Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Februarie 2025
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728

Martie 2025
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Online

Vremea
Varful Pades
Muntii Poiana Rusca

Ofrande Abeonei -XI- Partea a II-a

OFRANDE ABEONEI-XI- De la Pietrosul Rodnei la Caraiman, via Marea Neagra (Rodnei-Maramuresului-"Marea cea Mare"-Bucegi)


(partea a II-a)


Zile de concediu au mai ramas, acordul Ceciliei il am, bani mai sunt, asa ca-mi programez o noua etapa a hoinarelii mele prin tara. Imi propun chiar un itinerar, fiecare obiectiv fiind motivat.


Intai: Constanta si un drum cu trenul la Mangalia pentru a vedea "marele litoral" acum ferit de imbulzeala din timpul sezonului.


Al doilea: un drum cu vaporul de la Cernavoda la Turnu Severin si in continuare pana la Orsova pentru a vedea o buna bucata din malurile Dunarii si sa trag cu ochiul in curtea vecinului din sud sa vad ce mai este pe la ei, deasemenea sa vad Portile de Fier si zona Turnu Severin-Orsova despre care am auzit ca este splendida.


Al treilea: cu trenul si mijloace auto sa merg de la Orsova la Bozovici,iar de aici, pe jos pe valea Minisului la Anina de unde sa merg cu trenul la Oravita pe cea mai veche cale ferata din Romania.


Imi rezerv doua zile pentru pregatirile de drum.


*


Dupa o noapte de calatorie, cu somnul furat intr-un compartiment de tren, in tovarasia a trei "romani de vita veche" care mi-au dat fiori la gandul ca s-ar putea sa se "incalzeasca" cu vre-o sticla si sa faca necazuri celor din compartiment (dar nu s-a intamplat asa, purtandu-se corect, chiar ireprosabil) iata-ma descins la Constanta. Inca nu s-a luminat de ziua dar zorii prevestesc un timp frumos. Din directia in care banuiesc a fi marea adie o briza usoara, umeda si racoroasa; tot intr-acolo se vede sus, aproape de cer, clipind din vreme-n vreme, lumina unui far cocotat in varful unui turn. Strigatul albatrosilor care impanzesc acoperisurile cladirilor din jur imi provoaca fiori indemnandu-ma la visare. Alung gandul de a recurge la ajutorul vreunuia din numeroasele mijloace de transport al caror traseu se intretaie in gara si, dupa ce-mi pun geanta la "bagaje de mana", o iau la pas pe o strada larga ce banuiesc ca merge spre centrul orasului. Pe un zid vad o placa metalica a carei inscriptie ma anunta ca merg pe Bulevardul Republicii. Trotuarele largi sunt animate fiind ora la care lumea merge la serviciu. Intalnesc in cale o firma cunoscuta din ziare sau de la televizor "Teatrul Fantasio". Intre timp s-a luminat bine de ziua si privirile imi alearga dupa firma vreunui hotel. Il zaresc pe trotuarul de peste drum; se cheama "Continental". Intru si solicit gazduire dar mi se spune ca hotelul este ocupat de grupuri de turisti straini. Constat ca tara este invadata de turisti straini de care romanii nu mai incap in cabane sau hoteluri. Sunt indrumat catre hotelul "Constanta" de pe bulevardul Tomis. Ies in strada si dupa cativa pasi ma aflu in preajma unei cladiri careia la Iasi i se spune "Casa patrata" si care este resedinta administrativa si politica, a orasului si a judetului. Tot ca la Iasi, la fiecare colt de trotuar afli cate un militian. Ma apropii de unul si-l intreb de hotelul ce-l caut; ma indruma catre o latura a casei patrate spunandu-mi sa privesc atent la firmele de peste drum. Il gasesc situat intr-o constructie veche, aproape sa n-o bagi in seama. Descopar receptia amplasata sub o scara si, culmea fericirii, mi se spune ca sunt locuri libere. Sunt cazat intr-o camera cu trei paturi, dupa spusele receptionerei dar mie imi ies patru la numaratoare. Rasuflu usurat cand mi se taie chitanta pe care scrie suma de 35 lei pentru o noapte si nu mi se solicita plata in valuta sau 203 lei, asa cum citisem pe un afis. Aflu totodata ca mai am un tovaras de camera dar nu-l gasesc si nici nu este vre-un semn care sa confirme prezenta lui. Ma barbieresc si-mi stabilesc obiectivele ce le voi vizita astazi. Ma orientez spre Acvariu si Delfinariu.


Ies din hotel si ma strecor printre doi tipi care-mi ofera tigari Kent. Consult planul orasului din ghidul turistic al Constantei ce-l am in posesie si ma indrept spre Acvariu. Ma orientez pe bulevard, in vale, si la o raspantie de strazi ma aflu in fata celei mai vechi constructii de beton armat din tara, Moscheea Mare, constructie monolit, cu forme rotunjite, netede si un turn a carui semiluna din varful ascutit pare infipta in albastrul cerului. Suprafata constructiei este atat de bine finisata ca pare a fi facuta din marmura cenusie, lustruita. Trec apoi pe langa o alta constructie foarte curioasa, ca o fortareata, din zid de caramida rosie. Cer informatii de la un trecator in varsta si aflu ca-i o biserica romano-catolica dar care nu-i construita in obisnuitul stil gotic. Imi continuu drumul pe strada ce-mi induce senzatia ca, temporal, traiesc cu multi ani inaintea vremurilor in care ma aflu. Mai in vale ajung la o biserica impunatoare cu pridvorul deschis, pictat, care este catedrala ortodoxa, constructie din sec. al XVIII-lea si aici gasesc scena judecatii de apoi cvasiprezenta in picturile bisericilor din nordul Moldovei. Usa fiind deschisa patrund in linistea absoluta a lacasului de cult si ma simt minuscul in fata catapetezmei ce sclipeste imbracata in aur (dar nu incarcata cu podoabe ca cele de la bisericile din nordul Moldovei) avand o linie simpla, moderna.


Aflat din nou in strada, cu auzul si mirosul curatate in interiorul plin de pace al bisericii, imi simt din nou sufletul infiorat de strigatul albatrosilor care impanzesc acoperisurile vechilor cladiri din jur; simt narile mangaiate de aerul ce poarta o aroma mai putin cunoscuta. Patrund in istorie. Fragmente de ziduri vechi ma inconjoara, iar din fata se aude zgomotul surd al valurilor; mai fac doar cativa pasi si ma aflu fata in fata cu marea. Nu as fi fost surprins s-o fi gasit impestritata cu stravechi corabii grecesti; in locul acestora vad orizontul impartit intre cateva vapoare ale secolului al XX-lea. Patrund pe faleza si ma reazem de balustrada de fier ce-o separa de mare. Privesc la monstrul imens, in continua miscare, ce acopera orizontul si-mi dau seama ca mi-a fost dor de el. Un dor latent care acum izbucneste din subconstient ingenunchindu-mi sufletul in fata suprafetei vesnic nelinistita a imensei intinderi de apa. Privesc si constat uimit ca marea este intr-adevar albastra. Statusem pe malul ei, la Sulina intre bratele Dunarii, timp de 16 luni pe perioada satisfacerii stagiului militar si nu o vazusem nici o data albastra si atat de limpede, ca se vede vegetatia pana la fundul apei care se afla cu cativa metri mai jos decat suprafata. In stanga mea, pe un mic iesind semicircular in mare, descopar Cazinoul. O iau intr-acolo mergand prin istoria care izbucneste din fiecare colt de casa, din fiecare colt de strada. Gasesc Cazinoul pustiu; nici un semn nu tradeaza prezenta omului; langa el, in spate, descopar Acvariul. Intru si pentru mai bine de o ora merg printre vietatile adancurilor marine privindu-le, sau poate lasandu-ma privit de ele. Ma aflu in fata a o multime de specii, pe unele din ele vazandu-le acum pentru prima data. Sunt impresionat de imensul bazin din centru cu exemplare mari de nisetri, pisici de mare, anghile si cate altele.


Ies din lumina artificiala a neonului si ma simt coplesit de caldura blanda a soarelui de inceput splendid de primavara. Dau un ocol cazinoului si la cateva sute de metri mai sus il gasesc pe maria sa domnul Eminescu privind in largul marii, inspirat de muza Calioppe.


Imi orientez directia de mers catre imensa sulita de beton din varful careia vazusem in zori, clipind, farul. Ma opresc pentru scurt timp pe terasa restaurantului Vraja Marii si-mi potolesc setea (foame nu-mi este) cu doua halbe de bere care mi se pare foarte buna. Ma simt cuprins de neastampar si de dorinta de a vedea cat mai mult din acest oras care ma vrajeste tot mai tare.


Ies din restaurant si-mi continuu drumul pe faleza unde descopar Muzeul Marinei Nu preget a intra si ma las coplesit de avalansa de istorie care-l domina. Sunt expuse alaturi de evolutia impresionanta a mijloacelor de transport pe apa ilustrata prin machete, de la cele mai simple corabii pana la cele mai moderne vapoare, unele din ele inzestrate cu variate mijloace de distrugere a vietii si muncii omului; ma impresioneaza in mod deosebit faptul ca o intreaga sala este dedicata lui Stefan cel Mare. In curtea muzeului ma plimb un timp printre imense motoare ce au fost folosite la propulsarea navelor.


Cand oare a inceput a cobori soarele pe cer? Este bine trecut de amiaza. Sunt nerabdator sa vad Delfinariul si solicit informatii despre cum pot ajunge acolo. Urc intr-un troleibuz care pleaca din statie ca la raliu si opreste parca vrand sa evite vre-o nenorocire, adunand calatorii cand peste taxatoare, cand gramada peste sofer dar ajung cu bine la tinta calatoriei mele. Raman dezamagit cand vad ca programul spectacolelor este la orele10;12;14, iar acum este ora patru dupa amiaza.


Intrerup programul vizitelor pentru aceasta zi si trec la un program ceva mai realist. Plec in cautarea unei perechi de bascheti si fac cunostinta cu intreaga retea de magazine, in care se vinde incaltaminte, a Constantei. Cuget la bancul cu oltenii Tica , Tache, calimara cu tus si perfectul simplu al verbului a fi (cand fu unul, nu fu celalalt); in cazul meu ori magazinul este in inventar, ori nu are bascheti, ori daca sunt nu au numarul meu. Sunt plin de naduf. Pe geamul unei cofetarii unde in afara de o vanzatoare plictisita nu vezi nimic altceva troneaza o reclama scrisa cu litere caligrafice "Cafea, cacao, ciocolata, citrice , rahat". Mai corect ar fi fost ca reclama sa fie scrisa astfel: "Cafea? Cacao? Ciocolata? Citrice?...Rahat!" Asa reclama ar fi cat se poate de realista. Ma umfla rasul starnind priviri pline de compatimire trecatorilor din jur. In sfarsit la un magazin gasesc bascheti numere mari, 46...dar eu port 44. Am inspiratia sa-i incerc si-i gasesc...mici! Incerc mai multe perechi marimea 46 si gasesc in sfarsit una care sa mi se potriveasca. Plin de voiosie trec pe la autogara pentru a ma informa asupra orei la care va pleca vre-un mijoc de transport spre tinta de maine a calatoriei mele, Adamclissi, apoi merg la hotel. Gasesc camera goala dar nu dupa mult timp apare cel cu care urma s-o impart. Imi infing mainile adanc in buzunare pentru a nu face imprudenta sa-mi smulg putinul par ce mi-l mai flutura vantul cand ma vad in fata unui ten ciocolatiu sub o claie de par carliontat, negru ca pana corbului. Dupa ce discut cu el imi dau seama ca nu este ce am crezut, ci este un oltean de treaba venit impreuna cu prietena lui sa caute un frate rebel fugit de acasa la munca la vre-un I.A.S. din Dobrogea. Morala comunista nu permite ca doua persoane necasatorite sa imparta noaptea aceeasi camera, asa ca prietena statea in alta. Dar morala-i una, iar prietena alta, asa ca olteanul meu s-a dus in varful picioarelor sa-si petreaca noaptea la olteanca lui.


*


Ma trezesc inconjurat de lumina aurie a soarelui de dimineata ce-si insinuiaza razele prin fereastra camerei. Aseara, dupa ce a plecat olteanul, m-am lungit cu o carte in pat si am adormit bustean. Este prima noapte din peripetiile mele de hoinar pe care o dorm neintors, fara sa ma trezesc. Habar nu am daca olteanul a mai venit in camera; putea sa ma fure cu tot cu pat ca nu-l simteam. Imi modific programul, amanand cu o zi plecarea la Adamclissi, hotarandu-ma sa-mi continuu hoinareala prin oras, iar dupa amiaza sa fac un drum cu trenul pana la Mangalia delectandu-mi privirea cu 43 km. de litoral.


Descopar langa hotel un restaurant cu autoservire si-mi potolesc foamea, nu cu ce as pofti eu ci cu ce gasesc: preparate din peste oceanic ce nu-mi prea incanta papilele gustative. Este destul de dimineata asa ca-mi propun sa mai colind magazinele pentru a cumpara lucruri ce nu prea se gasesc in comertul socialist. Nu am mare succes. Intr-un fel de baraca din piata alimentara aflata in apropiere, la coltul strazii pe care urca troleibuzul spre Mamaia, vad imbulzeala. Intru si stau la o coada "grasa" pentru a bea o ceasca de "nechezol" la...nisip! Maiestria cafegitei si stravechea instalatie de alama incarcata cu tot felul de ibrice , tot din alama, dau o aroma deosebita licorii creandu-ti impresia ca chiar bei cafea.


Cu buna dispozitie refacuta urc in troleibuzul 40, ma ancorez zdravan de bare si in 13 minute ajung la delfinariu. Ma asez la rand in fata unui gemulet pe care scrie "cassa" satisfacut ca sunt primul si ma pun pe asteptat. Dupa ce ma cerceteaza in cateva randuri, casiera se chinuie sa descuie o usa indaratnica si-mi vinde un bilet invitandu-ma sa intru.


Ma aflu intr-un amfiteatru nu prea mare, cu banci amenajate pe trepte de beton, ce da ocol, pe mai bine de jumatate, unui bazin circular plin cu o apa albastruie. Imi aleg un loc cu vizibilitate maxima si ma asez asteptand rabdator. Desi trece un oarecare timp, ora de incepere a spectacolului fiind depasita, raman singurul spectator. Ma cuprinde indoiala ca va mai fi spectacol dar as fi multumit daca macar as vedea vre-un delfin deoarece nu am vazut nici o data aceasta fiinta in realitate. Asteptand, incep sa studiez instalatiile pregatite pentru spactacol; jumatatea opusa a bazinului este acoperita de o constructie cu pereti de sticla din care se desprinde, in fata, o platforma mica ce inainteaza in apa, pe care se afla o galeata si o carpa mica, neagra, aruncata neglijent pe o margine; imi inchipui ca si aceasta face parte din recuzita dresajului dar la un moment dat vad cum "carpa" prinde a se misca luind infatisarea unui pinguin mititel ca o jucarie. Privesc plin de incantare mica faptura pe care o vad tot pentru prima data cand, dintr-un canal ce vine dinspre partea acoperita a bazinului, se iveste prin apa limpede un fus enorm, negru, care incepe a se zbengui prin apa. Este un delfin. Inoata cu viteza in jurul bazinului, sta pe verticala jumatate deasupra apei, sufla zgomotos prin orificiul pe care respira scotand un sunet ca un scancet de copil. Este intr-o neostoita miscare. Prin geamul de sticla din fata isi fac aparitia doua femei imbracate in trening ce duc in mana cate o galeata de plastic. Raman putin in zona acoperita apoi una din ele iese in "arena". Apare un al doilea delfin si incepe spectacolul oferit cu generozitate de dresoare unui singur spectator. Mie!


La comenzi, cei doi delfini salta pana ies complet din apa mentinandu-se un timp asa prin batai energice din coada; aduna mai multe mingi aruncate in bazin si le lanseaza cu precizie in directia dresoarei, executa salturi peste o bara ridicata la diferita inaltimi, aduna in cioc mai multe cercuri aruncate pe apa si le duc dresoarei, arunca mingea marcand goluri intr-o poarta de polo sau intr-un cos de baschet. In incheiere dresoarea face o plecaciune catre singurul spectator si-i multumeste pentru aplauze. Caci am aplaudat! Nestiind cum s-o rasplatesc pentru spectacol ii sarut mana mirosind a peste. Merita!!! Aflu ca o cheama Turiceanu.


Incantat de cele vazute ma intorc in Constanta si vizitez termele romane, constructie impozanta prin insesi ramasitele sale. Trec pe la restaurantul cu autoservire, imi refac rezerva de peste oceanic din stomac si o iau spre gara. Urc intr-un tren personal si trec "in revista" sirul de statiuni dintre Constanta si Mangalia. Nefiind inca vara totul este linistit, lipsit de aglomeratie; marea se vede splendida, albastra, de un albastru aerian, diafan, un albastru opus celui de la Voronet. Inca o data ma conving ca albastru de Voronet nu poate fi decat o transpunere a culorii cerului de deasupra Bucovinei. Spre deosebire de imaginea ce mi-o facusem despre mare in timpul celor 16 luni de armata cand orizontul mi se infatisa clar delimitat, printr-o linie, de cer, acum vad cum la orizont se contopesc, intr-o divina imperechere, marea cu cerul. Gasesc si explicatia: la gurile Dunarii, unde facusem armata, marea este tulbure de la aluviunile aduse de fluviu culoarea ei inchisa contrastand cu azurul celest, pe cand aici cerul se oglindeste in apa limpede facand sa dispara acea linie de separatie de la orizont. Petrec doua ore si jumatate in Mangalia, un orasel foarte linistit acum dar mi-l inchipui clocotind de viata vara. Fac o mica plimbare pe plaja lasandu-ma fascinat de miscarea continua a marii uimitor de limpezi, ca a unui plaman urias ce respira. Mai colind prin cateva magazine si dezgustat de saracia lor ma refugiez intr-un bar unde-mi violentez papilele gustative cu o bautura care se vrea lichior. In marea-i grija pentru poporul muncitor "cel mai iubit fiu" ingaduie suplimentarea celor doua ore de program ale televiziunii romane cu durata transmiterii meciului de fotbal Steaua Bucuresti ? Galatasaray Istambul. In bar se instaleaza un televizor si lumea incepe sa se adune. Imi iau talpasita spre gara de unde cu un tren accelerat ma intorc la Constanta. Aici am satisfactia sa aflu ca meciul s-a terminat la egalitate, Steaua calificandu-se in semifinala Cupei Campionilor Europeni.


Colegul meu de camera, olteanul, nu-si mai face aparitia la hotel; probabil ca si-a gasit fratiorul si a facut cale intoarsa spre casa. Acum am alt coleg, un maramuresan din Baia Mare, tot cu prietena, (!) cazati si ei dupa morala proletara. Ma intreb daca nu cumva am nimerit intr-un hotel de prieteni cu prietene.


*


La cafeneaua din piata puzderie de barbati carte-si sorbesc "nechezolul" la nisip si comenteaza calificarea Stelei in semifinalele C.C.E.. Cot la cot cu ei sorb si eu iluzia fierbinte din ceasca si-mi simt sufletul incalzit de ambianta din jur. Se discuta turceste, greceste, romaneste. Din grupul de romani unul i se adreseaza unui turc a carui figura o remarcasem inca de ieri.


-Mai Osman, ce tot boscoroditi voi acolo? Mai, pe voi v-au batut Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si Steaua. Degeaba tot tineti voi cu Galatasaray.


- Ce esti prost mai? replica turcul cu franchete, in cel mai curat grai romanesc, fara pic de accent strain, pai eu nu traiesc in Romania? Este normal sa tin cu Steaua si nu cu Galatasaray! Ce, eu traiesc cu ei la Istambul?


Ma incanta solidaritatea, armonia, care domnesc intre bautorii de "nechezol" de la aceasta cafenea din coasta hotelului Continental, alaturi de baia publica. Pana si barmana care prepara cu mult har cafeaua socialismului ii cunoaste pe fiecare si-si permite sa glumeasca cu ei, fara ca gluma sa degenereze, pastrandu-se in limitele celei mai depline bunecuviinte. Un turc avand trasaturile fetei cam "sifonate" bea citronada dupa citronada doar-doar o mai indeparta raul care dainuie in el.


-Mai Mil (probabil diminutivul de la Ismail), ce ai baut tu ieri la meci? il intreaba


barmana.


-Nimic doamna, am mancat doar niste prune uscate si nu ma simt prea bine.


- Mil, Mil, replica femeia zambind malitios, tu ai mancat prune din sticla de asta nu te simti bine.


Mai am timp suficient pana la plecarea autobuzului la Adamclissi asa ca-mi permit s-o iau pe jos spre autogara colindand magazinele in cautare de pantofi pentru Cecilia, ciorapi pentru ea si Antonella si o doza pentru pikup-ul meu, facut la Tehnoton Iasi dupa niste scheme aruncate de polonezi la gunoi. Dar cum nu sunt nascut sub o stea norocoasa nu gasesc decat ciorapi pentru Antonella, iar in loc de incaltaminte magazinele sunt pline de carpe.


La ora 11.10, cu o intarziere de cinci minute, autobuzul care ma va duce la Adamclissi demareaza intinzandu-se la drum si dupa parcurgerea a cca. 50 kilometri, trecand prin Valul lui Traian si Cobadin ma lasa in centrul localitatii. Monumentul il vad de la distanta mare, aproximativ 10 kilometri, de cand soseaua se instaleaza pe muchia dealului pe care este si monumentul. In timpul drumului nu acord prea multa atentie imprejurimilor lasandu-mi aceasta placere pentru intoarcere. Studiez ghidul turistic al judetului Constanta referitor la monumentul de la Adamclissi si aflu astfel ca am de vizitat trei obiective situate la oarecare distanta, aproximativ 5 kilometri, unul de celalalt. Imi programez pentru inceput muzeul situat in localitate unde sunt depozitate piesele originale ale monumentului constand din blocuri colosale de piatra in care sunt cioplite scene de lupta. Romanii, in aroganta lor, aroganta celor puternici, nu au redat nici o scena din care sa reiasa vitejia adversarilor; in marea lor majoritate scenele de lupta infatiseaza un soldat roman invingand 2-3 adversari. Muzeul este o hala imensa amenajata pe doua nivele; este excelent iluminata natural la aceasta contribuind imensul perete de sticla prin care se vede coasta potopita de podgorii dominata, din punctul cel mai inalt, de monumentul triumfal. Blocurile de piatra, sculptate, sunt dispuse in asa fel incat vizitatorul sa poata vedea cele


Mai mici detalii. Privirea iti este orientata si spre exterior unde, de la nivelul superior, descoperi monumentul triumfal de sus de pe deal dar si ruinele cetatii, situata pe un platou din vale.


Dupa aproximativ o ora petrecuta in muzeu, timp in care ma opresc scurt in fata exponatelor (piese din piatra cioplita provenite din monumentul original, vase din lut, monede), citind rapid lamuririle concise scrise la majoritatea obiectelor, plec spre urmatorul obiectiv, monumentul "Tropaeum Traiani". Trebuie sa dozez judicios cele trei ore si jumatate ramase pana la sosirea autobuzului cu care urmeaza sa ma intorc la Constanta astfel incat sa pot vizita toate cele trei obiective.


O iau prin spatele cladirii muzeului si cobor pe o ulita intr-o valcea unde dau de cismele a caror apa, dupa ce umple un sarcofag cioplit in piatra se scurg dand nastere unui paraias din care probabil se alimenta candva cetatea. O iau apoi direct prin vii escaladand terasele si in jumatate de ora ajung la monument. Coplesitor datorita masivitatii lui, monumentul domina imprejurimile. Il ocolesc privindu-l din toate pozitiile, il fotografiez si deplang munca sclavilor ce-l vor fi ridicat acum 1883 de ani neimaginandu-mi ca Traian sau vre-un soldat roman ar fi pus vre-un deget la construirea lui. Ma impresioneaza o stiva de sarcofage de piatra in care au putrezit, poate, cu sute de ani in urma trupurile cine stie caror oameni. Ma asez pe niste trepte si incalzit de soarele bland al inceputului de primavara incerc sa traiesc mental scene ale iernii anilor 101-102.


Plec sa vizitez ultimul obiectiv, cetatea. Cobor, tot direct prin vie, si dupa douazeci de minute, inchipuindu-mi ca ma aflu in perioada de inflorire a cetatii, imi fac intrarea triumfala pe poarta de nord (acum doar o jalnica ruina). Am in fata mea ce a mai ramas din cetate, avand contururile fostelor constructii reconstituite la doua-trei randuri de caramizi, resturi ale coloanelor de piatra, canale de scurgere, foste strazi. Vad un om cu o mica turma de capre bantuind prin cetate.Ma apropii si stau de vorba cu el. Omul, pe care mi-l inchipui descins din adancurile timpului, imi ofera o adevarata lectie de istorie. Imi vorbeste de romani, de Stefan cel Mare, recita chiar versurile legendei potrivit careia Stefan cel Mare, dupa o lupta, se duce la chilia lui Daniil Sihastrul pentru a se sfatui cu pustnicul. Imi vorbeste de religie admirand-o pe aceea a turcilor care au doar divinitatea suprema, Allah, si pe profetul sau, Mahomed, si nu atatia sfinti si sfin tisori cati are crestinismul, acesti sfinti fiind oameni ca toti oamenii. Omul imi marturiseste ca este roman ortodox, il cheama Vasile Saceanu, are 61 de ani si este paznic la C.A.P. Imi spune ca a invatat patru clase primare dar are grija sa specifice "patru clase primare din trecut, nu de acum". Isi exprima astfel parerea, la care ma alatur si eu, despre calitatea slaba a invatamantului primar actual. De asemenea nu-i contrazic constatarea despre religie, aceeasi parere avand-o si eu. Imi povesteste fel de fel de intamplari hazlii cu "perle" istorice ale copiilor de varsta scolara din sat precum si de lipsa de cultura istorica a rarilor vizitatori ce se abat pe la cetate. Apoi incepe sa ma chestioneze pe nebagare de seama.


-Cati regi au domnit peste pamantul romanesc?


Demonstrandu-mi "vasta cultura" ii enumar pe cei patru regi ce i-a avut Romania...vazand ca mai asteapta ceva, cum stiu sigur ca nu mai fusese un al cincilea, ii raspund zambind cu subinteles.


-Ar mai fi unul...dar acela nu-i inca rege. Face a lehamite din mana si continua


-Si cine i-a adus pe acesti regi in tara?


O scald intr-un fel pomenindu-i de complotul impotriva lui Cuza si mimez, pocnind din degete,un lapsus. Imi spune el numele complotistilor. Tuseste usor parand putin incurcat si-mi spune.


- Apoi daca i-ai pomenit pe acesti regi nu-i rau dar peste pamanturile acestea au domnit doi regi mari si adevarati, Burebista si Decebal. "Glagorea"-mi intra in alerta si incerc sa schimb subiectul dar nu tine.


-Cati ani a domnit Stefan cl Mare? Cate razboaie a pierdut si cate biserici a construit? Aici am fost la inaltime dar nu m-a iertat.


- Cati domnitori au contribuit la ridicarea cetatii Suceava dar a Neamtului? Cine a construit cetatea Chilia dar Hotin?


Brusc "alarmat" privesc ceasul invocand iminenta sosire a autobuzului si-mi iau talpasita pe "strada principala" nord-sud a cetatii, strada marilor bogatasi, arunc din treacat priviri in jur, navalesc pe poarta din sud in soseaua pe care urmand-o ajung in sat. Si astfel scap de chestionarea unui istoric deosebit de exigent care m-ar fi facut de rusine in ceea ce priveste cunostintele istorice, mai ales cele din istoria Moldovei. Mai este o ora pana la sosirea autobuzului si merg cu pas lent privind la gospodariile pe langa care trec. In apropierea sediului C.U.A.S.C.(consiliul unic agro-industrial de stat si cooperatist) un ARO cu numar alb de inmatriculare (deci proprietate personala, cele de stat avand numarul pe fond galben) ma depaseste scurt si opreste la cativa pasi in fata mea improscand pietricelele de pe marginea soselei si elimina din trupu-i o faptura aroganta cu fusta lunga, stransa pe solduri si pantofi cu tocuri de-o schioapa. Pasa-mi-te cadanele celor "douazeci de ani lumina" nu mai calatoresc cu o lectica purtata de patru bieti robi, ci strunesc cei cativa zeci de cai putere ai unui ARO (Dacia sau Oltcit? Wax!)


Ajung in statie unde lumea a inceput sa se adune in asteptarea autobuzului. Intru in vorba cu ei si unul pune stapanire pe urechile mele incepand sa se laude cu feciorii lui; unul, inginer la Imbunatatiri Funciare l-a pus cu botul pe labe pe nu stiu ce director din nu stiu ce centala; altul inginer constructor caruia i-a strans mana chiar tov. N. Ceausescu in persoana cu ocazia inaugurarii ecluzei de la Agigea a carei constructor-sef, chipurile, ar fi fost; al treilea capitan in armata romana, avand o functie asa de mare incat i se inchinau chiar si coloneii (constat ca uita sa pomeneasca generalii, pentru ca maresali nu avem). Nu scap de el nici in autobuz dar ceva mai incolo am dovada subiectivismului lui. Dintr-un sat urca o batranica ce cred ca are bine peste saptezeci de primaveri. In imediata apropiere, patru tineri soldati graniceri ...si cu locotenentul cinci, ocupa cinci locuri si nu catadixeste nici unul sa cedeze locul batranei. Fac apel la locotenentul care se face ca ploua; dupa ce ma apostrofeaza cu aroganta folosind "academica" expresie "nu era nevoie sa ma tragi de atentie" se rasteste la un subordonat.


-Ba!Sicu un semn scurt din cap ii face semn sa se ridice. "Solidaritatea" soldatilor se manifesta prin faptul ca nu fac periodic un schimb de locuri cu cel ce fusese nevoit sa se ridice. Se vede ca sunt obositi dar asa ar fi fost colegial sa procedeze. "Instelatul" este un tip brunet, bine facut, purtator al unei mustati ce sa provoace dulci fiori sexului slab; din coltul stang al mustatii porneste o cicatrice subtire spre jumatatea obrazului. Cred ca de s-ar fi nascut in Franta secolului al XVI-lea ar fi facut senzatie cu o asemenea cicatrice. Din cand in cand imi arunca priviri asasine. Dobrogeanul meu, parintele inginerilor si mai ales al ofiterilor tarii isi intoarce fata de la mine si, ca masura represiva, cand coboara la Cobadin ii ofera locul unui pusti si nu mie care sunt mai in varsta sau soldatului. Dar mai multa atentie acord locurilor prin care trec, sirului de copaci de pe ambele laturi ale soselei, in majoritate nuci. La iesirea din localitatea Valul lui Traian remarc in stanga, pana aproape de intrarea in Constanta, marele val de pamant, monument istoric, cunoscut sub denumirea "Valul lui Traian"


Cand ajung la hotel aflu ca maramuresanul isi luase talpasita locul lui fiind luat de un alt oltean, din Craiova, fara prietena.


` Maine trebuie sa plec, asa ca ma hotarasc sa cobor pe faleza sa-mi iau ramas bun de la mare. Trec pe langa statuia ce-l imortalizeraza po Ovidiu intr-o pozitie meditativa si indraznesc sa intru in barul de zi al Cazinoului; ii spun buna seara barmanei si contra sumei de 15 lei obtin un lichior mic cu care ma retrag la o masa din sala cu aspect de biserica catolica, cu barul ca un altar impozant ( sau mai seamana cu o sala de judecata dintr-un tribunal). Cand ies din bar o apuc lent pe faleza, spre far; merg pe tarm si murmurul valurilor imi provoaca o usoara stare de tristete inexplicabila. Ajung in port si o iau pe dig pe sub un zid imens care mi-l ascunde privirii; ceva mai incolo, o poarta cu santinela imi intrerupe inaintarea. Asist la o partida de pescuit guvizi desfasurata de un grup de impatimiti dintre care unul are un noroc fenomenal. Intr-un tarziu o iau inapoi spre Cazino, trec pe langa el pana aproape de portul turistic, apoi prind o straduta care ma scoate din nou in fata statuii lui Ovidiu, la muzeul de arheologie. Aici dau de o activitate febrila. Strazile sunt inchise pentru circulatia autovehicolelor. Din uriase cisterne special echipate tasnesc jeturi de var zugravind peretii mizerabili cu cateva ore in urma. Florile invadeaza terenuri pline mai inainte cu moloz, pietre si gunoaie. Intreb discret ce se intampla si mi se confirma ceea ce banuiam. Vine Ceausescu.


-----------------------------


------------ -------------


------------ -------------



Miercuri, 28 noiembrie 2007 - 03:20 
Afisari: 2,950 


Postari similare:





Comentariile membrilor (0)

Nu exista niciun comentariu
 

 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0884 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2025) www.carpati.org