Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Iunie 2022
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Iulie 2022
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Curcubata Mare
Muntii Bihor-Vladeasa

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

OFRANDE ABEONEI XXVI - NEGOT IN BAIULUI (Muntii Baiului)


                                                                      NEGOȚ ÎN BAIULUI                                                                                                                                     (Munții Baiului, 28-30 iunie 1992)

 Munții Gârbova sau Baiului (oricum le-ai spune, nu-i bai!) m-au ispitit și mi-am propus să-i vizitez încă din februarie când, împreună cu Antonella, am încercat să repet acea aventură mare-munte din aprilie 1989 (vezi Ofrande Abeonei XI) dar vremea câinoasă nu m-a lăsat, astfel că partea de munte am petrecut-o trândăvind în Sinaia și făcând doar câteva scurte incursiuni în zonele accesibile. Astfel, în una din aceste plimbări, am urcat înotând prin zăpadă, devenind patrupezi când gheața înșelătoare de sub aceasta ne aducea în asemenea situații umilitoare, am ajuns la temelia hotelului alpin de la cota 1400. Într-un scurt moment de vizibilitate, făcând cu privirea un tur de orizont am rămas încântat de culmea prelungă, ușor vălurită, de peste Valea Prahovei, care în cazul unei plimbări ar oferi satisfacții tuturor iubitorilor de drumeție dar mai ales mie care aparțin unei zodii ai cărei indivizi adoră spațiile deschise. Și era normal ca după o excursie de cca. 60 kilometri prin pădurile Obcinei Mari a Bucovinei să vin aici să mă ... dezintoxic de spații închise.După câteva zile ploioase care pun sub semnul întrebării planificarea excursiei pentru luna iunie, iată că EL își face milă de prea umilul său rob și risipește norii încărcați de ploaie. Așadar, în zi de sâmbătă (nu mă tem de ghinion) îmi iau tarhatul la spinare și, cu personalul de Brașov ce pleacă din Iași la ora 20.00, iau drumul unei noi aventuri solitare. Renunțând la hainele groase reușesc să mai reduc cât de cât din greutatea ruxacului; ultima achiziție inclusă în echipamentul meu de munte, și de care sunt foarte mândru, este o cămașă cu careuri roșii, destul de groasă pentru a mă proteja de vreo noapte răcoroasă de iunie.


1. DUMUNICĂ

 Intenționat am plecat ceva mai obosit de acasă pentru a putea dormi în tren, și bine am făcut. Până la Ploiești am dormit dus; mai moțăi până la Câmpina apoi stau de veghe pentru a nu trece de halta Posada, locul intrării mele în traseu. Observ că, nu se știe de când, am avut „ tovarăș de somn“ un splendid exemplar de lup alsacian. În același compartiment cu mine mai călătorește o grupă de milițieni ... „pentru liniștea noastră!“ 

  Pe peronul haltei mă învăluie un aer rece și umed dar plin de un parfum plăcut de pădure; abordez un prahovean ce bântuie prin apropiere (prea târziu bag de seamă că-i „mușcat de filoxeră“) și pun cap la cap informațiile pe care, la solicitarea-mi, le oferă cu multă, cu prea multă, amabilitate cu cele din hărțile mele xeroxate de prin revista România Pitorească și cam pe la ora șase fără zece o iau la picior spre culmea Gârbovei. Urc puțin pe valea Floreiului, apoi, după un scurt efort, ajung la șoseaua Ploiești-Brașov; trec peste un viaduct după care mă abat pe o potecă ce pătrunde în pădure. Mă orientez după harta generală a munților Baiului publicată în România Pitorească, destul de neclară în ce privește semnele de marcaj dar mă ajută mult linia neagră, îngroșată, care reprezintă culmile muntelui. Zăresc pe undeva o bandă roșie dar mă bazez mai mult pe reprezentarea formelor de relief și traseul figurat cu o linie roșie, întreruptă. Din cele observate din Bucegi, odată ieșit la golul alpin nu vor mai fi probleme de orientare, doar, ferească Dumnezeu, să nu mă învăluie cumva ceața. Deocamdată semnele vremii sunt încurajatoare: aerul este rece, bate un pic de vânt, cerul este parțial acoperit de nori dar plafonul lor este foarte sus. Continui să urc pe poteca ce se strecoară prin pădurea destul de deasă cu copaci impozanți dar, pe măsură ce câștig în altitudine, prinde a se rări, iar copacii să scadă din înălțime. După o oră și jumătate de mers relaxat ajung la casa de adăpost Floreiu ce aparține unui cerc de turism din Comarnic.

/Baiului/foto-1.jpg


  Aici fac popas de masă și-mi mai schimb ceva din îmbrăcăminte. Urechea-mi prinde zvon de tălănci și fluierături ciobănești; când ies din adăpost dau nas în nas cu turma dar și cu nelipsitul dulău ce merge în fruntea oilor; nu este alb ca cei din Bucovina, ci negru ca noaptea. Îl „mituiesc“ cu ceva ce mi-a rămas de la masă și ne facem prieteni. Cu forțele refăcute pornesc pe plai în sus, către vârful Doamnele ce se ridică în fața mea cam cu 200 m.. Calc cu spor pe poteca ce șerpuiește prin iarbă și când mai am puțin să ajung la punctul cel mai înalt al vârfului, apărut de cine știe unde, un dulău știrb se răstește la mine de parcă i-aș fi cine știe ce dușman. Vine stăpânu-i și face pace apoi schimbăm câteva vorbe; amabil, îmi indică sursa de apă precum și amănunte despre drumul ce-l am de urmat. Dar mă nedumerește, lăsându-mă oarecum dezamăgit, când îmi spune că următorul vârf, spre care mă deplasez, se numește vârful Doamnei când harta îmi spune că ar fi vârful Mierlei; asta înseamnă că, plecat de la Floreiu, am mers foarte puțin.

/Baiului/foto-2.jpg


  Plec mai departe și urmez drumul care, orientându-se pe curba de nivel, ocolește vârfurile. Întâlnesc o altă turmă, iar însoțitorul acesteia face cuvenita rectificare a informației ce mi-o dăduse confratele lui, adică îmi confirmă că harta mi-a indicat corect vârfurile: Doamnei cel pe care-l părăsisem și Mierlei următorul. Ajuns sub vârful Mierlei las rucsacul pe iarbă și cobor cam 200 m. diferență de nivel până la un izvor de unde-mi fac provizia de apă, apoi urc pe vârf. Pe măsură ce câștig în altitudine temperatura aerului scade, iar vântul bate în rafale destul de tari; vizibilitatea este bună îngăduind să-mi delectez sufletul cu priveliștile din jur. Mă așez pe iarbă căutând un loc ceva mai adăpostit de vânt dar iarăși apar două javre uriașe, bineînțeles că negre, și se dau la mine în timp ce-mi notez în carnețel câteva impresii, obligându-mă, parcă, să scriu ce vor ei; pasă-mi-te, la timpurile ce le trăim, și câinii s-au molipsit de politică încercând să-mi manipuleze opiniile. Văzând că-și bat gura de pomană mă lasă în plata Domnului astfel că admir în liniște imaginea Bucegilor care, pudici, își trag mereu câte o perdea de nori, lăsându-mă totuși să văd extremitatea sudică dominată de Vârful cu Dor.


/Baiului/foto-3.jpg


  În direcția mea de deplasare se vede, în prim-plan, coasta și vârful Câinelui, iar în plan mai îndepărtat culmea prelungă a Baiului Mare. În jur se lasă coastele domoale, împădurite parțial, cu localități risipite pe văi de ape. Mă cam ia cu frig la cele 10˚ C din aer așa că îmi iau tălpășița. Este ora amiezii și vreau să parcurg o distanță cât mai mare astăzi.

  Urmez drumul care nu-mi solicită cine știe ce efort; trec pe deasupra stânii din Gagu; stropit de picurii mărunți dar deși ai unui val de ploaie trec pe sub Piscul Câinelui, zăresc undeva mai jos, în marginea pădurii, o altă stână, întâlnesc turme cu ciobani care îmi dau informații, una mai derutantă ca alta, contrazicându-le pe cele oferite de hartă; unul îmi spune că vârful pe care-l cred a fi Baiul Mare este în realitate vârful Drăganul; altul întâlnit ceva mai încolo îl contrazice adeverind denumirile oferite de hartă. Toți se interesează de rostul meu pe aceste meleaguri și se minunează de mărimea rucsacului; unul mai în vârstă chiar încearcă să-l ridice dar se lasă păgubaș (încât mă face să mă întreb dacă sunt chiar așa de voinic, el este un becisnic sau doar joacă teatru). Mă lasă uluit când mă chestionează: „Ai pistol?“ „Ce să fac cu pistolul?“ bâigui. „Să împuști ursul dacă vine la dumneata!“ „Asta-i bună! exclam eu. De ce ar veni ursul la mine și nu la oile dumitale?“ Replica mea îl lasă cu plombele în palmă. O vântoasă teribilă care pulverizează stropii de ploaie se abate asupra noastră și suntem nevoiți să ne despărțim.

/Baiului/foto-4.jpg


  Drăganul nu mă primește cu prea multă ... dragoste ci cu un vânt puternic și rece acompaniat de o ploaie repezită după ce, mai înainte, soarele mă încălzise copios. Bag de seamă că Munții Baiului îs cu ... bai pentru că mă supune unor dușuri scoțiene: ploile sunt reci, iar când iese soarele frige. Altă turmă mă învăluie, iar cei doi ciobani, împreună cu câinii lor murați de ploaie și fără nici un chef, se apropie de mine; unul este tânăr dar celălalt pare a avea peste 60 de ani. Cel mai în vârstă mă chestionează: de unde vin, unde merg, câte kilograme are rucsacul ... .

/Baiului/foto-5.jpg


  Când soarele scapătă spre apus ating obiectivul principal al acestei excursii, vârful Baiul Mare (1895 m.). Și chiar că baiu-i mare: celor 7˚C din aer li se adaugă un vânt ce bate strașnic astfel că-mi dublează efortul ce-l depun în lupta cu urcușul; nici fotografii nu pot face pentru că nu mă lasă să-mi stabilesc echilibrul. De la înălțime, caut cu privirea un loc ce să fie cât de cât la adăpost de vânt și-l zăresc spre vest, unde ajung cam după o oră de mers cu imaginea Bucegilor în față și care, în rarele clipe când apar din neguri, sunt splendizi.  Pentru a fi în apropierea lemnelor pentru foc, sunt nevoit să cobor câteva sute de metri înainte de a ajunge la ramificația spre Zamora.

/Baiului/foto-6.jpg


  Îmi instalez cortul și ... dezastru: reușesc să rup unul din elementele coamei; îi fac „atele“ din niște rămurele și-l bandajez cu sfoară, de care nu duc lipsă. O reparație mai solidă voi face mâine. Strâng apoi combustibil și aprind focul la care pregătesc lichide calde, ceai și cacao, cu care reușesc să mă reconfortez. În acest timp cerul se menține înnorat; cețuri joase ling coastele munților prevestind vreme rea. Mă retrag la adăpostul cortului și sorbind licorile fierbinți scot harta și-mi fac planul pe mâine. Descopăr că în privința celui mai înalt vârf din Munții Baiului m-am înșelat: la cea mai mare altitudine se află vârful Neamțului și nu Baiul Mare. Mă declar satisfăcut asupra drumului făcut astăzi; aș fi parcurs o distanță și mai mare, ora plecării în traseu fiind destul de matinală, dacă nu ar fi fost oboseala unei nopți petrecute în tren și vremea capricioasă cu temperatura aerului scăzând spectaculos pe măsură ce câștigam în altitudine, a vântului și a ploii care m-a obligat de câteva ori să mă opresc pentru a-mi face adăpost. Simt cum mă învăluie somnul dar înainte de a mă lăsa vrăjit de el mai scot o dată nasul din cort pentru a cerceta cerul. Spre uimirea mea văd că norii s-au rărit mult ; chiar văd un petic de cer înstelat, iar negurile s-au ridicat de pe păduri.


2. LUNI  Noapte liniștită. Doar o singură dată mă trezește zvonul unei ploi ce bate în pânza cortului.  Rezist ispitei căldurii culcușului și, pentru că astăzi am drum lung de făcut, mă smulg din el și ies afară să cercetez vremea. Niște neguri joase împiedică uneori razele soarelui către care năzuiesc; văd că picăturile ce le-am auzit azi noapte pe cort au fost doar ale unei ploi ușoare; sus, deasupra negurilor, se vede cerul albastru lipsit de nori de altitudine; nu mă mai amăgesc interpretând semnele ce le dă vremea și încep ritualul de dimineață: toaleta, pregătire micului dejun și strângerea bagajului.  Astăzi trebuie să ajung cât mai aproape de Predeal, chiar la cabana Susai dacă se poate. Trebăluind, mai ciulesc urechea la aparatul de radio și aud despre o încălzire ușoară a vremii dar după amiază sunt posibile ploi în zona de deal și de munte. În caz de nevoie mă voi retrage spre Valea Prahovei dar sper să nu fie necesar.   Ora 10.15. Sunt gata de plecare. Bate un vânt răcoros, cețurile s-au ridicat lăsând să se vadă Bucegii; nu prea mult din ei, doar zonele joase pentru că vârfurile sunt acoperite de neguri. Merg o vreme ținând drumul, ocolesc un vârf nedenumit pe hartă (1895 m.) dincolo de care îl părăsesc și urc direct pe Baiul Mare unde poposesc doar câteva minute, cât să-mi trag sufletul și să mă rotesc în jurul propriei-mi axe pentru a-mi întipări pe retină imagini din Bucegi sau de pe culmile ce se lasă către est, gazde a numeroase stâne.   Sub Baiul Mare prind iarăși drumul și cobor adânc în Șaua Baiului. De aici urc puțin, apoi ocolesc prin stânga Baiul Mic hotărât, pentru a câștiga timp, să țin drumul care mă duce ocolind vârfurile dar ținând, în general, linia crestei. Timpul se menține în continuare cu aerul răcoros, cerul parțial acoperit dar negurile sunt sus.   De după Baiul Mic apare ispita sub forma unui gurgui ce se înfinge, parcă, în cer și de unde, bănuiesc, mi se va deschide o largă perspectivă. Îmi urmez glasul intuiției și nu mă păcălesc. Priveliștea este splendidă spre Bucegi; păcat că de la Caraiman în sus plutește un nor încăpățânat care nu-mi permite să văd mai mult.  Spre nord se vede până departe spre Postăvaru dar Piatra Craiului are creasta acoperită de nori. Spre est și nord-est se desfășoară culmile Grohotișului, iar mai la nord creasta zimțată a Ciucașului. Și iată că Dumnezeu mi-a așternut această frumusețe la picioare! Scociorând după o pietricică pe care s-o iau drept trofeu am un moment de spaimă: sub ea dau de un foarte fioros ... șoricel care, mai înainte de a o zbughi de fugă, îmi aruncă o privire asasină.  Din Băiuțu cobor prelung, după care urc scurt pe vârful Cazacu. Aceleași condiții meteo, doar că s-a mai încălzit puțin: este ora amiezii și sunt 12˚C. Aceeași priveliște mirifică spre cele patru zări; în plus se văd cabanele Clăbucet și Susai de pe versantul prahovean. Constat că speranțele de a ajunge în această seară la cabana Susai sunt cât se poate de reduse drumul văzându-se mai lung decât mă așteptam; după ce voi fi făcut un uriaș arc de cerc urcând o serie de culmi foarte înalte va trebui să cobor în valea Azugăi apoi să urc spre Cioplea. Așadar, neajungând astăzi unde mi-am propus, trebuie să-mi caut loc de adăpost, de preferință la vreo stână, pentru ca mâine dimineață să economisesc timpul necesar pentru strângerea cortului; în plus, în seara aceasta, trebuie să repar elementul rupt din coama cortului care, pentru a o face, trebuie să chem „nevoia“ spre a-mi oferi o soluție.  Îmi simt intimitatea violată când unul din ciobanii care supraveghează turma ce paște undeva mai jos se apropie de mine cu mare chef de vorbă, chef care mie îmi lipsește în acest moment. Aflându-mi originea moldavă mi se destăinuie că și el este de pe acele meleaguri, din Berezeni, un sat aflat pe malul Prutului; a fost sondor, iar acum s-a reprofilat cioban; fac în sinea-mi constatarea răutăcioasă că moldoveanul meu a lăsat limba-i la Prut, înlocuind-o cu una de pe Valea Doftanei.  Plec schimbându-mi direcția cu 90˚; dacă până acum mersesem în general spre nord, aici cotesc brusc spre est abordând Culmea Unghia. Trec peste Vârful lui Petru după care o iau din nou spre nord. Cam demult nu am mai observat semne de marcaj dar nici nu am fost atent să le descopăr. Culmea muntelui îmi este cel mai sigur ghid așa că eu o apuc pe unde mă îndrumă ea; acum spune s-o iau spre nord și mă supun ordinului.  Mă angajez pe un drum lung și anevoios, în urcuș abrupt spre vârful Rusu (bag seamă că pe unde-i un cazac, musai să-i fie și rusul prin preajmă). După două ore de efort susținut iată-mă ajuns într-un punct de unde am noi priveliști, iar pe cele văzute mai înainte, acum le privesc din alt unghi.  Spre vest, în plan apropiat, am sub ochi drumul pe care l-am făcut de ieri după amiază și până acum: Mierla, Piscul Câinelui, Baiul Mare, Băiuțul, vârful Cazacu și culmea spre piciorul de munte de unde am urcat. În al doilea plan se desfășoară culmea Bucegilor, ceva mai generoasă decât dimineață pentru că-și arată o mare parte din creastă, mai puțin vârful Omu care-i tot cu fruntea în nori. În plan foarte îndepărtat se desenează pe cer creasta zimțată a Pietrei Craiului cu contururile estompate de ceață. Spre est se întinde culmea pleșuvă a Munților Grohotișului făcându-mi invitație spre o nouă expediție de cunoaștere. Către nord-est, ceva mai îndepărtat, la extremitatea nordică a Munților Grohotișului, puternic luminată de soare, se ridică o culme prăpăstioasă, cu vârfuri ascuțite, albe ca de marmură, aruncate spre cer: este creasta Ciucașului.  Pe plaiurile Baiului sunt foarte multe turme de oi; acum ce apropie doi ciobani, fiecare cu câinele lui. Stau de vorbă cu mine adresându-mi-se cu respect; chiar și câinii sunt încântător de civilizați.  Ora 17.50. Vârful Ștevia; temperatura în aer este de 12˚C, timp frumos cu cer parțial înnourat; vântul a mai slăbit din intensitate. Este foarte posibil ca mâine să nu pot fi la Predeal la ora 15.00 pentru a prinde trenul cu care aș avea legătură din Ploiești cu rapidul de seară. Voi căuta altă soluție. Nu renunț și nici nu aș avea cum. Peisajul este în continuare încântător; pajiștea pe care calc este aurită de colbul strălucitor al unor floricele, rândunelele îmi săgetează pe la urechi băgându-mă în sperieți, iar pe sus avioanele îmi amintesc de o vară pe Valea Lotrului când mă aflam împreună cu cele două persoane atât de dragi mie.  Trudesc grăbindu-mă să parcurg un drum cât mai lung până în seară. Astfel ating cel mai înalt vârf din Munții Baiului, vârful Neamțu (1923 m.). Timpul ține cu mine păstrându-se în continuare frumos. Îmi iau medicamentul pentru suflet ce constă din aceste splendide priveliști ce mă înconjoară; Ciucașul pare destul de aproape distingându-se din el detalii spectaculoase. Și tot așa ajung pe vârful Paltinu; aerul s-a mai răcorit dar norii s-au ridicat foarte mult diluându-se în eter. Nu mai pot exprima ce simt. Sunt blocat. Inima-mi este o vioară, înserarea este albastră, iar ciocârliile cântă în delir. Și peste toată frumusețea trece în zbor ... un avion.  Ora 19.55. Vârful Turcu (1833 m.). Bag seamă că în Munții Baiului s-au adunat reprezentanții mai multor nații: Cazacu, Rusu, Neamțu și, iată acum, Turcu. Nu-i bai, că încap toți în sufletul meu. Aerul s-a mai răcit (9˚C), spre vest se văd nori și ploaie, la verticală cer senin; în rest flenduri rătăcitoare de nori subțiri.  Am ajuns pe cel mai frumos munte! Creasta îngustă de doar câțiva metri este mărginită de gard viu, poteca smălțuită cu flori albe, flori galbene, flori roșii, flori mov; covor moale sub picior să-mi ogoiască usturimea din tălpile ostenite de atâta mers. Liniștea pragului de seară este acompaniată de zvon de clopote, miei strigându-și mamele, ciobani răcnindu-și mesaje numai de ei pricepute. „Excursioniștii“ către Istambul nu văd ce văd eu și cu aceasta pierd enorm. În imensa lor ignoranță cred că trocul cu rulmenți contra „Răpirea din serai“ este esența existenței lor.

/Baiului/foto-7.jpg


  Recurg la toată voința mea pentru a asculta îndemnul rațiunii și o șterg repede pentru că e aproape irezistibilă tentația de a-mi amenaja cortul în acest colț de rai, cu 1800 m. mai aproape de Dumnezeu decât muritorii de la câmpie.  Cobor din raiul lui ... Allah și ochii-mi caută loc de înnoptat: culcuș la o stână pentru ca să fiu scutit de a improviza la instalarea cortului, iar pe de altă parte plecarea de mâine dimineață să fie cu o oră mai devreme. Pe culmea cu spinarea golașă, cumpănă de ape între Valea Lacului Roșu și Valea Turcu, se văd două stâne. Studiindu-le prin binoclu trag concluzia că cea din deal nu este populată deci voi fi scutit de „amabilitatea“ vajnicilor apărători, nelipsiți de la nici o stână cu pretenții. În șaua dintre vârfurile Turcu și Găvanu zăresc o potecă ce urcă îndreptându-se în direcția dorită de mine. Cobor abrupt până la ea, ocolesc o turmă de miei, deci și eventualii câini, și ajung la prima stână. Într-adevăr este nelocuită dar ... și de nelocuit. Construcția, împreună cu acoperișul, sunt intacte însă nu există nici un prici și nici pe jos nu se poate amenaja culcuș pentru că este un strat consistent de noroi. 

  Deci, vrând-nevrând, sunt nevoit să-mi continui drumul mai spre vale, la stâna unde prezența omului este vădită. Și cum pe munte unde există om există și oi, iar unde există om și oi există și câini, înaintez cu prudență sporită. Ițindu-mă de după unul din brazii care umbresc ici și colo poiana zăresc și cerberii: doi la număr, unul mare și alb, celălalt mai micuț și cenușiu. Nu mă amăgesc a crede că doar la atât se mărginește „corpul de pază“ și, pentru a nu fi luat prin surprindere, caut prin diferite mijloace să-mi fac simțită prezența. Puși în gardă de intrus, cei doi prind a-și face datoria: acustic prin lătrături furioase și optic prin arătarea colților care, în groaza mea, îi asemuiesc colților de elefant. Și cum ei stăteau pe loc încep, încet-încet, să avansez. Uimiți de îndrăzneala mea tac privindu-mă cu ochii holbați și mă lasă să înaintez câteva zeci de metri. Dar văzând că-mi iau nasul la purtare se lansează, precum racheta de pe rampă, antrenând cu ei încă vreo trei tovarăși, unul mai voinic decât celălalt, apăruți de cine știe unde. Mă las pe șezut pentru a-mi liniști respirația agitată de emoție și sperând să „mă lămuresc“ oarecum cu ei. Mă înconjoară, neapropiindu-se prea mult de mine și la orice mișcare fac mă avertizează luând poziție de atac comunicându-mi, parcă, să stau în banca mea că altfel e de rău.   Cum la stână nu se vede nici un semn de viață cu toată hărmălaia ce o fac drăgălașii de dulăi, încep să fluier a chemare. Într-un târziu, de după dâmbul ce ascunde stâna și celelalte acareturi, se arată un om cam de vârsta mea, alungă fiarele și conducându-mă în stână îmi spune să aștept un pic pentru că e la mulsul oilor și încă mai are treabă.  Mă descotorosesc de bagaje în prima încăpere (observ că sunt trei încăperi în care se intră din una în cealaltă) îmi dezmorțesc puțin mușchii obosiți de greutatea bagajului în timpul celor aproximativ zece ore de mers și cercetez locul în care mă aflu. „Antecamera“ cuprinde, printre altele, și două „separeuri“ confecționate din leațuri (amuzantă denumirea moldovenească: harțapele) verticale: unul adăpost pentru o scroafă cu purcei care deranjați de prezența-mi fac un tărăboi nemaipomenit, iar celălalt găzduind doi viței de câteva săptămâni.   În următoarea încăpere, de pe vatra situată direct pe pământ, se înalță un fuior de fum din doi butuci ce ard mocnit, iar de jur-împrejur se află nelipsitele ustensile necesare la o stână; câteva scânduri sprijinite pe pari înfipți în pământ închipuie o masă, o bancă mai lungă pe care se poate dormi, polițe pe care se află alte instrumente folosite la prelucrarea laptelui: cazane, ceaune, linguroaie de lemn, vase din lemn de brad, etc.. În a treia încăpere nu văd ce se află, ușa fiind închisă dar nu încuiată.   După ce mușchii mi se mai relaxează, stomacul e cel care prinde a-și cere drepturile. Cum gazdele încă nu se arată, neterminându-și treaba probabil, încep să mă gospodăresc singur. Meniul îl alcătuiesc din pateul rămas de la masa de prânz servită pe vârful Rusu, iar deficitul de lichide îl voi completa cu cacao și ceai. Când mă apropii de foc pentru a pune apă la încălzit, un ghemotoc negru ce se află la marginea vetrei mă face să înlemnesc; prea seamănă a câine ca să mai am curajul de a schița vreun gest. Până la urmă, cu dificultate din cauza luminii extrem de reduse, îmi dau seama că este într-adevăr un câine ce după statură pare a fi un cățel. Când focul se mai înviorează luminând în jur cățelul se retrage ceva mai departe, se culcă din nou și prinde, în răstimpuri, să scoată gemete de om bolnav. Când gazdele mele intră în stână aflu că sărmana vietate este un câine matur dar de talie mică, ce are sarcina de a întoarce oile rebele și că avusese o altercație cu niște „huligani“ de câini de la o altă turmă, altercație din care ieșise cam jumulit și acum bolește. Sunt invitat la masă dar cum refuz, fiind sătul, mi se oferă „desertul“: lapte ce are o dulceață deosebită, urdă grasă și dulce și caș.  Mai stăm noi de vorbă dar pleoapele mi se îngreuiază și le cam scap peste ochi. Îmi cer scuze și-mi manifest dorința de a merge la culcare. Baciul Leonte (așa aflu că îl cheamă) nu mă lasă să-mi deranjez rucsacul pentru a-mi scoate sacul de dormit; mă înfășoară într-un cojoc uriaș, mițos pe ambele fețe, și mă invită în încăperea a cărei ușă o găsisem închisă indicându-mi un loc pe pământul acoperit cu ceva ce nu reușesc, din cauza întunericului, să-mi dau seama ce este; deasemenea nu deslușesc ce se află în acea încăpere. Baciul îmi spune că voi rămâne singur în stână pentru că el împreună cu ciobanii dorm noaptea în jurul turmei pentru a păzi oile de cine știe ce jivine care bântuie pe munte.  Mă aștept la o noapte nu prea comodă gândind că dormind direct pe pământ cojocul nu mă va proteja destul de răcoarea nopții. Sunt uimit de mărimea acestuia ce mă acoperă din freză până în călcâie. Mă înfășor în el și mi-l trag până peste cap. Îmi trebuie ceva vreme să mă obișnuiesc cu mirosul de oaie și când umbrele somnului prind a mă învălui îmi apar sub pleoape imgini din filme de desene animate; Mickey Mouse, ascuns sub aripa cloștei de răul lui Tom, varsă râuri de transpirație de fierbințeala ascunzătorii. Dar până la urmă mă dumiresc; nu este o iluzie și nici Mickey Mouse ci sunt eu, gata să mă sufoc de căldura de cuptor încins care s-a iscat în cojoc. Nu reușesc să adorm până ce nu scot o mână,un picior și nasul pentru a stabili un oarece echilibru termic între căldura iscată în culcușu-mi și răcoarea exteriorului.


3. MARȚI  Nu știu cât să fi fost ceasul când o bufnitură zguduie stâna din temelii, urmată de un zgomot, ca o cavalcadă, mă treziră din somn, iar urechea-mi sesizează un tropot ce se stinge în noapte lăsând loc liniștii care pune din nou stăpânire pe împrejurimi. Moleșit de somn, încerc să dau o explicație întâmplării: presupun că un ditamai ursul o fi venit în vizită de ... curtoazie și plecase cu vreo mioară mai zburdalnică ... sub braț. Nu am timp să-mi dau seama de netemeinicia bănuielii mele certificată de lipsa „urărilor de bine“ ale dulăilor, pentru că Moș Ene mă prinde din nou strâns în brațe.  Când noi zgomote mă trezesc, afară se făcuse deja lumină. Se auzea vocea baciului pomenind, plină de năduf, diferite lucruri sfinte, adresându-le unui oarecare măgar. După supărarea din vocea-i presupun că zgomotul auzit în cursul nopții va fi făcut ceva stricăciuni și mă gândesc ca nu cumva ... măgarul ispășitor să fiu eu. Aud pași prin stână dar eu, prudent, mă fac adormit; ușa de la încăperea în care mă aflu se aude scârțâind încetișor și printre gene zăresc ițindu-se, prin crăpătura iscată, capul baciului Leonte care, după ce privește scurt în direcția mea, se retrage discret. Un timp se mai aud ceva zgomote, atât în stână cât și pe afară, ... trăncănit ca de căruță ce se îndepărtează nițel ... lemne mișcate din loc în loc ... bocănit de cuie bătute cu ciocanul; toate acestea pe un fond sonor în care se disting Dumnezei, Paști și nume de diferiți sfinți din calendarul ortodox, toate acestea la adresa aceluiași măgar căruia i se fac urări de genul „mânca-l-ar ursul!“ sau „mânce-l boala!“  Privesc discret ceasul și văzând că încă nu-i ora șase mă întorc pe partea cealaltă în cojocul ce m-ar fi protejat de frig chiar și la poli și, până se vor lămuri lucrurile în ce privește identitatea măgarului, mai trag un pui de somn. La ora șapte îmi iau inima în dinți și, fie ce-o fi, mă scol. Văd că am dormit într-o încăpere foarte curată; pe pereții din jur sunt prinse polițe de scândură pe care sunt așezați, pe pânze albe, curate, câțiva cași, iar în rest niște butucei de brad de diferite diametre și lungimi ce mă cam nedumeresc nevăzându-le rostul.  În stână nu se mai află nimeni; doar acel cățel ce dormitează în preajma focului. Fac ceva mișcări pentru a-mi dezmorți trupul, comunic cu micul câine negru ce pare ceva mai vioi apoi întredeschid ușa ce dă afară iscodind prin ce loc se află dulăii. Nedescoperind așa ceva în raza vederii mele, deschid ușa și mă așez pe prag trăgând adânc în piept aerul umed al dimineții, savurând aroma de rășină răspândită de molizii din jur. Nu am vedere decât spre vârful Turcu, restul fiind ascuns de pădure și de micul dâmb după care este pitită stâna. Preocupat să inspir boarea dimineții prin toți porii, lăsând-o să se răspândească în toate celulele din care sunt constituit aud foarte târziu un zgomot ce vine din dreapta mea, iar când întorc capul pentru a-i descoperi sursa este prea târziu să mai fac ceva. Unul din uriașii dulăi ce mă întâmpinaseră aseară, așezat pe coadă, mă studiază atent, când cu un ochi, când cu celălalt, mișcând rar din ciuful cozii. Lăsându-mă în grija Domnului îi întind dosul mâinii chemându-l ușurel: „cuțu-cuțu!“ Se apropie precaut, privindu-mă țintă în ochi, îmi miroase mâna deget cu deget, pe față, apoi pe dos, și prinde să dea din coadă a prietenie. Câștigasem! Unul câte unul au apărut și ceilalți dar informați asupra gândurilor mele de pace mi se îngăduie libertatea de mișcare. Profit de acest lucru și cercetez împrejurimile din imediata apropiere apoi îmi spăl pânza somnului cu răcoarea câtorva pumni de apă rece.  Apare și baciul Leonte; privirea și zâmbetu-i mă liniștesc convingându-mă că nu sunt eu „măgarul“; mă întreabă cum am dormit azi noapte și dacă nu am auzit niscaiva zgomote. Aflu astfel că misterul vânzolelii de peste noapte se datorează unicului măgar al turmei care și-a găsit să se scarpine de căruța aflată în deal de stână punând-o astfel în mișcare; aceasta s-a năpustit asupra construcției ce mă adăpostea, a smuls cu oiștea două bârne dintr-un perete aruncând la pământ toate lucrurile atârnate în cuiele bătute în ele, o parte ajungând în focul ce ardea mocnit.Eu, obosit fiind, nu am mai avut ... puterea să mă sperii, iar ciobanii de pază, cu toții, la oi fuseseră și ei furați de somn așa că nu a auzit nimeni întâmplarea, descoperind-o abia dimineață. Prima grijă a baciului atunci când a văzut dezastrul a fost să vadă ce s-a întâmplat cu mine după un așa de înfiorător eveniment. Aflându-mă la locul meu și, mai ales, respirând i-a venit inima la loc și s-a apucat să repare urmările dezastrului.  Nu mi se permite servirea micului dejun din traista proprie și sunt invitat să mănânc cu ei ceva specific stânelor din acele locuri. La fel ca altă dată, la stâna din Dadu Bașca, urmăresc plin de curiozitate preparativele. Focul este animat, ceaunul adus deasupra lui și în scurt timp mămăliga este gata și răsturnată pe masă. Cu o lopățică de lemn sunt tăiate bucăți de brânză și amestecate cu mămăliga; în timpul acestei operații aceasta se mai răcorește astfel ca baciul să poată lua în mână câte un gogoloi cât pumnul, să-i îndese în mijloc câte o bucată de brânză apoi să-l rotunjească asemenea unei mingi și s-o pună pe stratul de cărbuni format în vatră. Face astfel câte o porție de fiecare suflet ce-i de față, le acoperă adunând cărbunii, dinspre margine deasupra lor, apoi mai stăm de vorbă. Baciul Leonte observase aparatul meu de radio, de fabricație sovietică, robust de să treacă tancul peste el fără să-l fărâme dar ... dresat să grăiască numei limba comunismului biruitor. Românește vorbește numai la Iași (dar și aici) unde prinde numai Radio București programul unu (bun și așa pentru că-mi oferă informații asupra vremii la finele principalelor emisiuni de știri).   După trecerea unui oarecare timp, baciul prinde a răscoli printre cărbunii, de acum înnegriți, și scoate rând pe rând gogoloaiele de mămăligă cu brânză, numite bulz, care căpătaseră o culoare galben închis spre cafeniu, le curăță de cărbunii ce se lipiseră de ei și ne servește această delicatesă necunoscută mie. Sunt sfătuit să-l consum fierbinte pentru că așa e cel mai bun. Imitându-i pe ei, îl despic în două și descopăr miezul de brânză sub forma unei paste consistente, impregnată în pereții interori ai culcușului de mămăligă, mustind în grăsime și cu exteriorul crocant, deosebit de delicios. Mă revolt în sinea-mi văzând cum tinerii ciobani (cu excepția baciului Leonte, ceilalți sunt sub treizeci de ani) aruncă la câini acea coajă crocantă, considerată de mine un deliciu, consumând doar interiorul acela păstos al cărui aromă mă fac să leșin de plăcere. Eu savurez totul, până la cea mai măruntă firimitură.  Baciului Leonte i se pune pata pe aparatul meu de radio și începe a negocia cu mine înstrăinarea acestei surse de informații. Nu sunt mulțumit de performanțele aparatului și nu aș dori să păcălesc această gazdă atât de primitoare așa că-i dezvălui hibele. Nu-l interesează decât că este singurul aparat pe care l-a auzit recepționând Bucureștiul în această zonă. Cu inima împăcată că m-am purtat cinstit accept târgul. Mă întreabă ce prefer: bani sau brânză? Prefer brânza și îl văd pe baciul intrând acolo unde dormisem peste noapte și apărând cu unul din acei butuci de brad ce mă nedumeriseră. Mă dumirește el. Este brânză topită ambalată în coajă de brad. Îl pune pe cântar și raportând cele patru kilograme la prețul pieței de la Brașov rezultă aproape dublul costului aparatului de radio. Îi spun acest lucru; face semn a lehamite și mi-l pune în brațe apoi iarăși se precipită spre acea încăpere și se întoarce cu un bolovan de vreo două kilograme din acea urdă dulce și grasă cu care mă servise în așteptarea coacerii bulzului. Și iată-l pe baciul Dia Leonte din Bran (dacă-l cunoaște cineva să-i transmită caldul meu salut!) posesor al unui aparat de radio, ultima creație a ... puterii sovietice, iar pe mine posesor a 4+2 kilograme din cel mai delicios produs al stânelor din Munții Baiului. Amândoi suntem foarte mulțumiți și, când vine vremea, ne despărțim buni prieteni.

/Baiului/foto-8.jpg

/Baiului/foto-9.jpg


  Pentru a nu mai face efortul să mă întorc pe vârful Turcu să ajung la traseul marcat îmi arată o potecă ciobănească ce mă va scoate în punctul numit Lacul Roșu unde voi întâlni-o pe cea turistică marcată. Când vine ora plecării ne luăm rămas bun; el mă invită să mai revin, iar eu îi promit (hotărât să-mi respect promisiunea dar ... cine știe?!) O iau spre nord, nord-vest pe cărarea indicată de baci, cobor lin, trec firul unui izvor, ocolesc pe curbă de nivel și în douăzeci de minute ajung la un lac unde dau de traseul marcat cu triunghi roșu (pe hartă figurează cruce roșie) și un indicator ce mă informează asupra direcției: cabana Susai, cabana Cioplea și orașul Predeal. Zoresc în sensul arătat de săgeată dorind să ajung la Predeal astfel ca până la sosirea trenului să am timp suficient pentru ceva cumpărături și, eventual, o vizită la vreun restaurant. Trec astfel pe lângă cantonul forestier Retevoi și urc pe lângă vârful cu același nume.  Uneori poteca se suprapune peste vreun drum forestier pentru ca, ceva mai încolo, să se abată intrând din nou în pădurea presărată cu dese poieni. Într-una din acestea, mai largă și mai luminoasă, văd ceva ce cred a fi un fost foișor de vânătoare, probabil locaș de tragere al „celui mai iubit fiu al poporului“ care, am auzit, venea adesea la vânătoare pe aceste meleaguri. Poteca mă duce în continuare, coborând prin pădure, la malul râului Azuga. De aici zoresc în urcare pe un drum forestier căutând potecile ce-i taie din lungimea serpentinelor și îndată ajung la cabana Susai. Fac pauză de o bere băută la una din mesele de afară savurând, odată cu berea, imagini superbe oferite de Bucegi.Plecat în continuare la drum mă însoțesc cu două tinere bucureștence ce-mi oferă o companie plăcută, așa că ajung la Predeal fără măcar să remarc existența cabanei Cioplea pe lângă care trec fără să o văd.  Timp până la sosirea trenului mai este dar nu destul cât să-mi permită căutarea unui restaurant așa că mă mulțumesc doar cu bufetul din gară (cam zoios, ca toate bufetele gărilor, fie că ele aparțin unor zone turistice). Cumpăr o surpriză pentru Cecilia sub forma unui drăguț ceas mecanic și iau drumul Iașului.



P.S. Cecilia, anunțându-mă că s-a hotărât să nu mai vadă trecerea timpului cu ochii, transferă cadoul meu, ceasul, Antonellei care, la rândul ei, nu se îndură să renunțe la micuțul ceas brățară. Așadar îl trec în rezervă și hotărăsc: de la munte te-am luat, la munte te-oi purta! Pe parcurs am surpriza de a constata că dacă acasă funcționează ireproșabil, la munte, după un sfert de oră de tic-tac-uri ... tace. Deși l-am dus la fel de fel de specialiști nici unul nu l-a putut diagnostica, astfel că misterul a rămas nedezlegat până ... în zilele noastre.



Vineri, 21 iunie 2013 - 21:50 
Afisari: 6,470 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

zentai
zentai
Coarda
 
1
Felicitari, domn' Costel!Fantastice pozele!N-am mai vazut demult poze alb-negru!


Sâmbătă, 22 iunie 2013 - 14:30  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
2
Frumos jurnal .Multumim pentru frumoasa descriere,pozele sant ceva inedit ,felicitari si poteci cu Soare va doresc ,din Maramures Stefan.


Luni, 22 iulie 2013 - 22:49  

cristescu_flrn
cristescu_fl..

 
3
Superb!


Miercuri, 23 octombrie 2013 - 22:02  

dds
dds

 
4
Frumos jurnal si frumoase poze! Felicitari!


Marți, 6 ianuarie 2015 - 01:17  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0886 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org