Peripetii pe la Cascada lui Ciuca (Muntii Capatanii)

Pe 23 decembrie 2015 am facut o plimbare solitara pana la Petrosani iar pe drum mi-a venit si ideea cautarii cascadei Scorusilor, popularizata la acea vreme ca si Cascada lui Ciuca.

Cu Google Maps in fata am dibuit repede forestierul pe care trebuie sa intru pentru a ajunge la cascada si un satean din Malaia mi-a indicat si faptul ca trebuie sa traversez pe pod in dreapta.

Am ajuns la baraca lucratorilor forestieri iar de acolo am urcat pe vale cat am putut pana m-am blocat in cele din urma la o traversare a apei. In cele din urma m-am intors, gandindu-ma ca poate nu pe acolo e cascada, mai ales ca sateanul mentionase faptul ca de la baraca lucratorilor se mai fac "5 minute".

Am urcat apoi pe traseul marcat cu triunghi albastru pana mi-a iesit sufletul (panta e mare la inceput) in speranta ca ca voi vedea cumva cascada de sus insa niciun succes. In cele din urma am abandonat cautarea si m-am intors la masina, continuand drumul spre Petrosani unde am avut parte de alte senzatii tari cu drumul inghetat.

Peste o luna Florin mi-a povestit ca, fiind in zona pentru ski, a incercat si el sa caute cascada insa nu a reusit sa o gaseasca, fiind presat si de lasarea intunericului.

Aproape uitasem de Ciuca si de cascada lui cand am observat tura lui viodavid de pe carpati (http://bit.ly/1Y3XgQT). Acesta mi-a transmis faptul ca traseul fusese intre timp marcat si amenajat cu podete, facandu-l mai practicabil.

Cum atat eu cat si prietena mea eram obositi dupa ziua de sambata iar duminica nu se anunta o vreme foarte stralucita, am hotarat ca ar fi interesant sa vedem aceasta cascada, incercand in acelasi timp si parcurgerea Transalpinei, un obiectiv pe care-l pandeam de ceva timp.

29.05.2016

-------------

Plecam tarziu din Brasov pe o vreme deosebit de calduroasa insa cum Diana e un pic racita trebuie sa recurgem la tot felul de artificii pentru a putea supravietui in masina. Intram un pic pe Transfagarasan si ne gandim ce frumos ar fi ca CNADNR sa fi deschis drumul. Din pacate Transfagarasanul e capricios tare iar zapada e ultima problema a drumarilor. Inca o luna..

Valea Oltului e ca de obicei aglomerata insa nu ne grabim nicaieri. Discutam si posibilitatea de a merge doar la cascada si de a avea o zi linistita. Avem parte si de emotii cand un temerar de pe contrasens forteaza o depasire pe linie continua si suntem nevoiti sa ne facem mici de tot pe marginea drumului pentru a evita accidentul. Multi ar spune ca de vina sunt cei de la drumuri care nu prioritizeaza autostrada Rm. Valcea - Sibiu in conditiile in care drumul national inregistreaza un trafic intens. Adevarul e insa ca multiplele accidente de pe acest sector nu sunt decat dovada ca multora le lipseste educatia de baza si bunul simt.

Intr-un final ajungem la Brezoi unde facem dreapta pe DN7A si continuam spre Malaia. Ne amuzam, ca de fiecare data, cand ajungem la Valea lui Stan si admiram barajul si lacul de acumulare Bradisor de pe Lotru.

Iesim din Malaia si avem parte de prima surpriza la intersectia cu drumul forestier de pe Valea Bucureasa: avem un indicator nou catre Cascada Scorusilor.. dar si un marcaj!

Intram cu masina pe drumul forestier si il parcurgem incet, mai ales ca in prima parte e usor denivelat. Am putea sa-l parcurgem si la pas insa pana la intrarea "oficiala" pe vale mai e de mers ceva si preferam sa fim comozi, mai cu seama ca zona e plina de utilaje forestiere si nu ne prea incanta.

Tin minte perfect fiecare detaliu al drumului, mai ales ca in iarna in zona podului era plin de gheata. Cateva zdruncinaturi si am ajuns in cele din urma in punctul in care valea se ingusteaza, la baraca lucratorilor forestieri.

Ne echipam repejor si pornim la drum, usor ingrijorati de norii care invart deasupra. Inca e foarte cald - senzorul de temperatura al masinii raporta 26 grade - si decidem sa lasam hainele groase la masina. Mai sunt inca 3 masini parcate aici si ma astept sa dam de grupuri zgomotoase, in tenisi, care sa mai strice un pic din experienta.

Imi aduc brusc aminte de un comentariul lui senty: "Cascada e frumoasa, merita vizitata acum in starea ei "virgina"..

Primul podet e fix la intrare, intr-o zona unde nu ma chinuisem foarte tare sa traversez insa acum apa e mai mare si nu ar fi la fel de usor.

Primul lucru pe care il remarcam amandoi este ca podetul nu este prea stabil si cu siguranta s-ar duce la vale atunci cand se va umfla paraul.

Ajungem curand si la al doilea podet si aici chiar incerc sa-mi aduc aminte cum de am traversat apa.

Punctul rosu nu apare foarte des insa poteca se distinge cat de cat usor, mai ales ca in majoritatea timpului nu prea exista decat o singura varianta, evidenta.

Din fata ne intalnim cu un cuplu nu prea bine echipat (tenisi) pe care ii salutam si ne uram drum bun reciproc.

In afara de marcajul punct rosu din loc in loc mai exista insemne galbene pe stanci pe care le vazusem si ultima data cand am mers.

E prima experienta a Dianei pe astfel de trasee si imi dau seama ca e foarte incantata. Nu stiu insa cat de incantata ar fi fost sa topaie din bolovan in bolovan fara podete..

O iau un pic inainte si cu usurinta recunosc zona unde m-am blocat cand venisem prima data pe aceasta vale. Acum, un frumos pod asigura trecerea si zambesc. Chiar ajungem la cascada!

Bucuria e de scurta durata caci imediat ce ma apropii de podet imi dau seama ca ceva e in neregula.

Podetul are sipci de lemn doar pe jumatate din lungime iar cele existente sunt inclinate intr-o parte. Intre timp ajunge si Diana si observa si ea minunatia. Alta varianta de ocolire nu prea exista altfel probabil ca as fi ajuns si eu mai departe in decembrie.

Hotaram sa traversez eu primul si apoi sa o ajut sa traverseze. Incerc sa imi distribui greutatea inspre vale pentru a nu aluneca. Noroc ca lemnul e uscat si aderenta e numai buna. Pe ploaie insa.. nu as vrea sa traversez. Intr-un final ajung pe partea cealalta si o ghidez si pe Diana cum sa paseasca pentru a fi in siguranta. Cu ceva emotii pe la mijlocul traversarii unde se dezechilibreaza usor reuseste si ea sa traverseze si rasuflam usurati.

Mi se pare ciudat faptul ca cel putin doua traversari precedente erau asigurate de poduri bine realizate iar traversarea aceasta lunga si la inaltime mare fata de apa, intr-o portiune mai vijelioasa, a fost asigurata atat de precar.

Ma bate, pentru moment, un gand negru. Si de regula am dreptate din pacate. Sper din tot sufletul sa nu fi fost asta ultimul loc asigurat si aici sa li se fi terminat lemnele carate de jos din Malaia sau cheful de a construi podete.

Diana imi reproseaza gandirea negativista si e sigura ca vor mai fi podete mai incolo. Eu insa deja ma vad iarasi in fata unei traversari si a unei intoarceri.. E ultima data cand vin aici daca e asa!

Fruntile ni se mai descretesc cand dam de un bolovan pe care scrie "Jumatatea traseului". Este foarte probabil singura mentiune de acest gen de pe orice traseu din Romania.

Imediat ajungem la o bifurcatie si ne uitam dupa marcaje sa vedem unde trebuie sa mergem. Intuiesc, dupa un comentariu de pe forum pe care il tin minte, ca in fata e paraul Scorusilor pe care nu se prea poate merge pana la cascada, singura varianta fiind varianta dreapta.

Zaresc si marcajul si temerea precedenta incepe sa mi se confirme. O alta traversare a apei este "amenajata" barbar. Daca pana aici nu eram 100% sigur acum ii zic cu certitudine Dianei ca nu vom mai avea podete. In mod sadic incep sa ma amuz de ironia "jumatatii traseului", locul unde se termina traversarile asigurate.

Traversez primul si apoi incerc sa o conving si pe Diana ca e cat de cat in siguranta. Lemnele sunt ude si dupa prima furtuna probabil ca nu vor mai fi acolo insa pentru moment ne descurcam. Daca as fi fost singur pe aici probabil ca nu as mai fi traversat asa de senin insa acum am si responsabilitatea de a o ajuta pe Diana asa ca ma mobilizez.

Imediat ajungem la o alta traversare care se face de data aceasta pe pietre umede.

Traversam cu grija si continuam pe partea dreapta a vaii care acum se mai largeste si mai dispar si din obstacole.

Umorul malaian apare din nou pe un trunchi de copac, de data aceasta specificand exact distanta care mai e de parcurs pana la destinatie, 600 metri.

Urmatoarea traversare mi se pare riscanta de la distanta, crezand ca se face pe primul trunchi suspendat. Imediat langa traversare insa imi dau seama ca de fapt se poate face peste bolovanii de langa.

Imi permit si o mica gluma, aratandu-i Dianei pe unde s-ar traversa si face imediat ochii mari.

De aici inainte poteca merge pe partea stanga a firului de apa, printre trunchiuri si bolovani. E o zona tare salbatica si niciodata nu va exista o poteca definitiva pe aici.

Ajungem la un drum forestier destul de abrupt si facem stanga. Ii explic Dianei ca trebuie sa iesim in valea cealalta pentru ca acolo se afla cascada.

Din fata auzim zgomote si ne intalnim cu un grup numeros, cu copii, care ne incurajeaza si ne informeaza ca suntem aproape de cascada.

Arunc o privire si in vale si imi dau seama de ce nu s-ar fi putut continua inainte la bifurcatie, paraul Scorusilor formand aici un mini-canion.

Auzim deja cascada si zarim si un grup de tineri care o fotografiau de zor. Am ajuns! Desi m-am indoit inca de la "jumatatea traseului" de faptul ca vom ajunge.. am reusit :)

Cea mai inalta din Romania sau nu, cu siguranta ca merita un loc printre cascadele frumoase de la noi din tara. Efortul de a ajunge acolo iti este cu siguranta rasplatit la vederea acesteia.

Ne uitam si la ceas si ne dam seama ca am facut 40 minute pana la cascada, fara nicio pauza. Timpul s-ar fi marit probabil daca nu ar fi existat podetele de la inceput.

Alegem un loc de stat si scoatem doua sucuri din rucsac sa ne mai racorim. Mai sus drumul forestier incepe sa dispara si in curand coboara doi tineri care ne spun ca au incercat sa ajunga deasupra cascadei si ca de fapt asta n-ar fi toata.

Un aspect insa e interesant. Spun ca vine un nor negru si ca in curand incepe ploaia. Bizar.. caci in zona cascadei e inca soare. Mancam si o Magura, mai facem si cateva poze si decidem sa plecam inainte sa ne prinda ploaia. Avem insa haine uscate la masina deci nu ar fi mare problema daca ne-ar uda un pic. Si totusi Diana e nelinistita si ma grabeste sa mergem inapoi.

Auzim cateva bubuituri si ne dam seama ca sunt tunete. Ma uit deasupra si vad si eu norul urat care se apropia.. si abia atunci imi dau seama ca la intoarcere avem de trecut semi-podetul inclinat!

Terminam de mancat si o luam la vale, depasind pe cei doi tineri care ne-au avertizat in privinta ploii. Forestierul e usor de coborit si iesim repejor in vale. De-aici insa trebuie mers cu grija, avem bolovani, trunchiuri, portiuni de traversat..

Cativa stropi mari ne ridica un pic pulsul si grabim pasul. Macar de-am ajunge la podetul problematic! De-acolo pana la masina poate sa vina si potop! Pietrele incep sa alunece pe masura ce ploaia incepe din ce in ce mai repede.

Cei cativa stropi se transforma in ploaie si tunetele devin mai dese.

Ajungem la bifurcatia vailor unde ne oprim pret de cateva secunde din alergare pentru a traversa in siguranta. Verificam talpile bocancilor de noroi si nu mai stam mult pe ganduri. Timpul, de acum inainte, se moara in centrimetri patrati de lemn inca uscat pe care bocancii nostri ar putea sa adere.

Imi zic ca nu are cum sa mi se intample mie ceva si incep traversarea. In prima parte se merge direct pe bustenii de sustinere. Pur exercitiu de echilibru. Simt ploaia rece pe frunte si incerc sa ignor tunetele. Calm. Ajung la partea cu sipcile de lemn inclinate. Sunt ude dar parca ofera mai multa siguranta. Pasesc, la fel ca la dus, pe partea mai inalta. Filmul se rupe pentru o fractiune de secunda cand bocancul stang aluneca si raman in cel drept. Imi revin si pasesc in continuare. Am avut noroc. Am traversat!

Bucuria e de scurta durata caci traversarea Dianei e cea care imi da adevarate emotii, simtindu-ma responsabil pentru un eventual accident. Intind un bat de trekking inspre ea si ma ancorez bine in sperenta de a-i da incredere sa traverseze. Ii arat unde sa evite sa calce pentru a nu aluneca. Cei 20 pasi devin 2000.. inca unul.. inca unul.. A reusit!

O imbratisez puternic cand trece emotionata de portiunea delicata si ii spun sa ne oprim caci nu imi mai pasa daca ne udam. Curand insa incepe ploia si mai tare si decidem totusi sa mergem spre masina insa fara sa ne grabim.

Pana la masina nu mai avem probleme pe nicaieri chiar daca toate podetele erau umede. Asta pentru ca au fost construite normal si nu inclinate ca cel problematic. Cat ploua ne schimbam si lasam geamurile deschise pentru a mai racori masina lasata in soare.

Ziua insa nu s-a terminat asa. De la Malaia am continuat spre Obarsia Lotrului si am intrat pe Transalpina, in continuare blocata cu un parapet de beton. Am spus ca merita sa urcam cat de mult se poate.. si s-a putut.. pana la Ranca :) Drumarii ne-au facut o surpiza tare frumoasa. La 7 seara, cerul era senin iar noi incheiam o frumoasa zi de duminica admirand crestele inzapezite ale Parangului.

Joi, 2 iunie 2016 - 16:58 
Afisari: 2,809 


xoreax