Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Noiembrie 2022
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Decembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Vremea
Varful Pietrele Albe
Muntii Cernei-Mehedinti

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Parcul National Cheile Nerei- Beusnita (Muntii Aninei)

Locatie: Muntii Aninei


Data: 13-15 mai 2011


Traseu: Ziua I: Sasca Română- Podul Beiului (banda rosie, pe la tunele)- Lacul Ochiul Beiului- Cascada Beușnița- Podul

Beiului- Cheile Nerei- Lacul Dracului (banda rosie), dormit la cort (14 ore)


Ziua a II-a: Lacul Dracului, Carbunari (banda albastra)- Cheile Șușarei- Sasca Montană (5 ore)


Participanti: de la stanga la dreapta: Ioan(ioanstoenica), Corina(corina04) si eu


/CheileNerei/dsc_5895.jpg


Excursia din Cheile Nerei a fost pentru mine cea mai spontana tura pe munte de pana acum. Era joi, 12 mai, eram obosit dupa o zi lunga la facultate si tocmai ma pregateam de culcare cand intra Ioan pe mine si ma intreaba foarte rapid si la obiect “zi repede daca vrei sa mergi undeva 3 zile incepand de maine” . In acel moment eram cam debusolat si nu ma gandeam sa plec pe undeva in weekendul respectiv ca mai tot fusesem pe munte in ultimele doua saptamani. Inainte sa refuz invitatia am fost curios totusi sa aflu unde avea de gand sa mergem. Raspunsul a picat ca un fulger: prin Cheile Nerei, o sa ajunga acolo maine si Otto si ne intalnim si cu el. Brusc mi-a crescut ritmul cardiac si am devenit agitat. Ma invarteam ca un leu in cusca, iar un coleg de camera m-a intrebat daca mi-a murit cineva  :)).


Visam de mult sa merg in Cheile Nerei si in plus tare m-as fi bucurat sa ma intalnesc cu Otto, de care imi place foarte mult si care mi-a lasat o impresie tare buna dupa revelionul din Leaota petrecut impreuna. Imi doream foarte mult sa merg, insa depindeam de cativa factori si nu puteam da un raspuns afirmativ in acea seara. Oricum, pentru orice eventualitate mi-am spalat cateva haine si bocancii. Peste noapte am stat mai mult cu ochii pe pereti si incercam sa-mi imaginez cum arata acele locuri, ma visam deja cu rucsacul in spinare, agatat de cabluri deasupra unei ape involburate.


Dimineata am rezolvat repede ce era de rezolvat si l-am sunat pe Ioan sa-i spun ca merg (ma tot gandeam: poate vezi ca acum dupa ce mi s-a pus pata s-a razgandit…) Era 8 si ceva si la 10 se anuntase plecarea asa ca m-am grabit sa imi cumpar de mancare si sa-mi fac rucsacul.


La 10 si ceva ma culege Ioan cu masina de pe strazi si pornim spre o noua aventura. A fost pentru prima oara cand habar nu aveam unde merg si nu am facut inainte o minima documentare. Nu stiam nimic despre traseu si nici despre acesti munti. Vazusem cateva poze cu principalele atractii ale zonei, insa nimic mai mult.


Pe la km 40 pe autostrada ne oprim sa manance Ioan cate ceva si la un moment dat ma intreaba daca am luat cortul. Eu am inceput sa rad, crezand ca glumeste si i-am spus foarte senin ca nu l-am luat. Am realizat ca niciunul dintre noi nu avea cortul la el, pentru ca in discutia avuta cu o seara in urma nu ne-am inteles exact si urma sa decidem a doua zi cu ce cort mergem. Bineinteles ca am uitat sa mai vorbim despre asta si fiecare dintre noi traia cu impresia ca celalalt il luase. Ne-am gandit putin daca are rost sa ne intoarcem sau putem dormi in aer liber ca vremea se anunta buna si altitudinile erau mici, insa perspectiva de a dormi cu viperele la nas nu ne prea incanta asa ca am facut cale intoarsa spre Bucuresti. Daca tot era vineri 13 putin ghinion nu strica:)).


Ne-am oprit la Ioan ca el sta ceva mai aproape de A1 decat mine si nici n-am iesit bine din parcare ca suna Corina, care anunta ca interviul la care era programata pentru ora 19 s-a mutat la 14 si spera sa o asteptam si pe ea ca si-ar fi dorit mult sa mearga. Ne consultam noi repede si cum nu aveam decat de castigat daca venea si ea cu noi am hotarat sa mai pierdem timpul vreo 3 ore prin Bucuresti. Ne-am intors sa lase Ioan cortul lui de 2 persoane pentru ca deja era nevoie de al meu de 3. Ma intorc la camin, mai pierd timpul si pe acolo apoi ma intalnesc cu Ioan la Carrefour pentru mici cumparaturi si plecam spre statia Pacii, unde apare si Corina intr-un final. Venea direct de la interviu si era echipata perfect de munte: fusta, pantofi cu toc, poseta in loc de rucsac, ce mai…era gata de drum (ne-a lasat inainte rucsacul cu tot echipamentul necesar). Pacat ca nu am apucat sa facem o poza de grup cu ea imbracata asa, sa moara pantofarii de invidie.Pornim in sfarsit spre Pitesti pe autostrada, pe la ora 15, cu multe ore intarziere fata de planul initial, insa tot ghinionul cu cortul pana la urma a fost un castig: n-am mai mers doar noi doi, am avut si o prezenta feminina si a avut si Corina ocazia sa se bucure de acele locuri minunate.


Ioan si tatal sau aveau expozitie la Craiova asa ca oprim putin si acolo, ocazie cu care am putut sa o vizitez si eu. Ca si prima oara cand am vizitat o expozitie marca Adrian si Ioan Stoenica nu ma mai saturam de privit acele tablouri. In general nu prea rezonez cu arta plastica si n-as trece pragul unei expozitii, dar tablourile astea de natura ma lasa mereu fara cuvinte. In plus imi place ca de multe ori recunosc in acele peisaje locuri prin care am umblat.


/CheileNerei/dsc_0007.jpg


Iesim si din Craiova si ne indreptam spre Drobeta Turnu Severin. Cerul incepe sa capete culori de apus si noi mai avem cale lunga de mers. Oprim inca pe lumina la o bancuta de pe marginea drumului si ne bucuram de o bucata buna de branza.


/CheileNerei/dsc_0014.jpg


Am continuat drumul pe la Orsova, Baile Herculane, apoi urma sa intalnim un drum spre Șopot Nou. Inainte am trecut prin Iablanița, care s-a transformat imediat in Ia blănița, prilej glume si rasete pe aceasta tema.


Drumul spre Șopot Nou a aparut, si o data cu el si gropile. Am mers vreo 30 de km pe un drum infernal care ne-a zdruncinat toti creierii si am ajuns nauci in Sasca Montană. Intentionam sa campam in Sasca Română , insa nu am gasit-o prin noapte, asa ca am pus cortul pe marginea drumului. Deja e ora 2 si la 6 va fi desteptarea, asa ca noapte buna!


Ziua I


Ca in toate excursiile in care mergem impreuna, ceasul meu desteptator este Ioan, care mereu are grija sa nu ma lase sa dorm prea mult si sa pierd vreun rasarit frumos sau alt moment care sa merite trait la primele raze ale diminetii. Cortul e ud leoarca de la roua si ma bucur din nou ca ne-am intors dupa el si n-am ales sa dormim sub cerul liber.


/CheileNerei/dsc_0019.jpg


Strangem destul de repede bagajele, apoi mutam masina in Sasca Română, pe care de data asta o gasim. Era un indicator cam vai de capul lui, insa ca punct de reper ar fi biserica din Sasca Montană si indicatorul spre centrul de informare. Lasam masina pe o straduta la intrarea pe traseu si pornim pe banda rosie, pe care am pierdut-o in scurt timp din neatentie, pentru ca nu am observat ca trebuie sa trecem Nera peste o punte. Ne intoarcem si vedem printre ierburile inalte puntea cu pricina. Avem ocazia sa admiram Nera in toata splendoarea ei. Are un debit mult mai mare decat ma asteptam, iar copacii de pe margini, care aproape se prabusesc in apa, dau intreg peisajului un aspect foarte salbatic.


/CheileNerei/dsc_0032.jpg


/CheileNerei/dsc_0034.jpg


Pe poteca ne intampina imediat salcami infloriti si corcoduse verzi numai bune de mancat. Influentele climatice submediteraneene sunt foarte evidente in aceasta parte a tarii. In Bucuresti inca nu inflorise salcamul, iar cu o saptamana in urma in Muntii Macin corcodusii erau inca infloriti.


In scurt timp ajungem la un indicator spre Podul Bei prin tunele. Pe masura ce inaintam relieful devine tot mai stancos si poteca ingusta se strecoara prin zone abrupte. Initial trecem printr-o portiune in care poteca este sapata in stanca si trece pe deasupra raului, iar apoi intram intr-un prim tunel foarte scurt, cu aspect mai degraba de poarta.


/CheileNerei/dsc_0054.jpg


Urmatotul tunel este mai lung si ne face sa ne plecam capetele in fata muntelui. Rucsacii mari ne incurca pe alocuri si trebuie sa ne aplecam si mai mult pentru a putea trece prin unele tunele. Din cand in cand in vale vedem si Nera serpuind printre peretii inalti de stanca ce o imprejmuiesc.


/CheileNerei/dsc_0064.jpg


/CheileNerei/dsc_0050.jpg


Continuam intr-o continua alternanta de tunele si zone abrupte cu vizibilitate buna spre Nera si stancile din jurul nostru si dupa aproximativ o ora de cand am pornit pe traseu ajungem la o sosea asfaltata, in locul numit Podul Beiului, punctul de confluenta al Nerei cu raul Bei. Ar fi fost o varianta destul de buna sa lasam masina acolo dar nu am stiut de acel drum. Oricum am fi ratat traseul cu tunele, care mie mi s-a parut chiar frumos insa parca prea scurt.


La Podul Beiului ne intampina tot felul de panouri informative, precum si doi tipi de la Parcul National Cheile Nerei- Beușnița, care ne sfatuiesc cu privire la trasee si locuri de campare. Taxa de vizitare a parcului este 5 lei, o suma modica si justificata dupa parerea mea: marcajele au fost foarte bune pe tot parcursul drumului, gunoaie am gasit destul de putine, cu toate ca zona este frecventata de multi turisti, in mare parte pantofari si grataragii. De la Podul Bei porneste un drum forestier spre Nord ce duce la izbucul (nu scrie nicaieri izbuc, ci doar lac) Ochiul Beiului.Pe indicator traseul apare marcat cu banda albastra, insa aceasta nu se regaseste in continuare, dar e ditamai drumul forestier. Ne schimbam incaltamintea (nu intre noi) pentru ca nu are rost sa ne chinuim in bocanci pe forestier, sa ne umplem aiurea de bataturi. Tare bine ne-au prins adidasii de munte in aceasta tura. Au fost destule zone in care am avut ocazia sa-i purtam si diferentele chiar s-au simtit.


/CheileNerei/dsc_0081.jpg


Gandul ca avem de mers vreo 5 km pe forestier(adica neinteresant), cu rucsaci grei si caldura ma descurajeaza putin. Mi-a placut insa si aceasta portiune pentru ca drumul mergea pe malul Beiului, plin de cataracte dragute, iar copacii formau un veritabil tunel ce ne tinea si umbra si ne bucura privirile. Si sa nu mai spun de verdele de mai al padurii…


La un moment dat vedem un indicator : cascada La Văioaga si nu mai stam o clipa pe ganduri. Coboram cam abrupt spre rau, pe o poteca de pamant care cam aluneca si ajungem la minunatia de cascada. Eu cu Ioan ne tot fataiam, incercand sa gasim unghiuri mai bune pentru poze. Desi suntem la cativa metri de sosea locul acesta pare atat de salbatic si imi aminteste de filmul alb-negru cu Tarzan din copilarie, cu scenele in care facea dus sub cascade.


/CheileNerei/dsc_0094.jpg


Ar fi mers de-o baie. Ioan era tare dornic de scaldat in aceasta excursie. Si mie mi-ar fi prins bine o baie pe vremea aia dar cand ma gandeam ca trebuie sa ma usuc, sa ma curat bine pe picioare inainte sa ma incalt, pentru a nu ma chinui mai tarziu bocancii, parca ma apuca lenea si in plus trebuia sa ne intalnim cu Otto si peitenul lui Libor. Ei erau undeva pe la Ochiul Beiului si ne asteptau.


Ne intoarcem la drum si continuam spre pastravarie. O masina opreste in dreptul nostru si un tip ne spune sa avem grija la vipere. Nu ne sperie prea tare avertismentul, intrucat cei de la parc ne-au spus ca in zona tunelurilor sunt cele mai multe, iar pe drumul acela forestier le-am vedea din timp si nu ar fi niciun pericol.


/CheileNerei/dsc_0100.jpg


Ajungem intr-o poiana in care sunt si cateva case. Un barbat si o femeie stau tolaniti la soare langa o rulota. II intrebam pe unde e drumul spre Ochiul Beiului (forestierul se termina la poarta pastravariei) si ne raspund ca habar n-au ce e ala si ca ei sunt acolo de doua zile dar n-au fost si n-au auzit de vreun lac. Poate sunt eu prea limitat dar nu inteleg cum poti sta doua zile undeva si sa fii la cateva minute de un loc atat de frumos si sa nu-ti doresti sa-l vezi. Ce mai conteaza ce e in jurul tau cand mititeii sfaraie pe gratar, iar berea rece aluneca atat de bine pe gat…Inainte de pastravarie, intr-o curte vedem un om pe care il intrebam de traseu si aflam ca au urcat doi straini spre lac seara trecuta si inca nu au coborat. De la pastravarie porneste o poteca ce o ocoleste prin stanga, apoi ajunge intr-un drum mai mare printr-o padure mai deasa mai mai frumoasa decat cea de pana acum. Ajungem in scurt timp la izbucul Ochiul Beiului, unde nu e nici urma de Otto sau Libor. Cand ne apropiem mai mult gasim agatat de un panou informativ un biletet scris de Otto “Am plecat mai sus” (mai sus fiind cascada Beușnița).


/CheileNerei/dsc_0110.jpg


Lasam bagajele si incepem sa facem poze din toate unghiurile. Cand mi-a spus Ioan in seara aceea de Cheile Nerei am cautat poze si am vazut si acest lac si m-a impresionat mai mult decat in realitate. Mi s-a parut mai mare si mai albastru in poze. Poate uneori e mai bine sa nu stii ce te asteapta desi in unele situatii poate fi periculos sa nu te interesezi sau te poti trezi neechipat corespunzator pentru anumite zone. Nu vreau sa fiu inteles gresit, Ochiul Beiului e foarte frumos si clar merita ajuns acolo si vazut. Nu a fost deloc o dezamagire pentru mine, insa ma asteptam sa fiu mai surprins de ce voi vedea pentru ca in general realitatea bate pozele (adaptare dupa “viata bate filmul” )


/CheileNerei/dsc_0129.jpg


/CheileNerei/dsc_0130.jpg


Mancam cate ceva, dam roata lacului incercand sa prindem unghiuri bune pentru poze si apoi urcam spre Cascada Beușnița. Urcusul e destul de abrupt iar noi nu suntem obisnuiti, toata ziua mergand doar pe plat. Iesim intr-o poiana si cum reintram in padure ii vedem pe Otto si Libor care coborau deja de la cascada. Se intorc insa cu noi si in scurt timp ni se arata o cascada superba, cu numeroase fire de apa ce se scurg peste stanci acoperite de muschi. Lumina insa este foarte proasta, soarele fiind exact deasupra cascadei si nu ne prea putem bucura de poze. Nu-i nimic! Un motiv in plus sa revenim.


/CheileNerei/dsc_0154.jpg


Facem o poza de grup, apoi cei doi baieti coboara spre lac iar noi urcam deasupra cascadei, unde ar mai fi o cascada faina. Drumul parea sa se infunde si nu am mai continuat. Ulterior am aflat ca daca mai mergeam putin ajungeam la o cascada destul de mare. E timp data viitoare, cand va fi si lumina buna la cascada Beușnița.


/CheileNerei/dsc_6044.jpg


Coboram la Ochiul Beiului si dam de un sarpe pe poteca. Ne dam seama repede ca nu e vipera si nu-i acordam atentie decat pentru o poza. Coboram pe acelasi drum spre pastravarie, apoi spre Podul Beiului. Ne oprim din nou la cascada La Văioagă pentru a o vedea si cei doi si chiar langa ea gasim o ditamai satra de grataragii nesimtiti, care si-au gasit un loc perfect pentru a-si hrani burtoaiele. Iesea fumu din gratarul ala de ziceai ca au dat foc la cauciucuri sau s-a aprins padurea…


/CheileNerei/dsc_0189.jpg


Cascada era de data asta mai luminata si profitam de acest lucru pentru alta serie de poze. Imi atrag atentia doua broaste pe o piatra ce stau intr-o pozitie mai inedita si oarecum indecenta.


/CheileNerei/dsc_0187.jpg


Ajungem la Podul Beiului si deja era ora 15. Cei doi tipi de la parc ne spun ca ne-am miscat bine dar mie nu mi se pare. Am zabovit mult pe drum si am facut multe poze. Poate in comparatie cu majoriatatea turistilor care merg pe-acolo chiar am mers repede


Ii mai intrebam o data despre Cheile Nerei si ne sfatuiesc sa ramanem in poiana de langa Cantonul Damian ca nu reusim sa ajungem pe lumina la Lacul Dracului (unde de altfel ar fi fost ideal sa putem ajunge). Ne mai spun ca spre poiana au plecat deja 4 masini cu turisti probabil pusi pe distractie si gratare asa ca pentru toti devine destul de clar ca nu vom ramane acolo, mai ales ca ar mai fi de mers inca o ora si mai sunt destule ore de lumina, iar a doua zi ar fi bine sa avem cat mai putin din traseu pentru ca drumul pana la Bucuresti nu e deloc scurt.


Plecam pe marcaj banda rosie pe un drum forestier ce duce pana la Cantonul Damian, prin padure pe malul Nerei. Este foarte cald, dar macar e umbra. Aerul e umed si fierbinte si desi mergem pe drum drept transpir foarte tare. Dupa aproximativ o ora de la Podul Beiului ajungem langa fostul canton Damian unde este o poienita mare si faina insa nu acum. Muzica rasuna la maxim, iar cocalarii cu burtile pe-afara rad zgomotos si se uita mirati la noi incercand probabil sa inteleaga de ce alegem sa mergem cu casa in spinare cand s-a inventat merțanu.


/CheileNerei/dsc_0212.jpg


Ne grabim sa parasim acele locuri si sa ne intoarcem la linistea de care ne-am bucurat pana acum. La 15 minute de canton e un izvor la care oprim si noi pentru o pauza de ciocolata si hidratare. Aici ne intampina un alt grup de indivizi galagiosi si cam turmentati insa mai putin deranjanti ca cei din poiana. Opt insi trec cu o barca mare gonflabila pe rau la vale si ma cam uit cu jind la ei. Ce tare trebuie sa fie si sportul asta…


/CheileNerei/dsc_0217.jpg


Otto se tot consulta cu prietenul sau, care ar fi vrut sa ramana la Damian ca era cam obosit dupa cinci zile de traseu cu rucsac greu in spate. Se hotaraste pana la urma sa mearga mai departe, urmand ca a doua zi sa se odihneasca mai mult. In curand vom intra in chei asa ca imi schimb adidasii de munte cu bocancii si pornim mai departe. Ne intalnim cu un tip care venea din sens opus si aflam ca la vreo ora de Lacul Dracului, adica la vreo 3 ore de noi se afla o poiana mare unde se poate campa si e si un semn pe un copac unde scrie ca se vinde lapte. Cand am auzit de lapte deja am inceput sa salivez si nu ma mai gandeam la altceva. Siu…sunt disperat dar pe munte mi-e permanent pofta de asa ceva. Ne sfatuim putin si decidem in unanimitate ca mai putem merge 3 ore pana in poienita. Drumul devine din ce in ce mai ingust, iar Nera ne atrage toate privirile. Poate ca nu e diferit de alte rauri insa are un aspect tare salbatic si placut.


/CheileNerei/dsc_0225.jpg


Mergem cu destula prudenta fiind atenti la vipere. Se pare insa ca nu am fost suficient de atenti si astfel am avut “onoarea” sa ma intalnesc cu prima vipera. Mergeam eu linistit in fata cu ochii la poteca si vad niste copaci cazuti la cativa metri departare Analizez din timp daca e cazul sa ii ocolesc sau sa trec peste ei si cand cobor privirea la poteca vad o vipera de toata frumusetea la cativa centimetri de piciorul meu ce tocmai se intorcea sa ma atace. Brusc a explodat in mine un butoi de adrenalina si intr-o fractiune de secunda am sarit doi metri in spate cu tot cu rucsac. Ma intorc grabit la ceilalti care erau mai in urma si le-am spus cele intamplate. Mi-a luat ceva timp sa-mi revina iar pulsul la normal. Ioan a preluat conducerea pentru ca avea bete si le lovea de toate crengile si pietrele de pe drum.


Stiam ca sunt vipere, stiam ca trebuie sa fim atenti dar dupa intalnirea de gradul 0 am luat lucrurile mult mai in serios si am constientizat mai bine pericolul. Asa ca am inceput sa mergem numai cu ochii la poteca de m-am saturat sa-mi admir bocancii. Ma dureau si ochii si mi se parea tare stresant sa ma uit numai in jos.


Din cand in cand facem pauze de privit in jur apoi continuam cu capetele plecate, atat de umili in fata muntelui. Curand ajungem si la prima portiune stancoasa, in care poteca este sapata in stanca, mergand deasupra apei. Aceasta este singura zona de acest gen unde este montat un lant ajutator, desi mai sunt locuri in care n-ar fi stricat un cablu.


/CheileNerei/dsc_0229.jpg


/CheileNerei/dsc_0232.jpg


In cateva minute ajungem la zona in care trebuie traversata Nera prin apa. Ne descaltam si pornim prin apa rece ca gheata. In aceasta portiune raul este destul de lat insa traversarea este usoara, curentul nefiind puternic, iar apa nu trece de genunci. Pentru mine a fost mai greu si chiar dureros pentru ca nu aveam sandale sau altfel de incaltari de apa si am trecut in picioarele goale, calcand pe pietre care mai de care mai taioase si colturoase. Corina a fost foarte grijulie si si-a suflecat pantalonii pana mai sus de genunchi pentru a nu se uda, iar cand a traversat, un val i-a udat tot acel rulou :)).


/CheileNerei/dsc_0239.jpg


/CheileNerei/60c67db857_77203266_o2.jpg


Ne-am uscat la soare pe malul celalalt si pentru mine iar a fost cel mai complicat pentru ca eram bineinteles cel mai murdar pe picioare si trebuia sa ma curat bine inainte sa ma incalt. Plecam intr-un final si ne intalnim cu un om care nu vorbea decat ceha, asa ca-i lasam pe cei trei cehi sa se sfatuiasca intre ei si sa analizeze hartile. Ei aveau harti ca lumea(cumparate din Cehia) si noi umblam cu unele printate si cam incomplete.


/CheileNerei/dsc_0246.jpg


Zonele in care poteca este sapata in peretele de stanca sunt tot mai dese si alterneaza cu portiuni prin padure. Imaginea Nerei ne incanta in continuare si odata cu apropierea serii culorile devin tot mai calde si mai placute. Atentia ne este concentrata permanent asupra viperelor pe care am putea sa le intalnim pe poteca, ceea ce este destul de enervant. Urmeaza o portiune stancoasa pe care trebuie sa o urcam, iar ajutorul mainilor este binevenit, apoi coboram destul de abrupt diferenta de nivel urcata si continuam tot pe malul raului.


/CheileNerei/dsc_0251.jpg


/CheileNerei/dsc_0256.jpg


Urmatoarea zona in care poteca sapata in stanca este mai lunga si are chiar si un tunel, dar si o zona mai dificila in care nu prea aveam unde pune picioarele, iar rucsacii grei ne trageau spre apa. Prizele de mana erau insa bune si am trecut fara prea mari probleme. O portiune am mers din nou primul, de data asta mult mai atent la vipere si totusi i-am auzit pe cei din spate la un moment dat strigand “vipera”. Nu-mi dau seama cum de nu am vazut-o ca nu am ridicat deloc ochii din pamant dar oricum probabil nu era chiar in calea mea si nu eram in pericol.


/CheileNerei/dsc_0263.jpg


Ioan a preluat din nou conducerea, continuand sa bata cu betele de trekking in tot ce gasea in cale si in scut timp a venit timpul nostru, al celor din spate sa strigam “vipera”. De data asta am avut timp mai mult sa o studiem si sa vedem cum reactioneaza. I-am facut poze cand inca era calma, apoi cand ne-a simtit a dat sa plece, dar am ridicat-o pe un bat si am incercat sa-i mai facem poze.


/CheileNerei/dsc_0280.jpg


Cand am lasat-o jos s-a retras destul de greu din poteca, ceea ce m-a mirat. Ma asteptam sa fie niste animale foarte agile, cu simturi bine dezvoltate, care imediat ar fi reactionat cand ne-au simtit. Realitatea insa e mult diferita si batutul in pamant cu bete de trekking sau alt fel de vibratii nu prea imi par o solutie. Am citit ca ele simt foarte bine vibratia produsa de contactul bocancului sau al batului cu solul, insa ori nu e adevarat ori nu prea le pasa. Singura metoda de a evita o intalnire cu ele ramane atentia maxima la traseu, dar si asa e destul de greu sa le vezi pentru ca sunt destul de bine camuflate. Am mai citit ca viperele stau pe stanci la soare, insa noi le-am vazut doar pe portiunile prin padure, la umbra pe poteca si chiar la lasarea serii, asa ca nu e o regula ca numai in zonele stancoase le poti gasi. Am aflat ca intr-o tura de pe http://carpati.org participantii au gasit o vipera in Muntii Baiului, unde nu prea s-ar astepta nimeni sa existe.


Una peste alta, pericolul reprezentat de vipere este real si trebuie constientizat. O muscatura este fatala in destul de putine cazuri dar trebuie facut tot posibilul pentru a nu se ajunge in situatia aceea. Atentia la traseu este dupa parerea mea cea mai buna arma, iar niste parazapezi ar fi foarte utile in zonele in care se cunoaste ca exista numeroase exemplare.


Noaptea se cam apropie si vizibilitatea incepe sa scada, ceea ce ne cam nelinisteste avand in vedere ca trebuie sa fim atenti pe unde calcam, insa ajungem foarte repede la podul indicat de tipul cu care ne-am intalnit mai devreme si l-am intrebat de locuri de dormit. Podetul insa e foarte subred si nu ne incumetam sa trecem pe el si nici nu vedem vreo poienita pe partea cealalta a Nerei . In locul in care ne aflam putem pune cu usurinta doua corturi si ne gandim sa ramanem aici, insa ne consultam putin si hotaram sa mai mergem o ora pana la Lacul Dracului.


/CheileNerei/dsc_0295.jpg


Corinei nu-i surade deloc sa doarma printre vipere, Libor a mers oricum destul in plus fata de ce-si propusesse, asa ca nu mai conteaza o ora, iar pentru ceilalti e destul de indiferent. Ne dorim sa ajungem la Lacul Dracului pentru ca maine am avea mai putin de mers, nu trebuie sa ne trezim chiar cu noaptea in cap si banuim ca locul de cort ar fi mult mai frumos decat aici. Ne tragem sufletul cateva minute si ne pregatim sufleteste pentru ultima portiune a traseului de astazi. Deja suntem destul de obositi asa ca psihicul e foarte important. Pornim in ritm alert pentru a nu ne prinde noaptea pe traseu si dupa ce trecem printr-o poienita unde erau doua vaci, ajungem din nou pe malul raului si vedem pe partea cealalta poienita de care ne vorbea tipul respectiv. Arata foarte bine si mai erau vreo doua corturi, insa era liniste.


Ne mai consultam inca o data daca mergem pana la Lacul Dracului sau ne intoarcem in poienita si decidem in unanimitate sa continuam traseul. Zone stancoase nu mai sunt iar drumul paraseste cursul Nerei.Incepe si urcusul prin padure si oboseala se simte tot mai tare, iar lumina e din ce in ce mai slaba. Padurea insa este foarte frumoasa si in aer pluteste un miros tare placut de flori.


Ajungem intr-o culme, unde gasim mai multe indicatoare, printre care si unul pe care scria ca pana la Lacul Dracului mai sunt 15 minute. Pare sa fie doar coborare asa ca nu mai stam pe ganduri si cu ultima geana de lumina pornim la vale. Coborarea este destul de abrupta, iar padurea prin care mergem pare superba, insa o vom vedea mai bine maine cand ne vom intoarce pana la acele indicatoare.


/CheileNerei/dsc_0297.jpg


Ajungem in curand la un hau imens, pe care il ocolim pe partea dreapta. Stim ca lacul s-a format intr-o galerie prabusita a unei pesteri si banuim ca acolo ar fi, dar n-are niciun rost sa ne aventuram pe-acolo la ora asta cand oricum nu am vedea nimic si ar putea fi periculos. Continuam sa coboram si pe malul Nerei vedem locul de cort. Chiar este un cort montat acolo, dar e liniste si noi asta cautam in general pe munte.Am ajuns in sfarist la finalul traseului pe ziua de astazi, dupa 14 ore de mers (cu pauzele de rigoare). De la Podul Beiului am facut 6 ore si ceva, cam cat ni se spusese ca vom face de altfel.Despachetam, alegem locurile de cort si ne pregatim sa le montam pentru ca foamea e mare si abia asteptam sa stam si noi linistiti la masuta din lemn de langa noi. Dupa ce terminam cu corturile, ne spalam si ne schimbam, apoi ne apucam de gatit si povestit diverse. Mancam bine, bem si cate un ceai, apoi ne retragem in corturi pentru ca oboseala s-a adunat dupa atatea ore de mers si o noapte in care abia daca am dormit 4 ore.Noapte buna!


/CheileNerei/dsc_6274.jpg


Ioan ar spune ca ne-au vizitat niste vaci, ca a auzit bufnite si a visat vipere, insa eu nu-l cred pentru ca n-am auzit absolut nimic si am dormit toata noaptea bustean.


Ziua a II-a


Dimineata ma gaseste cu o lene de zile mari si n-am niciun chef sa ies din cort, insa Ioan ma anunta ca lacul e deja luminat de primele raze de soare si atunci ies imediat la pozat.


/CheileNerei/dsc_0303.jpg


Lacul e intr-adevar superb, e incredibil de verde si sta ascuns intr-o ditamai vagauna. Nu ma mai satur de privit acest loc minunat. Dupa ce zabovim mult la poze cu lacul strangem corturile si bagajele cu moscaiala de rigoare si abia pe la 10 si jumatate suntem gata de plecare.


/CheileNerei/dsc_0326.jpg


/CheileNerei/dsc_0343.jpg


Facem o poza de grup, ne luam la revedere de la Otto si prietenul sau Libor si pornim pe acelasi drum spre acele indicatoare. Cei doi urmeaza sa continue traseul spre Sopot Nou, iar de acolo spre Bigăr, un sat cehesc izolat.


/CheileNerei/dsc_6420.jpg


Drumul pana in saua cu indicatoare e intr-adevar foarte frunos, insa urcusul ne cam face sa gafaim, nefiind inca obisnuiti cu efortul. Poteca se strecoare printre flori inalte si frumos mirositoare. Ajungem intr-un punct de belvedere unde avem ocazia sa admiram culmile nesfarsite si impadurite ale acestor munti.


/CheileNerei/dsc_0365.jpg


Ajunsi la indicatoare, pornim pe banda albastra spre satul Carbunari. Urcusul devine mai lin iar padurea isi schimba treptat aspectul si mirosul. Intram intr-o zona cu mii de flori albe de leurda cu miros de usturoi. Cand nu iese din gura cuiva, mirosul de usturoi mi se pare placut si chiar profit si mananc cateva frunze, ca tot sunt foarte sanatoase.


/CheileNerei/dsc_0370.jpg


/CheileNerei/dsc_0376.jpg


Dupa 45 de minute de la indicator ajungem la un drum forestier, unde sunt si doua rulote. Nu e nimeni acasa. Schimbam bocancii cu adidasii de munte (ce bucurie pentru picioare) si pornim agale mai departe. Din sens opus vine un grup de oameni in slapi care intentionau sa ajunga la lac. Ii atentionam ca va fi o coborare destul de abrupta si va fi destul de greu in papuci insa nu prea pare sa-i intereseze.


/CheileNerei/dsc_0399.jpg


In scurt timp ajungem la drumul pe care am venit cu doua seri in urma de la Șopot Nou spre Sasca Montană. Pana aici am facut cam doua ore de la lac, insa am mers destul de incet deoarece Corina e obosita dupa traseul lung de ieri.


Mergem o portiune pe drumul prafuit si ajungem la intrarea pe traseul spre Sasca Montană , prin Cheile Șușarei. Facem o pauza mai lunga pe iarba la umbra si mai mancam cate ceva.


/CheileNerei/dsc_0420.jpg


Intram intr-o padure cu si mai multe flori de leurda frumos inflorite. Campuri nesfarsite de alb se intind prin toata padurea. Cred ca pentru toti a fost o noutate si o surpriza placuta sa vezi atata leurda intr-un loc. Macar stiu si eu de-acum ce mananc primavara in salate si cam pe unde se gaseste.


/CheileNerei/dsc_0448.jpg


Urmeaza o coborare abrupta si foarte alunecoasa in care ne tinem de toti copacii din cale. Am constatat cu surprindere ca am aderenta mai buna cu adidasii decat cu bocancii pe aceasta portiune. Ajunsi in vale dam de firul apei, pe care il urmam in aval. Avem de mers destul de mult de pe o piatra pe alta, asa ca trec din nou la bocanci. Desi malurile se mai strang relieful nu e prea stancos si nu are aspect de chei.


/CheileNerei/dsc_0458.jpg


/CheileNerei/dsc_6502.jpg


Dupa aproximativ o ora de la drum ajungem la cascasa Șușara, foarte frumoasa si ea dar nu asa spectaculoasa precum cascadele Beușnița sau La Văioagă .


/CheileNerei/dsc_0466.jpg


De aici urmeaza o zona in care se trece printre doi pereti de stanca, singura portiune cu aspect de chei, iar apoi drumul continua lin pe malul raului, pe o poteca lata si evidenta. Zona aceasta a traseului este mai bine amenajata, la traversarile raului fiind podete din lemn, iar poteca este consolidata pe alocuri. Probabil pe aici trec cei mai multi oameni: vin din Sasca Montană pana la cascada, apoi se intorc pe acelasi drum.


/CheileNerei/dsc_0476.jpg


/CheileNerei/dsc_0484.jpg


Iesim intr-o poienita in care se afla si niste cabane abandonate, apoi in scurt timp ajungem la sosea, la marginea comunei Sasca Montană. Aici ne ia in primire soarele si o caldura cum numai intr-o veritabila zi de vara intalnesti. Schimbam iar incaltarile pentru a merge mai lejer si pornim pe ultima portiune a traseului nostru, spre masina.


/CheileNerei/dsc_0502.jpg


Mergem pe un fel de trotuar cam inexistent pe la umbra caselor, incercand sa evitam cat mai mult soarele nemilos. Aceasta ultima portiune pare ca nu se mai termina. Ajunsi la intersectia cu drumul spre Sasca Română, eu cu Corina ne trantim pe marginea drumului la umbra, iar Ioan se duce fara bagaj sa aduca masina. In acest timp termin ce mai aveam de mancare, ba chiar imi fac si un nou prieten, pe care il curat putin de capuse.


/CheileNerei/dsc_0513.jpg


Abia pe la ora 17 plecam spre Moldova Noua, dorind sa trecem pe la Cazanele Dunarii si sa evitam drumul prost pe care am venit. Drumul pe aici este foarte dragut si vedem in jurul nostru tot felul de creste tentante. E o zona de tara total necunoscuta noua si nu avem idee despre ce munti este vorba, dar arata bine si poate intr-o zi vom avea ocazia sa-i vedem de aproape.


/CheileNerei/dsc_0516.jpg


Pe la Cazanele Dunarii am fost pentru prima oara si m-a impresionat foarte mult acea zona. Drumul acela trebuie facut intr-o zi cand nu te grabeste nimeni si te poti bucura in liniste de el pentru ca merita din plin. Eu si Corina aveam de prins un tren la 20.50 din Craiova si ne cam grabeam. Dupa ce am iesit din defileul Dunarii ne-am cam dat seama ca nu putem prinde trenul ala sub nicio forma asa ca am inceput sa dam telefoane si am aflat ca mai avem un tren dupa miezul noptii. Prin urmare am lasat-o mai moale si in Drobeta Turnu-Severin ne-am oprit si am cumparat ceva de mancare: laaaapte si placinte :D.


/CheileNerei/dsc_0545.jpg


/CheileNerei/dsc_0557.jpg


Cu poftele satisfacute si satui am ajuns la Craiova la expozitie, unde Ioan trebuia sa stanga tablourile si sa se intoarca a doua zi in Bucuresti. N-am avut ocazia sa ne plimbam prin oras dar din ce-am observat e foarte frumos si parca plin de viata. Pe strazi si la miezul noptii era destula lume, iar cand am trecut cu doua zile in urma, in fata primariei era concert de folk. Nu erau artisti cunoscuti, insa era o atmosfera draguta si parca as fi zabovit si eu o vreme acolo daca nu trebuia sa plecam atat de repede.


Trenul a plecat din Craiova la 1.40 si spre surprinderea mea era aglomerat. Am nimerit langa niste babute venite de la tratament de la Herculane care vorbeau de mama focului, apoi ca prin minune au adormit si a inceput un plod sa urle ca el vrea cârpa ( ii curgea nasu’ si nu putea sa se stearga decat cu carpa lui, care a fost uitata acasa de parintii neglijenti care nu se gandesc deloc la drama prin care trece progenitura). Si uite-asa am tinut-o intr-o “vreau carpa” permanenta pana aproape de Bucuresti, unde am ajuns pe la 5, numai bine pentru a prinde primul metrou. Am mai avut resurse pentru un dus rapid, apoi m-am prabusit in pat si am adormit imediat.


Am avut parte de un weekend foarte plin si de o excursie neasteptata care m-a incantat foarte mult si m-am bucurat sa descopar o noua parte a tarii total straina pana atunci. Cheile Nerei sunt superbe si merita mers pe acolo. Cu siguranta voi mai ajunge in acele locuri pentru a sta mai multe zile si a cuprinde o zona mai larga si clar voi lua cu mine si parazapezile (a se citi paravipere) pentru a sta mai linistit.


Albumul cu mai multe poze este aici: https://picasaweb.google.com/stef.sabin/ParculNationalCheileNereiBeusnitaMai2011



Miercuri, 13 iulie 2011 - 23:53 
Afisari: 6,539 


Postari similare:





Comentariile membrilor (10)

ratza
ratza
Busola
 
1
Fantastice locurile! Parcă-s desprinse din povești.


Joi, 14 iulie 2011 - 07:43  

hana
hana
Coarda
 
2
Wow! Superbe locuri! Trebuie neaparat sa ajung si eu pe acolo!
Felicitari pentru tura!


Joi, 14 iulie 2011 - 08:58  

baltighost
baltighost
Coarda
 
3
Salutare, am fost si eu vara trecuta prin aceste locuri. Peisajul este minunat. Data viitoare sa nu ratati cascadele Beusnita 2 si 3.


Joi, 14 iulie 2011 - 09:38  

zentai
zentai
Coarda
 
4
Fa fain!Pentru mine Nera e raiul la care visez de ceva ani, acolo fiind cele mai tari trasee de ww!Iar peisajul e de vis si merita facut si pe jos, nu numai din caiac!Carpati.org.Insa nu ma asteptam sa fie asa de superb si sublim totul!

Felicitari pentru tura si pentru poze!


Joi, 14 iulie 2011 - 09:47  

amadeuss
amadeuss

 
5
Felicitari pentru tura.

Foarte frumoase locuri si foarte accesibile, traseele sunt usoare si merita sa stai mai mult timp sa te bucuri in tihna de aceste minunatii.


Joi, 14 iulie 2011 - 09:58  

ioan44nelu
ioan44nelu

 
6
Frumos,brava fotografii!


Joi, 14 iulie 2011 - 12:51  

leovit
leovit
Busola
 
7
Salutare ..ma bucur ca te-am intilnit atunci cu Ioan ,la Craiova.Vad ce tura frumoasa ati facut atunci.Ture faine in continuare.


Joi, 14 iulie 2011 - 15:31  

stefansabin
stefansabin
Busola
 
8
Va multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase si pentru timpul acordat citirii jurnalului. Merita ajuns in acea zona, dar nu ca noi in graba. Si nu trebuie uitat slipul/costumul de baie.

@leovit: Chiar m-am uitat si eu mai deveme la jurnalul tau din Retezat si te-am recunoscut. L-am pus deoparte sa-l citesc cand voi avea timp (inca sunt in seiune). Voi reveni cu un comentariu cand reusesc sa-l parcurg. Oricum ideea de a merge cu copiii pe munte mi se pare geniala si ii apreciez foarte mult pe acei parinti (inclusiv pe ai mei).

Sa aveti ture faine si noapte buna!


Vineri, 15 iulie 2011 - 00:38  

attilaszasz
attilaszasz

 
9
Salut..Am parcurs cu o deosebita placere jurnalul postat de tine..Intr-adevar pare sa fi fost o iesire pe cinste,iar de peisaj nici nu am cuvinte...foarte frumoase locuri...Oricum,la cat mai multe iesiri pe munte..cu stima si respect,Atti din Tg Mures..


Miercuri, 25 aprilie 2012 - 21:38  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
10
Un jurnal deosebit , cu imagini frumoase din locuri pitoresti!Frumoasa-i Romania !Multumiri pentru lectura.


Luni, 4 martie 2013 - 00:30  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0808 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org