Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Februarie 2024
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829

Martie 2024
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Pasec
Muntii Aninei

Parang, mon amour (Muntii Parang)

               Parâng, mon amour


     De-o vreme încoace mă furnicau tălpile, podul palmelor mă mânca să pregătesc rucsacul și dorul de munte îmi dădea târcoale. Și cum căldura de afară îmbia la o tură, deși timpul ne presa – aveam la dipoziție o zi și jumătate (vineri ½ și sâmbătă) – am hotărât să o șterg împreună cu partenerul meu spre Parâng, o iubire mai veche de-a noastră.


     Said and done, vineri dupa-amiază o pornim la drum voioși și nerăbdători să dăm mâna cu bunul nostru prieten, muntele. Ruta aleasă a fost o surpriză placută pentru mine în sensul ca revedeam zona după doi ani, după ce într-o iarna superbă urcasem cu telescaunul de la Rusu până la poiana A.N.E.F.S. și hoinărisem un pic prin zonă, spre Vf. Baciu și rămăsesem cu gândul la o tură adevarată până pe Parangul Mare și mai departe.


     Ajungem la cabana Rusu, ne echipăm de drum și un localnic de treabă ne ia cu mașina pană la intersecția cu telescaunul (telescaun ce are un program de funcționare, ca la noi, în favoarea turistului, 900 -15), nu mult, dar suficient să ne scutească de praful șantierului din zonă. Soferul, fost miner, acum oier datorită ,,industrializării forțate din ultimii ani’’ e destul de dezamagit de schimbările petrecute în vale. Noi ne păstrăm însă entuziasmul și continuăm drumul până la punctul terminus al zilei zona A.N.E.F.S.-ului. Descoperim locul destul de pustiu, din păcate, putini turiști, mai multi muncitori căci se lucrează în zonă masiv, o nouă pârtie ce a scrijelit fața muntelui, de la fosta Căsuță din povești până aproape de Rusu, brăzdează poienile existente, superbe pârtii naturale și un telescaun de la Rusu spre Vf. Baciu cu stație intermediară în zona vilelor din zona fostei cabane Căsuța din povești, începută de Udrea, terminată de… și când… vom vedea… și de ce să fie bine, când se poate și rău, s-au săpat șanțuri pentru conducta de apă necesară tunurilor de zăpadă, dar nu și pentru canalizare.

/parang/img_1032.jpg

Echiparea

      Ne cazăm la singura cabană din zonă deschisă, drăguță, cochetă și cu prețuri acceptabile, mai funcționa A.N.E.F.S.-ul, unde era cazată o grupă de studenți ce făceau practică. Cabanierul, om de treabă și foarte amabil ne oferă relații despre cabanele din zonă și viitoarele pârtii ce speră să atragă multi turiști... dar se plânge de pustietatea din extrasezon, mai sporovăim despre schimbările petrecute prin zonă și despre Campionatul European de fotbal… inevitabil. Un superb câine Saint Bernard e mascota cabanei și ne devine repede coleg de masă și intreține atmosfera.

/parang/img_1033.jpg

Mascota cabanei

/parang/img_1036.jpg

      Pe nesimtite, timpul zboară și ne retragem la somn așteptând cu nerăbdare dimineața spre a pleca în tură. Trezirea la 6.30 fără pisiceală, pregătim rucsacii cu schimburi, sendvișuri, dulciuri și apă, un mic dejun frugal, cafeaua de rigoare pentru unii și la drum. Avem parte de o zi frumoasă, senină, cu vizibilitate optimă în toate direcțiile, intrăm în traseu pe la 7.30, urcăm alert pe ultima parte a pârtiei de schi spre releu, la panoul indicator și băncuța de la intersecția Vf. Baciu – Vf. Cârja facem o pauză de scăpat de țoalele în plus și un tur de orizont, priveliștea este superbă.


     Alegem varianta de-a coasta pe curba de nivel, pe sub picioarele sudice ale Parângului Mic (lăsăm pentru întoarcere Vf. Parângul Mic) și pornim spre Vf. Cârja care ne atrage privirea de departe. Cărarea continuă ca pe bulevard și face joncțiunea cu traseul de creastă în Șaua Izvorului, unde întâlnim un solitar ce-și savura cafeaua așteptând uscarea cortului, îi dăm binețe și schimbăm câteva vorbe, avea ca obiectiv Căldarea Mija și trecerea în Căldarea Slivei peste Custura Cârjei, frumoasă tentativă, îi urăm drum bun și ne continuăm traseul spre Vf. Scurtu pe care-l depășim tot pe pantele sudice.

/parang/img_1039.jpg


     În Șaua Scurtu un grup de parapantiști își etalaua măiestria și tot de aici echipa își mărește numărul prin cooptarea benevolă a doi patrupezi ce ne-au însoțit până pe vârf și înapoi, pe mai departe panta se accetuează un pic și poteca devine mai bolovănoasă, cu precădere în zona refugiului, aici pauză de apă, un dulce și schimbat tricourile. Refugiul, o construcție din piatră, ingeniaosă idee, mobilat sumar, o măsuță, este amplasat în Șaua Caprelor – gândesc cu voce tare, o noapte la refugiu în miez de iarnă… partenerul mă trezește din visare, în peste 95% din ierni refugiul nu se vede din zăpadă, iar pentru cine cunoaște bine zona accesul se face după câteva ore de lopătat, ceea ce face ca multe echipe în traversarea Parângului de la Est la Vest să tragă de ele pentru campare în zona A.N.E.F.S.-ului, iar în sens invers se campează în zonele ferite de vânt din apropiere de Vf. Gruiul, Pîcleșa, Setea… înveți să schiezi, te dotezi cu schiuri de tură și mă angajez la o tură A.N.E.F.S. – Rânca într-o zi.


/parang/img_1041.jpg


/parang/_000177_.jpg


/parang/_000203_.jpg


/parang/_000186_.jpg

Refugiul Cârja

     Începem urcușul destul de abrupt spre Vf. Cârja, privirea ne este atrasă în stânga unde Căldarea Mijei se arată toată sălbăticia ei, după 20 de minute ajungem pe vârf și facem un tur de orizont, se prezintă la raport, de la stânga la dreapta (Vest-Est), M-ții Mehedinți, Vâlcan, depresiunea Jiului de Vest cu salba de orășele miniere Vulcan, Lupeni, Uricani, Cămpul Lui Neag, Culmea Tulișa, Păpușa, Peleaga, Vf. Mare din Retezat, Depresiunea Petrila-Lonea, în depărtare Depresiunea Hațegului, Șureanul, Cindrelul și Lotrul. Admirăm la picioarele noastre Căldarea Slivei cu salba de lacuri Cârja, Lung, de Mijloc și Slivei


/parang/img_1049.jpg

Lacul Cârja

/parang/img_1052.jpg

Spre Vf. Stoienita


/parang/img_1054.jpg

Lacul Lung

/parang/img_1060.jpg   


La răcoare

/parang/img_1061.jpg

Vf. Gemănarea

/parang/img_1065.jpg

/parang/img_1079.jpg

/parang/img_1078.jpg


      Coborâm spre Șaua Stoienița de unde începem urcușul pe vârful omonim, în coborâre ușoară ajungem în Șaua Tecanu, de unde se desprinde spre dreapta o cărare abia vizibilă ce coboară spre Sud pe Dealul Gemănarea până în valea Polaliștei, din șa poteca, după un timp, trece pe partea nordică a Vf. Gemănarea- în stănga noastră Căldarea Gemănarea-Roșiile cu lacurile aferente, Zănoaga Gemănării, Zănoaga Stânii, impresionează prin culoare Lacul Verde- și urcă mai susținut până pe vârf, marcat de o momâie, coborâm agale spre Șaua Gemănării, un urcuș continuu de vreo 15-20 minute și suntem pe vârf, foto de rigoare și căscat gura de atâta frumusețe, mai jos de vârf într-o dolină înierbată punem de-o îmbucătură și rehidratare, nu zăbovim mult căci soarele este nemilos cu ,,brinza’’ ciolanelor mele, pantaloni lungi au rămas la cabană.

/parang/_000209_.jpg


     Grupuri de turiști, care de care mai dornici de aventură, ne dau binețe-mai mult sau mai puțin echipati, amabili sau nu, (unii nu prea răspund la salut!!!) se intersecteaza cu noi și brusc locul devine populat …. Ce bine că sunt turiști interesați de munte încă!


      Mie traseul mi s-a părut lejer, așa ca de o plimbare mai lungă, doar căldura a fost destul de puternică și lipsa unei creme de sezon își spune cuvântul, sunt roșie ca racul…. și știu că mă așteaptă o noapte albă, discomfort, dar merg mai departe, ce o fi, o fi… priveliștea și liniștea reconfortantă a muntelui sunt leacuri fără grai și mă las purtată de vraja sa către vârf, mereu către vârf…


      Pe drumul de întoarcere mergem în pas vioi, aruncăm câte un ochi stânga, dreapta la frumusețile din jur, dar cu regret în suflet că trebuie să pornim spre casă, ajungem la cabană, sarea de pe noi jos și lichide multe… pregătim rucsacii de plecare și la drum spre Rusu, unde ajungem după o nouă porție de praf. Alegem ca variantă de întoarcere Cheile Jiețului, Groapa Seacă ( obiectiv de viitor Refugiul Agățat și căldările nordice) Voineasa și Valea Oltului.




Joi, 5 iulie 2012 - 13:45 
Afisari: 4,834 


Postari similare:





Comentariile membrilor (1)

leovit
leovit
Busola
 
1
La multe ture frumoase Raluca....Carpati.org


Sâmbătă, 7 iulie 2012 - 20:00  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,8707 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org