Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Mai 2022
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Iunie 2022
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Online

Vremea
Varful Postavaru
Muntii Postavaru

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Ofrande Abeonei-XIII- Preludiu la (Muntii Rodnei)

OFRANDE ABEONEI-XIII-

 



 


Preludiu la „Simfonia Maramuresului’’

 


(Muntii Rodnei-13-16 iunie 1989)

 



 


Nici nu a trecut o luna de cand m-am intors din Bucegi si dorul de munte nu ma lasa in pace. Orgoliul meu cere spalarea rusinii ; faptul ca am fost nevoit sa abandonez ascensiunea pe Pietrosul Rodnei imi provoaca insomnii si visez cu ochii deschisi la piscurile Muntilor Rodnei.

 


 Imi fac planul : plecarea cu trenul pana la Vatra Dornei, iar de aici cu vre-un mijloc de transport sa merg pana la Pasul Prislop ; dupa ce-mi voi petrece noaptea la hanul de aici sa plec pe culmea Stiolului, iar din saua Gargalau sa ma indrept, urmand linia crestei, spre Pietrosul apoi sa cobor la Borsa. In varianta ca nu voi avea posibilitatea sa ajung la Prislop imi voi continua drumul cu urmatorul tren spre Salva si voi ataca drumul spre tinta calatoriei din Pasul Setref.

 


1-Joi

 


 Ma scol cu noaptea in cap. Rucsacul e aranjat de aseara, asa ca  nu am altceva de facut decat, dupa ce risipesc umbrele somnului cu cativa pumni de apa rece, sa-l aburc in spinare si, dupa ce-mi iau ramas bun de la  Cecilia si Antonella, sa plec. O curea se rupe (semn rau, imi trece prin minte) intarziindu-mi plecarea cu cateva minute necesare reparatiei. Nu sunt superstitios asa ca alung din cap orice gand fatidic si plec la drum. La gara, la casa de bilete gasesc aglomeratie mare si cu toate ca am ajuns cu 35 de minute inainte se plecarea trenului nu reusesc sa-mi vizez permisul ; cand mai raman doua minute abandonez coada, ma duc la ”nasul“  si-i explic situatia. Cam stramba din nas dar cand ii spun ca platesc bilet in tren pana la Suceava unde trenul are stationare mai mare si am timp sa-mi vizez permisul imi face semn sa urc. Ma instalez intr-un compartiment gol si cand apare seful de tren ii arat carnetul C.F.R. si cel de permise sa-l conving ca nu l-am mintit si-i  ”plasez“ 25 de lei. Nu ma refuza si sunt gata sa lesin de fericire pentru ca un bilet eliberat in tren m-ar fi costat mult mai scump. E drept, tinand cont de faptul ca suntem colegi ar fi putut sa refuze ciubucul. Ma atentioneaza sa intru in legalitate cand voi ajunge la Suceava, lucru pe care aveam de gand sa-l fac si fara indemnul lui.

 


 De la Suceava, scapat de emotiile provocate de clandestinitate, ma plasez la geamul compartimentului in care ma gasesc in continuare singur si-mi incant sufletul cu frumusetea diminetii de vara. De la Campulung Moldovenesc cerul se innoureaza, la Mestecanis cateva picaturi de apa stropesc geamul vagonului, iar la Vatra Dornei cobor in plina ploaie. De aici urmeaza sa incerc prima si cea mai tentanta varianta a calatoriei, parcurgerea pe sosea a drumului pana la Pasul Prislop. Cel mai la indemana ar fi un autobuz asa ca dupa ce se potoleste rafala de ploaie ma indrept spre autogara. Aici imi vine sa sar in sus de bucurie ; lunea, joia si sambata circula autobuze spre Viseul de Sus, cu plecare din Vatra Dornei la ora 14.30. Am timp suficient pana atunci asa ca intru in bufetul pietei unde mananc ceva si ma delectez cu doua halbe de bere. Mai fac un tur prin imprejurimi si intrand prin magazine ma conving ca domneste aceeasi calicie ca si la Iasi.

 


 Intors in autogara cumpar bilet si urc in autobuzul nu prea aglomerat. Se nimereste sa am vecin de scaun un tanar din Borsa, pasionat si el de munte, asa ca timpul trece intr-un mod cat se poate de placut. Am retinut din povestirile lui una in care, fiind cu niste prieteni intr-o excursie pe munte, a avut o intalnire de gradul  “zero” cu un urs. Au aruncat rucsacurile si au luat-o la goana simtind mereu rasuflarea ursului in ceafa. Epuizat de efort si groaza s-a prabusit la pamant asteptand sa simta coltii ursului infingandu-i-se in carne.  Dar cum nu se intampla nimic, a ridicat capul si privind in jur nu a vazut nici urma de urs. Abia dupa vre-o doua zile s-a dus cu padurarul la locul unde avusese loc intalnirea. Au gasit rucsacurile sfasiate si din hrana nici o farama.. Cutiile de conserve erau gaurite de colti si stoarse de continut cum storci buretele de apa.  Autobuzul opreste langa poarta maramuresana care marcheaza Pasul Prislop ; imi iau ramas bun de la vremelnicul meu tovaras de drum, trag rucsacul din compartimentul pentru bagaje si ma indrept spre han. Din nu stiu ce motive usile sunt zavorate zdravan si nici tipenie de om de la care sa primesc vre-o lamurire. Imi intaresc cureaua de la rucsac (care din nou da semne de slabiciune si imi fac planul in functie de situatia creata.

 


 O aruncatura de ochi pe harta, apoi dupa un mic calcul hotarasc sa ma intind la drum pentru a ajunge pana in seara la cabana Puzdrele. Pornesc spre asfintit taind Poiana Prislopului, strecurandu-ma pe sub culmea dealului, trecand pe langa constructia zdravana, sa dureze decenii, a unui saivan de vite ; drumul se intinde incitant in fata mea. Dupa vre-o doi kilometri face o curba usoara spre sud taind o limba de padure si aburcandu-se pe Batca Prislopului dispare, dupa dunga, spre…undeva. Merg grizat de entuziasm, trec culmea si am in  fata un drum prelung care, dupa ce mai taie un palc de padure se intinde, la vedere, pe creasta golasa a muntelui ocolind varful Stiol deasupra caruia se zareste roata uriasa a teleschiului. Ma opresc pentru un scurt popas si ma delectez cu spectacolul oferit de Cascada Cailor. Poteca este clara si marcajul dens. Incep sa urc pe sub dunga ce ascunde Zanoaga Cimpoiesului si patrund in jnepenisul de la Izvoarele Bistritei. Poteca se strecoara printre radacini si trunchiuri viguroase de jnepeni urcand spre caldarea Gargalaului unde isi are obarsia Bistrita Aurie. Ajung la firicelul zglobiu de apa nascut din multimea de izvoare care umezesc pietrele de pe fundul marelui circ glaciar al Gargalaului unindu-se intr-un mic lac, matrice a viguroasei Bistrite care purta candva pe spinarea valurilor viitoare catarge de corabii, iar mai tarziu aruncandu-se din lacul de la Izvorul Muntelui, va produce lumina in hidrocentrala de la Stejaru. Mai am de urcat o coasta bolovanoasa pentru a atinge orizontul din Saua Gargalau cand neguri groase navalesc ivindu-se din dosul muntelui picurand peste mine stropi desi de ploaie. Ma impachetez in folia de polietilena si-mi continuu drumul. Fac popas la adapostul unui palc de jnepeni si-mi refac fortele apeland la alimentele din rucsac. Ploaia nu se opreste dar cum nu am timp de asteptat plec mai departe. Vizibilitatea este redusa mult si nu nimeresc lacul in schimb ajuns la unul din izvoare beau ca sa fiu cu inima impacata ca mi-am potolit setea din obarsia Bistritei. Urc greu printre bolovanii uzi care se rostogolesc  sub  talpile  mele  dezechilibrandu-ma  adeseori si dau peste un cort de tip alpin din „‌usa” caruia se itesc capul unui barbos si nasul unei femei. La salutul meu mi se raspunde cu un „buna ziua” cu accent strain. Schimbam impresii, miscand mai mult din maini decat din limba, aflu ca sunt din Germania „Democrata” si merg spre varful Ineu.. O clipa de neatentie si pierd marcajul ; recurg la ajutorul busolei si-mi dau seama ca o luasem in partea opusa directiei normale. Negurile se mai subtiaza si nimeresc relativ usor in Saua Gargalau ajutat si de imaginea indicatorului turistic de aici.Desi ceata s-a subtiat, burniteaza marunt.

 


 Scapat de povara urcusului merg pe drumul drept ce se strecoara pe sub culmea Muntelui Cailor si in suflet patrunde incet-incet buna dispozitie. In saua Galatului am o mica ezitare daca sa cobor la cabana Puzdrele pe sub culmea Muntelui Galatului sau sa trec peste acesta si din saua Laptelui sa cobor in zanoaga Negoiescului ; dilema o rezolva picioarele care o iau singure pe drumul cel mai usor, adica pe sub varf. Ocolesc intr-un larg arc de cerc zanoaga de la obarsia Pietrei Rele, trec pe langa ramasita de beton a unui stalp din vechiul funicular si ma strecor printre jnepeni peste Piciorul Paltinisului. Negurile s-au ridicat, ploaia s-a potolit, iar lumina unui soare palid se strecoara printre pacle. Inselat de plafonul de nori care s-a ridicat pliez folia de polietilena si la un popas o bag in rucsac pentru ca dupa ce depasesc zanoaga Paltinisului si incep sa cobor spre Puzdrele trei rafale de ploaie scurte si repezi sa ma ude pana la piele. Odata cu amurgul navalesc in cabana si rog de gazduire pe femeia ce o gasesc in sala de mese ; este sotia cabanierului Grecu pe care l-am cunoscut asta toamna. Sunt ud si infrigurat, iar caldura ce ma invaluie venind dinspre soba in care se aude trosnind focul imi provoaca o stare de foarte buna dispozitie. Trei tineri, ciobani de la o stana din apropiere, discuta cu cabaniera, o femeie trecuta de jumatatea vietii. Intru si eu in vorba si ne intindem la povesti. Aud cum zgomotul ploii se linisteste apoi dispare cu totul dar inca nu-mi fac un plan pentru ziua de maine pentru ca nu stiu cum va fi vremea. Ciobanii imi spun ca ploua de cateva zile si, dupa socotelile lor, maine ar trebui sa se opreasca. Ar fi culmea sa ratez Pietrosul inca o data ! Cu toate ca cei 2303m. ai celui mai inalt varf din Carpatii Rasariteni nu mai constituie un record, dupa ascensiunea pe Omul din Bucegi, o eventuala nereusita m-ar mahni mult. Acest neasteptat avans , tinand cont ca aveam planificata petrecerea noptii la hanul Prislop,iar acum ma aflu la Puzdrele, ma pune in posibilitatea de a ajunge maine la Borsa, cu o zi mai devreme, si nu prea stiu cu ce sa o umplu. Dar sa nu anticipez. Cabaniera imi propune, iar eu astept cu bucurie, sa petrec noaptea in sala de mese, la caldura. In pragul miezului noptii raman singur ; profit de ocazie, scot de pe mine tot  ce-i ud, le intind in preajma sobei, la uscat, iar eu imi fac culcus comod pe un vraf de saltele si plonjez in somn.

 


 2. Vineri. 

 


 Afara e ziua si totusi nu se vede nimic. O ceata deasa a coborat asupra muntelui sufocandu-l. Ciobanii cu care am stat de vorba aseara au spus ca daca ceata coboara de pe munte nu va dura mult pana sa se ridice. Dar cine a stat s-o pandeasca de unde a navalit ?

 


 Ma ridic din culcus si dupa ce servesc micul dejun imi fac bagajele hotarand ca la ora opt, indiferent de vreme, sa plec. Ma voi intoarce in saua Galatului si de aici imi voi continua drumulpe  creasta, peste varfurile Galatului, Laptelui Mare, Negoieselor, Repede, Cormaia, Buhaiescu, si dupa ce voi cobori in zanoaga Iezerului sa cer gazduire la cabana meteorologica. In caz ca voi fi refuzat voi cobori in Borsa.

 


Simt cum ma cuprinde o inexplicabila buna dispozitie si un grozav chef de drum. Simtul umorului inca nu m-a parasit cu toate ca vremea de afara este tare urata. Platesc gazduirea, imi iau ramas bun de la gazda si plec conform planului pe care mi l-am facut. Urc orbeste pana in Saua Galatului si dupa o ora si jumatate ating cei 2048 m. ai varfului. Ma infofolesc in folia de plastic pentru a ma apara de ploaia care a inceput sa curga de sus ; ploua linistit, o ploaie calda, fara vant, fulgere sau tunete. Ma aflu undeva in stratul de nori si soarele se iteste cu mare greutate prin ceata de deasupra mea. Cu lectia invatata in Bucegi caut cu privirea la picioarele mele si descopar tufe de smardar (bujor de munte) care ard coasta muntelui. Cobor in Tarnita Laptelui unde dau peste o turma de oi  pazita de un  ciobanel si doi dulai. Raman uluit vazand ca sunt tratat cu indiferenta de caini ; oare calatoriile mele pe munte m-au transformat intr-atat incat si cainii sa se fi obisnuit cu mine ? Din cauza lipsei de vizibilitate ratez poteca ce urca pe varful Laptelui Mare si o prind pe cea care-l ocoleste, ambele purtand acelasi marcaj, banda rosie. Imi dau seama prea tarziu de acest lucru si nu ma mai intorc din drum. Trec prin Saua Puzdrele fara sa vad ceva in jur. Simt cum poteca coboara lin si dupa ce ma  strecor printr-un desis de jnepeni din care ma stropesc sute de dusuri, ma pravalesc de pe un mal abrupt intr-un drum de caruta ce urca din stanga, pentru ca putin mai sus sa dispara in smocurile de iarba ce acopera platoul care coboara in continuare, acoperit de pacla groasa, urmand directia generala S.V.. Ajung la un indicator care ma dumireste ca sunt in Tarnita Barsanului. O rafala de vant vine sa imprastie norii ; profit de scurtul ragaz cat am vizibilitate, iar printr-o gaura razele soarelui ma incalzesc scotand aburi din pantalonii-mi uzi, pentru a face fotografii si a admira peisajul din jur. Vad pete de zapada care inca mai persista prin locuri dosnice. Mai sunt 45 de minute pana la amiaza si ar trebui sa caut un loc de popas pentru masa de pranz dar cum nu mi-e foame ma hotarasc sa-mi continuu drumul. Imi iau rucsacul in spate, ma pun la adapostul foliei de polietilena si incep a icni urcand Piciorul Negoieselor. Intru din nou cu capul in nori si ploaie, patrund intr-un  desis de arbusti, intins si putin mai inalt decat genunchii mei. Ma ploua din toate partile ; de sus, din nori ; de jos, din copaceii printre care calc ; din  lateral scurte rafale de vant strecoara picaturile prin deschizatura foliei cu care m-am acoperit. Prind o creasta prelunga poteca pierzandu-se pe sub jnepeni vigurosi ce-mi ies in cale si cu care, neavand incotro, ma iau la tranta victoria inclinand cand intr-o parte, cand in alta. Ploaia este calduta si ma binedispune. Ma lupt cu greutatea potecii si lupta ma inveseleste ; sunt singur si scot strigate copilaresti de placere ; ajung la un loc unde jnepenii dispar lasand vederii cararea ce mai incolo se repede la peste 45˚ urmand muchia unei custuri. Este cel mai dificil loc pe care l-am intalnit pana acum dar cu calm reusesc sa-l parcurg fara surprize neplacute. Marcajul turistic, care disparuse din Tarnita Barsanului, reapare foarte frecvent si dupa ce se strecoara pe sub o muchie ma scoate in Tarnita Negoieselor.

 


 Ies din nou sub plafonul de nori pe care-l pot atinge cu mana. Am in  fata mea mici formatiuni de roca avand aspectul unor felii orizontale, sculptate de actiunea vantului facand impresia unor carti puse vraf, una peste alta. Denumirea locului, inscrisa pe harta, este sugestiva : „La Carti”. Pe undeva, prin apropiere, trebuie sa fie si un lac dar nu-l vad. Cele doua ore de mers din Tarnita Barsanului au scos multa apa din organismul meu si se cere completata, drept care fac o pauza ceva mai indelungata band din cand in cand cate putina apa pentru a restabili echilibrul. Tot nu-mi este foame asa ca aman pranzul pentru mai tarziu.  Ceturile mi se pravalesc din nou in cap rapindu-mi placerea de a admira imprejurimile, asa ca ma indemn din nou la drum. Dinspre Maramures se ridica aburi grosi ca dintr-un cazan cu apa in clocot ; spre Valea Somesului ceata este mai subtire si la un moment dat chiar o razbate razele soarelui ; lipsa de vizibilitate imi joaca aceeasi festa ca in saua Laptelui Mare, ratand de data aceasta varful Repede. Poteca il ocoleste prin dreapta, prin caldarea de la obarsia paraului Repedea, fara diferente de nivel pronuntate, strecurandu-se printre bolovanii pravaliti de pe munte si printre izvoare ce se preling unindu-se in vale pentru a forma raul Repedea care, sculptand in stanca muntelui splendide peisaje, se grabeste sa-si aduca obolul de ape Viseului, vatra a stramosilor nostri, ai moldovenilor si maramuresenilor, Dragos si Bogdan, prin care suntem veri de sange. Merg fiind atent doar la poteca si la semnele de marcaj, pana cand acestea, socotind ca mi-au dat destul ragaz, se reped abrupt spre inaltul cerului ; de sus se porneste potopul de ploaie ; ploua cald, ploua limpede ; cristalul apei imi spala picioarele si iarba ramanand, ca prin miracol, totusi limpede, fascinandu-ma incat imi vine sa ingenunchez si luand-o in pumni s-o beau sfintindu-ma dar socotesc ca as comite un sacrilegiu si, inconstient, feresc folia de pe cap –nu si de pe rucsac- lasandu-ma purificat de suvoiul celest ; sufletu-mi canta si simt ce nu am simtit niciodata ; o imensa fericire ma potopeste, simturile concentrandu-mi-se doar spre aceasta fericire suprema ne mai simtind, ca pana atunci, usturimea talpilor, durerea muschilor sau inima batandu-mi in tample. Pasind printr-un iluzoriu Eden ajung, nu stiu cand, pe o culme, mai mult banuita pentru ca nu o vad, fac o intoarcere de 180˚ incat lipsa marcajului m-ar fi convins ca ma intorc de unde am venit, urc usor putin timp apoi incep sa cobor printre lespezi de piatra pe sub o coasta de munte ce o banuiesc a fi a varfului Obarsia Rebrii si intru intr-o sa mlastinoasa unde recunosc, dupa silueta crucii de lemn care se zareste prin ceata, Tarnita La Cruce, locul unde toamna trecuta am abandonat excursia spre Pietrosul Rodnei din cauza vremii care se stricase. Acum starea vremii se deosebeste doar prin faptul ca ploua si-i cald ; atunci era lapovita. Caut cu privirea potecile de oi dinspre obarsia Gusetului, pe unde coborasem atunci, dar plec cu regret in suflet ca nu pot vedea inceputul unui traseu care s-a dovedit a fi atat de frumos. Tot uitandu-ma spre obarsia Gusetului scap din vedere marcajul si-mi trebuie oarece timp sa-l regasesc. Urmez drumul spre Pietrosul Rodnei, pe marcaj banda rosie, care ma duce pe sub muchia ce se ridica in stanga mea. Cobor usor in caldarea din nordul culmii si in acest moment plafonul de nori incepe sa se ridice descoperind splendorile de la izvoarele Buhaescului. Poteca se insinuiaza pe sub coasta ruinata a muntelui, sarind peste pietrele risipite haotic ca in urma cine stie carui cataclism, coborand usor ; spre dreapta, jos, licareste un lac in oglinda caruia norii isi piaptana cu cochetarie barbile, iar niste pasionati de frumos si-au instalat corturi multicolore, cinci corturi minuscule, strajuite semicircular de varfurile Buhaescu Mare –suplu, cu varful ascutit impungand cerul- Rebra si Pietrosul –masive, cu mai bine de jumatate din inaltimea lor ascunsa in ceata–. Trec de-a curmezisul povarnisul pardosit cu lespezi de piatra asezate aiurea, sar precum capra neagra, din piatra in piatra, iar dupa ce scap de acest sector lipsa marcajului ma face sa ma invart, ca ursul in jurul batului, o buna bucata de timp fara sa dau de semne care sa-mi indice drumul cel bun. Ma asez pe o lespede imensa , privesc peisajul selenar ce ma inconjoara, impun sistemului propriu de alarma sa-si atenueze semnalele sa pot judeca in liniste si scot mijloacele de orientare, harta, ghidul turistic si busola, le consult si toate dau indicii sigure ca sunt pe drumul cel bun. Dar lipseste marcajul ! In mod normal poteca urca pe varful Buhaescu Mare. Si cum coasta Buhaescului este libera de ceata ma intorc la ultimul semn de marcaj pe care-l vazusem , cercetez cu binoclul imprejurimile si-mi imaginez ca eu sunt cel care face marcajul… deci pe unde l-as face ?... Stabilesc din ochi un drum, la inspiratie, care m-ar scoate in saua dintre Buhaescu Mare si Rebra si-l urmez, hotarand ca in cazul cand ceata se va lasa din nou sa ma opresc continuand mersul doar cand voi avea vizibilitate perfecta. Dupa vre-o cinci minute de mers nu-mi pot reprima chiotul de bucurie, multiplicat de peretii de stanca din jur, care izbucneste din pieptu-mi ; am descoperit pe o piatra vopseaua rosie incadrata cu alb a marcajului multiplicat in nenumarate exemplare orientandu-se catre locul ce mi-l fixasem ca reper. Lansez spre varful ascutit al Rebrei un imens rasuflat de usurare si ma asez pe o piatra pentru un scurt popas. Ma uit spre abruptul Rebrei si ma apuca disperarea  vazand cat mai am de urcat, pe un plan inclinat cam la 45˚. Dar, vorba lui Cehov, ma bucur gandindu-ma ca putea fi si mai rau –de exemplu sa urc pana in varf cu un lift care…s-ar fi putut bloca… intre etaje si cum aici nu are cine sa-l repare…  Incep sa urc in pas usor, dozandu-mi fortele, oprindu-ma sa-mi trag sufletul inainte de a mi-l pierde definitiv si, incet-incet, ma apropii de varful ascutit ca un cui al Rebrei. Parca pentru a ma rasplati, Eol imprastie ceturile deschizandu-mi perspectiva de jur imprejur si zaresc in departare, spre est, un varf ascutit ca un ac pe care-l banuiesc a fi Ineul. Doar Pietrosul se incapataneaza sa-si ascunda, pudic parca, varful. In prim plan, pe directia Pietrosului, se ridica cota maxima a Rebrei, marcata de o borna geodezica, pana la care nu mai am mult de urcat. Cand visam calatorind cu degetul pe harta, planuind acest traseu, imi inchipuiam Rebra (varful) cu totul altcumva. Rebra imi sugera silueta unei fete din poeziile lui Cosbuc, cu trupul suplu  si apucaturi sagalnice, gata sa-i joace feste flacaului care-i cere o sarutare. Pana la un punct este tocmai opusul a ceea ce-mi imaginasem. Cu trup solid de atleta iti vine sa-ti blestemi soarta vazand, ajuns pe Buhaescu, cat mai ai de urcat. Ajung sus dar sunt deceptionat de caciula de ceata ce si-a pus-o, cocheta, impiedicandu-ma din nou sa vad imprejurimile. Impresionata, poate, de dezamagirea-mi sugubeata-si fereste putin caciula-i pufoasa, atat cat sa vad cararea pe care voi cobori in adanca Curmatura a Pietrosului. Panta este foarte inclinata si accidentata facand ca poteca sa aiba un traseu sinuos strecurandu-se printre colti de piatra si, aidoma frumoasei din poeziile lui Cosbuc, cand te astepti sa-ti dea sarutul care sa te usureze de efort atunci, de dupa un stei, apare un prag pentru trecerea caruia trebuie sa te folosesti de toate cele patru membre pe care ti le-a lasat mostenire stramoasa noastra, maimuta.

 


 Fluierat golaneste de tapii de capra neagra ce stau la panda, crezandu-ma cine stie ce dusman fioros, descind in adancul Curmaturii Pietrosului racorindu-mi fata infierbantata cu zapada ce persista aici si raman interzis vazand niste capre (domestice) „alpiniste” ce pasc aici, la mai bine de 2000 m. Imi fuge gandul la o prietena de familie care ajunsa pe plaiurile Cindreluiui a vazut niste capre de culoare neagra si povestea cu mare haz cum a vrut sa mulga una care s-a dovedit a fi tap ; voia cu tot dinadinsul sa ma convinga ca fusesera capre negre si nu niste simple…capre negre. Am in fata ochilor o turma de capre domestice care ma surprind prin usurinta cu care se deplaseaza pe coasta abrupta, pardosita cu piatra, a muntelui. Sunt pazite de un vajnic  ciobanel cu care intru in vorba si aflu ca-i din Rebrisoara. Ma despart de el si dau nas in nas  cu trei dulai fiorosi, aparuti dintre bolovani, care cerceteaza „la metru patrat” imprejurimile. Dupa ce ma cerceteaza de la distanta cu nasul, urechile si privirile, convingandu-se ca nu au in fata lor vre-un lup sau urs imi arata dispretuitori orificiul de sub coada ridicata. Rasuflu usurat. Doamne,mai sunt si caini de treaba in lumea asta ! Incep urcus epuizant spre varful nevazut al Pietrosului calcand din greu pe poteca alunecoasa si adancita, ca un fagas, in pamant ; nu simt oboseala dar sunt foarte sensibil la usturimea talpilor revoltate de umezeala patrunsa prin bocanci, tot atat de impermeabili ca o pereche de ciorapi, pe parcursul celor opt ore de mers. Cand urcusul se mai potoleste un pic ajung la marginea unui hau protejat de o balustrada din fier beton cam cat degetul de groasa. Ma aflu deasupra caldarii glaciare a Iezerului si, jos de tot, zaresc ca pe o jucarie cabana statiei meteorologice. Dinspre varf apare coborand  spre mine o pereche. Intre timp, cum se pornise din nou ploaia, ma adapostisem sub folia de polietilena asa ca incep a-mi face procese de constiinta gandindu-ma ca s-ar putea sa-i  sperii pe cei doi turisti confundandu-ma, poate, cu vre-un… o.m.n. (obiect mergator neidentificat –idee proprie). Dovedindu-se mai curajos decat ma asteptam, domnul Bogdan Candea, colaborator la revista Romania Pitoreasca, fiul istoricului Virgil Gandea (dupa spusele dumnealui) ma anunta ca mai am 100 m. pana la varful Pietrosul (pe care acum il vad) si mentioneaza prevazator „daca nu ati mai fost”. Se manifesta foarte prietenos. In timp ce-mi da o multime de informatii despre zona in care ne aflam il studiez cu atentie ; este mai tanar decat mine, inalt si slab, parca neavand destula putere sa calce muntii, poarta ochelari cu multe dioptrii si este foarte comunicativ. Imi solicita un chibrit sa aprinda o tigara dar cum nu reuseste i-o aprind eu la adapostul foliei. Ma chestioneaza asupra traseului pe care-l urmez ; afland ca voi cobori in Borsa imi spune ca si ei au gazda in oras si-mi promite sa ma astepte la Iezer sa mergem impreuna. Ii spun ca e posibil sa mai intarzii pentru ca nu vreau cu nici un chip sa plec de pe varf pana nu se vor risipi cat de cat negurile sa pot admira privelistile din jur. Spune ca vor astepta pentru ca si dumnealor intentioneaza sa faca un popas mai indelungat, dupa care ne despartim. Urc spre cladirea ca o cazemata a statiei meteo automate de pe varf, calcand pe lespezi de piatra asezate in trepte ca de mana de om. Si iata-ma, dupa doua incercari nereusite, pe varful Pietrosul Rodnei la 2303 m. inaltime, cea mai mare altitudine din Carpatii Rasariteni. De pe blocul imens de piatra de la cota maxima desprind un mic souvenir pentru borcanul meu cu munti de acasa, apoi imi fac adapost de ploaie sub folia de polietilena si masa pe o lespede de pe malul haului ce se deschide undeva spre zanoaga clocotinda de ceata. Nu-mi pasa de picaturile ce bat darabana in acoperisul meu improvizat si servesc pranzul cel mai gustos ce mi l-am oferit vre-o data. Este normal sa fie asa dupa cele opt ore de mers urcand, uneori prin ploaie, cinci varfuri de peste 2000 m, altitudine. Dupa ce termin aceasta prea lumeasca necesitate, dejunul, si-mi adun lucrurile in rucsac, ca sub o vraja, norii se ridica lasandu-ma sa-mi hranesc sufletul cu mirificul peisaj ce se desfasoara sub privirile mele. Am in fata intreaga panorama a crestelor Rodnei, cu departarile usor incetosate dar cu orizontul spre Muntii Maramuresului complet inchis. La picioare, spre nord, se intinde haul adanc al Zanoagei Mari, iar usor spre dreapta, inchisa intr-un urias amfiteatru format din muchia Piciorului Mosului, culmea Piatra Alba, Zanoaga Iezerului cu lacul in oglinda caruia se admira, cochete, flenduri de nori; tocmai jos,in gura potcoavei,ca o jucarie, se vede cabana meteorologilor. SpreNV se intinde muchia, accesibila doar caprelor negre, a Culmii Hotarului. Spre vest izvorul Pietrosului (altul decat cel ce formeaza raul Pietrosul)curge, firicel vijelios, spre intalnirea cu Batrana si Valea Gropii –unite mai sus– pentru a forma impreuna un rau ce poarta numele legaturii de sange a maramuresenilor  cu moldovenii, Valea Dragosului, ce-si varsa obolul de ape, la vest de Borsa, in Viseu. La sud se intinde culmea Buhaescu-Pietrosul, cu Rebra in prim plan care pare foarte inalta in comparatie cu joasa Curmatura a Pietrosului ; nazdravana, care il domina pe sfiosul Buhaescu Mare, poarta la gat salba a patru lacuri botezate, ca o recunoastere a demnitatii masculine, cu numele de Taurile Buhaescului, iar raul format din aceasta idilica unire se cheama tot Buhaescu. La est, culmea prelunga a varfului Puzdrele (Puzdrea, ii mai spun localnicii) pune in inferioritate, prin maretie, celelalte varfuri care mi-au scos sufletul si kilograme de transpiratie. Jos de tot, spre nord, usor atenuata de ceata diafana, imaginea Borsei se intinde pe valea Viseului, si ale altora a caror ape vin sa sporeasca debitul unuia din cele trei rauri care sfintesc Maramuresul : Iza, Mara,  Viseu. Simt cum in inima-mi, alaturi de cabana lui nea Niculaie de pe Rarau, isi face loc acest oras al Maramuresului despre care nu se vorbeste prea mult.

 


 Cu parere de rau, deoarece nu pot opri timpul in loc, dupa ce iau cu mine pe pelicula cateva imagini, imi iau calabalacul la spinare si incep sa caut poteca pe care sa cobor in Zanoaga Iezerului. Nu ma indur totusi sa parasesc asa repede varful pentru ca o gingasa si roscata capra neagra ma mai retine inca vre-un sfert de ora ; o descopar in timp ce-mi rotesc privirile asupra peisajului, in semn de ramas bun. O zaresc pe muchia Zanoagei Mari, spre valea Pietrosului, la vre-o doua sute de metri distanta de mine, stand nemiscata, ca facand parte din peisaj si cautand atenta in vale. Ma simte si-mi arunca o privire impasibila dupa care continua sa studieze cu interes acel ceva din vale. Vreau sa plec dar imaginea caprei ma tine pe loc ; daca ar pleca m-as putea misca si eu, de aceea fac zgomote usoare pentru a o determina sa plece ; nu reusesc, ba ca sa-si manifeste si mai convingator lipsa de interes scurma piatra de cateva ori cu copita in locul pe care mai apoi se culca. Imi vine sa ma asez langa ea si, cuprinzandu-i umerii, sa ascultam impreuna „Poema Inimii” contopindu-ne in decorul paradiziac al muntelui. O boare de aer rece imi aminteste ca se apropie seara si mai am de intins o buna bucata de drum pana la Borsa.

 


 Prind poteca si incep sa cobor pe serpentine dese spre fundul circului glaciar marcat de ochiul aproape rotund al lacului Iezer, numit si „Taul Fara Fund” ; am auzit de la unii din localnici  ca este atat de adanc incat nu are fund si comunica cu Marea Neagra sau cu Dunarea –acest lucru l-am aflat de la un inginer in aprilie cand am fost la Borsa precum si de la ciobanii din caldarea Negoescului cu care am stat de vorba aseara. Dar aceasta este doar legenda. Prin binoclu vad proaspetele mele cunostinte asteptandu-ma asezate pe tapsanul din preajma cabanei meteo dar cand mai am putin de coborat pana la Iezer, pierzandu-si probabil rabdarea, o iau incet pe drumul care coboara spre valea Pietroasei. Ochii-mi cauta lacomi spre privelistea din zanoaga, pe care nu o vazusem in primavara din cauza stratului gros de zapada care acoperea totul lasand liber doar un  ochi mic din suprafata lacului deasupra caruia coborasul abrupt al potecii se domoleste, aceasta luand-o piezis prin grohotisul de sub Piatra Alba lasandu-se pe nesimtite in preajma unui bolovan urias langa care au fost aprinse nenumarate focuri, afumandu-l, astfel ca te duci cu gandul la cine stie ce altar al vreunei credinte stravechi pe care se aduceau jertfe cine stie carei divinitati pagane protectoare,poate, a iubirii ; pentru ca frumusetea din jur iti induce un coplesitor simtamant de iubire. Beau cu sete din apa limpede a lacului apoi, cat imi trag sufletul, privesc in jur ; mai intai la imensitatea peretilor care se ridica in jurul meu si din inaltimea carora am coborat ; fluieraturi stridente izbucnesc printre stanci, marmotele-straja percepandu-mi prezenta ca pe aceea a unui vrajmas dau alarma ; ma uit dupa ele dar nu reusesc sa le descopar, drept pentru care ma delectez in continuare cu splendoarea privelistii din jur. Din inalturi, pe poteca ce se vede conturata in serpentine scurte si dese pe peretele aproape vertical, se vede coborand un grup de patru persoane ;  chiar de langa lac izbucneste ascutisul unei stanci acoperita cu muschi si continuandu-se, dupa un mic platou, spre muchia zimtata care desparte Zanoaga Mare de Zanoaga Iezerului pe care, mai spre cabana, se vede urcand o poteca marginita cu balustrada de lemn si, cu binoclul, descopar , in locurile mai dificile, chiar trepte amenajate din piatra. Pe partea cealalta coboara, tot la fel de prapastios, peretele Pietrei Albe. Toate acestea formeaza circul glaciar al Iezerului care are forma de „U” mult alungit. Poteca se strecoara printre palcuri de jnepeni, cu exemplare impresionante, insotita de conducta care duce apa la cabana. Parasesc, simtind acelasi regret ca pe varf, Iezerul si ma indrept spre Borsa grabind pasul sa ajung familia Candea. Trec pe langa cabana, iar prietenul meu din aprilie, ne mai cunoscandu-ma, se zbuciuma amarnic in lant plin de ciuda, poate, de lipsirea de libertate. Prind un drum sapat in coasta muntelui care, dupa ce ocoleste un pinten inecat in tufisuri de jneapan si potopit de rugi de afin, in doua serpentine lungi coboara zona alpina a Piciorului Mosului si patrunde in padure. Aflu cunostintele mele angrenate in discutie cu un grup de turisti care urca pe munte. Coboram impreuna, iar tovarasul meu se dovedeste a fi un om deosebit de volubil. Aflu astfel ca ambii sunt absolventi ai facultatii de filologie, doamna fiind profesoara de limba romana, iar dumnealui traducator de limba engleza la un institut de cercetari biologice din Bucuresti. Imi mai povesteste aventuri traite pe munte si-mi spune ca de ajung in Retezat sa merg la Gemenele si sa spun ca-l cunosc pe dumnealui ; imi spune ca acum petrece cateva zile de concediu in Maramures si ca sunt cazati la un cetatean din Borsa ; la hotel nu sunt locuri si-mi propune sa merg cu dansii pentru ca, chiar daca gazda dumnealor nu va avea loc, sigur voi gasi cazare la vre-un  vecin. Totusi ideea mea este de a ma caza la hotelul Iezer, sperand sa fie de serviciu receptionera pe care am cunoscut-o in aprilie si care-mi promisese ca ma va servi intotdeauna cand voi veni prin Borsa. Dar in cazul cand din cine stie ce motive planul nu-mi va reusi trebuie sa urmez propunerea lor.

 


 Angrenat in discutii nu-mi dau seama cand trece timpul si ma pomenesc in marginea padurii, la canton, unde drumul ni se incruciseaza cu al unui cetatean, purtator al unei monumentale barbi ; „buna ziua” il salut ; „laudam pe Isus”, imi raspunde ; „din ce secta va fi facand parte ?” comentez raspunsul in gand, si ne vedem fiecare de ale lui. Drumul se prelinge pe langa un grup de case de unde niste copii ne cer guma de mestecat. Dupa inca vre-o ora de mers ajungem in fata hotelului Iezer ; imi iau ramas bun si domnul Bogdan  zice ca-si vor continua drumul mergand mai incet , in caz de nevoie sa-i pot ajunge. Intru la receptie si ce vad ma intoarce cu 180˚ propulsandu-ma pe urmele familiei Candea ; pe masa troneaza, tantos, afisul cu „nu mai avem locuri la cazare”, iar in spatele mesei sta singurul barbat receptioner  de la hotelul Iezer pe care aflasem ca amabilitatea nu-l da afara din casa. Dar si la proaspetele mele cunostinte remarc ceva care ma determina sa fac pasul inapoi. Doamna profesoara cam pufneste pe nari, iar pe domnul Bogdan il vad cam stingherit. Presupun ca aceasta se datoreste invitatiei pe care mi-a facut-o si pun la cale o strategie de a iesi elegant din situatie. Dupa ce intreb daca mai este mult pana la gazda, si aflu ca mai este inca, fac pe mofturosul spunand ca-i prea departe ; domnul Bogdan rasufla usurat si se ofera chiar sa ma ajute sa gasesc o gazda in zona in care ne aflam. Intrebam la prima casa intalnita ; primim raspuns negativ dar suntem indrumati doua casa mai inapoi. Doamna Candea isi continua, vizibil suparata, drumul dar prea amabilul dumneaei sot se intoarce cu mine.Nici aici nu am noroc. Pentru a evita vre-o disputa conjugala il sfatuiesc sa-si urmeze consoarta pentru ca ma voi descurca singur. Accepta doar dupa ce-l asigur ca am capacitatea de a-mi rezolva problema cazarii si ne despartim stabilind sa ne intalnim maine la ora zece la barul hotelului Iezer. Ma intorc incet din drum chibzuind la ce am de facut. Ma hotarasc sa apelez la parintele Simion Mihali pe care-l cunoscusem la biserica din spatele hotelului, in aprilie, totusi ma retine faptul ca nu a luat legatura cu mine, asa cum convenisem, sa ofer gazduire fiicei dumnealui pe perioada examenului de admitere la facultate. Nu am ce face pentru ca  alta solutie nu exista. Mai apelez la o casa unde din nou sunt refuzat lucru care ma face sa ma indrept hotarat spre biserica. Seara s-a lasat binisor peste oras aprinzand lumini pe la ferestre. Mai am cateva case pana la coltul strazii care ma va scoate in fata bisericii cand, trecand pe langa o casa, vad cum se aprinde becul de afara, de deasupra usii si o tanara imbracata in alb se indreapta spre cismeaua de la coltul casei. Ceva din mine ma indeamna sa mai incerc o data. Bat cu sfiala in poarta cu batul de schi si cand se intoarce zic ;

 


 -Buna seara, si continuu fara sa mai astept raspuns, nu primiti un drumet iesean pe care l-a prins seara prin Borsa, in gazduire pentru o noapte ?

 


 Raspunde ceva, ca o incuviintare mi se pare mie, nu am inteles ce, si intra in casa. Astept o vreme, si cand sunt pe punctul de a pleca crezand ca ce am luat eu drept un raspuns favorabil fusese in realitate un refuz, se deschide usa si apare fata in alb urmata de o femeie robusta imbracata in negru, si se apropie de poarta. Presupun ca femeia, care pare putin mai tanara decat mine, este persoana de care depinde daca mi se va oferi sau nu gazduire, asa ca trebuie sa ma port astfel incat sa nu fiu luat drept ceea ce nu sunt. Explic.

 


 - Sunt un turist, vin de la Iasi, din Moldova, am facut o excursie in Muntii Rodnei si acum am coborat de pe Pietrosul. Nu am gasit loc la hotel asa ca am pornit in cautare de gazda, doar pentru o noapte, maine urmand sa plec acasa. Se uita la mine fara a ma studia indelung, asa … o privire fugara dar patrunzatoare si deschide portita invitandu-ma.

 


 - No, intrati dara !

 


Casa de barne este foarte aproape de gard asa ca dupa ce intru pe poarta fac doar cativa pasi, urc doua trepte de beton si patrund intr-un antret, destul de spatios, din care, prin doua usi, in fata si in stanga, se intra in doua camere. In usa din stanga, imbracata intr-o fusta neagra, lunga, cu o bluza alba ca zapada, cu cusaturi la maneci si la gat, subtire si nu prea inalta, cu fata usor ridata dar plina de zambet, cu ochii mari, lacomi parca sa vada totul dintr-o privire, ducandu-si cu semetie anii ce par destul de multi ( avea sa aflu putin mai tarziu ca are 83 de ani), isi face aparitia bunica mea din partea mamei, „mamaica batrana” cum ii spuneam noi nepotii. Nu am cunoscut-o, eu fiind foarte mic atunci cand a parasit aceasta lume, dar sunt sigur ca asa arata. Parul alb ii este acoperit de o basma neagra, de lana, asa cum am vazut-o pe „mamaica batrana” intr-o fotografie. Este mama stapanului casei. Scot buletinul de identitate si-l intind femeii care ma primise pentru a-l tine garantie pana voi pleca. Refuza, nici nu vrea sa se convinga ca ma cheama asa cum am spus. Sunt invitat sa ma fac comod, invitatie pe care nu zabovesc s-o urmez. Dau rucsacul jos din spate, imi aleg o pereche de ciorapi uscati si baschetii, imi las bocancii si ciorapii, uzi si murdari si unii si altii, pe pragul de beton din fata usii, imi racoresc picioarele la robinetul din coltul casei si ma intorc. Mi se spune sa mai astept putin pana doamna Dorina, asa aflu ca o cheama pe stapana casei, aranjeaza camera in care urmeaza sa dorm, dupa care voi putea sa merg sa ma schimb de hainele prafuite si imbacsite de transpiratie. Imi tine companie batrana si fata in alb, pe care aflu ca o cheama Maria, are 20 de ani, a terminat liceul si lucreaza la o cooperativa de croitorie din Borsa. Nu este inalta, are un  corp suplu, vorba blanda si un suräs permanent ii lumineaza fata. Fara sa vorbeasca prea mult, mezina Dana, eleva la liceul din Borsa, mosteneste ochii mari si negri ai bunicii paterne, are pe fata acelasi suräs ca al surorii mai mari ; ma studiaza cu ochi in care ii sclipeste o lumina ghidusa, gata parca sa faca vre-o shotie.

 


 Vorbeste mai mult batrana care, dupa ce ma chestioneaza un timp, trage probabil concluzia ca sunt un om de treaba si isi deschide sufletul. Mi se spune ca am nimerit la familia fiului ei, Dumitru Danci care este miner la Baia Borsa, iar acum este de serviciu „pe schimbul trei”. Mai aflu ca familia este compusa din : feciorul, nora ei, Dorina, trei nepoate, Maria, Ana, Dana si un nepot, Dumitru ; aflu astfel ca in Maramures este obiceiul ca feciorul cel mai mare sa poarte numele tatalui si, uneori, fata cea mai mare poarta numele mamei. Dumitru cel mic (de regula copilul este strigat cu nume de alint pentru a-l deosebi de tata) face armata la graniceri, la Constanta ; Ana, nepoata mijlocie, este la Iasi pentru a da examen la facultatea de chimie. Si mi se povesteste o intamplare care-mi aprinde rusinea in obraji pentru iesenii mei. Dumitru a fost la Iasi cu Ana sa-i ia loc la camin pentru perioada examenelor, sa faca vizita medicala si s-o inscrie pentru examen. Aveau pentru asta nevoie de vre-o doua zile. Loc la hotel nu au gasit, iar pentru o noapte de gazduire la particularii ce-si ofereau serviciile prin gara li s-a pretins o suma enorma. Pentru ca nu au avut bani suficienti au dormit in sala de asteptare a garii. In timp ce stam de vorba, apare Dorina spunand ca pot merge in camera sa ma schimb, dupa care sa vin la masa. Zadarnic am incercat sa refuz masa motivand ca nu-mi este foame pentru ca nu a fost admisa nici o motivatie. Ar fi fost o impolitete sa nu servesc din ceea ce gazda mi-a oferit cu multa amabilitate, asa ca dupa ce m-am schimbat in haine curate si uscate am mers sa cinez.

 


 Sunt foarte impresionat de gazduire. Dupa lipsa de omenie a concetatenilor mei din Iasi fata de Dumitru si Ana, eu sunt gazduit in camera de curat a familiei. Gandul imi fuge cu mai multi ani in urma cand, aflat intr-un circuit prin tara cu motoreta, am innoptat intr-un oras din Tara Oasului unde aveam o ruda pe care nu as fi vrut s-o deranjez dar am avut acelasi ghinion de astazi : nu am gasit loc la nici unul din hoteluri. Neavand incotro am indraznit sa cer gazduire rudei mele. Stapanul casei m-a primit cu multa amabilitate si bucurie. Nici sotia lui nu m-a primit cu mai putina amabilitate. Venind vremea culcarii mi-a oferit un pat in bucatarie si numai interventia delicata a rudei mele a facut-o sa-si schimbe gandul. Eu eram multumit si cu bucataria dupa o zi de drum in care parcursesem 260 km., ultima parte a zilei printr-o ploaie torentiala, si o baie fierbinte care ma molesise de adormeam cu imbucatura in gura. Acum, dupa ce mai stau un pic de vorba cu gazdele mele care mi-au incalzit sufletul merg la culcare, nu mai putin obosit., dupa 11 ore de mers pe munte pe o vreme care nu prea m-a protejat.

 


3. Sambata.

 


 Este dimineata si ma trezesc pe partea pe care m-am culcat. Mai lenevesc cateva minute in asternutul cald si privesc in jurul meu. Lucruri tesute in razboi sau cusute in motive maramuresene ma inconjoara, iar de usa nefolosita ce da in camera vecina vad rezemata o pereche de schiuri si langa ele o pereche de clapari. Ma duce gandul la iarna petrecuta cu Cecilia pe Rarau si la zbenguiala mea pe schiuri. Daca as fi gasit loc la hotelul Iezer as fi stat pana maine seara dar pentru ca nu pot sa speculez amabilitatea gazdelor mele imi propun sa plec diseara.

 


 Acum, amintindu-mi de intalnirea cu sotii Candea, sar din pat si ma imbrac. Ies din camera si fac cunostinta cu stapanul casei, Dumitru Danci, un om nu prea inalt, slabut, brunet, cu vorba deosebit de blanda. Ii dau binete si ma recomand, apoi ii spun imprejurarea prin care am ajuns aici si-mi cer iertare de indrazneala. Ma linisteste si-mi spune ca la dumnealor oaspetii sunt  bucuria casei. Ii spun ca voi pleca dupa masa, iar acum ma duc sa vizitez putin centrul dupa care am o intalnire la barul hotelului Iezer.

 


 Ies in oras, fac un tur prin magazinele in care nu gasesc mare lucru apoi, cu jumatate de ora inainte de intalnire imi caut loc la o masa din bar. Timpul trece si familia Candea intarzie. Imi fac companie dintr-un „nechezol” continuat cu un coniac mare, completat cu unul mic. Ma distrez urmarindu-l pe Mitica. Mitica este omul de crasma al orasului Borsa. „Muscat de filoxera” de cu zori, s-a pornit pe la carciumi sa-si potoleasca focul din chilipiruri care insa, in ziua aceasta, intarzie sa apara. Mitica nu se descurajeaza ci insista, spre disperarea barmanei care periodic il scoate afara din local si tot periodic Mitica se intoarce, ca o musca sacaitoare. Il privesc cu atentie si constat ca Mitica face exceptie de la regula dupa care betivul este imbracat in zdrente si rapanos, dimpotriva este curat, imbracat cu haine corect incheiate, jegul pielii lipseste cu desavarsire. Daca ar fi stat linistit la o masa l-ai fi putut lua drept un consumator onorabil. Dar Mitica nu are astamper si umbla de la masa la masa bolborosind ceva, probabil cerand bautura, netinand cont de sexul celui caruia i se adreseaza. Urmarindu-l pe Mitica fac inca o constatare : la Borsa egalitatea femeii cu barbatul se manifesta chiar si in ceea ce priveste accesul in carciuma. Ce-i drept nu am vazut nici una care sa-i faca pereche lui Mitica. Ar fi fost de tot hazul. Un client agasat probabil de insistentele lui Mitica il avertizeaza :

 


 - Mitica, iesi afara ! Daca te spun Mariei iti face un joc cu invartite de pe Iza si strigaturi de pe Mara ! Incerc sa ma edific asupra invartiturilor si strigaturilor pomenite dar nu reusesc. Rezultatul este ca Mitica se linisteste. Pentru un timp. In sfarsit, cu o intarziere de marchizi, familia Candea isi face aparitia. Depanam povestiri din peripetiile noastre si daca ieri aveam impresia ca domnul Bogdan se cam lauda, acum ma conving ca cel putin in privinta numarului de locuri vizitate lucrurila sunt reale. Fiind angajat al unui institut de cercetari biologice din Bucuresti face multe calatorii de documentare in diferite locuri din tara. Sosind ora pranzului ne mutam la restaurantul hotelului Iezer si reusim sa servim dejunul. Ne despartim buni prieteni, Bogdan Candea daruindu-mi ghidul turistic al muntilor Suhard care mie imi lipseste, iar dumnealui are doua exemplare, si ne promitem sa corespondam.

 


  Cumpar o sticla de vodca si merg la gazda mea. In timpul care mai ramane pana la plecare, dupa ce-mi fac rucsacul, stau de vorba cu stapanul casei, Dumitru Danci, cu Dorina si Maria, cu batrana. Dumitru refuza sa primeasca bani pentru gazduire si chiar se supara cand insist spunand ca si-a dat seama cat de greu  ii este calatorului care nu gaseste loc de innoptat sub un acoperis. Stam la un pahar de horinca si suflatele ni se incalzesc, inimile ni se deschid si o mare prietenie se leaga intre noi. Cat stam de vorba, Maria iese repede din casa si se intoarce cu ciorapii ce-i descaltasem aseara ; ii spalase si-i pusese la uscat uitand de ei. Raman fara grai, puternic impresionat. Si ca uimirea sa nu ramana singulara, nu m-a lasat sa bag bocancii in rucsac pana ce nu i-a curatat, cu toata opozitia mea, scuzandu-se ( !!!) ca nu a facut-o aseara pentru ca erau uzi. Ne despartim facandu-ne invitatii reciproce de a ne vizita, facem schimb de adrese, las numarul de telefon.

 


 Si prin ploaia calda, care incepuse sa curga, plec pe jos spre gara. Ce conteaza ca ma uda ploaia ? Ma simt extrem de fericit si-mi vine sa iau Maramuresul in brate si sa-l sarut. De undeva, se insinuiaza zvon de muzica si apropiindu-ma vad prin poarta deschisa adapost pentru nuntasi, pavoazat cu frumoase laicere de lana pe care rosesc uriase flori de trandafiri, iar o cetera zice cu nostalgie „Ciobanas cu trei sute de oi.”

 


 Ma instalez in tren si nu-mi dezlipesc ochii de la crestele zugravite pe albastrul cerului, de pe care coborasem, si simt in inima viitoare chemari. Ma lupt cu mine insumi incercand sa inving dorinta de a ma intoarce anul acesta din nou pe aceste meleaguri. Ar fi nedrept acest lucru, nedrept fata de multe alte locuri frumoase care asteapta sa fie vizitate. Si calatorind cu trei trenuri : de la Borsa la Viseu, de la Viseu la Salva si de la Salva la Iasi, prelungesc sambata in duminica intr-un tren arhiaglomerat, calatorind literalmente intr-un picior de la Salva la Suceava. Imi abat atentia de la durerea de picioare la expresiile verbale din jur amuzadu-ma la auzul unor expresii de genul : „faceti un loc pentru domnisoara asta gravida !”  Ajung acasa cu usturimea in talpi si cu regretul in suflet ca totul s-a terminat atat de repede. A fost o excursie minunata, chiar daca a plouat, pentru ca muntele merita sa fie vazut in orice ipostaza.

 


 Si este splendid in orice ipostaza.

 


 Scot lucrurile din rucsac, le pun pe fiecare la locul lor si incep sa visez la o noua intalnire cu maria sa MUNTELE.

 


                                                            ------------------------------

 


                                                            -------------      -------------

 


                                                            -------------       -------------

 



 



 




Luni, 4 februarie 2008 - 02:30 
Afisari: 2,770 


Postari similare:





Comentariile membrilor (3)

veteranul1
veteranul1
Coarda
 
1
Impresionant! "Muntele merita sa fie vazut in orice ipostaza" spune totul. Aceasta este si credinta mea.


Luni, 4 februarie 2008 - 12:32  

vladonne
vladonne
Coarda
 
2
jurnalul care m-a miscat cel mai mult... deosebit de primitori maramuresenii


Luni, 4 februarie 2008 - 20:36  

cibotarum
cibotarum
Coarda
 
3
Din nou ... jos palaria! In rest comentariile nu-si mai au rostul! Un singur lucru ramane de zis ... o reintalnire si-n 2008 Carpati.org


Marți, 5 februarie 2008 - 19:34  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,8126 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org