Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Decembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Ianuarie 2023
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Cozia (Ciuha Mare
Muntii Cozia

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Parfumul potecilor eladice – Ipsario (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)


Cel mai adesea printre români Grecia este elogiată pentru peisajele marine deosebite, cu nelipsitul soare strălucitor și nesfârșitele plaje. Nici nu e de mirare, din moment ce este una dintre țările cu o linie generoasă de țărm, datorată puzderiei de insule. Alții pomenesc elenii când vorbesc despre criză și recesiune, câțiva sunt cei care au în gând marea moștenire filosofică lăsată de greci și încă mai puțini sunt aceia care privesc teritoriul elen ca pe unul propice ascensiunilor montane. Asta deși grecii au unul dintre dacă nu cele mai înalte, măcar cele mai celebre vârfuri de munte: Olimpul, muntele de legendă al zeilor. Iar de sus, de la cei 2.918 m pe care îi măsoară Mytikas, cu puțin noroc, pe vreme bună, scrutezi orizontul până dincolo de țărm, peste marea albastră.


Prin septembrie, după ce o vară întreagă nu am văzut decât munte, a început să-mi miroasă și mie a concediu. Mai concret, m-am trezit cu pofte de plajă la greci, iar Thassos e locul ideal pentru planuri făcute pe fugă. Să scapi de rutină și să ai un răgaz în doi pare suficient pentru a-ți încărca bateriile, dar pentru că mă cunosc prea bine știam că după ce voi trudi îndelung pe un șezlong cu berea alături, are să mă ia mâncărimea în talpă. Și de ea mai scap doar după ce urc un coclau, așa că pe lângă slip și masca de snorkeling, am făcut loc în bagaj și pentru bocanci, împachetând repejor două zile de munte într-o săptămână de relaș la malul mării. 


Planul era simplu: ne ambalăm până sus pe Ipsario, tragem un selfie și de acolo ne lăsăm în voia zeilor... Muntele Ipsario n-o fi el de ridicat în slăvi, la ai săi 1.204 m, dar e de luat în seamă când pornești de la nivelul mării. Până pe vârf ai de urcat cam aceeași diferență de nivel dintre Bușteni și Cantonul Schiel sau aproape la fel de mult cât faci de la Mănăstirea Turnu de pe Valea Oltului până la cabana Cozia. Adică pentru a ajunge sus pe propriile forțe trebuie să ai măcar amintirea unei condiții fizice bunicele.


***


/Ipsario/img_3714.jpg


După o dimineață tihnită în care am luat breakfa... vreau să spun micul dejun la o tavernă de la malul mării, cu iscoade aruncate spre munte și spre mare, pe la orele de foc 11 (trecute aproape fix de tot) ne montăm picioarele și începem să le testăm pe drum. Bagajul meu e ceva mai greu decât se cade, pentru că vrem să rămânem o noapte sus. De aceea, am luat multă apă (vreo 6 litri), sacii de dormit și primusul pentru a găti ceva cald la înserare. Plus că am luat cortul de două persoane – numai bun pentru îndreptat spinarea – care nu e doar voluminos, ci cântărește și puțin peste 3 kg. Cam cât un nou-născut, ptiu, să nu-i fie de deochi! Ca să-l car mai ușor, l-am dezmembrat: folia interioară, bețele și cuiele au rămas în husă, iar foliei exterioare i-am găsit loc în gura rucsacului. Lucru știut, foliile cortului se deteriorează de la expunerea directă în soare.


/Ipsario/img_3715.jpg


... soare care ne hărțuiește pe noi pe drumul arid dintre plajă și micuța localitate Potamia, fiindcă nu încăpem la umbră, în bagaj. Potamia nu e la celălalt capăt al lumii, până acolo e o plimbare de câțiva kilometri, probabil chiar una plăcută la orele dimineții. Doar că la amiază e preferabil să parcurgi segmentul acesta cu mașina. E mai ușor să găsești un loc de parcare pe străduțele înguste din oraș decât să mergi până acolo prin arșiță cu un elefant în spinare.


Dacă poți lăsa la o parte micile inconveniente, dincolo de praf și zăpușeală te așteaptă o lume exotică. Plantele pe care le întâlnim ne provoacă o adevărată încântare, iar drumul până la poalele muntelui se transformă iute într-un răsfăț. Ciugulim boabe prăfuite de strugure tămâios, adunăm câteva mere și prune coapte bine, spargem nuci, dar toate pălesc când în fața ochilor apar smochinele și rodiile. Sunt și în rafturile magazinului din colț, dar nu-s la fel de gustoase ca atunci când le culegem cu mâna noastră. Bine că nu am nimerit într-o plantație de bostan, că asta-mi lipsea din rucsac! Pe lângă fructe, descoperim că la marginea drumului crește anasonul, un soi de plantă care seamănă cu mărarul nostru, cu care grecii aromează celebra lor băutură: ouzo. Parfumul plantei e atât de puternic încât îți rămâne pe degete doar la atingerea florii. Nu pot să nu mă întreb ce-o ieși dacă las la macerat niște anason în țuică. Temă de casă.


/Ipsario/img_3716.jpg


Ajungem burdușiți de fructe în Potamia, unde la umbra unui platan bătrân din centrul urbei dăm de o fântâniță cu apă rece. Ne răcorim mâinile și, cu toate că suntem însetați, pentru că nu știm sursa apei și dacă e potabilă, preferăm să bem precum cămila, din cârcă. Nu departe de micuța piațetă din centru e indicatorul ce vestește intrarea pe poteca de munte spre Ipsario. 


/Ipsario/img_3717.jpg


Pe o bucată de câteva sute de metri drumulețul e cimentat și ne putem doar imagina că în lunile ploioase noroaiele le dau de furcă localnicilor. De-a lungul său cresc tufe viguroase de mur cu fructele dospite. Ne așteaptă drum lung înainte, dar... să mai aștepte! Cum să refuzi ospățul de vitamine?! Am impresia că proprietarii folosesc tufișurile mai degrabă ca gard viu pentru terenurile lor, așa cum pomii fructiferi de pe insulă par să aibă scop pur ornamental. Pigulim fără jenă, ca din bradul de Crăciun, până când facem scurtă la mână. Stomacul, săracul, s-o fi înspăimântat când i-am livrat mișelește fructe-apă-fructe... Înainte să ne facă toane, începem să depunem efort pentru a-l obliga să folosească numaidecât și judicios resursele primite.


Pe măsură ce înaintăm, vegetația pune stăpânire pe teritoriu. Și odată cu ea crește și densitatea stupilor de albine. Pare o risipă de resurse să nu profiți de polenul oferit de pădure, așa încât locuitorii de la marginea orașului se întrec în numărul de stupi, iar zumzetul albinelor încarcă fundalul sonor prin pădure. Dacă ar fi să recomand un singur lucru din Thassos, acela nu ar fi nici măslinele, nici uleiul fin obținut din ele, nici fructele de mare (deși toate astea merită încercate), ci mierea produsă pe plan local. Polenul pădurilor de pin de pe insulă îi dă o savoare aparte.


Ca să mai stingem toropeala, până să trecem de ultimele gospodării am rulat regulamentar pe șoseaua gâtului câte un bidon de apă, cu pofta cu care beau bere în timpul programului muncitorii români de la drumuri și poduri. Prima ocazie să ne refacem resursele de apă se ivește în fața unei curți unde e o chiuvetă cu robinet lângă care scrie Free drinking water. Cum nu parlim așa bine greaca, tratăm cu circumspecție mesajul. Dacă anunță că apa e otrăvită?! E-he! După alte 5 minute ajungem la un izvor aflat la umbra unui platan, asaltat de albine însetate. Socotim că dacă ele nu se tăvălesc pe jos de rău putem să bem și noi cu încredere. 


Facem un popas prelungit la izvor, odihnindu-ne cu anticipație pentru drumul anevoios ce ne paște. Câtă vreme ne liniștim la umbră, observ că pe lângă pomii fructiferi, pădurea de foioase din această zonă a insulei e constituită aproape exclusiv din platani, unii dintre ei gâtuiți de iederă, dar găsim și câțiva castani comestibili. Dacă mai adăugăm pădurea de conifere de pini, insula oferă practic o plimbare printr-o grădină botanică în aer liber.


/Ipsario/img_3725.jpg


Nu este un arici de mare, ci o castană comestibilă încă înfășurată în teacă:


/Ipsario/img_3724.jpg


Poteca e ușor de urmărit, deși nu în sensul în care o facem pe traseele de la noi. Cu câteva excepții în care am văzut punctul roșu aplicat, traseul nu e marcat, dar nu ai cum să deviezi din potecă pentru că la răspântii sunt montate indicatoare din lemn ce te îndrumă spre vârf.


/Ipsario/img_3727.jpg


După ce descrie câteva serpentine largi prin pădure, drumul ne scoate la o răscruce. De pe o piatră aflăm că în sus e Ipsario, iar la dreapta se desprinde o ramură care duce pe vârful Profitis Ilias. Par să mai fie și alte obiective în traseu, precum Kazaviti – care nu știu exact unde este și dacă se referă la vreun vârf de munte sau la o mică localitate din munți. Oricum, ne e greu să descifrăm întregul text lăsat pe piatră de grecii... contemporani.


/Ipsario/img_3729.jpg


În fața unui indicator de lemn – care ar fi putut să ne lămurească, dar de pe care intemperiile au șters aproape orice urmă de informație – întâlnim un cuplu de ruși ce bat spre vârsta a treia. Ne mirăm că au ajuns până aici, din moment ce au doar câte o bocceluță mică pe umăr și nu sunt chiar corect echipați pentru zona asta stâncoasă. Concret, el e la bustul gol și își face aer cu tricoul. Ea, slavă domnului, are încă țoalele pe ea. Salutăm și intrăm în vorbă. 


Când îi întrebăm de unde sunt, mândria cu care bărbatul ne răspunde Moskva ne dă de înțeles că nu e un rus oarecare. Să nu confundăm însă mândria cu prostia, omul chiar e umblat prin lume și are un nivel de înțelegere peste media europenilor. Vorbim despre Elbrus, despre Mont Blanc, pe care le-a urcat în câteva rânduri în tinerețe, atingem subiectul animalelor – care au dispărut din cea mai mare parte a Europei, dar care la ruși, asemeni nouă, mai au încă o oază de libertate. De altfel, punctează bine omul când spune că mai toți europenii – să luăm germanii de pildă – spun răspicat că iubesc animalele, dar prin pădurile lor nu vezi nici urmă de animal. Pesemne că le iubesc în cătarea puștii. 


Stăm cam un sfert de ceas de vorbă, îndeosebi cu el, pentru că soția lui nu vorbește fluent engleza, doar înțelege ce spunem fără să intervină. Iar noi, în afară de invazivul Kak tebya zovut și desenele animate Tri kota nu știm altceva în rusă. Nu e cazul să pronunțăm nume rusești sonore, precum Stalin, Lenin, Gorbaciov sau Putin, poate oamenii au sensibilități politice. Ar merita amintită literatura, cu nume imense precum Dostoievski, Tolstoi, Esenin, dar nu suntem la cenaclu. Iată însă că înainte să plecăm, femeia își roagă soțul să ne transmită că prietenii lor vorbesc despre cât de frumoasă e România și că planifică să ne facă o vizită. Frumos! Sperăm noi că atunci când vor veni vor debarca din autocare, nu din tancuri. 


Ne urăm vacanță plăcută și pornim la deal înaintea lor. Să fi urcat vreo 4-500 de metri când primim prima răsplată. Pentru că am ieșit deasupra pădurii, putem privi înapoi spre țărm. Iar priveliștea este fermecătoare!


/Ipsario/img_3734.jpg


Contrastele sunt evidente și îți fură ochii, de la albastrul cerului și al mării, la griul spălat al stâncilor și până la verdele pinilor și ruginiul frunzelor de platan și de ferigă. 


/Ipsario/img_3733.jpg


O vreme cotim în serpentine scurte prin care câștigăm rapid altitudine. Zona e mai stâncoasă decât până acum, iar panta pe care se desfășoară urcarea ne ia puțin prin surprindere, deși nu ne așteptam la scări rulante. Sau la covor roșu. Nici măcar la vreun funicular, precum cel construit cu trudă de celebrii Zorba Grecul și amicul său britanic. Urcăm cu mersul nostru, din greu, dar ne tragem unul pe celălalt cu încurajări. Plus că mai uităm de efort râzând pe seama replicilor avute în discuția de mai devreme. Ne imaginăm că rusnacul o fi fost KGB-ist la viața lui. Sau o fi ajuns pe orbita Pământului. Ori poate s-a jucat cu niște atomi de uraniu. Și dă-i cu gluma încolo și încoace, că la un moment dat mă atenționează Oana să ne hăhăim mai încet și, pe cât posibil, să încetez maimuțăreala în engleză, că mă aude ăsta și scoate kalașnikovul de pe crac de-mi pune pielea-n băț! Iată un motiv serios să măresc pasul. M-o fi auzit?


Mai sus de limita pădurii e piatră seacă. Ici-colo mai sunt pâlcuri de pini înfipte bine deasupra abruptului. Asta e diferența între munții lor și ai noștri: zona alpină pare lipsită de viață la ei, în timp ce în munții noștri viața e în elementul ei până și pe creste. Munții noștri mustesc de viață, sunt vii! Mai-mai că ni se face dor de o plimbare prin pădurile noastre nebune, întunecoase, răcoroase. Dorul se acutizează pe măsură ce ne încingem sub soarele amiezii. Clima mediteraneană se simte până în zona alpină. Când pățești nepățite ești bun la dat sfaturi. Luați aminte: urcarea spre Ipsario trebuie începută în zorii zilei, nu la amiază! 


În ultima treime a traseului ajungem la o băncuță și poposim la umbră câteva momente. 


/Ipsario/img_3742.jpg


Alături e un coș de gunoi. Proastă idee, aș zice. Împrejur sunt PET-uri și ambalaje luate de vânt, pentru că nu curăță nimeni coșurile. Cred că soluția pentru această problemă e dusul de nas al turistului. Nu-l ruga să fie înțelegător, pentru că va spune că autoritățile nu fac nimic pentru el și merită să le dea o lecție aruncând gunoiul aiurea. Cu atât mai puțin e indicat să-l mustrezi să nu arunce pe jos, pentru că atunci va răspunde la provocare. Fă totul un joc pentru el, antrenează-l să gândească. Spune-i printr-un panou informativ să mai țină la el resturile fiindcă urmează o zonă în care poate scăpa de ele. Și fă-i o astfel de zonă dacă ai acces auto până acolo sau du-l de nas până la capăt, în localitate. Eventual, la coborâre, pune mesaje: Ups, ai ratat coșul de gunoi anterior! Te mai ții? Ne revanșăm în 2-3 km.


Ochiometric, platoul pare aproape și pornim către el cu suflu nou. Poteca ajunge în talvegul stâncos al unei văi din care se desprinde apoi pentru a urca pe o brână până când iese într-o șa din creastă. Pe drum mai întâlnim locuri de popas cu băncuță, dar nu ne mai oprim până sus. Creasta se dovedește a fi un platou întins și propice vegetației pitice. De prin câțiva corcoduși pitici strălucesc în soare, galbene, boambe acre. Ne păcălim pofta cu ele și ne îndreptăm spre vârf, dar privirile sunt mai atrase de creasta stâncoasă din spatele nostru, aceea a vârfului Profitis Ilias (în dreapta).


/Ipsario/img_3748.jpg


La 4 ore de la plecare ajungem într-o zonă de camping aflată la circa 200 m sub vârf: Astrocamping. Citisem câte ceva despre locul acesta unde au loc periodic întâlniri între pasionații de astro-fotografie. Știam și că aici este o cabană, deși cu circuit închis. Găsim o măsuță la umbră în imediata vecinătate a clădirii și nici nu lăsăm bine bagajul din spate că dinspre tufișuri se înfățișează în trap cabaniera. Nu este exact ceea ce ne închipuiam, dar cine suntem noi să judecăm... La urma urmei, ne așteptam să nu vorbească limba noastră, dar să ne privească și cu așa suspiciune... 


/Ipsario/img_3756.jpg


Me-hee-heee! Noi nu.


Alături de cabană e un foișor cu pereți și geamuri. După o scurtă cercetare, locul devine prima noastră opțiune pentru înnoptare, chiar dacă am cărat cortul până aici. 


/Ipsario/img_3757.jpg


La capitolul Lucruri cărate de pomană aș mai adăuga și apa. De pe un panou informativ aflăm că e un izvor la numai 350 de metri distanță, deviind pe un drum la dreapta din poteca ce duce la vârf.


/Ipsario/img_3808.jpg


Din spatele foișorului se vede golful întins al Potamiei, de unde am plecat de dimine... de la prânz, dar și acoperișurile roșii ale caselor din localitatea omonimă. Punctul de belvedere este extraordinar, nici nu ai nevoie de mai mult pentru a încheia o zi superbă pe munte!


/Ipsario/img_3758.jpg


Totuși n-am ajuns încă pe vârf și vrem să o facem astăzi. Pe cât posibil, înainte de apus. Lăsăm bagajele în foișor, întrucât deveniseră obraznic de grele! Lăsăm și grijile că ar putea să ni le fure cineva și începem urcarea. Am luat la mine rucsacul aproape gol, cu strictul necesar, iar diferența se simte. În numai 5 minute ajungem la un punct de observație de deasupra campingului.


/Ipsario/img_3762.jpg


Dinspre pădure se aude sunet de motor. Cum pe aici drujbele sunt strict interzise, nu pot fi decât ATV-uri. Așa este, nu trece mult timp și intră în raza noastră vizuală. Sunt 5 la număr și urcă pe un drum dinspre Marieș sau Kastro, care duce la vârf, dar se ramifică într-un punct spre Astrocamping. Înainte să reluăm urcarea, așteptăm să treacă de bifurcație pentru a ne asigura că nu ne ușurează de bagaje.


Spre vârf găsim câțiva stâlpi indicatori ce ajută la orientare. Pe alocuri, poteca principală e țesută din mai multe firicele făcute poate de capre sau de oamenii care au căutat puncte de belvedere spre țărm. Ajungem la vârf în urma posesorilor de ATV-uri, care se bucură gălăgioși de reușită, făcând tot felul de trăznăi. Fără să deranjeze însă.


/Ipsario/img_3773.jpg


Oricum, ei pleacă destul de repede și avem parte și de momente de liniște. Imaginea pe care o avem de la vârf nu diferă prea mult față de cea din camping. Deși insesizabil, știm că ne aflăm cu câteva sute de metri mai sus. Diferența se face în suflet: pe vârf ai sentimentul acela minunat de libertate, de împlinire. Nu e nimic mai sus decât tine cât poți vedea cu ochii, ești primul om sub cer! Și e mai frumos atunci când ai pe cineva cu care să împărtășești senzația.


/Ipsario/img_3768.jpg


Lanțul muntos al insulei are o creastă care, deși nemarcată și pe alocuri lipsită chiar și de potecă, ar putea fi parcursă integral într-o zi de vară de turiști experimentați, cu bagaj ușor. Traseul trebuie să fie de o frumusețe aparte, oferind priveliști nesfârșite către mare. Linia crestei pornește din est – mai exact din punctul sudic al golfului Potamia – și se continuă pe muchia stâncoasă, atingând vârful Ipsario la finalul primului sfert al lungimii sale. Iată cum arată până aici:


/Ipsario/img_3776_.jpg


După vârf coboară în șaua cu camping, urcă o altă creastă stâncoasă până pe vârful Profitis Ilias, trece printr-o zonă mai sălbatică până la un alt pisc unde sunt niște antene și continuă pe o culme prelungă până în nord-vest, ajungând în localitatea Prinos. Rămâne în vederile mele pentru următoare vacanțe în insula de smarald.


Nu coborâm înainte de a lăsa un mesaj în caietul de impresii de la vârf... 


/Ipsario/img_3777.jpg


... care se dovedește puțin cam aglomerat decât ne așteptam, pare că au trecut mulți călători pe aici în vara ce-a trecut, că nu-i loc nici pentru bună ziua. Răsfoindu-l, găsim pe alocuri și mesaje amuzante...


/Ipsario/img_3784.jpg


Facem loc să așternem și gândurile noastre și punem caietul înapoi în cutie, pentru a fi păzit de ploaie. Pentru întoarcere alegem varianta drumului forestier, să mai schimbăm aerul. 


/Ipsario/img_3786.jpg


... care se dovedește a fi cea mai proastă decizie a zilei, pentru că drumul face un ocol considerabil și din cauza pinilor nici nu vezi cine știe ce priveliște impresionantă. Bine, vorba aia, nu vezi pădurea de copaci... ce vreau să spun e că drumul nu are puncte spectaculoase de belvedere, așa cum întâlnești pe poteca pe care am urcat din camping, dar sunt destule imagini verzi care îți rămân întipărite în minte.


/Ipsario/img_3801.jpg


La un cot al drumului zărim un adăpost cocoțat în peretele înalt, unde un zid ridicat din lespezi închide o mică grotă în stâncă. Îmi fac damblaua și urc până acolo, nu fără efort, cuprins de o curiozitate pisicească. Vă scutesc de urcare spunându-vă că înăuntru nu e nicio comoară. Dacă nu cumva bălegarul de capră e valorificabil.


/Ipsario/img_3793.jpg


Cu câteva sute de metri înainte de a ajunge înapoi în camping, trecem pe la izvor. Am fost inspirat să iau la mine săpunul! Acum, zic și eu: de-ar fi fost și jgheabul colector mai generos, e bun și așa!


/Ipsario/img_3803.jpg


Întorși la foișor, facem inventarul: cine a mâncat cu lingurița mea? Cine s-a îmbrăcat cu tricoul meu? Cine s-a întins pe izoprenul meu? Nimeni! Bun, să înceapă sarabanda! După o cugetare scurtă, dar adâncă, decid să trag masa cu băncuțe din mijlocul foișorului într-o parte și fac suficient loc pentru a întinde cortul înăuntru. Doar folia interioară, cea de ploaie nu-și are rostul aici. Gata baldachinul! 


/Ipsario/img_3870.jpg


Pereții foișorului nu sunt etanși, mai e o palmă de la sol și sub acoperiș pe unde intră aerul, probabil ca să nu ne asfixiem. Odată cu lăsarea serii se întețește vântul și am convingerea că am făcut alegerea bună. Desigur, am fi putut găsi și afară un loc de cort mai ferit de vânt, dar ar fi fost necesar un efort suplimentar să-l ancorez în pământul tare. 


/Ipsario/img_3815.jpg


Ratăm mângâierea caldă a apusului în dauna pregătirii cortului și a mâncării, menite să ne aducă mângâiere după ziua lungă. Oricum, apusul e mai puțin important când îți sfârâie urechile de foame. Supa fierbinte ne pune pe picioare, dar ne răsfățăm și cu un piure cu salam uscat și usturoi, să ne meargă vestea!


Nu mai ratăm aprinderea luminilor pe țărm, însă așteptăm zadarnic să răsară luna plină din mare... din păcate punctul de apariție a fost obturat de vârf și nu am putut-o vedea decât după ce s-a ridicat deasupra noastră.


/Ipsario/img_3818.jpg


Când, apropo, a făcut o lumină de nu vedeai o stea pe cer, chiar din Astrocamping! Și ca să fie complet tabloul nocturn, în miez de noapte numai ce auzim un behăit lângă tâmplă. Asta e, zic, așa-i în natură. Apoi altul... și încă unul de mai încolo, până când se strânge turma toată la sfatul de noapte. Lumina puternică a lunii le-a derutat, iar ele, crezând că s-a făcut ziuă, au purces nestingherite la păscut. Și zgomotul ar fi fost cât de cât acceptabil, dacă nu ar fi început să sune blestemata aia de talangă pe care capra alfa o avea atârnată la gât! La un moment dat nu am mai suportat gălăgia și am ieșit la fereastră să le gonesc! M-au privit ele cam mirate când m-au văzut, cred că nu știau că ne aflăm acolo, dar în cele din urmă au înțeles că nu se află în poziție de negociere și și-au luat tălpășița. 


Normal că au venit înapoi după o vreme, că au mintea scurtă. Sau poate iarba de lângă foișor e mai gustoasă, cert e că a fost nevoie să ies și să le pun pe fugă cu un băț de trekking. Dacă nu înțeleg cu vorba bună... Cu ocazia asta mi-am dat seama că nu știu să mân ciurdele de capre și oi. A trebuit să strig la ele ca un căpcăun când am realizat că replica Niii la oi! nu-și are locul în peisaj, fiind potrivită câinilor...


Dimineață avem tonus bun, în ciuda nopții zbuciumate. Ies la răsărit și... dar mai bine priviți cu ochii voștri!


/Ipsario/img_3825.jpg


Norișorii de deasupra culmilor dinspre centrul insulei se colorează de la un moment la altul, pe măsură ce soarele își schimbă poziția la orizont.


/Ipsario/img_3829_.jpg


În stânga golfului, o mare de nori defilează peste întinderea de apă și, la întâlnirea unei culmi joase, se revarsă spectaculos.


/Ipsario/img_3839.jpg


A meritat din plin să ne trezim la prima oră pentru aceste momente! Oare câți oameni mai sunt treji la ora asta și trăiesc aceeași încântare pe care o trăim noi? Oare câte astfel de momente trec pe lângă noi fără să știm?


/Ipsario/img_3834.jpg

/Ipsario/img_3852.jpg


Când se termină spectacolul facem încălzirea matinală, apoi mai dăm o tură până la izvor și ne aprovizionăm cu apă suficientă pentru traseu. 


/Ipsario/img_3863.jpg


Afurisite animale mai sunt caprele! Cățărătoare desăvârșite, pot ajunge în locuri inaccesibile și pot mânca până și spini fără să crâcnească. Totodată merită admirația noastră pentru că-și urmează instinctul și nimic nu le deznădăjduiește. Iată un țap care culcă la pământ un boschet, neimpresionat de modul de apărare sau de dimensiunile plantei.


/Ipsario/img_3866.jpg


Când revenim de la izvor, observăm cum cetele de capre strâng oștenii și pun de o răscoală, ca răspuns la evenimentele din miez de noapte.


/Ipsario/img_3868.jpg


Nu-i rost de stat pe gânduri! Strângem și noi rândurile. Cât împachetăm la bagaje, de jos sosește un drumeț în vârstă, dar bine pregătit. Trebuie să fi început urcarea cu noaptea în cap dacă a ajuns aici la ora asta! Ne salută din mers și galopează spre vârf. 


E timpul să plecăm. Îi mulțumim refugiului pentru ospitalitate, muntelui pentru spectacolul dimineții și caprelor pentru... Caprelor nu avem pentru ce să le mulțumim, așa că ia să-și pună pofta-n cui! Nu plecăm înainte să facem o poză de grup. 


/Ipsario/img_3872.jpg


Creasta stâncoasă din spatele nostru ne-a stârnit interesul, încât devine prima destinație în meniul zilei. De acolo vom ține culmea cel puțin până la celălalt vârf impunător al insulei, Profitis Ilias. Ne întoarcem inițial până în punctul în care am ieșit în platou cu o zi înainte. Firul potecii spre Potamia ne cam ademenește spre plajă, dar rezistăm tentației.


/Ipsario/img_3874.jpg


Poteca ne conduce pentru început peste bolovani, apoi cotește pe un brâu al muntelui fără a ieși în creastă, cum ne-am fi dorit noi. Evităm astfel urcarea pe primul vârf ivit și în cele din urmă ieșim într-o șa aflată pe muchie.


/Ipsario/img_3882.jpg


... dincolo de care ne întâmpină o vale împădurită. În fundal e un șir de vârfulețe din traseul principal de creastă.


/Ipsario/img_3885.jpg


Ici-colo apare marcajul punct roșu, același pe care am urcat din Potamia, care pare să meargă în circuit pe această porțiune de creastă. Urcăm două vârfuri nenumite, sub care abruptul estic amintește prin verticalitate de Craiul nostru! După cum arată muchiile, cred că insula s-a rotit pe loc, iar nordul s-a mutat către est. De pe ultimul dintre aceste vârfuri privim în față suveranul zilei. Până să ne vedem suind pe coasta-i stâncoasă, ce pare spălată din punctul din care o privim, avem de coborât până într-o șeuță adâncă.


/Ipsario/img_3883.jpg


Vietățile sălbatice au cam dispărut de pe insulă, nu cred să mai fie nici măcar vulpi, judecând după aroganța caprelor. Totuși, terenul e propice reptilelor și în zilele însorite precum aceasta se impune vigilența. Oana merge înainte, bătând din loc în loc cu bățul pentru a speria posibilii șerpi ce ar putea fi ieșiți la soare. Eu, asemeni unui veritabil soț irakian, merg în urma ei, așteptând să dezamorseze bombele din potecă. Îi promit să facem schimb de locuri după ce încasează prima mușcătură, dar am noroc și asta nu se întâmplă!


La urcare preiau totuși inițiativa. Dacă de la depărtare panta părea solicitantă, la fața locului constatăm că a fost vorba despre un miraj. Înclinația e mică și stânca nu-i nicidecum spălată, e rugoasă și avem aderență bună, astfel încât nu e nevoie să ne ajutăm de mâini pentru a înainta.


/Ipsario/img_3886.jpg

/Ipsario/img_3891.jpg


Cam pe nepusă masă începe să bată vântul și norii se adună pe boltă, picurând timid. Nimic de speriat deocamdată. Din experiența căpătată pe munte știu să fac diferența între norii de furtună electrică și cei de ploaie mohorâtă. Nu îi suport pe niciunii, dar măcar de la cei din urmă te alegi doar cu pneumonie, nu cu rigor mortis ca la primii. Acum ne dau târcoale unii mohorâți, dar până și ei sunt nehotărâți. 


Dacă din Astrocamping nu puteai vedea vârful Ipsario, fiind ascuns de culmea ce-l precede, din locul în care ne aflăm se vede bine punctul maxim al insulei. Dibuim pe el silueta drumețului care a trecut dimineață prin camping. Ne punem și noi siluetele în evidență pentru cei care ar putea să privească dinspre golf.


/Ipsario/img_3892---img_3894.jpg


... apoi urcăm ultimii pași până la vârf. Steagul arborat îi trădează importanța, fiind probabil al doilea ca înălțime de pe insulă – 1.109 m. Nici denumirea sa nu este una derizorie, Profetul Ilie fiind un sfânt foarte îndrăgit de greci, iar numele său apare des în toponimia locală. 



Oana, amazoana cu părul de aur 

Și Cristi, cu coama de centaur


/Ipsario/img_3897.jpg


Cuprins de frenezie, îi propun Oanei să încercăm coborârea pe un picior ce se desprinde din creastă către est, dar după numai câteva minute ajungem într-un punct în care creasta se prăvălește amețitor. Caut o variantă de coborâre pe muchia expusă, dar îmi dau seama că e inutil: varianta e dificilă și pentru mine, încât ar fi o prostie să o bag pe Oana pe aici. N-am nicio certitudine că mai jos nu ne așteaptă un prag de netrecut, de ne stricăm vacanța aiurea... Și n-am nici numărul de telefon de la Salvamontiki, dacă o exista așa ceva! 


/Ipsario/img_3900.jpg


Decidem să ne întoarcem. De la cât ne-am învârtit pe loc, ne-a podidit foamea. Întindem masa de picnic la adăpostul unei stânci și admirăm priveliștea. Jos, în stânga noastră, e o carieră de marmură aflată încă în exploatare. Cine consideră că munții n-au suflet și nu pot fi răniți, se înșală!


/Ipsario/img_3899.jpg


În capătul piciorului pe care am renunțat să-l coborâm e localitatea Panagia, cu case de piatră ce amintesc de localitățile din Vechiul Testament.


/Ipsario/img_3901.jpg


Cea mai spectaculoasă imagine e cea din depărtare, către nord!


/Ipsario/img_3898.jpg


Pe țărmul apropiat e capitala insulei: Limenas. Dincolo e continentul, iar între cele două maluri marea pare un fluviu imens peste care ferry-boat-urile tranzitează neobosite.


Plecăm pe soare de sub stânca noastră, dar zicala că pe munte vremea se poate schimba de la o clipă la alta capătă un sens al urgenței pe care nu l-am mai trăit nicicând! Pe coborâre începe să picure ușor. Până să ajungem în șeuța stâncoasă, ploaia se întețește. Se impune luarea unei decizii pe moment și, din fericire, o iau pe cea bună: scot în grabă cortul și îl arunc peste ferigile și bolovanii ce împânzesc locul. Acopăr cu folia exterioară cât intră Oana la adăpost și nici nu mă mai sinchisesc să-l ancorez. Daunele sunt minime. 


Credeți în coincidențe? Ia spuneți, cum se numește vârful ăsta de pe care am coborât noi? Și profetul ăsta, Ilie, pentru ce e cunoscut?


Și începe vijelia! Plouă crunt și vântul bate năprasnic. Noi, doi porumbei. Dacă nu am fi scos cortul, am fi fost doi pinguini rebegiți în noaptea polară. Amorțim vreo oră în cort așteptând să treacă. Perspectiva e foarte sumbră chiar și când încetează ploaia. Un nor suit în capul nostru ne împiedică să vedem la mai mult de 100 m, iar dinspre centrul insulei bate un vânt rece și umed ca de iarnă.


O conving pe Oana să iasă și să încercăm să coborâm din șaua în care ne aflăm direct pe vale, pentru a ajunge mai repede jos. La o primă privire, talvegul văii pare continuu și suficient de lin încât să putem descățăra. Ba chiar pare să fie un fel de traseu de abrupt pe acolo. Strângem cortul ud și pornim în clănțănit de dinți. Eu cobor primul și o ajut pe Oana la fiecare pas, încercând să-i insuflu încredere în sine. Piatra e alunecoasă și înclinația e mai mare decât mi-am închipuit, dar ne descurcăm. Pe la jumătatea văii dăm de un prag mai dificil de descățărat, dar trecem cu bine și de hopul ăsta. Până la pădurea de pini pare să mai fie câțiva pași, dar temerea că e posibil să nu găsesc poteca nu-mi dă pace. Mă bufnește râsul la gândul că e posibil să ajung să-i spun Oanei: știi, trebuie să urcăm înapoi în șa. Replica e una bună de trecut pe lista aceea faimoasă, cu ultimele cuvinte spuse de cineva... Mi se ia un bolovan de pe inimă în momentul în care văd o mâzgălitură cu vopsea roșie pe o stâncă, alături de care o săgeată arată în sus. Dacă pe aici e un traseu de urcare înseamnă că trebuie să fie și o potecă ce ajunge aici de jos.


/Ipsario/img_3903.jpg


Începe din nou să plouă și prin pădure ne udăm serios pantalonii. Nu de frică, ci de la apa adunată pe ferigile înalte. Cercetăm amândoi terenul și căutăm firul potecii ținând către un picior proeminent din stânga, unde văzuserăm de mai sus un drum. Când se potolește ploaia ajungem într-o potecă năpădită de bălării. E suficient, dacă a mai mers cineva pe aici, putem merge și noi.


/Ipsario/img_3911.jpg


Înaintând, poteca devine din ce în ce mai evidentă și curând regăsim plăcerea de a merge pe munte. Eh, vorba vine, că nu o pierduserăm nici o clipă!


/Ipsario/img_3912---img_3916.jpg


Câteva sute de metri mai jos, îi arăt Oanei șaua din care am coborât abrupt până în pădure și o felicit pentru încrederea cu care a abordat-o. De la distanța asta pare de netrecut.


/Ipsario/img_3915_.jpg


Ca prin minune, pe coborâre dispar norii și iese un soare ca într-o zi de sărbătoare! Atmosfera aceea încă umedă în lumina soarelui e imposibil de povestit, imaginile nu pot fi egalate prin cuvinte!


/Ipsario/img_3921.jpg

/Ipsario/img_3922.jpg


Până la intersecția cu poteca pe care am urcat cu o zi înainte spre Ipsario suntem aproape uscați. Cu jumătate de oră înainte ai fi putut jura că începe să ningă!


/Ipsario/img_3926.jpg


Și de aici, purtați de drum, ne lăsăm în voia visurilor. Și la ce altceva ai putea visa decât la o baie în valuri și o masă luată la malul mării?! 


/Ipsario/img_3929.jpg


***


/Ipsario/img_3949.jpg


Amiaza ne oferă pe tapet imagini familiare. Până mai ieri, stânca aceea ne era indiferentă. De azi a căpătat o semnificație. Fie pentru că ne-a fost portiță când am zbughit-o împreună prin grădina raiului, ori că a fost imboldul ce ne-a făcut să ne luăm de mână când am avut nevoie de sprijin, ne-a fost drum când negura s-a așezat peste lume sau martorul strângerii în brațe de la regăsirea potecii. Și sensul dat de noi muntelui îl aduce la viață, pentru că ce altceva ar fi muntele decât piatră seacă dacă nu l-am însufleți cu poveștile noastre?


Să ne trăiești, sfinte Ilie! Pentru toate astea te vom ține minte multă vreme înainte! Cum cred că, dacă muntele ar avea memorie, și-ar aminti și el de noi :) 




Cristi Iliescu

noiembrie 2016



Joi, 17 noiembrie 2016 - 19:51 
Afisari: 1,520 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

miparv
miparv
Rucsac
 
1
Bun jurnalul, cat si pozele. Caiet de insemnari am mai vazut doar la SCHITUL CHILIILOR din Piatra Craiului.


Vineri, 18 noiembrie 2016 - 13:34  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
2
Mulțumesc!

La greci am găsit caiet și pe Mytikas. La noi nu-mi amintesc să fi văzut pe vârfuri de munte, dar la refugiul Curmătura Builei era unul mai demult și acum un an am găsit și la refugiul Șandru din munții Nemira Carpati.org

Chm, le-am mâzgălit pe toate Carpati.org


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 18 noiembrie 2016 - 14:01  

gabir
gabir
Busola
 
3
Tare frumoasa aventura voastra si haios povestita, ca de obicei! Carpati.org Mi s-a intamplat de fff putine ori sa ma plimb singura pe munte si in momentul in care ajungeam intr-un loc care ma imbata de fericire, aveam impulsul de a-l impartasi cu persoana draga si atunci imi dadeam seama ca ceva lipsea si ca peisajul nu era complet. Interesanta creasta. Seamana parca nitel cu Macin sau cu Valcan, partea sudica... a propos, acolo, pe Vf Plesa se mai afla, iarasi, un caietel cu amintiri de la drumeti.

Sa aveti cat mai multe ture inedite impreuna!

Gabi


Vineri, 18 noiembrie 2016 - 15:27  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
4
Long time no see, Gabi! Mulțumim pentru urări!

Dacă te referi la vf. Pleșa din Retezatul de jos (din creasta Piule-Pleșa), înseamnă că am ratat la mustață anul ăsta atingerea primului vârf cu caiet de impresii... dar am să ajung acolo anul viitor, deja pregătesc un catren pentru asta Carpati.org


Vineri, 18 noiembrie 2016 - 20:29  

lauramatei
lauramatei
(admin)

 
5
Ma Cristi, ai ratat la mai multe mustati vreo doua caiete de insemnari pe varfuri. Parca stiu ca ai fost in Hasmas, pe Hasmasul Mare si pe Ecem, nu? Sunt caiete in cutiile metalice de ce cruci. Caiet de insemnari e si pe Moldoveanu, sau cel putin asta vara era. Pe la refugii mai sunt.

Faine locuri, frumoase poze! Cu jurnalul, ai cam dat-o in bara, eu cred ca din cauza lui iti pierzi faneleCarpati.org


Sâmbătă, 19 noiembrie 2016 - 14:41  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
6
Ei, măi Laura, știi cum e: nu poți pierde ceva ce nu ai avut! Și dacă ar exista asemenea oameni printre noi, atunci să facă un pas în față și să recunoască Carpati.org Caz în care găsim o soluție: sesiuni de autografe, calendare de perete etc.

Cât despre caiete, am să umblu cu mai mare băgare de seamă de acu înainte! Mă gândesc inclusiv să las pe la refugii câte un caiet sau o agendă (cu un pix - două). În felul ăsta nu le voi mai rata Carpati.org


Luni, 21 noiembrie 2016 - 14:36  

madalinp24
madalinp24
Caraba
 
7
Cristi, iti multumesc pentru jurnal. Mi-a trezit calde amintiri si nostalgii. Si chiar aveam nevoie, avand in vedere frigul care a inceput sa fie pe afara. Carpati.org

Am urcat pe Ipsario de doua ori, o data in 2014, o data in 2015. Iar la prima urcare pot spune ca ma recunosc in ipostaza rusului pe care l-ai intalnit tu. Cel putin din punct de vedere al echipamenului. Adica in 2014, cand am plecat din Skala Potamia spre Ipsario intr-o dupa-amiaza la final de iunie, aveam foarte putin timp, mai putin de 2 ore cu totul. Si plecasem cu ideea mai mult de plimbare si de explorare a zonei decat de a ajunge pe varf. Astfel am mers cu masina pana dincolo de Potamia, unde se termina drumul ingust cimentat.

Imi propusesem sa urc in forta cat pot de sus aproximativ 45 de minute sa am si eu ceva priveliste, apoi ar fi trebuit sa ma intorc la masina si inapoi in Skala Potamia unde eram cazat. Iar ca echipament, rusul tau deja m-a luat. El macar avea o bocceluta. Eu aveam adidasi in picioare, pantaloni scurti si un tricou. Atat. Nici apa nu mi-am luat. Am baut doar bine inainte de a pleca de la masina. Pentru o ora si putin de mers am considerat ca nu am nevoie, stiind ca de obicei nu am probleme cu setea in turele de munte.

Pana la urma tricoul a sfarsit pe post de turban de protectie solara in jurul capului, asa ca am putut capata si putin bronz de munte.

Problema a fost ca dupa 45 de minute de sprint pe munte m-am trezit prea sus si prea aproape de varf dupa parerea mea de atunci. Asa ca am considerat ca as putea incerca sa uit ca am timp limitat, am dat un SMS, acceptand eventualele admonestari ulterioare si am continuat sa urc.

Evident nu eram atat de aproape pe cat credeam de varf, dar m-am prefacut ca sunt la un maraton montan (oricum paream echipat pentru asa ceva), am bagat viteza si am ajuns relativ repede pe platou. Panoul informativ cu izvorul din apropiere l-am ratat sau poate pe atunci nu era acolo…

Iar cand am vazut ca platoul nu e echivalent cu varful am mai stat si cugetat putin. Tot cu tricoul in cap, ca altceva nu aveam. Apoi am pornit mai departe. Salvarea mea a fost dupa ce am ajuns pe varf, cu un cuplu de pensionari germani veniti cu o autorulota pe drumul forestier. Mi-au dat intai un pahar de apa, iar cand au vazut cat de repede a disparut mi-au preparat un fel de limonada. Tare buna a mai fost. Apoi la coborare nu au mai fost probleme.

In 2015 am urcat ceva mai pregatit. Nu mult, dar macar aveam apa. Carpati.org

Mi-e tare dor de Ipsario si de Thassos. Abia astept sa vina vara iar. Si mai mi-e tare dor si de ceva bun de mancare, savurat in tihna la taverna la Krambousa privind marea si asfintitul deasupra lui Ipsario…

Inca o data iti multumesc pentru jurnal…
Madalin


Joi, 24 noiembrie 2016 - 16:30  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
8
Mădălin, mă bucur că mi-ai lăsat mesajul! Chiar mă gândeam când am început să scriu că - la afluxul de români în Thassos - trebuie să mai fi urcat cineva pe vârf (sau poate o va face în urma jurnalului Carpati.org ). Iată că am avut dreptate Carpati.org

Da, pentru a urca pe Thassos e nevoie măcar de o sticlă cu apă. Înainte să plec am tot căutat jurnale și descrieri, m-am uitat pe hărți și nicăieri nu era menționat un izvor în apropiere. Scria cineva pe un blog din străinătate că a mers cu un ghid și că a coborât mult pe un nemarcat pentru a ajunge la un izvor. De aceea am cărat atâta apă. Chiar am să pun în jurnal o poză sau două cu indicatorul din camping care anunță prezența izvorului în apropiere (pe panou chiar e prins un robinet, probabil pentru chinezi care nu ar înțelege ce scrie Carpati.org ).

Ce tare, la taverna Krambousa am urmărit apusul cu o seară înainte să pornim pe munte! Asta deși era departe de cazarea noastră, dar ne-a fost recomandată ca fiind cea mai bună tavernă din zonă Carpati.org

Te salut!


Vineri, 25 noiembrie 2016 - 11:33  

gigicepoiu
gigicepoiu
Rucsac
 
9
Peisajele frumoase, cu cer limpede, dar si ,,picatura" de neprevazut au facut din tura una de neuitat.
S-a vazut si ca ,,un munte strain" are totdeauna in el ceva inedit, ceva la care nu te-ai fi asteptat...
Felicitari pentru inca un jurnal frumos!


Sâmbătă, 26 noiembrie 2016 - 10:58  

cristi.iliescu
cristi.ilies..
Busola
 
10
Mulțumesc mult, Gigi, mă simt onorat!

Apreciez foarte mult mesajele pe care le primesc de la fiecare dintre voi, le prețuiesc, cu atât mai mult cu cât pe mulți vă urmăresc de ani de zile, inspirându-mă din poveștile voastre. Cu alții m-am împrietenit în ture sau pur și simplu am căzut de aceeași parte a discuției în diferite situații. Și de la fiecare am învățat câte ceva.

Spunea bine Gabriel că se simte privilegiat că a asistat pe acest site la nașterea unui scriitor. Și avea dreptate. Dar am asistat cu toții la mult mai mult. Aici am regăsit încrederea în oameni, am aflat tainele munților și ale sufletelor ce le bat potecile, ne-am trezit mai bogați spiritual.

Chiar mă gândeam că unele jurnale, cum e și acesta, nu prea au legătură cu Carpați, dar site-ul acesta a trecut de mult timp de granițele între care l-ar strivi numele său. A ajuns să atingă sufletul iubitorului de natură de pretutindeni! De aceea eu revin aici să-mi mângâi ochii cu o fotografie, să obțin un sfat prietenesc sau să citesc o poveste deosebită.

E un sentiment minunat acela cu care mă onorați, să simt că aparțin acestei comunități, de aceea vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce faceți!


Marți, 29 noiembrie 2016 - 20:03  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0995 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org