Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Ianuarie 2022
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Februarie 2022
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28

Online

Vremea
Varful Vladeasa
Muntii Bihor-Vladeasa

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Pe-un picior de plai, la apus în Bai (Muntii Baiului)


Ziua de votare s-a dus, iar acum, când lucrurile încep să se așeze, putem să judecăm obiectiv, dincolo de emoțiile și de vâltoarea în care ne-am lăsat cuprinși în aceste zile febrile. Dacă sunteți curioși cu cine am votat, am să vă răspund simplu: cu muntele. Și pot să vă spun că sunt printre puținii fericiți care au ales cu sufletul (eu nu am avut de ales răul cel mai mic). Da, ziua de 11 decembrie nu a fost doar o zi de votare, ci și ziua internațională a muntelui. Am ales muntele cu inima ușoară și având certitudinea că voi fi câștigat. Dacă în societate rolul fiecăruia, luat separat, este insignifiant, o experiență trăită de cineva pe munte și ulterior povestită poate contribui la schimbarea unor mentalități. Și nu vorbesc din cărți, sper ca jurnalul de față să-mi stea mărturie; dacă prin rândurile următoare conving o persoană să iasă din cotidian și să petreacă o zi pe munte (și să o facă în mod prietenos cu mediul), atunci nu mi-am pierdut vremea.


Muntele îți poate răsplăti la rândul său dragostea ce i-o porți, oferindu-ți clipe unice dacă îndrăznești să-l cunoști. Pentru asta e necesară o pregătire adecvată, prealabilă ascensiunii montane. În special dacă este iarnă. E de la sine înțeles că vei avea de înfruntat frigul care mușcă mai rău pe creste, vântul ce suflă cu o putere de neînchipuit, iar uneori ceața așezată subit sau norul pasager care te învăluie. În plus, iarna, stratul de zăpadă mare îți poate da serioase bătăi de cap la înaintare și la orientare. Iar toate laolaltă pot fi nu doar descurajante, ci chiar periculoase dacă nu sunt tratate cu seriozitate. De aceea, înainte de urcarea pe munte, e bine să te informezi temeinic despre echiparea corectă, despre alimentație și hidratare, despre efortul la care vei fi supus, precum și despre starea vremii (care oricum se poate schimba de la un moment la altul pe munte). 


Pe mine muntele mă liniștește. Mă solicită și îmi cere toate resursele, pentru a mă trimite înapoi în lume cu o energie pozitivă. Mă inspiră, mă fascinează, mă atrage, îmi șoptește înțelepciunea lucrurilor. Mă ajută să mă reculeg, îmi redă prezența prietenilor (fie ei și imaginari), îmi sporește dragostea de oamenii mei dragi care mă așteaptă acasă și mă rostogolește spre ei ca un om mai bun.



***Pe-un picior de plai***


Sâmbătă dimineață mă găsește alături de Sabin în trenul de munte ce ne poartă leneș spre Azuga. Răsăritul vine în culori surprinzătoare, desenate pe norișori mătăsoși, suficient cât să ne dea imboldul de plimbare și certitudinea unei zile frumoase. Ne-am propus o urcare de iarnă în Baiului, dar iată că suntem aproape de Sinaia și nu e nici măcar o pată de zăpadă pe jos! Nici Bucegii nu poartă cine știe ce podoabă albă, fiind doar grizonanți după ultimele zile însorite. În Azuga e totuși ceva mai multă zăpadă și, după ce ne salutăm în gară cu câteva cunoștințe (unele mai vechi, altele din spațiul virtual), pornim agale de-a lungul șinelor spre intrarea în traseu. Ne-am propus să urcăm pe culmea Sorica până la stația telegondolei, de unde să trecem peste Cazacu și să o luăm pe culmea Petru-Orjogoaia, spre Neamțu. În traseu nu sunt cabane sau refugii, de aceea cortul a devenit o necesitate care mi-a îngreunat bagajul. Și prins de rucsac, pe dinafară, alături de izopren, arătam ca un pom împodobit pentru sărbători! L-am cărat însă cu rândul: eu în prima zi, la urcare, iar Sabin a doua zi, la coborâre. Hm, ce mai tocmeală! 


În traseu se mai poate înnopta și la stâne pe timp de iarnă, când nu sunt folosite de ciobani, dar au și ele dezavantajele lor: sunt situate mult sub linia crestei, multe dintre ele nu sunt foarte bine izolate și mai e și problema odorurilor de târlă cu care te pricopsești.


Marcajul începe din DN, în dreptul bornei rutiere 135. Aici e un panou cu marcajul triunghi albastru, ce prezintă și dificultatea traseului (accesibil tot timpul anului) și timpul estimat până la golul alpin: 1-1,5 ore – atenție, timp de vară! Mare amator de fotografie, îndeosebi ca model, Sabin se strecoară în cele câteva cadre pe care le trag la plecare. Până la urmă, ce altceva este fotografia dacă nu o oglindă a noastră în goana timpului? Mă convinge astfel să facem o poză de grup și, cum n-am trepiedul la mine, montez camera la o lungime de braț. Intim cadrul, nu-i așa?


/Bai/img_5460.jpg

Poteca noastră e mai degrabă un drum forestier care urcă în serpentine, numai bună pentru încălzire! Căutăm să mergem pe șleaurile făcute de o mașină de teren ce a urcat probabil după căderea zăpezii. E mai ușor pe acolo decât prin stratul neatins de zăpadă, care măsoară cam 20 cm. La primul cot ieșim deasupra unei biserici care aduce mai degrabă cu o casă. De unde și vorba: casa domnului.


/Bai/img_5461.jpg

Ne reculegem o clipă și pornim mai departe. Prin pădure nu sunt locuri de belvedere care să ne atragă atenția, așa că ne lungim la vorbă și ne scurtăm la pas. Și de ce ne-am grăbi, când avem cortul și putem înnopta în orice văgăună?! Pe cer oricum e un nor nesuferit care închide atmosfera și numai cu răbdare o să-i cântăm prohodul.


Îmi place să merg iarna în pădurile de munte pentru că sunt multe urme de animale. Cercetându-le, poți afla ce a făcut animalul, imaginându-ți-l în fața ochilor: acolo s-a oprit, aici a adulmecat, dincolo și-a schimbat direcția... Înaintea noastră, pe potecă a mers o vulpe. Nimic extraordinar până acum, însă lângă o buturugă sunt evidențiate în zăpadă urmele unei drame, una care are loc zilnic pentru supraviețuirea în aceste păduri. Câțiva stropi de sânge și puțină zăpadă răscolită indică faptul că vulpea a prins aici un pârș. Am văzut într-o emisiune cum îi vânează: șoarecii umblă aproape exclusiv prin cotloane făcute sub stratul de zăpadă, crezând că sunt în siguranță dacă stau pitiți. Vulpea are însă auzul foarte bine dezvoltat și îi poate localiza cu mare precizie. Dintr-un salt, se năpustește cu botul în zăpadă fix acolo unde se află nefericitul animal. Așa e în natură, supraviețuiește cel care are mai multe atuuri, cel care își păcălește adversarul. Bine, e posibil să fi fost și invers: vulpea să fi fost mușcată până la sânge de un pârș agresiv, supărat că i-a fost distrus conacul de iarnă.


Cu mersul cătinel, după vreo oră de urcat ieșim în culmea împădurită, iar printre coroanele golașe zărim clădirile din Azuga.


/Bai/img_5463.jpg

Mai sus, stratul de zăpadă e mai consistent și mașina pe urmele căreia am înaintat până aici pare să fi renunțat la luptă. Ne punem parazăpezile și luăm cu asalt poteca afundată. Pe măsură ce urcăm, natura se împodobește în straie albe, de cleștar.


/Bai/img_5466.jpg

Ieșim în culme după ceva mai mult de două ore de dormit pe potecă. Sus e ceață. Sau nor. Cert e că nu vedem mai nimic împrejur. 


/Bai/img_5469.jpg

Sau, ia stai, uite Coștila! Ah, a dispărut... ba nu, iat-o din nou!


/Bai/img_5476.jpg

Găsim un stâlp de marcaj și urmăm poteca de culme spre stânga. Vântul suflă destul de tare, încât pe alocuri poteca e degajată de zăpadă. O cupolă albastră de cer ne dă speranțe că norul are să se risipească în curând. Lucru care se confirmă până să-l rostim. Pesemne că s-a dus repede vestea că urc eu în vizită pe culme! Parcă îmi șuieră prin urechi lozinca: Sus Iliescu!


Sabin e fermecat de peisaj, e prima lui urcare în Baiului. Eu am mai parcurs creasta într-o toamnă, în urmă cu câțiva ani, alături de verișoara mea, dar atunci am urcat pe linia pârtiei Sorica, nu pe traseul marcat, și am coborât în Sinaia pe muchia Cumpătului. Dacă vremea e bună, oriunde ai fi în munții Gârbovei – cum se numește de fapt șirul munților Baiului și Neamțului – vei fi încântat de peisaje, pentru că de aici se văd foarte frumos munții dimprejur, îndeosebi Bucegii.


Peste Valea Prahovei încă tronează un noruleț pufos.


/Bai/img_5477.jpg

Deasupra Baiului și a bazinului inferior al Prahovei sunt niște nori mai ciudăței, ca niște OZN-uri.


/Bai/img_5479.jpg

Postăvaru și Piatra Mare scot doar pentru puțin timp capul de la cutie, de parcă ar vrea să mai dormiteze încă sub plapuma confortabilă de nori. Muchia Neamțului, ce se desprinde la nord din culmea Petru-Orjogoaia, se arată și ea sfioasă prin vălul alb. Acolo intenționăm să ajungem, dacă va fi posibil, astăzi sau mâine. 


/Bai/img_5486.jpg

Începem să vedem și căsuțele din Azuga, de data asta mai limpede, pentru că nu ne mai obstrucționează nimic priveliștea.


/Bai/img_5490.jpg

Dinspre telegondolă răsar omuleți cu sănii, vânturându-și telefoanele în toate direcțiile. Vin spre noi ca o ceată veselă, scoasă din poeziile lui Coșbuc. Ajungem la stație după vreo două ore și jumătate de la plecare. De-am fi stat jos, la cramă, un ceas-două la taclale și am fi urcat preț de 5-10 minute cu gondola, făceam o treabă! Așa, de la efort, mie deja îmi e foame și tragem pe dreapta, într-un loc cât de cât ferit de vânt, pentru a rumega ceva. De când am devenit ierbivor, excluzând cadavrele din meniu, mi se face foame mai des. Acum încep să înțeleg punctul de vedere al boului, care paște zi lumină...


/Bai/img_5494.jpg

Ce frumoasă ar fi iarna dacă ar ninge și ar fi vreo 20 de grade afară! Așa, îmi îngheață mâinile pe mâncare și pe telefon cât scriu un mesaj și numai după ce pornim din nou la drum îmi revin în fire. Începem urcarea, ocolind vârful Urechea și urcând apoi pe vârful Duțca, iar din șaua imediat următoare cotim la stânga, spre est, către un vârf pe care se profilează o cruce metalică. Este vârful Cazacu, cel mai înalt punct din prima parte a zilei, după care creasta coboară vertiginos peste 200 de metri.


/Bai/img_5501.jpg

Zăpada e afânată pe drum, dar noi mergem pe marginea înierbată, unde sunt locuri în care chiar s-a topit. Sunt și urme proaspete de rachete de zăpadă. Privind înainte, vedem și posesorii lor. Eu nu am încă rachete, abia ce mi le-am comandat și trebuie să-mi ajungă, dar în tura asta nici nu mi-ar fi fost necesare. Pentru efortul depus de antemergătorii noștri care au bătut urmele în zăpadă, ar merita o bere. Hopa, dar ce se întâmplă?! Ei continuă pe creasta Baiului, lăsându-ne de capul nostru, urmeless. Să ne dați berea aia înapoi! ... Ce-o să ne facem, ‘metr’? La stăruințele lui Sabin, îi fac favoarea de a-l lăsa pe el de acum să bată urme în zăpadă. 


/Bai/img_5507.jpg


/Bai/img_5508.jpg

Odată ajunși pe Cazacu, vremea se schimbă. Un nor viclean urcă dinspre valea Azugii și pe coborârea de după vârf ne înghite cu totul. Vizibilitatea e mică, undeva la 25 m. Noroc că vântul e lateral, altfel am fi fost cu totul abandonați deznădejdii. Coborârea e neașteptat de lungă, din cauza ceții ai impresia că te scufunzi într-un crater activ. Nu ne mai vorbim și când o facem e nevoie să zbierăm și să ne repetăm pentru a ne face înțeleși. Cred că fiecare preferă să vorbească în sinea lui, pentru a-și conserva energia și pentru a se transpune într-un peisaj închipuit, mai primitor decât mediul în care ne aflăm. Din când în când, soarele dă semne de revenire, arătându-și discul luminos de după nori. Îi pândim apariția și mergem pe muchie, sperând să avem parte de fenomenul Gloria, dar astăzi norul învinge. În potecă răsare din ceață silueta unui stâlp de marcaj.


/Bai/img_5513.jpg

Avansăm pe culme fără vizibilitate, trecând și peste vârful Ceaușoaiei. Din cauza vântului care te zvântă în creastă, ocolim pe poteci de brâu următoarele două vârfulețe nenumite, făcând și o pauză de încălzire cu ceai. Ce bine prinde lichidul fierbinte în astfel de momente! Sunt urme de urs în preajmă, dar par a fi mai vechi. Norocul lui Sabin e pe cale să se schimbe când e cât pe ce să calce într-un viguros exemplar de (sper că nu mâncați când citiți!) materie fecală, plină de coajă nedigerabilă de jir, pe care ursul lipsit de scrupule a lăsat-o în mijlocul drumului. Jirul este sămânța fagului. Este comestibilă și are gust de sâmbure sau migdală, cu o valoare nutritivă destul de bogată. Pentru mistreți și urși (recunosc, și pentru mine) este un deliciu de toamnă târzie.


Când zările se mai limpezesc, intuim urcarea ce ne paște înspre nord, către vârful Rusu. În șa e un lac măricel, acoperit cu o pojghiță de gheață. Peste culmea Baiului, soarele se lasă din ce în ce mai jos la orizont. S-a mai luminat, dar norii încă pândesc în zare. Culmile sunt vântuite și vălurite cu nea, arătând ca în schițele creionate de pictori.


/Bai/img_5524.jpg

/Bai/img_5521.jpg

Începem urcarea spre Rusu. E deja târziu, știm că nu avem să ajungem pe Neamțu azi, dar imediat sub vârful Rusu am ochit o pădurice de conifere, numai bună pentru a ne ține pavăză de vânt. Iarna se înserează devreme, în decembrie soarele apune pe la 16:30, iar în caz că n-o fi să ajungem pe Rusu pe lumină, vom căuta un loc mai ferit pentru a ne așeza cortul. La început, urcarea e domoală. Muchia e total lipsită de zăpadă, ne gândim că e din cauza expunerii către soare. Găsim și câteva marcaje noi – bandă galbenă – trasate pe lespezi. Iarna ar fi total acoperite de zăpadă, dar oricum iarna trebuie să mergi pe muchie, deci nu ai cum să te rătăcești în lipsa lor. Vârful Unghia Mare se profilează foarte frumos în stânga muchiei pe care urcăm noi.


/Bai/img_5517.jpg

Ceva mai sus realizăm că lipsa zăpezii trădează de fapt expunerea la un vânt puternic. Turbat, feroce, nu știu cum aș putea să-l mai demonizez! Ne lovește în semi-profil stânga și ne ține pe loc, ne joacă după cum poftește. Cred că poate muta și pietrele din loc. E prima dată când trec prin așa ceva. Verific aparatul, să fie bine legat în tocul foto, să nu-l pierd. Dacă îmi cade izoprenul acum, nu am decât să alerg după el și să pun cortul acolo unde îl prind, asemănător modului în care alegea Ștefan cel Mare locul ridicării unei noi mănăstiri. Înaintăm extrem de greu și ne cuprinde o senzație puternică de căldură. Pielea expusă e deja arsă de vânt, încât simțim suflarea lui ca pe briza caldă de la malul mării.


/Bai/img_5526.jpg


Din punctul în care suntem se vede și creasta nordică a Pietrei Craiului, dincolo de Bucegi.


/Bai/img_5525.jpg

Pentru un moment ne gândim să ne întoarcem în șa. Spre Trăisteni, înainte de pădure, sticlește acoperișul unei stâne. Ar fi un loc bun pentru înnoptare pe vântul ăsta năpraznic. Nu ne descurajăm însă și urcăm până când ne dosim după culme și vântul ne mai slăbește. În depărtare, lumina apusului colorează frumos culmea golașă a munților Grohotișului.


/Bai/img_5532.jpg

În zăpadă apar urme mari de labe. Sunt mai vechi, înghețate, dar încă putem distinge gheare mari și pernuțe. După mărimea lor și forma rotundă, nu pot fi decât de râs! Suntem foarte departe de pădure, dar felinele ies la adăpostul întunericului în culme, patrulând pe distanțe lungi teritoriul pe care îl domină. Mă bucur să aflu acest animal maiestuos aici, în munții Neamțului! Sper să pot fotografia sau filma cândva un exemplar. 


/Bai/img_5527.jpg

Pe piciorul Rusului, destul de jos, aproape de pădure, zărim o altă stână. Pare măricică, dar se vede că nu e nouă și s-ar putea să nu fie în cele mai bune condiții. În plus, e așezată pe versantul estic, iar eu îmi doream să coborâm în Predeal sau Azuga în ziua următoare, pe partea cealaltă a muntelui. 


Reținem însă varianta. În loc să ne abatem în coborâre spre ea pe versant, îl conving pe Sabin să urcăm până în muchie și să căutăm o stână dincolo de ea. Peste vârfuri se lasă o lumină portocalie, care pe noi – fiind sub creastă – nu ne mai atinge. Se apropie apusul, soarele a coborât sub nivelul norilor și, dacă tot nu ajungem pe Neamțu, măcar să ne bucurăm de culorile sfârșitului de zi. Undeva în dreapta se vede și lacul Paltinu, lac de baraj pe Valea Doftanei.


/Bai/img_5534.jpg

Ajunși în creastă, avem numai vești proaste: vântul bate ca un descreierat, versantul vestic e acoperit în întregime de zăpadă consistentă și nicăieri, cât vezi cu ochii, nu e nicio stână. Și peste vârful Rusu pare să fie strat gros de zăpadă, greu de trecut. Vestea bună e că soarele e la apus. Poftim, veste bună? Pe vântul ăsta pe care nu putem pune cortul, când nu avem un loc în care să dormim și vine noaptea?? Noroc cu varianta de rezervă, stâna de pe piciorul Rusului, zărită mai devreme. Acum răzbim prin vijelie pentru frumușeața asta de apus!


***La apus în Bai***


Norii aleargă pe lângă noi bezmetici, întrecându-se în te miri ce direcții și din ce rațiuni. La început, lumina e mai dură.


/Bai/img_5552.jpg


În partea opusă, pentru câteva clipe apare și Ciucașul la orizont.


/Bai/img_5554.jpg

Apoi, bulgărele de foc pare să se încingă și aprinde versantul de sub noi și norii pierduți pe cer.


/Bai/img_5565.jpg

Dinspre Valea Azugii gonește un nor ce are să se așeze ca o perdea transparentă peste soarele meu. Îl aștept răbdător să intre în cadru, focalizez pe un punct fix și trag!


/Bai/img_5568.jpg

Facem și poza de grup.


/Bai/img_5560.jpg


Sabin pornește înainte pentru a cerceta cât mai mult din versantul vestic, să fim siguri că nu ratăm vreo oportunitate mai bună de a înnopta. Înțelege tacit că eu sunt prins în mrejele spectacolului și că nu va fi chip să renunț la fotografii pentru nimic în lume.


/Bai/img_5558.jpg

/Bai/img_5573.jpg

Apusurile sunt frumoase pretutindeni, chiar și în oraș, numai că pe munte ai avantajul de a privi în ansamblu desfășurarea evenimentelor de la balconul divin.


/Bai/img_5574.jpg


/Bai/img_5576.jpg

Ceața se umflă din văi și roiește peste boltă.


/Bai/img_5578.jpg

Într-un final, mă urnesc și eu după Sabin, păstrând un ochi spre punctul de interes. Trebuie să mă mișc, altfel am să îngheț de-a binelea! Mai prind un cadru și trec dincolo de creastă, către noapte. Negura începe să se așeze peste zări.


/Bai/img_5581.jpg


/Bai/img_5591.jpg


***Hai la stână, hai***


Luna a prins putere pe cer, iar dinspre localitatea Trăisteni de pe Valea Doftanei răzbat câteva luminițe de la gospodăriile răsfirate.


/Bai/img_5593.jpg

Sabin coboară înaintea mea, dar îl ajung din urmă. Versantul e mai înclinat decât părea din depărtare. Pastorală culmea asta a Neamțului, fără îndoială, dar și când te cuprinde creasta-i subțire sau când cobori de-a dreptul pe povârniș... Căutăm o rută mai accesibilă, dar potecuța văzută mai devreme – ce părea să brăzdeze versantul spre stână – pare să fi intrat în pământ! 


/Bai/img_5594.jpg

Găsim o curbă de nivel, tăiată probabil de oi și o ținem o vreme. Se pierde și ea în neant și, coborând, ne afundăm până la șold în zăpadă. Trecem două vâlcele abrupte, încărcate, unde zăpada e întărită. Merg eu primul, bat pașii, iar Sabin mă urmează. Ar fi prins bine măcar un piolet aici, dacă nu chiar și colțarii. E prima zăpadă însă și avem încredere că nu va pleca la vale cu noi.


Când se înnoptează de-a binelea, scoatem frontalele. Nu credeam să fie atât de departe stâna, dar iată că mergem de zeci de minute și pare că nu ne apropiem! Când întunericul e deplin, de jos de la stână surprindem pâlpâind o lumină stinsă. Să fie o reflexie de la frontalele noastre? Nu, le-am închis și tot vedem lumină. Nu-i nimic, de e om înăuntru, ne înțelegem cumva! Dar pe unde să fi ajuns acolo, că urme nu-s?! Când ne apropiem mai mult realizăm că era doar lumina lunii răsfrânte peste acoperiș. La o oră și ceva de când am început coborârea, ajungem în plai. Am coborât aproape 500 m, incredibil de mult! 


Stâna e mare, cu multe încăperi și, chiar dacă nu e nouă, e destul de solidă. În schimb, în clădirea principală duhnește îngrozitor. Sunt mai multe odăi, pe multe priciuri sunt saltele ponosite, unele chiar ude, dar toate încăperile au câte un prici pe care a stat roata de caș, după cum indică urmele. Și în pereți găsim ustensile lăsate de ciobani, dar nu deranjăm ordinea lucrurilor.


Imediat în stânga e o mică anexă, o cameră cu trei priciuri mari și o masă, construită probabil pentru a mări capacitatea stânei. Aici mirosul e suportabil și temperatura pare puțin peste 0 grade. Nu e prea bine izolată, are găuri la câteva îmbinări de pereți pe unde a și năvălit zăpada înăuntru, dar în rest e căptușită cu PAL și ține destul de bine adăpost față de vânt. Alternativa e să dormim afară, unde nu prea e zăpadă, iar pământul e înghețat. Știm amândoi ce presupune asta, pământul înghețat ține mai rece decât zăpada. Eu am un izopren de iarnă de la Therm-a-rest care probabil că ar face față, dar Sabin are o saltea Jack Wolfskin care nu izolează atât de bine dacă e așezată pe pământul rece. Plus că afară bate vântul. 


Punem mâna pe o mătură de nuiele și facem un pic de ordine în anexă până când devine mai primitoare. Degajăm și zăpada strânsă peste niște folii de sub acoperiș, pentru că de acolo mai picura apă din când în când. Eu ies să dau un telefon, mirându-mă că am semnal, și liniștesc suflețelul care aștepta acasă cu înfrigurare vești calde de la mine. Când intru înapoi, ne schimbăm și ne pregătim ceva de-ale gurii. Am la mine primusul și o supă fierbinte la plic – de ciuperci, cu crutoane aromate cu usturoi – are să ne întremeze! Sabin cotrobăie prin rucsac și începe să-și scoată pachetul. Și scoate, și scoate, și umple două mese și încă mai scoate... Mă miram eu de dimineață, în tren, cât de e greu rucsacul lui! Cât al meu, doar că eu aveam în plus față de el un cort de peste 3 kg, arzătorul cu butelie, termosul mai mare... El, băiatul, avea mâncare pentru un regiment: conserve, iaurturi, dulciuri cât să induci moartea prin diabet unei familii, suficiente fructe cât să întreții vânzările unui magazin de profil și tot așa. La final înșiră 3 lumânărele pe masă, de parcă are de gând să mă ceară înainte de servirea antreului! Mă liniștesc doar după ce-mi spune că lumânările au rolul de a ridica temperatura în odaie. 


/Bai/img_5597.jpg

În fine, mă uit și la mine în traistă... cam sărăntoc! Un plic de supă, altul de crutoane, o rolă micuță de cașcaval, câteva sărățele, niște biscuiți cu ciocolată și o pungă de nucifere. Două mese adică – una de seară, alta de dimineață. Hai, poate și o gustare energizantă undeva între ele! Oricum, sunt mulțumit că am depășit ciclul samsaric al căratului de cât mai multă mâncare doar pentru a satura nevoia de consum! Care, cu cât e mai mare, cu atât cari mai mult ca să o acoperi și pierzi proporțional de multă energie...


După ce mâncăm, cu polarul și pufoaica mea de la Decathlon, îmbrăcate una peste alta, mă încălzesc de-a binelea! La o oră în care orășenii abia ajung acasă de la serviciu, noi intrăm în sacii de dormit. Lumea viselor e la o clipire distanță. Noapte bună!


Mă trezesc însetat în creierii nopții. Ceasul indică 22:38. Poate vi se pare încă devreme, dar eu am prins câteva ore de somn! Mă ridic de la mijloc și mă întind după apă. O clipă încă am în urechi zgomotul din vis, dar apoi mi se trezesc centrii nervoși responsabili cu auzul și constat liniștea dimprejur. Ce tare, gălăgia era doar în capul meu! Nu realizasem până acum că visele au fundalul lor sonor! Creierul nostru pare să fie însă o mașinărie bine pusă la punct, gata să ne proiecteze filme în care imaginile sunt sincronizate cu sunetul.


***


Dimineața mă trezesc pentru răsărit la 7 și un sfert, dar când dau să ies din stână, scot capul într-o ceață pe care o spinteci cu cuțitul. Necăjeală mare, mai ales că pentru azi prognoza suna mai bine decât pentru ziua anterioară! Aștept să se trezească și Sabin, dar până atunci mă tot frământ gândindu-mă că pe vremea asta e mai bine să renunțăm la continuarea pe creastă.


Facem un ceai, o cafea, ne înviorăm și până la plecare ceața se ridică deasupra nivelului plaiului, dar încă stă călare pe creastă. Iar vântul care bate de sus și cu care am urca în față ne convinge să coborâm în Valea Doftanei. Neamțule, ești rece și ostil! Rusul a fost foarte ospitalier cu noi :)


/Bai/img_5604.jpg

Aventura e pe sfârșite, de acum ne putem bucura de o zi relaxantă în sânul naturii. Ne luăm la revedere de la stâna primitoare și pornim la vale.


/Bai/img_5608.jpg

Culmea Rusului e nemarcată și împădurită, dar se poate urma ușor în coborâre până în Valea Mușiței. Ca variantă, undeva în dreapta culmii răsare un drum forestier nu departe de stână, ce merge pe Valea Rusului. Până la el se coboară de la stână cam un sfert de ceas. Sabin votează pentru drumul din vale, eu întotdeauna prefer culmile, chiar împădurite. Se învoiește să mergem pe propunerea mea, semn că am mare putere de amenin... chm, convingere. Oricum, în caz că zăpada are să ne îngreuneze mersul, putem coborî la drum. La limita pădurii nu mai suflă vântul și atmosfera e foarte plăcută. La început, pe culme pare să fie o potecuță prin vegetație.


/Bai/img_5609.jpg

O urmăm și în curând dăm de urme mai vechi de urs, care a coborât pe aici. A cotit însă în pădure, după cum l-o fi dus nasul, iar mai jos găsim urme de mistreți care au urcat. Lângă stână erau porțiuni de pământ rânit de ei, în căutare de rădăcini. Par să fi fost doi, foarte mari după lungimea pașilor. Cred că sunt aproape de aceeași talie cu ursul. Iată ce mare este urma copitei!


/Bai/img_5610.jpg

Puțin mai jos, pe urmele mistreților a urcat un lup. Forma distinctă a labei – ascuțită și mare – risipește orice dubiu. Urmele lupului mai pot fi recunoscute după mers, el pășește într-o singură linie, ca domnișoarele la o prezentare de modă. Întrebarea e ce o fi căutat pe urmele mistreților, că doar n-a avut nesăbuința să-i atace! Probabil însă că a folosit aceeași rută, mergând mai ușor pe urme decât prin zăpadă proaspătă. 


/Bai/img_5611.jpg

Pe măsură ce ne apropiem de Valea Mușiței, vegetația e mai tânără și panta se accentuează. Prin făgetul des înaintăm mai greu, dar tulpinile ne sunt un real ajutor la coborâre.


/Bai/img_5612.jpg

În cele din urmă ieșim la drumul din vale, frecventat de doi melci uriași după cum deducem din urmele lăsate în zăpadă. Sau anaconde! Alături curge pârâul Rusu, un afluent al Mușiței.


/Bai/img_5614.jpg

Puțin mai încolo ajungem la o tabără a muncitorilor forestieri, păzită de doi câini pătimași. Oamenii ori nu sunt acasă, ori se odihnesc și fumează în locul special amenajat. 


/Bai/img_5615.jpg

Când nu se odihnesc și fumează, iată ce treabă au!


/Bai/img_5616.jpg

Sunt multe indicatoare forestiere în zonă. Și dacă n-ar fi, după culoarele pe unde s-a corhănit și s-a tras lemn cu funicularul ți-ai da seama ce s-a întâmplat aici. Dezastru în plină desfășurare! Pare că astă-vară a fost foarte bine organizată activitatea forestieră, pentru că din loc în loc găsim plăcuțe cu tot felul de mesaje: zonă funicular, zonă încărcare bușteni, zonă doborâre, zonă alimentare combustibil, zonă pentru odihnă și fumat (asta apare în mod repetitiv, să-i ferească pe oameni de depresie). Un adevărat oraș în pădure!


Când ne apropiem de sat, Sabin găsește pe jos un balon. La marginea pădurii. Csf n-ai csf, fructe ale omenirii... I-l leg de rucsac și pleacă fericit mai departe. 


/Bai/img_5622-23.jpg

Găsim și fructe de pădure. Seamănă cu coacăzele, dar cred că nu asta sunt. Par necomestibile, așa că le tratăm cu circumspecție.


/Bai/img_5619.jpg

La două ore de la plecare ajungem la primele gospodării din Trăisteni. De fapt, e un cătun cu vile, nu localitatea în sine. Pe hartă găsim că aici au fost clădiri din Bazinetul Valea Neagră, orice ar însemna asta. 


/Bai/img_5624.jpg

Avem mare noroc să fim ajunși din urmă de o camionetă care ne ia în spate până în localitate. Dacă am fi mers pe jos întreaga distanță probabil că am fi făcut cu vreo două-trei ore mai mult! În goana mașinii reperăm și coborârea din culmea Petru-Orjogoaia, marcată cu cruce roșie, deci pare că traseul acesta e bine marcat pe toată lungimea sa. Parcă merge de un cort la primăvară!


/Bai/img_5625.jpg

Din Trăisteni sunt curse regulat către Câmpina, noi am prins mașina de 13:15, astfel încât am ajuns acasă pe lumină. 


/Bai/traseu-neamtu.jpg

***


De curând mi-a trecut prin fața ochilor o maximă a lui Charles Darwin, care sună așa: Un om care îndrăznește să risipească o oră din timpul său nu a descoperit valoarea vieții. La final, acesta ar fi și îndemnul meu pentru voi: umpleți-vă viața de lucruri frumoase care merită făcute și încercați să uitați măcar din când în când de datorii și obligații. Încruntați-vă mai puțin și amintiți-vă că frumusețea vieții se află în lucrurile simple, inestimabile, pe care le primiți sau le dăruiți din suflet. Nu mai așteptați să facă altcineva să fie bine pentru voi, fiți voi cei care dau tonul! 


Lumea noastră, a oamenilor, e diferită de lumea lor, a instituțiilor, partidelor și a oamenilor care le reprezintă. E lipsită de uniformă, de partizanat, de vrajbă și e clădită pe dorință. E sinceră, cu bucurii și necazuri. Agoniseala noastră se măsoară în momente memorabile. Când suntem condamnați primim ani grei în libertate, iar când furăm, furăm doar zâmbete. Când dăruim, dăruim pe bune. Nu doar pe hârtie, ci din tot sufletul. Casa noastră nu-i cea mai mare de la șosea, dar o vezi din depărtare. Plaiurile întinse, munții și pădurile ne sunt casă. Iar ceea ce ne unește este omenia. Lumea asta a noastră e una pentru care mi-aș da votul! Voi nu?




Cristi Iliescu

decembrie 2016










Miercuri, 14 decembrie 2016 - 17:19 
Afisari: 3,171 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

markbv
markbv
Caraba
 
1
Felicitari pentru tura si jurnal!

Sunt surprins de cat de putina zapada era pe creasta. In 30 noiembrie am fost intr-o tura solitara prin zona, am ajuns pana aproape de Rusu, ceva mai sus decat voi, dar era mai multa zapada. Semn ca a cam batut vantul pe acolo in ultimul timp.

PS: tot intr-o stana am dormit si eu (m-am intors pana la stana din Ceausoaia), impreuna cu alti 4 turisti cu care m-am intalnit la lac. Stana se prezinta in conditii destul de bune, are o incapere izolata destul de bine si suficient de curata.

Toate bune!


Miercuri, 14 decembrie 2016 - 21:48  

edo
edo
Caraba
 
2
Mulțumesc Cristi! Scrii bine și frumos, mi-a plăcut mult acest jurnal ca și cele dinaintea lui!
”Când dăruim, dăruim pe bune. Nu doar pe hârtie, ci din tot sufletul. Casa noastră nu-i cea mai mare de la șosea, dar o vezi din depărtare. Plaiurile întinse, munții și pădurile ne sunt casă. Iar ceea ce ne unește este omenia.” sunt cuvinte minunate, la care subscriu cu drag. Felicitări!


Joi, 15 decembrie 2016 - 10:34  

alexcristian
alexcristian..

 
3
Foarte frumos (plimbat si mai ales scris). Va salut pe amandoi Carpati.org


Joi, 15 decembrie 2016 - 11:53  

miparv
miparv
Rucsac
 
4
Poza nr.30 (Bucegii la apus) face tot jurnalul Carpati.org


Joi, 15 decembrie 2016 - 12:24  

lemonlime
lemonlime

 
5
Frumos jurnalul si foto cu Bucegii la apus e super.


Joi, 15 decembrie 2016 - 17:35  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
6
La mulți ani!

@Marius: cred că între timp a mai nins și stratul de zăpadă e consistent. Când am urcat noi, zăpada era puțină spre deloc pe muchiile cu expunere sudică. Spre Neamțu părea să fie ceva mai multă zăpadă încă de pe-atunci.

Am văzut și noi prin ceață stâna Ceaușoaia, dar nu ne-am abătut până acolo. E bine de știut că poate fi folosită!

Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje și vă salut!

PS: am să public separat poza cu Bucegii dacă e atât de lăudată Carpati.org


Marți, 3 ianuarie 2017 - 19:51  

raluca_cladoveanu
raluca_clado..
Busola
 
7
Mi-a placut foarte mult jurnalul asta parca diferit de toate celelalte. Are mult suflet si simtire, am putut sa-ti simt dragul de a fi fost acolo si bucuria cu care ai luat totul in interior. Felicitari si multumesc!


Sâmbătă, 7 ianuarie 2017 - 14:27  

raica
raica

 
8
Ma bucur ca exista oameni ca tine care fac ziua altora ca mine mult mai frumoasa. Jurnal , tura, pozele; nota 10 . Am trait prin pozele si povestirea ta. Multumesc si nu te opri aici!


Miercuri, 11 ianuarie 2017 - 18:43  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
9
Mulțumesc!

Mai am pe listă vreo 10 jurnale de scris, unele începute, câteva aproape gata, dar în ultima vreme am cam lenevit... de scris însă voi scrie în continuare, pentru că îmi place! Atât că o voi face în momentul în care mi se va umple ulciorul cu inspirație, cum spunea Mark Twain Carpati.org


Miercuri, 18 ianuarie 2017 - 21:35  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0852 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org