Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2020
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

August 2020
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Padis (15-20.iulie.2010) - Ziua 3, ziua 4 si plecarea (Muntii Bihor - Vladeasa)

Ziua a 3-a. In dimineata asta am dormit fiecare, fara limita de timp. Am avut un program matinal relaxat. Astazi e programata explorarea Pesterii Barsa. Suntem convinsi ca vom avea parte de aventura.

Asadar, dupa un mic dejun si o cafea naturala facuta pe primus, ne-am pregatit rucsacurile de tura cu tot ce avem  nevoie: surse de lumina, corzi (pentru orice aventualitate), carabiniere, briceag, haine uscate, de schimb, trusa medicala si pelerinele de ploaie. Dupa care, am luat-o la picior, lejer, spre tinta noastra de astazi, in formatie completa.


/Padis/127.jpg

Ajunsi la capatul de sus al primei parti din traseul spre pestera Barsa, cea mai anosta dupa parerea mea


Traseul l-am deschis din Glavoi cu o jumatate de ora de urcus destul de dificil, mai ales din cauza noroiului omniprezent asigurat de ploile zilnice. Dar odata depasita distanta asta, traseul devine placut si interesant, avand parte de urcusuri si coborasuri alternative care, chiar daca sunt destul de abrupte, te tin departe de monotonia unui traseu linear, nediversificat. Pe drum ne-am intersectat inclusiv cu un grup de tineri ce faceau traseul Gropii Barsa, pe biciclete. Aia da, adrenalina!


/Padis/128.jpg/Padis/129.jpg

Un repaus bine meritat


/Padis/130.jpg

Rares in gura pesterii Negre


/Padis/131.jpg

Raluca si Adnana urcand prin dreapta pesterii Negre


/Padis/132.jpg

Perspectiva vazuta din fata pesterii Negre, spre stanga


/Padis/133.jpg

Adi, urmand-o pe Raluca prin dreapta pesterii


Iata-ne ajunsi in gura pesterii. Aici, din graba, am abordat prima deschidere in stanca, aflata pe stanga, in imediata apropiere a cararii. Asa ca, ne-am echipat cu hainele de sacrificiu, frontale, lanterne, am aruncat o coarda si ne-am dat drumul pe panta (cca. 45 grade fata de orizontala). Coarda aia nu e necesara pe timp uscat insa, in ziua aia, panta respectiva era ca un derdelus. Am montat-o ca sa ne ajute mai mult la intoarcere. Odata coborati, cca. 10 m mai jos, am oservat ca suntem intr-o zona prabusita a pesterii, deasupra noastra deschizandu-se o gaura mare prin care se vede cerul. Iar jos, panta continua in dreapta, mai abrupta si ingustandu-se foarte mult. De aici am dat drumul altei corzi, tot asa, pentru o intoarcere la suprafata mai usoara. Prietenii mei au inceput sa dispara in intuneric, unul cate unul. Cristina si Miruna, ajutate de ceilalti, au intrat si ele pe aici, fara nici un fel de incidente, galeria aceea ingusta devenind verticala, ultimii ei 2 metri. Afara au ramas July, Svetlana, Claudia, Malina si Adnana.

Iar de aici, liber ca pe bulevard, se deschide o sala imensa insa fara nici un fel de formatiune; doar pereti umezi si bolovanis care-ti solicita destul de serios gleznele. Odata depasita si sala asta, urmeaza o serie de galerii si intersectii ale lor astfel incat a trebuit sa ne luam ca si repere, in labirintul asta, cateva gramajoare de pietre facute de cineva in acest scop.

Trebuie sa va povestesc ca, vazandu-i si auzindu-i cum isi dau drumul pe acolo, cu indicatii de genul: "pune piciorul acolo, ca alt sprijin nu ai" si "nu atinge bolovanul ala, ca e de 5 tone si ne face pilaf pe toti care suntem jos" am renuntat de a ma strecura pe acolo. Bine-nteles ca am intrat pana la urma, insa nu pe acolo. Tocmai cand ma racaia gandul mai tare, daca stau afara sau ma risc prin gaura aia aud una dintre fete, Claudia, strigand de afara ca a mai gasit o intrare prin care tocmai i-a vazut pe cei dinauntru. Nu am stat pe ganduri, am iesit in viteza de acolo si m-am dus sa vad despre ce e vorba. Mi s-a-nseninat ziua: este o intrare larga, cu panta de cca. 45 grade pe care se poate cobora fara nici o emotie pana jos, in galerii. Claudia deja o luase pe panta. Putin mai tarziu a coborat si Raluca.

Ajuns jos, am facut jonctiunea cu restul echipei, ne-am dat putin pe ghiata aflata din belsug pe jos si am inceput sa explorez si eu minunatia aceea de pestera. Ceea ce am observat, caracteristica Barsei este faptul ca are galerii foarte inguste, insa suficient de inalte, iar intr-una din parti, arata ca un svaitzer.

Ne-am mai plimbat cam o ora si ceva pe acolo, fara insa de a epuiza toate posibilitatile de explorare. Interesant de mentionat mi se pare faptul ca, intr-una dintre galerii, care arata ca un svaitzer, se aude foarte clar un rau subteran. Nu ne-am putut permite sa mai intram pe acolo. Asta din cauza ca nu am intrat toti, din cauza gradului de dificultate, asa ca, cei ramasi afara, erau deja plictisiti si murati pe deasupra...Incepuse sa ploua.


/Padis/102.jpg

Eu si Cristina,la capatul pantei primei intrari in Pestera Barsa.


/Padis/101.jpg

Miruna, asteptand sa fie preluata prin prima galerie.


/Padis/104.jpg/Padis/105.jpg/Padis/106.jpg

Cristi, in 3 ipostaze, trecand cu brio prin galeria de care vi-am povestit. Nu va mirati ca a tras pelerina pe el, e un frig zdravan acolo. Iar tipul asta a venit ca la plaja: in tricou.


/Padis/107.jpg

Miruna si Cristina, multumite ca au trecut cu bine prin prima galerie.


/Padis/108.jpg

Pe aici cred ca se poate accesa un rau subteran. Se aude foarte clar, prin svaitzer-ul ce-l vedeti aici.


/Padis/109.jpg Crsiti, intr-una dintre galerii foarte inguste, dar suficient de inalte


/Padis/110.jpg

Miruna si Cristina, pe undeva prin pestera


/Padis/112.jpg

Tot ele doua, strecurandu-se dupa Cristi


/Padis/113.jpg

Amuzandu-ne cu ghiata de sub picioarele noastre


/Padis/114.jpg

Ala's eu, coborand prin cea de-a doua intrare a pesterii. Ceea ce nu se vede este ca:

1 - Jubilam

2 - Strgam dupa ailalti: "Stati, ca vin si eu!"


/Padis/117.jpg

Adi, cocotandu-se spre o alta galerie, ramasa insa neexplorata din lipsa de timp


/Padis/118.jpg

Claudia si Miruna


/Padis/119.jpg

Uitandu-ne dupa Adi, cocotat ceva mai sus


/Padis/122.jpg

Rares: "...hmm, s-o iau in stanga, sau in dreapta...?"


/Padis/123.jpg

Eu, revenind din maruntaiele pamantului :-) pentru a recupera coarda lasata in prima intrare


Bun. Am recuperat corzile si ne-am recuperat si pe noi insine, din pestera. Ne-am schimbat, impachetat si am luat-o pe scurtatura, spre drumul forestier ce da in Glavoi. Intr-o ora si jumatate am fost la corturi.


/Padis/124.jpg

Adnana, Miruna, Malina si Cristina imediat dupa ce-am iesit din padure.


/Padis/125.jpg

Coborand spre drumul ce duce in Glavoi


/Padis/126.jpg

Eu, secondat de Cristi si ceilalti, ceva mai in urma


/Padis/134.jpg/Padis/135.jpg

Copiii nostri, fotografiati (cu zoom, in cea de-a 2-a) pe versantul liber al Glavoiului, pe o stanca


A fost o zi reusita, ca de obicei. Seara am petrecut-o in jurul focului, cu o cina calda si un pahar cu vin. Copiii, se joaca din nou cu picioarele in apa; ii atrage ca un magnet, indiferent cat de rece ar fi.

Deja ne planificam ziua de maine: Cetatile Ponorului. Ne-am rezervat o zi pentru pestera asta, ca sa nu o vizitam pe viteza, doar pana in portal, ca si anul trecut. De data asta avem de gand sa ii pipaim maruntaiele...

Din pacate pentru el, Cristi descopera ca una din glezne ia proportii de neignorat. Nu are dureri, insa este vizibil volumul urias ocupat in soseta, de glezna in cauza. Probabil si-a solicitat glezna aia peste masura in turele zilnice, facute pana acum.Asa ca, maine va ramane la tabara. Incercam sa-l convingem sa accepte programul ce-l planificam pentru el:

- sa dea cu aspiratorul prin corturi;

- sa sterarga praful;

- sa faca o ciorba de burta si vreo 50 de sarmale.

...Din pacate, nu se lasa convins.


/Padis/136.jpg

Norul asta e singurul lucru scaldat de soarele ce a disparut deja, de mult timp, din vale


/Padis/137.jpg/Padis/138.jpg/Padis/139.jpg/Padis/141.jpg/Padis/142.jpg/Padis/144.jpg/Padis/145.jpg/Padis/146.jpg/Padis/147.jpg/Padis/148.jpg/Padis/149.jpg/Padis/150.jpg

O parte dintre noi. Poze facute de Cristina


/Padis/151.jpg

...noapte buna


Ziua a 4-a: Cetatile Ponorului. Asta ne-am planificat pentru astazi. Am hotarat sa fie tot o zi fara stress si graba, traseul fiind scurt: pana in Cetati si inapoi. 


/Padis/152.jpg/Padis/153.jpg

Micul dejun si o cafea naturala


Deja e ora 10.40  Se pare ca la 11.00 vom putea sa ne urnim din loc. Ne pregatim rucsacurile de tura, cu echipamentul de care avem nevoie. Am luat si corzile cu noi, dar nu a fost cazul sa le folosim. Am facut-o totusi, odata, absolut inutil, dar am sa va povestesc cand ajung acolo.

Se face ora 11.00. Suntem deja in miscare. Echipa de astazi este formata din: subsemnatul, Rares, Adi, Claudia, Raluca, Cristtina, Miruna, Malina si Adnana. Svetlana, July si Cristi raman la corturi. Mergem direct spre Cetatile Ponorului si vom intra in pestera accesand dolina 1, iar de acolo trecand in dolina 3. Zis si facut.


/Padis/154.jpg

Imi iau avant, sa-mi arunc rucsacul in spate


/Padis/156.jpg

La rascruce de... trasee    


Am ajuns in punctul de unde se intra in Dolina 1, pe binele cunoscute trepte metalice. Ei bine acolo, intre cele 2 scari, se afla un ditamai ciobanesc mioritic, sanatos si bine hranit. Asa ca aveam o ditamai dilema: locul pe care si l-a ales sa-si faca siesta era cat sa incapa o persoana, asa ca ne gandeam ce naiba facem daca tocmai cand trece unul dintre noi peste el, se hotaraste sa riposteze...Habar n-veam cat e de bland si comunicativ cu turistii si cat nu. Asa ca, pentru a evita un contact imprevizibil si nedorit cu falcile lui, am scos coarda mai scurta, am legat-o, si unul cate unul, folosind-o, am trecut de ...fiara.

Ziceam mai sus ca am folosit-o absolut inutil si asa a fost, pentru ca odata trecuti toti, s-a luat frumos dupa noi. Am ras cu totii, cu pofta, la cat de paranoici am fost. Am coborat apoi, atarnati pe lanturi si de funiile de otel, dar nu pana jos, in gura portalului. Asta pentru ca am ajuns la o alta scara metalica, ce o ia in sus, prin stanga portalului.


/Padis/bscap0087.jpg/Padis/bscap0089.jpg/Padis/bscap0091.jpg/Padis/160.jpg/Padis/161.jpg/Padis/162.jpg/Padis/163.jpg/Padis/bscap0092.jpg/Padis/164.jpg/Padis/165.jpg/Padis/166.jpg/Padis/bscap0095.jpg/Padis/bscap0096.jpg

Cobarand in Dolina 1, spre bine cunoscutul portal cu cainele dupa noi


Ajunsi in dreptul scarii am escaladat-o, ajungand astfel in Dolina 3. Este cea mai mare vazuta de mine vreodata. Dolinele astea s-au creat dupa prabusirea portiunilor de pestera din acele locuri. Realizez cat de imense au putut fi acele cavitati si sunt profund impresionat.



/Padis/168.jpg

Parasim traseul ce coboara spre portalul pesterii si urcam pe scarile din stanga, spre Dolina 3


/Padis/195.jpg

Rares


/Padis/197.jpg

Adi, Raluca si Adnana parasind Dolina 1, spre Dolina 3



/Padis/169.jpg

Coboram in Dolina 3


/Padis/199.jpg

Rares cu Claudia, Miruna si Malina. In fundal, in stanga, se vede portalul pesterii pe unde urmeaza sa intram


/Padis/171.jpg/Padis/172.jpg

Eu si Cristina, traversand Dolina 3


/Padis/173.jpg

Claudia si Miruna, coborand pe grohotis in pestera


/Padis/bscap0085.jpg

Cativa dintre noi


/Padis/174.jpg

Eu si Cristina, plus butucul cu vipera


Am traversat piezis Dolina 3 si am ajuns, in scurt timp, la intrarea mult mai accesibila in pestera. Acolo ne-am intersectat cu un grup de tineri studenti, insotiti de un proefsor, probabil aflati in Padis la un curs de vara legat de speologie. La intoarcere am trecut pe langa cabana "Cetatile Ponorului" si am vazut un panou spanzurat de un balcon, care zicea ceva de genul asta. Am schimbat cateva informatii cu ei, atentionandu-ne in special de prezenta unei vipere. Asta si-a gasit locul de relaxare tocmai pe butucul de care ar trebui sa ne sprijinim la inceputul coborasului. Raluca impreuna cu Adnana si Malina se fac comode la umbra, ele asteptandu-ne aici.

Multumim frumos pentru informatii, ne echipam si ne dam drumul in jos, mergand in zig-zag pe grohotisul de sub talpi. Si coboram si iar coboram si tot coboram de ni s-a urat. Cica e o diferenta de nivel de cca. 170m. Nu stiu daca au fost atitia sau nu, insa mie mi s-au parut vreo 500...

Inevitabil, am ajuns la firul apei. Am luat-o initial in stanga, in avalul apei. Ne-am razgandit in scurt timp, apa fiind adanca chiar si pana la brau, in unele locuri, si avand un curs foarte rapid. Ne-a tentat foarte mult sa continuam in partea respectiva, insa erau si cateva fete cu noi, iar noi nu eram echipati nici pe departe corespunzator: neoprenele sunt indispensabile aici. Plus celelalte echipamente ce ar asigura siguranta aventuri. asa ca ne bagam mintile in cap si o luam in amonte.

Ponorul are acum adancimea de pana la genunchi, cu mici exceptii in care as putea intra lejer pana la brau, in caldarile de sub cascade. Parcurgerea galeriei o facem cu entuziasm, impresionati de dimensiunile ei, sarind de pe un bolovan pe altul. Am reusit sa fiu perseverent in a nu calca in apa. Asta pana cand am ajuns in dreptul iesirii din dreptul Dolinei 2, cand am sarit de pe un bolovan pe ceva grohotis, care s-a dovedit a fi la 2 palme sub luciul apei. Era complet nemiscat (luciul) in locul acela si am fost pacalit. Din momentul ala nu m-a mai interesat apa, asa ca am savurat cu si mai multa atentie aventura la care luam parte.


/Padis/176.jpg/Padis/177.jpg/Padis/178.jpg/Padis/179.jpg/Padis/181.jpg/Padis/bscap0100.jpg/Padis/bscap0101.jpg/Padis/182.jpg/Padis/183.jpg/Padis/184.jpg

Vedere spre gura de iesire spre Dolina 2.


Am ajuns pana in dreptul gurii de iesire din pestera, spre Dolina 2. Mie unul imi parea foarte sus, fata de locul in care ma aflam. Am fi putut sa continuam sa urcam in amonte si probabil am fi putut ajunge pana la iesirea din Dolina 1, prin portal, insa deja fetele au inceput sa se cam planga de frig. Plus ca eram asteptati, pe unde am intrat, de cele 3 fete ramase afara, la soare. Nu am fortat nota, nici noi, astia'lalti, nefiind echipati cine stie ce. Am facut stanga-mprejur, spre iesirea spre dolina 2, putin infrigurati, dar fericiti. Am ajuns sus, la Raluca si cele 2 fete, extenuati (am urcat pe grohotisul ala nesfarsit) dar fericiti de reusita noastra. Promitem solemn sa revenim la anu', ceva mai bine echipati.

In timp ce ne schimbam hainele ude cu cele uscate, au aparut 2 slovaci (asa am speculat noi), in chiloti de baie si cu cate o banana si un poliester mare pe umar, fiecare. Au desfacut bananele, si-au scos echipamentele (care pe noi ne-au facut sa ne sclipeasca ochii) si cat ai zice "rascorocopipochircalitza" s-au echipat din cap pana'n picioare. Si-au luat poliesterele cu ei si au disparut pe grohotis, in jos. Au fost atat de eficienti in ceea ce faceau incat totul s-a petrecut in timp ce eu mi-am incaltat si insiretat bocancii....incredibil.

Intre timp a inceput sa tune, asa ca ne-am spus ca trebuie sa vina ploaia, aia zilnica. Suntem obisnuiti cu asta si ne grabim. Asta insa, doar pentru ca iesirea din Dolina 3, spre balcoane, se face pe un grohotis foarte abrupt. Sa ne ploua chiar cand urcam pe acolo ne da un fior rece pe sira spinarii.


/Padis/185.jpg

Am terminat echparea si o pornim mai departe, spre iesirea din Dolina 3.


/Padis/186.jpg

Claudia si Malina facand o pauza, asteptandu-ne pe cei ramasi in urma


De aici, de pe abruptul pe care-l escaladam in pozitie 4x4, pe grohotis, Adi a reusit sa surprinda o capra neagra, cocotata pe una din stancile de pe versantul ce urca deasupra portalului din Dolina 3:


/Padis/bscap0108.jpg/Padis/bscap0107.jpg

Pozele in care ar trebui sa ghiciti capra fotografiata de Adi, prima cu zoom, a 2-a fara


/Padis/201.jpg/Padis/202.jpg

2 poze de grup, la iesirea din Dolina 3


/Padis/cetatile_ponorului.harta2.jpg

Traseul parcurs de noi in Cetatile Ponorului: verde-intrare, rosu-iesire


Iesiti din Dolina 3 ne-a mai trebuit cca. 1h30' ca sa ajungem la corturi. Am incuract putin traseele si am ocolit putin. Tot drumul prin padure pana la corturi ploaia a tarait cate putin, asa, mocaneste. Iar cand am trecut prin dreptul cabanei "Cetatile Ponorului" surpriza: ne intalnim cu ciobanescul mioritic. Bland si foarte prietenos. Ne amuzam, amintindu-ne cat am fost de prudenti cu el.


/Padis/188.jpg

Svetlana


/Padis/189.jpg

Ne uitam la norii ce ne dau tarcoale. Ne asteptam sa ploua dintr-un moment in altul


Ajungem la corturi cu un sentiment de usurare, gandindu-ma ca de acu', poa' sa ploua; ma bag in cort din 3 miscari si trag un pui de somn, la o adica. A fost si nu a fost asa. Adica a pluat ceva mai tarziu, pe la ora 19.00, insa eu nu m-am bagat la somnul ala, pomenit mai sus.

Ne facem comozi si le povestim celor ramasi la corturi cat de palpitanta a fost si ziua de atazi. Intre timp s-a pus la fiert oala cu spaghete. 


/Padis/190.jpg

Relaxarea de dupa intoarcerea din tura


/Padis/203.jpg/Padis/204.jpg

Rares si Adi, la o poveste, asteptand portiile de spaghete


/Padis/205.jpg

Cristi, interesat de aventurile zilei, povestite de noi


Insa, pe cum se apropia seara, asa crestea angoasa unei ploi zdravene in sufletul nostru. Am ajuns sa fim mai mult cu ochii pe cer, urmarind norii, dacat orice altceva. Insa ceea ce credeam noi ca va veni nu e nici macar pe aproape de amploarea urgiei ce se pregatea...

S-a pornit aproape din senin, de am apucat doar sa ascundem in portbagaje scaunele pliante si celelalte lucruri sensibile la apa. Oala cu spaghete a ramas in ploaie, fiind compromise definitiv. Insa nu ne-a pasat de asta, stam bine la capitolul rezerve alimentare. Principala problema a devenit vantul ce cobora in rafale, din amonte, pe valea Glavoiului, insotit de grindina. Si inca una serioasa. Totul se intampla cu atata putere incat am fost nevoit sa stau cu genunchii flexati, ca sa nu ma doboare (adevarul e ca, avand umbrela aia deschisa ca si protectie, portanta mea s-a cam dublat). Copii cu Claudia si Raluca s-au adapostit in masina lui Rares, Cristi cu July in masina lor. Ma intrebati ce naiba faceam pe afara, pe urgia asta? Pai, odata ca sa mai intaresc ancorele cortului propriu si apoi sa fac urgent un sant de drenare al unui posibil lac de acumulare, din dreptul uneia din intrarile in cortul nostru. Dar nu eram singurul de acolo: Rares si Adi au ramas si ei afara. Vazandu-ma amenajand santul de drenare, au facut si ei cate unul, la cortul lui Adi si al lui Cristi. Ne-am descurcat foarte bine.

Ploaia cu grindina era atat de razanta, incat am fost nevoit sa tin cu mana una dintre aerisirile cortului, ca sa nu intre pe acolo. Distractia asta a durat o vesnicie, cca. o ora si jumatate. Ulterior am realizat prostia facuta de mine: cat timp s-a pravalit furtuna asta pe noi, eu am stat cu umbrela aia pe umar. M-a protejat de ploaie destul de bine, insa practic stateam cu un paratraznet in mana. Am avut noroc ca nici unul dintre fulgerele ce au brazdat cerul nu s-a gandit sa faca jonctiunea cu pamnatul prin umbrela mea...

Apoi totul s-a linistit si viatile noastre au revenit la normal. Corturile noastre au scapat nevatamate, fara inundatii si uscate pe dinauntru.


/Padis/191.jpg/Padis/192.jpg/Padis/193.jpg

Eu cu umbrela, facand santurile de drenaj impreuna cu Adi. Aici Rares este pe post de fotograf


Dupa incheierea ostilitatilor, inventarierea posibilelor pagube (nici una!) am inceput sa privim in jurul nostru: dezastru. Umpic mai in amonte de noi (cei din pozele urmatoare) era instalat, cu tabara lui, un grup mare de tineri. Toate corturile lor inoata, apa fiind ceva mai sus de glezna. S-a umflat apa Glavoiului si a dat iama in ele. In aval, aceiasi poveste. M-am uitat imediat spre locul ce-l alesesem eu, initial, pentru campare: acelasi dezastru, apa era pana dincolo de glezna. Toti se precipitau sa-si stranga lucrurile si sa se mute pe partea asta'lalta a...fluviului.

/Padis/208.jpg/Padis/209.jpg

/Padis/210.jpg/Padis/211.jpg/Padis/212.jpg

Tabara inundata


/Padis/bscap0115.jpg/Padis/207.jpg

Gata, a trecut furtuna


/Padis/213.jpg/Padis/214.jpg/Padis/215.jpg

Aici suntem multumiti de "amenajarile hidrografice" facute in timpul potopului


Noi am revenit la programul obisnuit: am adus cateva scoarte de brad, imbibate cu rasina, am facut un foc zdravan, am servit o cina calda, gatita pe primusurile din dotare si am baut ultimul pahar cu vin...este ultima noastra noapte, petrecuta aici. Maine, plecarea spre casa...


Ziua a 5-a: Plecarea.

Din pacate, azi e ultima zi in care ne mai invartim pe aici. Am dormit ceva mai mult in dimineata asta. Nu am lalait-o insa prea mult, pe de-o parte pentru ca au aparut ceva nori inca de dimineata (plus ceva tunete in surdina), iar pe de alta parte ne-am propus sa vizitam si Pestera Campeneasca, aflata undeva, in drumul nostru de intoarcere, la marginea satului Izbuc, comuna Carpinet. Stim cate ceva de pestera asta: este una spectaculoasa, in ea varsandu-se paraul ce traverseaza satul Izbuc. De fapt, cel putin partea vizibila de la gura ei este practic un aven, de cateva zeci de metri adancime. Si ceea ce stim, deasemenea, este ca localnicii trateaza pestera asta ca fiind groapa lor de gunoi: arunca in parau gunoaiele de care vor sa se dispenseze usor, iar acestea sunt deversate de acest parau direct ion pestera, care periodic se colmateaza de-a dreptul cu peturi si plasticuri de toate formele, marimile si culorile. Si tot periodic vine cate o echipa de inimosi speologi, sa o curete. Cam asta cunoastem noi.

Am desfacut corturile, profitam de soarele ce apare din cand in cand de dupa nori, ca sa ne usuce foile de corturi, strangem tot, punem brazdele de pamant inapoi in transeele sapate pe furtuna, aruncam toate bagajele in portbagajuri, facem inventarul copiilor si incepem sa iesim cu masinile de pe pajiste, una cate una, pe iarba inca uda.

Ajunsi la drum, pornim spre Pietroasa, sperand sa ajung acolo cu masina intreaga. A durat dstul de mult, aventura asta pe drumul forestier, din cauza lucrarilor ce se fac pe acolo.

Am depasit cu brio portiunea in cauza, am dat de asfalt bun si sanatos si am apsat acceleratiile.

Cu un singur popas facut pe drum (m-au asteptat la intrarea pe asfalt, crezand ca am facut o pana...sau ceva de genul asta, insa am fost doar oprit de muncitorii ce mutau ceva bolovani cat masina mea) am ajuns si la obiectivul nostru de azi: Pestera Campeneasca.

Acolo, la marginea satului, este o pajiste mare, unde am si oprit. Pestera este foarte aproape, la 5 minute de mers pe jos. Este absolut impresionanta, si poate fi accesata pe doua cai: printr-o galerie ingusta, inalta cat statura unui om si scurta, deschisa deasupra paraului cam la 1m inaltime si care ocoleste prin stanga ei marmita din gura pesterii, sau continuind prin albie, apoi pe deasupra marmitei, sapate in stanca de apa ce cade in haul de dedesupt, si facand stanga.

Ne-am rezumat doar la o admira de sus, fara insa ai zari fundul. Paraul era secat complet. Nu era mizaria pe care credeam ca o vom infrunta, insa fundul marmitei, pline pe jumatate cu apa, eras tapat in intregime cu cutii de conserve ruginite si cu muchii amenintatoare. E crunt pentru cel ce nu e atent pe unde calca si cade acolo. Eu am luat-o ocolind marmita, ceilalti au trecut prin galeria descrisa ceva mai sus.


/Padis/232.jpg/Padis/221.jpg/Padis/222.jpg/Padis/220.jpg/Padis/219.jpg/Padis/224.jpg/Padis/223.jpg/Padis/216.jpg/Padis/218.jpg/Padis/240.jpg/Padis/230.jpg/Padis/241.jpg/Padis/242.jpg


Am revenit la masini, unde am facut timp de 1h pauza de masa. Ultima luata in aer liber, urmatoarea fiind in sufrageriile noastre. Am savurat cateva conserve cu peste si lamai din abundenta dupa care am taiat-o spre casa. Si am tinut-o snur tot drumul.

In incheierea jurnalului, cred ca cea mai buna idee este sa postez poza in care aparem toti, cu mic cu mare, aceiasi poza cu care l-am inceput.

...A fost frumos.


/Padis/034-1.jpg

                                                        Noi toti               





Sâmbătă, 4 septembrie 2010 - 08:33 
Afisari: 3,483 


Postari similare:





Comentariile membrilor (0)

Nu exista niciun comentariu
 

 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0669 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org