Pe urmele visurilor, partea 2

(Prima parte poate fi citită aici: http://www.carpati.org/jurnal/pe_urmele_visurilor_partea_1/3567/)

Iulie 2019

Valea Mont Blanc, Chamonix. Nu am planuri concrete. Nu am rezervare în refugii. Știu că nu se poate campa pe munte, că trebuie rezervat din timp. Sincer, nici nu vreau să urc acolo. Mă tentează traversarea Trois Monts, sau dacă Zoli crede că pot, poate urcare prin Bionassay sau  pe partea italiană. Vremea se anunță a fi bună pe toată săptămâna, deci sper…

 

Mont Blanc - vedere clasică din Chamonix.

Zoli e pe Les Droites, un vârf mai greu când ajung acolo (cu Előd...viața ne-a dus departe, dar se pare că tot ne intersectăm pe munți). Noi ce să facem, am o idee, urcăm până la Tete Rousse cu familia (copiii de 6 ani incluși). E mai ușor decât îmi aducem aminte (e mai greu la coborâre cu copiii), e multă lume. Caprele sunt la fel de prietenoase.

Capra neagră (chamois)

La vânătoare de capre

Familia

Lângă ghețar e un post de control unde ești verificat dacă ai rezervare în refugii și dacă nu, se verifică să nu urci cu cortul…La Tete Rousse vor fi montate corturi mari, poți face rezervare acolo, nu vei avea voie cu cortul personal. Peretele Gouter e fără zăpadă, o diferență mare față de condițiile din 2007.

Aiguille du Gouter în 2019

Urmează încă o zi cu familia, Zoli odihnind puțin, el a urcat cei 4000m fără aclimatizare. Vizităm Mer de Glace. E alarmant cât de mult s-a retras ghețarul.

Adăugare, un articol despre Mer de Glace: https://www.chamonix.net/english/news/mer-de-glace-lost-3-61-metres-depth

Les Drus văzut de la Mer de Glace

 Inițial planul vag era să facem o tură de aclimatizare pe Petite Verte, dar cum telecabina spre Grand Montets nu funcționează (a ars stația de mijloc), deci ne orientăm spre Aiguille du Tour, vârf de 3540m. Ruta normală e ghețar plus cățărare ușoară. Are rute mai interesante, dar mai tehnice. Suntem acompaniați de Yvonne, un prieten local al lui Zoli.

Aiguille du Tour

Detaliu din Aiguille du Tour cu stânca Table de Roc. Vârful principal e pe stânga, ruta normală urcă din spatele vârfului

Între timp mă îngrijorez. Timpul trece și ce facem cu Mont Blanc? Primim informații că și la Les Cosmiques se verifică dacă ai rezervare. Strâng din dinți și sun la ei (au o pagină Facebook, dar rezervarea se face numai telefonic). Surpriză...sunt locuri, câte vrem. Imediat rezerv două locuri pentru o noapte (joi spre vineri), nici nu întreb cât costă (48 euro cu mic dejun). Vineri se anunță vreme frumoasă, sâmbătă deja schimbătoare.

Aiguille du Tour și ...

Ne cazăm în refugiul Albert 1er. 17 euro pe persoană, fiind membrii clubului alpin austriac (merită, chiar și pentru asigurarea inclusă). Încerc prima dată mâncare liofilizată, mie îmi place. Cum e lună plină, decidem să plecăm cât mai devreme. E lume multă, dar nu toți merg pe același traseu.

Refugiul Albert 1er

Plecăm în jurul orei 4. După cca. 30 minute montăm colțarii și urcăm ghețarul. Pantă ușoară, vreme frumoasă, o plăcere. Ajungem într-o șa de unde urcarea e mai accentuată. Suntem prima echipă spre Aiguille de Tour. Au plecat alții spre Aiguille de Chardonet, o rută frumoasă, dar nu tocmai ușoară.

Pregătire sub lumina frontalelor

 

Aiguille du Chardonet 

Către Col superior du Tour

O porțiune cu stâncă ușoară ne scoate în șaua superioară chiar la răsărit. Admirăm, dar totuși ne grăbim. Nu vrem să avem echipe în față la cățărare.

Vedem Soarele

Ghețar în culori de răsărit

Suntem aproape de vârf, urmează ultimul obstacol, 100m pe stâncă. Dacă trebuie să fac o comparație e ca urcatul pe Vf. Retezat prin bolovani mari. Estimez un 1B-2A ca dificultate, urcăm aproape tot timpul concomitent cu coardă scurtă, cer asigurare suplimentară (după colț de stâncă) la vreo două locuri. Pierdem puțin traseul, dar devierea nu e mare.

Cățărare cu colțari

Astfel ajungem pe vârf la ora 7. Priveliște excelentă, se văd munți importanți din Elveția/Italia ca Matterhorn, Monte Rosa, Weisshorn, Dom, Taschorn și evident munții din apropiere.

Oare ce este?

Elveția

Se vede traseul interesant pe la Table de Roc, o formațiune stâncoasă cu o formă specifică.

Table de Roc văzut de sus

Poze, scoatem colțarii, de care nu aveam nevoie oricum pe stâncă, iar după un timp coborâm atent spre ghețar. Condițiile deja s-au schimbat, in partea joasă pe un culoar mic grohotișul nu mai e înghețat, coborârea fiind puțin mai anevoioasă.

Coborârea

Aiguille Purtscheller.

Pornim înapoi spre șa, dar Zoli nu vrea să se întoarcă unde am venit, ne îndreptăm către un alt punct unde credem că putem trece spre refugiu. Urme sunt destule înspre multe locuri. Ajunși în șaua respectivă realizăm, că acolo nu e ușor coborârea, trebuie să faci un rapel lung. Dar…suntem la baza vârfului Tete Blanche. O echipă cu un ghid urcă de acolo spre vârf iar Zoli are ceva informații cum că drumul ar fi în jur de F+/PD-, deci nu prea greu. El a fost cu Yvonne acolo, dar din partea cealaltă, de unde urcarea e elementară.

 

Traversând spre Tete Blanche

Ținem bine minte unde au urcat ceilalți, scoatem din nou colțarii și pornim. În afară de o traversare mai expusă și cu prize mici, ceva căutări de drum (la un punct trebuie coborât 2-3m), drumul nu e greu. Urmărește o serie de praguri, iar după un timp mergem direct spre creastă, cățărare ușoară pe bolovani imenși. Ajungem pe vârf (3429m) în jur de ora 10.

Creasta Tete Blanche

Nu departe se vede un alt vârf, Le Petite Fourche (3520m) și ne întrebăm dacă facem și acela (Tete Blanche e de obicei combinat cu Le Petite Fourche), dar nimeni nu vrea să meargă cu adevărat.

Le Petite Fourche

Aiguille du Chardonnet - creasta Forbes

Coborâm pe ghețar fără probleme, nelegat în coardă, partea aceasta e ca un drum turistic. De acolo urmează o lungă coborâre pe ghețar spre cabană, traversând ceva crevase mai mici, dar în unele locuri se vede că sunt goluri sub zăpadă. La un moment dat se vede cum podul de zăpadă a cedat chiar în mijlocul “potecii”.

Ne întâlnim cu echipe care abia acum au început urcarea spre vârf. Zăpada devine mai moale, mai alunecoasă, dar până la urmă nu scoatem colțarii decât la capătul ghețarului. 15 minute între stânci și ajungem înapoi la cabană, unde după o scurtă odihnă plecăm înspre telescaun. Deja simt oboseala iar la coborâre simt și ceva durere la genunchi.

Pod de zăpadă rupt

Căutarea drumului corect

În concluzie: o tură frumoasă, accesibilă, trebuie ceva experiență cu mersul cu colțari, mersul pe ghețar și cățărare elementară pe stâncă. Pioletul am folosit mai mult ca înlocuitor pentru bețe.

...va urma.

PS: Mai multe poze la https://photos.app.goo.gl/z6kFjJRd2dtSZPPk9

PS2: Track GPS https://www.endomondo.com/users/1840465/workouts/1358917460

Partea 3: http://www.carpati.org/jurnal/pe_urmele_visurilor_partea_3/3569/

Sâmbătă, 3 august 2019 - 13:00 
Afisari: 970 


andras