Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Noiembrie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Timbalul Mic
Muntii Piatra Craiului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Pe urmele lui Raducu - Braul Mare al Jepilor (Muntii Bucegi)

Brâul lui Răducu. 6 septembrie 2013


În sfârșit! O promisiune care a fost respectată și merg pe Brâul lui Răducu. De ce se numește așa? Cred că asta este întrebarea zilei. În sfârșit, după două veacuri (ore) de așteptare, am ajuns. Ceva nou prin Bușteni? În afară de o pisicuță superdrăgălașă și două poduri mari pentru pietoni, peste "râul" numit stradă și peste "bărcile" numite mașini, nimic. Cred că nu mai trebuie să spun că ne-am oprit în părculeț. E evident! Acolo am găsit pisica. Era neagră cu pete albe. Sau poate albă cu pete negre. Cine știe? La cât de drăguță era, ăsta a fost ultimul lucru la care m-am gândit. M-am jucat cu ea, dar, totuși, nu am uitat că am o întâlnire pe un brâu cu Răducu. Mai târziu o să-mi dau seama că este ca un parc de distracții Eco: jnepenișul ține loc de sfori, iar stâncile țin loc de schele. Între noi fie vorba, Răducu pune cam multe bariere pe drum și trebuie să treci de ele.


/bucegi13d/bucegi13d_01.jpg


La urcare mi-am regăsit poteca pe care mai fusesem în clasa a 2-a. Atunci mersesem oarecum pe brâu, doar intrasem câțiva metri în el, dar am ținut minte asta. Totuși, nu doar brâul mi-l aminteam, ci și "popasul cu furnici". Când am fost prima oară, unde am făcut popasul erau niște furnici ... sălbatice! Pișcă rău! Acuma nu mai erau. Noroc pe mine! Dar să lăsăm un pic marcajele și civilizația în urmă, și să intrăm în sălbăticie ... într-un fel.


/bucegi13d/bucegi13d_02.jpg


După această introducere din partea Iuliei să trecem la treburi serioase și să vedem pe unde ne poartă pașii, care, iată, au trecut deja de jumătatea potecii lui Schiel, apropiindu-ne de micul prag pe care se înalță stâlpul funicularului, loc numit "La Mese". Mesele nu mai există de mult, dar nici furnicile care au necăjit-o pe Iulia acum mai bine de trei ani. Pe măsură ce urcăm, printre crengile copacilor sau din micile luminișuri ale pădurii, peretele Clăii ni se arată din ce în ce mai impunător, dar atenția este îndreptată acum spre brâul lui Răducu, a cărui linie trebuie să iasă dintr-un moment în altul dintre vârfurile brazilor. Iată o muchie stâncoasă, care desparte ... Pe cine de cine?


/bucegi13d/bucegi13d_03.jpg


Care desparte Comorile Brânei de Comorile de Mijloc. Așa să fie? Ne trebuie puțină orientare să nu ne încurcăm în numărătoare. Pauză de documentare. Alerg printre fișierele calculatorului în căutare de panoramice și prim-planuri pe care să le confrunt până găsesc răspunsul. O panoramă a brațului sudic al brâului este tot ce îmi trebuie:


/bucegi13d/bucegi13d_04.jpg

Jumătatea sudică a Brâului lui Răducu. Poză din tren, a doua zi după tură, în drum spre o alta, de copii.


Documentare a posteriori. Ocazie cu care exclam, pentru a nu știu câta oară, "Fantastic e net-ul!" În alte vremuri trebuia să aștept ani de zile ca să elucidez enigmele muntelui. Ce vîlcel o fi ăsta? Schițele, două-trei la număr, erau prea sumare. Nu-l pomenesc. Poate și o poză în România Pitorească, dar neclară, și dintr-un unghi incomod. Cu foarte mult noroc dădeai peste cineva care mai știa câte ceva despre. Altfel, răspunsul nu-l puteam găsi decât la fața locului, și cine știe peste cât timp, când pașii mă vor fi purtat din nou pe acolo. Și oricum nu puteam explora toate ungherele, multe inaccesibile mie. Iată, de pildă, astăzi vom traversa o mulțime de vâlcele pe flancul dinspre Caraiman al brâului. Până la scrierea acestui jurnal lucrurile îmi erau destul de confuze în privința lor, confuzie întărită de neconcordanțele dintre descrierile celor câțiva clasici care au scris despre Bucegi. Am scotocit printre pozele mele din turele de vizavi, adică de pe Caraiman; unele întrebări și-au găsit răspunsul, altele nu. Am deschis apoi Google Earth și am analizat problema din toate pozițiile și la toate rezoluțiile disponibile. Am mai câștigat ceva puncte, dar premiul cel mare nu. Am răsfoit și toate jurnalele găsite, și pe aici, și aiurea. Multe lucruri interesante, dar niciun progres în problema mea.


Dar net-ul e mare! Soluția a venit de unde nu ne-așteptăm. Din cer! Progresul tehnologic le-a pus parapantiștilor minicamere video pe caști. Bine, bine, fiecare se uită unde-i place mai mult, unii filmează țancurile Caraimanului, alții Valea Prahovei, și încă alții depărtările. Printre ei am găsit totuși unul care și-a mai sucit privirea și spre Creasta cu Zâmbri, astfel că am putut privi la rându-mi, pe youtube, vîlcelul care mă interesa, Vâlcelul cu Zâmbri, din toate unghiurile dorite. Aha! Deci pleacă de aici, curge pe acolo, se varsă dincolo. Totul e acuma cât se poate de clar. Încă o sesiune de detectiv pe net și găsesc alt ac în carul cu fân. O filmare din elicopterul jandarmeriei care a participat la stingerea incendiului de anul trecut. Tot rotindu-se în jurul Crestei cu Zâmbri, foarte de aproape, camera a surprins de mai multe ori și vîlcelul meu. El e! El e sigur primul vâlcel traversat de brâu după ce acesta coboară din muchia Crestei cu Zâmbri. Amănuntele, mai încolo, când jurnalul coboară spre traseul Jepilor.


Gata pauza de documentare. Gata și pauza de "La Mese", sau popasul cu furnici cum îi spune Iulia. Peste circa o jumătate de oră intrăm pe brâu. Emoțiile Iuliei sporesc. Toamna trecută un vânt năprasnic și un hanorac "made in PRC", care nu s-a dovedit nici pe departe respirabil așa cum îl lăudau etichetele de firmă, ne-au întors din drum.


/bucegi13d/bucegi13d_05.jpg

Iulia, la startul Brâului lui Răducu


Brațul sudic al brâului încinge versantul Jepilor Mici dinspre Valea Urlătorii, din creasta Urlătorilor până în Șaua Clăii. Îi zic sudic pentru că orientarea lui, în linii mari, este din șa înspre sud. Așa cum am pornit acum din Drumul Urlătorilor, direcția noastră de mers va fi spre nord, spre șa. În linii mari. În linii mici ea este un zigzag care ocolește muchiile ce străjuiesc Comorile, urcând și coborând repetat succesiunea de Comori și muchii. Dar nu ai cum să te încurci pe aici, linia brâului fiind și foarte clară, la limita superioară a pădurii, și încălzită cu dărnicie în zilele cu soare. După traversarea unui vâlcel de sub Muchia Urlătorilor, hățașul coboară în ulucul larg al Văii Urlătoarea Mică, ieșind din pădure la gol alpin. Înainte de coborâre, o privire peste firul văii spre celălalt versant al ei, să vedem ce ne așteaptă:


/bucegi13d/bucegi13d_06.jpg


În vale, cineva a desenat cu o vopsea enervant de stridentă săgeți, puncte roșii și o indicație scrisă după ureche, stâlcind groaznic numele respectabilului înaintaș al Buștenilor. De la Schiel la ... Shill, e-o cale atât de lungă încât luminii ...


/bucegi13d/bucegi13d_07.jpg


Săgeata veche, care încă se mai ghicește pe aceeași stâncă, e verde. Un verde care se integra discret în peisaj, dar suficient de vizibil celor care iubesc muntele așa cum este. Eu le prefer și mai mult pe cele virtuale:


/bucegi13d/bucegi13d_08.jpg


Din firul Urlătorii Mici urcăm, nu fără efort, panta înierbată până la baza peretelui din față, unde prindem firava potecă a brâului. Potecă ce vine din stânga, pe curba de nivel, tot din firul văii, dar pornită cu câțiva zeci de metri mai sus de traversarea noastră.


/bucegi13d/bucegi13d_09.jpg


Poteca Brâului lui Răducu este discretă precum cea a Brâului Portiței, fiind chiar mai puțin umblată.


/bucegi13d/bucegi13d_10.jpg


Ocolim o primă muchie în calea noastră, cea dintre Urlătoarea Mică și firul cel mai din sudic al Văii Comorilor, Comorile Brânei:


/bucegi13d/bucegi13d_11.jpg


Imediat după mica șa din muchie ni se înfățișează Comorile Brânei și muchia următoare:


/bucegi13d/bucegi13d_12.jpg


Brâul mă hipnotiza atât de tare încât n-am auzit cântecul păsărelelor care ciripeau povestea brâului. Am început să visez la o comoară. Oare unde se află? M-am trezit din vis când tata m-a anunțat că vom trece primul fir al Văii Comorii. "Asta e!" mi-am spus. Știu unde e comoara.


În câteva minute poteca coboară în talvegul vâlcelului Comorile Brânei. Pe care aceeași vopsea stridentă a numit-o "Comori 2". Neavenită, dar mai ales stranie această "numerotare" apărută de vreun an, pe care și alții au remarcat-o cu nedumerire. Valea Comorilor având trei fire de obârșie, clare ca bună ziua, pe care ar fi trebuit să o marcheze ca fiind a treia?


/bucegi13d/bucegi13d_13.jpg


Am văzut cum arată o Comoară în sus, să vedem și ce ne ascunde ea în jos:


/bucegi13d/bucegi13d_14.jpg


Cât am zice pește suntem sub pereții muchiei următoare. Toate cele trei fire ale Comorilor au același aspect de vale foarte îngustă, cu versanți foarte înclinați, năpădiți de vegetație sub pereții unor muchii stâncoase. Singura posibilitate de traversare a acestor muchii o oferă pragul săpat de brână în muchie.


/bucegi13d/bucegi13d_15.jpg


Pereții pe lângă care se strecoară brâna sunt verticali, nu glumă. Și cu surplombe pe gustul cățărătorilor.


/bucegi13d/bucegi13d_16.jpg


Traversăm și a doua muchie, printr-un luminiș mai larg care ne lasă să fotografiem Claia Mare:


/bucegi13d/bucegi13d_17.jpg


Alte câteva minute în coborâre ușoară pe cealaltă parte a muchiei și atingem Comorile numerotate strident "1". În realitate Comorile de Mijloc. Aha, deci regula de numerotare a firelor este: primul la mijloc, al doilea în stânga, iar al treilea ar fi trebuit să fie cel din dreapta. Precum aurul, argintul și bronzul pe podium.


/bucegi13d/bucegi13d_18.jpg


Mai avem o muchie de ocolit, cea care se vedea din șaua de dinaintea Comorilor de Mijloc:


/bucegi13d/bucegi13d_19.jpg


Cu toate sinuozitățile sale, Brâul lui Răducu trece repede peste firele Comorilor, la cel mult un sfert de oră una de alta cu tot cu pozat și admirat. Ultimul fir, cel nordic, al Comorilor Clăii:


/bucegi13d/bucegi13d_20.jpg


Din Comorile Clăii până în Șaua Clăii mai avem doar zece minute. Pe brâu, pe sub perete, floare la ureche.


/bucegi13d/bucegi13d_21.jpg


Fals! Până la brâul ce ne scoate în Șaua Clăii mai avem o ... muchie! Și un vâlcel imediat după. Comorile le-am bifat, dar ultimul fir se despică chiar aici, imediat sub brâu, în două vâlcele ce urcă spre Jepii Mici. Cum ar trebui numerotate, Comori 3 și Comori 3 bis? Tocmai muchia asta mică, ivită pe neașteptate, este cea care ne pune la încercare. De fapt e singurul punct delicat din partea sudică a brâului.


/bucegi13d/bucegi13d_22.jpg


Nu cu mult timp în urmă se spune că a fost o prăvălire de stânci în Comorile Clăii, și într-adevăr primul din cele două fire gemene e julit rău. Depășirea muchiei dintre cele două fire o facem la câțiva metri mai sus de punctul în care am atins firul, și trebuie să îi urcăm prin julitura asta de grohotiș și pământ ce o ia ușor la vale. Nu ăsta-i baiul mare, ci traversarea care urmează în lateral spre firul geamăn, prin expunerea celor câțiva metri de dedesubt și prin prizele incomode pentru Iulia. Cu o mână propriu-zisă de ajutor, trece de hopul ăsta.


/bucegi13d/bucegi13d_23.jpg


Șaua Clăii. Șaua Clăii Mari. Punctul de popas tradițional de la mijlocul brâului și podiumul celor care urcă Seaca dintre Clăi, a cărei obîrșie se află chiar aici. Cu ani în urmă, doi buștenari, Mihai și Narcis, apăreau din firul Văii Seci taman când eu cu Sorina serveam în șa gustarea de prânz. Am continuat împreună brâul, ne-am împrietenit și, din vorbă în vorbă ne-am făcut planul pentru următoarele două zile: Brâul Coștilei și Valea Morarului. Doi mari iubitori ai Bucegilor, Mihai fiind pentru câțiva ani și staroste al Cantonului Jepi, pe vremea când mai funcționa Casa Naturaliștilor. Amândoi plecați de ceva vreme în țări cu munți mult mai înalți. Azi nu urcă nimeni pe Seacă, rămânem mai departe singuri tocmai până în firul Jepilor. După popasul tradițional din Șaua Clăii urmează brațul nordic al brâului:


/bucegi13d/bucegi13d_24.jpg


Următorul reper, muchia Clăii Mici, a Clăiței:


/bucegi13d/bucegi13d_25.jpg


Până acolo brâul se lipește de baza impresionantului zid stâncos al Peretelui cu Flori ocolind pâlnia abruptă de origine a Văii Seci:


/bucegi13d/bucegi13d_26.jpg


O privire peste umăr ne relevă fața mai puțin văzută a Clăii Mari, versantul nordic, sălbatic și umbros:


/bucegi13d/bucegi13d_27.jpg


Dacă tradițional mijlocul brâului este plasat în Șaua dintre Clăi, strict geografic punctul de maximă altitudine a brâului este atins în dreptul muchiei Clăiței. Motiv întemeiat pentru o poză de bilanț cu tot grupul.


/bucegi13d/bucegi13d_28.jpg


Grup format din Șaua Clăii Mari, subsemnatul, Iulia și Peretele cu Florile, în rândul din față, respectiv Jepii Mari și, mic de tot, Cantonul Jepi pe al doilea rând. Mult mai în dreapta, negăsindu-și locul în poza de grup, se avântă spre platou Hornul cu Flori:


/bucegi13d/bucegi13d_29.jpg


Odată atinsă muchia Clăiței, intrăm în jnepeni. Dar numai pentru câteva clipe, o avanpremieră pentru aventura de mai târziu. Muchia Clăiței este nu numai locul unde brâul ajunge cel mai sus ci și punctul de inflexiune, unde acesta își schimbă orientarea de ansamblu din sud-nord în est-vest. Odată cu această reorientare se schimbă și orizonturile. Nu mai avem în față platourile Baiului ci pereții Caraimanului, aici de față Peretele Brânei cu Portița Caraimanului în extrema lui dreaptă:


/bucegi13d/bucegi13d_30.jpg


Precum și, departe spre nord, Munții Neamțu, scăldați de soarele care s-a hotărât în sfârșit să se scuture de ceață:


/bucegi13d/bucegi13d_31.jpg


Începe pasajul descendent spre Vâlcelul Clăiței, pe sub Muchia Înaltă. În fața noastră, un alt perete copleșitor de vertical, o muchie superioară a Crestei cu Zâmbri, creastă care ascunde încă o bună parte a Caraimanului.


/bucegi13d/bucegi13d_32.jpg


Iată peretele:


/bucegi13d/bucegi13d_33.jpg


Evident că nu putem trece prin el. Poteca coboară vertiginos prin Vâlcelul Clăiței,


/bucegi13d/bucegi13d_34.jpg


pentru a prinde ceva mai jos brâul care ocolește prin nord acest perete.


/bucegi13d/bucegi13d_35.jpg


În sus, traseul ar arăta așa:


/bucegi13d/bucegi13d_36.jpg


O privire în spate să vedem de unde venim. În stânga de tot muchia Clăiței, peste care am trecut cu un sfert de oră înainte. Continuată în diagonală cu Muchia Înaltă. Sub noi, Vâlcelul Clăiței ce urcă susținut pe lângă pereții Crestei cu Zâmbri tocmai până în platoul Jepilor Mici:


/bucegi13d/bucegi13d_37.jpg


Reveniți din contemplare, continuăm pe lângă perete până în creasta proriu-zisă cu Zâmbri, cea care se desprinde din brâu mult spre nord ca un veritabil contrafort al Jepilor Mici, o creastă îngustă, zimțată, ornată cu conifere. Să fie zâmbrii care i-au dat numele? Din nefericire pentru inimile și ochii împătimiților Bucegilor, focul a răvășit anul trecut coama Crestei cu Zâmbri, totul numai și numai din cauza bâlbâielilor autorităților, care în loc să intervină din primul moment au pierdut zile în șir aruncându-și Creasta cu Zâmbri, adică pisica în flăcări, de la unul la altul. Iar soluția aleasă în cele din urmă, criticată de mulți pe bună dreptate, a umplut colțul ăsta de sălbăticie cu saci de plastic. Pe cei de lângă brâu i-au strâns inimoșii, dar pe restul, împrăștiați prin cotloane inaccesibile, cine să-i adune?


/bucegi13d/bucegi13d_38a.jpg


Odată trecut peste muchia Crestei cu Zâmbri, brâul se orientează ferm către vest, în coborâre continuă până în firul Pârâului Caraimanului. Peste numai câteva minute traversăm primul vâlcel din suita lungă de pe brațul nordic al brâului.


/bucegi13d/bucegi13d_39.jpg


Prin deschizătura lui se văd Colțul Berbecului și fisura lui celebră, iar în fundal Piatra Mare. Însă vegetația abundentă de pe vâlcel și panta lui foarte abruptă ascund continuarea vâlcelului spre valea Jepilor. Kargel scrie că primul fir întâlnit trebuie să fie Vâlcelul cu Zâmbri, după creasta omonimă sub pereții căreia se scurge. Cristea nu prea dă nume vâlcelelor de aici, în schimb contabilitatea lui se va potrivi la final cu a mea.


Zice Cristea:

Trecând în partea opusă a Crestei cu Zâmbri, urmăm brâna către V și traversăm curând un prim vâlcel cu buruienișuri. Hățașul brânei se strecoară apoi pe sub un perete stâncos și traversează un al doilea vâlcel, la confluența celor două brațe din care este format. Urcând pe coasta opusă ne strecurăm pe sub peretele ce cade din stânga, după care coborând o pantă ușoară, ajungem în firul celui de al treilea vâlcel (afluent al Vâlcelului Mare al Brânei). După traversarea unui al patrulea vâlcel, orientarea devine mai grea, această porțiune având un relief foarte frământat. Nu mult după traversarea vâlcelului coborâm direct printr-o rariște, căutând să nu pierdem hățașul. Trecem de-a coasta o porțiune foarte îngustă a brâului, iar în continuare o muchie stâncoasă, de unde brâul tot mai larg intersectează ultimul vâlcel și coboară în firul Văii Jepilor.

Nu mai puțin de 5 vâlcele și 24 de ... â-uri!


Imediat o vâlcea. Pare a fi un firicel secundar. Fiind în pădure, nu bag mâna în foc pentru apartenența lui hidrografică. La vreo zece minute distanță se iese la luminiș, un vâlcel mare și larg cu panorama Caraimanului sudic. Vâlcelul acesta e orientat spre stâlpul telecabinei aflat sub Târla Berbecilor, pilonul 3.


/bucegi13d/bucegi13d_40.jpg


Așa cum spune Cristea, ne strecurăm pe sub peretele ce cade din stânga.


/bucegi13d/bucegi13d_41.jpg


Ocolind țancul pe la poale, poteca intră în pădurice și ... apar adevăratele probleme. Prima e totuși în scenariu și se lungește pe câțiva metri doar, pe un prag subțirel sub care se cască hăul, din care răsar câțiva copăcei cu rădăcinile înfipte cine știe cum în peretele de dedesubt. Copăcei care atenuează atracția amețitoare a prăpastiei, dar chiar și așa prizele și rădăcinile din stânga sunt indispensabile finalizării probei impuse la bârnă.


/bucegi13d/bucegi13d_42.jpg


Finaliștii sunt răsplătiți cu noi priveliști ale Caraimanului.


/bucegi13d/bucegi13d_43.jpg


/bucegi13d/bucegi13d_44.jpg


Păduricea și rariștile prin care înaintăm sunt înșelătoare. O mulțime de hățașuri se întretaie pe aici. Nu știi care-i bătut de om, care de capre. Pare-se că pe toate au ajuns și oameni. Rătăciți în căutarea hățașului norocos. Căutăm de fiecare dată hățașul cel mai clar, dar tot am reușit să intrăm în bălării, adică în jnepeni. Mulți. Ceea ce la început părea promițător, după câteva minute se subțiază ușor, ușor și ... stop joc! Ei, fir-ar! mă scap și eu, deși în alte dăți o certam pe Iulia pentru expresia asta împrumutată din ... desenele animate. Nu cele clasice, Disney, ci alea mai noi, și încă cele mai blânde dintre ultimele, singurele pe care le mai vizionează copiii, restul fiind fie violente, fie stupide.


Așadar, unde suntem? Pe o gâlmă plină cu jnepeni. Potecă ioc! Totuși pe ultimii metri părea să fie un mic culoar printre crengile din ce în ce mai abundente și enervante. Mă uit în spate, pare-se că hățașul vine totuși până aici, dar mai departe? Mai departe e un pet prins între rădăcinile jnepenilor, semn că cel puțin unul a mai răzbit pe aici. O las pe Iulia să țină de șase și înaintez prin marea de jnepeni vreo zece-cincisprezece metri până unde se pare că se termină gâlma, ghicindu-se un vâlcel. Victorie! Vâlcel lat și înierbat. Iar dintre jnepenii pe care sunt cocoțat iese un hățaș ce înaintează de-a coasta până în talveg. Îi dau vestea cea bună Iuliei, care pornește înotând printre jnepeni. Acum că suntem pe drumul cel bun, poate începe distracția, jnepeningul:


/bucegi13d/bucegi13d_45.jpg


Toată deriva asta prin jnepeni ne-a mâncat aproape o jumătate de oră. Vâlcelul în care am nimerit e larg ca și precedentul, orientat tot spre pilonul 3, și care pare că vine tocmai hăt de sus, de pe platou. La numai câțiva metri de la ieșirea noastră din jnepeniș ne reîntâlnim cu potecuța brâului!


/bucegi13d/bucegi13d_46.jpg


Potecuță care în amintirile mele n-are jnepeni și pe care se pare că am pierdut-o undeva după pasajul expus, chiar înainte de repriza de jnepening. Urcăm puțin pe malul opus al vâlcelului, firul central al Vâlcelului Mare al Brânei, și ne afundăm iară în pădure. Poteca este însă mai clară, nu o vom mai pierde deloc. De la nivelul potecii, înainte de pădure, surprind Creasta cu Zâmbri, luminată acum de soarele de după-masă:


/bucegi13d/bucegi13d_47.jpg


La un sfert de oră de la firul central, pășim peste ramura din dreapta a aceluiași Vâlcel Mare al Brânei. Urmează o altă întâlnire programată, o coborâre scurtă dar abruptă pe lângă acest vâlcel, pe lângă un buștean, apoi o cățărare mică pe stâncă pentru a prinde capătul unei alei simpatice prin rariștea de zade. Aici trebuie să fie foarte atenți cei care parcurg brâul în sens invers, să nu-l piardă în vâlcel sau pe sub buștean.


/bucegi13d/bucegi13d_48.jpg


Printre zade se cască vizavi despicătura lungă a Vâlcelului Țițeica, prin fața căreia tocmai trece o telecabină:


/bucegi13d/bucegi13d_49a.jpg


Ultimul vâlcel din cale îl recunosc pe loc, Vâlcelul Lupului. Lat și pritenos aici, dar foarte urât înspre Valea Jepilor, a cărei potecă marcată, deși talvegul e ascuns încă sub săritorile mari ale Lupului, se zărește deja pe flancul dinspre Caraiman al văii. Odată cu primele imagini ale potecii Jepilor ajung la noi și primele voci după mai bine de patru ore de când i-am dublat pe drumeții ce urcau spre Piatra Arsă.


/bucegi13d/bucegi13d_50a.jpg


Ultimele zece minute rămase se lungesc peste măsură datorită ... unui ciopor de capre negre, să fie vreo zece la număr, ce ne-a tăiat calea la o aruncătură de băț în față. Ne-am tatonat apoi reciproc, ele așteptând să trecem pentru ca leneșele rămase de o parte să se reunească cu sprintenele suite deja pe peretele din stânga, noi așteptând să iasă oricare din umbră ca să o pozăm mai bine. Am cedat noi, căprițele nedând semne că ar renunța ușor la pozițiile lor camuflate. Gata brâul! Iulia îi telefonează mamei pentru a-i raporta victoria.


/bucegi13d/bucegi13d_51a.jpg


Pe drumul de întoarcere spre Bușteni voi număra vâlcelele de pe dreapta, ce coboară dinspre Brâul lui Răducu. Mai întâi Vâlcelul Lupului, în care acum recunosc imediat locul pe unde brâul îl traversează. Hmmm, urâte săritorile sub brâu! Gradul 112 după cotația MAI.


/bucegi13d/bucegi13d_52.jpg

Vâlcelul Lupului


Urmează pe dreapta un pinten ascuțit ca o lamă de cuțit, remarcat de mai toți cei care parcurg bulevardul Jepilor. La poalele lui este gura de vărsare a Vâlcelului Mare al Brânei, așa cum îl numește Emilian Cristea în monografia dedicată Bucegilor. Firele acestuia brăzdează ca un evantai tot versantul dintre Creasta cu Zâmbri și creasta terminată în dreapta pozei cu pintenul lamă de cuțit. Linia brâului se ghicește pe la poalele țancurilor și prin spatele pintenului.


/bucegi13d/bucegi13d_53.jpg

Vâlcelul Mare al Brânei


Se ghicește, se ghicește. Să mergem pe certitudini, nu pe ghicite. Întotdeauna viziunea de ansamblu vine de sus, în cazul ăsta de pe Brâna Mare a Caraimanului. Brână pe brână se scoate!


/bucegi13d/bucegi13d_54.jpg

1 - Vâlcelul cu Zâmbri; 2 - Cele 3 fire ale Vâlcelului Mare al Brânei; 3 - Vâlcelul Lupului;


Partea tehnică a jurnalului fiind epuizată, dau cuvântul în încheiere redactorului literar-artistic, Iulia:


Pe Brâul lui Răducu am mers

Pe urmele ce ploile le-au șters.


Cele trei chei le-am descoperit,

Cu ajutorul lor comorile le-am găsit.


Și capre negre am văzut,

Dar când s-a împodobit cu flori de colț brâul?

N-am știut.


O adevărată aventură am trăit,

Sper că v-a plăcut ce-ați citit.


Ah! Uitasem ce era mai important! Pisica de dimineață:


/bucegi13d/bucegi13d_55.jpg



Duminică, 29 septembrie 2013 - 23:04 
Afisari: 25,199 


Postari similare:





Comentariile membrilor (18)

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
1
Încă un traseu clasic pentru Iulia! Ți-am mai spus că faci un lucru minunat sădind sămânța muntelui în sufletul ei?

Frumos jurnal, bine post-documentat, deși eu sunt de părere că toate indicațiile grafice suplimentare nu-și au rostul într-un astfel de jurnal. Marcajele roșii dubioase de pe brâu sunt de-a dreptul odioase...

Răspunsul la întrebarea zilei e faptul că brâul își trage numele după un vânător de capre negre din trecut.

Toate bune!


Luni, 30 septembrie 2013 - 09:36  

victoranica
victoranica
Coarda
 
2
Mi-a luat-o Andrei inainte cu raspunsul. As avea si eu o intrebare, ce inseamna "Gradul 112 după cotația MAI" in UIAA ? 2A , 2B ?

Altfel excelent jurnal si un traseu pe care abia astept sa il parcurg curand. Frumoase si pozele !


Luni, 30 septembrie 2013 - 10:09  

giubbie
giubbie

 
3
Felicitari pentru jurnal. Detaliile oferite vor ajuta si alti calatori sa isi gaseasca drumul. Multumiri!


Luni, 30 septembrie 2013 - 10:11  

boreal
boreal

 
4
Ion Răducu era mocan, de loc din satul Ocina-Adunați, județul Prahova, a descoperit brâul în prima jumătate a secolului al XIX- lea, păscând oile pe fețele sudice și estice ale muntelui. Ion Răducu a avut un fiu pe nume Sava și un nepot, tot Ion Răducu, care în anul 1984 avea 86 de ani (“Pe Crestele Carpaților” – Niculae Baticu și Radu Țițeica; Editura Sport-Turism, anul 1984). În unele publicații, Ion Răducu este trecut greșit ca vânător de capre negre.


Luni, 30 septembrie 2013 - 10:24  

felicia
felicia
Coarda
 
5
Genial... si Iulia are talentCarpati.org


Luni, 30 septembrie 2013 - 14:04  

rasnoveanul
rasnoveanul

 
6
Excelent jurnalul, multumiri si pt. grafice, si eu le apreciez. Opinia mea e ca mersul pe munte nu trebuie sa fie neaparat o religie ezoterica.

Ultimul grafic a fost cel mai util! :-P


Luni, 30 septembrie 2013 - 14:32  

zoly
zoly
Busola
 
7
Mulțumiri tuturor pentru aprecieri!

Andrei,
îți împărtășesc temerile. Printre altele am evitat să descriu capetele traseului.
Am tot oscilat între a pune sau nu săgețile. Între un jurnal de impresii și unul cu informații. Greu de găsit calea de mijloc, aristotelianul punct de echilibru între excese.
Apoi m-am tot jucat cu nuanțele până să pic peste una care să nu iasă prea mult în evidență, sau cu grosimea liniilor pentru a nu deranja prea mult poza în sine. Alegerea este oricum subiectivă, ceea ce mie îmi place, altora poate nu.
Cred că singura soluție care m-ar mulțumi e un script ce ar face să apară grafica suplimentară numai la apăsarea unui buton sau, mai elegant, numai când mousul se plimbă deasupra imaginii. Sau și mai SF, scriptul să se activeze numai dacă sesizează bunele intenții ale cititorului.

Victor,
Dificultatea o pot estima doar cei care raspund acelui ... apel. Carpati.org

Cristi,
Mulțam pentru informații. Ca să nu rămân dator, dau info la schimb. În documentarea jurnalului am dat și peste "confluența unei îndoieli" din Gerarul de astă iarnă. Firele se unesc exact așa cum ai bănuit și cum spui că a schițat Cristea în prima ediție. Și pozele din Baiului, și GoogleEarth certifică banuiala ta.

Felicia,
compunerea Iuliei a fost mai lungă, dar "brațul lung al cenzurii" a tăiat mai multe pasaje, de teamă să nu se rătăcească cei care ar fi parcurs brâul dupa descrierea Iuliei, în căutarea "cuibului de viespi" sau a "cochiliei de melc incredibil de albă". Carpati.org


Luni, 30 septembrie 2013 - 19:32  

boreal
boreal

 
8
Zoly,

M-am lămurit pe opt septembrie, atunci când am parcurs Comorile Brânei. Tura a fost propusă pe site.
http://www.carpati.org/planificator_ture/valea_comorilor_br%C3%A2
nei_sau_de_mijloc_/3058/

Da, ați pierdut poteca după pasajul expus de care ai amintit. Cărarea se află la câțiva metri mai sus de locul cu pricina. Și eu era s-o ratez, dar m-am prins repede de greșeală.

Vâlcelul Lupului îmi tot face cu ochiul, dar acele săritori sunt într-adevăr înfiorătoare. Oricum, până nu mă apropii de el, nu pot să-mi dau seama de dimensiunile morcovilor. Pe de altă parte, de la distanță, l-am privit cu atenție și este foarte posibil să fie accesibil pe fețele înierbate, aglomerate de vegetație. Știu, pentru un iubitor de talveg, nu este cea mai bună cale de a interacționa cu vâlcelul, dar este mai mult decât nimic.


Luni, 30 septembrie 2013 - 21:16  

ad.rian
ad.rian
Caraba
 
9
Merci pentru excelentul jurnal montan, cu mereu necesarele accente pedagogice bine rezumate si desenate. Uitandu-ma in urma, tinerele generatii nu par sa agreeze muntele cu polonicul, cel mult cu lingurita. Umbland in ambele sensuri Braul lui Raducu, am o simpatie personala pentru jocul lui de-a dificultatea, reala sau iluzorie, a acestuia. Si, a propos de nume, s-a intamplat sa recitesc, recent, romanul - desuet pentru gusturile de astazi -, "In Bucegi", de Nestor Urechia, tiparit tocmai in 1907, la Editura Minerva, si care romanteaza dragostea autorului pentru munte, si Bucegi in special, cu istoria unui personaj-vanator care-si face veacul prin pustietatile, de atunci, ale Vaii Cerbului, avand parte si de intamplarea care a generat, pare-se, denumirea de Valea Comorilor. Dar ce nu face literatura dintr-un munte iubit?...

Felicitari pentru initierea propriului copil in practica mersului pe munte, pe un traseu poate mai dificil pentru varsta lui, dar si pentru talentul literar - atat cat i-a dat voie "cenzura" parinteasca - al Iuliei. Chiar cred ca ar fi interesant un "Jurnal al Iuliei", cu traseul repovestit din punctul ei de vedere, al detaliilor ce sunt, poate, repere neimportante pentru noi, "cei mari", dar esentiale pentru sufletul curat si mirat care descopera muntele. Inclus intr-o rubrica separata a site-ului carpati.org, la fel cum sunt organizate excursii de initiere a mersului pe munte pentru copii. Recunosc, as pune pana si desenele lor, cu excursia "povestita" prin desene, daca nu au varsta sau talentul sa scrie, cu tot ce i-a impresionat pe drum, caci nu harta sau poteca marcata sunt revelatoare in cazul acesta, ci inocenta noastra pierduta si regasita.


Luni, 30 septembrie 2013 - 22:05  

iulianasb
iulianasb
Caraba
 
10
Foarte frumos jurnalul si laudabil ca o initiezi pe Iulia in tainele muntelui.
Cu ocazia acestui jurnal am invatat si eu mai bine ce valcele si vai depaseam.
Acuma evident trebuie sa le iau la rand si sa le si urc, ca nu-i frumos sa stiu cum le cheama si sa nu le dau binete !
La cat mai multe asemenea jurnale !


Luni, 30 septembrie 2013 - 23:18  

miparv
miparv
Rucsac
 
11
Ati intalnit cuiburi de viespi pe poteca ?


Marți, 1 octombrie 2013 - 18:33  

dan_marza
dan_marza

 
12
Citesc majoritatea jurnalelor de pe carpati.org si multe chiar imi plac. Dar nu reactionez. Prefer sa fac ceea ce fac atunci cand citesc un text bun: Il recitesc din nou printre randuri. Unele jurnale, insa, imi declanseaza dorinta de a comunica autorului cat de mult s-a apropiat de sufletul meu. Este si cazul acestui jurnal.


Motivele personale sunt complicate si nu-si au rostul aici. Voi puncta doar cateva lucruri cu caracter general.


Iata un jurnal care reflecta normalitate de la un cap la altul. Intr-o lume in care suntem agresati cu exagerari, putem gasi o descriere a unor locuri care chiar asa sunt! Grija pentru acuratetea descrierilor nu stirbeste din poezia textului. Iar efortul de documentare si-a atins scopul, nu cred ca se vor mai putea spune multe lucruri noi despre Braul lui Raducu.


Mi-ar fi placut si mai mult daca ieseau doua jurnale. As fi citit cu placere atat jurnalul lui Zoly cat si al Iuliei. Fiecare din ele ar fi reprezentat un punct de vedere si nu stiu care ar fi luat nota mai mare...


Ar mai fi lucruri multe de spus. Dar...


...Am început să visez la o comoară. Oare unde se află? M-am trezit din vis când tata m-a anunțat că vom trece primul fir al Văii Comorii. "Asta e!" mi-am spus. Știu unde e comoara.


Voi continua eu: ...Comoara e ascunsa in sufletul fiecaruia dintre noi, este
iubirea de munte.


Marți, 1 octombrie 2013 - 20:33  

anta
anta

 
13
Frumos jurnal si foarte buna descrierea. Felicitari pentru tura

@miparv: La sfarsitul lui august, pe poteca erau cam 3 sau 4 cuiburi de viespe intre Comorile de Mijloc si Peretele cu Flori.


Marți, 1 octombrie 2013 - 21:20  

ana_luisa
ana_luisa

 
14
Foarte frumos jurnalul! Multumim pentru documentarea lui Carpati.org Sper sa ajung si eu intr-o zi pe acolo, desi cred ca va trebui sa merg cu un ghid...
Am citit cu placere mai multe jurnale de ale tale, printre care si cel cu Valea Alba, si ma bucur ca ai reusit sa ii transmiti pasiunea pentru munte Iuliei Carpati.org

Carari insorite!


Miercuri, 2 octombrie 2013 - 11:03  

zoly
zoly
Busola
 
15
M-ati coplesit cu aprecierile! Carpati.org

Domnule Mitis,
m-ati facut curios cu toponimul Vaii Comorilor. Cat despre impresiile si desenele copiilor aveti mare dreptate, de multe ori si eu sunt surprins de detaliile care le-au ramas copiilor mei in minte.

Iuliana,
ghid in Crai pentru Iulia scrie pe tine! Carpati.org

Mircea & Alexandru,
am dat peste un singur cuib de viespi, intr-un ciot gaunos de copac, exact langa poteca, in portiunea in care a intilnit si Alexandru. Bazaiau vreo 20-30 de viespi. Mai precis, slabind putin cenzura, dau cuvantul Iuliei asa cum l-a asternut pe ciorna acum doua saptamani:

"N-a trecut prea mult timp până la (al doilea fir al comorii) a doua cheie de la cufăr, dar, după cum se spune, și răul trebuie să existe. Nu mă refer la rău ca la o vrăjitoare sau la un dragon, mă refer la ... UN CUIB DE VIESPI! Dar, întotdeauna, răul este invins. Să respectăm asta și să-l invingem! Propunerea s-a transformat în adevăr pentru că am trecut cu bine. Am găsit și a treia cheie ..."

Apropos de viespi. Pe cand inotam prin jnepeni sa vad daca putem razbi pana la valcel, Iulia ma intreba de la distanta ce facem daca nu gasesc poteca, sunam la Salvamont? Eu ii spun ca doar n-am innebunit, putem sa revenim in valcelul precedent si sa cautam un alt hatas. Sau, in cel mai rau caz, ne intoarcem pe unde am venit. La care Iulia da imediat replica: "Pe la viespi? Nuuu! Mai bine mergem inainte."

Domnule Marza,
ca intotdeauna vorbele dumneavoastra din suflet ma bucura mult. Avem multe de invatat de la seniori, iar cand acestia ne apreciaza inseamna ca suntem pe un drum bun.
Voi incerca in curand un jurnal la care eu sa contribui doar cu pozele, iar Iulia cu textul. Sa vedem ce-o sa iasa! Ma bazez pe comorile din sufletul ei. Carpati.org

Ana-Luisa, ai o restanta de anul trecut! Carpati.org La reexaminare trebuie sa vii cu un jurnal scris de tine pe carpati.org. Curaj!


Miercuri, 2 octombrie 2013 - 22:33  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
16
Un jurnal foarte bine scris, excelent documentat!
L-am citit cu mare plăcere, mai ales că de anul ăsta am decis să umblu cu morcovi după mine (pe care nu am stabilit încă unde să îi bag - mă refer la zona din Bucegi) Carpati.org
Felicitări și mulțumiri pentru jurnal!


Vineri, 1 iulie 2016 - 14:45  

raluca_cladoveanu
raluca_clado..
Busola
 
17
Ma bucur sa te regasesc, Zoly, fie doar si prin intermediul jurnalelor. Ieri am calcat pe urmele tale si ale Iuliei, dar am ales sensul invers, preferând sa coboram poteca lui Schiel (a.k.a. Shill Carpati.org

Am avut si noi cateva amuzamente (eu) si enervari (partenerul de drumetie) legate de pierderea si regasirea potecii, jnepeni si pasaje mai delicate. Am tot scos ace de prin diverse zone corporale la ceva ore post-tura, dar per total a fost o tura placuta si interesanta.

Mie imi place mult cum imbina "cenzura" gandurile sale ingineresti cu cele de copil ale Iuliei, face tot ansamblul foarte uman si proaspat. Sunt convinsa ca intr-un an-doi vom avea jurnale integrale ale Iuliei, din calatorii proprii.

Admir mult felul in care o apropii pe Iulia de munte si imi scot cu respect caciula in fata ta. Si inca mai sper sa ne revedem intr-o tura si s-o cunosc in sfarsit si pe Iulia.

Carari senine sa aveti!


Duminică, 9 septembrie 2018 - 09:54  

zoly
zoly
Busola
 
18
Raluca, multumim pentru gandurile frumoase. Nu mai demult decat acum trei saptamani am parcurs (tot cu Iulia, dar intr-o echipa mai mare) Braul lui Raducu, in sensul parcurs de tine. De data aceasta totul a mers snur. Cu fiecare noua parcurgere orice traseu devine mai familiar, mai prietenos, mai intim.

In weekend am urcat Valea Alba, pentru a 15-a sau 16-a oara, dar cu o premiera: cu Luca. Asa ca va urma versiunea 2.0 a jurnalului "Primii pași" Carpati.org Luca a avut parte de încă o premieră la coborârea pe Jepii Mici: a văzut pentru prima dată un urs în libertate, și încă de aproape, de la vreo 15 metri!

Raluca, stau la pândă pe secțiunea Ture, să nu ratez ocazia de a ne revedea.
Ture faine și soare din belșug!


Luni, 10 septembrie 2018 - 02:43  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0940 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org