Pe urmele lui Decebal (Muntii Sureanu)

August 2004

Participanti:

Cristina

Nicu (skantz)

Cu multi ani inainte de a porni in aceasta tura am visat sa strabat in lung si-n lat muntii unde salasuiau odinioara stramosii nostri: dacii. Deoarece mai fusesem la cetatile dacice din Sureanu pornind dinspre nord, am hotarat ca acest traseu sa inceapa din sud si sa continue pana la Samizegetusa.

04.08.2004

Cu rucsacii pregatiti, pornim dis de dimineata spre Simeria. De aici in cateva minute, schimbam trenul si pornim pe Valea Streiului spre Petrosani. Trecem prin orasul Calan privind ramasitele gigantului siderurgic. Inainte de intrarea in oras, la Calan - Bai se afla izvoare de apa termala, folosite inca de pe vremea romanilor. Pana acum 20 - 30 de ani chiar se mai putea face baie in bazinele romane, lucru nemaiintalnit cred ca niciunde in lume.

Apoi valea se ingusteaza putin si la Subcetate calea ferata trece intre dealurile Balomirului (510m) care sunt ultimele ramificatii din muntii Sureanu in stanga, si Dealul Orlea si Varful Petrisului in dreapta - ramificatii ale muntilor Poiana Rusca. Pe varful dealului Orlea se afla ruinele Cetatii Regale a Hategului (sec XIII), ascunsa privirii de copacii din padure.

Incepand de la Subcetate, calea ferata traverseaza locuri deosebit de pitoresti. Astfel, de la Livadia, linia incepe sa urce pe versantul din dreapta, calatorul avand o vedere ampla asupra muntilor Sureanu. Apoi dupa ce atinge un punct maxim in Pasul Merisor, trenul coboara in scartait de frane inspre Banita.

Tot locul este intesat de fenomene carstice. Chei, pesteri, doline, stancarii de calcar ne incanta ochiul rand pe rand. De asemenea muntele este strapuns de o multime de tuneluri de cale ferata. Sa tot parcurgi acest traseu in lumina blanda a diminetii!

Ajungem apoi la Pestera Bolii, 450m lungime, loc de taina se spune al haiducului Bolea, de unde i-a ramas si numele. Tot aici se afla Dealul Bolii, sau Piatra Cetatii, inalt de 902m, in varful caruia este construita cetatea dacica Banita. Privind asezarea ei, nu poti decat sa te minunezi de iscusinta stramosilor nostri care au transformat o bariera naturala intr-una fortificata. E cel mai bun loc de unde se poate apara trecatoarea dinspre Valea Jiului catre zona cetatilor dacice din Sureanu.

De aici trenul trece in valea Jiului si imediat ajunge in Petrosani. Oras de mineri pe nedrept asociat cu evenimentele din iunie 1990, Petrosaniul este un municipiu frumos, cu o impresionanta disponibilitate pentru turism montan. Situat in apropierea muntilor Parang, Valcan, Retezat si Sureanu, este o baza ideala de plecare spre acestia. Iar oamenii sunt foarte inimosi, avem aici o gramada de prieteni, cu toate ca unii ii vad doar prin prisma mineriadelor.

Ajunsi aici, deja zarim crestele Parangului, iar noi doi o pornim spre Petrila, locul propriu - zis de plecare in tura. Un microbuz ne transporta rapid pana la Petrila, de unde o luam la pas spre iesirea din oras. Oprim doar sa bem o cafea, si apoi prin cartierul Cimpa iesim din Petrila. De aici sunt mai multe variante de intrare in Sureanu: pe la Piatra Rosie, pe la Cheia Taia, pe la Rascoala sau pe la Voievodu, spre care ne indreptam noi. Am mai fost cu ceva ani in urma la cabana Voievodu si suntem curiosi cum mai arata.

Trecem prin paduri mari de foioase, si pe drum adoptam o catelusa pe care o botezam "Lola" . Ultimii 2 kilometri ii strabatem cu o caruta care ne lasa langa cabana.

Dar spre dezamagirea noastra cabana este inchisa si nu putem servi nimic aici. Ne multumim cu o pauza de odihna pe bancile din curtea cabanei.

Dupa ce ne odihnim si mancam ceva, pornim pe un drum care coteste spre nord, nefiind siguri ca mergem pe unde trebuie. Urcam pe Valea Bilele, unde intalnim o gramada de culegatori de ciuperci. Pe masura ce urcam, valea se ingusteaza tot mai tare, dar nici urma de marcaj

Undeva trebuia sa o luam la dreapta, dar pesemne ca nu am observat. In fata ne apar crestele Auselului, dar nici vorba sa putem urca pe aceasta vale. Mai incercam putin, sarind peste bolovani, trecand cand pe o parte cand pe alta a vaii, si ne gandim ca traseul nu poate fi pe aici hotarandu-ne sa facem cale intoarsa pentru a gasi unde am pierdut drumul cel bun.

Pe drum ne intalnim cu un localnic care ne lamureste pe unde trebuia sa mergem. Ajungem la locul indicat, gasim chiar si un marcaj, dar fiind deja ora 16, ne oprim sa punem cortul. Destul pentru prima zi, suntem de peste 8 ore cu rucsacii in spate. Montam cortul pe malul apei si ne tolanim pe iarba asteptand venirea noptii. Am gasit si ceva lemne pentru un foc mic la lasarea serii.

Pregatim o mancarica calda, hranim si catelusa care s-a tinut toata ziua dupa noi, si stind culcati langa foc, ne cufundam privirile in bolta instelata.

In cort la caldurica.

05.08.2004

Lola! Lola! Unde esti! Nu mai gasim catelusa dimineata cand ne trezim. Pacat, am fi avut un insotitor pe cararile muntelui. Ne strangem bagajele si pornim pe marcajul cruce albastra, care traverseaza la inceput fanate intinse.

Castigam altitudine si incep sa se vada in departare crestele Parangului. Urmeaza apoi o padure de molid, unde mai intalnim cativa ciupercari. Se porneste si ploaia si urcusul prin padure pare a nu se mai termina. La iesirea din padure trecem pe langa o stana unde ne oprim putin sa ne jucam cu doi caini.

Apoi ne continuam urcusul si intr-o ora ajungem la stana Bilele, intr-o poiana imensa. Nu gasim pe nimeni aici, dar gasim in schimb apa buna de baut. De aici avem in fata pantele inierbate ale Varfului lui Patru (2130m). Marcajul este ca si inexistent, si urcam pieptis, sa ajungem pe cel mai scurt drum posibil in varf.

Ploaia porneste din nou, cu fulgere, tunete, tot tacamul si ca bonus norii ne bombardeaza cu "mazariche". Ne-am adapostit sub o stanca sa nu ne bata piatra, dar cum eram imbracati destul de sumar, ne-a luat imediat frigul. Asa ca am pornit mai departe prin grindina. Dupa circa 15 min. s-a oprit, si totul era alb in jurul nostru. Alunecam ca pe patinoar, dar tragem din greu la urcus ca sa ne incalzim. Ajungem in sfarsit in varf, unde ploaia nu ne da pace, si vantul ne biciuia pe toate partile.

Printr- o gaura in nori, zarim imensul lac de acumulare de la Oasa, pe vale Sebesului. Daca ar fi senin, ar trebui sa se vada pana la Valea Muresului. Inspre vest, sub picioarele noastre in saua dintre Varful lui Patru si varful Ausel se afla ramasitele castrului roman de mars Ocolu. De aici de la inaltime se distinge foarte bine conturul castrului.

Ajunsi acolo, constatam cu uimire ca totul e ingropat in pamant, desi de sus parea altfel! Acest castru a fost construit de romani in primul razboi cu dacii, in anul 102 ca un loc de unde sa lanseze atacul Sarmizegetusei dinspre sud. Castrul este situat la 1950m inaltime, la cea mai mare inaltime din Dacia, si are o forma de patrulater neregulat.

De aici urcam la varful Ausel (2009m) destul de repede si usor. In continuare, poteca coboara si se intersecteaza cu alta poteca pe care se pare ca se circula mai des, care vine dinspre SV. Se zareste si o stana ceva mai la vale.

Aici schimbam directia de mers inspre nord. Coboram pe aceasta poteca pe care o putem numi chiar drum. Desi lejer, acest drum incepe sa ne cam oboseasca. Ploaia continua in reprize, si ne apropiem cu pasi mici de cabana Sureanu. Mai intalnim in drum doi oameni care ne intreaba daca nu am vazut niste cai pe care nu-i gasesc. Dar noi nu am zarit nici un cal toata ziua. De aici mai facem cam 20 de minute pana la cabana.

Cabana Sureanu este situata intr-o poiana in estul varfului Sureanu. Apartine Ministerului Apararii, dar se poate caza oricine aici daca sunt locuri. Nu pierdem prea mult timpul, e tarziu si ne grabim sa instalam cortul. Aveam si un motiv serios sa ne grabim: eram uzi pana la piele. Dupa ce am terminat instalarea cortului si ne-am schimbat, facem o vizita la cabana si observam ca nu prea au clienti. Preturile sunt mai mult decat acceptabile, dar daca tot am carat cortul in spate... Mai inspectam putin imprejurimile, apoi plecam la cort, se insera deja.

06.08.2004

Ne trezim tarziu dimineata deoarece am hotarat sa ramanem aici toata ziua, sa ne odihnim si sa mai uscam din haine. Nu mica ne-a fost mirarea, cand urmarind marcajul spre lac, sa dam de el la o distanta foarte mica in spatele cabanei.

Situat in treapta inferioara a caldarii estice a varfului Sureanu, cu maluri impanzite de jnepeni si brazi, lacul este una din atractiile acestui masiv muntos.

Nu ramanem prea mult, avem timp toata ziua sa revenim aici, si pornim spre varful Sureanu. Trecem din nou pe langa cort unde gasim multe tufe pline cu afine si incepem urcusul avand muntele chiar in fata. Apoi intram pe o poteca care ocoleste varful pe la sud. Ajungem in Curmatura Sureanu si privim in stanga haurile vaii Auselului.

In fundal Varful lui Patru.

Apoi, urcand pe poteca pietroasa ajungem in saua dintre varfurile Sureanu si Brates. De aici, nerabdatori sa ajungem in varf, urcam de-a coasta prin pasunea alpina. In 10 minute suntem sus. De aici nu ne mai grabeste nimic, neavand alta tinta pe acea zi.

Vremea parca se joaca cu noi, reprizele de soare alternand cu cele de ceata si racoare.

Mai continuam putin plimbarea noastra prin golul alpin inspre nord pentru a vedea mai de aproape circul glaciar Carpa, care este mult mai mare decat al Sureanului.

Coboram in mai putin de 1 ora si ne punem pe mancat. Fiind o dupa-amiaza de vineri, incep sa apara si alti turisti. La un moment dat, mare galagie dinspre drum. Apare un camion cu o gramada de oameni urcati in spate, care canta de mama focului. Ajunsi aici au pornit un chef ce parea sa imite o nunta, cu miri, muzicanti si nuntasi.

Am ras cu lacrimi vazand aceasta manifestare care a durat 2-3 ore. Stateam langa cort mancand afine si distrandu-ne pe seama dansurilor si strigaturilor pe care le produceau acesti oameni. Apoi, brusc, la fel ca la venire, s-au urcat in masina si in cantecul celor trei lautari au pornit la vale. Rasunau padurile de cantecul lor.

Neavand ce sa mai facem, ne intoarcem din nou la lac, sa-l studiem mai bine.

Vazut de la inaltime, lacul are o culoare verzuie cum rar mai poti vedea in alte parti.

Se facea seara, si gasind lemne prin preajma cortului am facut un mic foc, sa ramanem la o cina romantica langa palpairile flacarilor. Dar nu am mai avut parte de linistea din seara precedenta, cei veniti in cursul zilei improscandu-ne in timpane fel de fel de muzici, asa ca pana la urma ne-am retras in cort incercand sa dormim.

07.08.2004

Dimineata dupa ce ne punem casa in spate, pornim spre urmatoarea destinatie: Sarmizegetusa.

Cabana Sureanu.

Purcedem pe acelasi traseu pe unde am urcat ieri in Curmatura Sureanului. Aici se spune ca s-au dat lupte intre daci si romanii cantonati la castrul de sub varful lui Patru. Traseul traverseaza apoi ample pasuni alpine, orientarea fiind foarte dificila, aparand rareori cate un stalp ruginit.

Trecem pe la sud de varful Parva si apoi pe o curba de nivel in arc de cerc trecem prin nordul varfului Comarnicelu (1894m) si coboram in saua Gropsoara. De aici se poate face un mic ocol pentru a vizita cele patru castre romane de la Comarnicelu, dar necunoscand pozitionarea lor in teren, cautarea lor insemnand mult timp pierdut, ne continuam traseul. In fata ne apare silueta Varfului Negru (1862m), care chiar asa si arata din cauza jnepenisului verde inchis care-l imbraca pe unii versanti.

Aici, din lipsa marcajului, facem o greseala, si ocolim varful pe la stanga sa, traseul normal fiind prin dreapta. Se spune ca si aici au avut loc lupte crancene intre daci, care aveau o fortareata pe Varful Negru, si romanii de la castrele din Comarnicelu in anul 102. Unii istorici spun ca dacii nu au putut fi infranti aici de catre romani, dejucandu-le planul de a ataca Sarmizegetusa dinspre sud. Dar zadarnica a fost aceasta aparare inversunata, dacii fiind invinsi in partea de nord a capitalei. Restul e istorie...

Continuam cu greu pe cararea care ocoleste varful pe la vest, dar nu mai vrem sa ne intoarcem sa o luam pe cealalta carare. Intr-un sfarsit iesim pe Culmea Mlacile, scapand de chinul acestei portiuni bolovanoase. Ploaia se abate din nou peste noi, dar deja suntem obisnuiti cu astfel de vreme. In dreapta potecii se formeaza paraiele care alimenteaza Valea Petrosului, care mai jos ia denumirea de Strei. Apoi, facand un cot spre NE, poteca coboara in Saua Sinca unde intalnim un grup mare de cehi dezorientati de lipsa totala a marcajelor. I-am indrumat cat de bine am putut (intrebau de Comarnicelu) si am plecat mai departe.

Ne dam seama ca am ajuns in Saua Sinca dupa troitele care sunt trecute si pe harta. In rest, nici un marcaj. Noroc cu un cioban care ne mai lamureste putin asupra traseului. Ne spune ca suntem singurii turisti romani pe care i-a vazut in acel an trecand pe acolo.

De aici incepe o coborare mai pronuntata si zarim in fundul vaii stana Sinca. Cand ajungem in apropierea stanei, se porneste un potop de ploaie cum rar mai vezi. Ne adapostim intr-o sura si facem o pauza pana mai sta putin ploaia. Avem timp sa si mancam ceva, si dupa 30 de minute ploaia se opreste si putem sa ne continuam drumul. Aici, cararea face o bucla spre SV iar apoi intra in urcus spre Varful Steaua Mare (1675m), trece printr-o padure, drumul orientandu-se din nou spre nord. Trecem si de Varful Steaua Mica (1675m), si in dreapta potecii, jos mai in vale se zareste o stana. Este deja ora 18.30 si incepem sa ne gandim unde sa campam. Totusi speram sa ajungem cat mai aproape de Sarmizegetusa.

Drumul continua pe culmea muntilor si usurel, usurel incepe sa ia directia vest. Traversam o frumoasa padure de molid si pe drum ne intalnim cu doua ciobanite calare care ne invita sa dormim la ele la stana, in Steaua Mica. O refuzam doar gandindu-ne cat am venit de acolo. Cararea iese din padure si continua pe culmile domoale ale muntelui. Pe aici treceau drumurile principale ale dacilor, toate mergeau pe culmi, nu pe vai cum sunt astazi.

Tot urmand cararea prin pajistea alpina, in fata ne apare "omul de piatra" de la Varful Godeanu (1656m). In dreapta drumului zarim un izvor cu debit mare, si ne hotaram sa montam aici cortul, avand apa la indemana. Montam cortul chiar sub Varful Godeanu, mancam si ne culcam. Suntem rupti de oboseala, dupa o zi intreaga cu rucsacii in spate. Toata noaptea a plouat, iar spre dimineata s-a dezlantuit si furtuna, acompaniindu-ne somnul cu orgile de lumini de pe cer. Dar, dupa aceea vremea s-a razbunat si am scapat de ploaie.

08.08.2004

Ne trezinm in glasuri omenesti. Sunt culegatori de afine care ne roaga sa le dam chibrite sa-si aprinda tigarile, ploaia udandu-le tot de pe ei, inclusiv chibritele. Daca tot ne-am trezit, mancam si ne strangem bagajul. De aici inainte nu mai avem decat de coborat. Inainte de plecare urcam la mica piramida a varfului Godeanu, de unde privim la mari departari.

Aici a fost instalata de catre asociatia Kogaion Orastie o placa prin care se indica varful si inaltimea sa.

Incepem coborarea la Sarmizegetusa. de aici avem de coborat cam 600m diferenta de nivel pe o portiune destul de mica. La inceput tot pe culme, traseul urca si coboara cativa muncei, trece pe langa o troita si apoi incep sa apara nenumarate drumuri taiate prin padure de nemilosii drujbisti. Ne incurcam de tot, sunt drumuri in toate directiile care se mai si intersecteaza. Desi stim cam pe unde ar trebui sa coboram, nu reusim nicidecum sa iesim din acest labirint.

Ne intoarcem de cateva ori sa o apucam pe alt drum, si in sfarsit zarim un marcaj printre copaci. De aici incepe o coborare pe o panta foarte inclinata, pe o culme ingusta impadurita, cu versanti abrupti. Coboram incet, atenti la fiecare pas si dupa circa 20 de minute panta se mai domoleste, urcam usor un mic delusor si dintr-o data printre tufele de la marginea padurii zarim sanctuarele anticei Sarmizegetusa. Suntem in capitala lui Decebal. Este deja ora 13.

Nu insist aici cu descrierea Sarmizegetusei, mi-ar trebui zeci de pagini ca sa exprim sentimentele traite la vizitarea acestui loc. Ramanem mult timp sa cercetam toate sanctuarele, apoi facem un inconjur al zidului cetatii.

Cu durere constat din nou ca nu stim sa avem grija de aceste vestigii cu care s-ar mandri orice popor. Am vazut in interiorul cetatii zeci de gropi facute de cautatorii de comori. Ca sa nu mai spun de dezastrul facut la comanda fostului regim cand multe piese originale au fost scoase si inlocuite cu altele de beton!!!

Pe la ora 15 pornim la vale spre Costesti. avem in fata 18 kilometri de drum si speram sa ajungem la timp sa prindem ultimul autobuz spre Orastie. De la cetate, drumul coboara in serpentine in valea Paraului Alb.

Dupa o ora de coborare, ajungem la confluenta cu paraul Godeanu. De aici intram pe un drum in toata regula neasfaltat, dar bun de parcurs cu masina. Inca o ora si ceva si ajungem in satul Gradistea de Munte, prima localitate pe care o intalnim de la iesirea din Petrila. De aici speram sa ne ia cineva cu masina pana la Costesti, altfel nu mai avem sanse sa ajungem la timp.

Desi trec multe masini, nu opreste nici una, si suntem obligati sa continuam pe jos. Drumul coboara pe malul drept al Gradistii flancat de padure pe ambele parti. Tot mai greu facem fata acestui drum care ne oboseste mai mult decat orice urcus. Cu pauze tot mai lungi si dese, obositi si de soarele arzator de peste zi, ajungem la ora 21 la Costesti. Nici vorba sa mai avem cu ce pleca de aici, asa ca punem cortul pe malul apei si... somn de voie.

09.08.2004

Dimineata, ne trezim cu un soare arzator asa ca... hai la baie. Ne balacim bine in apa Gradistii, apoi ne strangem bagajele si plecam spre statia de autobuz. Ar mai fi ramas de vizitat cetatile de la Blidaru si Costesti, dar asta insemna sa mai stam inca o zi, ceea ce nu era posibil.

Dupa circa 1 ora de asteptat in caldura, vine in sfarsit si autobuzul care ajunge repede la Orastie. Aici coboram in centru si ne urcam in autobuzul de Deva, unde ajungem dupa circa 40 de min.

A fost o tura pe cinste, care a traversat de la sud spre nord culmea principala a Sureanului. Am ramas cu multe amintiri din aceasta tura, si cu idei de abordare mai ampla a acestui masiv.

Concluzii:

Marcajul pe culmea principala este foarte greu de urmat, in multe locuri inexistent. Singurii oameni intalniti in aceasta zona sunt ciobanii, de la care am primit sfaturi pretioase. Desi ne-am ratacit de cateva ori, cu ajutorul hartii si a orientarii in teren am reusit sa gasim drumul cel bun.

Desi foarte putin cunoscut si umblat, acest munte ofera celui care-l strabate multe locuri salbatice cum rar vezi in alta parte. Iar daca amintim aici si siturile istorice unice in tara noastra, cred ca o tura prin acesti munti nu ar trebui sa lipseasca din lista niciunui iubitor de munte din tara noastra!

Vineri, 20 februarie 2009 - 21:20 
Afisari: 11,562 


skantz