Pe creasta Morarului, prima intalnire (Muntii Bucegi)

Vineri 4 iulie la ora 18,30 ma intalnesc in fata hotelului Astoria cu Gabi, Liviu si Catalin. Plecam spre munte pe drumul  Buftei si pe la ora 9 seara ajungem in Busteni. Gabi parcheaza masina langa Caminul Alpin si imediat suntem luati in primire de un caine alb extreme de prietenos, care simte nevoia sa ne vegheaza drumul nostru nocturn spre refugiul Costila.

Pe la ora 11 intram in refugiul situate la 1690 m alt. si observam ca lumea dormea deja si incercam sa nu facem prea mult zgomot in timp ce ne strecuram cu gand de odihna pe priciul primitor. La un moment dat in noapte observ o silueta care se strecoara in stanga mea iar dimineata constat ca persoana in cauza era Catalin care, satul de sforaiturile unui vecin, hotarase sa schimbe locul cu unul mai putin zgomotos. Sambata dimineata, la 6.30, Gabi ne da hotarat trezirea iar pe la 7 incepem sa ne miscam usor la vale nu inainte de a incerca fara success sa potolim din latrat coechipierul nostru patruped, care observase o capra neagra in preajma refugiului.

Ne facem o completare a proviziei de apa si cu pasi repezi ajungem in Poiana Costilei unde hotaram sa luam micul dejun la o stana parasita.

In timpul asta Valea Cerbului era invaluita in ceturi asa ca escalada noastra in Creasta Morarului era destul de incerta. Pe la sfarsitul mesei (dupa ce am bagat la ghiozdan inclusiv o cana de supa calda) vantul si soarele au reusit sa sparga norii iar muntele ni se infatisa in toata splendoarea lui, asa ca nu puteam sa dam inapoi, am pornit cu élan sa vedem cum se vedea lumea de pe Acele Morarului.

Traseul pe valea Cerbului este ca de obicei un bun antrenament pentru picioarele mele lenese dar, spre deosebire de alte dati, azi totul mi se pare mai usor, o fi de vina adrenalina produsa atunci cand ma gandesc ca voi merge pe un traseu in premiera pentru mine.

Intram in Braul Mare al Morarului in dreptul unui con de avalansa venit dintr-un valcel pietros al Morarului si poteca prinde extrem de repede inaltime astfel incat in maxim o ora ajungem intr-o zona de belvedere spectaculoasa dar situata destul de incomod datorita pantei impresionante.

Cu mici emotii si putina transpiratie, provocate de agatarea unor bolovani sau crengi de pe poteca, ajungem intr-o sa aflata in extremitatea prahoveana a Morarului.

Acolo hotaram sa luam pauza de masa si somn care dureaza nesperat de la 11.30 la 12.45, timp in care ne lafaim ca niste greieri la soare. Ne pornim cu greu dar manati din urma de Colt Alb marim repede pasul si incepem sa urcam panta dura ce ne duce la inceputul Crestei Ascutite.

Patrupedul montaniard are niste probleme de tractiune pe spate si hotaraste sa caute o varianta mai usoara care sa-l duca in creasta si il pierdem din vedere pentru cel putin o ora.

In Creasta Ascutita ni se deschide o perspectiva terifianta spre Acele Morarului care acum mi se par incomparabil mai salbatice decat vazute din Costila sau Bucsoiu, dar, in acelasi timp, de o atractivitate fatala.

Ne facem curaj si pasim calm pe punte intinsa de bunul Morar intre cele doua prapastii si ne dam seama fascinate ca se intampla un fenomen ciudat: desi privim doar inainte ochii ne prind simultan imagini in miscare din cele doua hauri ce ne flancheaza astfel ca am senzatia unei imagini caleidoscopice ce tinde sa ma aduca intr-o stare de betie a miscarii.

Trecem cu bine de aceasta intruchipare montana a sirenelor ce l-au tentat pe Ulisse si ajungem la baza Acului mare.

Aici Gabi si Liviu pregatesc corzile si celelalte accesorii de asigurare si ne imbracam hamurile pentru a fi pregatiti de actiune. Gabi pleaca cap de coarda iar eu il urmez cu emotie in cele 2 lc ale Acului Mare.

Nu este foarte dificil dar fiind prima data pe o astfel de portiune expusa tind sa fiu exagerat de stresat si asta nu e indicat. Reusesc sa ajung destul de repede in varful acului langa Gabi si in asteptarea lui Liviu si Catalin privesc cu interes catre pitonul in care urma sa fac primul rapel din viata mea actuala, si, speram eu, nu chiar ultimul.

Liviu si Gabi imi explica cu calm care e tehnologia si reusesc sa execut relativ corect coborarea catre Strunga Acului Mare unde ma apuca insa niste crampe stomacale extreme de acute.Rezolvarea acestei crize nu poate fi povestita...

Pentru mine si Catalin escalada Degetului Rosu devine improbabila in conditiile unui stomac in pioneze astfel ca alegem sa ocolim acest obstacol pe la baza sa si sa revenim in traseu in Strunga Degetelor. Calculam gresit coborarea si reusim sa revenim in creasta escaland niste pante destul de razvratite abia in urmatoarea sa, cea situata intre Degetul Prelungit si Acul Crucii.Aici ii asteptam pe Liviu si Gabi care escaladeaza partial Degetul Rosu. Ii vedem apoi coborand in rapel pana in Strunga Degetelor pentru a urca cu ceva emotii pana la noi, la baza Acului Crucii. Aici ramanem cu ochii efectiv in soare privind spre crucea din varful acului nereusind sa deslusim pe unde ar fi mai bine sa urcam … tinand cont de oboseala acumulata si de ora destul de inaintata (18,00) hotaram de comun acord sa coboram catre valea Cerbului.

Echipam un bolovan cu o bucla de cordelina, legam cele doua corzi si purcedem la un rapel de siguranta ca sa evitam accidentele posibile la coborarea normala pe panta inierbata.

Dupa 50 m iesim intr-o zona mai ierboasa dar evident ca reusim sa pierdem traseul ce merge pe la baza acelor asa ca ne continuam si mai mult coborarea manati de mirajul vaii Cerbului si de perspectiva unei nopti la iarba verde in varful muntelui. Prindem apoi spre dreapta o poteca folosita si de caprele negre care ne scoate apoi intr-o alta poteca si apoi in alta pana la un promontoriu deasupra vaii, pe care erau cativa braduti ce ne fac san e gandim la un posibil rapel. Insa norocul ne surade si poteca urmatoare ne duce la gura de sus a unui valcel pietros care tradeaza finalitatea sa in firul Vaii Cerbului prin captarea tuturor avalanselor din zona respective a Morarului. Coboram cu ritm bun printer blovanii extreme de lustruiti folosind cate putin din tehnica ramonajului si a spraitului, scapam de coboratul cu rucsac in spate cu ajutorul prietenei noastre cordelina J si intr-un final ajungem la poteca ciobaneasca situata cu 50 m deasupra firului vaii.Observam cu surprinde ca am revenit in firul vai in acelasi loc unde intrasem in traseul de pe Morar cu 11 ore inainte, adica la blocul imens de zapada inghetata, provenita din avalansele ghidate prin valcelul nostru pietros. E deja ora 21 si coborarea noastra spre Busteni se petrece in mare parte prin intunericul noptii spart cu timiditate cateodata de lumina economica a frontalelor. Pe la 11 noapte iesim din plaiul Fanului si ajungem in valea gratarelor unde fumul e gros si soricul obrajilor si mai si. Cu ultimile puteri intram in oras, ne reintalnim cu stupefactie in fata la Alexandros cu catelusa alpinista alba pe care o vazusem ultima data latrand dezamagita pe Creasta Ascutita si ne imbarcam in masina avand ca obiectiv sa-l tinem treaz pe driverul nostru, care in circumstantele date era un sacrificat. La iesirea din Busteni zarim pe dreapta drumului un urs care se lupta cu tomberonul de gunoaie, nu am oprit pentru ca ne-au invatat acasa ca nu e frumos (recomandat) sa deranjezi oamenii (ursii) atunci cand se afla in preajma unei cine copioase. Pe la 2 noaptea am ajuns in Bucuresti, i-am multumit lui Gabi ca ne-a adus sanatosi si i-am tinut evident pumnii sa ajunga cu bine si el acasa la el, cred ca era si el aproape adormit. M-am aruncat intr-un taxi la Eroilor iar cand am coborat in fata blocului mi-am dat seama ca ultimii pasi vor fi cei mai grei, simteam 100 de cutite in talpi…cu un ultimo effort am reusit sa deschid usa si ma strecor in pat….de unde nimeni nu m-a putut misca timp de 12 ore. In concluzie, o tura de nota 10, hotararea de a ne opri in fata Acului Crucii fiind benefica, oboseala acumulata ne putea face neatenti daca continuam traseul… am facut o serie de lucruri noi, am pofta sa fac altele acum, sanatosi sa fim si sa povestim…. Toata recunostinta mea colegilor de tura…fara ei nu as fi ajuns acolo si pentru asta le multumesc. Pozele sunt realizate de Catalin si Liviu, eu au uitat sa iau aparatul cu mine :)

Vineri, 2 ianuarie 2009 - 00:08 
Afisari: 3,477 


ultrasro