Pe urmele lui Raducu - Braul Mare al Jepilor. Epilog (Muntii Bucegi)

2 noiembrie 2013

Yes we can!

Ideea plutea în minţile noastre de câteva săptămâni, dar cel care a făcut pasul spre concret a fost Paul. Am achiesat instantaneu la propunerea lui de a merge pe brâu să facem curat, iar Iulia eram sigur că va fi nespus de bucuroasă, o dată pentru că îşi dorea să revadă acest colţ frumos de Bucegi, şi încă o dată pentru că va fi implicată într-o acţiune de voluntariat pur.

În jurnalul precedent, dedicat Brâului lui Răducu, am pomenit de un morman de pungi de plastic care m-a întristat un pic şi m-a marcat suficient de mult încât să-i fi alăturat poza celor cu peisajele de vis de pe brâu, poză pe care o reproduc şi aici, căci subiectul ei va fi ţinta principală a drumeţiei noastre:

Istoria acestui morman de deşeuri plastice? În vara anului trecut, mai precis pe 15 iulie 2012, izbucneşte un incendiu pe Creasta cu Zâmbri. Urmează câteva zile de bâlbâieli ale autorităţilor, fiecare pasând gestiunea crizei în ograda alteia. Câteva zile în care incendiul şi-a făcut nestingherit de cap, mistuind jneapăn cu jneapăn şi zâmbru cu zâmbru frumoasa coamă a crestei. Într-un târziu se trece la acţiune, dar ce acţiune! În loc să se folosească un avion sau elicopter specializat sau măcar dotat pentru stingerea incendiilor, s-a decis în pripă aruncarea peste creastă a ... sute de pungi de plastic umplute cu apă ( http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12866224-video-cum-intervin-elicopterele-mai-pentru-stingerea-incendiilor-padure-din-masivul-bucegi.htm ).

Creasta cu Zâmbri fumegând pe 22 iulie 2012

În urma acestui bombardament au rămas sutele de pungi de plastic, ferfeniţă, împrăştiate pe creastă, agăţate prin jnepenii de pe pereţii Crestei cu Zâmbri sau răsfirate prin vâlcelele ce o flanchează. Bombardament aproape eşuat, căci focul se reaprinde după două săptămâni. Cei care au acţionat a doua oară au folosit o mulţime de peturi sau bidoane de plastic, abandonate apoi şi ele. După potolirea flăcărilor, nişte inimoşi au strâns la un loc o mulţime de saci şi de peturi, adunate de pe coama Crestei cu Zâmbri, însă grămada nu a mai fost cărată de nimeni, rămânând acolo peste iarnă şi peste încă o vară. Aşteptându-ne, am spune.

Ne hotărâm aşadar, pe ultima sută de metri, la o tură de igienizare a Brâului lui Răducu la intersecţia lui cu Creasta cu Zâmbri. Alina, Irina, Iulia, Liliana, Paul şi cu mine, pornim hotărâţi să lichidăm mormanul de plastice. Vremea este superbă, de vară târzie, chiar foarte târzie căci e deja noiembrie. Niciun nor nu se va arăta pe cer toată ziua, iar termometrul Irinei va indica un incredibil 26 de grade în Şaua Clăii, este drept, la nivelul firului uscat al ierbii înfierbântat de soarele amiezii. Căldura din ultimele zile a reaprins viaţa pe brâu, precum în această brânduşă de toamnă:

Pentru a condimenta cu ceva nou această drumeţie, ne-am abătut la dreapta planului nostru iniţial, mirajul Clăii Mari fiind irezistibil. Panorama de pe vârful acesteia şi hăurile pe lângă care am trecut ne-au lăsat fără suflare, dar ne-au umplut de emoţie.

Peretele şi Hornul cu Flori, aşa cum se văd de pe Claia Mare

Abaterea aceasta ne-a costat două ore, dând peste cap calculele care se terminau pe lumină, însă a meritat cu prisosinţă, inclusiv tunelul prin jnepeni unde exersăm tehnici de mers uitate din copilărie. Abia la 3 şi jumătate aruncăm ancora lângă copacul ţintă, ne punem mănuşi, desfacem sacii menajeri şi trecem la treabă. Întâi şi întâi facem curăţenie prin jur, culegând orice plastic vedem prin jnepenii de pe coamă,

până nu mai rămâne nimic.

Apoi atacăm grămada cea mare.

Încet, încet ea se micşorează văzând cu ochii.

Iniţial nu am crezut că vom reuşi să îndesăm totul în cei câţiva saci pe care îi aduseserăm. Luând peturile unul câte unul pentru a le comprima cât mai bine, cele care nu erau sparte, şi sărind când şi când cu bocancii peste câte o grămadă pentru a o turti mai mult, reuşim să înghesuim aproape totul în saci. Cu sacii umpluţi până la refuz, mormanul tot nu se dă bătut. Însă când eram gata, gata să ne dăm noi bătuţi, se mai găseşte un sac menajer, fetele uitaseră la numărătoare că folosiseră şi un sac intact de plastic din morman. 12 saci în total şi tot nu ajung. Ufff! Să ne scape printre degete reuşita totală? Fetele cotrobăie prin rucsacuri şi rechiziţionează trei pungi de plastic. Culegem ultimele ferfeniţe şi peturi, mai transferăm câte ceva din sacii mari, pentru a-i putea lega strâns şi a nu tensiona prea tare polietilena, şi ... victorie!

12 saci mari şi 3 pungi la apel, gata să le coborâm în Buşteni. Câte un sac mare legat la fiecare rucsac, exceptând-o pe Iulia, căreia, fiind mai mică, fetele îi prind două pungi de rucsăcelul ei de tură. În schimb, Irina îşi prinde doi saci la rucsacul ei. Ceilalţi 6 saci îi vom duce în mână, câte unul fiecare, băieţii ducând pe rând câte doi pentru a o lăsa pe Iulia cu mâinile libere.

Cu bagajele şi suprabagajele în cârcă şi în mâini, pornim pe lungul drum de coborâre, însă fericiţi că în urma noastră locul rămâne curat, fără nicio urmă care să amintească de ceea ce s-a întâmplat anul trecut:

A fost odată ca niciodată un morman ...

Calculele noastre iniţiale, care oricum fuseseră date peste cap de incursiunea de la prânz pe Claia Mare, sunt pe cale să fie compromise complet, căci igienizarea a depăşit jumătatea de oră prevăzută, noi terminând treaba, din fericire complet, după o oră întreagă. Acum nu se mai pune problema că ne prinde noaptea pe Jepi, ci planează spectrul unei rătăciri nocturne prin jnepenii de pe brâu, pe acolo pe unde am bălăurit acum două luni până să regăsesc poteca, şi unde şi Paul a avut mult de furcă acum vreo lună. Începem echilibristica pe brâu:

Ne-am mişcat, totuşi, surprinzător de repede, un singur pasaj, foarte expus, necesitând trecerea din mână în mână a încărcăturii preţioase.

Trecem pe lumină şi de moţul cu jnepeni, fără să pierdem poteca şi fără jnepening. Abia la traversarea Vâlcelului Lupului se iveşte primul incident. Am lăsat amândoi sacii ca să o ajut pe Iulia la o coborâre. Unul din ei pleacă rostogolindu-se la vale. Hop, hop, prinde viteză, şi ne uităm neputincioşi cum se îndreaptă spre golul din faţă, unde ştim că se înlănţuie săritori imposibile. Dar avem noroc, sacul se ciocneşte de un bolovan mai mare şi îşi opreşte cursa nebunească. Paul îl recuperează şi reluăm marşul. Lumina crepusculară păleşte definitiv când trecem prin ultimul pâlc de zade de pe brâu. Una câte una se aprind frontalele, dar răsuflăm uşuraţi că intrăm curând în poteca marcată şi mai ales foarte bine bătută a Jepilor Mici. 17.40: ieşim din brâu la o oră după plecarea din Creasta cu Zâmbri. Pauza mare pentru reîmprospătarea forţelor.

Bezna absolută pune stăpânire pe văile Bucegilor. Nu se mai distinge nimic în afara conturului muntelui pe fondul unui cer de vis. Luna lipseşte la apel, fiind de cealaltă parte a Pământului, mâine ea atingând faza nouă. Asta-i vestea proastă. Vestea bună e parada de stele pe covorul Căii Lactee, un spectacol care numai în văgăunile montane mai poate fi admirat în vremurile noastre. Miile de stele nu reuşesc însă să lumineze împreună nici cât un băţ de chibrit. În bezna asta dispare repede Irina cu cei doi saci prinşi de rucsac, ea trebuind să se întâlnească a doua zi cu cineva la Padina.

Pe noi ne aşteaptă o coborâre lungă, la frontale, a Văii Jepilor. Primul lanţ este chiar sub popas. Dăm sacii din mână în mână, coborâm apoi rând pe rând, având grijă să nu julim de stânci ceilalţi saci, legaţi de rucsacuri. Cu toată grija noastră, tot se taie unul dintre ei şi câteva peturi ţâşnesc afară. Improvizăm din câteva ferfeniţe de plastic o împletitură trainică cu care să legăm bine sacul rănit, în care înghesuim la loc toate peturile năbădăioase. Încă de două ori am mai fost nevoiţi să coborâm din potecă după câte un sac nărăvaş, din fericire de fiecare dată oprit la timp de vreun copac pentru a nu cădea în prăpastie şi pentru a nu ieşi din bătaia frontalelor. Au rezistat încercărilor atât polietilena sacilor, cât şi nodurile lor.

Valea Jepilor ne-a pus la încercare mult mai serios decât brâna, având mai multe pasaje cu cabluri, mici praguri stâncoase sau coborâri în forţă prin pădure. Ceea ce pare floare la ureche în mod normal, se complică cu un sac voluminos în spate şi unul incomod într-o mână. Incomod pentru că este mare şi trebuie ţinut la oarece distanţă de sol, să nu se rupă târându-se. Curios e că deşi coborârea pe Jepi ne-a luat mai mult timp, două ore şi jumătate, şi am fost şi supraîncărcaţi, faptul că ne-am concentrat atenţia pe paşii pe care îi aveam de făcut, şi că întunericul a răpit vederii hăurile din jur, a făcut ca această coborâre să pară mai puţin extenuantă decât anticipaserăm. Irina ne trimite mesaj că a ajuns cu bine la Caraiman, unde s-a cazat peste noapte, urmând să coboare dimineaţa, cu saci cu tot, la Padina.

La 8 şi jumătate ieşim din pădure, la capătul de sus al Buştenilor. Gata! Curând ne învăluie lumina stâlpilor de iluminat. Lucrătorii de la telecabină, ce tocmai părăsesc clădirea, ne privesc nedumeriţi. În faţa unui bloc de lângă Silva izbucnesc manelele din boxele unei maşini. Iată şi ţarcul îngrădit, contra urşilor, unde stau containerele de gunoi! O ultimă poză cu sacii noştri:

Până azi nici prin cap nu mi-a trecut că mă voi fotografia vreodată alături de un ... tomberon! Mezinei echipei îi revine onoarea de a pune cireaşa pe tort, adică ultimul sac pe grămada deja depusă în container:

Închidem grilajul, tragem zăvorul, facem câţiva paşi şi întoarcem privirile. Nu ne vine să credem! O făcurăm şi p-asta! Urmează sărbătorirea victoriei cu câte un papanaş la un restaurant recomandat de fete. Plecăm ca din puşcă! Dar nu atât gustul deja anticipat al papanaşilor ne mână, cât senzaţia inedită de a fi scăpat brusc de povara câtorva kilograme bune pe rucsac şi lipsa oricărei greutăţi în mâini.

Mmmm! Papanaşii au fost delicioşi. Iulia poate depune mărturie.

Echipa de salubrizare:

Alina, director artistic

Irina, director sportiv

Iulia, ucenic, şi Liliana, director economic

Paul, general manager

Zoli, purtător de cuvânt

Oooops! Sunt cel mai încruntat dintre toţi. Trebuie să-mi achiziţionez un zâmbet!

Joi, 7 noiembrie 2013 - 03:02 
Afisari: 10,648 


zoly