu banda roșie pe care o vom explora mai mult a doua zi. De fapt o văzusem pe versantul estic, ȋntrucât traversează creasta. De regulă acest marcaj este rezervat exclusiv crestelor, Piatra Craiului fiind o (dacă nu singura) excepție ȋn acest sens – traseul de creastă este marcat cu punct roșu. După o oră de mers de la joncțiune ajungem la un stâlp indicator ȋn dreptul căruia ne orientăm spre refugiul Șpirla, varianta opusă ducând spre Zaplaz, punctul de ascensiune majoră pentru mâine. De la indicator la refugiu ajungem după circa un sfert de oră și după o mică pauză de respirat coborâm două sute de metri pentru a alimenta la izvorul din pădure. Aici ne spălăm un pic, timp ȋn care facem glume pe seama duratei mai mari sau mai mici pe care fiecare o petrece ca să ȋși mai lucreze un pic look-ul.



/Aprofundare/50__copy_.jpg



/Aprofundare/51__copy_.jpg



      Vatra de lângă refugiu a fost luminată preț de vreo două ore de un focușneaț care ne-a mai ȋncălzit un pic trupul și sufletul. A fost o zi incredibil de lungă, ȋn care am mers de la ora nouă dimineața până după apus, cam 12 ore ȋn total. După sumedenia de imagini incredibile surprinse de retină se cere un somn bun pentru ca o parte din ele să se asimileze ȋn arhivele minții. Având ȋncă ȋn memorie pantele pe care ȋntinsesem cortul ȋn seara precedentă, mi se pare că poziția ȋn care m-am așezat e ȋnclinată și mă sucesc la capul opus. Ȋnainte de a adormi, avem parte de un episod comic: Iulia găsește un păianjen dubios, drept pentru care ȋși schimbă și ea poziția de culcare. Nimic spectaculos, doar că concluzia trasă ne stârnește râsul – „e o văduvă neagră”. O fi văduvă, i-o fi murit partenerul, pardon, păianjenul de viață, și o fi și neagră, dar sigur nu e văduvă neagră. Degeaba ȋncercăm să-i explicăm că ălea au nevoie de secetă, căldură, imposibil să găsească toate aceste condiții la 1600 m altitudine, deși au existat știri mai demult ȋn care niște turiști ar fi dat de văduve negre pe litoral; Iulia o ține pe a ei: e văduvă neagră că a văzut ea la televizor cum arată. Bine că n-a dat peste vreo năpârcă, ne-am fi culcat cu un black mamba pândind de sub priciuri. Adevăratul și singurul pericol real din micuțul refugiu erau bocancii care duhneau din toată membrana. Ăla da venin, ar fi ucis un batalion ȋntreg; noroc că noi eram imuni.



      Sâmbătă, 27 iulie. Ne trezim frumușel și ȋn fața refugiului ȋncep să apară primii turiști. Ceea ce părea la ȋnceput a fi un grup izolat s-a transformat treptat ȋntr-o adevărată invazie – zece, cincisprezece, douăzeci, treizeci și nu se mai opreau. Tineri, tinerei și puștani, mai mult sau mai puțin echipați de munte, unii chiar la tradiționalul port românesc alcătuit din tricou, blugi și adidași umpleau poienița din preajma refugiului. La un moment dat mă bucur să disting printre ei dar fără treabă cu aceștia un coleg de ateliere – Ciprian (cipriann), care pornise și el să facă Lanțurile. Noi nu plecăm deocamdată, având nevoie de ȋncă o rație de apă, deoarece parte din ce luaserăm ȋn seara precedentă fusese epuizată pe gătit. Coborând spre refugiu, ne dăm seama de adevărata amploare a invaziei de orășeni: furnici urbane cărând ȋn spate cel mult un rucsăcel de câțiva litri, dar echipați cu tot soiul de unelte indispensabile pe munte – tobe, instrumente muzicale diverse, postere, bannere, ba chiar și o butelie de heliu pentru umflat baloane – urcă, fiecare cum poate, adesea gâfâind și ȋntrebându-se dacă mai e mult până sus. Noi ne vedem de ale noastre, luăm apă și nu ne putem stăpâni un surâs ȋn timp ce sprintăm energic ȋnapoi printre novicii cam posomorâți și dezorientați.



      Mai pierdem câteva minute la refugiu și la scurt timp după ce ȋl părăsim regăsim turma de invadatori câteva sute de metri mai sus, aliniată ca la o adunare MISA (din nou Iulia are o idee creață, cum că respectivii ar fi yoghini, doar că de data asta spusele ei sună foarte plauzibil), bătând zgomotos din tobe și uitându-se ciudat la noi, elefănței cu ditamai dulapurile ȋn spate, ca și când noi am fi fost cei care greșiseră locul. Ajungem la Zaplaz și de aici știm că ȋncepe distracția. Ȋn februarie acest loc a fost cadrul de desfășurare a mai multor aplicații din atelierul de alpinism hivernal AMC. Ȋn această zonă m-am dat cu fundul ȋn sus pentru a ȋnvăța să frânez alunecarea cu pioletul, tot aici am experimentat prima mostră de cățărare mixta, am ȋnvățat să facem un amaraj și altele. Acum totul e perfect uscat și atenția noastră se ȋndreaptă spre hornul prevăzut cu cablu care constituie și un prim test ȋn ceea ce avea să urmeze. Hornul ȋn sine nu e deloc dificil, prizele sunt suficiente și o cățărare lejeră se poate realiza și ȋn absența lanțului, partea nu neapărat bună este că noi am prins un pic de aglomerație, astfel că suntem nevoiți să stăm puțin la coadă ȋn spatele altor grupuri de turiști.



/Aprofundare/52__copy_.jpg



/Aprofundare/53__copy_.jpg



/Aprofundare/54__copy_.jpg



/Aprofundare/55__copy_.jpg



      După ce se trece acest horn a urmat o mică traversare a unei roci ieșite mai ȋn relief, iar aici rucsacurile au ținut să-și spună din nou cuvântul. Eu am trecut ȋnainte, dar până a face prea mulți pași sunt strigat de Marius care se blocase câteva clipe, revenindu-și și reușind să treacă rapid fără niciun fel de ajutor din partea mea. Zona de cabluri care dă și numele rutei este concentrată ȋn primele sute de metri din zona Zaplazului, mai sus vâlcelele urmând a se deschide considerabil. Referitor la greutățile acestui traseu, care prin unele referințe figurează drept cel mai dificil traseu turistic din Carpați (asta ar ȋnsemna teoretic și Tatra), mă limitez la a ȋl cita pe Ion Dunăreanu, care ȋn volumul nr. 38 din colecția clasică „Munții noștri” face următoarea precizare: „Considerăm de prisos orice adaos, precizând doar faptul că ȋn anii noștri trec pe aici, ȋn fiecare an, zeci de grupuri de școlari și tineri care rezolvă cu ȋndemânare toate dificultățile de teren.”



      Nemaifiind de o bună bucată de vreme „școlari”, doar „tineri”, „Lanțurile” nu ne-au pus așadar probleme cu excepția faptului că a trebuit să mai stăm la câte o coadă pentru a avansa. Repaosul ne-a priit nu doar ca odihnă ci și pentru că ne-a ajutat să ochim punctele de acces pentru Brâul de Mijloc care, cel puțin ȋnspre nord, aruncă ȋn cale obstacole deloc școlărești. Un ultim cablu pentru ajutor la o urcare mai pieptișă scoate fix ȋn creastă printr-o mică strungă, de unde până la vârful „La Om” (2238 m), pe care cu o zi ȋn urmă ȋl evitaserăm, ne mai despart câteva sute de metri. De data aceasta nu ȋl iertăm, ba chiar insistăm să facem o poză de grup ȋn varianta completă, pentru nepoți. La scurt timp ne petrecem cu un alt carpatist pe care ȋl cunoscusem la ieșirea din noiembrie – valicos, pe lângă care mai că era să trec neobservat.



      După ce trecem de La Om continuăm urcușul și coborâșul pe Nordica Pietrei Craiului, care pe lângă faptul că este mai ȋnaltă decât surata de la miazăzi, personal mi s-a părut a fi mai periculoasă, deși pe hărțile și prin ghidurile studiate se enunța contrariul. Mie succesiunea de hornulețe și săritori, bogate ȋn prize, ce-i drept, ȋn special stâncăriile verticale din zona Țimbalelor, mi s-a ȋnfățișat mai bogată ȋn adrenalină decât puținele pasaje expuse de pe Sudică. Chiar cu o zi ȋnainte un turist fusese victima unui grav accident pe această porțiune, iar punctul roșu conduce fix pe mijlocul crestei, deși potecuțe mai ferite se pot ȋntrezări din loc ȋn loc. Pe una dintre ele mai nimeream și noi involuntar, deoarece spre deosebire de majoritatea zonelor unde traseul ocolește porțiunile mai abrupte conducând prin părțile mai sigure, aici marcajul ține cu o rigoare matematică linia crestei, făcând apel la unele abilități de cățărare din partea celor ce ȋl urmează.



/Aprofundare/57__copy_.jpg



/Aprofundare/58__copy_.jpg



/Aprofundare/59__copy_.jpg



/Aprofundare/60__copy_.jpg



/Aprofundare/61__copy_.jpg



/Aprofundare/62__copy_.jpg



/Aprofundare/63__copy_.jpg



/Aprofundare/64__copy_.jpg



/Aprofundare/65__copy_.jpg



/Aprofundare/66__copy_.jpg



/Aprofundare/67__copy_.jpg



/Aprofundare/68__copy_.jpg



      Ȋn drumul nostru spre Șaua Padinei Ȋnchise facem cu mâna ieșirii din Călineț și ne căscăm gurile ȋn fața hăurilor ce se ȋnalță de ambele părți ale Țimbalelor. Ce vreme minunată, ce peisaje superbe ! Mai bine nici că se putea, grămăjoarele de puf alb punctează ici și colo sticla albastră a boltei cerești, vântul abia adie ȋnsă temperatura este optimă, nu ne coacem și nu suferim de cald, doar rucsacurile, care deși au mai pierdut un pic din greutatea inițială sunt ȋn continuare greuțe, ne mai trag alene la câte o clipă de zăbavă.



     Ne apropiem de punctul unde ȋncepe coborârea, ultimele două ore care ne despart de refugiul Diana. Ionuț și Marius propun inițial să mergem ȋn direcția opusă ȋnspre Curmătura, dar asta ar ȋnsemna să abandonăm planul pentru ultima zi și să plecăm direct spre Zărnești. Plus că am fi ratat o coborâre spectaculoasă pe triunghiul albastru și o urcare pe Padina Șindileriei.Ȋi ȋnțeleg ȋnsă, cele trei zile pline ȋn care am tot bălăurit ȋn toate direcțiile posibile și imposibile, dublate de greutățile care ne-au transformat ȋn veritabili dromaderi și-au spus un pic cuvântul, deși surprinzător genunchii și articulațiile mele se simt mai bine ca oricând. 



      Eram destul de aproape să ne punem corturile fix ȋn jnepenii din Șaua Padinei Ȋnchise când Iulia primește un telefon care ne convinge să coborâm spre Diana: Otto, deja faimosul Otto (țin minte când am fost anul trecut ȋn Penteleu ȋn tura lui Ioan la care a venit și Otto mi se părea că merg ȋntr-o excursie cu supereroi) a sosit ȋn țară pentru o nouă traversare ȋn munții Vrancei, la fel de faimoși datorită unui duo de marcă, și se află chiar la refugiul Diana unde urma să ajungem și noi. Din pricina unei confuzii pe care mi-o asum, am ȋncurcat banda albastră cu triunghiul albastru, astfel că Otto ȋnțelege că ne vom da jos din creastă pe Brâna Caprelor, deși noi voiam o abordare pe partea stângă a Turnurilor Dianei, cum cobori la vale. Se produce ȋnsă o ȋntâmplare fericită: pentru a ne aproviziona cu apă, facem un mic detur pe grohotișul Brânei pentru a ajunge la Găvan, unde Otto ne spusese că a găsit apă. Mă bucur foarte mult să constat că același izvor care fix cu o vară ȋn urmă avea pânze de păianjen este acum o mică fântână ȋn vârf de munte, ca un dar aruncat de Sfânta Vineri ȋn calea lui Harap-Alb (mă rog, niciunul dintre noi nu mai era chiar alb, dar se pune). De fapt coborâsem doar eu, Iulia și Marius, iar după ce umplem recipientele nu apucăm să urcăm că ȋl vedem pe Otto venind spre noi din susul pantei.



/Aprofundare/69__copy_.jpg



/Aprofundare/70__copy_.jpg



      După bucuria revederii, Otto ne povestește cum și-a pierdut o componentă foto printre jnepeni și era la un pas să ȋși uite și telefonul ȋn același loc. Schimbăm câteva vorbe, ȋi povestim că era cât pe ce să ȋl ratăm după care plecăm ȋmpreună spre punctul ȋn care cele două trasee de coborâre pe Diana se despart, pornind ȋn efectiv complet prin grohotișul care mărginește Padina Popii. Terenul este foarte accidentat și panta crește pe alocuri simțitor. Marius pare să se teamă un pic de grohotișul instabil, mai ales că avea amintirea unei ȋntâmplări destul de neplăcute. După un timp Otto, care ȋși lăsase bagajul la refugiu, se oferă să ȋl ajute iar preluarea sarcinii din spate ne-a ajutat să mărim un pic ritmul și i-a mai crescut și moralul lui Marius. Echipierii par un pic ȋngrijorați, parcă traseul devine greoi și nu se mai termină. Ȋmi place ȋn schimb că Iulia observă și alte perspective, remarcând apusul ȋncântător care ne mângâie cu raze blajine spunându-ne că precum noaptea care se apropie, drumul până la refugiu mai trebuie călcat doar de câțiva pași. Nu pot să uit fața căzută a lui Ionuț când ajungem ȋn șeuța ȋn care se coboară săritoarea prevăzută cu cablu. De fapt, cablul era vizibil de la o distanță măricică de unde nu se putea intui prea bine continuarea, lăsând impresia că o nouă porțiune de abrupt imensă avea să-și facă apariția. Valea ȋși vede de drumul ei, dar traseul cotește spre dreapta pe la baza turnurilor de piatră, urmând ca după scurt timp să intre ȋn pădure, pe porțiunea sa finală. Ȋn dreptul săritorii am avut din nou de furcă cu rucsacurile, pe care le-am dat jos tot cu ajutorul cordelinei. Otto ne-a sărit din nou ȋn ajutor, urcând până la jumătatea distanței pentru a ȋi prelua mai rapid și a-i transporta la bază ȋn deplină siguranță. Mulțumim, Otto ! fără tine am fi ajuns mult mai obosiți la refugiu.



/Aprofundare/71.jpg



/Aprofundare/72__copy_.jpg



/Aprofundare/73__copy_.jpg

                                  Genialul apus imortalizat de Iulia :)


/Aprofundare/74__copy_.jpg



/Aprofundare/76__copy_.jpg



/Aprofundare/75.jpg



      Ȋn cele din urmă, după ȋncă douăsprezece ore de mers am ajuns ȋn sfârșit la popas, șase persoane pe cinci locuri, dar acest lucru este un banal inconvenient urban care ȋn acest loc nu-și are rostul. Ne facem culcușul și zăbovim cu privirile spre piscurile ȋntunecate care răsar deasupra codrilor. Pe cer sunt sute de stele, ȋn curând printre ele vor fi și visele noastre.



/Aprofundare/78.jpg



/Aprofundare/79__copy_.jpg



/Aprofundare/80__copy_.jpg



/Aprofundare/81.jpg

      De la stanga la dreapta: Otto (ottohauck), Iulia (iulia_str), Ionut (iohag), Marius (marius31), Victor (victoranica) si Mircea (bauss)



      Duminică este ultima zi a excursiei noastre lungi și ȋncântătoare. Pentru că ȋn cele trei zile precedente am mers de dimineața și până la apus, decidem să renunțăm la urcarea pe Padina Șindileriei și să coborâm de la refugiu direct spre Zărnești. De fapt stabilisem acest lucru ȋncă din seara de dinainte, când coborârea pe grohotiș se prelungise parcă la nesfârșit și genunchii obosiți ar fi spus pas unei noi runde de teren mobil. Pe mine nu mă dureau, spre deosebire de alte dăți, dar la acest fapt au contat enorm bețele de trekking ȋmprumutate de la Adriana Nițu, căreia ȋi mulțumesc pe această cale. Fără ele ar fi fost o misiune mult mai dură. Otto este ȋnsă fresh și cum ne-ar fi părut rău de el să ȋl lăsăm să vină până ȋn Crai doar pentru o singură zi de trasee, o lăsăm pe Iulia să ȋl ȋnsoțească pe padina pe care noi o refuzasem pentru a purta, așa cum ea s-a exprimat, ”steagul echipei” pe vârful Turnu, ultimul bastion necucerit al crestei ȋn această tură. Facem ȋnainte o ultimă poză de grup ȋn formula completă, cu special guest cu tot, și restul, băieții, coborâm liniștiți spre Colții Chiliilor unde după un mic repaos la izvor ne ȋndreptăm spre gară, trecând de o ultimă probă de foc – mersul pe forestierul de Plaiul Foii sub arșița ucigașă a unui soare care ne stoarce ca pe niște lămâi.



      Ȋn Zărnești ne despărțim mai ȋntâi de Mircea, a cărui mașină zăbovea ȋn continuare prin zona satului Peștera. Din câte am ȋnțeles ulterior de la el, taxiul a fost destul de scump dar nu prea avea de ales. Cei rămași – eu cu Marius și Ionuț – ne ȋndreptăm spre gară unde asistăm la un mic scandal ȋn fața casei de bilete. Se pare că pentru unii oameni treizeci de bani chiar ȋnseamnă mult. Regionalul ne lasă ȋn Brașov unde eu și Ionuț mergem să dăm o raită prin mallul de lângă gară, amuzați de contrastul dintre cum erau ȋmbrăcați vizitatorii de weekend și noi, abia coborâți de pe munte. Găsim o terasă, ne punem să mâncăm un prânz gătit după câteva zile de improvizații mai mult sau mai puțin reușite la primus și după ȋncă vreo două ore de așteptat un tren care parcă nu mai vrea să vină ne ȋmbarcăm ȋn cele din urmă pentru revenirea la aerul greu de câmpie.



/Aprofundare/82__copy_.jpg



      Am mers mult, cel mai mult de până la acel moment, am urcat și coborât de atâtea ori că am pierdut șirul dar cel mai important, am absorbit un car de minunății care pe foaia aflată ȋn cutiuța cu miracole s-au așternut sub forma unor versuri vesele și colorate, bijuterii vizuale prinse ȋn plasa noastră de păianjen. Am cutreierat ȋn lung și ȋn lat un munte care oricât am ȋncerca noi să ȋl aprofundăm, niciodată nu e gata, un munte care te ȋmbie de fiecare dată cu perspective noi și revederi călduroase, sub toate mantiile sale, fie ele verzi, roșiatice sau albe. Și mai mult de atât, ne-am sudat ȋntr-un grup omogen, compact și solid, o formațiune ȋn care sper că pe viitor ȋmpreună vom desluși noi și noi taine ale muntelui și ale inimii. 



Rămâneți cu bine !




PS: BONUS: http://www.youtube.com/watch?v=AnvzhIkOIyE&feature=youtu.be



Joi, 26 septembrie 2013 - 19:01 
Afisari: 3,400 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

danutzz83
danutzz83
Busola
 
1
Excelent! Spor in continuare Carpati.org


Joi, 26 septembrie 2013 - 20:55  

ottohauck
ottohauck

 
2
Am reusit sa citesc jurnalul de la inceput pana sfarsit. Imi place mult, e bine scris. Am renovat amintiri de tura aceasta minunata, unde am luat locul doar ultima seara, noaptea si dimineata. Si am caruit "steagul echipei" pana la Vf. Turnu impreuna cu Iulia. Ma bucur ca am putut sa va insotesc in Crai, unde am revisitat dupa 14 ani! Ah, timpul trece foarte repede!


Joi, 26 septembrie 2013 - 23:19  

iulianasb
iulianasb
Caraba
 
3
Off, mi-ai facut dor de Craiul meu preferat - muntele meu de suflet ! Si eu sunt la poalele Bucegilor acuma - muntele meu de acasa ! Dar ce conteaza, atata timp cat muntele ne aduce atatea lucruri frumoase in viata ! Oricum, de mult planuiesc o integrala crestei Pietrei Craiului, asa ca tu doar mi-ai atatat instinctele !

Am citit tot jurnalul (culmea !!!), ai talent bai frate, la asta ne asemanam, ce sa zic, nu stiu la altele, dar aia cu ar fi bine sa sfintim cortul am ras singura pe aici de am zis ca mor !

Ciudat ca zici ca nu este apa in Poiana Inchisa (desi nu ai verificat), anul asta nu am ajuns acolo, dar am ajuns la Gavan si la Ulcior, sa fie apa in astea doua pesterute care se scurg pe pereti si sa nu fie in Poiana Inchisa, mie mi separe ciudat, eu zic ca era apa in Poiana Inchisa, si pe deasupra ati vazut si capre acolo, cautau ele ceva ...


Joi, 26 septembrie 2013 - 23:34  

victoranica
victoranica
Coarda
 
4
Iuliana, in Mugurel we trust Carpati.org . De fapt am verificat la mai multe surse (de informatie, nu de apa) si mi-au spus acelasi lucru. Am evitat Poiana Inchisa si braurile aferente o data ca nu eram siguri de apa si in al doilea rand ca aveam ditamai cocoasa in spate si era un pic cam greutz pe alocuri.
Ma bucur ca ti-a placut jurnalul si ca ai reusit sa-l duci la bun sfarsit, mi se pare ca l-am cam stricat cu pozele care in varianta resized au iesit neclare, altfel fotografii si-au facut treaba bine. Vrei o integrala a Pietrei Craiului.. vine iarna, numa' bine Carpati.org

Otto, ma bucur ca ti-a placut si ca ai fost cu noi un pic. O sa ne revedem pe alte carari cu prima ocazie.

Danutz, multumesc pt apreciere


Joi, 26 septembrie 2013 - 23:51  

senty
senty
(admin)

 
5
Frumoasa tura, cu multa miscare. Intradevar pozele il cam strica, unele puteau sa si lipseasca, oricum e frumos.
Ce nu inteleg eu (si am vazut la mai multi asta)... cum vine frate "traversarea" aia a Fagarasului de la V la E? Daca Fagarasul are o creasta principala orientata V - E, atunci un traseu ce porneste din S si trece peste creasta principala, terminandu-se in N... cum se cheama? "parcurgere"???
Daca nu m-am imbatat de la cafeaua de dimineata... logica, cunostintele de acum multi ani de scoala, chiar si consultarea unui DEX, imi confirma totusi ca traversarea Fagarasului inseamna in general un traseu ce incepe dintr-un punct sudic (sau nordic) si se termina dupa trecerea crestei principale spre un alt punct nordic(sau sudic, depinde de unde pleci); traseul ce vrei sa-l incepi din partea vestica si terminat in partea estica e... parcurgerea crestei Fagarasului.

Trecand peste acest aspect, marcajul de creasta al Craiului e unu atipic. De regula, marcajele de creasta sunt benzile (rosii, albastre, galbene); BR ar insemna traseul principal de creasta, totusi pe cand se incerca a se face "turul carpatilor" urmarind un singur marcaj (adica BR), cand s-a ajuns la Piatra Craiului, BR traverseaza creasta si isi continua drumul spre Bucegi. Parerea mea e ca pentru marcajul crestei craiului ar fi trebuit tot o banda, dar de alta culoare, nicidecum punctul; din ce stiu, marcajul cu punct (si NU "BULINA") cum gresit mai spun unii, semnifica trasee de tip circuit. In fine, traseul e marcat, sa-l respectam asa cum e si sa ne bucuram de munte!


Vineri, 27 septembrie 2013 - 08:43  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
6
Am citit si eu si m-am amuzat la unele faze, ca deh, stilul lui Victor permite asta Carpati.org

Am coborât și eu pe la locșorul acela unde ați pus cortul în prima noapte - și mi s-a părut super pentru așa ceva. Dar cu un cort mai micuț eventual Carpati.org

E greu Craiul, mai ales din cauza lipsei apei - dar chiar merită făcut un astfel de traseu de aprofundare - dacă te țin balamalele.

Legat de marcaje are dreptate Senty, cu mențiunea că și în Buila traseul de creasta e tot Punct Roșu - desi nu este un traseu in circuit.


Luni, 30 septembrie 2013 - 10:15  

iulia.str
iulia.str

 
7
Ce combinatie frumoasa intre descrieri artistice si detalii inutile..ce se-ntampla in cort ramane in cort Carpati.org si motivul pt care am vrut sa urc pe creasta prima noapte nu era pt ca voiam sa scap de "gloata de la refugiu" ci pentru ca urma sa fie luna plina


Luni, 30 septembrie 2013 - 13:34  

senty
senty
(admin)

 
8
Bravo Iulia, ai avut maximum de inspiratie! Pe viitor, cand mai ai astfel de ocazii, lasa somnul in cort, si dormi afara! Este extraordinar de frumos un somn pe creasta, sa privesti cum rasare luna plina (chiar daca in timpul somnului te mai si deranjeaza cu lumina ei), dimineata sa ai parte de un rasarit de soare, fara sa "rupi" cortul pentru a iesi afara Carpati.org


Miercuri, 2 octombrie 2013 - 10:28  

iulia.str
iulia.str

 
9
Am avut parte si de experienta asta de care zici tu cu dormitul sub cerul liber acum doi ani la ref grind de sus.sforaia un tip atat de tare incat n-am mai putut sa stam in refegiu Carpati.org si intr-afdevar a fost o exp[erienta foarte frumoasa..n-am dormit deloc pt ca am stat sa admir cerul toata noaptea.numai ca in tura asta cu victor a fost inorat,si chiar a plouat putin noaptea,asa ca n-am avut parte de luna plina..iar in celelelte nopti eram asa rupti de oboseala incat nu ne ardea de romantisme Carpati.org


Joi, 3 octombrie 2013 - 13:27  

mihael1
mihael1

 
10
Frumos


Joi, 9 iulie 2015 - 17:28  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9201 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org